Decizie 3500/2025
Decizie CNSC2025_3500_2025_Decizie_3500.pdf, BO2025_3500_2025_BO2025_3500.pdf
Document CNSC
B BRAUN MEDICAL SRL în contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DR.CONSTANTIN ANDREOIU PLOIEȘTI
Decizia CNSC nr. 3500/C9/3871 din 19.11.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Suturi chirurgicale – lotul 2, cod CPV 33141121-4 Suturi chirurgicale (Rev.2), de SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DR. CONSTANTIN ANDREOIU PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, str. Gageni nr. 100, județul Prahova, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: - admiterea contestaţiei aşa cum este formulată; - accesul la documentele tehnice depuse pentru lotul 2 locul 1 și 2 pentru ofertantii CO&CO CONSUMER SRL și HEXAMEDICAL SRL, respectiv să i se pună la dispozitie documentele tehnice ale acestora, la registratura CNSC sau în format electronic, pentru a putea completa/preciza contestația; - anularea raportului final al procedurii nr. 48246/19.09.2025, aferent lotului 2, comunicat/publicat în SEAP la data de 22.09.2025, prin care au fost decise câștigătoare pe locul 1 și 2 ofertele altor furnizori, după declararea acestor oferte ca fiind conforme din punct de vedere tehnic; - obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etap…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite contestația formulată de B.BRAUN MEDICAL SRL în contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DR. CONSTANTIN ANDREOIU PLOIEȘTI, pentru Lotul nr. 2- Fire sutură chirurgie. Anulează, în parte, Procesul-verbal nr. 46602/11.09.2025 privind evaluarea conformităţii propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini şi, după caz, cu factorii de evaluare și în parte, Raportul procedurii nr. 48246/19.09.2025, în secțiunea dedicată evaluării ofertelor depuse de CO&CO CONSUMER 2002 SRL și HEXAMEDICAL SRL, precum și adresele autorității contractante de comunicare a rez…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_3500_2025_Decizie_3500.pdf, BO2025_3500_2025_BO2025_3500.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3500/C9/3871 Data: 19.11.2025 Prin contestația nr. 393/01.10.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 68631/02.10.2025, depusă de B.BRAUN MEDICAL SRL, cu sediul social în comuna Sanandrei, str. Bernd Braun nr. 1, județul Timis, înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. J35/1038/1998, având CUI RO11080242, reprezentată legal prin administrator Gheorghe Bulat, privind procedura de licitație deschisă organizată în vederea încheierii acordului-cadru de furnizare având ca obiect Suturi chirurgicale – lotul 2, cod CPV 33141121-4 Suturi chirurgicale (Rev.2), de SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DR. CONSTANTIN ANDREOIU PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, str. Gageni nr. 100, județul Prahova, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: - admiterea contestaţiei aşa cum este formulată; - accesul la documentele tehnice depuse pentru lotul 2 locul 1 și 2 pentru ofertantii CO&CO CONSUMER SRL și HEXAMEDICAL SRL, respectiv să i se pună la dispozitie documentele tehnice ale acestora, la registratura CNSC sau în format electronic, pentru a putea completa/preciza contestația; - anularea raportului final al procedurii nr. 48246/19.09.2025, aferent lotului 2, comunicat/publicat în SEAP la data de 22.09.2025, prin care au fost decise câștigătoare pe locul 1 și 2 ofertele altor furnizori, după declararea acestor oferte ca fiind conforme din punct de vedere tehnic; - obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa evaluării ofertelor tehnice depuse pentru lotul 2 și la dispunerea de măsuri de remediere, în sensul reevaluării ofertelor tehnice câștigătoare de pe locul 1 și 2 - cu respectarea cerințelor solicitate prin lege, prin caietul de sarcini și fișa de date a achiziţiei. Pagina 1 din 3
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite contestația formulată de B.BRAUN MEDICAL SRL în contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DR. CONSTANTIN ANDREOIU PLOIEȘTI, pentru Lotul nr. 2- Fire sutură chirurgie. Anulează, în parte, Procesul-verbal nr. 46602/11.09.2025 privind evaluarea conformităţii propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini şi, după caz, cu factorii de evaluare și în parte, Raportul procedurii nr. 48246/19.09.2025, în secțiunea dedicată evaluării ofertelor depuse de CO&CO CONSUMER 2002 SRL și HEXAMEDICAL SRL, precum și adresele autorității contractante de comunicare a rezultatului procedurii, pentru Lotul nr. 2- Fire sutură chirurgie. Obligă SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DR. CONSTANTIN ANDREOIU PLOIEȘTI, ca, în termen de cel mult 15 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reluarea procedurii de atribuire prin reanalizarea ofertelor depuse de CO&CO CONSUMER 2002 SRL și HEXAMEDICAL SRL, pentru Lotul nr. 2- Fire sutură chirurgie, cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU,
Pagina 2 din 3
Redactată în 4 exemplare originale, conține 20 pagini. Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr.... Data:... Prin contestația nr...., înregistrată la... sub nr............, cu sediul social în....... nr......., înregistrată în Registrul Comerţului sub nr...., având..., reprezentată legal prin administrator..., privind procedura de licitație deschisă organizată în vederea încheierii acordului- cadru de furnizare având ca obiect Suturi chirurgicale - lotul 2, cod... Suturi chirurgicale (Rev.2), de... DR...., cu sediul în....... nr......., în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat: - admiterea contestaţiei aşa cum este formulată; - accesul la documentele tehnice depuse pentru lotul 2 locul 1 și 2 pentru ofertantii... și..., respectiv să i se pună la dispozitie documentele tehnice ale acestora, la registratura...u în format electronic, pentru a putea completa/preciza contestația; - anularea raportului final al procedurii nr...., aferent lotului 2, comunicat/publicat în SEAP la data de..., prin care au fost decise câștigătoare pe locul 1 și 2 ofertele altor furnizori, după declararea acestor oferte ca fiind conforme din punct de vedere tehnic; - obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa evaluării ofertelor tehnice depuse pentru lotul 2 și la dispunerea de măsuri de remediere, în sensul reevaluării ofertelor tehnice câștigătoare de pe locul 1 și 2 - cu respectarea cerințelor solicitate prin lege, prin caietul de sarcini și fișa de date a achiziţiei. ..., asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ofertantul ..-... critică rezultatul procedurii aferent lotului 2, comunicat prin raportul procedurii nr...., solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Pagina 1 din 21
În fapt, contestatoarea arată că, potrivit raportului procedurii nr...., ofertanții câștigători, pentru lotul 2, sunt: - .. oferta financiară în valoare de 153.... loc 1 - .. oferta financiară în valoare de... loc 2 - B.... oferta financiară în valoare de... loc 3. Drept urmare, a solicitat, în data de..., acces la documentele tehnice ale ofertantilor declarati câștigători conform Raportului procedurii nr.... și situați pe pozitia 1 și 2, pentru lotul 2. Autoritatea contractantă i- a pus doar partial documentele la dispozitie, fără a argumenta de ce și doar fizic, fără a-i permite efectuarea de copii, necesare argumentării susținerilor contestației. Petenta precizează că accesul nu este limitat doar la vizualizare. Deşi legea nu defineşte explicit forma accesului (vizualizare, copiere, fotografiere), interpretarea juridică şi practica... susţin, în baza OUG 45/.... că: - accesul trebuie să fie efectiv, adică să permită consultarea documentelor într-un mod care să permită formularea unei contestaţii; - este permisă realizarea de copii sau fotografii, în măsura în care acestea sunt necesare pentru pregătirea apărării, cu respectarea confidenţialităţii şi protecţiei datelor. Scopul accesului complet este strict legat de formularea unei contestaţii, deci nu poate fi refuzat în mod arbitrar, iar... şi instanţele de judecată au sancţionat refuzul nejustificat al acestuia la documente relevante pentru contestaţie. În urma accesului parțial la documentele tehnice depuse în cadrul procedurii de ofertanții CO &... și... a constatat că produsele ofertate de acestia nu corespund cu cerintele tehnice minime impuse prin caietul de sarcini, după detaliază în continuare. Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul ”[CN1... / 00155] 1. Contestatie CN1... Jud... 2.pdf”, postat de autoritate în SEAP la..., în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr..... Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce întreaga contestație poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Consiliul apreciază că sintetizarea de mai sus nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare, prin intermediul SEAP, întreaga contestație. Desigur, motivarea completă va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. Pe de altă parte, constrângerile ce țin de celeritatea soluționării cauzelor de către Consiliu (art. 24 din legea remediilor), pe fondul suprapunerii pe rol a mai multor dosare, inclusiv de complexitate notabilă, nu permit alocarea unei perioade nelimitate de timp pentru sintetizarea și redarea concisă în considerente a tuturor susținerilor părților, constrângeri de care inclusiv acestea trebuie să țină seama. Pagina 2 din 21
Prin adresa nr....., înregistrată la Consiliu sub nr...., autoritatea contractantă a formulat punct de vedere cu privire la contestația depusă de ..-... și a transmis documentele necesare soluționării contestației în format electronic, pe suport DVD. Urmare a contestației depusă de B....., autoritatea menționează că medicul care a utilizat eșantioanele prezentate a comunicat calitatea lor prin adresa nr....., astfel: Prin prezenta vă aduc la cunoștiință că mostrele prezentate spre testare de firmele B.Braun, CO &CO, .. corespund din punct de vedere calitativ. În documentația de atribuire, în fișa de date la pachetul respectiv de fire de sutură s-a prevăzut prin cuvântul echivalent că pot participa la procedură și alte firme cu produse similare ceea ce s-a și întâmplat. Prețul firmei B.... în valoare de... este dublu în comparație cu ofertantul câștigător... &... în valoare de... și având în vedere criteriul de atribuire prețul cel mai scăzut, autoritatea contractantă a respectat prevederile legale privind utilizarea fondurilor publice. În continuare autoritatea contractanta a precizat că firma... clasată pe locul 3 a solicitat în data de... acces la dosarul achiziției mai ales la ofertele tehnice prezentate de cele două firme CO &... și .. pentru lot 2 fire sutură chirurgie, dosar vizualizat în data de... urmare a invitației transmisă de autoritatea contractantă în data de 49084/... conform legii 98/... art.217 alin.5. ”(5) Accesul persoanelor la dosarul achiziţiei publice potrivit se realizează cu respectarea termenelor şi alin. (4) procedurilor prevăzute de reglementările legale privind liberul acces la informaţiile de interes public şi nu poate fi restricţionat decât în măsura în care aceste informaţii din cadrul propunerilor tehnice, propunerilor financiare şi /sau fundamentările/justificările de preţ/cost au fost declarate şi probate conform art. 57 alin. (4) ca fiind confidenţiale, potrivit legii.’’ Ofertantul se află în eroare cu privire la accesul dosarului de achizitie invocând OUG 45/2025 pentru instituirea unor măsuri în domeniul gestionării fondurilor europene nerambursabile. Procedura de achizitie organizată este din fonduri publice nu din fonduri europene nerambursabile. Prin adresa nr....., înregistrată la Consiliu sub nr...., contestatoarea a formulat concluzii scrise în urma studierii dosarului achiziției publice. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: În vederea încheierii acordului-cadru de furnizare având ca obiect Suturi chirurgicale - Lotul nr...., cod... Suturi chirurgicale (Rev.2), de... DR...., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr..... Din informațiile anunțului de participare amintit, s-a reținut că valoarea estimată a acordului-cadru de furnizare este de..., fără Pagina 3 din 21
TVA, criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut, iar data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru..., ora 15: 00. Nemulțumită fiind de rezultatul procedurii de atribuire aferent lotului 2, comunicat prin Raportul procedurii nr...., ..-... a depus contestația în analiză, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea a constituit cauțiunea în sumă de..., conform art. 611 alin. (1) lit. b) și alin. (22) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr...., eliberată de... -..., la data de.... ... procedurii nr...., la Lotul nr.... - Fire sutură chirurgie, oferta depusă de contestatoarea B..... s-a clasat pe locul al treilea, iar ofertele depuse de... și... s-au clasat pe locurile 1 și 2, cele trei ofertante fiind desemnate semnatare ale acordului - cadrul pentru Lotul nr..... Analizând criticile formulate de autoarea contestației Consiliul constată că acestea vizează modalitatea de evaluare a ofertelor clasate pe locurile 1 și 2, înaintea contestatoarei, evaluare pe care autoarea contestației o apreciază ca fiind netemeinică. Autoarea contestației reclamă faptul că deși documentatia de atribuire menționează termenul „echivalent", apreciază că acesta se referă la diferențe minore, diferențe care să nu afecteaze funcționalitatea și siguranța produsului și a pacientului, diferențe ce sunt agreate de autoritatea contractantă prin raspuns la potentiale solicitarile de clarificare, si nu abateri semnificative precum variatii de dimensiune de 10-20%, utilizarea unor materiale complet diferite sau lipsa unor caracteristici esentiale. Astfel, concluzia la care ajunge contestatoarea este aceea că în mod eronat, autoritatea contractanta a declarat conforme ofertele tehnice depuse de... și.... Se au în vedere și argumentele achizitoarei aduse în replică la cele reclamate, respectiv faptul că eșantioanele depuse de cele două ofertante reclamate corespund din vedere calitativ. Achizitoarea a adăugat că în documentatia de atribuire, în fisa de date la pachetul respectiv de fire de sutura s-a prevazut prin cuvantul echivalent ca pot participa la procedura si alte firme cu produse similare ceea ce s-a si intamplat. Concluzia la care a ajuns achizitoarea este aceea că prețul ofertantei B..... în valoare de... este dublu în comparatie cu ofertantul câștigător... &... în valoare de... si avand în vedere criteriul de atribuire pretul cel mai scazut, autoritatea contracta a respectat prevederile legale privind utilizarea fondurilor publice. Înainte de a proceda la analiza pe fond a aspectelor sesizate de societatea contestatoare, Consiliul găseşte util expunerea câtorva elemente din cadrul documentaţiei de atribuire, menite să înlesnească înţelegerea ei, cât şi să îi circumstanţieze soluţionarea. Pagina 4 din 21
Ca o chestiune prealabilă, dată fiind natura litigiului, actul atacat și solicitările adresate Consiliului, soluționarea contestației se va raporta la următoarele dispoziții legale privind achizițiile publice: din Legea nr. 98/2016: - art. 3 alin. (1) lit. rr) - specificațiile tehnice reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, într-o manieră corespunzătoare îndeplinirii necesității autorității contractante; - art. 154 - Autoritatea contractantă are obligația de a elabora documentația de atribuire care conține toate informațiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerințele achiziției, obiectul contractului și modul de desfășurare a procedurii de atribuire; - art. 155 alin. (6) - Specificațiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate față de asigurarea unei concurențe efective între operatorii economici; - 156 alin. (2) - cu excepția cazului în care acest lucru este justificat de obiectul contractului, specificațiile tehnice nu precizează un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu care caracterizează produsele sau serviciile furnizate de un anumit operator economic și nici nu se referă la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producție specifică, care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau produse. din H.G. nr. 395/2016: - art. 20 alin. (10) - Caietul de sarcini conține, în mod obligatoriu, specificații tehnice care reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesității autorității contractante”. Astfel, raportat la prevederile legale anterior menționate, Consiliul constată că documentația de atribuire trebuie să conțină toate informațiile necesare operatorilor economici interesați de participarea la procedura de atribuire cu privire la cerințele achiziției și modul de desfășurare a acesteia, iar prevederile documentației de atribuire nu trebuie să restricționeze, în mod nejustificat, participarea operatorilor economici interesați la procedura de atribuire. În acest context, Consiliul apreciază că autoritatea contractantă este singura în măsură să cunoască în mod exact necesităţile sale obiective, orice achiziţie care nu ar conduce la satisfacerea în mod deplin a acestora reprezentând o folosire ineficientă a fondurilor publice. Prin urmare, necesitatea sau oportunitatea achiziționării de produse, servicii și lucrări de o anumită performanță, precum și caracteristicile tehnice impuse pentru acestea, sunt stabilite de fiecare autoritate contractantă în parte, în funcție de necesitățile obiective și prioritățile comunicate de compartimentele din cadrul său, relevante în acest caz fiind dispozițiile art. 3 din HG nr. 395/2016. ..., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în decizia nr.... din 12 decembrie..., a reținut că necesitatea sau oportunitatea unei anumite achiziții este stabilită de fiecare autoritate contractantă, în funcție de necesitățile obiective și particularitățile comunicate de compartimentele din cadrul său. Caietul de sarcini Pagina 5 din 21
conține, în mod obligatoriu, specificații tehnice care reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesității autorității. Prin urmare, contestatoarea, în susținerea demersului său la Consiliu, are obligația de a proba pretinsa neîndeplinire a cerințelor criticate, prin prezentarea unor mijloace de probă pertinente și concludente, fiind pe deplin aplicabile în acest caz prevederile art. 249 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Acestei obligații a contestatoarei, de a face proba afirmațiilor sale, îi corespunde obligația autorității contractante de a proba și justifica pretinsa neconformitate a ofertelor depuse vizavi de specificațiile tehnice reclamate, astfel că în verificările sale Consiliul se va raporta la dispozițiile art. 154 din Legea nr. 98/2016, potrivit căruia „Autoritatea contractantă are obligația de a elabora documentația de atribuire care conține toate informațiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerințele achiziției, obiectul contractului și modul de desfășurare a procedurii de atribuire”, întrucât documentația de atribuire trebuie să conțină toate informațiile necesare operatorilor economici interesați de participarea la procedura de atribuire cu privire la cerințele achiziției și modul de desfășurare a acesteia, și în mod corelativ se va raporta la dispozițiile art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016, potrivit cărora ofertanții au obligația de a întocmi ofertele cu respectarea prevederilor documentației de atribuire, după cum rezultă din dispozițiile amintite „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire (...)”. În consecință, în evaluarea temeiniciei cererilor adresate Consiliului, acesta va avea în vedere faptul că solicitările trebuie justificate și probate obiectiv, cu dovada fermă a caracterului neconform simpla pretindere a neconformității nefiind suficient pentru a determina nelegalitatea actului atacat. În egală măsură, în stabilirea legalității actului atacat al autorității contractante va fi avută în vedere și proba pe care achizitoarea o realizează cu privire la stabilirea conformității tehnice cu specificațiile tehnice din cadrul documentației de atribuire. În cadrul fișei de date, la pct. II.... a fost detaliat obiectul contractului de furnizare, respectiv suturi chirurgicale. Potrivit pct. II....) Impartire in loturi autoritatea contractantă a divizat obiectul contractului de furnizare în 7 loturi, lotul reclamat fiind Lotul 2 - Fire sutură chirurgie. În cuprinsul caietului de sarcini s-au precizat caracteristicile tehnice şi parametrii specifici produselor care fac obiectul contractului de furnizare în cauză fiind relevant de redat următoarele: Caietul de sarcini face parte integrantă din documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea ofertei şi constituie ansamblul cerinţelor pe baza cărora se elaborează de către fiecare ofertant, propunerea tehnică. Conţine în mod obligatoriu specificaţii tehnice. Acestea definesc, după caz, caracteristici referitoare la nivelul calitativ, tehnic şi de performanţă, siguranţă în exploatare, dimensiuni, precum şi sisteme de asigurare a calităţii, Pagina 6 din 21
ambalare, etichetare, marcare, condiţiile pentru certificarea conformităţii cu standarde relevante sau altele asemenea. In situaţia în care în Caietul de sarcini se găsesc definite specificaţii tehnice prin indicarea de licenţe, procedee speciale, mărci sau expresii care pot conduce la elemente din cele menţionate anterior, toate expresiile se consideră însoţite de menţiunea „sau echivalent". (...). LOT 2 fire sutura chirurgie generala sau echivalent Se solicita eşantion gratuit pentru fiecare produs din lot Nr. Crt. Descrierea produsului Mărime UM Cantitate Minimă AC/36 luni Maximă AC/36 luni ... /lună... /lună 1. Fir polidioxanonă ac rotund 17mm, curbură 1/2, lungime fir 70cm 5-0 buc ... 2 21... 12 ... 2. Fir polidioxanonă ac rotund 20mm, curbură 1/2, lungime fir 70cm 4-0 buc 21... ... ... 120 3. Fir polidioxanonă ac rotund 26mm, curbură 1/2, lungime fir 70cm 4-0 buc 3024 ... 84 240 (...) 42. Fir acid poliglicolic ac triunghiular 40 mm, lA cerc, lungime fir 75cm 1 buc 864 3640 12 120 .... Fir acid poliglicolic ac triunghiular 40 mm, V2 cerc, lungime fir 75cm 2 buc 864 3640 12 120 44. Fir acid poliglicolic, rola 250cm 2/0 buc ... 2 2480 12 120 ...: - sutură sintetică resorbabilă multifilament, incoloră sau de culoare violet, obţinută din acid poliglicolic (99%) cu înveliş din Policaprolactonă şi Stearat de Calciu (1%) cilindric; - reacţie tisulară minimă la nivel microscopic (formare de ţesut conjunctiv în jurul suturii); - perioadă de resorbţie predictibilă (completă la... - 90 zile); - tensiunea în plagă este de 70% în a doua săptămână şi 50% în a treia săptămână; - indicaţii: chirurgie generală, gastroenterologie, ginecologie, obstetrică, oftalmologie, urologie, chirurgie plastică, ortopedie; - contraindicaţii: fiind sutură resorbabilă, nu trebuie utilizată în situaţiile când suportul în plagă este necesar un timp nedefinit; - sterilizare cu Oxid de Etilenă, valabilitate: 5 ani de la data sterilizării; - forţă de extensie foarte mare; - structură împletită; - absorbţie prin hidroliză; - forţă de rupere - min... Kgf; - rezistenţă de ansamblu a suturii - min... Kgf; - un suport adecvat tisular datorită tensiunii înalte; - manipulare excelentă datorită structurii împletite; - rată de absorbţie previzibilă şi reacţie tisulară minimă; - cuplare plastică a nodului, ceea ce conferă un grad mare de siguranţă; - forţă mai mare de extensie cu diametru mai mic; - ambalare sterilă dublă; POLIDIOXANONĂ: - sutură sintetică resorbabilă monofilament - polimer de P-dioxanonă, incoloră sau de culoare violet, obţinută din monomer de P- dioxanonă; Pagina 7 din 21
- reacţie tisulară minimă la nivel microscopic (formare de ţesut conjunctiv înjurai suturii); - perioadă de resorbţie predictibilă (completă la 200 zile); - tensiunea în plagă este de 70% la patru săptămâni şi 50 la şase săptămâni; - indicaţii: chirurgie generală, gastroenterologie, ginecologie, urologie, chirurgie plastic; - contraindicaţii: fiind sutură resorbabilă, nu trebuie utilizată în situaţiile când suportul în plagă este necesar un timp nedefinit; - absorbţie prin hidroliză; - prezentare: cutii cu 12 fire; - sterilizare cu Oxid de Etilenă, valabilitate: 2 ani de la data fabricaţiei; - structură moleculară, segmente fine; - forţă de rupere - min... Kgf; - rezistenţă de ansamblu a suturii - min... Kgf. Fir sutură cu autofixare (ghimpat) PDX, monofilament resorbabil, nr.... ac rotund 26mm, lungime 30cm, uni direcţional - sutură resorbabilă monofilament PDX cu buclă. - absorbţie parţială între 28-42 zile. Firul să fie complet absorbit în termen de... zile; - să se prezinte lungimea optimă a firului pentru utilizare laparoscopică; -să aibă manevrabilitate uşoară în spaţii limitate; - efect de memorie minim. POLIPROPILENĂ: - sutură sintetică neresorbabilămonofilament de culoare albastră; - este un esteroizomer izotactic (formator de fibră) al homopolimerului de polipropilenă; - reacţie tisulară minimă, polipropilenă fiind un material inert biologic cu o biocompatibilitate perfecta; - are cea mai netedă suprafaţă, cu pasaj tisular foarte uşor şi excelente proprietăţi de înnodare; - considerat ca fiind cel mai puţin trombogen dintre toate suturile (de aici şi utilizarea cu precădere în chirurgia cardio-vasculară); - firul asigură suport permanent în plagă; - indicaţii: chirurgie cardiovasculară, chirurgie plastică, ginecologie, obstetrică, ortopedie, chirurgie generală; - sterilizare cu Oxid de Etilenă, valabilitate: 5 ani de la data sterilizării; - ace nontraumatice, ascuţite cu mare precizie şi modelate pentru a conferi rezultate estetice favorabile. Ace cu abilitate mare de îndoire, rezistenţăşi duritate; - poate fi folosit cu încredere în acele proceduri în care e recomandat un fir de sutură non-absorbabil, sintetic, monofilament cu o forţă tisulară ridicată; - ambalare ermetică; - rezistenţă la îndoire repetată; - suport de protecţie a acului; - ace speciale pentru chirurgia cardiovasculară acoperite cu silicon; - forţă de rupere - min... Kgf; - rezistenţă de ansamblu a suturii - min... Kgf. POLIESTER: - sutură sintetică neresorbabilă, multifilament împletit de culoare verde sau alba, obţinută din acid tereftalic sau esteri tereftalici şi etilenglicol cu sau fără înveliş de silicon sau teflon; - reacţie tisulară minimă, poliesterul fiind un material inert biologic care în timp este încorporat în ţesutul conjunctiv; - manevrabilitate şi pliabilitate bune, înnodare sigură; - firul asigură suport îndelungat în plagă; - indicaţii: chirurgie cardiovasculară, ortopedie, oftalmologie, chirurgie general; -prezentare: -12 fire/cut; - ambalaj ermetic; - sterilizare cu Radiaţii Gamma sau Oxid de Etilenă; Pagina 8 din 21
- valabilitate: 5 ani de la data sterilizării; - forţa de rupere - min... Kgf; - rezistenţă de ansamblu a suturii - min... Kgf. ...: - sutură sintetică neresorbabilă monofilament cu suprafaţă netedă, de culoare neagră sau albastră pentru o vizibilitate excelentă în câmpul chirurgical; - sutură conformă cu specificaţiile U.S.P. 28 NF 23 si E.P. 2005, obţinută din poliamidă...u... cu un diametru cilindric uniform; - reacţie tisulară minimă, nylon-ul fiind un material inert biologic care în timp este încorporat în ţesutul conjunctiv; - masa firului se diminuează cu aproximativ 10% într-un an prin ruperea legăturilor chimice prin hidroliză; - manevrabilitate şi pliabilitate bune, înnodare sigură; - pasaj fin prin ţesut evitând ruperea ţesutului; - firul asigură suport îndelungat în plagă; - prezentare: cutii cu 12 fire; - sterilizare cu Radiaţii Gamma sau Oxid de Etilenă; - ambalaj ermetic; - valabilitate: 5 ani de la data sterilizării; - forţă de rupere - min... Kgf; - rezistenţă de ansamblu a suturii - min... Kgf. Autoritatea contractantă a pus la dispoziția ofertanților și Formular de propunere tehnică-Formularul nr..... Așadar, operatorii economici, în vederea demonstrării îndeplinirii de către echipamentele ofertate a specificațiilor tehnice prevăzute în cuprinsul caietul de sarcini trebuiau să depună Formularul nr...., care conține rubrica conformitate. Documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini, formularele necesare și modelul contractului de furnizare la care se adaugă clarificările postate în SEAP, consolidată prin clarificări ulterior și-a consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire (relevantă, în acest sens, este, de pildă, decizia civilă nr.... 799 din... decembrie... a Curții de..., Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust de926443g). La acest moment, nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de prevederile documentației de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul prescris de Legea nr. 101/2016 (a se vedea, cu titlu de exemplu, decizia civilă nr. 77 din 7 februarie... a Curții de..., Secția
contencios
administrativ
și
fiscal,
cod
ReJust 39g63373e). „Conținutul documentației de atribuire, astfel cum a fost întocmită de entitatea contractantă, este obligatoriu atât pentru agenții economici participanți la procedură, care au obligația de a elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia, cât și pentru entitatea contractantă, aceasta fiind obligată ca, în desfășurarea procedurii de achiziție, să respecte atât legislația aplicabilă în domeniu, cât și propria S.A.documentație de atribuire care stabilește regulile ce trebuie respectate de părțile implicate în derularea procesului competitiv.” - sentința civilă nr.... 13/CA din 11 septembrie... a Curții de..., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 672e8757. În raport de cele anterior redate se reține importanței conformării întru totul la regulile impuse de autoritate în documentația de atribuire, Pagina 9 din 21
conformare ce reprezintă regula în sistemul de atribuire a contractelor de achiziție publică. Așa cum a fost anterior reținut, analizând criticile formulate de autoarea contestației Consiliul constată că acestea vizează modalitatea de evaluare a ofertelor clasate pe locurile 1 și 2... și..., înaintea ofertei contestatoare, evaluare pe care autoarea contestației o apreciază ca fiind netemeinică. Referitor la oferta clasată pe locul 1 ocupat de..., unul dintre aspectele reclamate în cazul Lotului 2 - fire sutura chirurgie vizează faptul că documentul intitulat "Propunere tehnica-semnat" reproduce identic, prin copiere, continutul coloanei "Denumire" - aferentă cerințelor din caietul de sarcini - și in coloana "Conformitate", care ar trebui S.A.reflecte specificațiile produselor ofertate. Astfel contestatoarea susține că aceasta abordare de tip ''copy- paste'' nu permite o evaluare real a conformității tehnice, întrucât lipsesc detaliile concrete privind caracteristicile individuale ale produselor ofertate. Contestatoarea a adăugat și faptul că, mai mult, in coloana "Conformitate" nu este indicat niciun cod de produs sau altă referință tehnică relevantă care să permită trasabilitatea și verificarea obiectivă a respectării cerințelor pentru fiecare poziție în parte. Din examinarea formularului de propunere tehnică 4 Consiliul achiesează la susținerile contestatoarei, în rubrica "Conformitate" nu este indicat niciun cod de produs sau altă referință tehnică relevantă care să permită trasabilitatea și verificarea obiectivă a respectării cerințelor pentru fiecare poziție în parte. Este adevărat că achizitoarea nu a precizat o cerință explicită vizavi de faptul că toate specificațiile tehnice trebuiau dovedite prin prezentarea de broșuri, cataloage, prospecte, documentații tehnice, etc, însă din modalitatea de elaborare a formularului 4 de propunere tehnică, potrivit jurisprudenței Consiliului referitoare la obligativitatea confirmării de către ofertanți a specificațiilor tehnice propuse pentru produsele/echipamentele ofertate, aspect care impunea verificarea corespondenței dintre specificațiile cuprinse în documentele emise de producător cu specificațiile tehnice propuse, iar aceste specificații tehnice propuse trebuiau să îndeplinească cerințele minime obligatorii impuse prin documentația de atribuire este constantă, aceeași abordare regăsindu-se, cu titlu de exemplu și în considerentele Decizia nr...././... și Decizia nr.... ./... din.... În lipsa indicării în cuprinsul coloanei "Conformitate" a codului de produs sau altă referință tehnică relevantă cu corespondența specificației în catalog, broșură tehnică sau alt document de referinţă care să permită trasabilitatea și verificarea obiectivă a respectării cerințelor pentru fiecare poziție în parte (respectiv care să permită corelarea/identificarea între produsele ofertate și cerințele din caietul de sarcini) conformitatea specificațiilor nu poate fi demonstrată sau verificată în mod obiectiv. Pagina 10 din 21
Astfel, așa cum a susținut și contestatoarea nu pot fi verificate caracteristici esentiale ale firelor de sutură, precum lungimea firului, dimensiunea și curbura acului sau grosimea firului. Față de cele reținute se impune clarificarea cu ofertanta... prin solicitarea revizuirii formularului de propunere tehnică nr...., vizavi de indicarea în coloana "Conformitate" a codului de produs sau altă referință tehnică relevantă cu corespondența specificației în catalog, broșură tehnică sau alt document de referinţă care să permită trasabilitatea și verificarea obiectivă a respectării cerințelor pentru fiecare poziție în parte. Un alt aspect reclamat vizează faptul că declarațiile de conformitate depuse de... pentru gamele de fire de sutură ofertate nu sunt prezentate în varianta completă., respectiv acestea nu includ anexele integrale care să detalieze portofoliul aferent fiecărei game, cu indicarea codurilor de produs și a unei descrieri succinte pentru fiecare articol in parte. Din examinarea declarațiilor depuse Consiliul achiesează la susținerile contestatoarei întrucât declarațiile de conformitate nu includ anexele integrale care să detalieze portofoliul aferent fiecărei game, cu indicarea codurilor de produs și a unei descrieri succinte pentru fiecare articol in parte. Așa cum a susținut și contestatoarea în lipsa acestor informații, nu se poate realiza o verificare obiectivă și documentată a conformității produselor ofertate cu cerințele tehnice din caietul de sarcini. În raport de cele reținute se impune clarificarea cu ofertanta... prin solicitarea depunerii declarațiilor de conformitate însoțite de anexele integrale, așa cum s-a arătat. Vizavi de pretinsa neîndeplinire a specificațiilor tehnice reclamate în cazul Lotului 2 vizează pozitiile solicitate ca si material polipropilena, adica in cadul LOT 2 pozitiile cuprinse intre 10 si 16 inclusiv, CO &... propuse gama de produse TRULENE. Argumentele aduse de contestatoare în favoarea criticii se bazează pe următoarele aspecte: - în fisa tehnica aferenta depusa, documentul "Fisa tehnica TRULENE cu ac - semnat", in cadrul paginii 5, sectiunea tradusa in limba romana, se mentioneaza ca aceasta gama este: "TRULENE este monofilament si este neacoperit", iar in propunerea tehnica, pentru justificarea pozitiilor de la 10 la 16 inclusiv, se mentioneaza ca gama TRULENE este "acoperit cu o microcamasa din silicon"; - aceasta discrepanta aparent minora intre informatiile din fisa tehnica si cele din propunerea tehnica creeaza confuzie cu privire la caracteristicile reale ale produsului ofertat si ridica semne de intrebare privind conformitatea ofertei cu cerintele caietului de sarcini. Aceasta neconcordanta poate fi interpretata ca o lipsa de transparenta si consistenta in prezentarea datelor tehnice, ceea ce afecteaza credibilitatea ofertei si poate conduce la imposibilitatea evaluarii corecte a conformitatii; - pentru aceeasi gama de produs TRULENE, in documentul "Fisa tehnica TRULENE cu ac - semnat", la pagina 6, in sectiunea tradusa in limba romana, Pagina 11 din 21
se mentioneaza ca portofoliul disponibil acopera grosimi de la 8/0 USP pana la 1 USP. Totusi, pentru pozitia 16 din LOT 2 se solicita si se oferteaza un fir cu grosime mai mare, respectiv 2 USP, produs care, cel mai probabil, nu face parte din portofoliul producatorului ".... Ltd.". Acest aspect nu poate fi verificat din cauza lipsei unor cataloage, brosuri sau a unei anexe complete a Declaratiilor de Conformitate. Concluzia la care ajunge contestatoarea este aceea că neconcordanțele identificate ridică semne de intrebare privind capacitatea ofertantului de a livra produsul solicitat si creeaza confuzie in evaluarea conformitatii tehnice. Cerința a cărei pretinsă neîndeplinire este reclamată și care vizează pozițiile 10-16 se regăsește astfel formulată la nivelul caietului de sarcini: POLIPROPILENĂ: (...) - ace speciale pentru chirurgia cardiovasculară acoperite cu silicon; - (...). Se reține faptul că achizitoarea a publicat următorul Răspuns consolidat nr.... prin care a stabilit întinderea noțiunii de echivalent: ... 2 fire sutura chirurgicala sau echivalent, se accepta: - La poziţiile........., ca alternativa lungime fir 70 cm - La poziţiile..., ca alternativa, ac cu lungime de 22mm - La poziţia 14, ca alternativa, ac cu lungime de 37mm - La poziţiile 18......, 42..., ca alternativa lungime fir 90 cm - La poziţia 24, ca alternativa, ac cu lungime de 37mm - La poziţiile 34............, 42...... ca alternativa, material poliglactin 910, fir sutura multifilament, absorbţie termen mediu, cu specificaţiile tehnice prezentate - Specificaţiile tehnice pentru Lot 2 poziţiile 32 si 33 se regăsesc la pagina 13 din caietul de sarcini si anume „fir de sutura, multifîlament, antibacterial, absorbţie termen mediu, Poliglactin 910, respectiv fir de sutura, monofilament, absorbţie termen extra- lung, Poli-4- hidroxibutirat. Din examinarea propunerii tehnice depusă de... se reține temeinicia celor susținute de contestatoare, respectiv: - în fișa tehnică aferentă depusa, documentul "Fisa tehnica TRULENE cu ac - semnat", în cadrul paginii 5, secțiunea tradusă în limba română, se menționează că această gama este: "TRULENE este monofilament și este neacoperit", iar in propunerea tehnica, la pozitiile 10-16 se mentioneaza că gama TRULENE este "acoperit cu o microcămașa din silicon"; - pentru aceeasi gamă de produs TRULENE, în documentul "Fișa tehnică TRULENE cu ac - semnat", la pagina 6, în secțiunea tradusă în limba română, se menționeaza că portofoliul disponibil acopera grosimi de la 8/0 USP pana la 1 USP, în condițiile în care pentru pozitia 16 din Lotul 2 se solicită un fir cu grosime mai mare, respectiv 2 USP. Modalitatea de evaluare a ofertei depusă de... vizavi de aspectul aflat în analiză se regăsește consemnată în cadrul Procesului-verbal nr.... privind evaluarea conformităţii propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini şi, după caz, cu factorii de evaluare membrii comisiei Pagina 12 din 21
de evaluare apreciind îndeplinirea cerințelor reclamate anterior amintite astfel: Cerinţa minimă din caietul de sarcini Referinţa din caietul de sarcini pentru cerinţa minimă Informaţii prezentate in propunerea tehnica pentru demonstrar ea indeplinirii cerinţei minime Referinţa din propunerea tehnică unde sunt reflectate informaţiile Evaluarea informaţiilor prezentate in propunerea tehnica in raport cu cerinţa minima solicitata in Caietul de sarcini Rezultatul evaluării Clarificări solicitate pe durata evaluării ofertelor in legătură cu informaţiil e prezentat e Răspunsul primit ca urmare a solicitării de clarificări Evalua rea răspu nsului primit Rezultatul evaluării în urma răspunsului primit Lot 2 Fire sutura chirurgie Caiet de sarcini Da-... CERINŢA... ... &co consuimer Bbraun medical Răspunsul la solicitare de clarificare este concludent. Cerinţa indeplinita. Nu este cazul Nu este cazul Față de modalitatea de elaborare a procesului-verbal nu se poate cunoaște analiza membrilor comisiei de evaluare care a stat la baza determinării conformității produselor ofertate în cazul Lotului 2. Simpla consemnare a concluziei la care a ajuns achizitoarea, prin membrii comisiei de evaluare în cadrul procesului-verbal nu echivalează cu analiza pe care membrii comisiei de evaluare trebuiau să o realizeze, analiză care să conducă la decizia adoptată. Din examinarea lucrărilor membrilor comisiei de evaluare, Consiliul constată că niciunde nu se regăsește modul în care membrii comisiei au ajuns la concluzia consemnată vizavi de conformitatea propunerii tehnice a ofertantei reclamate. Orice decizie a autorității contractante trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a ofertei, sub toate aspectele acesteia și pe probe concludente, iar nu pe simple aprecieri ale membrilor comisiei de evaluare. Niciunde în cuprinsul procesului-verbal elaborat nu se regăsește
analiza efectuată vizavi de obligațiile statuate de dispozițiile art. 1... alin. (1) lit. f) din același act normativ, comisia de evaluare are atribuția verificării conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini. Așadar, Consiliul apreciază că evaluarea realizată de achizitoare a avut un caracter formal, contrar celor dispuse de art. 131 alin. (4) din HG nr. 395/2016, respectiv: ”Fiecare decizie a comisiei de evaluare este fundamentată prin identificarea elementelor concrete ale solicitării de participare/ofertelor în raport cu cerințele definite prin documentele achiziției și prevederile legale.” Potrivit art. 133 alin. (1) din HG nr. 395/2016, comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punct de Pagina 13 din 21
vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv. Se reține că, potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (2) și art. 133 alin. (1) din HG nr. 395/2016, comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punctul de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini. De asemenea, în baza art. 1... alin. (1) lit. f) din același act normativ, comisia de evaluare are atribuția verificării conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini. ... -verbal nr.... de verificare a mostrelor pentru Lotul 2-Fire sutură chirurgie s-au precizat următoarele: Prin prezentul, va aduc la cunostinta ca mostrele prezentate spre testare de firmele: - B Braun - corespund din punct de vedere calitativ .. - corespund din punct de vedere calitativ - ... - corespund din punct de vedere calitativ. ... Nord. Față de cele reținute se constată caracterul nefondat al susținerilor contestatoarei vizavi de In ceea ce priveste LOTUL 2 - Fire sutura chirurgie, subliniem faptul ca in documentatia pusa la dispozitie nu se regaseste procesul verbal de verificare a mostrelor aferente acestui lot, document esential pentru a atesta conformitatea calitativa a acestora cu cerintele din caietul de sarcini. In lipsa acestui proces verbal, nu putem confirma daca ofertantii CO... si... au depus mostre pentru fiecare pozitie ofertata in cadrul acestui lot si, implicit, daca acestea au fost evaluate corespunzator de catre comisia de evaluare. Împrejurarea relatată de achizitoarea potrivit căreia medicul care a utilizat esantioanele prezentate, comunica calitatea lor prin adresa nr..... astfel: Prin prezenta va aduc la cunostiinta ca mostrele prezentate spre testare de firmele B.Braun, CO&CO, .. corespund din punct de vedere calitativ nu conduce la stabilirea conformității propunerilor tehnice, în lipsa unei analize punctuale vizavi de modalitate de îndeplinire a specificațiilor tehnice solicitate reclamate. Toate riscurile ce decurg din întocmirea ofertei aparțin ofertanților, autoritatea contractantă trebuind să realizeze evaluarea ofertelor pe documente și informații care pot fi probate, și nu pe asigurările date de un ofertant. Orice decizie a autorității contractante trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a ofertei, sub toate aspectele acesteia și pe probe concludente, iar nu pe simple aprecieri ale membrilor comisiei de evaluare. Concluzionând, Consiliul reține că, în exercitarea atribuțiilor conferite de legiuitor, membrii comisiei de evaluare sunt ținuți să efectueze o analiză riguroasă a ofertelor primite în cadrul procedurii, modul de desfășurare al procesului de analiză fiind necesar să rezulte în mod clar din documentele întocmite de aceștia, nu doar la nivel formal. Pagina 14 din 21
În considerarea celor antemenționate sunt relevante susținerile contestatoarei potrivit cărora neconcordanțele identificate pot fi interpretata ca o lipsa de transparenta si consistenta in prezentarea datelor tehnice, ceea ce afecteaza credibilitatea ofertei si poate conduce la imposibilitatea evaluarii corecte a conformitatii, motiv pentru care se impune reevaluarea ofertei sub aspectele reclamate. O altă specificație tehnică a cărei pretinsă neîndeplinire este reclamată vizează pozitia 32 din cadrul Lotului 2 unde se solicită: Fir de sutură antibacterial resorbabil, violet, absorbţie termen mediu, multifilament acoperit, poliglactin 910, L= 90 cm, ac rotund, standard, curbură 1/2, 37 mm, grosime 0 USP'' cu detaliile tehnice generale mentionate in caietul de sarcini la pagina 13 si anume: Fir de sutură, multifilament, antibacterial, absorbţie termen mediu, Poliglactin 910 Fir de sutură chirurgicală, multifilament, absorbţie termen mediu, Poliglactin 910 realizat din material realizat dintr-un copolimer compus din 90% glicolidă şi 10% L-lactidă (PGLA 90/10), care să prezinte un înveliş antimicrobial de diacetat de clorhexidină, cu o concentraţie de cel mult... g/m, recomandat pentru evitarea infecţiilor de situs chirurgical. Absorbţie completă, prin proces de hidroliză, să fie în 56 până la 70 zile, culoare violet.' Specificatiile tehnice generale pentru aceasta pozitie au fost reconfirmate de autoritatea contractanta prin Răspunsul consolidat nr..... Aceasta reconfirmare subliniază faptul că cerintele din caietul de sarcini în cazul poziției 32 și 33 rămân obligatorii și nu există acceptarea unor variante alternative. Argumentele aduse de contestatoare în favoarea criticilor se bazează pe următoarele aspecte: - ofertanta... propune pentru aceasta pozitie gama de produs "TRUSYNT", gama ce nu respecta solicitarile minime din caietul de sarcini, fiind un fir produs din material poliglactin 910 standard, fara invelisul esential solicitat in acest caz, si anume un "invelis antimicrobial de diacetat de clorhexidina"; - avantajele utilizarii unui fir cu invelis antibacterian fata de un fir clasic sunt multiple. Mentionam doar urmatoarele aspecte: firele cu invelis antibacterian sunt recomandate pentru reducerea riscului de atasare bacteriana si colonizare, fiind indicate in special in regiunea tractului gastro- intestinal, in ginecologie, urologie sau pentru evitarea complicatiilor si infectiilor de tip SSI (...= Infectie de plaga chirurgicala). - este important de subliniat ca firul ofertat reprezinta o varianta net inferioara fata de ceea ce se solicita in caietul de sarcini, diferenta fiind una majora si cu implicatii clinice serioase. Lipsa invelisului antibacterian compromite semnificativ eficienta si siguranta utilizarii in contextul medical vizat, ceea ce poate conduce la cresterea riscului de infectii postoperatorii si la nerespectarea standardelor de calitate impuse. Din examinarea propunerii tehnice depusă de... se reține temeinicia celor susținute de contestatoare, respectiv: - potrivit formularului de propunere tehnica 4 ofertanta propune pentru aceasta pozitie gama de produs ...; Producator:... -.... Ltd. Tara de Origine: ... Brand: .. Pagina 15 din 21
Specificatii tehnice: .. este o sutură chirurgicală, absorbabilă şi sterilă compusă dintr-un copolymer realizat din 90% glicolidă și 10% lactidă, poliglactină 910. .. este de culoare violetă ... nr...., conform codului federal al reglementărilor din SUA. .. este disponibil şi fără vopsea. Pentru o lubrifiere şi netezire suplimentare, .. este acoperit cu o combinaţie unică de poliglactină... (30% glicolidă şi 70% lactidă) şi stearat de calciu. .. îndeplineşte toate cerinţele stabilite de Farmacopeea din.... (...) - din examinarea informațiilor din fișa tehnică .. în limba română nu se identifică specificația tehnică reclamată privind invelis antimicrobial de diacetat de clorhexidina astfel cum a fost solicitat în caietul de sarcini. În lipsa identificării specificației tehnice reclamată, membrii comisiei de evaluare nu puteau stabili conformitatea produsului ofertat. Astfel cum s-a arătat anterior în lipsa rolului activ al membrilor comisie de evaluare (Niciunde în cuprinsul procesului-verbal elaborat nu se regăsește a
naliza
efectuată vizavi de obligațiile statuate de dispozițiile art. 1... alin. (1) lit. f) din același act normativ, comisia de evaluare are atribuția verificării conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini)
se impune reevaluarea ofertei prin clarificarea cu ofertanta a modalității de îndeplinire a specificației tehnice reclamată. Considerentele anterior reținute de Consiliu sunt incidente și vizavi de o altă specificație tehnică reclamată care vizează poziția 33 din cadrul Lotului 2, constatându-se din examinarea lucrărilor membrilor comisiei de evaluare lipsa rolului activ în verificarea conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini,
astfel cum dispun art. 1... alin. (1) lit. f) din HG nr. 395/2016, motiv pentru care se impune reevaluarea ofertei sub aspectele reclamate. În procesul de reevaluare dispus, Consiliul obligă autoritatea contractantă să analizeze criticile aduse de autoarea contestației și să consemneze analiza efectuată în cuprinsul procesului-verbal de reevaluare elaborat. Cu alte cuvinte, în absența analizei membrilor comisiei de evaluare, Consiliul nu se poate substitui în atribuțiile acestora, fiind necesar ca autoritatea contractantă să revizuiască actele evaluării, motiv pentru care admite, criticile aduse, prin raportare la precizările caietului de sarcini vizavi de modalitatea de îndeplinire a specificațiilor tehnice. În raport de cele mai sus reținute, Consiliul determină că evaluarea realizată de autoritatea contractantă a înregistrat abateri de la cadrul legal,
motiv
pentru
care
se
impune
reevaluarea propunerii tehnice depusă
de...
pentru
Lotul
2
vizavi de aspectele reclamate a căror temeinicie a fost reținută de Consiliu. Referitor la oferta clasată pe locul 2-... sunt reclamate neîndeplinirea a o serie de specificații tehnice, respectiv: - producatorul firelor de sutura ofertate de catre... in cadrul ''LOT 2 - Fire sutura chirurgie'' este compania ''LuxSutures AG '' iar gamele de produs Pagina 16 din 21
detaliate prin fise tehnice, brosuri si certificate EC si..., la care se face referire in propunerea tehnica prin documentul "Propunere tehnica lot 2-semnat" sunt:..., LUXYLENE, LUXAMID, LUXPET, LUXCRYL 910..., LUXCRYLPGA - pentru pozitia 2 din cadrul LOT 2, se solicita fir cu ac de 20mm iar produsul ofertat PD40HR22, ce se regaseste la pagina 2 in propunerea tehnica prezinta ac de 22mm, adica un ac cu 10% mai mare; - pentru pozitia 14 din cadrul LOT 2, se solicita fir cu ac de dimensiune 30mm si curbura 1/2 iar produsul ofertat PP01DS36, ce se regaseste la pagina 5 in propunerea tehnica prezinta ac de 36mm si curbura 3/8, adica un ac cu 20% mai mare si curbura complet diferita; - pentru pozitiile 13, 15, 16, si 21 din cadrul LOT 2, se solicita ace de curbura 1/2 iar produsele ofertatate PP00DS30, PP01DS40, PP02DDS40 si... ce se regasesc la pagina 5 respectiv pagina 11 in propunerea tehnica prezinta ace de curbura 3/8, adica curbura complet diferita. Din examinarea propunerii tehnice depusă de... Consiliul achiesează la susținerile contestatoarei identificându-se neconcordanțele indicate. Astfel cu titlu de exemplu pentru pozitia 14 din cadrul Lotului nr...., se solicită: Fir polipropilenă ac triunghiular 30mm, 1/2 cerc, lungime fir 75cm. Produsul ofertat de... având codul PP01DS36 se regăsește astfel consemnat în cadrul propunerii tehnice: La pagina 5 din fișa tehnică a producătorului LuxSutures, produsul ofertat are următoarele specificații: ac de 36mm si curbura 3/8. Față de neconcordanțele identifificate se impune reevaluarea ofertei depusă sub aspectul reclamat. Considerentele anterior reținute de Consiliu sunt incidente și vizavi de celelalte specificațiile tehnice reclamate mai sus redate din cadrul Lotului 2, constatându-se din examinarea lucrărilor membrilor comisiei de evaluare lipsa rolului activ în verificarea conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini,
astfel cum dispun art. 1... alin. (1) lit. f) din HG nr. 395/2016, motiv pentru care se impune reevaluarea ofertei sub aspectele reclamate. În procesul de reevaluare dispus, Consiliul obligă autoritatea contractantă să analizeze criticile aduse de autoarea contestației și să consemneze analiza efectuată în cuprinsul procesului-verbal de reevaluare elaborat. O altă specificație tehnică a cărei pretinsă neîndeplinire este reclamată vizează pozitia 32 din cadrul Lotului 2 unde se solicită: Fir de sutură antibacterial resorbabil, violet, absorbţie termen mediu, multifilament acoperit, poliglactin 910, L= 90 cm, ac rotund, standard, curbură 1/2, 37 mm, grosime 0 Pagina 17 din 21
USP'' cu detaliile tehnice generale mentionate in caietul de sarcini la pagina 13 si anume: Fir de sutură, multifilament, antibacterial, absorbţie termen mediu, Poliglactin 910 Fir de sutură chirurgicală, multifilament, absorbţie termen mediu, Poliglactin 910 realizat din material realizat dintr-un copolimer compus din 90% glicolidă şi 10% L-lactidă (PGLA 90/10), care să prezinte un înveliş antimicrobial de diacetat de clorhexidină, cu o concentraţie de cel mult... g/m, recomandat pentru evitarea infecţiilor de situs chirurgical. Absorbţie completă, prin proces de hidroliză, să fie în 56 până la 70 zile, culoare violet.' Specificatiile tehnice generale pentru aceasta pozitie au fost reconfirmate de autoritatea contractanta prin Răspunsul consolidat nr..... Această reconfirmare subliniază faptul că cerintele din caietul de sarcini rămân obligatorii și nu există acceptarea unor variante alternative. Argumentele aduse de contestatoare în favoarea criticilor se bazează pe următoarele aspecte: - ofertantul... propune pentru aceasta pozitie gama de produs "LUXYCRYL 910" si codul de produs PL00HR36, gama ce nu respecta solicitarile minime din caietul de sarcini, fiind un fir produs din material poliglactin 910 standard, fara invelisul esential solicitat in acest caz, si anume un "invelis antimicrobial de diacetat de clorhexidina"; - avantajele utilizarii unui fir cu invelis antibacterian fata de un fir clasic sunt multiple. Mentionam doar urmatoarele aspecte: firele cu invelis antibacterian sunt recomandate pentru reducerea riscului de atasare bacteriana si colonizare, fiind indicate in special in regiunea tractului gastro- intestinal, in ginecologie, urologie sau pentru evitarea complicatiilor si infectiilor de tip SSI (...= Infectie de plaga chirurgicala). - este important de subliniat ca firul ofertat reprezinta o varianta net inferioara fata de ceea ce se solicita in caietul de sarcini, diferenta fiind una majora si cu implicatii clinice serioase. Lipsa invelisului antibacterian compromite semnificativ eficienta si siguranta utilizarii in contextul medical vizat, ceea ce poate conduce la cresterea riscului de infectii postoperatorii si la nerespectarea standardelor de calitate impuse. Din examinarea propunerii tehnice depusă de... se reține temeinicia celor susținute de contestatoare, respectiv: - ofertanta ofertează în formularul de propunere tehnică 4, pentru aceasta pozitie gama de produs "LUXYCRYL 910" si codul de produs PL00HR36: - din examinarea informațiilor din fișa tehnică regăsită la paginile 14-15 nu se identifică specificația tehnică reclamată privind invelis antimicrobial de diacetat de clorhexidina astfel cum a fost solicitat în caietul de sarcini. În lipsa identificării specificației tehnice reclamată, membrii comisiei de evaluare nu puteau stabili conformitatea produsului ofertat. Pagina 18 din 21
Astfel cum s-a arătat anterior și în lipsa rolului activ al membrilor comisie de evaluare (Niciunde în cuprinsul procesului-verbal elaborat nu se regăsește a
naliza
efectuată vizavi de obligațiile statuate de dispozițiile art. 1... alin. (1) lit. f) din același act normativ, comisia de evaluare are atribuția verificării conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini)
se impune reevaluarea ofertei prin clarificarea cu ofertanta a modalității de îndeplinire a specificației tehnice reclamat. Considerentele anterior reținute de Consiliu sunt incidente și vizavi de o altă specificație tehnică reclamată care vizează poziția 33 din cadrul Lotului 2, constatându-se din examinarea lucrărilor membrilor comisiei de evaluare lipsa rolului activ în verificarea conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini,
astfel cum dispun art. 1... alin. (1) lit. f) din HG nr. 395/2016, motiv pentru care se impune reevaluarea ofertei sub aspectele reclamate. Împrejurarea relatată de achizitoare potrivit căreia In documentatia de atribuire, in fisa de date la pachetul respectiv de fire de sutura s-a prevazut prin cuvantul echivalent ca pot participa la procedura si alte firme cu produse similare ceea ce s-a si intamplat nu este de natură a conduce la acceptarea oricăror produse similare, astfel cum a susținut și contestatoarea. Desi documentatia de atribuire mentioneaza termenul „echivalent", consideram ca acesta se refera la diferente minore, diferente care S.A.nu afecteaze functionalitatea si siguranta produsului si a pacientului, diferente ce sunt agreate de autoritatea contractanta prin raspuns la potentiale solicitarile de clarificare, si nu abateri semnificative precum variatii de dimensiune de 10-20%, utilizarea unor materiale complet diferite sau lipsa unor caracteristici esentiale. Mai mult se are în vedere că achizitoarea a stabilit întinderea echivalenței acceptate vizavi de produsele aferente Lotului nr...., așa cum a fost anterior redat. Aceeași concluzie de netemeinicie va fi reținută de Consiliu și vizavi de argumentul adus de achizitoarea în favoarea stabilirii conformității propunerii tehnice depusă de... &CO... și ulterior clasării pe locul 1, pe considerentul că Pretul firmei... in valoare de... este dublu in comparatie cu ofertantul castigator... &... in valoare de... si avand in vedere criteriul de atribuire pretul cel mai scazut, autoritatea contracta a respectat prevederile legale priviind utilizarea fondurilor publice. În stabilirea acestei finalități Consiliul determină că aplicarea criteriului de atribuire intervine ulterior stabilirii conformității propunerii tehnice, așa cum a susținut și contestatoarea Suntem de acord ca pretul cel mai scazut reprezinta criteriul esential de atribuire, totusi, in cazul in care intervine nu doar un rabat la calitate, ci caracteristici complet diferite fata de cerintele din caietul de sarcini, aceste abateri pot afecta iremediabil buna desfasurare a actului medical cu o potentiala crestere semnificativa a riscul de complicatii postoperatorii, ceea ce contravine principiului utilizarii responsabile a fondurilor publice in raport cu siguranta pacientului. Recapitulând ansamblul considerentelor anterior expuse, Consiliul determină că evaluarea realizată de autoritatea contractantă a înregistrat abateri, impunându-se reluarea procesului de evaluare a ofertelor depuse de... și..., pentru Lotul nr.... - Fire sutură chirurgie. Pagina 19 din 21
În procesul de reevaluare dispus, Consiliul obligă autoritatea contractantă să analizeze criticile aduse de autoarea contestației și să consemneze analiza efectuată în cuprinsul procesului-verbal de reevaluare elaborat. Analiza actului atacat al autorității contractante, din punctul de vedere al legalității și temeiniciei, s-a efectuat prin prisma motivelor invocate de societatea contestatoare, în acord cu principiul disponibilității care guvernează și procedura administrativ-jurisdicțională în fața Consiliului [art. 26 alin. (2) partea introductivă din legea remediilor și art. 9 alin. (2) C. proc. civ. - obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților]. Cu privire la aspectele care nu au format obiectul contestației, răspunderea juridică pentru declararea câștigătoare a unei anumite oferte revine autorității contractante, ținută de lege să verifice și să stabilească modul de îndeplinire de către ofertant/ofertă a tuturor cerințelor de calificare și specificațiilor tehnice stabilite în documentația de atribuire. Art. 1 alin. (4) din normele aprobate prin... nr.... statuează că autoritatea contractantă este responsabilă pentru modul de atribuire a contractului de achiziție publică/acordului-cadru, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale aplicabile, deci și a regulilor de elaborare a proceselor- verbale. Astfel, revine comisiei de evaluare responsabilitatea pentru admiterea şi declararea câştigătoare a unei oferte, context în care tot ea este ţinută să verifice admisibilitatea şi conformitatea ei sub orice fel de detaliu, în caz contrar riscând a declara admisibilă/câştigătoare o ofertă care nu îndeplineşte condiţiile impuse (fiind inacceptabilă sau neconformă). Față de cele mai sus reținute Consiliul constată caracterul întemeiat al criticilor aduse de B..... privind ofertele depuse de... și..., pentru Lotul nr.... - Fire sutură chirurgie, impunându-se reevaluarea ofertelor, cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite contestația Pagina 20 din 21
formulată de B..... în contradictoriu cu... DR...., pentru Lotul nr.... - Fire sutură chirurgie. Anulează, în parte, Procesul-verbal nr.... privind evaluarea conformităţii propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini şi, după caz, cu factorii de evaluare și în parte, Raportul procedurii nr...., în secțiunea dedicată evaluării ofertelor depuse de... și..., precum și adresele autorității contractante de comunicare a rezultatului procedurii, pentru Lotul nr.... - Fire sutură chirurgie. ......., ca, în termen de cel mult 15 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reluarea procedurii de atribuire prin reanalizarea ofertelor depuse de... și..., pentru Lotul nr.... - Fire sutură chirurgie, cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactată în 4 exemplare originale, conține 20 pagini. Pagina 21 din 21
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.