AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 230/2023

TAILWING CONSULTANTS LLC în contradictoriu cu COMPANIA NATIONALA AEROPORTURI BUCURESTI SA

Decizia CNSC nr. 230/C8/192 din 31.01.2023

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 230/C8/192 din 31.01.2023

Data din document
2023-01-31
Complet
C8

Obiectul procedurii

având ca obiect „SERVICII DE CONSULTANȚĂ ȘI ASISTENȚĂ PE TOT PARCURSUL DERULĂRII PROCEDURILOR DE ATRIBUIRE A SPAȚIILOR COMERCIALE PENTRU PROFILELE ALIMENTAȚIE PUBLICĂ ȘI TRAVEL RETAIL DIN CADRUL AEROPORTULUI INTERNAȚIONAL HENRI COANDĂ BUCUREȘTI (AIHCB), PÂNĂ LA SEMNAREA VIITOARELOR CONTRACTE, INCLUZÂND ELABORAREA CERINȚELOR SPECIFICE ȘI A PROIECTELOR DE CONTRACT”, s-a solicitat: - suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației; - anularea răspunsului la solicitările de clarificări nr. 141/18.01.2023 în parte ce privește răspunsurile la întrebările nr. 13 și 14; - obligarea entității contractante la emiterea unui răspuns la solicitările de clarificări nr. 13 și 14 care să fie clar și să nu lase loc de interpretări, astfel încât să fie clarificată sfera activităților ce urmează a fi desfășurate în executarea contractului. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Respinge, ca rămasă fără obiect, contestația formulată de TAILWIND CONSULTANTS LLC în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI BUCUREȘTI SA, ca urmare a măsurilor de remediere adoptate de entitatea contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 230/2023

Decizie CNSC
An dosar: 2023Înregistrare: 3706Data înregistrării: 2023-01-25
ContestatorTAILWING CONSULTANTS LLC
Autoritate contractantăCOMPANIA NATIONALA AEROPORTURI BUCURESTI SA

2023_230_2023_Decizie_230.pdf, BO2023_230_2023_BO2023_230.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.618 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 230/C8/192 Data: 31.01.2023 Prin contestația fără număr de înregistrare din data de 25.01.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 3706/25.01.2023, formulată de TAILWIND CONSULTANTS LLC, cu sediul în Phoenix, Arizona, SUA, 13783 E. GALL RD SCOTTSDALE, AZ 85259, înregistrată la Comisia pentru Societăți Comerciale Arizona sub nr. L13817443, reprezentată legal prin Garfinkle Morris Richard, împotriva răspunsurilor la întrebările nr. 13 și 14 emise de COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI BUCUREȘTI SA, cu sediul în localitatea Otopeni, str. Calea Bucureștilor nr. 224E, județul Ilfov, în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii simplificate în vederea atribuirii contractului având ca obiect „SERVICII DE CONSULTANȚĂ ȘI ASISTENȚĂ PE TOT PARCURSUL DERULĂRII PROCEDURILOR DE ATRIBUIRE A SPAȚIILOR COMERCIALE PENTRU PROFILELE ALIMENTAȚIE PUBLICĂ ȘI TRAVEL RETAIL DIN CADRUL AEROPORTULUI INTERNAȚIONAL HENRI COANDĂ BUCUREȘTI (AIHCB), PÂNĂ LA SEMNAREA VIITOARELOR CONTRACTE, INCLUZÂND ELABORAREA CERINȚELOR SPECIFICE ȘI A PROIECTELOR DE CONTRACT”, s-a solicitat: - suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației; - anularea răspunsului la solicitările de clarificări nr. 141/18.01.2023 în parte ce privește răspunsurile la întrebările nr. 13 și 14; - obligarea entității contractante la emiterea unui răspuns la solicitările de clarificări nr. 13 și 14 care să fie clar și să nu lase loc de interpretări, astfel încât să fie clarificată sfera activităților ce urmează a fi desfășurate în executarea contractului. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2

§ 2

Respinge, ca rămasă fără obiect, contestația formulată de TAILWIND CONSULTANTS LLC în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI BUCUREȘTI SA, ca urmare a măsurilor de remediere adoptate de entitatea contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 7.413 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: .... Prin contestația fără număr de înregistrare din data de ....., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ...., formulată de ....., cu sediul în ...., înregistrată la ..... sub nr. ...., reprezentată legal prin ...., împotriva răspunsurilor la întrebările nr. 13 și 14 emise de ....., cu sediul în ....., în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii simplificate în vederea atribuirii contractului având ca obiect „.....”, s-a solicitat: - suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației; - anularea răspunsului la solicitările de clarificări nr. ..... în parte ce privește răspunsurile la întrebările nr. 13 și 14; - obligarea entității contractante la emiterea unui răspuns la solicitările de clarificări nr. 13 și 14 care să fie clar și să nu lase loc de interpretări, astfel încât să fie clarificată sfera activităților ce urmează a fi desfășurate în executarea contractului. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația formulată, ..... critică nelegalitatea răspunsurilor entității contractante la întrebările nr. 13 și 14. Arată că răspunsurile entității contractante nu aduc claritate față de întrebările adresate, ci fac trimitere la prevederile caietului de sarcini, fără a răspunde în mod efectiv și concret nelămuririlor ridicate. Prin adresa nr. ....., înregistrată la Consiliu cu nr. ...., entitatea contractantă a transmis măsurile de remediere adoptate, iar prin adresa nr. ..... a transmis punct de vedere. Prin adresa nr. ....., înregistrată la Consiliu cu nr. ....., entitatea contractantă a transmis dosarul achiziției. Prin adresa nr. ....., Consiliu a solicitat contestatoarei să comunice adresa de corespondență din România, în vederea comunicării tuturor Pagina 1 din 3

§ 2

actelor de procedură, precum și opinia cu privire la măsurile de remediere adoptate de enitatea contractantă în data de ....... Până la momentul emiterii deciziei, ..... nu a răspuns solicitării Consiliului. Preliminar, Consiliul reține că ..... a înaintat Consiliului contestația de față, depunând în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. ..... emisă de ..... în data de ...., stabilită potrivit art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, în sumă de ...... Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ....., în calitate de entitatea contractantă, a inițiat o procedură simplificată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „.....”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat ....., criteriul de atribuire aplicat fiind „cel mai bun raport calitate-preț”. Valoarea totală estimată a contractului ce urmează a fi încheiat este de ..... lei, fără TVA. Nemulțumită fiind de răspunsurile nr. 13 și 14 din cuprinsul adresei nr. ......, ..... a formulat prezenta contestație, solicitând cele menționate în partea introductivă a decizie. Consiliul reține că entitatea contractantă a adoptat măsuri de remediere în data de ..... publicate în SEAP sub nr. ..... și ....: „Întrebare nr. 13: Conform sferei tehnice descrise la paragraful 5 din Caietul de sarcini, etapa 3 a proiectului impune prestatorului de servicii să acorde „asistență în cadrul procedurilor de atribuire a spațiilor comerciale, în zonele acoperite de consultanța oferită”. Vă rugăm să ne oferiți exemple de tip de asistență la care se face/nu se face referire. Răspunsul la întrebarea 13 se completează astfel: Serviciile de asistență solicitate prin Caietul de sarcini in Etapa 3 se acorda pe parcursul desfășurării procedurii de atribuire a spatiilor comerciale ce fac obiectul prezentei achiziții. Exemple de tip de asistenta pe care le va presta consultantul: - Analiza si formularea răspunsurilor la solicitările de clarificări pe parcursul procedurii de atribuire - Analiza ofertelor, formularea solicitărilor de clarificări, evaluarea răspunsurilor si a ofertelor. - Asistenta in eventualul proces de negociere, constând in participarea efectiva alături de echipa entității contractante la ședințele de negociere etc. În concluzie, ofertantul câștigător va asista entitatea contractanta pe activitățile desfășurate de consultant in etapele 1 si 2. Întrebare nr. 14: Referindu-ne la domeniul de aplicare al proiectului (a se vedea Caietul de sarcini, paragraful 5), înțelegem că propunerea noastră cuprinde expertiza comercială. Prin urmare, în timpul execuției proiectului, echipa juridică/de achiziții a companiei dumneavoastră va asista în subiecte Pagina 2 din 3

§ 3

care depășesc expertiza comercială. Vă rugăm să confirmați dacă ceea ce am înțeles corespunde cerințelor dumneavoastră. Răspunsul la întrebarea 14 se completează astfel: Atribuirea spatiilor comerciale nu presupune o procedură de achiziție, contractele ce vor fi semnate pentru exploatarea spatiilor comerciale nu vor fi contracte de achiziție. Prin urmare, ofertantul nu trebuie să fie familiarizat cu legislația romana în privința achizițiilor publice/sectoriale. De asemenea, confirmam ca ofertantul va asigura expertiza comerciala pe perioada desfășurării procesului de atribuire, conform celor prevăzute la pct. 2.1 si 2.2 din caietul de sarcini, ..... urmând să asiste pe subiecte ce depășesc expertiza comerciala (de exemplu aspecte legale, cu excepția punerii la dispoziție a proiectelor de contract, ce trebuie realizate de către ofertantul câștigător).” În soluționarea contestației, Consiliul are în vedere, cu prioritate, dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora: „Consiliului se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”. Constatând că entitatea contractantă a dispus măsuri de remediere la data de ......, Consiliul apreciază că solicitările contestatoarei au rămas fără obiect. În consecință, luând în considerare aspectele de fapt și de drept mai sus prezentate, în temeiul art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul va respinge, ca rămasă fără obiect, contestația formulată de ..... în contradictoriu cu ....., ca urmare a măsurilor de remediere adoptate de entitatea contractantă. Fără pronunțare asupra altor excepții sau a fondului cauzei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, contestația formulată de ..... în contradictoriu cu ....., ca urmare a măsurilor de remediere adoptate de entitatea contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ...... ..... ...... Pagina 3 din 3

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.