AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 396/2023

TRANSMIR SRL în contradictoriu cu COMUNA IANA

Decizia CNSC nr. 396/C11/67 din 20.02.2023

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 396/C11/67 din 20.02.2023

Data din document
2023-02-20
Complet
C11

Obiectul procedurii

având ca obiect „Modernizare drumuri sătești în localitatea Siliștea, comuna Iana, județul Vaslui" - rest rămas de executat, s-a solicitat: - anularea adresei nr. 6744/30.12.2022, reprezentând comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire, prin care oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă în baza prevederilor art. 134 alin. (5) din HG. 395/2016 și ca neconformă în baza prevederilor art. 136 alin. (3) și art. 137 alin. (3) lit. g) din același act normativ; - anularea, în parte, a raportului procedurii nr. 6742/30.12.2022, respectiv partea în care se decide respingerea ofertei sale cu motivația aferentă; - anularea tuturor actelor autorității contractante ce au stat la baza luării deciziei menționate anterior precum și a actelor subsecvente ce au legătură cu aceasta. CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de TRANSMIR SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA IANA. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de TRANSMIR SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA IANA. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 396/2023

Decizie CNSC
An dosar: 2023Înregistrare: 988Data înregistrării: 2023-01-09
ContestatorTRANSMIR SRLCUI 10400632
Autoritate contractantăCOMUNA IANACUI 3394325

2023_396_2023_Decizie_396.pdf, BO2023_396_2023_BO2023_396.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.472 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 396/C11/67 Data: 20.02.2023 Prin contestația nr. 12/06.01.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 988/09.01.2023, formulată de SC TRANSMIR SRL, cu sediul social în Comuna Zorleni, DE 581 km. 87, județul Vaslui, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J37/99/1998, având CUI R010400632, reprezentată legal prin administrator SAVIN EMIL, împotriva adresei nr. 6744/30.12.2022, reprezentând comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire, emisă de COMUNA IANA, cu sediul în comuna Iana, str. Principală nr. 1, județul Vaslui, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Modernizare drumuri sătești în localitatea Siliștea, comuna Iana, județul Vaslui" - rest rămas de executat, s-a solicitat: - anularea adresei nr. 6744/30.12.2022, reprezentând comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire, prin care oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă în baza prevederilor art. 134 alin. (5) din HG. 395/2016 și ca neconformă în baza prevederilor art. 136 alin. (3) și art. 137 alin. (3) lit. g) din același act normativ; - anularea, în parte, a raportului procedurii nr. 6742/30.12.2022, respectiv partea în care se decide respingerea ofertei sale cu motivația aferentă; - anularea tuturor actelor autorității contractante ce au stat la baza luării deciziei menționate anterior precum și a actelor subsecvente ce au legătură cu aceasta. CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de TRANSMIR SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA IANA. Pagina 1 din 2

§ 2

Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 66.734 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: .. Prin contestația nr. 12/06.01.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 988/09.01.2023, formulată de SC ......... SRL, cu sediul social în Comuna ........., ........., județul ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având CUI .., reprezentată legal prin administrator ........., împotriva adresei nr. 6744/30.12.2022, reprezentând comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire, emisă de ........., cu sediul în ........., ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Modernizare drumuri sătești în localitatea . ........., județul ........." - rest rămas de executat, s-a solicitat: - anularea adresei nr. 6744/30.12.2022, reprezentând comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire, prin care oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă în baza prevederilor art. 134 alin. (5) din HG. 395/2016 și ca neconformă în baza prevederilor art. 136 alin. (3) și art. 137 alin. (3) lit. g) din același act normativ; - anularea, în parte, a raportului procedurii nr. 6742/30.12.2022, respectiv partea în care se decide respingerea ofertei sale cu motivația aferentă; - anularea tuturor actelor autorității contractante ce au stat la baza luării deciziei menționate anterior precum și a actelor subsecvente ce au legătură cu aceasta. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația în analiză, prin care SC ......... SRL solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei. Pagina 1 din 22

§ 2

Așa cum rezultă din documentele dosarului achiziției, contestatoarea susține că are calitatea de ofertant unic, ce a depus ofertă în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică. Conform raportului procedurii, rezultă faptul că, dintre cele 2 oferte depuse, oferta sa, ce are prețul de 4.999.744,67 lei fără TVA, a fost respinsă în faza de evaluare financiară, iar oferta declarată câștigătoare a fost depusă de SC ..... SRL are prețul de 6.484.038,94 lei, fără TVA, cu 64.506,50 lei mai mic decât valoarea estimată și cu 1.484.294,27 lei mai mare decât oferta SC ......... SRL. În urma evaluării ofertelor, la data de 30.12.2022, a primit de la autoritatea contractantă comunicarea rezultatului procedurii nr. 6744/ 30.12.2022, prin care a fost informată că oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă în baza prevederilor art. 134 alin. (5) din normele metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016 și neconformă în baza prevederilor art. 136 alin. (3) și art. 137 alin. (3) lit. g) din același act normativ, deoarece răspunsul nr. 1918/10.11.2022 la solicitarea de clarificări a comisiei de evaluare nr. 6017/08.11.2022 privind fundamentarea economică a modului de formare a prețului ofertat, este considerat neconcludent și nu a justificat în mod corespunzător prețul ofertat, din următoarele motive: 1. neprezentarea fundamentării economice a prețului pentru materialul piatră spartă de carieră pentru drumuri; 2. neprezentarea fundamentării economice a prețului pentru orele de funcționare a tuturor utilajelor de construcții, respectiv autocisternă apă, autogudronator, automacara, buldozer pe șenile, mașină automată de tăiat și îndreptat oțel beton, mașină de fasonat oțel beton, perie mecanică curățat drumuri, repartizator mixturi asfaltice mașină de trasat benzi, etc.; 3. nefundamentarea prețului unitar ofertat pentru transporturi; 4. nejustificarea cheltuielilor indirecte cu detalierea din Anexa 6 a ghidului P91/1 - 02 aprobat de Ordinul nr. 1568/ 2002. În continuare, punctual asupra descrierii prezentate ca „motiv" al respingerii ofertei sale din comunicare, petenta prezintă argumentele ce conduc la necesitatea admiterii prezentei contestații, cu dispunerea reevaluării ofertei conform prevederilor legale aplicabile. În primul rând, contestatoarea solicită Consiliului să constate faptul că, în raport cu solicitarea de clarificări a comisiei nr. 6017/08.11.2022, de a „...prezenta documente privind fundamentarea economică a modului de formare a prețului ofertat, prin raportare la modul de organizare și metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, performanțele si costurile implicate cu personalul alocat, utilajele și echipamentele menționate în propunerea tehnică, precum și materialele din cadrul formularului C6 (oferte de preț, analize de preț, etc.), respectiv detalierea cheltuielilor directe pe categorii de resurse (materiale, manoperă, utilaj, transport), inclusiv detalierea cheltuielilor indirecte (costuri cu analizele de laborator, 2

§ 3

cheltuieli cu transportul muncitorilor, etc.)", fundamentarea prezentată răspunde în totalitate exigențelor impuse de legiuitor, având în vedere scopul acesteia precum și formularea generalistă a solicitării. Astfel, prin răspunsul nr. 1918/10.11.2022, contestatoarea susține că au fost prezentate: > oferte de preț pentru principalele materiale și analize de preț pentru mixturi asfaltice și betoane de ciment, cu precizarea că, pentru materialul piatră spartă de carieră pentru drumuri, nu a fost prezentată ofertă de preț având în vedere evidența faptului că prețul propus este mult mai mare decât prețul pieței (propus 100 lei/mc - prețul pieței aprox. 60 lei/mc). În acest sens, a atașat prezentei contestații anexa la contractul cu furnizorul de agregate de carieră, începând cu anul 2015, cu precizarea că acestea sunt furnizate de SC ..... SRL din cariera ..... aparținând SC. ..... SRL, perimetru de exploatare ....., județul ..... (mențiuni pag. 149 din propunerea tehnică), și nu din perimetrul ..... precum în fals se antepronunță autoritatea contractantă; > a justificat prețul unitar pentru orele de manoperă, având în vedere cadrul legal aplicabil; > a prezentat modul de formare a prețului pentru orele de funcționare a utilajelor de construcții și a celor destinate pentru transport, având în vedere deținerea în proprietate a acestora, conform informațiilor detaliate în propunerea tehnică, cu exemplificarea cheltuielilor componente pentru două dintre utilajele principale (autogreder și compactor), ce sunt mai mult decât acoperitoare pentru prețul orar ofertat, având în vedere și performanța și eficiența ridicată a acestora. De altfel, contestatoarea consideră afirmațiile autorității contractante ca fiind eronate cu privire la propriul calcul al prețului de transport al pietrei sparte, ce nu a luat în considerare cheltuielile indirecte și profitul, în scopul clar de a induce speculativ necorelări în răspunsul său și modul de formare a prețului; > a prezentat conținutul principalelor categorii de costuri incluse în categoria cheltuielilor indirecte, având în vedere și distanța redusă de numai 35 km dintre șantierul obiect al lucrărilor supuse achiziției și punctul său de lucru. În asemenea condiții, în care a justificat principalele elemente de cost avute în vedere la elaborarea ofertei și modul de formare a prețului, autoritatea contractantă nu este în măsură să argumenteze de ce prețul/ costurile propuse nu pot asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini. Scopul prevăzut de legiuitor pentru solicitarea de clarificări privind prețul sau costurile aparent neobișnuit de scăzute, este unul asigurator privind posibilitatea de îndeplinire a contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini și nu o pârghie acordată autorității contractante de a elimina din procedură ofertele cu prețul cel mai mic, sub „umbrela" nedepunerii unor justificări ce nu pot prezenta relevanță în asigurarea scopului menționat. Pagina 3 din 22

§ 4

În acest sens, dacă are în continuare nelămuriri privind realitatea și sustenabilitatea elementelor de cost ofertate, petenta arată că autoritatea contractantă are obligația legală de a solicita punctual clarificări, cu identificarea în concret a resurselor ce consideră că nu au fost justificate și pot afecta îndeplinirea contractului. Falsa apreciere precum că s-ar acorda un avantaj în detrimentul ofertantului ce are prețul aproape de valoarea estimată, contestatoarea consideră că nu poate fi pusă în discuție, deoarece, în mod evident, acestuia nu i-a fost adresată solicitarea de justificare a prețului, astfel că un tratament egal se impune în condiții egale, nu în scopul de a denaturare a rezultatului procedurii și „deturnării" fondurilor publice, fapte pedepsite aspru de legislația în vigoare. În concluzie, având în vedere cele prezentate anterior, SC ......... SRL consideră că afirmațiile autorității contractante sunt doar speculații și supoziții, în scopul respingerii ofertei sale. În probațiune, au fost depuse înscrisuri. Prin punctul de vedere nr. 173/11.01.2023, înregistrat la CNSC cu nr. 1684/11.01.2023, ......... a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, pentru următoarele motive: În conformitate cu prevederile art. 215 alin (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu prevederile art. 134 alin. (5), art. 136 alin. (3) și art. 137 alin. (3) lit. g) din același act normativ, oferta contestatoarei SC ......... SRL a fost respinsă, fiind considerată: - inacceptabilă, situație determinată de răspunsul neconcludent, prin aplicarea prevederilor art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016; - neconformă, informațiile și/sau documentele prezentate prin răspunsul la solicitările de clarificări, nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al prețului ofertat, cu aplicarea prevederilor art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016 coroborat cu prevederile art. 137 alin (3) lit. g) din același act normativ. La baza deciziei de mai sus, autoritatea contractantă susține că membrii comisiei de evaluare au avut în vedere următoarele: Prin adresa nr. 6017/08.11.2022 s-a solicitat ofertantului să prezinte documente privind fundamentarea economică a modului de formare a prețului ofertat, prin raportare la modul de organizare și metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, performanțele și costurile implicate cu personalul alocat, utilajele și echipamentele menționate în propunerea tehnică, precum și materialele din cadrul formularului C6 (oferte de preț, analize de preț, etc.), respectiv detalierea cheltuielilor directe pe categorii de resurse (materiale, manoperă, utilaj, transport), inclusiv detalierea cheltuielilor indirecte (costuri cu analizele de laborator, cheltuieli cu transportul muncitorilor, etc.). Termenul acordat pentru prezentarea răspunsului la solicitările de clarificări a fost 11.11.2022. 4

§ 5

Ofertantul a răspuns în termenul indicat de comisia de evaluare, prezentând în SEAP în data de 11.11.2022, ora 16:19, răspunsul la solicitările de clarificări prin fișierul [SCN1111706/00046] Răspuns solicitare clarif.......... PF.pdf.p7s. Răspunsul prezentat este semnat electronic cu semnătură electronică extinsă. În continuare, autoritatea contractantă prezintă, punctual, solicitarea de clarificări, răspunsul autorității, precum și analiza pe fond a documentelor ofertei în coroborare cu răspunsul la solicitările de clarificări, astfel: 1. Solicitare de clarificări: Prin adresa nr. 6017/08.11.2022 s-a solicitat ofertantului să prezinte documente privind fundamentarea economică a modului de formare a prețului ofertat, prin raportare la: - materialele din cadrul formularului C6 (oferte de preț, analize de preț, etc.), respectiv - detalierea cheltuielilor directe pe categorii de resurse (materiale, manoperă, utilaj, transport). Răspunsul contestatoarei: „(..)pentru materialele cu cea mai mare pondere din cadrul ofertei, vă prezentăm următoarele oferte de preț, iar pentru mixturi asfaltice și betoane vă prezentăm modul de formare a prețului, societatea SC ......... SRL fiind producător. -Pentru agregatele minerale necesare investiției: Oferta de preț nr. 957/12.09.2022 de la SC ..... SRL -Pentru parapetul tip semigreu, oferta de preț de la ..... ..... -Pentru mixtura asfaltică BADPC 22.4, formarea prețului cu rețeta articolului -Pentru mixtura asfaltică BAPC 16, formarea prețului cu rețeta articolului -Beton de ciment C16/20, formarea prețului cu rețeta articolului -Beton de ciment C20/25, formarea prețului cu rețeta articolului -Beton de ciment C30/37, formarea prețului cu rețeta articolului -Beton de ciment C35/45, formarea prețului cu rețeta articolului -Pentru mixtura asfaltică MAS 16, formarea prețului cu rețeta articolului -Pentru fier beton, oferta de preț a celor de la ..... -Pentru rigola carosabilă și capac, oferta cu nr. 5157/10.09.2022 de la SYMMETRICA. -Pentru elementele de podeț tip D5, oferta de preț cu nr. 2547/10.09.2022 de la ..... Justificăm astfel formarea prețului în ceea ce privește materialele de construcții.” Analiza pe fond a autorității contractante este: Prin adresa nr. 6017/08.11.2022 s-a solicitat ofertantului să prezinte pentru materialele din cadrul formularului C6: oferte de preț, analize de preț, etc. Acesta prezintă oferte de preț, analize de preț pentru: sorturi, nisip, cribluri, bolovani de râu. balast, parapet tip semigreu de acostament, mixturi asfaltice, betoane de ciment, oțel beton, capac rigolă, rigola adâncă vibropresată, aripa armată, dale precomprimate. Din documentele prezentate se constată că ofertantul nu a prezentat justificări pentru materialul piatra spartă pentru drumuri. Întrucât, în cadrul propunerii tehnice, se declară furnizor pentru piatra spartă de carieră SC ..... SRL, din informațiile publice regăsite pe site-ul Primăriei Comunei ..... (în comuna ..... se declară perimetrul de exploatare pentru piatră de carieră), comisia de evaluare a constatat că Pagina 5 din 22

§ 6

la data de 29.11.2022, a fost stabilită dezbaterea publică a studiilor necesare Deschiderii exploatării de carieră perimetrul ....., motiv pentru care ofertantul nu ar fi putut prezenta o ofertă de preț asumată, întrucât furnizorul declarat nu poate exploata în mod legal cariera declarată. Ofertantul declară prin răspunsul la solicitările de clarificări faptul că, pentru materialele cu cea mai mare pondere din cadrul ofertei, se prezintă oferte de preț. Analizând cele specificate și susținute de ofertant, autoritatea contractantă a constatat că pentru piatra spartă de carieră pentru drumuri care are o pondere de 6,73% din valoarea materialelor cu recapitulație, nu s-a prezentat nicio fundamentare economică. Or, pentru materiale cu ponderi mult mai mici (rigola carosabilă 1,33%, capac rigolă 0,51%, etc.) se prezintă oferte de preț pentru justificarea prețurilor ofertate. În aceste condiții răspunsul ofertantului este unul neconcludent. Cu referire la critica privind oferta de preț pentru piatră spartă, autoritatea contractantă precizează că, în cadrul propunerii tehnice ofertantul a declarat: „Piatra spartă de carieră: Producător-furnizor SC ..... SRL, cu punct de lucru în localitatea ..... județul .....”. Pe

§ 7

site-ul

§ 8

oficial

§ 9

al

§ 10

Comunei

§ 11

.....,

§ 12

județul

§ 13

.....: https://www.primaria......ro/anunturi......html, se identifică următorul anunț public: „SC ..... SRL anunță publicul interesat asupra depunerii Studiului de evaluare adecvată și a Raportului privind impactul asupra mediului pentru proiectul „Deschidere exploatare de carieră perimetrul .....", propus a se realiza în extravilan comun ....., județul ....., pe terenul identificat prin F12 extravilan, tarla 23, parcela 544, nr. cad. 130. CF 41310.” Astfel, s-a constatat, în mod clar, din analiza documentelor ofertei în coroborare cu informațiile publice, că SC ..... SRL (furnizorul declarat de ofertant pentru piatră spartă de carieră, material utilizat în execuție în realizarea stratului de fundație din piatră spartă), pentru proiectul „Deschidere exploatare de carieră perimetrul .....”, a supus dezbaterii publice, în data de 29.11.2022, Studiul de evaluare adecvată și Raportul privind impactul asupra mediului în vederea obținerii acordului de mediu. În discuție nu este existența sau lipsa acordului de mediu pentru furnizor SC ..... SRL pentru exploatarea carierei din Comuna ....., întrucât SC ..... SRL nu este ofertant în cadrul prezentei proceduri, ci lipsa justificării prețului ofertat pentru piatră spartă de carieră declarată a fi achiziționată de la furnizor SC ..... SRL, cu un preț unitar ofertat 100 lei/mc. (cariera în Comuna ....., județul ..... indiferent de perimetrul de exploatare: ..... sau ..... - pentru Șantier ........., ........., distanța de transport ofertată de SC ......... SRL este declarată de 140 km conform articol TRA01A140 3947 to). Nici pentru materialul ofertat, nici pentru transportul acestuia, nu există o fundamentare economică a prețului cotat în oferta financiară a SC ......... SRL. Autoritatea contractantă consideră că atașarea la contestația depusă a „anexei la contractul cu furnizorul nostru de agregate de 6

§ 14

carieră, începând cu anul 2015, cu precizarea că acestea sunt furnizate de SC ..... SRL din cariera ..... aparținând SC ..... SRL”, nu absolvă contestatoarea de o lipsă, din răspunsul prezentat de acesta în etapa de evaluare financiară, a justificării prețului materialului piatră spartă de carieră. Din analiza documentelor ofertei coroborate cu răspunsul prezentat pentru justificarea prețului ofertat, s-a constatat că nu există niciun document din care să reiasă prețul materialului agreat între SC ......... SRL, SC ..... SRL, furnizorul real, și producătorul SC ..... SRL (cum se susține în motivarea contestației). Autoritatea contractantă a apreciat că propunerea financiară nu a fost în mod corect fundamentată, cuprinzând prețuri care nu sunt justificate, aspect realizat printr-o analiză detaliată a ofertei și a răspunsurilor la clarificări, prezentând în acest sens, în concret, motivele pentru care au fost apreciate răspunsurile neconcludente, însă cu luarea în considerare a cerințelor din documentația de atribuire și a dispozițiilor legale aplicabile. În situația în care au fost solicitate documente și informații privind prețurile pentru materialele necesare în execuția lucrărilor - Formular C6 (care constituie baza fundamentării prețului), ofertantul trebuia să transmită autorității contractante nu doar explicațiile concrete sub aspectul prețului sau eventualelor discount-uri oferite de furnizori, ci însăși ofertele concrete, solicitate și primite din partea respectivilor furnizori. În situația în care ofertantul nu prezintă informațiile/documentele solicitate de autoritatea contractantă sau informațiile/documentele respective nu pot justifica prețul ofertat, oferta respectivă trebuie respinsă ca inacceptabilă. Autoritatea contractantă susține că a prezentat în mod clar și expres solicitarea de clarificări și a făcut cunoscut ceea ce urmărește să obțină de la ofertant SC ... SRL (din analiza valorii ofertate s-a constatat că aceasta reprezintă mai puțin de 80% din valoarea estimată a contractului, respectiv 76,35%. Luând în considerare prevederile art. 210 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, în conformitate cu art. 136 alin. (1) și (4) din HG nr. 395/2016, în scopul efectuării verificărilor....). În aceste condiții, în scopul efectuării verificărilor încadrării acesteia, în situația prevăzută la art. 210 din Lege, comisia de evaluare a primit un răspuns cu documente insuficiente/neclare și incerte care nu au permis realizarea unei evaluări obiective a ofertei. Anterior finalizării evaluării ofertei, autoritatea contractantă a constatat că propunerea financiară a SC ......... SRL nu este una reală. Numai în urma obținerii și verificării detalierii prețurilor ofertate, autoritatea contractantă putea stabili realitatea și corectitudinea formării acestora, ori lipsa justificării prețurilor pentru resursele materiale, utilaj și transport au condus la constatarea prezentării unui răspuns neconcludent. 2. Solicitarea de clarificări: Prin adresa nr. 6017/08.11.2022, s-a solicitat SC ......... SRL să prezinte documente privind fundamentarea economică a modului de formare a prețului ofertat, prin raportare la: Pagina 7 din 22

§ 15

- modul de organizare și metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, performanțele și costurile implicate cu personalul alocat, utilajele și echipamentele menționate în propunerea tehnică respectiv, - detalierea cheltuielilor directe pe categorii de resurse (materiale, manoperă, utilaj, transport). Răspunsul contestatoarei: „Prețul manoperei utilizate în propunerea financiară respectă legislația în vigoare, adică OUG 114/2018 cu modificările și completările ulterioare prin care se stabilește că salariul minim în construcții este de 3.000 lei/lună, adică 17.928 lei/oră, propunerea noastră fiind de 18 lei/oră”. Prin analiza autorității contractante se constată că acesta a respectat tariful orar minim impus în domeniul construcțiilor, de 17,928 lei/oră, justificându-se prețul ofertat, de 18 lei/oră de manoperă, motiv pentru care, autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, a considerat răspunsul concludent, cu referire la justificarea resursei umane. Acest punct nu a constituit vreun motiv de respingere a ofertei SC ......... SRL. 3. Solicitarea de clarificări: Prin adresa nr. 6017/08.11.2022 s-a solicitat ofertantului să prezinte documente privind fundamentarea economică a modului de formare a prețului ofertat, prin raportare la: - modul de organizare și metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, performanțele și costurile implicate cu personalul alocat, utilajele și echipamentele menționate în propunerea tehnică respectiv, - detalierea cheltuielilor directe pe categorii de resurse (materiale, manoperă, utilaj, transport). Răspunsul ofertantului: „În ceea ce privește consumurile de combustibil ale utilajelor, am cotat întocmai prețurile de utilizare orară ale utilajelor noastre, care, conform inventarului regăsit în cadrul propunerii tehnice, societatea noastră deține un parc auto modern, cu utilaje performante și eficiente. De exemplu, principalele utilaje, cum ar fi autogrederul: 14 litri consum orar ar însemna un cost de 119 lei, diferența până la 150, preț ofertat, fiind de amortizare/alte cheltuieli de întreținere, cilindru compactor: 10 litri consum orar ar însemna un cost de 85 de lei, diferența până la 125, preț ofertat, fiind la fel costul de amortizare/alte cheltuieli de întreținere. Analiza autorității contractante: Analizând cele justificate de ofertant cu privire la fundamentarea economică a prețului pentru utilajele de construcții, se constată că acesta prezintă o justificare doar pentru 2 utilaje, respectiv autogreder și cilindru compactor, neprezentându-se nicio justificare pentru celelalte utilaje și echipamente: autocisterna apă 100 lei/oră, autogudronator 200 lei/oră, automacara 150 lei/oră, buldozer pe șenile 150 lei/oră, mașină automată de tăiat și îndreptat oțel beton 25 lei/oră, mașină de fasonat oțel beton 15 lei/oră, perie mecanică curățat drumuri 70 lei/oră, 8

§ 16

repartizator mixturi asfaltice 450 lei/oră, mașina de trasat benzi 200 lei/oră, etc. În aceste condiții răspunsul ofertantului a fost considerat neconcludent, ofertantul prezintând, cu titlu de exemplu, analiza sa de preț doar pentru autogreder și cilindru compactor, pentru celelalte utilaje ce au stat la baza formării prețului ofertat, prezentându-se simpla apreciere că „am cotat întocmai prețurile de utilizare orară ale utilajelor noastre”, apreciere ce nu justifică în mod concludent modul de fundamentare a prețului pentru resursa Utilaje. Datele de fundamentare trebuie să fie cele rezultate din costurile justificate de ofertant. Ori dacă SC ......... SRL, prezintă ca justificare a prețului pentru resursa utilaje, doar mențiunea „am cotat întocmai prețurile de utilizare orară ale utilajelor noastre”, comisia de evaluare nu are cum să considere răspunsul concludent, întrucât prețurile pentru autocisternă apă 100 lei/oră, autogudronator 200 lei/oră, automacara 150 lei/oră, buldozer pe șenile 150 lei/oră, mașina automată de tăiat și îndreptat oțel beton 25 lei/oră, mașina de fasonat oțel beton 15 lei/oră, perie mecanică curățat drumuri 70 lei/oră, repartizator mixturi asfaltice 450 lei/oră, mașina de trasat benzi 200 lei/oră nu sunt justificate de ofertant, nici măcar într-o formă sumară, similar justificării pentru autogreder și cilindru compactor. De asemenea, ofertantul nu poate invoca „formularea generalistă a solicitării”, întrucât acesta a înțeles să răspundă punctual pentru fiecare resursă în parte, respectiv material, manoperă, utilaj și transporturi, însă a selectat ce informații să prezinte comisiei de evaluare, fiind tratată cu superficialitate solicitarea comisiei de evaluare de prezentare de documente privind fundamentarea economică a modului de formare a prețului ofertat în scopul efectuării verificărilor prețului aparent neobișnuit de scăzut. În concret, autoritatea contractantă menționează că prețurile ofertate pentru autocisterna apă 100 lei/oră, autogudronator 200 lei/oră, automacara 150 lei/oră, buldozer pe șenile 150 lei/oră, mașina automată de tăiat și îndreptat oțel beton 25 lei/oră, mașina de fasonat oțel beton 15 lei/oră, perie mecanică curățat drumuri 70 lei/oră, repartizator mixturi asfaltice 450 lei/oră, mașina de trasat benzi 200 lei/oră, nu sunt justificate de ofertant. 4. Solicitarea de clarificări: Prin adresa nr. 6017/08.11.2022, s-a solicitat ofertantului să prezinte documente privind fundamentarea economică a modului de formare a prețului ofertat, prin raportare la detalierea cheltuielilor directe pe categorii de resurse (materiale, manoperă, utilaj, transport). Răspunsul ofertantului: „Transportul materialelor se face cu propriile camioanele, MAN TGS, eficiențe din punctul de vedere al consumului. Oricum ar fi, cel mai mic preț ofertat pentru transporturi este de 7 lei/km, preț care acoperă în orice situație cheltuielile legate de transport.” Analiza pe fond: Autoritatea contractantă, analizând răspunsul ofertantului „Oricum ar fi, cel mai mic preț ofertat pentru transporturi este de 7 lei/km, preț care acoperă în orice situație cheltuielile legate de transport”, constată că Pagina 9 din 22

§ 17

acesta nu prezintă o fundamentare a prețului unitar ofertat pentru transporturi, ci doar se rezumă la a declara că tariful de 7 lei/km acoperă toate cheltuielile. Cu titlu de exemplu pentru transport piatră spartă pentru o distanță de 140 km (TRA01A140 3947 to), calculul se prezintă astfel: 30 lei/to ofertat * 30 to transportate = 900 lei/cursă : 140 km (Transportul rutier al...materialelor, semifabricatelor cu autobasculanta pe dist.= 140 km ) = 6,43 lei/km, preț ce nu este susținut de cele declarate de ofertant prin răspunsul la solicitările de clarificări, unde se consideră că 7 lei/km este un preț care acoperă în orice situație cheltuielile legate de transport. În aceste condiții răspunsul ofertantului este unul neconcludent. Cu privire la susținerea contestatoarei potrivit căreia „Din nou regăsim afirmații eronate ale autorității contractante privind propriul calcul al prețului de transport al pietrei sparte, ce nu i-a în considerare cheltuielile indirecte și profitul, în scopul clar de a induce speculativ necorelări în răspunsul nostru și modul de formare a prețului, am prezentat conținutul principalelor categorii de costuri incluse în categoria cheltuielilor indirecte, având în vedere și distanța redusă de numai 35 km dintre șantierul obiect al lucrărilor supuse achiziției și punctul nostru de lucru.”, autoritatea contractantă constată că aceasta nu reprezintă elemente de calcul care să combată afirmațiile comisiei de evaluare că tariful ofertat este de 6,43 lei/km. În aceste condiții se constată nerespectarea prevederilor art. 10 lit. f) și g) din Legea nr. 101/2016. Comisia de evaluare a luat în considerare distanța de transport de 140 km declarată de ofertant pentru transportul materialului piatră spartă de carieră din Comuna ....., județul ....., până în șantier ........., județul .......... Prețul unitar ofertat de SC ......... SRL este de 30 lei/to. Astfel, 30 lei/to ofertat * 30 to transportate = 900 lei/cursă : 140 km (Transportul rutier al...materialelor, semifabricatelor cu autobasculanta pe dist.= 140 km) = 6,43 lei/km, preț unitar insuficient raportat la prețul de 7 lei/km considerat de contestatoare că acoperă în orice situație cheltuielile legate de transport. Ofertantul avea îndatorirea de a-și justifica prețul ofertat de acesta pentru transporturile ofertate, în speță pentru piatră spartă declarată a fi adusă de la ....., județul ...... În prețul de 7 lei/km, conform celor declarate de ofertant, dar nesusținute cu documente justificative, sunt incluse toate costurile legate de transport, respectiv costul cu motorină, taxa de trecut cu bacul, salariile cu șoferii, rovignete, etc. Propriul calcul al comisiei de evaluare a fost realizat în urma transmiterii răspunsului ofertantului, având la bază informațiile regăsite în oferta financiară și răspunsul de justificare a prețului prezentat de ofertant. În situația în care comisia de evaluare a solicitat ofertantului să prezinte documente privind fundamentarea economică a modului de formare a prețului ofertat, prin raportare la cheltuielilor directe pe categorii de resurse (materiale, manoperă, utilaj, transport), iar 10

§ 18

ofertantul a răspuns la solicitarea comisiei de evaluare că „cel mai mic preț ofertat pentru transporturi este de 7 lei/km, preț care acoperă în orice situație cheltuielile legate de transport", se constată în mod clar că ofertantul nu a prezentat o justificare concludentă a prețului pentru resursa transporturi. Mai mult decât atât, cu referire la mențiunea contestatoarei „am prezentat conținutul principalelor categorii de costuri incluse în categoria cheltuielilor indirecte, având în vedere și distanța redusă de numai 35 km dintre șantierul obiect al lucrărilor supuse achiziției și punctul nostru de lucru”, autoritatea contractantă menționează faptul că, în conformitate cu Anexa 6 din Ordinul nr. 1568 din 15.10.2002, structura cheltuielilor indirecte nu cuprinde cheltuieli pentru acoperirea tarifelor de transport ofertate eronat, sub prețul considerat corect chiar de ofertant la 7 lei/km (tarif comunicat de SC ......... SRL dar pentru care nu prezintă nicio justificare/analiză de cost). Pentru costurile incluse în propunerea financiară a contestatoarei, s- a solicitat acesteia, în etapa de evaluare financiară, să prezinte documente privind fundamentarea economică a modului de formare a prețului ofertat, prin raportare la detalierea cheltuielilor directe pe categorii de resurse (materiale, manoperă, utilaj, transport), cheltuielile directe, însemnând acele costuri înainte de aplicarea cotelor ofertate pentru profit și indirecte, astfel că, în mod corect, răspunsul ofertantului a fost considerat neconcludent. 5. Solicitarea de clarificări: Prin adresa nr. 6017/08.11.2022 s-a solicitat ofertantului să prezinte documente privind fundamentarea economică a „modului de formare a prețului ofertat, prin raportare la (...), inclusiv detalierea cheltuielilor indirecte (costuri cu analizele de laborator, cheltuieli cu transportul muncitorilor, etc.)”. Răspunsul ofertantului: „În ceea ce privește cheltuielile indirecte, acestea au fost cotate cu 5%, adică 51.981,33 lei, fără TVA, pe toată lucrarea. Aceste resurse sunt suficiente pentru a acoperi testele de laborator pentru întreg procesul de producție, dar și pentru a acoperi cheltuielile SSM sau transportul muncitorilor, mai ales că șantierul propus se află la 35 de kilometri față de punctul nostru de lucru, tot din indirecte se asigură și cheltuielile salariale ale personalului TESA, pentru prezentul contract.” Analizând pe fond răspunsul, autoritatea contractantă a constatat că, Cheltuielile indirecte, considerate de ofertant fără nicio justificare în acest sens, ca fiind suficiente, nu sunt justificate și anume nu conțin detalierea costurilor privind: Cheltuieli de interes general (Plata personalului tehnic și economic, administrativ, Preliminariile constituite pentru plata concediilor de odihnă, Plata cenzorilor și a membrilor externi în comisiile de administrație - dacă este cazul, Cheltuieli pentru agrementări, Cheltuieli cu laboratorul, Costul lucrărilor pentru implementarea și menținerea sistemelor de management al calității/mediu, Cheltuieli cu protecția muncii, Dobânzi și speze bancare, Cheltuieli pentru prelucrarea prin mijloace de calcul, Perisabilități la valoarea materialelor în timpul păstrării și manipulării, Cheltuieli cu Pagina 11 din 22

§ 19

amenajarea și întreținerea șantierelor, Cheltuieli cu transportul muncitorilor și materiale diverse, Cheltuieli neimputabile pentru efectuarea remedierilor, Cheltuieli cu transportul obiectelor de inventor), Cheltuieli administrativ-gospodărești, cheltuieli neproductive, asigurarea lucrărilor, după caz, astfel cum sunt ele detaliate în anexa nr. 6 din Ghid privind elaborarea devizelor la nivel de categorii de lucrări și obiecte de construcții pentru investiții realizate din fonduri publice - Indicativ P91/1- 02, aprobat prin ordinul emis de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 1568 din 15.10.2002. În aceste condiții, răspunsul ofertantului este neconcludent, simpla apreciere a contestatoarei nu reprezintă documente privind fundamentarea economică a modului de formare a prețului ofertat cu referire la detalierea cheltuielilor indirecte (costuri cu analizele de laborator, cheltuieli cu transportul muncitorilor, etc). Prin solicitarea de clarificări, comisia de evaluare a indicat ce detalieri ar trebui să justifice ofertantul, respectiv costuri cu analizele de laborator, cheltuieli cu transportul muncitorilor, etc., detalieri care, de altfel, se regăsesc și în anexa nr. 6 din Ghid privind elaborarea devizelor la nivel de categorii de lucrări și obiecte de construcții pentru investiții realizate din fonduri publice - Indicativ P91/1-02, aprobat prin ordinul emis de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 1568 din 15.10.2002. În mod corect răspunsul ofertantului a fost considerat neconcludent. Având în vedere cele ante-menționate, se constată că verificarea veridicității prețului ofertat nu poate fi susținută atâta vreme cât ofertantul nu a depus documente edificatoare în acest sens. Orice decizie a autorității contractante privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a ofertei, sub toate aspectele acesteia, și pe probe concludente, iar nu pe elemente insuficiente/neclare sau incerte care nu permit realizarea unei evaluări obiective a ofertei. Anterior finalizării evaluării ofertei, autoritatea contractantă are obligația să stabilească cu exactitate dacă propunerea financiară a SC ......... SRL este una reală și fermă. Numai în urma obținerii și verificării detalierii prețurilor ofertate, autoritatea contractantă putea stabili realitatea și corectitudinea formării acestora. Operatorii economici, în elaborarea ofertei financiare, trebuie să țină cont de toate prevederile legale în vigoare, astfel nu pot propune prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurențe sau care nu pot fi justificate. Ofertanții nu trebuie să vicieze rezultatul procedurii, prin ofertarea unor prețuri fără suport legal, în baza unor supoziții proprii [„am cotat întocmai prețurile de utilizare orară ale utilajelor noastre”, „Oricum ar fi, cel mai mic preț ofertat pentru transporturi este de 7 lei/km, preț care acoperă în orice situație cheltuielile legate de transport.”, „În ceea ce privește cheltuielile indirecte, acestea au fost cotate cu 5%, adică 12

§ 20

51.981,33 lei, fără TVA, pe toată lucrarea. Aceste resurse sunt suficiente (...)" ], fapt pentru care autoritatea contractantă are obligația de a evalua ofertele financiare ținând seama de toate elementele avute în vedere la stabilirea prețului, pentru a se asigura de fezabilitatea și sustenabilitatea prețului propus în acest sens. Având în vedere considerentul 103 din cadrul Directivei 2014/24/UE, coroborat cu art. 69 alin. (1) din directivă, autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare a ofertelor, a procedat corect solicitând ofertantului justificarea prețului ofertat prin raportare la toate cerințele documentației de atribuire, în condițiile în care suma prevăzută în formularul său de ofertă, de 4.999.744,67 lei reprezintă 76,35% din valoarea estimată. Față de aceste aspect, autoritatea contractantă a invocat Hotărârea din 19 octombrie 2017, unde CJUE s-a pronunțat în cauza C-198/16. Astfel, deși autoritatea contractantă a acordat ofertantului SC ......... SRL posibilitatea, prin solicitarea de clarificări anterior reprodusă, de a explica modalitatea de elaborare a propunerii financiare, acesta a ales să prezinte explicațiile sale generaliste, motiv pentru care se apreciază adecvată respingerea ofertei prin raportare atât la prevederile exprese ale art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016 cât și la principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Autoritatea contractantă nu trebuie să accepte drept concludent răspunsul generic transmis de SC ......... SRL la solicitarea de justificare a prețului, constatându-se, astfel, că oferta se află sub incidența prevederilor art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016. Nu se putea accepta nici formularea unei noi solicitări de clarificări din partea autorității contractante, deoarece, un astfel de demers ar fi de natură a crea un avantaj evident în favoarea SC ......... SRL, aducând atingeri dispozițiilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, avantaj constând în ignorarea prevederilor exprese ale art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016 care pun în sarcina comisiei de evaluare respingerea ofertelor urmare a răspunsului neconcludent la solicitarea de justificare a prețului aparent neobișnuit de scăzut. Riscul întocmirii răspunsului la solicitările de clarificări , la fel ca și cel al întocmirii ofertelor cade în sarcina operatorului economic, el neputând să își invoce propria culpă ca motiv al prezentării unui răspuns neconcludent în termenul stabilit potrivit principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”, în condițiile în care autoritatea contractantă a solicitat în mod expres, în cadrul solicitării de clarificări, prezentarea de documente privind fundamentarea economică a modului de formare a prețului ofertat pe care operatorul economic participant trebuia să le prezinte cu scopul dovedirii sustenabilității prețului ofertat de acesta. Deci, autoritatea contractantă susține că a aplicat corect prevederile art. 136 alin (3), art. 137 alin (3) lit. g) și art. 134 alin. (5) din HG 395/2016. În concluzie, oferta prezentată de SC ......... SRL în mod corect a fost respinsă, fiind considerată inacceptabilă, situație determinată de Pagina 13 din 22

§ 21

răspunsul neconcludent, cu aplicarea prevederilor art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016. Oferta prezentată este neconformă, întrucât informațiile și/sau documentele prezentate prin răspunsul la solicitările de clarificări nu au justificat în mod corespunzător nivelul scăzut al prețului ofertat, cu aplicarea prevederilor art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016, coroborat cu prevederile art. 137 alin (3) lit. g) din același act normativ.  Prin urmare, în acord atât cu dispozițiile legale amintite, cât și cu cele ale documentației de atribuire, evaluarea ofertei contestatoarei de către autoritatea contractantă s-a făcut cu rigurozitatea impusă de legislația în domeniu și cu respectarea principiului tratamentului egal consacrat de prevederile art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, raportat la toți operatorii economici participanți la procedura în cauză. Prin adresa nr. 758/03.02.2023, înregistrată la Consiliu sub nr. 5797/06.02.2022, autoritatea contractantă a transmis Consiliului originalul punctului de vedere, precum și dosarul achiziției și oferta contestatoarei. Contestatoarea ......... SRL a constituit cauțiunea în valoare de 88.000,00 RON, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 208765534/1 din data de 10.01.2023, emisă de CEC Bank – Sucursala .......... Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat o procedură simplificată, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Modernizare drumuri sătești în localitatea ..... ........., județul .........” cod CPV 45233120-6 (Rev. 2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. .., stabilind termenul limită de depunere a ofertelor pentru 17.08.2022, decalat prin anunțul de tip erată ... pentru 16.09.2022, criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate preț ” și valoarea estimată de 6.548.545,44 lei. În cadrul acestei proceduri de atribuire, Consiliul, prin Decizia nr. 1846/C7/1923 din 01.09.2022 a soluționat contestația formulată de ......... SRL cu privire la documentația de atribuire, aceasta fiind respinsă ca nefondată. În cadrul procedurii de atribuire au depus oferte 2 operatori economici, așa cum rezultă din procesul verbal nr. 1/20.09.2022 iar, după evaluarea ofertelor, autoritatea contractantă a stabilit rezultatul procedurii, consemnat în raportul procedurii nr. 6742/30.12.2022, potrivit căruia oferta depusă de ......... SRL a fost respinsă ca inacceptabilă, conform art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 și ca neconformă, în temeiul art. 136 alin. (3) din aceeași hotărâre. 14

§ 22

Nemulțumit de acest rezultat, comunicat prin adresa nr. 6744/ 30.12.2022, ofertantul ......... SRL a depus contestația care face obiectul prezentei cauze, în cadrul căreia a criticat motivele de respingere reținute de autoritatea contractantă și a solicitat anularea adresei nr. 6744/30.12.2023 și anularea, în parte, a raportului procedurii nr. 6742/30.12.2022, respectiv partea în care autoritatea contractantă a decis respingerea ofertei sale, anularea tuturor actelor care au stat la baza luării acestei decizii și a actelor subsecvente în legătură cu acestea. Analizând conținutul actului atacat, Consiliul constată că oferta contestatoarei a fost respinsă întrucât răspunsul ofertantului la solicitarea de justificare a prețului ofertat a fost neconcludent, acesta nejustificând, în mod corespunzător, nivelul scăzut al prețului ofertat. Verificând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată că, în etapa de evaluare a propunerilor financiare, constatând că oferta depusă de ......... SRL reprezintă mai puțin de 80% din valoarea estimată (respectiv 76,35%), „luând în considerare prevederile art. 210 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 (...) în conformitate cu art. 136 alin. (1) și (4) din HG nr. 395/2016” , a fost transmisă contestatoarei adresa nr. 6017/08.11.2022, prin care au fost solicitate „documente privind fundamentarea economică a modului de formare a prețului ofertat prin raportare la modul de organizare și metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, performanțele și costurile implicate cu personalul alocat, utilajele și echipamentele menționate în propunerea tehnică, precum și materialele din cadrul formularului C6 (oferte de preț, analize de preț, etc.), respectiv detalierea cheltuielilor directe pe categorii de resurse (materiale, manoperă, utilaj, transport), inclusiv detalierea cheltuielilor indirecte (costuri cu analizele de laborator, cheltuieli cu transportul muncitorilor, etc.)”.  Solicitarea de clarificări nu a fost contestată de ofertantul ......... SRL (în cazul în care se aprecia că aceasta depășea limitele documentației de atribuire sau prevederile legislației incidente), astfel că s-a născut obligația acestuia de a răspunde întocmai cererilor autorității contractante. La această solicitare de clarificări, contestatoarea a răspuns, prin adresa nr. 1918 din 10.11.2022, precizând următoarele: „Astfel, pentru materialele cu cea mai mare pondere din cadrul ofertei, vă prezentăm următoarele oferte de preț, iar pentru mixturi asfaltice și betoane vă prezentăm modul de formare a prețului, societatea S.C. ......... S.R.L fiind producător. - Pentru agregatele minerale necesare investiției: Oferta de preț nr. 957/12.09.2022 de la S.C. ..... S.R.L. - Pentru parapetul tip semigreu, oferta de preț de la ..... ..... - Pentru mixtura asfaltică BADPC 22.4, formarea prețului cu rețeta articolului - Pentru mixtura asfaltică BAPC 16, formarea prețului cu rețeta articolului - Beton de ciment CI6/20, formarea prețului cu rețeta articolului - Beton de ciment C20/25, formarea prețului cu rețeta articolului  - Beton de ciment C30/37, formarea prețului cu rețeta articolului Pagina 15 din 22

§ 23

- Beton de ciment C35/45, formarea prețului cu rețeta articolului - Pentru mixtură asfaltică MAS 16, formarea prețului cu rețeta articolului - Pentru fier beton, oferta de preț a celor de la ..... - Pentru rigolă carosabilă și capac, oferta cu nr. 5157/10.09.2022 de la Symmetrica. - Pentru elementele de podeț tip D5, oferta de preț cu nr. 2547/10.09.2022 de la ..... Justificăm astfel formarea prețului în ceea ce privește materialele de construcții. Prețul manoperei utilizate în propunerea financiară respectă legislația în vigoare, adică OUG 114/2018 cu modificările și completările ulterioare prin care se stabilește că salariul minim în construcții este de 3.000 lei/lună, adică 17.928 lei/oră, propunerea noastră fiind de 18 lei/oră. În ceea ce privește consumurile de combustibil ale utilajelor, am cotat întocmai prețurile de utilizare orară ale utilajelor noastre, care, conform inventarului regăsit în cadrul propunerii tehnice, societatea noastră deține un parc auto modern, cu utilaje performante și eficiente. De exemplu, principalele utilaje, cum ar fi autogrederul: 14 litri consum orar ar însemnă un cost de 119 lei, diferența până la 150, preț ofertat, fiind de amortizare/alte cheltuieli de întreținere, cilindru compactor: 10 litri consum orar ar însemnă un cost de 85 de lei, diferența până la 125, preț ofertat, fiind la fel costul de amortizare/alte cheltuieli de întreținere. Transportul materialelor se face cu propriile camioanele MAN TGS, eficiente din punctul de vedere al consumului. Oricum ar fi, cel mai mic preț ofertat pentru transporturi este de 7 lei/km, preț care acoperă în orice situație cheltuielile legate de transport. În ceea ce privește cheltuielile indirecte, acestea au fost cotate cu 5%, adică 51.981,33 lei, fără TVA, pe toată lucrarea. Aceste resurse sunt suficiente pentru a acoperi testele de laborator pentru întreg procesul de producție, dar și pentru a acoperi cheltuielile SSM sau transportul muncitorilor, mai ales că șantierul propus se află la 35 de kilometri față de punctul nostru de lucru, tot din indirecte se asigură și cheltuielile salariale ale personalului TESA, pentru prezentul contract. (...)”. Justificarea transmisă de ofertant a fost analizată de expertul cooptat pentru analiza propunerilor financiare, fiind întocmit, în acest sens, raportul de specialitate nr. 6162/17.11.2022, concluzia expertului cooptat, potrivit căreia răspunsul este neconcludent, fiind însușită de membrii comisiei de evaluare, în cadrul procesului verbal nr. 6163/17.11.2022, aceasta regăsindu-se în cadrul comunicării rezultatului procedurii, după cum urmează: «Prin adresa nr. 6017/08.11.2022 s-a solicitat ofertantului să prezinte pentru materialele din cadrul formularului C6: oferte de preț, analize de preț, etc. 16

§ 24

Acesta prezintă oferte de preț. analize de preț pentru: sorturi, nisip, cribluri, bolovani de rău, balast, parapet tip semigreu de acostament, mixturi asfaltice, betoane de ciment, otel beton, capac rigolă, rigolă adâncă vibropresată, aripă armată, dale precomprimate. Din documentele prezentate se constată că ofertantul nu prezintă justificări pentru materialul piatră spartă pentru drumuri, întrucât în cadrul propunerii tehnice se declară furnizor pentru piatra spartă de carieră SC ..... SRL. Din informațiile publice regăsite pe site-ul Primăriei Comunei ..... (în comuna ..... se declară perimetrul de exploatare pentru piatră de carieră) comisia de evaluare constată că la data de 29.11.2022 este stabilită dezbaterea publică a studiilor necesare deschiderii exploatării de cariera perimetrul ....., motiv pentru care ofertantul nu ar fi putut prezenta o ofertă de preț asumată întrucât furnizorul declarat nu poate exploata în mod legal cariera declarată. Ofertantul declară prin răspunsul la solicitările de clarificări, faptul că pentru materialele cu cea mai mare pondere din cadrul ofertei se prezintă oferte de preț. Analizând cele specificate și susținute de ofertant, se constată că pentru piatra spartă de carieră pentru drumuri ce are o pondere de 6,73% din valoarea materialelor cu recapitulație, nu se prezintă nicio fundamentare economică. Iar pentru materiale cu ponderi mult mai mici (rigola carosabilă 1,33%, capac rigolă 0,51% etc.) se prezintă oferte de preț pentru justificarea prețurilor ofertate. În aceste condiții răspunsul ofertantului este unul neconcludent. Analizând cele justificate de ofertant cu privire la fundamentarea economică a prețului pentru utilajele de construcții, se constată că acesta prezintă o justificare doar pentru 2 utilaje, respectiv: autogreder și cilindru compactor. Pentru celelalte utilaje și echipamente nu se prezintă nicio justificare: autocisternă apă 100 lei/oră, autogudronator 200 lei/oră, automacara 150 lei/oră, buldozer pe șenile 150 lei/oră, mașină automată de tăiat și îndreptat otel beton 25 lei/ora, mașină de fasonat oțel beton 15 lei/oră, perie mecanică curățat drumuri 70 lei/oră, repartizator mixturi asfaltice 450 lei/oră, mașină de trasat benzi 200 lei/oră etc. În aceste condiții răspunsul ofertantului este unul neconcludent. Analizând răspunsul ofertantului „Oricum ar fi, cel mai mic preț ofertat pentru transporturi este de 7 lei/km, preț care acoperă în orice situație cheltuielile legate de transport” se constată că acesta nu prezintă o fundamentare a prețului unitar ofertat pentru transporturi, ci doar se rezumă la a declara că tariful de 7 lei/km acoperă toate cheltuielile. Cu titlu de exemplu pentru transport piatră spartă pentru o distanță de 140 km (TRA01A140 3947 to), calculul se prezintă astfel: 30 lei/to ofertat * 30 to transportate = 900 lei/cursă : 140 km (Transportul rutier al ... materialelor, semifabricatelor cu autobasculantă pe dist.= 140 km ) = 6,43 lei/km, preț ce nu este susținut de cele declarate de ofertant prin răspunsul la solicitările de clarificări, unde se consideră că 7 lei/km este un preț care acoperă în orice situație cheltuielile legate de transport. În aceste condiții răspunsul ofertantului este unul neconcludent. Analizând răspunsul ofertantului se constată faptul că Cheltuielile indirecte, considerate de ofertant fără nicio justificare în acest sens, că fiind suficiente nu sunt justificate și anume nu conțin detalierea costurilor privind: CHELTUIELI DE INTERES GENERAL (Plata personalului tehnic și economic, administrativ, Preliminările constituite pentru plata concediilor de odihnă, Plata cenzorilor și a membrilor externi în comisiile de administrație - dacă este cazul, Cheltuieli pentru agrementări, Cheltuieli cu laboratorul, Costul lucrărilor pentru Pagina 17 din 22

§ 25

implementarea și menținerea sistemelor de management al calității/mediu, Cheltuieli cu proiecția muncii, Dobânzi și speze bancare, Cheltuieli pentru prelucrarea prin mijloace de calcul, Perisabilități la valoarea materialelor în timpul păstrării și manipulării, Cheltuieli cu amenajarea și întreținerea șantierelor, Cheltuieli cu transportul muncitorilor și mat. diverse, Cheltuieli neimputabile pentru efectuarea remedierilor, Cheltuieli cu transportul obiectelor de inventor), CHELTUIELI ADMINISTRATIV-GOSPODĂREȘTI, CHELTUIELI NEPRODUCTIVE, ASIGURAREA LUCRĂRILOR, după caz, astfel cum sunt ele detaliate în anexa nr. 6 din Ghid privind elaborarea devizelor la nivel de categorii de lucrări şi obiecte de construcții pentru investiții realizate din fonduri publice - Indicativ P91/1-02, aprobat prin ordinul emis de MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE, TRANSPORTURILOR ŞI LOCUINŢEI nr. 1568 din 15.10.2002. În aceste condiții răspunsul ofertantului este unul neconcludent. Având în vedere cele antemenţionate, se constată că verificarea veridicității prețului ofertat nu poate fi susținută atâta vreme cât ofertantul nu a depus documente edificatoare în acest sens. Orice decizie a autorității privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a ofertei, sub toate aspectele acesteia, şi pe probe concludente, iar nu pe elemente insuficiente/neclare sau incerte care nu permit realizarea unei evaluări obiective a ofertei. Anterior finalizării evaluării ofertei, autoritatea contractantă are obligația să stabilească cu exactitate dacă propunerea financiară a SC ......... SRL este una reală şi fermă. Numai în urma obținerii şi verificării detalierii prețurilor ofertate, autoritatea contractantă putea stabili lealitatea şi corectitudinea formării acestora. Operatorii economici, în elaborarea ofertei financiare trebuie să țină cont de toate prevederile legale în vigoare, astfel nu pot propune preturi care nu sunt rezultatul liberei concurențe sau care nu pot fi justificate. Ofertanții nu trebuie să vicieze rezultatul procedurii, prin ofertarea unor prețuri fără suport legal, în baza unor supoziții proprii („am cotat întocmai prețurile de utilizare orară ale utilajelor noastre”, „Oricum ar fi, cel mai mic preț ofertat pentru transporturi este de 7 lei/km, preț care acoperă în orice situație cheltuielile legate de transport.” , „În ceea ce privește cheltuielile indirecte, acestea au fost cotate cu 5%, adică 51.981,33 lei, fără TVA, pe toată lucrarea. Aceste resurse sunt suficiente (...)"), fapt pentru care autoritatea contractantă are obligația de a evalua ofertele financiare ținând seama de toate elementele avute în vedere la stabilirea prețului, pentru a se asigura de fezabilitatea şi sustenabilitatea prețului propus în acest sens. Având în vedere considerentul 103 din cadrul Directivei 20J4/24/UE „Ofertele care par anormal de scăzute în raport cu lucrările, produsele sau serviciile ar putea să se bazeze pe ipoteze sau practice necorespunzătoare din punct de vedere tehnic, economic sau juridic. Dacă ofertantul nu poate furniza o explicație suficientă, autoritatea contractantă ar trebui să aibă dreptul de a refuza oferta”, coroborat cu art. 69 alin. (1) din directivă „(...)”, autoritatea contractantă prin comisia de evaluare a ofertelor a procedat corect solicitând ofertantului justificarea prețului ofertat prin raportare la toate cerințele documentației de atribuire, în condițiile în care suma prevăzută în formularul 18

§ 26

său de ofertă, de 4.999.744,67 lei, reprezintă 76,35% din valoarea estimată de autoritatea contractantă. În cadrul Hotărârii din 19 octombrie 2017, CJUE s-a pronunțat în cauza C-l 98/16 astfel: „(...)". Astfel, deşi autoritatea contractantă a acordat ofertantului SC ......... SRL o reală șansă prin solicitarea de clarificări anterior reprodusă de a explica modalitatea de elaborare a propunerii financiare, acesta a ales să prezinte explicațiile sale generaliste, motiv pentru care se apreciază adecvată respingerea ofertei prin raportare atât la prevederile exprese ale art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016 cât şi la principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Autoritatea contractantă nu trebuie să accepte drept concludent răspunsul generic transmis de SC ......... SRL la solicitarea de justificare a prețului, constatându-se astfel că oferta se afla sub incidența prevederilor art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016 potrivit cărora „(...)". Nu poate fi acceptată nici formularea unei noi solicitări de clarificări din partea autorității contractante, deoarece un astfel de demers ar fi de natură a crea un avantaj evident în favoarea intervenientului, aducând atingeri dispozițiilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 conform cărora: „(...)”, avantaj constând în ignorarea prevederilor exprese ale art. 136 alin. (3) din HG nr. 395/2016 care pun în sarcina comisiei de evaluare respingerea ofertelor urmare a răspunsului neconcludent la solicitarea de justificare a prețului aparent neobișnuit de scăzut. Cadru legal aplicabil: Art. 136 alin. (3) din HG 395/2016: (...) Art. 137 alin. (3) lit. g) din HG 395/2016: (...) Art. 134 alin. (5) din HG 395/2016 (...) Concluzii: Oferta prezentată de dumneavoastră este RESPINSĂ fiind considerată INACCEPTABILĂ situație determinată neconcludenţa răspunsului, cu aplicarea prevederilor art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016. Oferta prezentată este neconformă întrucât informațiile şi/sau documentele prezentate prin răspunsul la solicitările de clarificări nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al prețului ofertat, cu aplicarea prevederilor art. 136 alin. (3) din HG 395/2016 coroborat cu prevederile art. 137 alin. (3) lit. g) din HG 395/2016”. Cu privire la critica referitoare la considerarea ca neconcludent a răspunsului referitor la fundamentarea economică a modului de formare a prețului ofertat prin raportare la costurile implicate, utilajele și echipamentele menționate în propunerea tehnică, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care în Formularul C8 – Lista cuprinzând consumurile cu ore de funcționare a utilajelor de construcții, cumulate pe proiect (pag. 882) din propunerea tehnică, ofertantul a prevăzut mai multe utilaje de construcții (24 poziții), stabilite de ofertant a fi utilizate în cadrul contractului, iar prin răspunsul transmis autorității contractante a prezentat justificări în referire doar la 2 utilaje, respectiv autogreder (poziția 2 din listă) și cilindru compactor (pozițiile 8 și 9 din listă). Astfel, rezultă că ......... SRL nu a transmis autorității contractante justificarea tuturor prețurilor ofertate pentru utilaje, deși, potrivit informațiilor din propunerea financiară, unele dintre acestea dețin o pondere semnificativă în valoarea aferentă utilajelor. Consiliul reține, în Pagina 19 din 22

§ 27

acest sens, spre exemplu, repartizorul finisor mixturi asfaltice (pentru care s-au prevăzut 221,92 ore funcționare), cotat în propunerea financiară cu valoarea de 99.864,82 lei (cea mai mare valoare aferentă unui utilaj), în legătură cu care contestatoarea nu a transmis nicio justificare. Dispozițiile art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 [„În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispozițiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”] și cele ale art. 136 alin. (3) din aceeași hotărâre [„În cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informațiile şi/sau documentele solicitate sau acestea nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al prețului sau al costurilor propuse, oferta va fi considerată neconformă”], stabilesc ca sancțiune pentru transmiterea unui răspuns neconcludent respingerea ofertei. Consiliul constată că situația citată anterior este incidentă în prezenta speță, în condițiile în care, prin răspunsul transmis, ofertantul nu a prezentat fundamentarea economică a modului de formare a prețului ofertat prin raportare la costurile tuturor utilajelor și echipamentelor menționate în propunerea tehnică, așa cum a solicitat autoritatea contractantă, în răspunsul transmis neregăsindu-se explicații referitoare la majoritatea utilajelor prevăzute de ofertant în propunerea tehnică, respectiv: autocisternă de apă de 5-8 t cu dispozitiv de stropire (100 lei/oră – cca. 75 ore de funcționare), autogrudonator 3500-3600 l (200 lei/oră), automacara 6-9 tf cu braț cu zăbrele (150 lei/oră), excavator pe șenile cu o cupă cu motor termic 0,40-0,70 mc (150 lei/oră – cca. 16 ore), placă vibratoare cu motor ardere internă sub 10 cp 650- 700 kgf (100 lei/oră – cca. 36 ore), vibrator universal cu motor termic 2,9-4 cp (25 lei/oră – cca. 784 ore de funcționare), repartizorul finisor mixturi asfaltice (450 lei/oră, cca. 221 ore de funcționare), etc. Explicațiile ofertantului transmise autorității contractante, potrivit cărora acesta „deține un parc auto modern, cu utilaje performante și eficiente”, nu reprezintă o justificare a costurilor aferente utilajelor prevăzute în propunerea tehnică a fi folosite în prezentul contract. Ori, în lipsa transmiterii justificărilor solicitate, autoritatea contractantă a fost în imposibilitatea verificării sustenabilității prețului ofertat în ceea ce privește costurile aferente utilajelor, iar o eventuală resolicitare a transmiterii acestora ar fi fost de natură să conducă la încălcarea dispozițiilor art. 210 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Consiliul constată că, prin modul în care contestatoarea a ales să răspundă solicitării autorității contractante, respectiv neprezentarea justificării costurilor tuturor utilajelor prevăzute în propunerea tehnică, 20

§ 28

aceasta și-a asumat sancțiunea stabilită de legiuitor de respingere a ofertei sale. Contrar susținerilor contestatoarei cu privire la caracterul generalist al adresei nr. 6017/08.11.2022, Consiliul constată că solicitarea de clarificări transmisă de autoritatea contractantă a fost clară și concretă, în condițiile în care a făcut referire la prezentarea de „documente privind fundamentarea economică a modului de formare a prețului ofertat prin raportare la (...) costurile implicate cu (...) utilajele și echipamentele menționate în propunerea tehnică, precum și materialele din cadrul formularului C6 (oferte de preț, analize de preț, etc.), (...) .), respectiv detalierea cheltuielilor directe pe categorii de resurse (materiale, manoperă, utilaj, transport), inclusiv detalierea cheltuielilor indirecte (costuri cu analizele de laborator, cheltuieli cu transportul muncitorilor, etc.)” și nu la principalele utilaje așa cum a înțeles contestatoarea să răspundă. În concluzie, față de cele mai sus menționate, constatând că autoarea contestației nu a contestat solicitarea de clarificări nr. 6017/08.11.2022, dar nici nu a răspuns concludent la aceasta (deoarece nu a prezentat justificarea costurilor tuturor utilajelor prevăzute în propunerea tehnică, așa cum i s-a solicitat prin adresa amintită), Consiliul apreciază ca fiind corectă decizia autorității contractante de a respinge oferta contestatoarei sub aspectul analizat, critica fiind neîntemeiată. De altfel, Consiliul constată ca fiind neîntemeiată și critica privind motivul de respingere reținut de autoritatea contractantă cu privire la detalierea cheltuielilor indirecte în condițiile în care, deși, solicitarea de clarificări a făcut referire în mod clar la costurile din cadrul cheltuielilor indirecte care trebuiau detaliate, indicând în mod concret „costuri cu analizele de laborator, cheltuieli cu transportul muncitorilor”, contestatoarea a transmis un răspuns general, nedetaliind niciunul din cele 2 costuri indicate exemplificativ de autoritatea contractantă în cadrul solicitării de clarificări. Cu privire la critica referitoare la decizia de a considera neconcludent răspunsul cu privire la fundamentarea economică a modului de formare a prețului prin detalierea cheltuielilor directe aferente transportului, Consiliul constată că răspunsul contestatoarei a fost, din nou, unul general și neconcludent, sintagma „preț care acoperă în orice situație cheltuielile legate de transport” nereprezentând o justificare de genul celei solicitată de autoritatea contractantă. În aceste condiții, Consiliul apreciază că și această critică ca fiind neîntemeiată. Referitor la critica formulată în legătură cu modalitatea în care autoritatea contractantă concluzionat cu privire la răspunsul privind justificarea de preț aferentă materialelor, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care, în cadrul solicitării de clarificări nr. 6017/08.11.2022, s-a indicat în mod clar necesitatea ca ofertantul să transmită documente prin care să justifice costurile aferente materialelor din cadrul formularului C6, iar ofertantul nu a prezentat o astfel de justificare pentru materialul „piatră spartă pentru drumuri”, material care Pagina 21 din 22

§ 29

se regăsește în formularul C6 depus în propunerea financiară (pozițiile 72 și 73). De altfel, din verificarea formularul C6, rezultă că valoarea aferentă pietrei sparte pentru drumuri este semnificată, reprezentând 6,73% din valoarea cu recapitulație a materialelor, astfel că, față de mențiunea contestatoarei din răspunsul transmis autorității contractante, potrivit căreia aceasta prezintă oferte de preț pentru „materialele cu cea mai mare pondere din cadrul ofertei”, este cu atât mai evident răspunsul neconcludent al ofertantului sub acest aspect. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea şi funcționarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul urmează să respingă contestația depusă de ......... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă .......... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... 22

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.