Decizie 3668/2025
Decizie CNSC2025_3668_2025_Decizie_3668.pdf
Document CNSC
STERISACO SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE URGENTA BUCURESTI
Decizia CNSC nr. 3668/C4/3817 din 04.12.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Materiale consumabile special pentru sterilizare” - lotul nr. 1, anunț de participare nr. CN1085658/19.09.2025, s-a solicitat Consiliului să constate caracterul nelegal și netemeinic al specificațiilor tehnice solicitate pentru acest lot, obligarea autorității contractante la modificarea acestora în baza argumentelor expuse în cadrul contestației, iar în subsidiar, dacă modificarea nu este posibilă, anularea documentației de atribuire pentru acest lot. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondată, contestația formulată de STERISACO SRL, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ BUCUREȘTI. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondată, contestația formulată de STERISACO SRL, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ BUCUREȘTI. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_3668_2025_Decizie_3668.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3668/C4/3817 Data: 04.12.2025 Prin contestaţia nr. 116/29.09.2025, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 67749/29.09.2025, înaintată de STERISACO SRL, cu sediul social în municipiul Constanţa, str. Tiberiu Brediceanu nr. 5, judeţul Constanţa, având CUI RO35955175, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J13/1002/2016, reprezentată legal prin administrator Cullica Ionuț, împotriva documentației de atribuire aferentă lotului nr. 1 „Material de împachetat tip hârtie și material nețesut pentru împachetare”, elaborată de SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ BUCUREȘTI, cu sediul în municipiul București, str. Floreasca nr. 8, sector 1, în calitate de autoritatea contractantă, în cadrul licitației deschise, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Materiale consumabile special pentru sterilizare” - lotul nr. 1, anunț de participare nr. CN1085658/19.09.2025, s-a solicitat Consiliului să constate caracterul nelegal și netemeinic al specificațiilor tehnice solicitate pentru acest lot, obligarea autorității contractante la modificarea acestora în baza argumentelor expuse în cadrul contestației, iar în subsidiar, dacă modificarea nu este posibilă, anularea documentației de atribuire pentru acest lot. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondată, contestația formulată de STERISACO SRL, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ BUCUREȘTI. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 1 din 2
PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU,
Pagina 2 din 2