AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1959/2022

CREATIVE & INNOVATIVE MANAGEMENT SRL în contradictoriu cu COMUNA ADANCATA (PRIMARIA)

Decizia CNSC nr. 1959/C10/1963 din 19.09.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1959/C10/1963 din 19.09.2022

Data din document
2022-09-19
Complet
C10

Obiectul procedurii

având ca obiect „Consolidarea capacităţii învăţământului preuniveritar din Comuna Adâncata, de gestionare a crizei sanitare COVID-19", cod CPV 33191000-5, organizată de COMUNA ADÂNCATA (PRIMĂRIA), cu sediul în Adâncata, str. Principală nr. 340, jud. Suceava, în calitate de autoritatea contractantă, s-a solicitat: 1. Anularea raportului procedurii nr. 3943/03.08.2022 și a comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire nr. 3945/03.08.2022, ca fiind nelegale și netemeinice și pe cale de consecinţă, „obligarea Autorităţii Contratante la respectarea prevederilor legale, conform Legii nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016, cu privire la evaluarea ofertelor, în special pe cea desemnată câştigătoare și clasată pe locul 1 deoarece, după cum vom prezenta....aceasta a fost desemnată în mod ilegal câștigătoare.” 2. Întoarcerea procedurii în etapa de Evaluare Tehnică cu reevaluarea ofertei tehnice depuse de către PROTON IMPEX 2000 SRL, cu analiza și verificarea ofertei tehnice, conform cu cerinţe…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestaţia formulată de CREATIVE & INNOVATIVE MANAGEMENT SRL în contradictoriu cu COMUNA ADÂNCATA. În temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu dispozițiile art. 61 și urm. din Codul de procedură civilă, admite cererea de intervenție formulată de PROTON IMPEX 2000 SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare.
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1959/2022

Decizie CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 39825Data înregistrării: 2022-08-10
ContestatorCREATIVE & INNOVATIVE MANAGEMENT SRLCUI 35671513
Autoritate contractantăCOMUNA ADANCATA (PRIMARIA)

2022_1959_2022_Decizie_1959.pdf, BO2022_1959_2022_BO2022_1959.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.023 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1959/C10/1963 Data:19.09.2022 Prin contestaţia nr. CM_1265/10.08.2022, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nr. 39825/10.08.2022, CREATIVE&INNOVATIVE MANAGEMENT SRL, cu sediul în Ploieşti, Str. Curcubeului, Nr. 17, Bloc 3H2, Et. 1, Ap. 18, Jud. Prahova, Cod poştal 100062, reprezentată prin Sniatowschi Lia Sorina, împotriva raportului procedurii nr. 3943/03.08.2022 și a comunicării privind rezultatul procedurii nr. 3945/03.08.2022, privind procedura simplificată, online, organizată în vederea încheierii contractului de furnizare având ca obiect „Consolidarea capacităţii învăţământului preuniveritar din Comuna Adâncata, de gestionare a crizei sanitare COVID-19", cod CPV 33191000-5, organizată de COMUNA ADÂNCATA (PRIMĂRIA), cu sediul în Adâncata, str. Principală nr. 340, jud. Suceava, în calitate de autoritatea contractantă, s-a solicitat: 1. Anularea raportului procedurii nr. 3943/03.08.2022 și a comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire nr. 3945/03.08.2022, ca fiind nelegale și netemeinice și pe cale de consecinţă, „obligarea Autorităţii Contratante la respectarea prevederilor legale, conform Legii nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016, cu privire la evaluarea ofertelor, în special pe cea desemnată câştigătoare și clasată pe locul 1 deoarece, după cum vom prezenta....aceasta a fost desemnată în mod ilegal câștigătoare.” 2. Întoarcerea procedurii în etapa de Evaluare Tehnică cu reevaluarea ofertei tehnice depuse de către PROTON IMPEX 2000 SRL, cu analiza și verificarea ofertei tehnice, conform cu cerinţele din Documentaţia de Atribuire și Caietul de Sarcini și declararea acesteia ca neconformă, conform prevederilor legale. Pagina 1 din 2

§ 2

3. Continuarea procedurii prin reevaluarea ofertelor, conform cerinţelor din documentaţia de atribuire și a prevederilor legale, cu stabilirea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile. 4. Anularea deciziei de desemnare a ofertei clasate pe locul 1 câstigătoare și continuarea procedurii prin reevaluarea ofertelor în conformitate cu cerinţele din documentaţia de atribuire și respectarea prevederilor legale referitoare la achiziţiile publice. Prin adresa nr. 1618/12.08.2022, înregistrată la CNSC cu nr. 40386/12.08.2022, PROTON IMPEX 2000 SRL, cu sediul social în Bucureşti, Str. Caraiman nr. 86, Sector 1, și adresă pentru comunicarea actelor de procedură în Bucuresti, Str. Trilului nr. 63, sector 3, înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. J40/10230/1996 și Cod Unic de înregistrare fiscală R09000578, reprezentată legal de Codrin Bernevig - Administrator, în calitate de ofertant desemnat câştigător, a formulat „cerere de intervenţie”, prin care a solicitat admiterea cererii de intervenţie,

§ 3

respingerea

§ 4

contestației

§ 5

formulate

§ 6

de CREATIVE&INNOVATIVE MANAGEMENT SRL și „continuarea procedurii de atribuire a contractului de achiziție cu respectarea legislației în materie de achiziție publică”. CONSILIUL DECIDE: În temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestaţia formulată de CREATIVE & INNOVATIVE MANAGEMENT SRL în contradictoriu cu COMUNA ADÂNCATA. În temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu dispozițiile art. 61 și urm. din Codul de procedură civilă, admite cererea de intervenție formulată de PROTON IMPEX 2000 SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare.

§ 7

2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 38.031 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. Data: Prin contestaţia nr. , înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nr. , SRL, cu sediul în ........., Str. Jud. ........., Cod poştal , reprezentată prin ........., împotriva raportului procedurii nr. și a comunicării privind rezultatul procedurii nr. privind procedura simplificată, online, organizată în vederea încheierii contractului de furnizare având ca obiect „Consolidarea capacităţii învăţământului preuniveritar din Comuna ........., de gestionare a crizei sanitare COVID-19", cod CPV , organizată de ........., cu sediul în ........., ........., jud. ........., în calitate de autoritatea contractantă, s-a solicitat: 1. Anularea raportului procedurii nr. și a comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire nr. , ca fiind nelegale și netemeinice și pe cale de consecinţă, „obligarea Autorităţii Contratante la respectarea prevederilor legale, conform Legii nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016, cu privire la evaluarea ofertelor, în special pe cea desemnată câştigătoare și clasată pe locul 1 deoarece, după cum vom prezenta....aceasta a fost desemnată în mod ilegal câștigătoare.” 2. Întoarcerea procedurii în etapa de Evaluare Tehnică cu reevaluarea ofertei tehnice depuse de către ,,,,SRL, cu analiza și verificarea ofertei tehnice, conform cu cerinţele din Documentaţia de Atribuire și Caietul de Sarcini și declararea acesteia ca neconformă, conform prevederilor legale. 3. Continuarea procedurii prin reevaluarea ofertelor, conform cerinţelor din documentaţia de atribuire și a prevederilor legale, cu stabilirea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile. Pagina 1 din 14

§ 2

4. Anularea deciziei de desemnare a ofertei clasate pe locul 1 câstigătoare și continuarea procedurii prin reevaluarea ofertelor în conformitate cu cerinţele din documentaţia de atribuire și respectarea prevederilor legale referitoare la achiziţiile publice. Prin adresa nr. , înregistrată la CNSC cu nr. , ,,,,SRL, cu sediul social în și adresă pentru comunicarea actelor de procedură în , înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. și Cod Unic de înregistrare fiscală , reprezentată legal de Codrin Bernevig - Administrator, în calitate de ofertant desemnat câştigător, a formulat „cerere de intervenţie”, prin care a solicitat admiterea cererii de intervenţie, respingerea contestației formulate de ,,,, SRL și „continuarea procedurii de atribuire a contractului de achiziție cu respectarea legislației în materie de achiziție publică”. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ,,,, SRL reclamă rezultatul procedurii de atribuire menționată în partea introductivă, apreciindu-l nelegal. În fapt, contestatorul arată că, în data de , prin raportului procedurii nr. , Autoritatea Contractantă a declarat câștigătoare oferta ,,,,SRL. Contestatorul apreciază că, în urma analizei dosarului achiziţiei pus la dispoziţie de către autoritatea contractantă, va demonstra că oferta tehnică declarată câştigătoare de către Autoritatea Contractantă este neconformă cu cerinţele pe care însuşi aceasta le-a solicitat în cadrul documentelor de atribuire. Redând dispozițiile art. 159 alin. 2 din Legea Achizițiilor Publice: „(2) Autoritatea

§ 3

contractanta

§ 4

stabileşte

§ 5

prin

§ 6

anunţul

§ 7

de participare/simplificat/de concurs unul sau două termene limită în care va răspunde în mod clar şi complet tuturor solicitărilor de clarificare/informaţiilor suplimentare, conform prevederilor normelor metodologice la prezenta lege", contestatorul precizează că, în Fișa de date aferentă se specifică numărul de zile până la care se pot solicita clarificări înainte de data limită de depunere a ofertelor/candidaturilor, acesta fiind de 8. De asemenea, contestatorul arată că, conform art. 160 alin. 1 din Legea Achizițiilor Publice: „Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire, cu respectarea termenului limită stabilit de autoritatea contractantă în anunţul de participare/simplificat/de concurs." Prin urmare, contestatorul susține că, orice operator economic interesat să participe la o procedură de atribuire are dreptul, în cazul în care după studierea documentației de atribuire identifică solicitări ale autorității contractante care nu prezintă relevanță sau sunt disproporționate în raport cu scopul urmărit, de a adresa, în termenul legal, clarificări autorității contractante și remedieri ale documentației de atribuire. 2

§ 8

Până la data limită de depune a ofertelor, contestatorul precizează că, în SEAP nu a fost înregistrată sau publicată nicio clarificare privind procedura în cauză. Așadar, după expirarea termenului de depunere clarificări la Documentația de Atribuire, ofertanții își însușesc conținutul întregii documentații de atribuire astfel cum a fost publicat de autoritatea contractantă, având obligația de a-și elabora ofertele în conformitate cu cerințele din documentația de atribuire. Contestatorul arată că, în cadrul Documentației de Atribuire, respectiv Caiet de Sarcini, Autoritatea Contractantă a solicitat ca „Distribuitorul trebuie să aibă implementat următoarele standarde de calitate ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001, ISO 27001, RS(SA) 8000 sau echivalent." De asemenea, contestatorul menționează faptul că, prin Solicitarea de Clarificări nr. Autoritatea Contractantă a solicitat ofertantului ,,,,SRL clarificarea nerespectării cerinței din caietul de sarcini „Distribuitorul trebuie să aibă implementat următoarele standarde de calitate ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001, ISO 27001, RS(SA) 8000 sau echivalent." Așadar, contestatorul apreciază că, din răspunsul ofertantului ,,,,S.R.L. nr. 1390/12.07.2022, reiese că acesta deține doar o parte din Certificatele ISO solicitate prin Documentatia de Atribuire, respectiv ISO 9001, ISO 13485, ISO 14001, ISO 45001), pentru restul certificatelor ISO solicitate (respectiv ISO 27001, RS(SA) 8000) explicând că „nu pot fi considerate criteriu de selecție sau calificare, astfel în procesul de evaluare a ofertelor, autoritatea contractantă nu se poate raporta la aceste cerințe." Astfel, contestatorul cosnideră că, criticarea unor aspecte referitoare la documentația de atribuire reprezintă critici tardive, fiind depășit termenul în care un operator economic interesat de participarea la procedura de atribuire poate formula clarificări cu privire la conținutul documentației de atribuire. În opinia contestatorului, răspunsul ofertantului ,,,,S.R.L. „poate fi considerat mai degrabă o solicitare de clarificări, care ar fi trebuit depusă în termenul legal de solicitare clarificări la Documentația de Atribuire, prin care aduce argumente în fața Autorității Contractante pentru lipsa de relevanță a criteriilor specificate de aceasta în caietul de sarcini.” Astfel, contestatorul consideră că, prin primirea unei clarificări vizând Documentația de Atribuire, înainte de termenul limită de depunere a ofertelor, Autoritatea Contractantă ar fi putut răspunde concret dacă menține sau nu solicitările din aceasta, pentru ca toți operatorii economici interesați să participe la procedură să aibă șanse egale să participe cu oferta. Ori, considerarea de către un ofertant a documentației de atribuire ca fiind disproporționată în raport cu scopul urmărit, în etapa de evaluare a ofertelor, nu poate fi luată în considerare de Autoritatea Contractantă, care are obligația de a urmări, în evaluarea ofertelor depuse de candidați, Pagina 3 din 14

§ 9

respectarea conținutului documentației de atribuire astfel cum acesta a fost întocmit. Totodată, contestatorul arată că, conform Procesului de verificare și evaluare: „art. 132. - (1) În cazul în care, în cadrul documentaţiei de atribuire, a fost prevăzută obligaţia îndeplinirii unor criterii de calificare şi selecţie, comisia de evaluare are obligaţia verificării modului de îndeplinire a acestora de către fiecare ofertant/candidat în parte." Sintetizând cele mai sus expuse, contestatorul arată că, Autoritatea Contractantă a solicitat prin documentația de atribuire o serie de documente, care nu s-au regăsit în oferta prezentată de operatorul economic ,,,,SRL, și nici în răspunsul ofertantului la adresa de clarificare transmisă de autoritate în data de în faza de evaluare a ofertelor depuse, documente pentru care niciun operator economic nu a solicitat clarificări în faza de pregătire a ofertei. Față de cele de mai sus prezentate, contestatorul solicită Consiliului „să constate neconformitatea ofertei depuse de operatorul economic ,,,,SRL și să oblige Autoritatea Contractantă să declarare neconformă oferta operatorului economic ,,,,S.R.L. și să declare câștigătoare oferta care îndeplinește toate specificațiile documentației de atribuire dintre cele declarate admise”. În sprijinul contestaţie, au fost depuse, următoarele înscrisuri: Fișa de date a procedurii, Caietul de sarcini, Raportul procedurii, Solicitare de clarificări nr. , Răspuns nr. Cu adresa nr. , înregistrată la CNSC cu nr. , autoritatea contractantă a formulat punct de vedere, prin care a solicitat respingerea contestației formulate de ......... SRL, ca nefondată și neîntemeiată și „să dispuneți finalizarea procedurii de atribuire prin încheierea contractului de achiziție publică”. În fapt, autoritatea contractantă prezintă un scurt istoric al procedurii și arată că, prin caietul de sarcini, la Specificaţiile tehnice ale produselor, a solicitat ca ofertanţi să deţină Certificate privind standardele de calitate, conformitate şi siguranţă printre care şi ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001, ISO 27001, RS(SA) 8000 sau echivalent. În urma evaluării propunerii tehnice depusă de către ,,,,SRL, autoritatea contractantă arată că, comisia de evaluare a constatat faptul că operatorul economic precizează că are implementat standardele de calitate ISO 9001, ISO 14001. Astfel, autoritatea contractantă învederează faptul că, comisia de evaluare a solicitat operatorului economic clarificări prin Adresa nr. , cu termen de răspuns în SEAP în data de . Operatorul economic ,,,,SRL a răspuns prin adresa nr. , precizând că, deţine următoarele certificări: ISO 9001 - Sistemul de Management al Calității, ISO 13485 - Sisteme de Management al Calității - Dispozitive Medicale, ISO 14001 - Sistem de Management de Mediu, ISO 45001 - Sistem de Management al Sănătății și Securității Ocupaționale. Așadar, autoritatea contractantă arată că, Comisia de evaluare a constatat că cerinţa este îndeplinită şi a declarat oferta depusă de ,,,,SRL 4

§ 10

ca fiind admisibilă conform dispoziţiilor art. 137 alin. 4 din HG nr. 395/2016, raportându-se la următoarele aspecte: -criteriul de atribuire aferent procedurii este „preţul cel mai scăzut"; -ofertantul respectă specificaţiile tehnice ale produselor ce urmează a fi achiziţionate, fără a se diminua în vreun fel cantitatea sau calitatea produselor ce fac obiectul prezentei procedurii de achiziţie; -autoritatea contractantă a ţinut cont de faptul că operatorul economic deţine standardele de calitate aflate în strânsă legătură cu îndeplinirea contractului. În evaluarea cerinţei, autoritatea contractantă precizează că s-a raportat la Ghidul de bune practici pentru achiziţia de dispozitive medicale publicat de Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice. În concluzie, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației nr. depusă de către ......... SRL ca fiind neîntemeiată și nefondată, precum şi „dispunerea finalizării procedurii de atribuire.” În drept, se invocă prevederile din Legea nr.98/2016, Hotărârea nr. 395/2016, Legea nr. 101/2016. Prin adresa nr. , înregistrată la CNSC cu nr. ,,,,SRL, în calitate de ofertant desemnat câştigător, a formulat „cerere de intervenţie”, prin care a solicitat admiterea cererii de intervenţie, respingerea contestației formulate de ,,,, SRL și „continuarea procedurii de atribuire a contractului de achiziție cu respectarea legislației în materie de achiziție publică”. Intervenientul prezintă un scurt istoric al procedurii și arată că, urmare a procesului de evaluare, oferta sa a fost declarată câștigătoare. Astfel, intervenientul apreciază că are un interes determinat și legitim, în formularea cererii de intervenție, respectiv este ofertant declarat câștigator în procedura, iar prin prezenta cerere susține astfel pozitia dobandită. Așadar, intervenientul solicită Consiliului să analizeze oferta sa și să constate că toate condițiile de participare stabilite prin fișa de date, cerințele minimale ale echipamentelor solicitate prin caietul de sarcini sunt îndeplinite în totalitate. În ceea ce privește critica contestatoarei că nu deține unele certificări solicitate prin caietul de sarcini precum RS 8000 și ISO 27001, intervenientul consideră critica netemeinică. Mai mult, intervenientul arată, după cum a precizat și în răspunsul său nr. transmis către autoritatea contractantă, că aceste certificări nu au fost solicitate prin anunțul de participare/fișa de date și sunt certificate care nu prezintă relevanţă sau sunt disproporţionate în raport cu obiectul contractului, astfel că autoritatea contractantă nu se poate raporta la aceste cerinţe în evaluarea ofertelor. Având în vedere obiectul procedurii, furnizarea de echipamente de protecţie pentru obiectivul „Consolidarea capacităţii învăţământului preuniversitar de gestionare a crizei sanitare COVID-19, aparate de sterilizare, de dezinfectare si de igienizare", intervenientul precizează că cele 2 certificări enumerate în caietul de sarcini nu sunt în concordanță cu obiectul mai sus menționat. Pagina 5 din 14

§ 11

Intervenientul arată că, Certificarea ISO 27001 se referă la sistemul de management al securității informației, certificare care vizează organzațiile în domeniul IT, iar RS 8000, care este un standard voluntar, vizează aspecte referitoare la responsabilitatea socială precum drepturile omului, practicile de muncă sau implicarea în comunitate. Așadar, intervenientul consideră că autoritatea contractantă, în procesul de analizare a ofertelor a ținut cont de prevedirle Legii nr. 98/2016 coroborat cu normele de aplicare din HG nr. 395/2016 și nu s-a raportat la aceste cerinţe, întrucât aceste cerințe se încadrează în situația prevăzută de dispoziţiile art. 30 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016, care prevăd: „(6) Criteriile de calificare şi criteriile de selecţie care se regăsesc în caietul de sarcini ori în documentaţia descriptivă şi care nu sunt prevăzute în anunţul de participare/simplificat/de concurs sunt considerate clauze nescrise". De asemenea, intervenientul precizează faptul că, potrivit prevederilor legislative în materie de achiziție publică, autoritatea contractantă specifică în fișa de date anumite certificări pentru dovedirea capacităţii tehnice şi/sau profesionale. În raport de cele mai sus, intervenientul apreciază că respectivele certificate se solicită în vederea îndeplinirii cerinţelor privind capacitatea tehnică şi profesională, nefiind de natura unor cerinţe care se regăsesc la nivelul caietului de sarcini. În opinia intervenientului, autoritatea contractantă a procedat corect și legal în evaluarea ofertelor din două motive: Unul este acela că certificatele solicitate nu sunt în concordanță cu obiectul procedurii și al doilea motiv este că aceste certificate sunt considerate cerinţe de calificare sau selecţie care trebuie înscrise în fișa de date a achiziţiei, nefiind de natura cerinţelor menţionate în cadrul caietului de sarcini care se referă la condiţiile de îndeplinire a contractului, astfel că sunt incidente prevederile art. 30 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016. Totodată, intervenientul menționează și Instrucţiunea ANAP nr. 258/2017, referitoare la elaborarea fișei de date, unde legiuitorul recomandă formularea cerinţelor vizavi de standardele de management de calitate/mediu în cadrul fișei de date, la secţiunea III.2)„Condiţii de participare”, pct. III.2.3.b) „Standarde de asigurare a calităţii și de protecţie a mediului”. Având în vedere atât scopul Legii nr. 98/2016 de realizare a achizițiilor în condiții de eficiență economică, eficiență în utilizarea fondurilor publice cât și crtiteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut", intervenientul solicită să se constate că oferta sa este mult mai avantajoasă având prețul cel mai scăzut, respectiv 295.109 RON fără TVA față de ofertă contestatoarei în valoare de 579.100 RON fără TVA. În concluzie, intervenientul solicită Consiliului să admită cererea de intervenție, să respingă contestația formulată de către ......... SRL ca neîntemeiată, iar pe cale de consecință să mențină Raportul Procedurii nr. și Comunicarea privind raportul procedurii nr. ca fiind legale și temeinice și să dispună continuarea procedurii de atribuire a contractului de achiziție cu respectarea legislației în materie de achiziție publică. 6

§ 12

Prin adresa nr. , înregistrată la CNSC cu nr. contestatorul a răspuns, în replică la punctul de vedere transmis de autoritatea contractantă, reiterând solicitarea privind admiterea contestației astfel cum a fost formulată, având în vedere următorul punct de vedere: În urma analizei dosarului achiziţiei pus la dispoziţie de către autoritatea contractantă, respectiv a propunerii tehnice prezentate de contestatorul arată că a constatat că aceasta nu îndeplinește cerința din caietul de sarcini „Distribuitorul trebuie să aibă implementat următoarele standarde de calitate: ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001, ISO 27001, RS(SA) 8000 sau echivalent”. Astfel, prin Solicitarea de clarificări nr. , Autoritatea Contractantă a solicitat ofertantului ,,,,S.R.L. clarificarea nerespectării cerinței din caietul de sarcini: „Distribuitorul trebuie să aibă implementat urmatoarele standarde de calitate: ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001, ISO 27001, RS(SA) 8000 sau echivalent. În propunerea dvs. tehnică precizați că dețineți doar standardele de calitate ISO 9001 și ISO 14001", fapt care, în opinia contestatorului, demonstrează obligația ca toți ofertanții la procedura de achiziție publică să îndeplinească toate prevederile documentației de atribuire. Prin răspunsul nr. la solicitarea de clarificări a autorității contractante ,,,,S.R.L. prezintă definițiile celor două certificate ISO pe care nu le deține, respectiv ISO 27001 și RS 8000 argumentând că nu pot fi considerate criterii de selecție sau calificare în procesul de evaluare a ofertelor. Contestatorul apreciază că, răspunsul la clarificare, în etapa de evaluare a ofertelor, are mai degrabă forma unei clarificări la documentația de atribuire, clarificare pe care ofertantul ,,,,S.R.L., interesat să participe la procedură, ar fi trebuit să o adreseze autorității contractante în termenul legal, respectiv până la data de . Mai mult, se arată că, Documentatia de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini, formularele necesare și contractul de lucrări nu a fost contestată și nici nu s-au solicitat clarificări de nici un operator economic, drept pentru care, toate prevederile ei și-au consolidat forța obligatorie, atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire. Așadar, contestatorul consideră că, documentația acceptată de toate societățile ofertante le impunea să îi urmeze cu strictețe prescripțiile, sens în care dispune și art. 75 din Legea nr. 98/2016. Principiul egalității de tratament presupune ca toți participanții la procedura de atribuire să beneficieze de aplicarea acelorași condiții impuse de autoritatea contractantă, astfel încât să se garanteze că este înlăturat orice risc de favoritism din partea autorității contractante. De asemenea, se arată că, conform principiului transparenței și a tratamentului egal, autoritatea contractantă avea obligația de a respinge ofertă depusă de ,,,,S.R.L. pentru neprezentarea Certificatul ISO 27001 și RS 8000, certificate solicitate prin documentația de atribuire. Pagina 7 din 14

§ 13

În schimb, autoritatea contractantă apreciază în punctul de vedere transmis, în mod eronat, că cerinta este îndeplinită și declară oferta depusă de ,,,,S.R.L ca fiind admisibilă, „ținând cont de faptul că operatorul economic deține standardele de calitate aflate în strânsă legătură cu îndeplinirea contractului." Ori, contestatorul susține că, acceptarea justificărilor transmise de ofertant înseamnă de fapt, acceptarea tacită de modificare a documentației de atribuire, în etapa de evaluare a ofertelor, lucru ilegal și nepermis de legislația în domeniu. Astfel, contestatorul apreciază că, la acest moment nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de prevederile documentației de atribuire, întrucât, ar fi vădit tardive, autoritatea contractantă având obligația de a respecta la verificarea ofertelor întocmai precizările din documentația de atribuire și legislația privind achizițiile publice. Declararea unei oferte ca fiind admisibilă în ciuda lipsei îndeplinirii totale a prevederilor documentației de atribuire creează un precedent periculos și de nedorit în desfășurarea procedurilor de achiziții publice. Mai mult, se arată că, conform Legii nr. 98/2016 autoritatea contractantă nu are dreptul de a elimina din documentația de atribuire, în etapa de evaluare a ofertelor, specificații care să creeze avantaje în favoarea unui ofertant. Ori prin declararea ofertei societatii ,,,,S.R.L ca fiind admisibilă, în ciuda neprezentării de către aceasta a certificatelor ISO solicitate prin documentația de atribuire, autoritatea contractantă încalcă principiul tratamentului egal. Așadar, contestatorul precizează că nu înțelege motivarea autorității contractante din punctul de vedere emis de aceasta, conform căreia declara oferta depusă de ,,,,S.R.L. admisibilă raportându-se la criteriul de atribuire aferent procedurii – „prețul cel mai scăzut”. Astfel, atâta timp cât oferta depusă de ,,,,S.R.L. nu îndeplinește și nu clarifică aspectele neîndeplinite din oferta tehnică propusă în etapa de evaluare calificare și tehnic, contestatorul consideră că evaluarea propunerii financiare nu trebuie luată în considerare. De asemenea, contestatorul arată că, conform răspunsului autorității contractante din punctul de vedere, ofertantul respectă documentația de atribuire, fără a diminua în vreun fel calitatea sau cantitatea produselor ce fac obiectul procedurii de achiziție, chiar dacă nu a îndeplinit în oferta sa tehnică toate cerințele solicitate de autoritatea contractantă - prezentarea certificatelor ISO 27001 și ISO 8000. Din această justificare înțelege că i s-a trecut cu vederea ofertantului neîndeplinirea specificațiilor din documentația de atribuire atâta timp cât echipamentele ofertate corespund solicitărilor. Ori pentru ca o ofertă să fie declarată admisibilă trebuie să îndeplinească toate specificațiile din documentația de atribuire însușite atât de autoritatea contractantă cât și de ofertanții la procedură. Contestatorul consideră că prin acceptarea de către autoritatea contractantă a neîndeplinirii tuturor specificațiilor din documentația de atribuire de către ofertantul ,,,,S.R.L., specificații care nu au fost contestate sau pentru care nu s-au solicitat clarificări în termenul legal, 8

§ 14

aceasta crează un avantaj necompetitiv ofertantului ,,,,S.R.L, în detrimentul ofertanților la procedura care au îndeplinit în totalitate specificațiile documentației de atribuire sau a posibililor ofertanți care neîndeplinind condiția prezentării acestor ISO-uri nu au mai depus ofertă. În concluzie, contestatorul solicită admiterea contestației, astfel cum a fost precizată. Cu adresa nr. , înregistrată la CNSC cu nr. , contestatorul a formulat „Concluzii”, ca urmare a studierii dosarului, prin care a solicitat: - respingerea cererii de intervenție a SC ,,,,SRL; - admiterea contestației; - admiterea concluziilor depuse; - anularea raportului procedurii nr. şi a comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire nr. . Contestatorul consideră că, oferta ,,,,SRL trebuie respinsă drept inacceptabilă, în temeiul art. 215 alin. (4) din Legea nr. 98/2016, deoarece a fost prezentată de catre un ofertant care nu are calificările necesare. În urma analizei documentației ofertantului declarat câștigător ,,,,SRL, contestatorul consideră că evaluarea ofertei acestuia s-a realizat cu încălcarea legislaţiei şi a documentaţiei de atribuire, aceasta neîndeplinind cerința din caietul de sarcini „Distribuitorul trebuie să aibă implementat următoarele standarde de calitate: ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001, ISO 27001, RS(SA) 8000 sau echivalent" Astfel, contestatorul apreciază că, susținerea ,,,,SRL din Cererea de intervenție conform căreia „aceste certificări nu au fost solicitate prin anunțul de participare/fișa de date" nu poate fi considerată corectă având în vedere că, conform normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achizitie publică/acordului-cadrul din Legea nr. 98/2016, art. 20 "(1) Documentatia de atribuire este alcatuita din urmatoarele: a) fisa de date a achizitiei; b) caietul de sarcini; c) proiectul de contract continand clauzele contractuale obligatorii; d) formulare si modele de documente", documentație care trebuie respectată în ansamblu de fiecare ofertant la procedură. Mai mult, se arată că, conform aceluiași document Sectiunea a-10-a Procesul de verificare și evaluare art. 133 alin. (2) Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini. De asemenea, contestatorul apreciază că, invocarea de către ,,,,SRL a articolului 30 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016 este eronată, având în vedere că, la parcurgerea unei documentații de atribuire, în care se regăsesc solicitări considerate de un posibil ofertant ca nefiind în concordanță cu obiectul procedurii, nu se va considera că respectivele clauze nu trebuie îndeplinite, căci sunt nescrise. Așadar, odată ce autoritatea contractantă le-a vizat înseamnă că se așteaptă să fie îndeplinite. Contestatorul arată că, potrivit art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, ,,,,SRL avea dreptul să notifice autoritatea contractantă, în termenul legal înainte de termenul limită de depunere a ofertelor, cu Pagina 9 din 14

§ 15

privire la incidența prevederilor art. 30; la o astfel de notificare - solicitare de clarificări/contestație la documentația de atribuire - autoritatea contractantă, dacă ar fi considerat corect, ar fi eliminat în mod explicit cerințele prevăzute în caietul de sarcini, respectând principiul tratamentului egal. Nefăcând uz de dreptul de a solicita clarificări, contestatorul arată că, ofertantul ,,,,SRL a acceptat documentația de atribuire a cărei prevederi și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât mai ales pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire. Urmare a solicitării de clarificări adresată ofertantului ,,,,SRL de autoritatea contractantă cu privire la certificările solicitate prin documentația de atribuire, contestatorul precizează că ofertantul nu a făcut dovada îndeplinirii cerinței. În condițiile în care prevederile legale sunt certe și obligatorii, atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru ofertantul ,,,,SRL, contestatorul arată că, acesta din urmă, în loc să facă dovada deținerii certificatelor solicitate, încearcă inducerea în eroare a Consiliului cu privire la faptul că stabilirea cerințelor din documentația de atribuire s-a efectuat în mod eronat. În concluzie, contestatorul solicită Consiliului să admită contestația, iar pe cale de consecință, anularea raportul procedurii nr. şi comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire nr. , ca fiind nelegale și să dispună reevaluarea ofertelor cu stabilirea ofertei câştigătoare dintre ofertele admisibile. Contestatorul a constituit cauțiunea în sumă de ron, conform art. 611 din Legea nr. 101/2016, fiind depusă recipisa de consemnare nr. , emisă de CEC Bank – Sucursala la data de . Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată, online, organizată în vederea încheierii contractului de furnizare având ca obiect „Consolidarea capacităţii învăţământului preuniveritar din Comuna ........., de gestionare a crizei sanitare COVID- 19", cod CPV 33191000-5. În acest sens a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare nr. , criteriul de atribuire stabilit fiind „prețul cel mai scăzut”. În cadrul procedurii au depus ofertă 2 operatori economici, printre care și contestatorul ......... SRL, ce au fost accesate, la sediul autorității contractante, în data de . Prin raportul procedurii nr. , autoritatea contractantă contractantă a declarat câștigătoare, oferta depusă ,,,,SRL, clasată pe locul I, având un preț de 295.108 lei fără TVA, iar oferta contestatorului ......... SRL s-a clasat pe locul II, având un preț de 579.100 lei fără TVA.

§ 16

Împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. , ......... SRL a formulat contestația în cauză care face obiectul dosarului nr. . 10

§ 17

Ca un aspect prealabil, Consiliul va admite, în principiu, cererea de intervenție formulată de ,,,,SRL; acesta are interes să intervină în cauză, deoarece a fost desemnat câștigător al procedurii, potrivit raportului procedurii nr. fiind incidente în cauză dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și art. 61 și următoarele din Cod procedură civilă. Pe fondul contestaţiei formulate de ......... SRL, Consiliul retine urmatoarele: Contestatorul critica decizia autoritatii contractante de a declara admisibila si ulterior castigatoare oferta depusa de SC ,,,,SRL, invocand faptul ca acest ofertant nu indeplineste doua cerinte din caietul de sarcini, respectiv detinerea certificatelor pentru standardele de calitate ISO 27001 si RS(SA) 8000, in conditiile in care autoritatea contractantă a solicitat in acest document (caietul de sarcini) ca „Distribuitorul trebuie să aibă implementat următoarele standarde de calitate ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001, ISO 27001, RS(SA) 8000 sau echivalent." Potrivit prevederilor articolului 179 din Legea nr. 98/2016: „Art. 179. - Operatorul economic face dovada îndeplinirii cerinţelor privind capacitatea tehnică şi profesională prin prezentarea, după caz, a unora sau mai multora dintre următoarele informaţii şi documente: a) o listă a lucrărilor realizate în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii 5 ani, însoţită de certificate de bună execuţie pentru lucrările cele mai importante; atunci când este necesar în scopul asigurării unui nivel corespunzător de concurenţă, autoritatea contractantă poate stabili că sunt luate în considerare lucrări relevante realizate cu mai mult de 5 ani în urmă;

§ 18

b) lista principalelor livrări de produse efectuate sau a principalelor servicii prestate în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii 3 ani, cu indicarea valorilor, datelor şi a beneficiarilor publici sau privaţi; atunci când este necesar în scopul asigurării unui nivel corespunzător de concurenţă, autoritatea contractantă poate stabili că sunt luate în considerare livrări de produse relevante efectuate sau servicii relevante prestate cu mai mult de 3 ani în urmă; c) indicarea tehnicienilor sau a organismelor tehnice implicate, indiferent dacă fac sau nu parte din organizaţia operatorului economic, în special a celor care răspund de controlul calităţii şi, în cazul contractelor de achiziţii publice de lucrări, a celor aflaţi la dispoziţia contractantului în vederea executării lucrărilor; d) descrierea facilităţilor tehnice şi a măsurilor utilizate de operatorul economic în vederea asigurării calităţii şi a facilităţilor sale de studiu şi de cercetare; e) precizarea sistemelor de management şi de trasabilitate din cadrul lanţului de aprovizionare pe care operatorul economic le va putea aplica pe parcursul executării contractului; f) în cazul în care produsele sau serviciile care urmează să fie furnizate sunt complexe sau, cu caracter excepţional, sunt destinate unui scop special, rezultatele unui control efectuat de autoritatea contractantă Pagina 11 din 14

§ 19

sau, în numele acesteia, de un organism oficial competent din ţara în care este stabilit operatorul economic, sub rezerva acordului respectivului organism, care vizează capacităţile de producţie ale operatorului economic care furnizează produsele sau capacitatea tehnică a operatorului economic care prestează serviciile şi, dacă este necesar, facilităţile de studiu şi de cercetare care sunt la dispoziţia acestuia şi măsurile de control al calităţii pe care acesta urmează să le aplice; g) calificările educaţionale şi profesionale ale operatorului economic care prestează servicii ori execută lucrări sau ale personalului de conducere al operatorului economic, dacă acestea nu constituie factori de evaluare; h) precizarea măsurilor de management de mediu pe care operatorul economic le va putea aplica pe parcursul executării contractului; i) o declaraţie cu privire la numărul mediu anual de personal al operatorului economic care prestează servicii ori execută lucrări şi numărul personalului de conducere din ultimii 3 ani; j) o declaraţie cu privire la utilajele, instalaţiile şi echipamentele tehnice la dispoziţia operatorului economic care prestează servicii ori execută lucrări pentru executarea contractului; k) precizarea părţii/părţilor din contract pe care operatorul economic intenţionează să o/le subcontracteze; l) eşantioane, descrieri sau fotografii ale produselor care urmează a fi livrate, a căror autenticitate trebuie certificată la solicitarea autorităţii contractante; m) certificate emise de institute oficiale responsabile cu controlul calităţii sau organisme cu competenţe recunoscute, care atestă conformitatea produselor care urmează a fi livrate, identificată în mod clar prin trimitere la specificaţii tehnice sau standarde.” Potrivit prevederilor articolului 181 din Legea nr. 98/2016: „Art. 181. - Criteriile privind capacitatea şi cerinţele minime solicitate pentru îndeplinirea acestora, împreună cu mijloacele de probă corespunzătoare, sunt prevăzute în anunţul de participare.” De asemenea, potrivit prevederilor art. 30 alin (4) si alin (6) din HG nr. 395/2016, prevederi referitoare la procedurile simplificate: „Art. 30 - (4) Criteriile de calificare şi criteriile de selecţie stabilite de autoritatea contractantă sunt incluse în anunţul de participare/simplificat/de concurs....... (6) Criteriile de calificare şi criteriile de selecţie care se regăsesc în caietul de sarcini ori în documentaţia descriptivă şi care nu sunt prevăzute în anunţul de participare/simplificat/de concurs sunt considerate clauze nescrise.” In speta, Consiliul apreciaza ca solicitarea din caietul de sarcini potrivit careia distribuitorul trebuie sa aibe implementate standardele de calitate ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001, ISO 27001, RS(SA) 8000 sau echivalent se inscrie in mod evident in cerinţele privind capacitatea tehnică şi profesională prevazute in articolul 179 din Legea nr. 98/2016 12

§ 20

literele d), h) si m) si in niciun caz nu pot fi identificate ca specificatii tehnice, acestea fiind definite potrivit prevederilor art. 155 alin (1) din Legea nr. 98/2016: „Art. 155. - (1) Specificaţiile tehnice sunt stabilite prin documentaţia de atribuire şi definesc caracteristicile solicitate privind lucrarea, serviciul sau produsele care fac obiectul achiziţiei”. Astfel, intrucat solicitarea certificatelor privind standardele de calitate ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001, ISO 27001, RS(SA) 8000 sau echivalent nu a fost prevazuta in anuntul de participare simplificat ci numai in caietul de sarcini, in conditiile in care prezentarea acestor certificate este cerinţa de calificare privind capacitatea tehnică şi profesională, Consiliul apreciaza ca este intrunita situatia prevazuta la art. 30 alin (6) din HG nr. 395/2016, potrivit careia respectivele solicitari sunt considerate clauze nescrise. În concluzie, Consiliul apreciaza ca declararea admisibila si ulterior castigatoare, prin aplicarea criteriului de atribuire, a ofertei depuse de SC ,,,,SRL este legal intemeiata. În consecinţă, luând în considerare cele mai sus menţionate, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestaţia formulată de ......... SRL în contradictoriu cu COMUNA .......... În temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu dispozițiile art. 61 și urm. din Codul de procedură civilă, Consiliul va admite cererea de intervenție formulată de ,,,,SRL. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestaţia formulată de ......... SRL în contradictoriu cu COMUNA .......... În temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu dispozițiile art. 61 și urm. din Codul de procedură civilă, admite cererea de intervenție formulată de ,,,,SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare.

§ 21

......... ......... Pagina 13 din 14

§ 22

14

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.