AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1599/2022

SC KARIMED PARTENER SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGU MUREȘ

Decizia CNSC nr. 1599/C1/1496 din 01.08.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1599/C1/1496 din 01.08.2022

Data din document
2022-08-01
Complet
C1

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Acord cadru de furnizare antiseptice și dezinfectanți”, cod CPV: 33631600-8, s-a solicitat: - anularea raportului privind evaluarea ofertei contestatorului și obligarea autorității la reevaluarea ofertei tehnice, respectiv la întocmirea unui nou clasament al ofertelor admisibile și câștigătoare; - obligarea autorității la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea contestației. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite contestația formulată de SC KARIMED PARTENER SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGU MUREȘ iar, pe cale de consecință, anulează raportul procedurii în partea referitoare la lotul 1 și actele subsecvente și obligă autoritatea Pagina 1 din 3
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

DECIDE: Admite contestația formulată de SC KARIMED PARTENER SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGU MUREȘ iar, pe cale de consecință, anulează raportul procedurii în partea referitoare la lotul 1 și actele subsecvente și obligă autoritatea Pagina 1 din 3
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

„Acord cadru de furnizare antiseptice și dezinfectanți”, cod CPV: 33631600-8, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, anunțul de participare simplificat nr. CN1038798/28.01.2022, conform căruia valoarea estimată a procedurii este 1.518.000,00 lei fără TVA. Conform cap. II.2.5) din anunț, criteriul de atribuire al contractului este „Prețul cel mai scăzut”. Prin contestația care face obiectul prezentei, SC ......... SRL este nemulțumit de faptul că autoritatea contractantă i-a respins oferta depusă în cadrul lotului 1, susținând că efectul fungicid EN 13624 pe Aspergillus brasiliensis (reprezentativă pentru specia mucegaiurilor) și Candida albicans (reprezentativă pentru specia fungilor) demonstrat prin prezentarea avizului Comisiei Naționale pentru Produse Biocide și a raportului de testare din propunerea sa tehnică este superior efectului levuricid EN 13624 pe Candida albicans solicitat prin caietul de sarcini. Având în vedere criticile din c…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1599/2022

Decizie CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 31190Data înregistrării: 2022-06-22
ContestatorSC KARIMED PARTENER SRLCUI 15938900
Autoritate contractantăSPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGU MUREȘCUI 4323209

2022_1599_2022_Decizie_1599.pdf, BO2022_1599_2022_BO2022_1599.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.935 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1599/C1/1496 Data: 01.08.2022 Prin contestația nr. 143/21.06.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 31190/22.06.2022, formulată de SC KARIMED PARTENER SRL, cu sediul în București, Sectorul 5, Drumul Cooperativei, nr. 18E, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J40/15982/2003, având CUI 15938900, reprezentată legal prin administrator și convențional de „Tomescu Grigore - Cabinet de avocat” împotriva rezultatului procedurii de atribuire, emis de către SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGU MUREȘ, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în localitatea Târgu Mureș, Strada Marinescu Gheorghe, nr. 50 județul Mureș, în cadrul procedurii licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect: „Acord cadru de furnizare antiseptice și dezinfectanți”, cod CPV: 33631600-8, s-a solicitat: - anularea raportului privind evaluarea ofertei contestatorului și obligarea autorității la reevaluarea ofertei tehnice, respectiv la întocmirea unui nou clasament al ofertelor admisibile și câștigătoare; - obligarea autorității la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea contestației. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite contestația formulată de SC KARIMED PARTENER SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGU MUREȘ iar, pe cale de consecință, anulează raportul procedurii în partea referitoare la lotul 1 și actele subsecvente și obligă autoritatea Pagina 1 din 3

§ 2

contractantă la reevaluarea ofertei depusă de SC KARIMED PARTENER SRL pentru lotul 1 cu respectarea documentației de atribuire, a prevederilor legale și a motivării aferentă prezentei, în termen de 10 zile de la comunicare. Obligă autoritatea contractantă la plata sumei de 2.200 de lei către contestator reprezentând cheltuieli de soluționare. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. în domeniul achizițiilor publice:

§ 3

Consilier de soluționare ............. PREȘEDINTE .................. Consilier de soluționare ............

§ 4

Redactat practicaua deciziei ............ Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 10 (zece) pagini Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 24.522 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1599/C1/1496 Data: 01.08.2022 Prin contestația nr. 143/21.06.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 31190/22.06.2022, formulată de SC ......... SRL, cu sediul în .........., înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată legal prin ......... și convențional de „............ - Cabinet de avocat” împotriva rezultatului procedurii de atribuire, emis de către ........., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în localitatea ........., în cadrul procedurii licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect: „Acord cadru de furnizare antiseptice și dezinfectanți”, cod CPV: 33631600-8, s-a solicitat: - anularea raportului privind evaluarea ofertei contestatorului și obligarea autorității la reevaluarea ofertei tehnice, respectiv la întocmirea unui nou clasament al ofertelor admisibile și câștigătoare; - obligarea autorității la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea contestației. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: În introducerea contestației, SC ......... SRL, prezintă un scurt istoric al derulării procedurii. Contestatorul precizează că oferta sa a fost respinsă pentru lotul 1 ca neconformă deoarece nu corespunde cu cerințele caietului de sarcini, respectiv lipsa activității levuricidică EN 13624. SC ......... SRL prezintă cerințele de activitate microbicidă ale dezinfectantului din caietul de sarcini solicitate de autoritatea contractantă pentru lotul 1, și anume: „Activitate antimicrobiană și standarde: Spectru de activitate conform EN 14885:2015  Bactericidă: EN 13727 (2,1) timp de contact între 30 sec. și 1 min., reducție lg. ≥ 5,0 Pagina 1 din 15

§ 2

EN 12791 (2,2) timp de contact între 1 min. și 5 min.  Levuricidă: EN 13624 (Candida albicans) (2,1), timp de contact între 30 sec. și 1 min., reducție lg. ≥ 4,0  Micobactericidă: EN 14348 (2,1)  Virucidă: EN 14476 (2,1) Activitatea antimicrobiană va fi dovedită prin avizul emis de Comisia Națională pentru Produse Biocide; se vor prezenta copii ale rapoartelor de testare conforme cu originalul”. Contestatorul menționează că în propunerea sa tehnică se află avizul CNPB nr. 4842BIO/01/12.24 din 15.10.2019 (pag. 2-4 din propunerea tehnică) și raportul de testare nr. S263-2/2018 din 14.02.2019 (pag. 83-99 din propunerea tehnică).

§ 3

Potrivit contestatorului, ambele documente afirmă eficacitatea fungicidă a produsului său, stabilită conform metodologiei standardului EN 13624 prin testări pe ambele tulpini de referința ale standardului: Aspergillus brasiliensis (reprezentativă pentru specia mucegaiurilor) și Candida albicans (reprezentativă pentru specia fungilor). Prezintă sub formă tabelară prevederile standardului EN 13624, așa cum sunt redate sintetic în standardul general EN 14885 (pagina 24), arătând că eficacitatea Levuricidă se dovedește conform metodologiei standardului EN 13624 prin testare pe organismul de testare Candida albicans (un fung). Contestatorul susține că, potrivit definițiilor nr. 3.2.5 și nr. 3.2.20 din standardul EN 14885, activitatea împotriva levurilor este inclusă în activitatea fungicidă. „3.2.5. - activitate fungicidă - capacitatea unui produs sau a unei substanțe active de a produce o reducere a numărului celulelor viabile de levuri și de spori de mucegaiuri ale organismelor de testare relevante în condiții definite. 3.2.20 - activitate levuricidă - capacitatea unui produs sau a unei substanțe active de a produce o reducere a numărului celulelor viabile de levuri ale organismelor de testare relevante în condiții definite”. Contestatorul precizează că în standardul EN 14885, la pagina 18, se face următorul comentariu referitor la eficacitatea unui produs destinat dezinfecției chirurgicale a mâinilor prin frecare: „NOTĂ - Activitatea împotriva sporilor mucegaiuri/or și virușilor nu este considerată necesară de vreme ce dezinfecția chirurgicala prin frecare și dezinfecția chirurgicală prin spălare sunt folosite în mod predominant spre a reduce numărul florei rezidente care nu include aceste microorganisme”. În opinia contestatorului, rezultă că o activitate împotriva fungilor (fungicidă) nu este necesară și nu a fost cerută de autoritate. Susține că activitatea fungicidă, dovedită de către contestator în condițiile standardului și ale caietului de sarcini (în ce privește testarea, conform metodologiei standardului EN 13624, pe tulpina levurei Candida albicans), chiar dacă nu este solicitată de autoritate, își produce efectul dezinfectant pe tot spectrul de mucegaiuri (levuri) și fungi - adică atinge scopul solicitării autorității (eficacitate levuricidă). Menționează că, potrivit caietului de sarcini, la pagina 1: „Cerințele impuse sunt minimale și vor fi considerate obligatorii”, și la pagina 13: „Specificațiile tehnice solicitate în caietul de sarcini sunt considerate ca fiind minimale și obligatorii”. Contestatorul precizează că autoritatea stabilește caracterul minimal al cerințelor din caietul de sarcini și apreciază că oferta sa este Pagina 3 din 15

§ 4

superioară calitativ acestor cerințe, fiind declarată netemeinic, ca fiind neconformă. Susține că a oferit un produs superior cerințelor autorității în ceea ce privește activitatea levuricidă, un produs eficace fungicid, testat conform metodologiei standardului solicitat de autoritate (EN 13624), pe tulpina referință pentru levuri - Candida albicans. Invocă art. 156 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 și solicită acces la dosarul în cauză. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 34868/13.07.2022, ......... transmite dosarul achiziției publice, în copie. Prin adresa nr. Ad18422/21.07.2022, înregistrată la CNSC sub nr. 36263/21.07.2022, autoritatea contractantă transmite punctul de vedere

§ 5

cu privire la contestația în cauză, solicitând respingerea acesteia ca netemeinică și nelegală. În introducerea punctului de vedere, ........., prezintă un scurt istoric al derulării procedurii. În ceea ce privește motivele invocate de către contestator, autoritatea contractantă prezintă din caietul de sarcini la lotul 1 următoarele cerințe: „Indicații: dezinfecția chirurgicală prin frecare a mâinilor personalului Aplicare: prin frecare Substanțe active: să fie în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) nr. 1.062/2014 al Comisiei din 4 august 2014 privind programul de lucru pentru examinarea sistematică a tuturor substanțelor active existente, conținute de produsele biocide, menționat în Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului, corespunzătoare tipului de produs avizat.  Încadrare produs: Grupa principală I, Tip de produs 1 conform Ord. MS nr. 1761 din 2021 cu referire la prevederile HG nr. 617/2014 privind stabilirea cadrului instituțional și a unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide, cu modificările și completările ulterioare. Activitate antimicrobiană și standarde: Spectrul de activitate conform EN 14885:2015 • Bactericidă: EN 13727 (2,1), timp de contact între 30 sec. și 1 min., reducție Ig. >5,0 EN 12791 (2,2), timp de contact între 1 min. și 5 min. • Levuricidă: EN 13624 (Candida albicans) (2,1), timp de contact între 30 sec. și 1 min., reducție Ig. >4,0 • Micobactericidă: EN 14348 (2,1) • Virucidă: EN 14476 (2, 1) Activitatea antimicrobiană va fi dovedită prin avizul emis de Comisia Națională pentru Produse Biocide; se vor prezenta copii ale rapoartelor de testare conforme cu originalul. Caracteristici: Să fie pe bază de alcool. Să nu producă iritații la utilizări repetate, să fie bine tolerat de piele. Să conțină ingrediente pentru protecția pielii; să fie menționate ingredientele destinate protecției pielii Forma de condiționare: Lichidă sau gel Forma de prezentare: Flacoane de maximum 1000 ml - 1200 ml. Flacoanele să fie prevăzute cu pompă dozatoare, de preferat ca pompa dozatoare să fie încorporată în flacon. Se acceptă și varianta ca fiecare flacon să fie însoțit de pompă dozatoare, dar cu condiția ca aceasta să fie Pagina 5 din 15

§ 6

ambalată individual, igienic, în pungă de plastic proprie etanșă. Nu se acceptă ca pompițele dozatoare să fie ambalate la comun, la vrac într-o singură pungă. Mențiune: Să se asigure 100 de dispensere/dozatoare de perete destinate dezinfecției igienice a mâinilor prin frecare, cu posibilitatea de acționare cu cotul sau cu senzor, cu posibilitatea reglării dozei, cu sistem de protecție împotriva contaminării, compatibil cu recipientul produsului furnizat. Dispensarele vor fi asigurate de furnizor cu titlu de gratuitate și vor rămâne în custodia autorității contractante până la finalul acordului cadru.

§ 7

Termenul de garanței: Minimum 1 an de la momentul livrării (în ambalajul original). Timp de acțiune: Să acopere spectrul solicitat în maximum 90 de secunde. Analiza comparativă: Se va avea în vedere prețul pe litru, care reiese din rapoartele de testare/ aviz bio, la care produsul acționează pe spectrul de acțiune solicitat în timp de 90 secunde”. Autoritatea precizează că, așa cum a fost solicitat, dovada domeniului de aplicare se face cu avizul emis de Comisia Națională pentru Produse Biocide și copii ale rapoartelor de testare conforme cu originalul. Precizează că a efectuat evaluarea tehnică a procedurii de achiziție publică, în baza documentelor depuse de către ofertant anti, în speță contestatorul având depus avizul emis de către CNPB cu nr.4842BIO/01/12.24 din data de 15.10.2019 și raportul de testare nr.S263-2/2018 din 14.02.2019. În opinia autorității, din documentele menționate, nu rezultă acțiunea levuricidă, conform standardului DIN EN 13624, prevedere expresă existentă în documentația de atribuire. Apreciază că produsul ofertat de către contestator, nu îndeplinește condițiile de conformitate așa cum sunt ele definite de legislația incidența în materia achizițiilor publice. Autoritatea menționează că în situația altor ofertanți acțiunea levuricidă a produselor este expres menționață pe avizul emis de către Comisia Națională pentru Produse Biocide. Susține că esența derulării unei proceduri de achiziție publică nu poate fi legată de interpretări, ci de necesitatea obiectivă a unei autorități contractante de achiziție a unor produse/servicii, la standardele de calitate și condițiile de livrare statuate în documentația de atribuire. În concluzie, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației ca netemeinică și nelegală. Prin adresa nr. 1407/22.07.2022, înregistrată la CNSC sub nr. 36340/22.07.2022, SC ......... SRL transmite răspuns la punctul de vedere al autorității contractante, solicitând admiterea contestației sale. În opinia contestatorului, autoritatea nu promovează nici un argument juridic care să combată susținerile sale privind conformitatea ofertei la lotul 1 al achiziției. Susține că în documentele ofertei sale nu se află nicio mențiune referitoare la eficacitatea levuricidă, dovedită conform standardului EN 13624 și că autoritatea a constatat această lipsă stabilind astfel neconformitatea ofertei contestatorului. Contestatorul apreciază că a ofertat un produs cu o calitate superioara celei pretinse de autoritate, dovedită conform standardului EN 13624. Pagina 7 din 15

§ 8

Precizează că această modalitate de ofertare este admisă atât de lege, invocând art. 156 alin. (4) din Legea nr.98/2016, cât și de documentația de atribuire a achiziției, exemplificând cerințele din caietul de sarcini de la pagina 1 și 13. Prin corespondența înregistrată la CNSC sub nr. 31309/22.07.2022, contestatorul depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 208132607/1, tranzacția nr. 2129854566/2047127456 din 21.06.2022, eliberată de CEC Bank, sucursala Victoria, în cuantum de 5.280,00 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura licitație deschisă, în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect:

§ 9

„Acord cadru de furnizare antiseptice și dezinfectanți”, cod CPV: 33631600-8, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, anunțul de participare simplificat nr. CN1038798/28.01.2022, conform căruia valoarea estimată a procedurii este 1.518.000,00 lei fără TVA. Conform cap. II.2.5) din anunț, criteriul de atribuire al contractului este „Prețul cel mai scăzut”. Prin contestația care face obiectul prezentei, SC ......... SRL este nemulțumit de faptul că autoritatea contractantă i-a respins oferta depusă în cadrul lotului 1, susținând că efectul fungicid EN 13624 pe Aspergillus brasiliensis (reprezentativă pentru specia mucegaiurilor) și Candida albicans (reprezentativă pentru specia fungilor) demonstrat prin prezentarea avizului Comisiei Naționale pentru Produse Biocide și a raportului de testare din propunerea sa tehnică este superior efectului levuricid EN 13624 pe Candida albicans solicitat prin caietul de sarcini. Având în vedere criticile din contestația formulată de SC ......... SRL, Consiliul reține că, potrivit mențiunilor de la secțiunea II.2 din anunțul de participare, obiectul lotului 1 în cadrul căruia a fost formulată contestația care face obiectul prezentei are ca obiect furnizarea unui produs antiseptic pentru dezinfecția chirurgicală a mâinilor prin frecare. La pag. 9-11 din caietul de sarcini (înscris care, potrivit art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016 conține specificații tehnice prin intermediul cărora autoritatea contractantă a descris produsele solicitate astfel încât acestea să satisfacă necesitatea sa), ......... a precizat următoarele aspecte: „(...) Activitate antimicrobiană și standarde: Spectrul de activitate conform EN 14885:2015 • Bactericidă: EN 13727 (2,1), timp de contact între 30 sec. și 1 min., reducție lg. ≥ 5,0 EN 12791 (2,2), timp de contact între 1 min. și 5 min. • Levuricidă: EN 13624 (Candida albicans) (2,1), timp de contact între 30 sec. și 1 min., reducție lg. ≥ 4,0 • Micobactericidă: EN 14348 (2,1) • Virucidă: EN 14476 (2, 1) Activitatea antimicrobiană va fi dovedită prin Avizul emis de Comisia Națională pentru Produse Biocide; se vor prezenta copii ale rapoartelor de testare conforme cu originalul (...)”. În nota de la finalul specificațiilor tehnice, aflată la pag. 13 din caietul de sarcini, autoritatea contractantă a menționat că „Produsele trebuie să îndeplinească obligatoriu toate cerințele definite în specificațiile tehnice care fac parte integrantă din acest caiet de sarcini. Specificațiile tehnice solicitate în caietul de sarcini sunt considerate ca fiind minimale și obligatorii”. Pagina 9 din 15

§ 10

Precizările anterior menționate sunt completate de cele aflate la secțiunea IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice din instrucțiunile pentru ofertanți publicate în SEAP sub identificatorul „[CN1038798/00002] FisaDate_DF1136143.pdf” intitulate generic „fișa de date”, respectiv „Ofertantul va elabora propunerea tehnica astfel încât aceasta să respecte cerințele prevăzute la secțiunea «caiet de sarcini»„. Față de cele de mai sus, Consiliul reține că necesitatea autorității contractante constă în achiziționarea unui produs a cărui efect biocid să fie demonstrat, printre altele, prin teste efectuate conform standardului EN 13624 pe microorganismul Candida albicans.

§ 11

În cazul în care prevederile documentației de atribuire erau considerate de către contestator ca fiind contradictorii/eronate/ambiguu formulate sau abuzive, contestatorul avea dreptul de le contesta potrivit prevederilor legale. Prin necontestarea în termenul legal, acestea au devenit obligatorii atât pentru contestator, cât și pentru comisia de evaluare, în exercitarea atribuțiilor sale exclusive, prevăzute la art. 127 alin. (1) din HG nr. 395/2016. Riscul, ca în cadrul procedurii să participe și chiar să câștige procedura un operator economic care nu poate executa în bune condiții contractul datorită faptului că în cadrul caietului de sarcini nu au fost impuse participanților anumite cerințe tehnice, aparține entității contractante. Din analiza dosarului cauzei, Consiliul reține că la pag. 3 din avizul nr. 4842BIO/01/12.24 al Comisiei Naționale pentru Produse Biocide, prezentat de contestator în cadrul propunerii tehnice se menționează că produsul ofertat de acesta are efect fungicid testat conform standardului EN 13624 atât pe microorganismul Candida albicans cât și pe microorganismul Aspergillus brasiliensis (niger). Având a stabili dacă efectul levuricid conform standardului EN 13624 este sau nu inclus în efectul fungicid conform EN 13624, astfel cum susține contestatorul, Consiliul reține că, la pag. 7 din standardul EN 14885:2018 transmis de societatea contestatoare la dosarul cauzei, la capitolul „2. Referințe normative” se menționează că standardul EN 13624 are ca obiect „Chemical disinfectants and antiseptics - Quantitative suspension test for the evaluation of fungicidal or yeasticidal activity in the medical area - Test method and requirements (phase 2, step 1)”, în traducere „Antiseptice și dezinfectante chimice – Testul cantitativ al suspensiei pentru evaluarea activității fungicide sau levuricide a dezinfectantelor chimice în zona medicală – Metode de testare și cerințe (fază 2, etapă 1)”. Prin urmare, susținerea contestatorului potrivit căreia standardul EN 13624 este folosit atât pentru determinarea activității levuricide cât și pentru determinarea activității funcicide se confirmă. În ceea ce privește diferența și elementele comune dintre cele 2 tipuri de efect biocid (levuricid și, prespectiv, fungicid), Consiliul reține următoarele definiții de capitolul „3.2 Acțiunea antisepticelor sau dezinfectantelor chimice”, din standardul EN 14885: - 3.2.19 - levuricid - produs ce inactivează ireversibil levure în condiții definite - 3.2.4 – fungicid - produs ce omoară fungi (mucegai sau levură) și sporii lor în condiții definite. Din analiza celor 2 definiții anterior reproduse, Consiliul reține că produsul levuricid este utilizat pentru distrugerea levurilor, în timp ce Pagina 11 din 15

§ 12

produsul fungicid este utilizat atât pentru distrugerea levurilor cât și pentru distrugerea sporilor. Faptul că activitatea fungicidă este superioară activității levuricide în sensul că o include pe aceasta din urmă, rezultă și din definițiile aflate la pct. 3.2.5 și pct. 3.2.20, invocate de SC ......... SRL în contestație, potrivit cărora: - sintagma „activitate levurocidă” (în limba engleză „yesticidal activity”) este definită ca fiind capacitatea unui produs sau a unei substanțe active de a produce o reducere în numărul celulelor viabile de levură a organismelor de testare relevante în condiții definite iar

§ 13

- „activitate fungicidă” este „capacitatea unui produs de a produce o reducere în numărul de celule vegetative viabile de levură și spori de mucegai a organismelor relevante de testare în condiții definite”. Totodată, din analiza standardului EN 13624:2014 transmis de contestator la dosarul cauzei, Consiliul reține prevederile tabelului 1 intitulat „Condiții de încercare minime și suplimentare” în care se precizează că activitatea levuricidă se determină pe Candida albicans (celule veg.) iar activitatea fungicidă se determină pe Candida albicans (celule veg.) și Aspergillus brasiliensis (conidiospori), mențiuni care confirmă faptul că determinarea efectului levuricid este o etapă inclusă în regulile stabilite pentru determinarea efectului fungicid sau, altfel spus, că un produs fungicid a fost testat implicit și pentru efectul levuricid. În stabilirea acestei finalități, Consiliul are în vedere prevederile capitolului 5 „Metodă de încercare” paragraful 5.1 „Principiu”, punctul 5.1.2 din standardul EN 13624, în care se menționează că „încercarea se efectuează cu ajutorul celulelor vegetative de Candida albicans și conidiosporilor de Aspergillus niger (activitatea fungicidă) sau doar cu celule vegetative de Candida albicans (activitatea levuricidă) ca microorganisme de încercare (articolul 4, tabelul 1)”. În același sens sunt și prevederile tabelului 3 din standardul EN 14885:2018, în care se menționează ca organisme de test conform EN 13624 sintagma „Candida albicans ATCC 10231 şi Aspergillus niger ATCC 16404 (fungicidă) sau Candida albicans ATCC 10231 (levurocidă)”. Ori, întrucât SC ......... SRL a atașat propunerii sale tehnice avizul Comisiei Naționale pentru Produse Biocide în care este consemnat că produsul ofertat are efect demonstrat conform EN 13624 atât pe Candida albicans ATCC 10231 cât şi pe Aspergillus niger, Consiliul reține că autoritatea contractantă a respins în mod eronat oferta acestuia pe motivul că nu ar fi demonstrat efectul levuricid pe Candida albicans, făcând abstracție de faptul că produsul ofertat de contestator în cadrul lotului 1 este superior celui solicitat prin caietul de sarcini în ceea ce privește efectul determinat conform standardului EN 13624, în baza simplei comparații dintre denumirile efectului biocid din caietul de sarcini și din propunerea tehnică, fără nicio analiză cu privire la semnificația termenilor utilizați în aceste înscrisuri. Raportat la cele evocate și ținând seama că printre atribuțiile comisiei de evaluare sunt și cele de verificare a propunerilor tehnice prezentate de ofertanți, din punct de vedere al modului în care acestea corespund cerințelor din caietul de sarcini, așa cum este prevăzut la art. 127 alin. (1) lit. f) din HG nr. 395/2016, Consiliul constată că această verificare nu s-a făcut cu rigurozitatea impusă de legislația în domeniu în ceea ce privește oferta SC ......... SRL pentru lotul 1, criticile Pagina 13 din 15

§ 14

contestatorului privind modalitatea superficială de evaluare a ofertei sale pentru lotul 1 urmând a fi admise. Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va admite contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu ......... iar, pe cale de consecință, va anula raportul procedurii în partea referitoare la lotul 1 și actele subsecvente și va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei depusă de SC ......... SRL pentru lotul 1 cu respectarea documentației de atribuire, a prevederilor legale și a motivării aferentă prezentei, în termen de 10 zile de la comunicare.

§ 15

Având în vedere admiterea contestației formulată de SC ......... SRL, Consiliul urmează a obliga autoritatea contractantă la plata cheltuielilor de soluționare către SC ......... SRL, în cuantum de 2.200 lei, reprezentând onorariu redactare și susținere contestație, conform facturii fiscale seria 1 nr. 597/18.06.2022 emisă de ............., avocat și achitate cu ordinul de plată număr 458 din data 21.06.2022. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu ......... iar, pe cale de consecință, anulează raportul procedurii în partea referitoare la lotul 1 și actele subsecvente și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei depusă de SC ......... SRL pentru lotul 1 cu respectarea documentației de atribuire, a prevederilor legale și a motivării aferentă prezentei, în termen de 10 zile de la comunicare. Obligă autoritatea contractantă la plata sumei de 2.200 de lei către contestator reprezentând cheltuieli de soluționare. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare .............. PREȘEDINTE ............... Consilier de soluționare ..............

§ 16

Redactat practicaua deciziei ............. Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 10 (zece) pagini Pagina 15 din 15

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.