Decizie 3812/2025
Decizie CNSC2025_3812_2025_Decizie_3812.pdf, BO2025_3812_2025_BO2025_3812.pdf
Document CNSC
URBIO DOWNSTREAM SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL SATU MARE
Decizia CNSC nr. 3812/C5/4579 din 15.12.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect «Creșterea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura sistemului de iluminat public a Municipiul Satu Mare, zona Sud, jud. Satu Mare pentru „Furnizarea aparatelor de iluminat stradal cu Led printr-un sistem de telegestiune”», s-au solicitat următoarele: - anularea comunicărilor rezultatului procedurii şi a raportului procedurii, din care rezultă că, în mod nelegal, oferta depusă de asocierea FLASH LIGHTING SERVICES SA – INTERCONECT SRL a fost declarată admisibilă, conformă şi câştigătoare, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestor documente, precum şi a actelor subsecvente; - anularea deciziei din care rezultă că, în mod nelegal, oferta depusă de asocierea FLASH LIGHTING SERVICES SA – INTERCONECT SRL a fost declarată admisibilă, conformă şi câştigătoare; Pagina 1 din 3Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția tardivității contestaţiei invocată de intervenientă. Respinge ca nefondată contestația depusă de URBIO DOWNSTREAM SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL SATU MARE. Respinge cererea URBIO DOWNSTREAM SRL de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_3812_2025_Decizie_3812.pdf, BO2025_3812_2025_BO2025_3812.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3812/C5/4579 Data: 15.12.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 81150/18.11.2025, formulată de URBIO DOWNSTREAM SRL, cu sediul social în Iași, Șoseaua Națională nr. 170- 180, parter, biroul nr. 8, județul Iași, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J22/18/2011, având CUI RO 27884111, reprezentată legal prin administrator Ciotir Ana Maria și convențional prin avocat Staicu Daniela - Cabinet de avocat, cu sediul în București, Ansamblul rezidențial WIN Herăstrău (la Recepție), str. Barajul Argeș nr. 8A, Corp C3, et. 1, ap. 3105, sectorul 1, unde își alege sediul și solicită comunicarea tuturor actelor, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 66255/07.11.2025, și a raportului procedurii nr. 66251/07.11.2025, emise de MUNICIPIUL SATU MARE, cu sediul în Satu Mare, str. 25 Octombrie, nr. 1, județul Satu Mare, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschise, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect «Creșterea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura sistemului de iluminat public a Municipiul Satu Mare, zona Sud, jud. Satu Mare pentru „Furnizarea aparatelor de iluminat stradal cu Led printr-un sistem de telegestiune”», s-au solicitat următoarele: - anularea comunicărilor rezultatului procedurii şi a raportului procedurii, din care rezultă că, în mod nelegal, oferta depusă de asocierea FLASH LIGHTING SERVICES SA – INTERCONECT SRL a fost declarată admisibilă, conformă şi câştigătoare, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestor documente, precum şi a actelor subsecvente; - anularea deciziei din care rezultă că, în mod nelegal, oferta depusă de asocierea FLASH LIGHTING SERVICES SA – INTERCONECT SRL a fost declarată admisibilă, conformă şi câştigătoare; Pagina 1 din 3
- anularea comunicărilor rezultatului procedurii şi a raportului procedurii, din care rezultă că, în mod nelegal, a fost acordat punctaj maxim asocierii FLASH LIGHTING SERVICES SA – INTERCONECT SRL pentru factorul eficienţa energetică a proiectului, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestor documente, precum şi a actelor subsecvente; - obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii prin reevaluarea ofertei depusă de asocierea FLASH LIGHTING SERVICES SA – INTERCONECT SRL; - anularea deciziei din care rezultă că, în mod nelegal, oferta contestatoarei a fost clasată pe locul II; - obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor pentru soluţionarea contestaţiei. Prin adresa nr. 16002/28.11.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 84771/02.12.2025, asocierea FLASH LIGHTING SERVICES SA & INTERCONECT SRL, prin liderul asocierii FLASH LIGHTING SERVICES SA, cu sediul în București, Bulevardul Dimitrie Pompeiu nr. 5-7, sectorul 2, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/4125/2001, având CUI RO 13845929, reprezentată legal de director general Dan Vătăjelu și convențional de SCA NEMEȘ VOICU BILAN, cu sediul în București, str. Părintele Galeriu nr. 9, sectorul 2, a formulat cerere de intervenție accesorie în sprijinul autorității contractante și a solicitat: - în principal, respingerea ca tardivă a contestației formulată de URBIO DOWNSTREAM SRL; - în subsidiar, respingerea ca neîntemeiată a contestației formulată de URBIO DOWNSTREAM SRL; - obligarea URBIO DOWNSTREAM SRL la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cerere de intervenție. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția tardivității contestaţiei invocată de intervenientă. Respinge ca nefondată contestația depusă de URBIO DOWNSTREAM SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL SATU MARE. Respinge cererea URBIO DOWNSTREAM SRL de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. 2
Încuviințează în principiu și admite cererea de intervenție depusă de asocierea FLASH LIGHTING SERVICES SA – INTERCONECT SRL, prin liderul sau FLASH LIGHTING SERVICES SA. Respinge cererea FLASH LIGHTING SERVICES SA de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .../.../... Data: ... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ..., formulată de ...SRL, cu sediul social în ..., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ..., având CUI RO ..., reprezentată legal prin administrator ... și convențional prin avocat ..., cu sediul în ..., unde își alege sediul și solicită comunicarea tuturor actelor, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 66255/07.11.2025, și a raportului procedurii nr. 66251/07.11.2025, emise de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschise, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect «Creșterea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura sistemului de iluminat public a ..., zona Sud, jud. ... pentru „Furnizarea aparatelor de iluminat stradal cu Led printr-un sistem de telegestiune”», s-au solicitat următoarele: - anularea comunicărilor rezultatului procedurii şi a raportului procedurii, din care rezultă că, în mod nelegal, oferta depusă de asocierea ... SA – ... SRL a fost declarată admisibilă, conformă şi câştigătoare, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestor documente, precum şi a actelor subsecvente; - anularea deciziei din care rezultă că, în mod nelegal, oferta depusă de asocierea ... SA – ... SRL a fost declarată admisibilă, conformă şi câştigătoare; - anularea comunicărilor rezultatului procedurii şi a raportului procedurii, din care rezultă că, în mod nelegal, a fost acordat punctaj maxim asocierii ... SA – ... SRL pentru factorul eficienţa energetică a proiectului, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestor documente, precum şi a actelor subsecvente; Pagina 1 din 20
- obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii prin reevaluarea ofertei depusă de asocierea ... SA – ... SRL; - anularea deciziei din care rezultă că, în mod nelegal, oferta contestatoarei a fost clasată pe locul II; - obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor pentru soluţionarea contestaţiei. Prin adresa nr. ..., înregistrată la CNSC sub nr. ..., asocierea ... SA & ... SRL, prin liderul asocierii ... SA, cu sediul în ..., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ..., având CUI RO ..., reprezentată legal de director general ... și convențional de SCA ..., cu sediul în ..., a formulat cerere de intervenție accesorie în sprijinul autorității contractante și a solicitat: - în principal, respingerea ca tardivă a contestației formulată de ...SRL; - în subsidiar, respingerea ca neîntemeiată a contestației formulată de ...SRL; - obligarea ...SRL la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cerere de intervenție. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) din Codul de procedură civilă. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația înregistrată la Consiliu cu nr. 81150/18.11.2025, prin care ...SRL solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea realizează un istoric al procedurii și detaliază motivele de nelegalitate și netemeinicie cu privire la evaluarea ofertei depusă de asocierea ... (LEADER) – .... Arată că oferta depusă de asocierea ... este neconformă prin raportare la prevederile documentației de atribuire. Din cuprinsul comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire, înregistrată cu nr. 66255/07.11.2025 și din raportul procedurii, înregistrat cu nr. 66255/07.11.2025, rezultă următoarele neconformități: Oferta depusă de asocierea câștigătoare se impunea a fi declarată ca fiind neconformă, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 pentru neîndeplinirea unor cerințe din documentația de atribuire - oferta asocierii ... nu respectă puterile maxime instalate impuse prin documentația de atribuire. Prezintă un extras din fișa de date, respectiv, secțiunea IV. 4. 1 modul de prezentare al propunerii tehnice, din care rezultă că ofertanții 2
aveau obligația de a prezenta calculele pentru fiecare stradă din anexa nr. 1. Pentru fiecare tip de echipament, ofertanții au obligația de a completa formularele F5, fișele tehnice (anexate la caietul de sarcini), în formulare se va face o descriere completă a echipamentelor care urmează a fi furnizate, nu se acceptă expresii precum „Conform" „Identic", „Da", sau copierea integrală a cerinței pentru fiecare specificație, în caz contrar, oferta va fi declarată neconformă. Ofertanții au fost obligați să atașeze fișele tehnice/paginile de catalog ale producătorului și să demonstreze corespondența cu cerințele tehnice. Ofertele, ale căror formulare F5 nu conțin descrierea completă sau nu răspund cerințelor minime ale echipamentelor solicitate precum și a modului lor de completare, vor fi declarate neconforme. Autoritatea contractantă avea obligația respectării propriei documentații de atribuire, respectiv prevederile fișei de date care impuneau: ofertele, ale căror formulare F5 nu conțin descrierea completă sau nu răspund cerințelor minime ale echipamentelor solicitate precum și a modului lor de completare, vor fi declarate neconforme. Oferta depusă de asocierea câștigătoare se impunea a fi declarată ca fiind neconformă, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 pentru neîndeplinirea unor cerințe din documentația de atribuire - oferta asocierii ... nu respectă prevederile caietului de sarcini cu privire la puterile minime utilizate pentru aparatele de iluminat. Conform paginii 11/26 a caietului de sarcini, document obligatoriu a fi respectat în întocmirea ofertei tehnice este stipulat: aparatele de iluminat propuse vor avea un design modem, cu posibilitatea de selecție a mărimii carcasei pentru wattaje diferite. Nu se vor oferta și nu se vor utiliza în calcule aparate cu puteri mai mici de 20W indiferent de cât de performant este fluxul luminos al acestora. Așa cum poate fi observat, cu ușurință, încă din analiza efectuată cu ocazia criticii numărul 1, oferta asocierii ... – ... conține aparate cu puteri instalate de 16.2 și 18.7W inferioare pragului minim stabilit de 20W, maxim 145.5 W pentru aparatul de iluminat echipat cu modul de telegestiune (1.5W fiind puterea instalată a controllerului). În mod logic, aritmetic, scăderea puterii instalate nominale sub pragul minim stabilit de 20W a atras un coeficient De superior ofertei depuse de asocierea ..., prin comparație directă cu oferta depusă de societatea sa, care a utilizat un aparat de iluminat cu puterea de 20W (Referinta Urbio Mesina 20W din oferta sa tehnică) și pentru care prezentă mai jos un extras din raportul de testare fotometrică emis de un organism acreditat. Ori, acceptarea unor aparate de iluminat cu puteri instalate mai mici decât pragul minim stabilit reprezintă o evidentă încalcare a principiului tratamentului egal, oferta depusa de societatea sa neputând fi competitivă în raport cu coeficientul De, tocmai pentru ca aceasta respectă documentația de atribuire. Pagina 3 din 20
În mod artificial și cu încălcarea documentației de atribuire, oferta depusă de asocierea ... propune aparate de iluminat cu puteri instalate inferioare pragului minim stabilit cu scopul de a obține un coeficient De superior și, implicit, obținerea unui punctaj superior al criteriului de evaluare. Pe cale de consecință, autoritatea contractantă era obligată să respecte propria documentație de atribuire, care a dobândit forța obligatorie atât pentru aceasta, cât și pentru ofertanți, respectiv prevederile caietului de sarcini care stipulau: ofertele care nu demonstrează îndeplinirea tuturor parametrilor luminotehnici pentru datele de intrare din Anexa nr. 1, vor fi declarate neconforme, din punct de vedere tehnic. Oferta depusă de asocierea câștigătoare se impunea a fi declarată ca fiind neconformă, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 pentru neîndeplinirea unor cerințe din documentația de atribuire - oferta asocierii ... nu respectă modalitatea de prezentare a calculelor luminotehnice. Implicit, coeficientul De calculat, criteriu de evaluare în cadrul procedurii, este diminuat în mod artificial, cu nerespectarea documentatiei de atribuire. Practic, punctajul a fost acordat în baza unor informații eronate. Caietul de sarcini stabilește regulile de întocmire ale calculelor luminotehnice, de a caror rezultate este strâns legată calcularea coeficientului De, factor de evaluare în cadrul procedurii de atribuire. Punctul 4.2.1 din Caietul de sarcini stabilește: Ofertanții au obligația de a prezenta calculele pentru fiecare stradă din anexa nr. 1, realizate de către un speclalist în iluminat (Conform cod COR 214237), pentru regimul de funcționare 100% cât și pentru regimurile de funcționare în dimming. Clasele de iluminat sunt caracteristice claselor de drum M5 și M6, așa cum sunt definite în standardul SR EN13201 - 2/2015. Aparatele de iluminat tip LED vor funcționa în regim de 100 % pentru un număr de 1900 ore, iar pentru un număr de 2250 ore vor fi dimate în regim de 70 % a fluxului luminos. Preliminar, arătă faptul că autoritatea contractantă a stabilit, cu exactitate, regimul de funcționare al aparatelor de iluminat: 1900 de ore în regim de funcționare la puterea instalată nominală (100%) și 2250 de ore în regim dimat, cu 30% mai puțin față de puterea instalată nominală (70%). Prin comunicarea privind rezultatul procedurii 66255/07.11.2025, autoritatea contractantă îi comunică faptul că oferta asocierii ... a fost declarată câștigătoare, obținând un punctaj superior ofertei depuse de societatea sa. Ori, contrar celor impuse, în mod ferm și explicit de caietul de sarcini, din analiza documentului emis de autoritatea contractantă rezulta următoarele: 4
Aparatul de iluminat AIL 12 ofertat are două puteri instalate în regim de funcționare 100%, fapt imposibil din punct de vedere tehnic. În mod artificial, prin calculele luminotehnice efectuate, ... a diminuat regimul de funcționare al aparatului de iluminat AIL 12 pe unele tronsoane, de la 18.7W la 16.2W cu scopul de a obține un coeficient De superior. Ori, aceasta practică este interzisă prin documentația de atribuire, care a impus ca simulările luminotehnice să fie efectuate în regim de funcționare 100% pentru 1900 ore și 70% pentru 2250 ore. Prin diminuarea artificială a puterii instalate nominale (regimul de funcționare 100%), calculul luminotehnic este efectuat pe acele tronsoane cu doar 86.63% din puterea nominală, în contradicție cu documentația de atribuire care a impus ca simulările luminotehince să fie efectuate în regim de funcționare 100%. În mod implicit, pentru aceleași tronsoane, calculele luminotehnice care trebuiau efectuate în regim de funcționare dimat (70% din capacitatea nominală) sunt efectuate cu doar 60.64% din capacitatea nominală, în totală contradicție cu documentația de atribuire. În mod similar, AIL 7 are două puteri instalate nominale (în regim 100%) respectiv 38.8W și 47W. Cu aceeași ignorare a documentației de atribuire, pentru tronsonul de strada Traian Mosoiu este utilizat aparatul AIL 7 cu o putere instalată de 38.8W în regim de funcționare 100%, putere redusă de la 47W, cât este, de fapt, puterea nominală a aparatului de iluminat AIL 7 ofertat. Astfel, în loc de 100%, cât era impus prin documentația de atribuire, calculele luminotehnice au fost efectuate cu doar 82.55%, în regim nedimat, puterea instalată nominală fiind redusă artificial cu scopul de a obține un coeficient De superior, factor de evaluare cu punctaj în cadrul procedurii de atribuire. Deși solicitarea explicită a autorității contractante a fost ca regimul de funcționare pentru 1900 ore să fie de 100%, oferta ... prezintă, pentru acest regim de funcționare, aparate deja dimate, pe care le mai dimează odată, în simulările luminotehnice pentru regim dimat cu 70%. Aceasta practică a condus implicit la calcularea unui coeficient De superior celei calculat prin oferta sa, dar calculat eronat și pe fundamente false, pervertite, în contradicție cu documentația de atribuire. Prin acceptarea acestei oferte, autoritatea contractantă încalcă în mod grav principiul tratamentului egal al ofertanților, în raport cu societatea sa, care a înțeles să respecte integral documentația de atribuire. În probațiune, au fost depuse înscrisuri. Punctul de vedere nr. ..., a fost înregistrat la CNSC cu nr. ..., iar dosarul achiziției a fost înregistrat la Consiliu cu nr. .... Prin punctul de vedere, ... a solicitat respingerea contestației formulată de ..., în temeiul art. 26 aliniat (6) din Legea 101/2016, pentru următoarele motive: Subliniază că demersul actual reprezintă astfel, o nouă sesizare a Consiliului cu privire la aspecte ce decurg din aceeiași procedură, fapt pe care l-a adus la cunoștința Consiliului. Pagina 5 din 20
Arată că în urma reevaluării ofertei depuse de asocierea ... SA & ... SRL sub aspectul informațiilor contestate și ținând cont de cele consemnate de comisia de evaluare în procesul verbal de evaluare nr. 6/ 35214/02.06.2025, comisia de evaluare a decis în unanimitate că oferta este conformă din punct de vedere tehnic și are un punctaj de 60 pct. pentru factorii de evaluare de natură tehnică. Referitor la critica faptului că oferta asocierii ... - ... nu respectă puterile maxime instalate impuse prin documentația de atribuire, precizează următoarele: În data de 03.04.2025 autoritatea contractantă a publicat răspunsul consolidat 2 cu nr. 22017/03.04.2025 la solicitările de clarificare formulate de un operator economic prin adresa 21343/01.04.2025, răspuns în cadrul căruia „vă solicitam să clarificați, daca pentru realizarea calculelor luminotehnice este impus un fluxul luminos /puterea aparatelor de iluminat (minim/maxim), ținând cont că în Anexa 1, în format. excel, aceste date nu sunt completate, sau rămâne la latitudinea fiecărui ofertant să-și dimensioneze propria ofertă tehnică, atât timp când respectă clasele de iluminat minim solicitate în cadrul acestei ANEXA și nedepășind valoarea de 399MWh/an, pentru consumul de energie. Autoritatea contractantă susține că a răspuns următoarele: „În Anexa nr. 1 nu sunt impuse fluxurile, puterile aparatelor de iluminat. Acestea vor rezulta în urma realizării calculelor luminotehnice, atât timp cât energia consumată per întreaga investiție nu depășește valoarea de 399 MWh/an și sunt respectate clasele de iluminat minim solicitate în cadrul Anexei nr. 1." Prin răspunsul consolidat la pct nr. 1, a menționat că nu am impus valori prestabilite în Anexa nr. 1 - parte a documentației de atribuire privind puterea sau fluxul luminos pentru aparatele de iluminat. Valorile acestor parametrii sunt determinate pe baza calculelor luminotehnice, cu condiția ca să fie respectate clasele de iluminat minim solicitate, respectiv să nu fie depășit consumul de 399 MWh/an pentru întreg sistem ce urmează implementat pe baza acestui proiect. În aceasta situație sunt valabile orice valori ale puterii aparatelor inclusiv valoarea de 157,1 W putere nominală pentru aparatul de iluminat Izylum 3/5308 cu 80 LED-uri, amperaj 670mA, produs prezentat în documentația tehnică la pag. 819 (pag. 58, Vol. II). Coloana AU "Consum energie (MWh/an)" din Anexa nr. 1 indică un consum total anual sub limita maxim admisă de 399 MWh/an. Solicită respingerea contestației. Referitor la critica care vizează oferta ..., care nu respectă prevederile caietului de sarcini cu privire la puterile minime utilizate pentru aparatele de iluminat, precizează următoarele: Și în aceasta situație se aplică efectul răspunsului publicat de autoritatea contractantă în cadrul răspunsuri consolidate cu nr. 6
22017/03.04.2025 la solicitările de clarificare formulate de un operator prin adresa nr. 21343/01.04.2025, prin care s-a menționat, că nu se impun valori privind puterea sau fluxul luminos pentru aparatele de iluminat. Valorile acestor parametrii sunt determinate pe baza calculelor luminotehnice, cu condiția ca să fie respectate clasele de iluminat minim solicitate, respectiv să nu fie depășit consumul de 399MWh/an pentru întreg sistem ce urmează implementat pe baza acestui proiect, astfel este acceptată și valoarea de: - 16,2W putere nominală pentru aparatul de iluminat Izylum 1/5301 cu 25 LED-uri, amperaj 200mA, produs prezentat în documentația tehnică la pag. 799 (pag. 38 din vol. II) -18,7W putere nominală pentru aparatul de iluminat Izylum 1/5301 cu 20 LED-uri, amperaj 300mA, produs prezentat în documentația tehnică la pag. 779 (pag. 18 din vol. II) Remarcă că și contestatoarea s-a folosit de această prevedere, propunând pentru mai multe străzi valoarea puterii de 19,3W valoare care în mod clar este mai mică decât cea de 20W prevăzută în caietul de sarcini. Nefiind specificat faptul ca răspunsul publicat în cadrul sesiunii de clarificări face referire numai la fluxurile și puterile maxime sau minime, efectul acestuia se aplica la toate cerințele privind valorile puterilor menționate în oferte, motiv pentru care solicită respingerea contestației. Referitor la critica vizând aparatul de iluminat nr. 12 care are o putere instalată nominală declarată de 18.7 W pe unele dintre tronsoanele de stradă modernizate și de 16.2W pe alte tronsoane (...), precizează următoarele: Analiza ofertelor s-a efectuat în mod corect respectând cerințele documentației de atribuire, documentație din care fac parte conform legislației, pe lângă documentele publicate inițial și răspunsurile la clarificări și eventualele măsuri de remediere. Aspectul analizat a fost tranșat și prin Decizia nr. 377/CA/2025-R din data de 30.09.2025, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 439/35/CA/2025, care a stabilit că atât analiza autorității, cât și calculele prezentate de ofertant sunt corecte. Aprecierile contestatoarei privind utilizarea aceluiași aparat cu 2 puteri diferite sunt apreciate ca forțate deoarece se poate vedea foarte ușor în secțiunea "Denumire aparat de iluminat" că este vorba de două aparate diferite. Arată că și în privința ultimei critici, contestatoarea face o serie de aprecieri privitoare la aparatele ofertate. Ofertanții au avut libertatea de a optimiza puterile aparatelor astfel încât să obțină o soluție eficientă energetic care să respecte condițiile impuse de standard pentru străzile prezente în procedură. Prin adresa nr. ...., înregistrată la CNSC sub nr. ..., asocierea ... SA & ... SRL, prin liderul asocierii ... SA, a formulat cerere de intervenție accesorie în sprijinul autorității contractante și a solicitat cele indicate în partea introductivă. Pagina 7 din 20
Susține tardivitatea contestației ...SRL Arată că termenul de contestare este expres prevăzut expres de legiuitor și începe să curgă de la data luării la cunoștință a actului autorității contractante considerat nelegal, respectiv data comunicării adresei de comunicare a rezultatului și a raportului procedurii. Având în vedere faptul că legiuitorul nu a prevăzut nicio excepție de la modalitatea de calcul a acestui termen, contestatoarea nu poate invoca ulterior, alte critici cu privire la modul de evaluare, pe care nu a înțeles să le conteste în cadrul contestației nr. .... Invocarea criticilor ce fac obiectul prezentei contestații, pentru prima dată (nefiind critici prezentate în cadrul Contestației nr. ...), reprezintă un demers judiciar tardiv, exercitat cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 8 alin. (1) din Legea 101/2016. Referitor la puterile minime/maxime utilizate pentru aparatele de iluminat (punctele 1 și 2 din contestație) în cadrul procedurii nu sunt impuse puteri minime sau maxime ale aparatelor de iluminat, cum susține în mod netemeinic contestatoarea.
Prin răspunsul la solicitările de clarificări nr. 22017/03.04.2025, autoritatea contractantă a stabilit în mod expres și fară echivoc că „nu sunt impuse fluxurile, puterile aparatelor de iluminat" și că acestea vor rezulta „în urma realizării calculelor luminotehnice". Autoritatea a arătat: „în Anexa nr. 1 nu sunt impuse fluxurile, puterile aparatelor de iluminat. Acestea vor rezulta în urma realizării calculelor luminotehnice, atât timp cât energia consumată per întreagă investiție nu depășește valoarea de 399 MWh/an și sunt respectate clasele de iluminat minim solicitate în cadrul Anexei nr. 1". Răspunsul la solicitările de clarificări nr. 22017/03.04.2025 face parte din documentația de atribuire și este obligatoriu atât pentru autoritatea contractantă cât și pentru ofertanți. Prin urmare, în cadrul documentației de atribuire nu există nicio cerință tehnică privind o putere minimă (ex. 20W) și nicio cerință tehnică privind o putere maximă, iar puterea aparatelor de iluminat nu este o condiție de conformitate, ci un rezultat al calculelor luminotehnice efectuate conform SR EN 13201. Puterile aparatelor ofertate de asociere rezultă din calculele luminotehnice și respectă integral cerințele SR EN 13201. Arată că în lipsa unor praguri minime/maxime impuse, puterea aparatelor de iluminat devine un parametru variabil, determinat de parametrii luminotehnici necesari fiecărei străzi, în funcție de caracteristicile acesteia (lățime strada, distanță între stâlpi, înălțime montaj AIL etc.) și clasa de iluminat. Toate aparatele ofertate îndeplinesc parametrii luminotehnici solicitați pe toate străzile, conform claselor de iluminat impuse, în cadrul 8
ofertei Asocierii fiind transmise calcule luminotehnice valide, verificabile și prezentate conform cerințelor din documentația de atribuire. Cerință esențială impusă prin clarificări este de un consum total anual < 399 MWh, iar oferta asocierii se încadrează mult sub limită. Clarificarea stabilește că singura limită obligatorie pentru puteri este încadrarea în consumul energetic maxim admis de 399 MWh/an per întreaga investiție, iar oferta asocierii are un consum calculat de 239,09 MWh/an (doar 60% din consumul maxim admis). Prin urmare, consumul anual rezultat este net inferior valorii maxime admise, iar oferta asocierii este complet conformă documentației din punct de vedere energetic. Rezultă din cele de mai sus că această critică este neîntemeiată, contestatoarea invocând cerințe ce nu erau în vigoare la data depunerii ofertelor, fiind înlăturată prin răspunsul la solicitările de clarificări nr. 22017/03.04.2025. Formulează apărări referitoare la calculele luminotrehnice (punctul 3 din contestație). Profilul de calcul pentru fiecare tronson este diferit, iar utilizarea aceleiași variante de aparat pe toate străzile ar fi condus la subdimensionare și ar încalcă standardul SR EN 13201. Nu exista nicio dispoziție legală sau cerință tehnică care să impună ca un aparat de iluminat, folosit pe o anumită stradă, să aibă exact aceeași putere utilizată pe altă stradă, atât timp cât calculele luminotehnice confirmă respectarea standardului SR EN 13201. Toate calculele luminotehnice din oferta asocierii sunt realizate în regimul impus prin documentație (100% și 70% din fluxul nominal), fără nicio abatere, utilizând fișiere fotometrice aferente fiecărui aparat de iluminat distinct și demonstrând încadrarea în clasele de iluminat impuse. Coeficientul De a fost calculat exclusiv pe baza acestor rezultate, fară nicio ajustare artificială, iar valorile utilizate provin din configurații distincte ale produselor, nu din modificarea parametrilor nominali ai unui singur aparat. Oferta a fost optimizată pentru a obține eficiența energetică maximă, motiv pentru care pe fiecare tronson au fost utilizate configurații diferite de putere, astfel încât fiecare aparat să livreze exact fluxul necesar clasei de iluminat, fără supradimensionare. Rezultă că și această critică a contestatoarei este neîntemeiată. Prin adresa nr. 16064/10.12.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 87201/10.12.2025, intervenienta a formulat „Concluzii scrise” prin care a reiterat solicitările sale cuprinse în cererea de intervenție. Referitor la puterile minime/maxime utilizate pentru aparatele de iluminat (punctele 1 și 2 din contestație) formulează următoarele apărări: Prin răspunsul la solicitările de clarificări nr. 22017/03.04.2025, autoritatea contractantă a stabilit în mod expres și fară echivoc că „nu sunt impuse fluxurile, puterile aparatelor de iluminat" și că acestea vor rezulta „în urma realizării calculelor luminotehnice". Pagina 9 din 20
Autoritatea a arătat: „în Anexa nr. 1 nu sunt impuse fluxurile, puterile aparatelor de iluminat. Acestea vor rezulta în urma realizării calculelor luminotehnice, atât timp cât energia consumata per întreagă investiție nu depășește valoarea de 399 MWh/an și sunt respectate clasele de iluminat minim solicitate în cadrul Anexei nr. 1". Prin urmare, în cadrul documentației de atribuire nu există nicio cerință tehnică privind o putere minimă (ex. 20W) și nicio cerință tehnică privind o putere maximă, iar puterea aparatelor de iluminat nu este o condiție de conformitate, ci un rezultat al calculelor luminotehnice efectuate conform SR EN 13201. Acest aspect a fost confirmat și de către autoritatea contractantă prin punctul de vedere transmis. Subliniază și aspectul redat de autoritatea contractantă prin punctul de vedere formulat, prin care se arată că inclusiv contestatoarea ...SRL s- a prevalat de această prevedere, propunând pentru mai multe străzi valoarea puterii de 19,8 W valoare care în mod clar este mai mică decât cea de 20W prevăzută în caietul de sarcini. Puterile aparatelor ofertate de asociere rezultă din calculele luminotehnice și respectă integral cerințele SR EN 13201. În lipsa unor praguri minime/maxime impuse, puterea aparatelor de iluminat devine un parametru variabil, determinat de parametrii luminotehnici necesari fiecărei străzi, în funcție de caracteristicile acesteia (lățime strada, distanta intre stâlpi, înălțime montaj AIL etc.) și clasa de iluminat. Subliniază că cerință esențială impusă prin clarificări este de un consum total anual < 399 MWh, iar oferta asocierii se încadrează mult sub limită. Clarificarea stabilește că singura limită obligatorie pentru puteri este încadrarea în consumul energetic maxim admis de 399 MWh/an per întreagă investiție, iar oferta asocierii sale are un consum calculat de 239,09 MWh/an (doar 60% din consumul maxim admis). Prin urmare, consumul anual rezultat este net inferior valorii maxime admise, iar oferta asocierii este complet conformă documentației din punct de vedere energetic. Referitor la calculele luminotrehnice (punctul 3 din contestație) formulează următoarele apărări: Aparatele de iluminat AIL7/AIL12 utilizate în calculele luminotehnice nu reprezintă același aparat modificat sau dimat, ci configurații tehnice diferite ale aceluiași tip constructiv, fiecare având puteri, număr de LED- uri (20 LEDs/ 25 LEDs) sau configurații distincte ale curentului pe driver (200mA/300mA, 500mA/600mA), în funcție de cerințele fiecărei străzi. Selecția acestor configurații s-a făcut în funcție de situația concretă a fiecărei străzi (geometrie, lățime, înălțime montaj AIL, clasa de iluminat). 10
Profilul de calcul pentru fiecare tronson este diferit, iar utilizarea aceleiași variante de aparat pe toate străzile ar fi condus la subdimensionare și ar încalcă standardul SR EN 13201. Nu exista nicio dispoziție legală sau cerință tehnică care să impună ca un aparat de iluminat, folosit pe o anumită strada, să aibă exact aceeași putere utilizată pe altă stradă, atât timp cât calculele luminotehnice confirmă respectarea standardului SR EN 13201. Toate calculele luminotehnice din oferta Asocierii sunt realizate în regimul impus prin documentație (100% și 70% din fluxul nominal), fără nicio abatere, utilizând fișiere fotometrice aferente fiecărui aparat de iluminat distinct și demonstrând încadrarea în clasele de iluminat impuse. Coeficientul De a fost calculat exclusiv pe baza acestor rezultate, fară nicio ajustare artificiala, iar valorile utilizate provin din configurații distincte ale produselor, nu din modificarea parametrilor nominali ai unui singur aparat. Oferta a fost optimizată pentru a obține eficiența energetică maximă, motiv pentru care pe fiecare tronson au fost utilizate configurații diferite de putere, astfel încât fiecare aparat să livreze exact fluxul necesar clasei de iluminat, fără supradimensionare. Apreciază că și această critică a contestatoarei este neîntemeiată. ...SRL a constituit cauțiunea în sumă de 109.529,00 lei, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă recipisa de consemnare nr. 211861191/1 din 19.11.2025, eliberată de CEC BANK SA – Sucursala Iași. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ... a inițiat o licitație deschisă în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect «Creșterea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura sistemului de iluminat public a ..., zona Sud, jud. ... pentru „Furnizarea aparatelor de iluminat stradal cu Led printr-un sistem de telegestiune”», prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ...din 24.12.2024, valoarea estimată a contractului de furnizare fiind de 5.476.406,07 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire aplicat fiind „cel mai bun raport calitate-preț”. Împotriva unui prim rezultat al procedurii, ce i-a fost comunicat prin adresa nr. ..., ...SRL a formulat contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. .... De asemenea, împotriva modului în care oferta ...SRL a fost evaluata, asocierea ... SA – ... SRL a formulat contestația înregistrată la Consiliu cu nr. 50718/29.07.2025. Cele doua contestații au fost conexate de către Consiliu și soluționate prin decizia nr. ... din data de 22.08.2025, astfel: „Admite contestația depusă de ...SRL în contradictoriu cu .... Anulează actele autorității contractante privind desemnarea câştigătoare a ofertei asocierii ... SA – ... SRL, precum și comunicările privind rezultatul procedurii. Pagina 11 din 20
Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește oferta asocierii ... SA – ... SRL, să stabilească ofertele admisibile, să aplice acestora criteriul de atribuire ales și sa comunice rezultatul procedurii de atribuire cu respectarea dispozițiilor art. 215 din Legea nr. 98/2016. Obligă autoritatea contractantă la plata către ...SRL a sumei de 6.000 lei, reprezentând cheltuieli de soluționare. Încuviințează în principiu și respinge cererea de intervenție depusă de asocierea ... SA – ... SRL, prin liderul său ... SA. Respinge cererea ... SA de obligare a ...SRL la plata cheltuielilor de judecată. Admite în parte contestația depusă de asocierea ... SA – ... SRL, prin liderul sau ... SA, în contradictoriu cu .... Anulează actele autorității contractante privind desemnarea admisibilă a ofertei ...SRL, precum și comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește oferta ...SRL, să stabilească ofertele admisibile, să aplice acestora criteriul de atribuire ales și sa comunice rezultatul procedurii de atribuire cu respectarea dispozițiilor art. 215 din Legea nr. 98/2016. Respinge ca nefondată cererea asocierii ... SA – ... SRL, prin liderul sau ... SA, vizând obligarea autorităţii contractante la constatarea caracterului neconcludent a răspunsului ...SRL la solicitarea de clarificări nr. 33551/26.05.2025 şi respingerea ofertei ca inacceptabilă, conform art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016. Încuviințează în principiu și respinge cererea de intervenție depusă de ...SRL. Respinge cererea ...SRL de obligare a ... SA la plata cheltuielilor de judecată.” Decizia Consiliului nr. ... din data de 22.08.2025 a fost atacata cu plângere de către asocierea ... SA – ... SRL, Curtea de Apel Oradea pronuntand decizia nr. 377/CA/2025-R din data de 30.09.2025, astfel: „Admite plângerea formulată de petenta Asocierea ... SA & ... SRL, prin liderul asocierii ... SA. […] în contradictoriu cu intimaţii ... […] şi ...SRL […], împotriva Deciziei nr. ..., ... din 22.08.2025 pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pe care o modifică în parte, în sensul că: Inlătură dispoziţia de admitere a contestaţiei depusă de asocierea ... SA - ... SRL, de anulare a actelor autorităţii contractante privind desemnarea admisibilă a ofertei ...SRL şi de obligare a autorităţii contractante ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt şi de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce priveşte oferta ...SRL, să stabilească ofertele admisibile, să aplice acestora criteriul de atribuire ales şi sa comunice rezultatul procedurii de atribuire cu respectarea dispoziţiilor art. 215 din Legea nr. 98/2016. 12
Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta ...SRL în favoarea autorităţii contractante. Menţine în rest decizia CNSC. Obligă petenta la plata în favoarea intimatei ...SRL a sumei de 13.915 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în plângere. DEFINITIVĂ.” Activitatea ulterioara a autorităţii contractante s-a finalizat prin emiterea raportului procedurii nr. 66251 din 07.11.2025. Noul rezultat al procedurii de atribuire a fost comunicat ...SRL prin adresa nr. 66255 din 07.11.2025, potrivit căreia oferta sa admisibila s-a situat pe locul al doilea în clasamentul ofertelor, cu 82,19 puncte, câştigătoare fiind oferta asocierii ... SA – ... SRL cu 93,50 de puncte și prețul de 4.548.176,35 lei, fără TVA. Împotriva acestei decizii a autorității contractante, ...SRL a depus contestația în analiza, solicitând urmatoarele: - anularea comunicărilor rezultatului procedurii şi a raportului procedurii, din care rezultă că, în mod nelegal, oferta depusă de asocierea ... SA – ... SRL a fost declarată admisibilă, conformă şi câştigătoare, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestor documente, precum şi a actelor subsecvente; - anularea deciziei din care rezultă că, în mod nelegal, oferta depusă de asocierea ... SA – ... SRL a fost declarată admisibilă, conformă şi câştigătoare; - anularea comunicărilor rezultatului procedurii şi a raportului procedurii, din care rezultă că, în mod nelegal, a fost acordat punctaj maxim asocierii ... SA – ... SRL pentru factorul eficienţa energetică a proiectului, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestor documente, precum şi a actelor subsecvente; - obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii prin reevaluarea ofertei depusă de asocierea ... SA – ... SRL; - anularea deciziei din care rezultă că, în mod nelegal, oferta contestatoarei a fost clasată pe locul II; - obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor pentru soluţionarea contestaţiei. Ca o chestiune prealabilă, Consiliul reține că asocierea ... SA – ... SRL, prin liderul sau ... SA, a formulat o cerere de intervenție pe care o încuviințează în principiu, în conformitate cu art. 64 Cod procedură civilă, dat fiind faptul că autoarea ei, în calitate de ofertantă câștigătoare, dovedește un interes legitim propriu în pricina prin promovarea ei. Având a se pronunța cu întâietate asupra excepțiilor invocate în cauza, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul retine ca intervenienta susține tardivitatea contestaţiei formulata de ...SRL, motivat de faptul ca aspectele supuse analizei Consiliului prin prezenta contestație nu au fost reclamate și prin prima contestație formulata de aceeași societate împotriva rezultatului procedurii ce i-a fost comunicat prin adresa nr. 40708 din 01.07.2025. Pagina 13 din 20
În soluţionarea acestei excepții, Consiliul notează considerentele sale din pronunțarea deciziei nr. ... din data de 22.08.2025, astfel: «Verificând prin prisma celor reclamate de contestatoare decizia autorităţii contractante de a declara câştigătoare oferta asocierii ... SA – ... SRL, Consiliul notează ca o prima critica vizează modul în care achizitoarea a înțeles sa comunice rezultatul acestei proceduri prin adresa nr. 40708 din 01.07.2025. In analiza acestei critici, Consiliul retine ca, potrivit art. 215 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, „Autoritatea contractantă informează fiecare candidat/ofertant cu privire la deciziile luate în ceea ce priveşte rezultatul selecţiei, rezultatul procedurii, respectiv atribuirea/încheierea contractului de achiziţie publică/acordului- cadru sau admiterea într-un sistem dinamic de achiziţii, inclusiv cu privire la motivele care stau la baza oricărei decizii de a nu atribui un contract, de a nu încheia un acord-cadru, de a nu implementa un sistem dinamic de achiziţii ori de a relua procedura de atribuire, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 3 zile de la emiterea deciziilor respective.”, în cadrul acestei comunicări, în acord cu dispoziția art. 215 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă având obligația de a transmite „fiecărui ofertant care a depus o ofertă admisibilă, dar care nu a fost declarată câştigătoare, caracteristicile şi avantajele relative ale ofertei/ofertelor desemnate câştigătoare în raport cu oferta sa, numele ofertantului căruia urmează să i se atribuie contractul de achiziţie publică…” In adresa nr. 40708 din 01.07.2025, autoritatea contractanta a inserat denumirea asocierii a cărei oferta a fost desemnata câştigătoare, prețul ofertei și punctajul total obținut de aceasta, alături de prețul ofertei contestatoarei și punctajul total al acesteia. Raportând acest conținut al comunicării rezultatului procedurii către ...SRL la regula legala a transmiterii unei astfel de comunicări, Consiliul stabilește ca aceste demers al autorităţii este unul deficitar. Astfel, potrivit legii, ...SRL trebuia sa fie informata cu privire caracteristicile şi avantajele relative ale ofertei desemnate câştigătoare în raport cu oferta sa, alături de prețul comunicat al ofertei, adresa nr. 40708 din 01.07.2025 trebuind sa cuprindă și celelalte aspecte ale ofertei câştigătoare care au contribuit la aplicarea criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț” și care au condus la obținerea punctajului transmis societății aflate pe locul secund în aceasta competiție. Contrar opiniei autorităţii contractante, transmiterea punctajului total al ofertelor nu echivalează cu îndeplinirea obligației legale de comunicare a rezultatului procedurii, punctajul total al ofertei fiind rezultatul caracteristicilor şi avantajelor relative ale ofertei câştigătoare, care trebuiau sa facă, în realitate, obiectul comunicării în acord cu dispoziția art. 215 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 98/2016. În aceste condiții, Consiliul admite aceasta prima critica din contestație. În ceea ce privește criticile aduse de ...SRL ofertei câştigătoare din perspectiva calculelor luminotehnice și a consumului de energie, Consiliul notează ca acestea sunt: 14
- aparatele utilizate de câştigătoare în calculele luminotehnice nu sunt aceleași cu cele ofertate și nu au aceleași caracteristici dimensionale, electrice, luminotehnice cu aparatele ofertate; - valoarea calculata de câştigătoare a fost pentru consumul de energie la funcționarea 30%; - calculele câștigătoarei au fost raportate la un număr de 1900 de ore, nu și la numărul de 2250 de ore. In apărare, autoritatea contractanta arata ca susținerile contestatoarei nu sunt probate, aspect asupra căruia Consiliul subliniază ca, declarata fiind confidențială, oferta asocierii câştigătoare nu a putut fi studiata de către ...SRL, astfel încât sa poată fi în măsură sa depună și eventuale probe în susținerea afirmațiilor sale. Alăturat acestei apărări, autoritatea contractanta arata ca oferta câştigătoare a fost analizata de către comisia de evaluare și s-a constatat conformitatea ei cu toate cerințele documentației de atribuire, executarea calculelor luminotehnice fiind corecta și conforma normativelor, aparatele ofertate fiind aceleași cu cele utilizate în calcule. Verificând daca aceste apărări generale ale autorităţii contractante sunt susținute de actele de lucru ale comisiei de evaluare, Consiliul notează ca informații privind evaluarea tehnica a ofertei asocierii ... SA – ... SRL, din perspectiva aspectelor contestate, se regăsesc în procesul-verbal nr. 33014 din 22.05.2025, astfel: «Cerinţa minimă din Fişa de date/ Caietul de sarcini 1.Calcule luminotehnice Ofertanţii au obligaţia de a prezenta calculele pentru fiecare strada din Anexa Nr. 1, realizate de către un Specialist în Iluminat (Conform cod COR 214237), pentru regimul de funcţionare 100% cat și pentru regimurile de funcţionare în dimming conform prevederilor caietului de sarcini. Informaţii
prezentate
în
propunerea
tehnică
pentru demonstrarea îndeplinirii cerinţei minime Ofertantul în cadrul propunerii tehnice a prezentat următoarele documente: -Memoriul tehnic calcule luminotehnice, în cadrul căruia a menţionat că, "(...)Calculele luminotehnice sunt prezentate în cadrul propunerii tehnice pentru fiecare stradă/profil (aşa cum se regăsesc în Anexa nr.l. Calcule luminotehnice) realizate de Specialist în iluminat (Conform COR 214237), atât pentru regimul de funcţionare 100% cât şi pentru treapta de dimare de 70% " (Pag.30-31 din fişierul propunere tehnică vol.l). -Calculele luminotehnice pentru străzile din Anexa Nr. 1, atât pentru regimul de funcţionare 100% cât şi pentru regimul de funcţionare de 70%. (Pag 32-748 din fişierul propunere tehnică vol.l). -Declaraţie pe propria răspundere dată de ATASIEI GEORGIAN- specialist în iluminat, privind realizarea calculelor luminotehnice . (Pag 749 din fişierul propunere tehnică vol.l). In acest sens, Ofertantul a prezentat certificatul de absolvire nr.172 din 09.05.2016 pentru Atasiei Georgian, având specializarea - specialist în iluminat. Conform raportului de salariat din 04.04.2025, Atasiei Georgian este angajatul Ofertantului. (Pag. 1654-1656 din fişierul tehnic voi .4). Totodată, în cadrul propunerii tehnice, Ofertantul a menţionat că, "Asocierea ... SA - ... SRL, prezină anexat calculele luminotehnice, pentru Pagina 15 din 20
flecare stradă din Anexa nr. 1, realizate de către un specialist în iluminat(Conform cod COR 214237), pentru regimul de funcţionare 100% cât şi pentru regimurile de funcţionare în dimming(...) " (Pag. 17 din fişierul propunere tehnică vol.1). Evaluarea informaţiilor prezentate în propunerea tehnică în raport cu cerinţa minimă solicitată în documentaţia de atribuire In urma analizării documentelor prezentate privind calculele luminotehnice, comisia de evaluare a decis în unanimitate faptul că, acestea corespund cu cerinţele solicitate în cadrul caietului de sarcini.» «Cerinţa minimă din Fişa de date/ Caietul de sarcini 17. P2 - Eficienta energetică a proiectului Punctajul factorului de evaluare „Eficienţa energetică a proiectului - P2" - cu o valoare de 30 de puncte din valoarea totală de 100 de puncte şi cu o pondere de 30% în totalul criteriului de atribuire va fi acordat după cum urmează: Ofertanţii au obligaţia să calculeze şi să completeze rezultatele obţinute, pentru: […] Informaţii
prezentate
în
propunerea
tehnică
pentru demonstrarea îndeplinirii cerinţei minime Ofertantul în cadrul propunerii tehnice a prezentat documentul cu denumirea Factori de evaluare, unde la eficienţa energetică a proiectului a menţionat că, Indicatorul Energie Specifică (De)= 51,20 Totodată, Ofertantul a prezentat Anexa nr. 1 cu centralizatorul situaţiei propuse, de unde rezultă calculul De. (Pag. 1926-1929 din fişierul propunere tehnică voi. 5) Evaluarea informaţiilor prezentate în propunerea tehnică în raport cu cerinţa minimă solicitată în documentaţia de atribuire In urma analizării documentelor prezentate privind factorul de evaluare, eficienţa energetică a proiectului, comisia de evaluare a constatat că, Indicatorul Energie Specifică (De)= 51,20.» Văzând acestea, Consiliul notează ca din actele de lucru ale comisiei de evaluare nu rezulta analiza pe care aceasta sa o fi făcut asupra conținutului ofertei contestate, analiza care sa susțină decizia asupra conformității ofertei și a declarării ei câştigătoare, dar și sa sprijină Consiliul în activitatea sa de verificare a legalității actelor autorităţii contractante. Consiliul constata ca o analiza temeinica și consemnarea ei se impunea în aspectele contestate cu atât mai mult cu cat ele au contribuit, potrivit criteriului de atribuire, la punctarea ofertelor și desemnarea celei câştigătoare. În acest caz, evidențierea caracteristicilor şi avantajelor ofertelor contribuie atât la conturarea concluziei ca activitatea de analiza și evaluare a comisiei de evaluare a fost temeinica și obiectiva, dar și la posibilitatea verificării legalității acesteia. Or, în situația în care actele de lucru ale comisiei de evaluare nu consemnează aspectele de analiza și evaluare, Consiliul notează ca nu exista elemente obiective raportat la care sa poată decide daca conformitatea ofertei câştigătoare și superioritatea tehnica a acesteia sunt reale și au fost analizate de comisia de evaluare din cadrul autorităţii contractante. Orice verificare pe care Consiliul ar întreprinde-o în privința conținutului ofertei contestate ar reprezenta o substituire a comisiei de evaluare de către organismul de 16
soluționare, demers incompatibil cu verificarea legalității deciziilor autorităţii contractante, stabilita de lege în sarcina Consiliului. În atari condiții, Consiliul reține că, în exercitarea atribuțiilor conferite de legiuitor, membrii comisiei de evaluare sunt ținuți să efectueze o analiză riguroasă a ofertelor primite în cadrul procedurii, modul de desfășurare al procesului de analizare fiind necesar să rezulte în mod clar din documentele întocmite de aceștia. Consiliul reține că, potrivit dispozițiilor art. 133 din HG nr. 395/2016, comisia de evaluare are obligația de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică (alin. 1), iar propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini (alin. 2). Evident că o astfel de verificare trebuie să fie reală și temeinică, or, din actele emise în aplicarea procedurii și depuse la dosarul cauzei de către autoritatea contractantă, nu rezultă îndeplinirea acestei obligații a comisiei de evaluare. Este de notorietate că evaluarea ofertelor depuse într-o procedură de achiziție publică reprezintă o activitate complexă a comisiei de evaluare care este ținută la a se edifica pe deplin, atât ca urmare a analizării ofertelor, cât și ca urmare a eventualelor solicitări de clarificări cerute autoarelor acestora, asupra caracterului admisibil al ofertelor, respectiv asupra modului în care acestea răspund întru-totul necesitaților de achiziție ale autorității contractante, așa cum sunt descrise în documentația de atribuire. Evaluarea ofertelor nu este un proces formal, în care, eventual, comisia de evaluare constată existența ofertelor și retine conformitatea acestora, fără a face o analiză temeinică a conținutului lor. Or, în cauza aflata în soluționare, tocmai derularea unei asemenea verificări temeinice a propunerii tehnice aparținând câștigătoarei nu a fost realizata. Alături de toate acestea, Consiliul are în vedere și necesitatea respectării de către autoritate și a principiilor transparenței și asumării răspunderii. Astfel, procesul de evaluare a ofertelor, alături de rigurozitate și legalitate trebuie să fie și transparent, respectiv să poată fi facil verificată respectarea drepturilor și obligațiilor părților angrenate în procesul de achiziție publică. Or, prin lipsa a unei veritabile verificări și evaluării a propunerii tehnice a asocierii amintite, autoritatea contractantă nu asigură tocmai acest caracter transparent al activității sale. În concluzie, Consiliul stabilește în sarcina autorităţii contractante obligația de a analiza și de a evalua oferta asocierii ... SA – ... SRL, consemnând în actele de lucru ale comisiei de evaluare aspectele ofertei esențiale în analiza, si, mai ales, a celor care contribuie la aplicarea criteriului de atribuire, precum și obligația de comunicare ulterioara a rezultatului procedurii cu respectarea regulilor instituite la art. 215 din Legea nr. 98/2016.» Aceste considerente au fost păstrate de Curtea de Apel Oradea în judecarea plângerii depuse împotriva deciziei Consiliului. Prin urmare, Consiliul retine ca aspectele pe care contestatoarea le reclama în prezent au fost cunoscute acesteia prin cea de-a doua comunicare a rezultatului procedurii, realizata de catre autoritatea Pagina 17 din 20
contractanta în executarea celor decise de Consiliu și de instanta de judecata. În aceste condiții, nu se poate discuta despre tardivitatea prezentei contestații, excepția fiind respinsa. Analizând contestația înaintată de ...SRL, prin care societatea ataca decizia achizitoarei de a stabili câştigătoare oferta asocierii ... SA – ... SRL, Consiliul notează ca susținerile acesteia vizează: - nerespectarea puterilor maxime instalate impuse prin documentaţia de atribuire, Anexa 1; - nerespectarea puterilor minime utilizate pentru aparatele de iluminat, impuse prin documentația de atribuire, Anexa 1; - nerespectarea modalității de prezentare a calculelor luminotehnice, coeficientul De calculat, criteriu de evaluare în cadrul procedurii, fiind diminuat în mod artificial, cu nerespectarea documentației de atribuire, corespunzător aparatelor de iluminat nr. 12 și nr. 7. În privința primelor doua critici, vizând respectarea de catre câştigătoare a puterilor minime și maxime utilizate pentru aparatele de iluminat, Consiliul retine trimiterile autorităţii contractante la Răspunsul consolidat 2, înregistrat cu nr. 22017 din 03.04.2025, la solicitări de clarificare privind documentația de atribuire, astfel: „Intrebare 1 Va solicitam sa clarificaţi, daca pentru realizarea calculelor luminotehnice este impus un fluxul luminos /puterea aparatelor de iluminat (minim / maxim), tinand cont ca în ANEXA 1, în format excel, aceste date nu sunt completate, sau ramane la latitudinea fiecărui ofertant sa-si dimensioneze propria oferta tehnica, atat timp cat respecta clasele de iluminat minim solicitate în cadrul acestei ANEXA și nedepasind valoarea de 399MWh/an, pentru consumul de energie. Raspuns 1 In Anexa nr. 1 nu sunt impuse fluxurile, puterile aparatelor de iluminat. Acestea vor rezulta în urma realizarii calculelor luminotehnice, atat timp cat energia consumata per întreaga investiţie nu depăşeşte valoarea de 399 MWh/an și sunt respectate clasele de iluminat minim solicitate în cadrul Anexei nr. 1." Prin urmare, arata achizitoarea, susținerile contestatoarei sunt nefondate în contextul existentei acestei clarificări la documentația de atribuire. Mai mult, precizează autoritatea contractanta, chiar societatea contestatoare a utilizat posibilitatea oferita de clarificarea citata și a propus pentru mai multe străzi valoarea puterii de 19,8W, valoare mai mica decât cea de 20W prevăzută în caietul de sarcini. Consiliul constata ca, deși achizitoarea a făcut dovada transmiterii punctului sau de vedere și contestatoarei, aceasta din urma nu a reacționat la apărările exprimate, prin urmare se vădește caracterul nefondat al primelor doua susțineri din contestație, contrazise de 18
documentația de atribuire, așa cum ea a fost clarificata anterior depunerii ofertelor. În ceea ce privește puterea instalata nominala a aparatului de iluminat nr. 12 din oferta câştigătoare, Consiliul retine apărarea autorităţii contractante potrivit căreia speculațiile contestatoarei privind utilizarea aceluiași aparat cu 2 puteri diferite sunt forţate, deoarece se poate vedea foarte uşor în secţiunea „Denumire aparat de iluminat" că este vorba de două aparate diferite. Astfel, arata autoritatea, aparatul AIL 12 are o putere de 18,7W şi aparatul AIL13 are o putere de 16,2W, fiind o eroare materială minoră a ofertantei care a tastat „2” în loc de „3” într-una din situații, însă denumirile diferite ale celor doua aparate de iluminat lămuresc pe deplin existenta acestei erori care au condus contestatoarea către concluzia ca asocierea câştigătoare a propus utilizarea aceluiași aparat cu 2 puteri diferite. În ceea ce privește aparatul de iluminat nr. 7, achizitoarea arata ca și în privința acestei critici este incidenta clarificarea la documentația de atribuire citata mai înainte, ofertanții având libertatea de a optimiza puterile aparatelor astfel încât să obţină o soluție eficientă energetic care să respecte condiţiile impuse de standard pentru străzile prezente în procedură. Mai arata achizitoarea ca documentaţia de atribuire, aşa cum era formulată, nu impunea pentru fiecare tip de aparat o anumită putere, codificările AIL 1-13 având rol orientativ pentru ofertanţi vizând dimensiunile şi greutatea aparatelor, iar în urma răspunsului publicat în Răspunsul consolidat 2 era clar că nu există o impunere privind puterile aparatelor denumite AIL 1-13, denumiri care au fost preluate din proiectul tehnic în care proiectantul a folosit în calcule aparate neutre, nespecifice unui anumit furnizor. Mai mult, precizează autoritatea contractanta, situația reclamata se regăsește şi în oferta contestatoarei care folosește în cazul aparatului AIL 4 puteri diferite (52,1W, respectiv 74W). Nici în privința acestui subiect autoarea contestaţiei nu reacționează la apărările autorităţii contractante ce conferă caracter nefondat susținerilor sale. Consiliul constata ca în adresa de comunicare a rezultatului procedurii, autoritatea contractanta a indicat avantajele ofertei câştigătoare fata de oferta contestatoarei, aspect recunoscut chiar de aceasta din urma. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul urmează să respingă ca nefondată contestația depusă de ...SRL. În baza dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge cererea ...SRL de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Pagina 19 din 20
Față de cele reținute mai sus cu ocazia soluționării contestației, Consiliul va admite cererea de intervenție depusă de asocierea ... SA – ... SRL, prin liderul sau ... SA. În baza dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge cererea ... SA de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, deoarece până la pronunțarea deciziei, nu au fost prezentate Consiliului cuantumul, detalierea și documentele doveditoare ale cheltuielilor efectuate. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția tardivității contestaţiei invocată de intervenientă. Respinge ca nefondată contestația depusă de ...SRL în contradictoriu cu .... Respinge cererea ...SRL de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Încuviințează în principiu și admite cererea de intervenție depusă de asocierea ... SA – ... SRL, prin liderul sau ... SA. Respinge cererea ... SA de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactată în 5 exemplare, conține 20 pagini. Redactată practicaua deciziei ... 20
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.