Decizie 347/2023
Decizie CNSC2023_347_2023_Decizie_347.pdf, BO2023_347_2023_BO2023_347.pdf
Document CNSC
ROM WASTE SOLUTIONS SRL în contradictoriu cu PRIMARIA COMUNEI CIOLPANI
Decizia CNSC nr. 347/C7/258 din 14.02.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de sortare/tratare a deșeurilor municipale în amestec”, se solicită anularea invitației la negociere nr. 1307/25.01.2023 și a procedurii de achiziție publică, ținând cont de faptul că nu pot fi dispuse măsuri de remediere care să permită continuarea legală a acesteia, precum și obligarea autorității contractante la refacerea procedurii de achiziție publică și, pe cale de consecință, obligarea acesteia la emiterea unei noi invitații la negociere, care să fie însoțită de întreaga documentație de atribuire menționată la art. 20 din H.G. nr. 395/2016. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite excepția inadmisibilității contestației formulată de către ROM WASTE SOLUTIONS S.A., pentru neconstituirea cauțiunii în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, invocată din oficiu. Respinge contestația formulată de către ROM WASTE SOLUTIONS S.A., cu sediul în Dragomirești Vale, str. Pădurii nr. 3, județul Ilfov, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J23/1828/2012, având CUI 28364656, reprezentată convențional prin avocat Bombescu- Eana Miruna-Valentina, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, bd. I.C. Brătianu nr. 34, etaj 1, ap. 5, sectorul 3, în contradictoriu cu PRIMĂRIA COMUNEI CIOLPANI, cu sediul în Ciolpani, str. Școlii nr. 83, județul Ilfov, ca inadmisibilă, pentru neconstituirea cauțiunii prevăzută de lege, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zil…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2023_347_2023_Decizie_347.pdf, BO2023_347_2023_BO2023_347.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 347/C7/258 Data: 14.02.2023 Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent din 01.02.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 5266/02.02.2023, formulată de către ROM WASTE SOLUTIONS S.A., cu sediul în Dragomirești Vale, str. Pădurii nr. 3, județul Ilfov, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J23/1828/2012, având CUI 28364656, reprezentată convențional prin avocat Bombescu-Eana Miruna-Valentina, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, bd. I.C. Brătianu nr. 34, etaj 1, ap. 5, sectorul 3, împotriva documentației de atribuire emisă de către PRIMĂRIA COMUNEI CIOLPANI, cu sediul în Ciolpani, str. Școlii nr. 83, județul Ilfov, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de sortare/tratare a deșeurilor municipale în amestec”, se solicită anularea invitației la negociere nr. 1307/25.01.2023 și a procedurii de achiziție publică, ținând cont de faptul că nu pot fi dispuse măsuri de remediere care să permită continuarea legală a acesteia, precum și obligarea autorității contractante la refacerea procedurii de achiziție publică și, pe cale de consecință, obligarea acesteia la emiterea unei noi invitații la negociere, care să fie însoțită de întreaga documentație de atribuire menționată la art. 20 din H.G. nr. 395/2016. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2
CONSILIUL DECIDE: Admite excepția inadmisibilității contestației formulată de către ROM WASTE SOLUTIONS S.A., pentru neconstituirea cauțiunii în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, invocată din oficiu. Respinge contestația formulată de către ROM WASTE SOLUTIONS S.A., cu sediul în Dragomirești Vale, str. Pădurii nr. 3, județul Ilfov, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J23/1828/2012, având CUI 28364656, reprezentată convențional prin avocat Bombescu- Eana Miruna-Valentina, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, bd. I.C. Brătianu nr. 34, etaj 1, ap. 5, sectorul 3, în contradictoriu cu PRIMĂRIA COMUNEI CIOLPANI, cu sediul în Ciolpani, str. Școlii nr. 83, județul Ilfov, ca inadmisibilă, pentru neconstituirea cauțiunii prevăzută de lege, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 4 (patru) pagini. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent din 01.02.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 5266/02.02.2023, formulată de către ..., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată convențional prin avocat ..., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ..., împotriva documentației de atribuire emisă de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de sortare/tratare a deșeurilor municipale în amestec”, se solicită anularea invitației la negociere nr. 1307/25.01.2023 și a procedurii de achiziție publică, ținând cont de faptul că nu pot fi dispuse măsuri de remediere care să permită continuarea legală a acesteia, precum și obligarea autorității contractante la refacerea procedurii de achiziție publică și, pe cale de consecință, obligarea acesteia la emiterea unei noi invitații la negociere, care să fie însoțită de întreaga documentație de atribuire menționată la art. 20 din H.G. nr. 395/2016. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... modalitatea prin care autoritatea contractantă a întocmit documentația de atribuire, pentru respectiva procedură de achiziție publică. Pagina 1 din 4
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ... a inițiat o procedură de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, organizată în vederea atribuirii contractului de servicii, având ca obiect „Servicii de sortare/tratare a deșeurilor municipale în amestec”, prin transmiterea invitației de participare către o serie de ofertanți. Raportat la prevederile legale aplicabile în materia achizițiilor publice, Consiliul are în vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, cu încadrarea în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1), iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, motiv pentru care va proceda, mai întâi, la soluționarea excepției inadmisibilității contestației invocată din oficiu, pentru neconstituirea cauțiunii, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului. În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației invocată din oficiu, pentru neconstituirea cauțiunii, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, se are în vedere că ... a depus prezenta contestație la data de 01.02.2023, fiind înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 5266/02.02.2023, respectiv la data când sunt aplicabile prevederile art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, astfel cum au fost completate și modificate ulterior, conform cărora „(1) Pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8 sub sancțiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauțiune stabilită după cum urmează: (...)”. Procedând la verificarea îndeplinirii de către ... a obligației constituirii cauțiunii în cuantumul și termenul legal, din documentele aflate la dosarul cauzei Consiliul constată că aceasta nu a fost constituită până la data emiterii prezentei decizii, astfel cum prevăd dispozițiile art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, data limită fiind 07.02.2023. Prin adresa nr. 6207/258/C7/07.02.2023, Consiliul a pus în vedere contestatorului ...: „... vă aducem la cunoștință prevederile art. 611 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora, sub sancțiunea respingerii contestației, vă revine obligația de a constitui, în termen de maximum 5 (cinci) zile de la data sesizării Consiliului (02.02.2023), cauțiunea stabilită de respectivele prevederi (6.720 lei) ... .” Prin adresa din data de 13.02.2023, înregistrată la Consiliu cu nr. 7072/13.02.2023, contestatorul a precizat că: „... vă comunicăm prin prezenta că ... nu înțelege să achite cauțiunea în dosarul nr. 258/2023 având ca obiect contestația formulată împotriva procedurii de atribuire inițiată de ...” Analizând documentele aflate la dosarul cauzei și ținând seama de prevederile legale incidente cauzei, și anume Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul constată că ... a depus Pagina 2 din 4
contestația ce face obiectul prezentei cauze, în data de 01.02.2023, fiind înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 5266/02.02.2023, însă, deși a primit adresa nr. 6207/258/C7/07.02.2023, prin care i se solicita dovada (recipisa) constituirii cauțiunii și nu s-a conformat solicitării Consiliului, depășind astfel termenul maxim legal de 5 zile de la data sesizării Consiliului, termen care s-a împlinit în data de 07.02.2023, iar la data de 13.02.2023, a răspuns astfel: „... vă comunicăm prin prezenta că ... nu înțelege să achite cauțiunea în dosarul nr. 258/2023 având ca obiect contestația formulată împotriva procedurii de atribuire inițiată de ...” Mai mult, prin prevederile art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, legiuitorul sancționează tocmai lipsa de diligență și prudență ale contestatorului, care ar fi putut din vreme să-și conserve dreptul la contestație, astfel încât să permită jurisdicției Consiliului să poată analiza pe fond cererile ce fac obiectul contestației. Prin demersul efectuat, Consiliul a manifestat un rol activ, acordându-i contestatorului posibilitatea să își constituie cauțiunea, astfel cum dispun reglementările legale, obligație de care petentul nu s-a achitat. Având în vedere considerentele enunțate, în temeiul art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, coroborate cu cele ale art. 611 alin. (1) din Legea nr.101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul admite excepția inadmisibilității contestației pentru neconstituirea cauțiunii prevăzută de lege, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, excepție invocată din oficiu și, pe cale de consecință, în temeiul art. 26 alin. (6) din același act normativ, respinge contestația formulată de către ..., în contradictoriu cu ..., ca inadmisibilă, pentru neconstituirea cauțiunii prevăzută de lege, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului. Fără pronunțare pe fondul contestației formulată de către ... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția inadmisibilității contestației formulată de către ..., pentru neconstituirea cauțiunii în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, invocată din oficiu. Respinge contestația formulată de către ..., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată convențional prin avocat ..., cu sediul ales pentru Pagina 3 din 4
comunicarea actelor de procedură în ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în ..., ca inadmisibilă, pentru neconstituirea cauțiunii prevăzută de lege, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 4 (patru) pagini. Pagina 4 din 4