AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2709/2022

ANA INVEST & RESEARCH SRL în contradictoriu cu COMUNA RODNA

Decizia CNSC nr. 2709/C5/2219 din 21.12.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2709/C5/2219 din 21.12.2022

Data din document
2022-12-21
Complet
C5

Obiectul procedurii

având ca obiect „Achiziționarea de echipamente de protecție medicală, pentru Liceul Tehnologic Florian Porcius din comuna Rodna”, cod CPV 33140000-3 (Rev.2), organizată de COMUNA RODNA, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Comuna Rodna, str. Principală nr. 756, județul Bistrița-Năsăud, cod poștal 42724 și a solicitat, în principal, anularea, în parte, a Raportului procedurii nr. 4980 din 01.09.2022 și a tuturor actelor subsecvente, inclusiv comunicările rezultatului procedurii, obligarea autorității contractante la reevaluarea propunerii sale tehnice și a celei depusă de PLENIMAX SRL, iar în subsidiar, anularea procedurii. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de ANA INVEST & RESEARCH SRL, în contradictoriu cu COMUNA RODNA, în calitate de autoritate contractantă. Anulează, în parte, raportul procedurii nr. 4980/01.09.2022 și actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la oferta depusă de Plenimax SRL, precum și cele referitoare la aplicarea criteriului de atribuire și obligă autoritatea contractantă, ca în termen de 10 zile de la primirea prezentei decizii, să reevalueze oferta depusă de Plenimax SRL, cu respectarea dispozițiilor legale, a prevederilor documentației de atribuire și a celor reținute în motivare. Respinge capetele de cerere referitoare la reevaluarea ofertei contestatoarei și la anularea procedurii, pentru considerentele expuse în motivarea deciziei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

Completul de soluționare este ținut de contestația primită neputându-și depăși limitele, deoarece obligația sa este de a se pronunța numai cu privire la ce s-a cerut, acest fapt constituind garanția aplicării principiului disponibilității. Pe fondul cauzei, Consiliul constată următoarele: Analizând contestația care formează obiectul prezentului dosar, Consiliul reține că aceasta este formulată împotriva raportului procedurii nr. 4980/01.09.2022, document în care autoritatea contractantă a menționat motivele de respingere a ofertei contestatorului, respectiv: „1. Conform fișei tehnice: FIȘA TEHNICĂ TERMOSCANNER.pdf, pagina 18, secțiunea 8. Specificații, Parametrii generali, se menționează Tip display 2,8” TFT LCD. Cerința minimă din caietul de sarcini coroborat cu clarificarea din oficiu nr. 4169/21.07.2022 prevede «Ecran 8 inch IPS tactil». Cerința este neîndeplinită atât în raport cu mărimea ecranului (cerința minima 8 inch) cât și a tehnologiei folosite pentru ecran (cerința minimă …
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2709/2022

Decizie CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 44886Data înregistrării: 2022-09-09
ContestatorANA INVEST & RESEARCH SRLCUI 41568246
Autoritate contractantăCOMUNA RODNA

2022_2709_2022_Decizie_2709.pdf, BO2022_2709_2022_BO2022_2709.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.098 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2709/C5/2219 Data: 21.12.2022 Prin contestația neînregistrată la emitentă, din data de 08.09.2022, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și, în original, prin poștă rapidă, înregistrată la Consiliu sub nr. 44886/09.09.2022 și, respectiv, sub nr. 48937/05.10.2022, ANA INVEST & RESEARCH SRL, cu sediul în municipiul Bistrița, str. Vasile Goldiș nr. 3, județul Bistrița-Năsăud, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J06/1118/2019, având CUI RO41568246, reprezentată legal prin dl. Silviu Rus - administrator, a contestat Raportul procedurii nr. 4980/01.09.2022, precum și actele subsecvente acestuia, inclusiv comunicările rezultatului procedurii, documente întocmite în cadrul procedurii de atribuire „simplificată”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect „Achiziționarea de echipamente de protecție medicală, pentru Liceul Tehnologic Florian Porcius din comuna Rodna”, cod CPV 33140000-3 (Rev.2), organizată de COMUNA RODNA, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Comuna Rodna, str. Principală nr. 756, județul Bistrița-Năsăud, cod poștal 42724 și a solicitat, în principal, anularea, în parte, a Raportului procedurii nr. 4980 din 01.09.2022 și a tuturor actelor subsecvente, inclusiv comunicările rezultatului procedurii, obligarea autorității contractante la reevaluarea propunerii sale tehnice și a celei depusă de PLENIMAX SRL, iar în subsidiar, anularea procedurii. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pagina 1 din 2

§ 2

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de ANA INVEST & RESEARCH SRL, în contradictoriu cu COMUNA RODNA, în calitate de autoritate contractantă. Anulează, în parte, raportul procedurii nr. 4980/01.09.2022 și actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la oferta depusă de Plenimax SRL, precum și cele referitoare la aplicarea criteriului de atribuire și obligă autoritatea contractantă, ca în termen de 10 zile de la primirea prezentei decizii, să reevalueze oferta depusă de Plenimax SRL, cu respectarea dispozițiilor legale, a prevederilor documentației de atribuire și a celor reținute în motivare. Respinge capetele de cerere referitoare la reevaluarea ofertei contestatoarei și la anularea procedurii, pentru considerentele expuse în motivarea deciziei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 52.081 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2709/C5/2219 Data: 21.12.2022 Prin contestația neînregistrată la emitentă, din data de 08.09.2022, transmisă prin mijloace electronice (e-mail) și, în original, prin poștă rapidă, înregistrată la Consiliu sub nr. 44886/09.09.2022 și, respectiv, sub nr. 48937/05.10.2022, ...SRL, cu sediul în municipiul ... înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ...., având CUI ...., reprezentată legal prin dl. .... - administrator, a contestat Raportul procedurii nr. 4980/01.09.2022, precum și actele subsecvente acestuia, inclusiv comunicările rezultatului procedurii, documente întocmite în cadrul procedurii de atribuire „simplificată”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect „Achiziționarea de echipamente de protecție medicală, pentru Liceul Tehnologic Florian Porcius din ...”, cod CPV 33140000-3 (Rev.2), organizată de ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ..., str. ...., cod poștal .... și a solicitat, în principal, anularea, în parte, a Raportului procedurii nr. 4980 din 01.09.2022 și a tuturor actelor subsecvente, inclusiv comunicările rezultatului procedurii, obligarea autorității contractante la reevaluarea propunerii sale tehnice și a celei depusă de ... SRL, iar în subsidiar, anularea procedurii. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: În conținutul contestației sale, autoarea acesteia învederează că, la data de 01.09.2022, a fost publicat Raportul procedurii prin care i s-a Pagina 1 din 18

§ 2

adus la cunoștință faptul că oferta sa a fost respinsă, oferta operatorului economic ... SRL fiind declarată câștigătoare. Contestatoarea învederează că motivele autorității contractante, care au stat la baza respingerii ofertei sale, au fost următoarele: (i) Produsul Termoscanner menționează în fișa tehnică un display de 2,8” TFT LCD, pe când în caietul de sarcini a fost prevăzut un Ecran de 8 inch IPS tactil; (ii) Produsul Termoscaner menționează în fișa tehnică Mediul de operare 15-30°C, pe când în caietul de sarcini este prevăzut 10-35°C; (iii) Nu sunt prezentate, în propunerea tehnică, modalitățile de îndeplinire a cerințelor referitoare la: garanție și remedierea defectelor; instalarea, testarea și punerea în funcțiune; instruirea personalului pentru utilizare; suportul tehnic. Față de cele de mai sus, ...SRL consideră că respingerea ofertei sale este nelegală, având în vedere următoarele: ● În ceea ce privește motivul de respingere a ofertei sale de la punctul (i), a ofertat produsul Uti85H+, fiind un produs care se poate conecta la orice monitor, cu diametru de peste 8 inch și tehnologia IPS tactil. Acest lucru a fost asumat, inclusiv prin propunerea tehnică, indicându-se, în mod clar, că produsul ofertat va avea un ecran de 8 inch IPS Tactil în mod final, el conectându-se la un monitor. Prețul ofertat includea ambele dispozitive, respectiv monitorul și termoscannerul. Acest aspect putea fi clarificat printr-o solicitare de clarificarea a autorității contractante. ● Referitor la motivul de respingere a ofertei sale de la punctul (ii), contestatoarea precizează că, în fișa tehnică se menționează faptul că, pentru asigurarea acurateței, produsul este recomandat a fi folosit într- un interval de temperatura între 15 și 30 grade C. Recomandarea însă nu are legătură cu posibilitatea produsului de a fi operat între 10 și 35 de grade, acesta, datorită materialului solid din care este confecționat putând fi folosit inclusiv la temperaturi de sub 0 grade. Acest aspect putea fi clarificat printr-o solicitare de clarificarea a autorității contractante. ● Referitor la motivul de respingere a ofertei sale de la punctul (iii), contestatoarea afirmă că a precizat, în mod clar și expres, prin propunerea tehnică faptul că: a. Ofertantul va răspunde pentru calitatea produselor în termenul de valabilitate, având obligația să le înlocuiască în 2 zile de la sesizarea neconformității (cu privire la garanție); b. Produsul este considerat livrat când toate activitățile în cadrul contractului au fost realizate și produsul este acceptat de autoritatea contractantă (cu privire la punerea în funcțiune); c. Își însușește clauzele contractuale obligatorii stabilite de autoritatea contractantă și este de acord cu prevederile Clauzelor contractuale, prin declarația de asumare a clauzelor (cu privire la instruirea personalului și a suportului tehnic oferit). Având în vedere cele de mai sus, autoarea contestației apreciază că se impune reanalizarea ofertei sale. Pagina 2 din 18

§ 3

În ceea ce privește oferta ... SRL, declarată ca fiind câștigătoare, contestatoarea menționează că aceasta este neconformă întrucât: În urma solicitării de acces la dosarul achiziției, i-au fost comunicate fișele tehnice ale produselor ofertate de către ... SRL. Așa zisele „fișe tehnice” reprezintă, de fapt, specificații tehnice luate cu copy paste în word și salvate ca „pdf.”, fără indicarea vreunui producător, ori model al produselor ofertate. Practic, sunt copiate specificațiile caietului de sarcini și introduse într-un fișier de tip word și salvate ca pdf., îmbrăcând aparența unei fișe tehnice veritabile. Obligația de a prezenta fișe tehnice reale, de la producător, nu a fost respectată de către operatorul ... SRL. Un caz aparte, susține contestatoarea, îl reprezintă produsele biocide, mai exact dezinfectantul de suprafețe și dezinfectantul de mâini pentru care ... SRL nu a depus avize de la Ministerul Sănătății. Deși a participat cu același produs în cadrul procedurii, respectiv produsul Oromed, ofertantul ... SRL nu a prezentat o autorizație specială acordată de către importatorul produsului, cel care este trecut pe avizul de biocid ca operator economic importator. De asemenea, referitor la produsul termoscanner ofertat de către ... SRL, respectiv modelul F3-M34-F al producătorului RAKINDA, contestatoarea învederează că, analizând fișa tehnică depusă de către acest operator economic, a observat faptul că fontul a două dintre specificațiile tehnice nu corespunde cu fonturile celorlalte specificații tehnice.

§ 4

Produsul

§ 5

poate

§ 6

fi

§ 7

regăsit

§ 8

la

§ 9

următorul

§ 10

link: https://www.scanmaxai.com/

§ 11

index.php/shows pro/catid/59/id/309.html, iar fișa tehnică (în original) poate fi descărcată din cadrul rubricii „Download”. Întrucât, fonturile diferite i-au ridicat suspiciuni în ceea ce privește veridicitatea fișei tehnice, contestatoarea a căutat pe site-ul producătorului toate specificațiile tehnice, inclusiv fișa tehnică originală a produsului și a constatat că, spre deosebire de fișa tehnică prezentată de către ... SRL, termoscannerul model F3- M34-F are o distanță de recunoaștere de 0,3 - 1,2 m (spre deosebire de 2 m indicat de ... SRL) și un timp de detecție a temperaturii de 1-2 secunde (spre deosebire de 0,1 sec indicat de ... SRL). Fișa tehnică originală Fișa tehnică alterată (... SRL) Features ● Dynamic detection, solve the deception ● Recognition Height: 1,2-2,2 m ● Recognition Distance: 0,3-1,2 m ● Detection Rate: 1-2 sec./person-time ● Precision: ± 0,5 °C Features ● Dynamic detection, solve the deception ● Recognition Height: 1,2-2,2 m ● Recognition Distance: 2 m ● Detection Rate: 0,1s ● Precision: ± 0,5 °C Față de cele de mai sus, autoarea contestației subliniază că, pentru a se putea încadra în specificațiile tehnice ale caietului de sarcini, ... SRL a comis o veritabila infracțiune de fals în înscrisuri, alterând fișa originală a producătorului pentru a-i putea oferi produsului o aparentă conformitate cu specificațiile tehnice ale caietului de sarcini. Pagina 3 din 18

§ 12

Referitor la capacitatea profesională a operatorului economic ... SRL, contestatoarea evidențiază că acesta are ca obiect de activitatea principală „repararea mașinilor”, corespondentul codului CAEN 3312. În cazul produsului „Dezinfectant de suprafețe", respectiv produsul Mikrozid, acesta este un dispozitiv medical, motiv pentru care, apreciază contestatoarea, acesta se încadrează în categoria produselor farmaceutice, situație în care Codul CAEN ce trebuia să se regăsească în certificatul constatator al ... SRL, corespondent obiectului contractului de achiziție publică, trebuia să fie codul CAEN 4646 - Comerț cu ridicata al produselor farmaceutice, în această clasă fiind inclus comerțul cu produse medicale, dispozitive medicale. Având în vedere cele prezentate mai sus, ...SRL consideră că se impunea respingerea ofertei tehnice a ... SRL. În dovedirea contestației sale, ...SRL a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri. Prin adresa nr. 45101/2219/C5/12.09.2022, Consiliul a solicitat contestatoarei, în temeiul art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, să transmită în termen de 5 zile lucrătoare de la data sesizării Consiliului, sub sancțiunea respingerii contestației ca inadmisibilă, recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantum de 12.790,25 lei, cu precizarea că acesta se va constitui, conform art. 1057 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 68 din Legea nr. 101/2016 la CEC Bank - S.A. sau la orice altă instituție de credit care efectuează astfel de operațiuni, pe numele părții respective, la dispoziția CNSC. De asemenea, Consiliul a solicitat ...SRL, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, transmiterea contestației în original, însoțită de actul atacat. Prin adresa transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la CNSC sub nr. 45588/13.09.2022, ...SRL a făcut dovada constituirii cauțiunii. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 45904/15.09.2022, ...SRL a transmis, în original, prin poșta rapidă, Recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 208388535/1 din data de 12.09.2022, emisă de CEC Bank – Sucursala Bistrița, în sumă de 12.800,00 RON. Autoritatea contractantă a transmis, prin mijloace electronice (e- mail), punctul de vedere nr. 5246/13.09.2022, înregistrat la Consiliu sub nr. 45660/14.09.2022, cu privire la contestația formulată de ...SRL, la care a atașat link-ul de unde poate fi descărcat dosarul achiziției, prin serviciul wetransfer și a menționat următoarele: Prin anunțul de participare simplificat nr. SCN1109631/27.06.2022, a inițiat procedura de atribuire în cauză, la care au participat doi operatori economici. Motivele care au stat la baza respingerii ofertei contestatarei, au fost următoarele: 1. Produsul Termoscanner menționează în fișa tehnică un display de 2,8” TFT LCD, pe când în caietul de sarcini a fost prevăzut un Ecran de 8 inch IPS tactil; Pagina 4 din 18

§ 13

2. Produsul Termoscaner menționează în fișa tehnică Mediul de operare 15-30°C, pe când în caietul de sarcini este prevăzut 10-35°C; 3. Nu sunt prezentate, în propunerea tehnică, modalitățile de îndeplinire a cerințelor referitoare la: garanție și remedierea defectelor; instalarea, testarea și punerea în funcțiune; instruirea personalului pentru utilizare; suportul tehnic. Referitor la punctul 1 criticat de către contestatoare, autoritatea contractantă face următoarele precizări: Ofertantul a prezentat, în propunerea tehnică, FIȘA TEHNICĂ TERMOSCANNER.pdf, pagina 18, secțiunea 8. Specificații. Parametrii generali - Tip display 2,8” TFT LCD. Cerința minimă din caietul de sarcini, coroborat cu clarificarea din oficiu nr. 4169/21.07.2022, prevedea „Ecran 8 inch IPS tactil". Cerința a fost neîndeplinită atât în raport cu mărimea ecranului (cerința minimă 8 inch), cât și cu tehnologia folosită pentru ecran (cerința minimă IPS). Autoritatea contractantă susţine că explicația contestatarei potrivit căreia: „produsul Uti85H+, fiind un produs care se poate conecta la orice monitor, cu diametru de peste 8 inch și tehnologia IPS tactil. Acest lucru a fost asumat inclusiv prin propunerea tehnică, indicându-se, în mod clar, că produsul ofertat va avea un ecran de 8 inch IPS Tactil în mod final, el conectându-se la un monitor. Prețul ofertat includea ambele dispozitive, respectiv monitorul și termoscannerul", nu poate fi acceptată, deoarece a specificat că achiziționează produsul termoscanner cu ecran de 8 inch, nicidecum un termoscanner cu ecran de 2,8 inch și un monitor (de 8 inch). Termoscannerul este un produs care a fost gândit pentru a fi utilizat cu ușurință, fără a fi conectat la alte dispozitive (monitoare). Referitor la afirmația contestatoarei potrivit căreia: „Acest aspect putea fi în mod expres clarificat printr-o solicitare de clarificarea a autorității contractante", autoritatea contractantă a considerat că cerințele tehnice sunt simple și nu necesită explicații suplimentare. O eventuală solicitare de clarificări, pe fișa tehnică depusă de contestatoare, respectiv pe Tip display 2,8” TFT LCD, putea fi considerată acordare de avantaj în raport cu celălalt ofertant. De asemenea, arată că cerința tehnologiei de ecran folosită la produsul termoscanner, este IPS, în timp ce contestatoarea a ofertat un produs cu fișa tehnică aferentă cu tehnologia ecranului TFT, o tehnologie inferioară IPS. Referitor la punctul 2 criticat de către contestatoare, ... învederează următoarele: Explicația contestatoarei potrivit căreia: „(...) în fișa tehnică se menționează faptul că pentru asigurarea acurateței, produsul este recomandat a fi folosit într-un interval de temperatura între 15 și 30 de grade C. Recomandarea însă nu are legătură cu posibilitatea produsului de a fi operat între 10 și 35 de grade, acesta, datorită materialului solid din care este confecționat putând fi folosit inclusiv la temperaturi de sub 0 grade", nu satisface cerința din caietul de sarcini, coroborată cu Pagina 5 din 18

§ 14

răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 4168/21.07.2022, unde se prevede că: „Temperatura de lucru a mediului ambient este situată în intervalul +10 grade Celsius și +35 grade Celsius". Nu a solicitat clarificări întrucât cerințele tehnice sunt clare și nu ridică probleme de natură tehnică. Referitor la punctul 3 criticat de către contestatoare, ... face următoarele mențiuni: A precizat, în caietul de sarcini, o serie de cerințe cu privire la garanție, livrare, instalare și punere în funcțiune, teste, instruire, suport tehnic, piese de schimb. Toate aceste cerințe trebuiau asumate de ofertanți, și nu doar enumerate sumar. Astfel, la cerința „garanție și remedierea defectelor apărute în perioada de garanție", în contextul cerințelor incluse în caietul de sarcini, se constată că ofertantul ...SRL nu prezintă, în propunerea tehnică, Modalitatea de îndeplinire a cerințelor referitoare la: garanție și remedierea defectelor apărute în perioada de garanție, în contextul cerințelor incluse în caietul de sarcini. La cerința „instalare, testare și punere în funcțiune”, în contextul responsabilităților și cerințelor incluse în caietul de sarcini, se constată că ofertantul ...SRL nu prezintă, în propunerea tehnică, Modalitatea de îndeplinire a cerințelor referitoare la: instalare, testare și punere în funcțiune, în contextul responsabilităților și cerințelor incluse în caietul de sarcini. La cerința „instruirea personalului pentru utilizare (descriere activități, resurse utilizate, durata activității, activități realizate prin subcontractanți, asociați)”, se constată că ...SRL nu precizează Modalitatea de îndeplinire a cerințelor referitoare la: instruirea personalului pentru utilizare (descriere activități, resurse utilizate, durata activității, activități realizate prin subcontractanți, asociați). La cerința „suportul tehnic (descriere activități, resurse utilizate, durata activității, activități realizate prin subcontractanți, asociați)" se constată că ...SRL nu precizează Modalitatea de îndeplinire a cerințelor referitoare la: suportul tehnic (descriere activități, resurse utilizate, durata activității, activități realizate prin subcontractanți, asociați). La cerința „Piese de schimb și materiale consumabile pentru activitățile din programul de mentenanță corectivă după expirarea garanției", se constată că ...SRL nu precizează, în propunerea tehnică, modalitatea de asigurare a Pieselor de schimb și materiale consumabile pentru activitățile din programul de mentenanță corectivă după expirarea garanției. Autoritatea contractantă susţine că nu a solicitat clarificări cu privire la aceste aspecte, deoarece acestea sunt cerințe care nu pot fi interpretate, ci doar asumate, fiind clare, expuse într-o manieră simplă și nepunând în dificultate ofertanții. Referitor la criticile din cuprinsul contestației potrivit cărora: „oferta ... SRL este neconformă", autoritatea contractantă menționează următoarele: Pagina 6 din 18

§ 15

În ceea ce privește fișa tehnică prezentată de ofertantul ... SRL pentru produsul Termoscanner, comisia a evaluat informațiile prezentate de către ofertant, ofertantul fiind direct răspunzător pentru documentele încărcate în platforma SEAP. Autoritatea contractantă arată că nu dispune de experți în stabilirea originalității și/sau a alterării unor documente electronice. În concluzie, ... solicită Consiliului respingerea contestației formulată de ...SRL ca nelegală și netemeinică, precum și menținerea tuturor actelor emise în cadrul procedurii. Prin corespondența transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 45871/15.09.2022, autoritatea contractantă a făcut dovada comunicării punctului de vedere către contestatoare. Prin adresa transmisă prin mijloace electronice (e-mail), și, în original, prin poșta rapidă, înregistrată la CNSC cu nr. 46541/20.09.2022, respectiv cu nr. 48941/05.10.2022, ...SRL a transmis „Răspuns la punctul de vedere al autorității contractante”, reluând criticile din cuprinsul contestației, și, în plus, menționând că, în caietul de sarcini, ... a dorit să înșire un set de informații tehnice ale unui produs, lăsând la aprecierea operatorilor economici dacă vor oferta un produs care se poate conecta la orice monitor, cu diametru de peste 8 inch și tehnologia IPS tactil. Totodată, învederează că, deși prin contestația formulată a arătat mai multe motive pentru care oferta ... SRL este neconformă, doar unul dintre acestea a fost tratat de către autoritatea contractantă, respectiv depunerea unui document fals, respectiv fișa tehnică a produsului F3- M34-F al producătorului RAKINDA. În acest sens, contestatoarea solicită Consiliului „să sesizeze organele de cercetare penală pentru acest fapt de natura penală”. Prin adresa nr. 48870/2219/C5/04.10.2022, Consiliul a solicitat autorității contractante, în conformitate cu dispozițiile art. 18 din Legea nr. 101/2016, dosarul achiziției publice, pe suport hârtie, împreună cu ofertele depuse de ...SRL și de ... SRL. Prin corespondența transmisă în original, prin poșta rapidă, înregistrată la Consiliu sub nr. 50380/13.10.2022, autoritatea contractantă a răspuns solicitării CNSC nr. 48870/2219/C5/04.10.2022, comunicând documentele necesare soluționării contestației formulată de ...SRL. Prin corespondența transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 58633/28.11.2022, autoritatea contractantă a remis traduceri autorizate din oferta depusă de ... SRL, relevante cauzei. Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire „simplificată” online, fără etapă finală de licitație electronică a contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect „Achiziționarea de echipamente de protecție medicală, pentru Liceul Pagina 7 din 18

§ 16

Tehnologic Florian Porcius din ...”, cod CPV 33140000-3 (Rev.2), prin publicarea, în SEAP, a anunțului de participare simplificat nr. ..., stabilind „termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare” la 28.07.2022, ora 15:00, criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate - preț” și valoarea estimată de 639.512,60 lei, fără TVA. Potrivit Procesului-verbal nr. 4659/17.08.2022 al ședinței privind evaluarea garanțiilor de participare și a informațiilor din DUAE, în prezenta procedură de atribuire, au depus oferte doi operatori economici, respectiv ...SRL și ... SRL. După evaluarea ofertelor, autoritatea contractantă a stabilit rezultatul final în ceea ce privește oferta depusă de către contestatoare, consemnat la punctul 3.1.2. - Evaluarea propunerilor tehnice, din Raportul procedurii nr. 4980/01.09.2022, potrivit căruia oferta contestatoarei a fost respinsă ca neconformă. Potrivit pct. 5 - Concluzii și semnături - din raportul procedurii, ofertantul declarat câștigător a fost ... SRL. Nemulțumit de acest rezultat al procedurii, operatorul economic ...SRL a depus prezenta contestație. Autoarea contestației a prezentat Consiliului dovada respectării dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, respectiv Recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 208388535/1 din data de 12.09.2022, emisă de CEC Bank – Sucursala Bistrița, în sumă de 12.800,00 RON. Recipisa de consemnare se va restitui în condițiile stipulate de art. 1064 din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Din conținutul contestației rezultă nemulțumirea autoarei acesteia față de decizia de respingere a ofertei sale, contestatoarea formulând critici și față de oferta câștigătoare. La data de 09.09.2022, ...SRL a transmis Consiliului, contestația fără număr din data de 08.09.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 44886/09.09.2022, care formează obiectul dosarului nr. 2219/2022, prin care a solicitat următoarele: „ÎN PRINCIPAL: (i) Anularea în parte a raportului procedurii nr. 4980 din 01.09.2022 („Raportul") și a tuturor actelor subsecvente, inclusiv comunicările rezultatelor; (ii) Obligarea Autorității Contractante la reevaluarea ofertei tehnice a subscrisei; (iii) Obligarea Autorității Contractante la reevaluarea ofertei tehnice a operatorului ... SRL, iar ÎN SUBSIDIAR: (iv) Anularea procedurii”. Consiliul apreciază că în cauză, conform principiului disponibilității, limitele contestației au fost determinate de contestatoare, care a stabilit obiectul contestației, adică ceea ce pretinde. Pagina 8 din 18

§ 17

Completul de soluționare este ținut de contestația primită neputându-și depăși limitele, deoarece obligația sa este de a se pronunța numai cu privire la ce s-a cerut, acest fapt constituind garanția aplicării principiului disponibilității. Pe fondul cauzei, Consiliul constată următoarele: Analizând contestația care formează obiectul prezentului dosar, Consiliul reține că aceasta este formulată împotriva raportului procedurii nr. 4980/01.09.2022, document în care autoritatea contractantă a menționat motivele de respingere a ofertei contestatorului, respectiv: „1. Conform fișei tehnice: FIȘA TEHNICĂ TERMOSCANNER.pdf, pagina 18, secțiunea 8. Specificații, Parametrii generali, se menționează Tip display 2,8” TFT LCD. Cerința minimă din caietul de sarcini coroborat cu clarificarea din oficiu nr. 4169/21.07.2022 prevede «Ecran 8 inch IPS tactil». Cerința este neîndeplinită atât în raport cu mărimea ecranului (cerința minima 8 inch) cât și a tehnologiei folosite pentru ecran (cerința minimă IPS). 2. Conform fișei tehnice: FIȘA TEHNICĂ TERMOSCANNER.pdf, pagina 18, secțiunea 8. Specificații, Parametrii generali, se menționează Mediul de operare 15°C-30°C. Cerința minimă din caietul de sarcini coroborat cu răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 4168/21.07.2022 prevede «Temperatura de lucru a mediului ambient este situată în intervalul +10 grade Celsius și +35 grade Celsius». 3. Se constată că ofertantul nu prezintă în propunerea tehnică Modalitatea de îndeplinire a cerințelor referitoare la: garanție și remedierea defectelor apărute în perioada de garanție în contextul cerințelor incluse în Caietul de Sarcini, în conformitate cu cerința din Caietul de sarcini. 4. Se constată că ofertantul nu prezintă în propunerea tehnică Modalitatea de îndeplinire a cerințelor referitoare la: instalare, testare și punere în funcțiune, în contextul responsabilităților și cerințelor incluse în Caietul de Sarcini, în conformitate cu cerința din Caietul de sarcini. 5. Ofertantul nu precizează Modalitatea de îndeplinire a cerințelor referitoare la: instruirea personalului pentru utilizare (descriere activități, resurse utilizate, durata activității, activități realizate prin subcontractanți, asociați). 6. Ofertantul nu precizează Modalitatea de îndeplinire a cerințelor referitoare la: suportul tehnic (descriere activități, resurse utilizate, durata activității, activități realizate prin subcontractanți, asociați). 7. Ofertantul nu precizează în propunerea tehnică modalitatea de asigurare a Pieselor de schimb și materiale consumabile pentru activitățile din programul de mentenanță corectivă după expirarea garanției”. Aceleași motive de respingere se regăsesc și în adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 4982 din 01.09.2022. În contestație, ...SRL a precizat motivele pentru care a fost respinsă oferta sa, respectiv: Pagina 9 din 18

§ 18

„3. Motivele Autorității Contractante care au stat la baza respingerii ofertei, în mod nelegal au fost următoarele: (i) Produsul Termoscanner menționează în fișa tehnică un display de 2,8" TFT LCD, pe când în caietul de sarcini a fost prevăzut un Ecran 8 inch IPS tactil; (ii) Produsul Termoscaner menționează în fișa tehnică Mediul de operare 15-30°C, pe când în caietul de sarcini este prevăzut 10-35°C; (iii) Nu sunt prezentate în propunerea tehnică modalitățile de îndeplinire a cerințelor referitoare la: garanție și remedierea defectelor; instalarea, testarea și punerea în funcțiune; instruirea personalului pentru utilizare; și suportul tehnic”. Pentru fiecare din aceste motive, contestatorul a formulat critici. După cum se poate observa, contestatorul nu a formulat critici în legătură cu ultimul motiv de respingere, respectiv: „Ofertantul nu precizează în propunerea tehnică modalitatea de asigurare a Pieselor de schimb și materiale consumabile pentru activitățile din programul de mentenanță corectivă după expirarea garanției”. Acest motiv de respingere este generat de existența în caietul de sarcini, a următoarei specificații tehnice: „3.2. Garanţie: (...) La orice reparație executată se vor folosi numai piese noi, de origine conform legislaţiei în vigoare. Piesele de schimb și manopera aferentă înlocuirii acestora în perioada de garanție produselor - acolo unde este cazul (pentru nebulizatoare și termoscanere) - vor fi gratuite. (...) 3.7. Piese de schimb şi materiale consumabile pentru activităţile din programul de mentenanţă corectivă după expirarea garanţiei: Contractantul trebuie să fie în măsură să asigure componente de schimb şi service autorizat la nivel naţional pentru nebulizatoare și termoscanere, pentru o perioadă de minim 12 luni după expirarea perioadei de garanţie. Toate piesele de schimb/componentele și accesoriile asigurate de Contractant pentru nebulizatoare și termoscanere trebuie să respecte cerinţele tehnice şi de calitate ale producătorului echipamentului”. În acest context, Consiliul reține că, așa cum rezultă din caietul de sarcini, autoritatea contractantă achiziționează mai multe produse, printre care, Nebulizatoare (10 buc.) și Termoscanere (2 buc.). De asemenea, Consiliul reține că în fișa de date a achiziției, la cap. IV.4.1. „Modul de prezentare al propunerii tehnice”, autoritatea contractantă a menționat următoarele: „La întocmirea propunerii tehnice se va ține cont de cerințele minime prevăzute în caietul de sarcini, precum și prevederile documentației de atribuire. Ofertantul are obligația de a face dovada conformității produselor livrate cu cerințele minime prevăzute în Caietul de sarcini. (...)”. Astfel, se constată că, deși a contestat raportul procedurii nr. 4980/01.09.2022, contestatorul nu a criticat toate motivele de respingere. Pagina 10 din 18

§ 19

Comisia de evaluare a analizat propunerea tehnică a contestatorului, iar prin raportul procedurii nr. 4980/01.09.2022 și adresa nr. 4982 din 01.09.2022 i-a comunicat acestuia respingerea ofertei sale ca neconformă, la etapa evaluării tehnice. Motivul de respingere din raportul procedurii și din adresa de comunicare a rezultatului procedurii, referitor la faptul că „Ofertantul nu precizează în propunerea tehnică modalitatea de asigurare a Pieselor de schimb și materiale consumabile pentru activitățile din programul de mentenanță corectivă după expirarea garanției”, nu a fost contestat de ...SRL, deși unul din cele 7 motive de respingere a ofertei se referă la asigurarea de piese de schimb și materiale consumabile post garanție pe o perioadă de minim 12 luni. În urma finalizării etapei de analiză a propunerilor tehnice, oferta depusă de ...SRL a fost respinsă ca neconformă, având la bază 7 motive, din care doar 6 au legătură cu criticile formulate în prezenta contestație, motivul nr. 7 de respingere a ofertei contestatoarei nefiind contestat de către ofertant în cadrul termenului procedural stabilit de Legea nr. 101/2016. Astfel, caracterul neconform al propunerii tehnice este recunoscut chiar de către contestator, prin neatacarea celui de al 7-lea motiv de respingere a ofertei, identificat de membrii comisiei de evaluare în etapa de analiză a propunerii tehnice, situație ce nu mai poate fi înlăturată în prezent. Referitor la criticile contestatorului privind cele 6 motive de respingere, Consiliul nu le va mai analiza, câtă vreme contestatoarea nu a înțeles să parcurgă în termen legal etapele prevăzute de legiuitor pentru contestarea celui de al 7-lea motiv de respingere a ofertei sale sub aspectul evaluării propunerii tehnice, însușindu-și, astfel, concluzia privind caracterul neconform al ofertei pentru motivele în discuție. Cum criticile referitoare la cele 6 motive de respingere nu sunt de natură să înlăture caracterul neconform al propunerii sale tehnice și să îi asigure accesul la încheierea contractului, este evident că decizia autorității contractante de respingere a ofertei contestatoarei nu ar putea fi modificată. În aceste condiții, chiar și în ipoteza în care s-ar admite criticile formulate de ...SRL în ceea ce privește cele 6 motive de respingere și s- ar aprecia că acestea sunt întemeiate, ...SRL nu ar obține niciun folos practic și actual, dat fiind faptul că propunerea tehnică este neconformă, pentru încă un motiv, necriticat de către ...SRL prin contestație. Față de cele mai sus menționate, Consiliul va respinge capătul de cerere formulat de contestatoare, referitor la reevaluarea propunerii sale tehnice. Preliminar analizării criticilor cu privire la ofertantul declarat câștigător, Consiliul apreciază ca fiind relevant speței faptul că, în cadrul prezentei contestații, autoarea acesteia a criticat atât decizia de respingere a ofertei sale, cât și decizia de stabilire a ofertantului câștigător. În aceste condiții, Consiliul apreciază că are incidență cauza Archus and Gama, C-131/16, fiind pe deplin aplicabilă interpretarea CJUE în Pagina 11 din 18

§ 20

materia Directivei 92/13/CE a Consiliului [„59 Din considerațiile care precedă rezultă că Directiva 92/13 trebuie să fie interpretată în sensul că, într- o situație precum cea în discuție în cauza principală – în care, în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice, au fost prezentate două oferte, iar autoritatea contractantă a adoptat două decizii s t a , de respingere a ofertei unuia dintre ofertanți și, respectiv, de atribuire a contractului în favoarea celuilalt –, ofertantul exclus, care formulează o cale de atac împotriva acestor două decizii, trebuie să poată solicita excluderea ofertei ofertantului câștigător, astfel încât noțiunea «un anumit contract» în sensul articolului 1 alineatul (3) din Directiva 92/13 poate viza, dacă este cazul, eventuala inițiere a unei noi proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice], atât timp cât, în prezenta cauză, ...SRL a formulat o cale de atac împotriva deciziei de respingere a ofertei sale și împotriva deciziei de atribuire a contractului, adoptate simultan

§ 21

, și, prin urmare, nu poate fi considerată exclusă definitiv din procedura de atribuire a contractului de achiziții publice. Prin urmare, în conformitate cu hotărârea CJUE în cauza C-131/16, Archus și Gama, contestatoarea în calitatea sa de ofertant respins, care a formulat o cale de atac împotriva respingerii ofertei sale și a raportului procedurii, are interesul să solicite excluderea ofertei câștigătoare, deoarece noțiunea „un anumit contract” în sensul articolului 1 alineatul (3) din Directiva 92/13 poate viza, eventuala inițiere a unei noi proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice. În ceea ce privește criticile contestatoarei referitoare la oferta declarată câștigătoare, Consiliul constată că acestea sunt, în parte, întemeiate, așa cum rezultă din considerentele care urmează: Preliminar analizării aspectelor sesizate de contestatoare, este de remarcat că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini (părțile tehnice), formularele necesare și modelul contractului de achiziție, a fost acceptată de operatorii economici participanți, prin faptul că au depus ofertă, drept pentru care toate prevederile acesteia și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire. La acest moment nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de prevederile documentației de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul prescris de Legea nr. 101/ 2016. Referitor la critica privind fișele tehnice ale produselor ofertate de către ... SRL, Consiliul constată următoarele: În fișa de date, la punctul - IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, autoritatea contractantă a precizat: „La întocmirea propunerii tehnice se va ține cont de cerințele minime prevăzute în caietul de sarcini, precum și prevederile Pagina 12 din 18

§ 22

documentației de atribuire. Ofertantul are obligația de a face dovada conformității produselor livrate cu cerințele minime prevăzute în Caietul de sarcini. (...) Propunerea tehnică va cuprinde secțiunile din structura caietului de sarcini, după cum urmează: (...) 3) Anexe – cu alte informații solicitate de autoritatea contractantă, cum ar fi: - Fișa tehnică a produselor (de la producător) cu evidențierea specificațiilor minime impuse conform Caietului de Sarcini”. Această cerință se regăsește și în caietul de sarcini. Contestatorul consideră că fișele tehnice ale produselor ofertate de către ... SRL conțin „specificații tehnice luate cu copy paste în word și salvate ca «pdf», fără indicarea vreunui producător ori model al produselor ofertate. Practic, sunt copiate specificațiile caietului de sarcini și introduse într-un fișier de tip word și salvate ca «pdf» îmbrăcând aparența unei fișe tehnice veritabile. În acest sens, obligația de a prezenta fișe tehnice reale, de la producător, nu a fost respectată de către operatorul ...”. Analizând propunerea tehnică a ofertantului câștigător, Consiliul constată că acesta a prezentat fișe tehnice pentru covor dezinfectant, dezinfectant pentru mâini și dezinfectant pentru suprafețe, din conținutul cărora nu rezultă că emitentul acestora ar fi producătorul (care, de altfel, nici nu este precizat). Totodată, fișele tehnice conțin, în mod identic, toate specificațiile tehnice din caietul de sarcini și imagini cu produsele respective. Având în vedere faptul că nu a fost menționat un producător, iar modul de prezentare a fișelor tehnice conduce la constatarea că acestea ar fi doar o copiere a caietului de sarcini, Comisia de evaluare trebuie să solicite clarificări ofertantului câștigător, conform dispozițiilor art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, în legătură cu modul de îndeplinire al cerinței „Fișa tehnică a produselor (de la producător) cu evidențierea specificațiilor minime impuse conform Caietului de Sarcini”. După primirea răspunsului membrii comisiei de evaluare vor analiza dacă, în speță, sunt incidente prevederile art. 209 alin. (2) sau ale art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, coroborate cu dispozițiile art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. În cazul în care contestatoarea apreciază că documentele prezentate de ofertantul ... SRL, în prezenta procedură de atribuire, sunt false, nimic nu o împiedică să sesizeze organele competente. În ceea ce privește critica autoarei contestației referitoare la faptul că ofertantul declarat câștigător nu a depus, pentru produsele biocide (dezinfectantul pentru suprafețe și dezinfectantul pentru mâini), avizele de la Ministerul Sănătății, iar pentru produsul Oromed (ofertat și de contestator), ofertantul ... nu a prezentat o autorizație specială acordată de către importatorul produsului, cel care este și trecut pe avizul de biocid ca operator economic importator, Consiliul o va respinge ca nefondată pentru următoarele motive: Pagina 13 din 18

§ 23

Din analiza prevederilor documentației de atribuire (caiet de sarcini, fișa de date a achiziției, etc.), Consiliul constată că autoritatea contractantă nu a solicitat ca ofertanții să depună documentele a căror lipsă o reclamă contestatoarea, context în care se apreciază că aceste critici ale contestatoarei trebuie analizate prin prisma solicitărilor exprese de la nivelul documentației de atribuire. Ori, în speță, printre cerințele documentației de atribuire nu există astfel de solicitări pentru ofertanți. Potrivit art. 65 alin. (2) și art. 133 alin. (1) și (2) din HG nr. 395/2016, Comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punctul de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini. De asemenea, în baza art. 127 alin. (1) lit. f) din același act normativ, Comisia de evaluare are atribuția verificării conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini. De asemenea, art. 137 alin. (2), lit. b) din normele metodologice stabilește că oferta este considerată inacceptabilă dacă a fost depusă de un ofertant care nu îndeplinește unul sau mai multe dintre criteriile de calificare stabilite în documentația de atribuire. Din ansamblul legislației pe linie de achiziții publice rezultă că evaluarea fiecărei oferte se raportează numai la cerințele care îi sunt aplicabile din documentația de atribuire, nu la altele. Cerințele privind modul de întocmire a ofertelor, prezentarea documentelor de calificare nu trebuie să depindă de modul în care sunt înțelese la un moment dat de către o societate ofertantă, fiind imperativ ca autoritatea să asigure operatorilor economici o înțelegere/interpretare unitară, decurgând din informarea lor completă, corectă şi explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire. Consiliul reține ca fiind relevantă concluzia Curții de Justiție a Uniunii Europene regăsită în Hotărârea din 16 aprilie 2015, cauza C- 278/14, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată de Curtea de Apel Alba Iulia, în procedura SC Enterprise Focused Solutions SRL împotriva Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia: „Articolul 23 alineatul (8) din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri şi de servicii, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (UE) nr. 1251/2011 al Comisiei din 30 noiembrie 2011, nu este aplicabil unui contract de achiziții publice a cărui valoare nu atinge pragul de aplicabilitate prevăzut de această directivă. În cadrul unui contract de achiziții publice care nu intră sub incidența directivei menționate, dar care prezintă un interes transfrontalier cert, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, normele fundamentale şi principiile generale ale Tratatului FUE, în special principiile egalității de tratament şi nediscriminării, precum şi obligația de transparență care rezultă din acestea trebuie interpretate în sensul că autoritatea contractantă nu poate respinge o ofertă care îndeplineşte Pagina 14 din 18

§ 24

cerințele anunțului de participare pe baza unor motive care nu sunt prevăzute în anunțul menționat”. Aceeași instanță de la Luxemburg a statuat că obligația de transparență are ca scop, în special, să garanteze că este înlăturat riscul de arbitrar din partea autorității/entității contractante (Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza SAG ELV Slovensko şi alții, C- 599/10, EU:C:2012:191, punctul 25, precum şi jurisprudența acolo citată). De asemenea, Consiliul reține că potrivit jurisprudenței constante a CJUE, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități/entități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le-a stabilit (Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C-336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell'Adda, C-42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43, Hotărârea din 2 iunie 2016, Pippo Pizzo, C-27/15, EU:C:2016:404, punctul 39). Totodată, conform considerentelor expuse în cauza Pippo Pizzo principiul egalității de tratament impune ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor lor și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții. Pe de altă parte, obligația de transparență - care constituie corolarul principiului egalității de tratament, are ca scop să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității/entității contractante. Această obligație implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și obișnuit de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell'Adda, C-42/13, EU:C:2014:2345, punctul 44 și jurisprudența citată). În acest sens sunt și următoarele prevederi din Legea nr. 98/2016: - art. 49. alin. (1): „Autorităţile contractante au obligaţia să acorde operatorilor economici un tratament egal şi nediscriminatoriu şi să acţioneze într-o manieră transparentă şi proporţională.” - art. 154 alin. (1): „Autoritatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire.” Se impune a fi subliniat că, în concursul dintre clauzele documentației și clauzele legii, lato sensu, prevalează primele, în sensul că autoritatea/entitatea contractantă este ținută să aplice mai întâi propria documentație de atribuire care guvernează licitația, rămasă definitivă prin neatacare și, în subsidiar, normele legale. Dacă documentația de atribuire intra în conflict cu legea, acest conflict trebuia Pagina 15 din 18

§ 25

soluționat prin atacarea respectivei documentații în termenul stabilit de lege, iar nu la mult după expirarea lui, la sfârșitul licitației (de către un ofertant rămas în pasivitate). Una dintre regulile de interpretare logică a textelor normative, care poate fi extinsă și la cele consensuale, este că unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă – ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, regulă ce presupune că unei formulări generale a textului trebuie să îi corespundă o aplicare generală a acestuia, fără a face apel la distincții pe care nu le prevede. Referitor la critica privind produsul termoscanner ofertat de către ... SRL, respectiv modelul F3-M34-F al producătorului RAKINDA, Consiliul constată următoarele: Prin caietul de sarcini, autoritatea contractantă a solicitat: „Termoscanner CARACTERISTICI GENERALE (...) Durata de măsurare 0,1 s Distanța maximă de măsurare 3 cm”. Prin clarificarea din oficiu nr. 4169/21.07.2022, publicată în SEAP la data de 21.07.2022, autoritatea contractantă a modificat distanța maximă de măsurare, majorând-o la 2 m. Analizând propunerea tehnică a ofertantului câștigător, Consiliul constată că acesta a ofertat termoscanner-ul produs de Rakinda, model F3-M34-F, cu următoarele specificații tehnice: „Durata de măsurare 0,1 s Distanța maximă de măsurare 2 m”. Contestatorul a anexat contestației fișa tehnică a acestui produs, preluată de pe site-ul producătorului, unde caracteristicile de mai sus sunt diferite, astfel: „Durata de măsurare 1-2 s Distanța maximă de măsurare 0,3-1,2 m”. Consiliul a efectuat propria verificare pe site-ul producătorului, constatând realitatea specificațiilor tehnice indicate de contestatoare. În acest context, Consiliul apreciază ca fiind întemeiată această critică a contestatoarei, impunându-se însă transmiterea unei solicitări de clarificări ofertantului criticat, conform dispozițiilor art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, pentru lămurirea acestor aspecte și verificarea modului de îndeplinire a prevederilor caietului de sarcini. Referitor la obiectul de activitate principal al ofertantului câștigător, respectiv „repararea mașinilor”, Consiliul consideră neîntemeiată critica autoarei contestației, deoarece ofertantul ... SRL are capacitatea de exercitare a activității profesionale, întrucât are autorizate activități secundare care-i permit furnizarea produselor pe care autoritatea contractantă dorește să le achiziționeze prin prezenta procedură de atribuire. Referitor la codul CAEN 4646 – Comerț cu ridicata al produselor farmaceutice, contrar celor afirmate de contestator, Consiliul constată că acesta se regăsește în certificatul constatator emis de ONRC (pag. 8). Pagina 16 din 18

§ 26

Rolul comisiei de evaluare este, potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) lit. f) din HG nr. 395/2016 de a verifica propunerile tehnice prezentate de ofertanți, din punctul de vedere al modului în care acestea corespund cerințelor din caietul de sarcini. Verificând activitatea Comisiei de evaluare, Consiliul reține că membrii acesteia nu au solicitat clarificări ofertantului în legătură cu toate aspectele anterior menționate. Față de cele de mai sus, Consiliul apreciază că, în speță, se impune ca, în conformitate cu dispozițiile art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, membrii comisiei de evaluare să solicite clarificări ofertantului ... SRL în legătură cu aspectele prezentate anterior, inclusiv depunerea unor documente care să confirme specificațiile tehnice ofertate, astfel cum autoritatea contractantă a solicitat prin caietul de sarcini. După primirea răspunsului la clarificări și luând în considerare informațiile inițiale existente în propunerea tehnică a ofertantului criticat, membrii Comisiei de evaluare vor trebui să stabilească dacă, în ceea ce privește oferta depusă de ... SRL, sunt sau nu incidente dispozițiile art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 care stipulează că: „Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariția unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat” sau dispozițiile art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, coroborate cu prevederile art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. Astfel, Consiliul determină că sunt întemeiate o parte din criticile formulate de autoarea contestației în referire la faptul că în mod incorect achizitoarea a declarat admisibilă oferta depusă de ... SRL, în condițiile în care nu a verificat, în mod riguros, propunerea tehnică prezentată de acesta. Astfel, Consiliul are în vedere dispozițiile art. 123 alin. (1) din normele aprobate prin HG nr. 395/2016, care dispun că ofertanţii au obligaţia de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentaţia de atribuire. Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini, iar atribuţiile comisiei de evaluare, o includ şi pe aceea de verificare a propunerilor tehnice prezentate de ofertanţi, din punctul de vedere al modului în care acestea corespund cerinţelor minime din caietul de sarcini. Consiliul constată că această verificare nu s-a făcut cu rigurozitatea impusă de legislaţia în domeniu. Potrivit art. 133 din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016: „(1) Comisia de evaluare are obligația de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. (2) Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv”. Jurisprudența Consiliului este constantă în sensul că orice decizie a autorității contractante privind admiterea/respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a acesteia, sub toate aspectele acesteia şi pe probe concludente, autoritatea contractantă trebuind să Pagina 17 din 18

§ 27

acorde ofertanților efectiv dreptul de a-și demonstra cu claritate conformitatea ofertei. În raport de cele reținute, în temeiul art. 26 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de ...SRL, în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă, va anula, în parte, raportul procedurii nr. 4980/ 01.09.2022 și actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la oferta depusă de ... SRL, precum și cele referitoare la aplicarea criteriului de atribuire și va obliga autoritatea contractantă, ca în termen de 10 zile de la primirea prezentei decizii, să reevalueze oferta depusă de ... SRL, cu respectarea dispozițiilor legale, a prevederilor documentației de atribuire și a celor reținute în motivare. Pentru considerentele expuse în motivarea deciziei, Consiliul va respinge capătul de cerere referitor la reevaluarea ofertei contestatoarei. În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea procedurii, Consiliul îl va respinge ca nefondat, având în vedere că în cauză pot fi dispuse măsuri de remediere. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de ...SRL, în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă. Anulează, în parte, raportul procedurii nr. 4980/01.09.2022 și actele subsecvente acestuia, respectiv referirile la oferta depusă de ... SRL, precum și cele referitoare la aplicarea criteriului de atribuire și obligă autoritatea contractantă, ca în termen de 10 zile de la primirea prezentei decizii, să reevalueze oferta depusă de ... SRL, cu respectarea dispozițiilor legale, a prevederilor documentației de atribuire și a celor reținute în motivare. Respinge capetele de cerere referitoare la reevaluarea ofertei contestatoarei și la anularea procedurii, pentru considerentele expuse în motivarea deciziei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactat în 4 exemplare originale, conține 19 pagini. Pagina 18 din 18

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.