AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1633/2022

ASOCIAREA DSE CONSULTING SRL - THERMAL PIPES SOLUTIONS-HYDROSTROY AD în contradictoriu cu APAREGIO GORJ S.A.

Decizia CNSC nr. 1633/C8/1713 din 04.08.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1633/C8/1713 din 04.08.2022

Data din document
2022-08-04
Complet
C8

Obiectul procedurii

având ca obiect „CL3 EXECUȚIE REȚELE DE APĂ ȘI CANALIZARE ÎN TÂRGU JIU – ZONA NORD-EST, INCLUSIV STAȚII DE POMPARE ȘI CONDUCTE DE REFULARE”, s-a solicitat Consiliului, anularea în parte a comunicării privind raportul procedurii, a raportului și a tuturor actelor subsecvente, precum și obligarea entității contractante la reevaluarea ofertei sale, sub aspectul documentelor justificative DUAE, eventual cu transmiterea de solicitări de clarificări punctuale, dacă va fi cazul. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge ca inadmisibilă, pentru neconstituirea cauțiunii, contestația Asocierea DSE CONSULTING SRL – THERMAL PIPES SOLUTIONS – HYDROSTROY AD, formulată în contradictoriu cu APAREGIO GORJ SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge ca inadmisibilă, pentru neconstituirea cauțiunii, contestația Asocierea DSE CONSULTING SRL – THERMAL PIPES SOLUTIONS – HYDROSTROY AD, formulată în contradictoriu cu APAREGIO GORJ SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1633/2022

Decizie CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 35938Data înregistrării: 2022-07-20
ContestatorASOCIAREA DSE CONSULTING SRL - THERMAL PIPES SOLUTIONS-HYDROSTROY ADCUI 14545458
Autoritate contractantăAPAREGIO GORJ S.A.

2022_1633_2022_Decizie_1633.pdf, BO2022_1633_2022_BO2022_1633.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.387 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1633/C8/1713 Data: 04.08.2022 Prin contestația nr. 168/18.07.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 35338/20.07.2022, formulată de Asocierea DSE CONSULTING SRL – THERMAL PIPES SOLUTIONS – HYDROSTROY AD, prin DSE CONSULTING SRL, cu sediul în comuna 1 decembrie, str. Grigore Moisil nr. 4, bloc PK10, scara 3, etaj 2, ap. 27, județul Ilfov, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J23/607/2008, având CUI RO14545458, reprezentată legal prin administrator Dinescu Emilian și convențional prin avocat Thomas Iordache, împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii, a raportului procedurii și a tuturor actelor subsecvente acestora, emise de APAREGIO GORJ SA, cu sediul în Târgu Jiu, str. Tineretului nr. 8, județul Gorj, în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „CL3 EXECUȚIE REȚELE DE APĂ ȘI CANALIZARE ÎN TÂRGU JIU – ZONA NORD-EST, INCLUSIV STAȚII DE POMPARE ȘI CONDUCTE DE REFULARE”, s-a solicitat Consiliului, anularea în parte a comunicării privind raportul procedurii, a raportului și a tuturor actelor subsecvente, precum și obligarea entității contractante la reevaluarea ofertei sale, sub aspectul documentelor justificative DUAE, eventual cu transmiterea de solicitări de clarificări punctuale, dacă va fi cazul. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge ca inadmisibilă, pentru neconstituirea cauțiunii, contestația Asocierea DSE CONSULTING SRL – THERMAL PIPES SOLUTIONS – HYDROSTROY AD, formulată în contradictoriu cu APAREGIO GORJ SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Pagina 1 din 2

§ 2

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 7.626 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 168/18.07.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 35338/20.07.2022, formulată de ..., cu sediul în ...., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ..., având CUI R...., reprezentată legal prin administrator .... și convențional prin avocat ..., împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii, a raportului procedurii și a tuturor actelor subsecvente acestora, emise de ..., cu sediul în ...., în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „CL3 EXECUȚIE REȚELE DE APĂ ȘI CANALIZARE ÎN TÂRGU JIU – ZONA NORD-EST, INCLUSIV STAȚII DE POMPARE ȘI CONDUCTE DE REFULARE”, s-a solicitat Consiliului, anularea în parte a comunicării privind raportul procedurii, a raportului și a tuturor actelor subsecvente, precum și obligarea entității contractante la reevaluarea ofertei sale, sub aspectul documentelor justificative DUAE, eventual cu transmiterea de solicitări de clarificări punctuale, dacă va fi cazul. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Contestatoarea arată, în primul rând, că, din punctul său de vedere, invocarea unui motiv de descalificare pe motive ce țin de evaluarea tehnică sau financiară în cadrul procedurii de verificare a documentelor justificative DUAE este ilegală, motiv pentru care se impune anularea raportului procedurii și obligarea entității contractante la reevaluarea ofertei sale, sub aspectul documentelor justificative DUAE. Criticând fiecare motiv invocat de entitatea contractantă în respingerea ofertei, ... arată că: - în adresa de comunicare a rezultatului procedurii nu este criticat sub niciun aspect răspunsul la solicitarea de clarificări ce a vizat cursul valutar la data depunerii bilanțurilor contabile, corelarea sumelor Pagina 1 din 4

§ 2

prezentate în bilanțurile contabile cu cele declarate în DUAE pentru .... și comunicarea dovezii privind înregistrarea și validarea bilanțurilor contabile; - ca urmare a solicitării de clarificări ce a vizat corelarea dintre propunerea financiară și răspunsul consolidat final nr. 6196/27.08.2021, fiind sesizată eroarea materială din cuprinsul ofertei, ....și-a luat angajamentul să o îndrepte, solicitând entității contractante instrucțiuni în acest sens; cu toate acestea, entitatea contractantă nu a transmis niciun răspuns, apreciind că răspunsul la solicitarea de clarificări modifică propunerea financiară, respingând nelegal oferta pentru acest motiv; - susținerile entității contractante că prețurile ofertate sunt nejustificat de mici sunt nefondate în condițiile în care diferența dintre valoarea estimată a contractului și valoarea propunerii financiare este de aprox. 11%; - susținerile privind neconcordanța dintre propunerea financiară și descrierea din propunerea tehnică, precum și corelarea dintre propunerea financiară cu propunerea tehnică sunt dovada unui formalism excesiv din partea autorității contractante care a dus la nerespectarea principiului proporționalității. În consecință, apreciază că se impune anularea rezultatului procedurii și obligarea entității contractante la reevaluarea ofertei. Prin adresa înregistrată cu nr. .....01.08.2022, Consiliul a solicitat contestatoarei ca, în termen de 3 zile de la data primirii, să transmită la dosarul cauzei dovada constituirii cauțiunii în termenul și cuantumul prevăzute la art. 611 din Legea nr. 101/2016. Până la emiterea prezentei decizii, contestatoarea nu a răspuns solicitării Consiliului. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: .... a organizat o procedură de licitație deschisă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „CL3 EXECUȚIE REȚELE DE APĂ ȘI CANALIZARE ÎN TÂRGU JIU – ZONA NORD-EST, INCLUSIV STAȚII DE POMPARE ȘI CONDUCTE DE REFULARE”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ....., criteriul de atribuire aplicat fiind „cel mai bun raport calitate-preț”. Valoarea totală estimată este de 59.931.732,49 lei, fără TVA. Preliminar, Consiliul constată că, raportat la valoarea estimată a contractului ce face obiectul contestației, în cauză, sunt incidente prevederile art. 611 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora contestatoarea avea obligația ca, în vederea soluționării contestației, să constituie o cauțiune în cuantum de 2% din valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit, dar nu mai mult de 2.000.000 lei. Pagina 2 din 4

§ 3

Dat fiind faptul că sesizarea Consiliului cu contestația ce face obiectul prezentei decizii s-a realizat prin transmiterea acesteia prin intermediul Poștei Române la data de 18.07.2022 (AWB AR09209986135), constituirea cauțiunii trebuia să fie făcută în termen de maximum 5 zile de la data sesizării și anume, cel mai târziu, la data de 25.07.2022. Până la data emiterii prezentei decizii la dosarul cauzei nu a fost depusă nicio dovadă privind constituirea în termen a cauțiunii prevăzută de lege, deși, astfel cum s-a reținut mai sus, această dovadă a fost solicitată în mod expres. Potrivit legii, termenul de maximum 5 zile prevăzut la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, este un termen de decădere, a cărui respectare nu este lăsată la aprecierea contestatoarei. În plus, legiuitorul a prevăzut termenul de maxim 5 zile de la sesizarea Consiliului sub sancțiunea respingerii contestației, neconstituirea cauțiunii sau constituirea acesteia în afara termenului legal fiind un impediment pentru soluționarea acesteia. În aceste condiții, Consiliul constată că .... nu a respectat prevederile art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, la dosarul cauzei nefiind depusă în termenul stabilit o dovadă în acest sens. Având în vedere cele precizate anterior, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (1) și alin. (6), coroborate cu prevederile art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge contestația formulată de ..... în contradictoriu cu autoritatea contractantă ....., ca inadmisibilă. Fără pronunțare cu privire la alte excepții sau pe fondul contestației. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, potrivit prevederilor art. 29 și art. 32 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge ca inadmisibilă, pentru neconstituirea cauțiunii, contestația ...., formulată în contradictoriu cu ...... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 3 din 4

§ 4

PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, .... .... ... Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 4 (patru) pagini. Pagina 4 din 4

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.