Decizie 800/2022
Decizie CNSC2022_800_2022_Decizie_800.pdf, BO2022_800_2022_BO2022_800.pdf
Document CNSC
TEAM FORCE SECURITY S.R.L. în contradictoriu cu PRIMARIA MUNICIPIULUI HUNEDOARA
Decizia CNSC nr. 800/C7/682 din 14.04.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de pază, monitorizare intervenție și transport de valori în Municipiul Hunedoara”, se solicită anularea adresei nr. 20545/11.03.2022 privind comunicarea rezultatului procedurii și a actelor subsecvente prin care oferta AXIS SECURITY S.R.L. a fost declarată câștigătoare, ca netemeinice și nelegale, obligarea autorității contractante sa dispună masurile de remediere în vederea restabilirii legalității în procedura de atribuire în cauză prin raportare la prevederile în vigoare în materia achizițiilor publice și în conformitate cu prevederile legale referitoare la respectarea obligațiilor salariale de plata și declararea câștigătoare dintre ofertele admisibile, cu respectarea criteriului de atribuire. Prin cererea de intervenție înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 16063/28.03.2022, AXIS SECURITY S.R.L., cu sediul social în Deva, str. Sântuhalm nr. 65B, județul Hunedoara, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. …Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către TEAM FORCE SECURITY S.R.L., cu sediul social în București, Șos. Sălaj nr. 420-424, bl. 9bis, ap. 74, sector 5, în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI HUNEDOARA, cu sediul în Hunedoara, B-dul Libertății nr. 17, județul Hunedoara. Anulează, în parte, procesul verbal nr. 19335/08.03.2022, raportul procedurii nr. 20344/10.03.2022, respectiv mențiunile referitoare la propunerea financiară prezentată de AXIS SECURITY S.R.L., precum și actele subsecvente acestuia. Obligă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI HUNEDOARA ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reanalizarea propunerii financiare prezentate de AXIS SECURITY S.R.L., cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. Respinge, ca nefondată, cererea de intervenție înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 16063/28.03.2022, formulată de către AXIS SECURITY S.R.L., cu sediul social în Deva, str. Sântuhalm nr. 65B, jude…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2022_800_2022_Decizie_800.pdf, BO2022_800_2022_BO2022_800.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 800/C7/682 Data: 14.04.2022 Prin contestația cu nr. 527/18.03.2022, înregistrată la Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 14381/18.03.2022, formulată de către TEAM FORCE SECURITY S.R.L., cu sediul social în București, Șos. Sălaj nr. 420-424, bl. 9bis, ap. 74, sector 5, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/19585/2017, având CUI 38524100, împotriva rezultatului procedurii de achiziție publică organizată de către PRIMĂRIA MUNICIPIULUI HUNEDOARA, cu sediul în Hunedoara, B-dul Libertății nr. 17, județul Hunedoara, în calitatea de autoritate contractantă, desfășurată prin procedură proprie, în vederea încheierii contractului de servicii, având ca obiect „Servicii de pază, monitorizare intervenție și transport de valori în Municipiul Hunedoara”, se solicită anularea adresei nr. 20545/11.03.2022 privind comunicarea rezultatului procedurii și a actelor subsecvente prin care oferta AXIS SECURITY S.R.L. a fost declarată câștigătoare, ca netemeinice și nelegale, obligarea autorității contractante sa dispună masurile de remediere în vederea restabilirii legalității în procedura de atribuire în cauză prin raportare la prevederile în vigoare în materia achizițiilor publice și în conformitate cu prevederile legale referitoare la respectarea obligațiilor salariale de plata și declararea câștigătoare dintre ofertele admisibile, cu respectarea criteriului de atribuire. Prin cererea de intervenție înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 16063/28.03.2022, AXIS SECURITY S.R.L., cu sediul social în Deva, str. Sântuhalm nr. 65B, județul Hunedoara, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J20/68/2012, având CUI RO29593330, cu sediul procesual ales la Cabinet Individual Av. Tinea Mirela din Deva, str. Iuliu Maniu nr. 11, județul Hunedoara, solicită respingerea contestației formulate de TEAM FORCE SECURITY S.R.L., ca nefondată și menținerea ca fiind legal a rezultatului procedurii de atribuire prin care oferta sa a fost declarată câștigătoare, precum și acordarea cheltuielilor de judecată conform art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2026. Pagina 1 din 2
Contestațiile și cererile de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 17 din Legea nr. 101/2016 și art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: ............................................................................................. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către TEAM FORCE SECURITY S.R.L., cu sediul social în București, Șos. Sălaj nr. 420-424, bl. 9bis, ap. 74, sector 5, în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI HUNEDOARA, cu sediul în Hunedoara, B-dul Libertății nr. 17, județul Hunedoara. Anulează, în parte, procesul verbal nr. 19335/08.03.2022, raportul procedurii nr. 20344/10.03.2022, respectiv mențiunile referitoare la propunerea financiară prezentată de AXIS SECURITY S.R.L., precum și actele subsecvente acestuia. Obligă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI HUNEDOARA ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reanalizarea propunerii financiare prezentate de AXIS SECURITY S.R.L., cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. Respinge, ca nefondată, cererea de intervenție înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 16063/28.03.2022, formulată de către AXIS SECURITY S.R.L., cu sediul social în Deva, str. Sântuhalm nr. 65B, județul Hunedoara. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația cu nr. 527/18.03.2022, înregistrată la Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 14381/18.03.2022, formulată de către ... S.R.L., cu sediul social în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. .., având CUI ..., împotriva rezultatului procedurii de achiziție publică organizată de către ..., cu sediul în ..., în calitatea de autoritate contractantă, desfășurată prin procedură proprie, în vederea încheierii contractului de servicii, având ca obiect „...”, se solicită anularea adresei nr. 20545/11.03.2022 privind comunicarea rezultatului procedurii și a actelor subsecvente prin care oferta ... S.R.L. a fost declarată câștigătoare, ca netemeinice și nelegale, obligarea autorității contractante sa dispună masurile de remediere în vederea restabilirii legalității în procedura de atribuire în cauză prin raportare la prevederile în vigoare în materia achizițiilor publice și în conformitate cu prevederile legale referitoare la respectarea obligațiilor salariale de plata și declararea câștigătoare dintre ofertele admisibile, cu respectarea criteriului de atribuire. Prin cererea de intervenție înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 16063/28.03.2022, ... S.R.L., cu sediul social în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., cu sediul procesual ales la ... din ..., solicită respingerea contestației formulate de ... S.R.L., ca nefondată și menținerea ca fiind legal a rezultatului procedurii de atribuire prin care oferta sa a fost declarată câștigătoare, precum și acordarea cheltuielilor de judecată conform art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2026. Contestațiile și cererile de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 17 din Legea nr. 101/2016 și art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pagina 1 din 25
Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... S.R.L. critică rezultatul procedurii de atribuire antemenționată în ce privește desemnarea ofertei ... S.R.L. ca și câștigătoare, solicitând cele evocate în preambulul prezentei decizii. Prin contestația cu nr. 527/18.03.2022, înregistrată la Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 14381/18.03.2022, ... S.R.L., în calitate de ofertant în cadrul procedurii proprii organizată de către ..., critică modul de evaluare a ofertei ... S.R.L. ca fiind deficitar din perspectiva realității și corectitudinii formării tarifului. Preliminar, contestatorul relevă că, în urma procesului de evaluare a ofertelor și a aplicări criteriul de atribuire "prețul cel mai scăzut", oferta sa a fost clasată pe locul 2, cu tariful orar 19,28 lei/oră fără TVA pentru serviciile de pază, 10 lei/luna/obiectiv fără Tva pentru serviciile de monitorizare și intervenție și 10 lei/zi fără TVA pentru serviciile de transport valori, respectiv valoarea totală ofertată 2.150.526,96 lei fără TVA, pe locul 1 clasându-se oferta ... S.R.L. declarată câștigătoare cu valoarea de 18,64 lei/oră fără TVA pentru serviciile de pază, 14,50 lei/luna/obiectiv fără TVA pentru serviciile de monitorizare și intervenție și 16 lei/zi fără TVA pentru serviciile de transport valori, respectiv valoarea totală ofertată 2.091.273,48 lei fără TVA. Petentul arată că în urma studierii dosarului achiziției la autoritatea contractantă a constatat: Potrivit propunerii financiare a operatorului economic clasat pe locul 1, mai exact "DEVIZ 24 h", la rubrica destinate sporului de noapte, ofertantul declarant câștigător indică valoarea în cuantum de 0,95 lei/oră fără Tva, având metoda de calcul 15,239 x 25% x 25%. Astfel, petentul învederează faptul că sporul de noapte este într- adevăr de 25%, dar ponderea orelor de noapte dintr-o săptămâna este 33,33% (56 ore noapte/167,333 ore), astfel calculul corect este următorul: 15,239 lei x 25% x 33,33 % = 1,27 lei/oră fără Tva. Prin urmare estimarea operatorului economic ... S.R.L. a sporului de noapte în cuantum de 0,95 lei/ora fără Tva este una diminuată artificial, conchide autorul. La Fond de handicap 4%, identifică faptul că operatorul economic declara următoarele "... S.R.L., are angajați cu dizabilități. ", astfel acesta nu include cheltuieli cu fondul de handicap în calculația prezentată. Astfel, contestatorul consideră incidente prevederile dispozițiilor art. 78 din Legea nr. 448/2006, modificată și completată prin OUG nr. 60/2017, comisia de evaluare nefăcând toate verificările ce se impuneau pentru justificarea acestui element de cost. Conform Ordinului nr. 590 din 12 noiembrie 2008 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea art. 78 din Legea nr. 448/2006 privind Pagina 2 din 25
protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, numărul de angajați care se ia în calcul este numărul mediu de angajați din lună. Număr mediu angajați x 4%, conform art. 78 alin. 2 din Legea nr. 448/2006 - număr persoane cu handicap angajate x 2550 lei salariu de bază, conform HG nr. 4/2021 = fondul de handicap datorat, valoarea ce trebuie inclusă ca element de cost în justificarea formării tarifului, arată petentul. Fondul de handicap se transmite prin intermediul Declarației 112 la organul fiscal competent și se virează la bugetul de stat în termenele stabilite de lege. În concluzie, pentru calcul contribuției fondului de handicap și stabilirea corectă a valorii fondului de handicap datorată la bugetul de stat consolidat, cu respectarea și aplicarea dispozițiilor legale aplicabile, ofertantul ... S.R.L. avea obligația de a depune în ofertă, Extras Revisal cu numărul total de salariați, din care să rezulte: numărul angajaților activi. ... S.R.L. prezinta în oferta sa certificate de încadrare a gradului de handicap, dar fără însă a depune și extras Raport Revisal per salariat, aferent fiecărei persoană cu handicap, din care să rezulte că sunt active și din care să se poată determina norma de lucru cu care sunt angajați. în cazul persoanelor cu handicap angajate cu timp parțial de muncă, numărul acestor persoane se calculează fracționat, proporțional cu timpul efectiv lucrat precizat în raportul/salariat sau în contractul individual de muncă, pentru care operatorul economic era obligat să depună decizia privind gradul de încadrare în handicap, raportul/salariat Revisal, pentru care, contestatorul exemplifică: - pentru 8 ore lucrate se stabilește 1 persoană cu grad de handicap; - pentru 4 ore lucrate se stabilește 0,50 persoane cu grad de handicap; - pentru 2 ore lucrate se stabilește 0,25 persoane cu grad de handicap; - pentru 1 ora lucrată se stabilește 0,125 persoane cu grad de handicap. Totodată pe certificatele de handicap prezentate de către ofertantul ... S.R.L., petentul identifică gradul de încadrare pentru majoritatea persoanelor "încadrate" de către aceste operator și anume "grav cu asistent personal", astfel acest operator nu avea cum din punct de vedere legal a încadra aceste persoane cu program normal de 8 ore, astfel nu putea reduce total fondul de handicap. Astfel, contestatorul învederează faptul că inclusiv oferta inițială pentru serviciile de pază a fost calculată eronat de către acest operator avand în vedere faptul ca în Deviz 24h " Total - 18,11 + CAM 0,41 = Pagina 3 din 25
18,51", iar rezultatul corect era 18,52, respectiv rezultatul final ofertat pentru serviciile de pază ar fi fost 18,69 lei/oră fără TVA. În ceea ce privește serviciile de monitorizare și intervenție având codul CPV 79711000-1, autoritatea contractantă intenționează să achiziționeze aceste servicii pentru un nr. de 13 obiective avand o estimare 1.820,00 lei fără TVA. Operatorul economic ... S.R.L. a ofertat valoarea de 14,50 lei/obiectiv fără Tva x 13 obiective x 10 luni = 1.885,50 lei. Astfel față de cele mai sus arătate ... S.R.L. a depășit valoarea estimată de către autoritatea contractantă. Totodată, petentul apreciază că oferta ofertantul clasat pe locul 1 și-a redus artificial tariful minim legal care poate fi ofertat și care poate fi fundamentat pentru prestarea serviciilor de pază umană, nerespectând în acest sens toate obligațiile minime și imperative stabilite în sarcina oricărui angajator de Legea 53/2003 - Codul muncii și de legislația în vigoare în domeniul salarizării precum și prevederile în vigoare în materia achizițiilor publice, invocând în acest sens art. 137 din H.G. nr. 395/2016: ”(1) Comisia de evaluare are obligația de a respinge ofertele inacceptabile și neconforme. (2) În condițiile art. 215 alin. (4) din Lege, oferta este considerată inacceptabilă în următoarele situații: d) nu asigură respectarea reglementărilor obligatorii referitoare la condițiile specifice de muncă și de protecție a muncii, atunci când aceasta cerința este formulată în condițiile art. 51 alin. (2) din Lege. (3) În condițiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situații: a) nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini; b) conține propuneri de modificare a clauzelor contractuale pe care le-a stabilit autoritatea contractantă în cadrul documentației de atribuire, care sunt în mod evident dezavantajoase pentru aceasta din urmă, iar ofertantul, deși a fost informat cu privire la respectiva situație, nu acceptă renunțarea la clauzele respective; c) conține în cadrul propunerii financiare prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurențe și care nu pot fi justificate; d) propunerea financiară nu este corelată cu elementele propunerii tehnice ceea ce ar putea conduce la executarea defectuoasă a contractului, sau constituie o abatere de la legislația incidentă, alta decât cea în domeniul achizițiilor publice; (...) g) în urma verificărilor prevăzute la art. 210 din Lege se constată că propunerea financiară are un preț sau conține costuri neobișnuit de scăzute în raport cu lucrările, produsele sau serviciile, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini.” Pagina 4 din 25
Astfel, potrivit art.133 alin. (1) și (3) din HG 395/2016, Comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica flecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică, iar Propunerea financiară trebuie să se încadreze în fondurile care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică respectiv, precum și să nu se afle în situația prevăzută la art. 210 din Lege. Aceste obligații sunt în mod indiscutabil trasate de normă legală în sarcina autorității contractante, aceasta neputându-se eschiva de la îndatoririle sale sub pretextul bunei-credințe a ofertanților, consideră petentul. Mai mult de cât atât, în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, comisia de evaluare avea obligația, în situația în care constată că elementele de preț ale ofertei sunt aparent neobișnuit de scăzute, prin raportare la prețurile pieței, putând utiliza ca referința în acest sens informații cum ar fi buletine statistice privind evoluția salariilor pe anumite categorii de profesii și meserii să solicite în acest sens ofertantului/ofertanților explicații cu privire la posibilitate îndeplinirii contractului în condițiile de calitate impuse prin documentația de atribuire. Clarificările pe care comisia de evaluare le poate solicita ofertanților nu se pot limita doar la precizări cu privire la faptul că ofertantul poate beneficia de un ajutor de stat, ci, potrivit art. 210 din Legea nr. 98/2016, solicitările de clarificări pot face referire, printre altele, la fundamentarea economică a modului de formare a prețului, prin raportare la serviciile furnizate; detalii despre condiții deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru prestarea serviciilor, precizări cu privire la reglementările obligatorii în domeniile mediului, social și al relațiilor de muncă, stabilite prin legislația adoptată la nivelul Uniunii Europene, legislația națională, prin Acorduri colective sau prin tratatele, convențiile și acordurile internaționale în aceste domenii, care trebuie respectate pe parcursul executării contractului de achiziție publică, ori autoritatea contractantă a încălcat cu bună știință aceste prevederi legale, ducând astfel la atribuirea unui contract fără respectarea prevederilor legale în materia achizițiilor publice; etc. În cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informațiile și/sau documentele solicitate sau acestea nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al prețului sau al costurilor propuse, iar în urma verificărilor se constată că oferta are în continuare un preț neobișnuit de scăzut pentru ceea ce urmează a fi prestat, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini, comisia de evaluare, în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (3) și art.137 alin. (2) lit. g) din HG nr. 395/2016, era obligată să declare oferta ca inacceptabilă și neconformă, precizează contestatorul. Pagina 5 din 25
Orice decizie a autorității contractante privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a ofertei, sub toate aspectele acesteia, inclusiv verificarea conformității cu propunerile tehnice, verificarea aritmetică, verificarea încadrării în fondurile care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică și pe dovezi și justificări concludente, și nu pe elemente insuficiente, neclare sau incerte ce nu permit evaluarea obiectivă a ofertei. Anterior finalizării evaluării ofertelor și aplicării criteriului de atribuire, autoritatea contractantă trebuia să stabilească cu exactitate dacă ofertele depuse sunt reale și ferme putând astfel stabili realitatea și corectitudinea formării tarifului, susține autorul. Prețul oferit de ... S.R.L. în procedura mai sus menționată a fost unul conform legislației în vigoare incluzând în prețul ofertat cheltuieli administrative, în conformitate cu cerințele documentației de atribuire, precizează contestatorul. Față de toate argumentele prezentate mai sus, atât legale cât și tehnico-economice, ... S.R.L. solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată. Prin adresa cu nr. 24135/23.03.2022, înregistrată la Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 15160/23.03.2022, autoritatea contractantă ... formulează punct de vedere asupra contestației, invocând excepția lipsei cauțiunii, solicitând respingerea acesteia ca inadmisibilă și, pe fond, respingerea contestației ca nefondată. În motivarea excepției, autoritatea contractantă invocă prevederile art. 611 lit. a) din Legea nr. 101/2016: ”(1) Pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8 sub sancțiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauțiune stabilită după cum urmează: a) 2% din valoarea estimată a contractului, în cazul în care aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 35.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. a), respectiv nu mai mult de 88.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. b).”, susținând că din redactarea textului de lege, reiese că plata cauțiunii este o condiție specială, obligatorie de admisibilitate a contestației, iar prin neîndeplinirea de către contestator a obligației de plată a cauțiunii, în prealabil, solicită admiterea excepției invocată și respingerea ca inadmisibilă a contestației formulată de ... S.R.L. Pagina 6 din 25
Pe fond, în finalul expunerii procedurii în cauză, autoritatea contractantă arată că, după analizarea și verificarea documentelor de calificare și selecție, a propunerilor tehnice, a propunerilor financiare, cât și a răspunsurilor la solicitările de clarificări au fost admisibile ofertele depuse de către ... S.R.L. și ... S.R.L., iar oferta depusă de către ... S.R.L. a fost respinsă ca inadmisibilă. Autoritatea contractantă prezintă o analiză punctuală asupra neregulilor constatate de către ... S.R.L. 1. în cuprinsul documentației de atribuire respectiv în caietul de sarcini postat pe site-ul ... la pagina 2 se menționează „Ofertantul trebuie să justifice modul de fundamentare a tarifului în conformitate cu prevederile legale din Codul Muncii". Neexistând altă prevedere participanții la procedură au posibilitatea de a-și organiza programul de lucru al angajaților privind paza obiectivelor, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Legat de ceea ce susține contestatorul cu privire la ponderea orelor de noapte de 33,33%, și contestația acestuia privind oferta prezentată de ofertantul ... S.R.L, prin care acesta prevede o pondere de 25% a orelor de noapte, achizitoarea precizează că un schimb de personal se poate face și la ora 24:00, astfel numărul de ore lucrate de noapte ar fi de 6 ore pentru un angajat și de 2 ore pentru altul, rezultând o pondere a orelor de noapte de 25% și nu 33,33 % așa cum precizează contestatorul. În susținerea celor iterate anterior, autoritatea contractantă menționează că, potrivit art. 125, alin.2, litera (a) din Codul Muncii, republicat cu modificările și completările ulterioare "(2) Salariatul de noapte reprezintă, după caz: a) salariatul care efectuează muncă de noapte cel puțin 3 ore din timpul său zilnic de lucru
;", iar conform art. 126, alin. 2, ”Art. 126. - Salariații de noapte beneficiază: a) fie de program de lucru redus cu o oră față de durata normală a zilei de muncă, pentru zilele în care efectuează cel puțin 3 ore de muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază; b) fie de un spor pentru munca prestată în timpul nopții de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.” Din coroborarea celor două articole, autoritatea contractantă susține că salariații de noapte beneficiază de un spor de 25% din salariul de bază, acest spor aplicându-se în cazul în care orele lucrate de noapte depășească un număr de 3 ore pe noapte (în intervalul orar 22:00 - 06:00). Astfel achizitoarea concluzionează, că în situația în care se efectuează un schimb de personal la ora 24:00 va rezulta un număr de 6 ore lucrate pe noapte, respectiv o pondere de 25% din numărul de ore al unei zile. Pagina 7 din 25
2. Cu privire Ia angajarea persoanelor cu handicap de care vorbește contestatorul ..., autoritatea contractantă precizează: Potrivit art. 78, alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ”Art. 78, alin (2) Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puțin 50 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați.” Achizitoarea învederează faptul că ... S.R.L. prezintă o declarație pe propria răspundere, semnată și asumată de reprezentantul legal, cu privire la fondul de handicap, în care face mențiunea existenței unui număr de 350 angajați dintre care 14 sunt persoane cu handicap. Făcând un calcul simplu, prin aplicarea procentului de 4% la 350 angajați, rezultă că este necesar a se angaja un număr de 14 persoane cu handicap, pentru ca societatea să fie scutită de aceasta obligație, ... S.R.L prezentând în acest sens o listă a persoanelor cu certificate de handicap în număr de 14 persoane. Astfel, Comisia de evaluare a considerat suficiente documentele/justificările prezentate de ofertantul ... S.R.L. cu privire la fundamentarea tarifului ofertat, respectiv declarațiile pe propria răspundere semnate și asumate, inclusiv Certificatele de încadrare în grad de handicap. 3. Cu privire la depășirea valorii estimate pentru serviciile de monitorizare, achizitoarea o consideră nefondată, precizând că la pag. 2 din Informații pentru ofertanți autoritatea contractantă a prevăzut clar "Valoarea de 2.241.532,00 lei fără T.V.A reprezintă valoarea estimată la care se vor raporta și evalua ofertele” Având în vedere cele menționate în documentația de achiziție cu privire la serviciile de pază, achizitoarea menționează că membrii comisiei de evaluare au urmărit în evaluarea ofertelor depuse de cei trei ofertanți ... S.R.L, ... S.R.L, ... S.R.L, încadrarea în valoarea estimata și modul de fundamentare a prețului ofertat din perspectiva respectării legislației muncii. La pag. 2 din documentul Informații pentru ofertanți, autoritatea contractantă a precizat la cap. 4.1. ca, evaluarea ofertelor se va face prin raportare la valoarea estimata, respectiv: ” Valoarea de 2.241.532,00 lei fără TVA reprezintă valoarea estimata la care se vor raporta și evalua ofertele." În documentație nu există nicio limitare cu privire la liniile bugetare care ar trebui respectate de ofertanți, așa cum susține contestatorul ... S.R.L., ofertanții având deplină libertate de fundamentare a prețului, singura condiție fiind respectarea legislației muncii; autoritatea contractantă își "justifică doar modul de compunere a valorii estimate, Pagina 8 din 25
neexistând mențiuni cu privire la încadrarea pe linii bugetare, fiind un aspect de regularitate reflectat în legislația achizițiilor și de care autoritatea contractantă a ținut cont la momentul întocmirii documentației; acesta este și motivul pentru care raportarea ofertelor s- a făcut strict la valoarea estimată în sumă de 2.241.532,00 lei fără T.V.A și la modul de fundamentarea a tarifului în conformitate cu prevederile legale, așa cum se menționează în caietul de sarcini la pag 2: „ Ofertantul trebuie sa justifice modul de fundamentare a tarifului în conformitate cu prevederile legale din Codul Muncii". Față de cele menționate mai sus cu privire la depășirea valorii estimate, autoritatea contractantă concluzionează că ofertantul ... S.R.L. a depus o ofertă conformă, iar comisia de evaluare în mod corect, în conformitate cu legislația achizițiilor și cu documentația de atribuire a evaluat oferta depusă. Comisia de evaluare avea obligația de verificare a încadrării în valoarea totală estimată și nicidecum încadrarea pe linii bugetare a valorii, respective a ofertei financiare. 4. Achizitoarea apreciază ca afirmațiile contestatorului potrivit cărora, ofertantul ... S.R.L. a depășit valoarea estimată a achiziției, iar totodată că ... S.R.L ”(...) și-a redus artificial tariful minim legal care poate fi ofertat și care poate fi fundamentat pentru prestarea serviciilor de pază umană, nerespectând în acest sens toate obligațiile minime și imperative stabilite în sarcina oricărui angajator (...)", sunt lipsite de cursivitate. Totodată, autoritatea contractantă învederează că oferta celor doi este apropiată, neexistând diferențe majore sau prețuri neobișnuit de scăzute, prezentând în acest sens un tabel comparativ al tarifelor practicate de cele două societăți: Nr. Activitate U.M Preț unitar Preț unitar crt. principală/categorie de ... ... serviciu S.R.L S.R.L 1 Servicii de pază Lei/oră 18,64 19,28 2 Servicii monitorizare, Lei/lună x 14,50 10,00 intervenție obiectiv 3 Servicii transport de valori Lei/zile 16,00 10,00 Autoritatea contractantă susține că a dat dovadă de transparență totală în desfășurarea procedurii pentru atribuirea contractului menționat anterior, verificând toate documentele, transmițând clarificări tuturor ofertanților participanți și nefavorizând niciun ofertant participant la procedură 5. Cu privire la faptul că ... S.R.L. solicită prin contestația depusă accesul la documentele ofertantului clasat pe locul I, autoritatea contractantă precizează că acesta a studiat la sediul autorității în data de 14.03.2022 ora 13:00 dosarul achiziției, fiind pusă la dispoziția acestuia Pagina 9 din 25
oferta celui clasat pe locul I, context în care achizitoarea consideră ca lipsit de fundament acest capăt de cerere. Concluzionând, având în vedere toate circumstanțele enunțate în cuprinsul prezentului punct de vedere, autoritatea contractantă solicită să se constatate că evaluarea tuturor ofertelor s-a realizat conform prevederilor legale aplicabile în materie și, contrar a ceea ce susține contestator, ofertanții au beneficiat de tratament egal, astfel încât, după finalizarea procesului de evaluare, doar ofertele care au îndeplinit condițiile documentației de atribuire au fost declarate admisibile. Oferta câștigătoare a fost desemnată după aplicarea criteriilor de atribuire, conform documentației de atribuire aduse la cunoștință tuturor ofertanților, devenită obligatorie, atât pentru ofertanți cât și pentru autoritatea contractantă, începând cu data limită de depunere a ofertelor. În consecință, având în vedere prevederile legale în vigoare, autoritatea contractantă precizează că nu a considerat că se impune adoptarea unor măsuri de remediere, procesul de evaluare fiind realizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, coroborate cu dispozițiile din Normele de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 395/2016. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea 101/2016, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației promovată de către ... S.R.L. ca fiind nefondată pentru considerentele expuse, iar ca efect menținerea actelor întocmite de către Comisia de evaluare în cadrul procedurii. Prin cererea de intervenție înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 16063/28.03.2022, formulată în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, ... S.R.L. solicită respingerea ca nefondată a contestației formulată de ... S.R.L., menținerea ca legal a rezultatului procedurii de atribuire prin care oferta sa a fost declarată câștigătoare și acordarea cheltuielilor de judecată. Intervenientul arată că, în opinia sa argumentele invocate de către contestator nu se susțin, trebuind a fi respinse ca nefondate, prin raportare la conținutul documentației de atribuire, precum și a însăși ofertei formulate și înaintate de către ... S.R.L. autorității contractante. În ce privește netemeinicia susținerilor contestatorului, intervenientul menționează: A) Cu privire la sporul de noapte, intervenientul citează art. 125 din Codul Muncii care reglementată munca pe timp de noapte după cum urmează: ”(1) Munca prestată între orele 22,00-6,00 este considerată muncă de noapte. (2) Salariatul de noapte reprezintă după caz: Pagina 10 din 25
a) salariatul care efectuează muncă de noapte cel puțin 3 ore din timpul său zilnic de lucru; b) salariatul care efectuează muncă de noapte în proporție de cel puțin 30% din timpul său lunar de lucru. (3) Durata normală a timpului de lucru, pentru salariatul de noapte, nu va depăși o medie de 8 ore pe zi, calculată pe o perioadă de referință de maximum 3 luni calendaristice, cu respectarea prevederilor legale cu privire la repausul săptămânal. (4) Durata normală a timpului de lucru pentru salariații de noapte a căror activitate se desfășoară în condiții speciale sau deosebite de muncă nu va depăși 8 ore pe parcursul oricărei perioade de 24 de ore decât în cazul în care majorarea acestei durate este prevăzută în contractul colectiv de muncă aplicabil și numai în situația în care o astfel de prevedere nu contravine unor prevederi exprese stabilite în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior. (5) În situația prevăzută la alin. (4), angajatorul este obligat să acorde perioade de repaus compensatorii echivalente sau compensare în bani a orelor de noapte lucrate peste durata de 8 ore. (6) Angajatorul care, în mod frecvent, utilizează munca de noapte este obligat să informeze despre aceasta inspectoratul teritorial de muncă.” iar potrivit art. 126 din Codul Muncii (compensarea muncii de noapte) ”Salariații de noapte beneficiază: a) fie de program de lucru redus cu o oră față de durata normală a zilei de muncă, pentru zilele în care efectuează cel puțin 3 ore de muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază; b) fie de un spor pentru munca prestată în timpul nopții de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.” Pentru ipoteza sporului la salariul de bază, acordat conform art. 126, lit. b) din Codul Muncii, în condițiile în care autoritatea contractantă nu a impus prin documentația de atribuire modul de organizare al schimburilor, varianta cea mai economică din punct de vedere financiar este organizarea serviciului de pază pe trei ture de 8 ore , cu schimb la ora 16.00 și 00.00, arată intervenientul. Astfel, salariatul prestează doar 6 ore date în plată pentru spor de noapte, adică intervalul orar ( 00.00 - 6.00), varianta abordata inclusiv de către ... S.R.L., după cum urmează: Schimb 1: program 16:00 – 00:00, cuprinde 2 ore pe timp de noapte, însă fără condiția de la art. 126 din Codul Muncii, nu se acordă sporul de 25%. Schimb 1: program 00:00 – 8:00, include 6 ore în timpul nopții, pentru care se aplică sporul de 25%. Schimb 3: program 8:00- 16:00, program de zi. Pagina 11 din 25
Formula de calcul a sporului de noapte indicată corect este: 15.239 x 25%(spor noapte) x 25%(ponderea orelor de noapte) = 0,95 lei/oră, aceeași formulă de calcul a fost prezentată de către subscrisa în cuprinsul ofertei este corect, fără să fi fost diminuată artificial. B) Cu privire la fondul de handicap, de 4% pentru fiecare angajat, plătibil în condițiile Legii nr. 448/2006 către Bugetul de Stat, se observă că, potrivit art. 78 alin. (2) ”Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puțin 50 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați;” alin.(3) ”Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condițiile prevăzute la alin. (2), plătesc lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap.” Intervenientul precizează că societatea sa nu datorează/nu achită către bugetul această contribuție, avand în vedere îndeplinirea condițiilor legale pentru a fi scutiți de la plată. Cât privește documentele doveditoare, pe care contestatorul opinează că ar fi trebuit să le depună ... S.R.L., și anume Declarație 112, Extras Revisal, Intervenientul învederează că nu subzistă pretinsa încălcarea a normelor legale mai sus evidențiate, sau a documentației de atribuire pentru depunerea unor asemenea dovezi, prin raportare la însăși conținutul documentației. În acest sens, intervenientul face trimitere la Instrucțiuni pentru ofertanți, nr. ..., pag. 7-8, Propunerea financiară: ”Potrivit cerințelor achizitorului, ofertantul va exprima în propunerea financiară înaintată, costul total al serviciilor, precum și tariful unitar pentru fiecare dintre serviciile ce fac obiectul achiziției, ofertantul urmând a depune Formularul de oferta, precum și Anexa din formularul de oferta, din Secțiunea Formulare.” Caietul de sarcini, nu cuprinde niciun fel de dispoziții privind depunerea documentelor justificative pretinse de către contestator. Formularul nr. 2 și Anexa, de asemenea nu cuprind dispoziții privind depunerea de documentele justificative de niciun fel, în sensul dorit de către contestator. Se observă că nici din cuprinsul celor două formulare, Formular de Oferta și Anexa, nu rezultă impunerea unor obligații în sensul de a depune documente justificative (de niciun fel), în susținerea modului de elaborare a prețului ofertat/componentelor acestuia. Astfel că, aprecierile contestatorului în sensul în care oferta este incompletă pentru nedepunerea documentelor considerate de către aceasta ca fiind doveditoare pentru nedatorarea contribuției către bugetul de stat privind Fondul de handicap este absolut neavenită, neputând fi imputat ofertantului/autorității contractante modul în care Pagina 12 din 25
sunt impuse condițiile din conținutul Documentației de atribuire (cel puțin nu la acest moment), consideră contestatorul. Cât privește natura contractelor de muncă încheiate de către ofertant, cu persoanele încadrate în grad de handicap (cu normă întreagă/normă parțială) si, subsecvent, raționamentul expus de către contestator în sensul că numărul acestora, raportat la numărul total al angajaților societarii, se calculează fracționat și proporțional cu timpul efectiv lucrat, context în care se impunea depunerea deciziilor privind încadrarea în gradul de handicap pentru aceste persoane și raportul Revisal/salarial, reprezintă argumentații ce nu pot fi primite de către Consiliu, apreciază petentul. În acest sens, contestatorul face trimitere la normele legale ce reglementează obligația angajatorilor privind aceasta contribuție la bugetul de stat, respectiv art. 78 din Legea nr. 448/2006, din cuprinsul cărora rezulta următoarele teza și condiții - Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puțin 50 de angajați, au obligația dc a angaja persoane cu handicap într-un procent dc cel puțin 4% din numărul total de angajați; - Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condițiile prevăzute la alin. (2), plătesc lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul dc bază minim brut pe țara garantat în plată înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap. Rezultă din interpretarea acestor norme legale, necesitatea că raportat la numărul total de angajați (cu normă întreagă/cu normă parțială), angajatorul trebuie să aibă angajau un procent 4% persoane încadrate cu grad de handicap (cu normă întreagă/normă parțială), pentru a nu datora contribuția în cuantumul rezultat din formă de calcul cuprinsă în textul legal. Așadar, se observă că nici condițiile legale, nici formula de calcul a contribuției nu fac distincție între natura contractelor de munca, funcție de programul de lucru (normă întreagă, fracție de normă), întreg raționamentul contestatorului fiind o adăugare la norma legală, ce însă nu poate fi primită, pentru că acolo unde legea nu distinge, nici destinatarul său nu poate să o facă. C. Referitor la eroarea aritmetică menționată în contestație, privind o eroare aritmetica de 0, 01 lei, survenită cu ocazia operațiunii de adunare, din devizul de 24 h, intervenientul precizează: Total: 18, 11 + CAM 0, 41 = 18,51 , menționat în deviz, când în realitate este 18,52 lei. Influenta asupra valorii totale a contractului este de 1.105,32 lei. Numărul orelor program permanent: 110.532. Pagina 13 din 25
Valoarea totală ore program permanent: 110.532 ore x 18,69 lei/oră = 2.065.843, 08 lei (cu eroare aritmetica corectată). Valoarea totală a ofertei contestatorului, clasată pe locul al doilea, este de 2.150.526, 96 lei, valoarea totală corectată a ofertei ... S.R.L. este de 2.061.910,32 lei, astfel ca eroare aritmetică nu a influențat în niciun fel clasamentul, subliniază intervenientul. Potrivit art. 134 alin.(10) din H.G. nr. 395/ 2016: ”Prin excepție de la dispozițiile alin. (6), oferta va fi considerată admisibilă în măsura în care modificările operate de ofertant, la solicitarea comisiei de evaluare, în legătură cu propunerea sa financiară, reprezintă erori aritmetice, respectiv aspecte care pot fi clarificate cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Lege, elementele propunerii financiare urmând a fi corectate, implicit alături de prețul total al ofertei, prin refacerea calculelor aferente.” D. Cu privire la depășirea valorii estimate a contractului, intervenientul consideră crearea unui argument absolut artificial de către contestator, interpretarea normelor legale din această perspectivă fiind absolut trunchiată. Potrivit art. 137 alin. (2) lit. e) și f) din H.G. nr. 395/2016, oferta este inacceptabilă dacă: ”e) prețul, fără TVA, inclus în propunerea financiară depășește valoarea estimată comunicată prin anunțul de participare și nu există posibilitatea disponibilizării de fonduri suplimentare pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică respectiv; f) prețul, fără TVA, inclus în propunerea financiară depășește valoarea estimată comunicată prin anunțul de participare și, deși există posibilitatea disponibilizării de fonduri suplimentare pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică respectiv, se constată că acceptarea unei astfel de oferte ar conduce la modificarea substanțială în sensul depășirii procentelor de la art. 221 alin. (3) lit. f) pct. ii) din Lege.” În compararea valorii ofertate trebuie avută în vedere valoarea estimata la care face trimitere norma legala, sub acest aspect fiind relevante prevederile art. 16 din H.G. nr. 365/2016: ”(1) Estimarea valorii unei achiziții publice se realizează având în vedere obiectul acesteia, în conformitate cu cap. I, secțiunea a 4-a, paragraful 3 din Lege; (2) Obiectul achiziției publice se pune în corespondență cu codul/codurile CPV care îl descriu cât mai exact, relevantă în acest context fiind activitatea ce caracterizează scopul principal al contractului.” De asemenea, atunci când în lege este uzitată noțiunea de achiziție/achiziție publică, semnificația acesteia este potrivit art. 3 alin. (1) lit.b) din Legea nr. 98/2016, arată contestatorul. Din aceste prevederi legale rezultă că valoarea estimată a achiziției se raportează la valoarea totală a contractului de achiziție publică, pe Pagina 14 din 25
care ofertantul nu trebuie să o depășească, interdicția nefiind aplicabilă categoriilor de servicii din care este compus contractul. Astfel, intervenientul învederează că valoarea estimată a contractului nu este depășită, context în care contestația este neîntemeiată și din aceasta perspectivă. Concluzionând, intervenientul susține că autoritatea contractantă nu a nesocotit prevederile legale evocate de către contestatoare. În justificarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cererii de intervenție, ... S.R.L. a depus următoarele: - Factură fără serie, Nr. 216, nedatată, emisă de Av. ..., reprezentând CF. CONTRACT NR. ..., în sumă de ... lei; - O.P. Raiffeisen Bank cu nr. 204 din data de 28.03.2022 reprezentând ”CV FF 216/28.03.2022” în sumă de ... de la ... S.R.L., către .... - Împuternicire avocațială nr. ... prin care Av. ... este împuternicită de către ... S.R.L., în baza contractului de asistență juridică nr. 011014 din 2022 să desfășoare următoarele activități: REDACTARE, ASISTENȚĂ JURIDICĂ/REPREZENTARE – CERERE INTERVENȚIE CNSNC – CONTESTAȚIE – .... Prin adresa cu nr. 612/31.03.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 17164/01.04.2022, urmare a punctului de vedere al entității contractante și a cererii de intervenție formulată de către ... S.R.L., ... S.R.L. a formulat Punct de vedere prin care face cunoscute următoarele: În ce privește sporul de noapte, în eventualitatea în care s-ar putea admite compensarea sporului de noapte conform Codului Muncii conform metodei alese de către ofertantul declarat câștigător art.126, lit.b), petentul consideră că pentru demonstrarea practica a acestui exercițiu era necesară transmiterea unui pontaj concludent în vederea demonstrării acestui lucru în mod real. Totodată în ipoteza în care ar fi posibilă aceasta compensare contestatorul consideră următoarele: Analizând Propunerea Tehnică a ofertantului declarat câștigător la pag.146-147 din dosarul 682/C7/2022 aflat pe rolul CNSC, petentul identifică numărul de agenți propuși pentru posturile permanente, în număr de 4,45 agenți/post permanent. Astfel, conform documentației de atribuire "Tabel nr.1" reies un nr. de 14 posturi permanente. Prin raportare la devizul prezentat de către ... pentru postul permanent petentul arată următoarele: Salariul Minim 1588650 2550 lei *4,45 agenți *10 LUNI (perioada contract)*14 POSTURI Spor Noapte 97675,2 0 0,95 LEI SPOR Noapte cnf deviz ... * 102816 TOTAL ORE POST PERMANENT Concediu Odihna 132387, 5 2550 lei : 12 LUNI * 10 LUNI (perioada contract ) * 4,45 AG * 14 POSTURI Pagina 15 din 25
Spor Weekend 2056,32 SPOR WEK 0,02 cnf deviz ... * 102816 TOTAL ORE POST PERMANENT Sarbatori legale 61443,648 12 SARB LEGALE * 24 ORE * 15,239 LEI * 14 POSTURI Permanente TOTAL salarii brut 1882212,6 7 CAM 42349,785 2,25% DIN TOTAL SALARII BRUT Fd handicap 0 TOTAL CH 1924562,4 5 CHELT INDIR 11309,7 6 0,11 LEI cnf deviz ... * 102816 TOTAL ORE POST PERMANENT PROFIT 6168,96 0,06 LEI cnf deviz ... * 102816 TOTAL ORE POST PERMANENT TOTAL 1942041,1 7 LEI/ORA 18,89 Conform celor arătate și în care sunt evidențiate sumele pe care operatorul declarat câștigător conform propunerii tehnice și financiare avea obligația să le includă, este evidentă diferența dintre oferta transmisă de către ... S.R.L. - pag.226-227 din dosarul 682/C7/2022 CNSC unde "Valoare program 24 ore permanent 102816 ore x 18,68 lei/ora = 1920602,88 lei" Fiind vizibilă diferența reală a tarifului exemplificat față de cel ofertat de ... S.R.L., contestatorul apreciază că oferta acestuia și-a redus artificial tariful minim legal care poate fi ofertat și care poate fi fundamentat pentru prestarea serviciilor de pază umană, nerespectând în acest sens toate obligațiile minime și imperative stabilite în sarcina oricărui angajator de Legea 53/2003 - Codul muncii și de legislația în vigoare în domeniul salarizării precum și prevederile în vigoare în materia achizițiilor publice. Totodată, contestatorul afirmă că, analizând dosarul achiziției nu se regăsesc detalii privind sporul de noapte, mai exact invocarea art.127 din Codul Muncii alin.1), deși autoritatea contractantă în punctul de vedere transmis cât și operatorul economic declarat câștigător nu au prevăzut aceste aspecte inițial. Mai mult, în oferta depusă, ... S.R.L. nu arată niciunde modul de prestație al serviciului, respectiv în câte ture lucrează agenții prestatorului, observând cererea de intervenție voluntară formulată se identifică faptul că agenții urmează să presteze serviciul permanent în intervalul a 3 schimburi "Schimb 1: program 16:00 - 00.00 / Schimb 2: program 00:00 - 08.00 / Schimb 3: program 08.00 - 16.00. Pagina 16 din 25
În vederea celor expuse, petentul consideră relevante dispozițiile Art. 127 din Codul muncii "(1) Salariații care urmează să desfășoare munca de noapte în condițiile art. 125 alin. (2) sunt supuși unui examen medical gratuit înainte de începerea activității si, după aceea, periodic.", prin urmare analizând textul anterior petentul susține faptul ca ofertantul în cauza trebuia să includă cheltuieli cu transportul în considerarea dispozițiilor amintite, iar conform ofertei financiare nu a inclus aceste cheltuieli, sens în care face trimitere la prevederile art. 137 din H.G. nr. 395/2016. Referitor la fondul de handicap, față de documentele doveditoare ale ofertantului declarat câștigător, contestatorul consideră ca acestea nu pot fi concludente pentru următoarele considerente: Potrivit art. 2 alin. (1) - (3) din Ordinul nr. 590/2008 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea art. 78 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, emis de Autoritatea națională pentru persoanele cu handicap: "(1) Numărul de angajați care se ia în calcul este numărul mediu de angajați din luna. (3) Salariații care nu sunt angajați cu norma întreaga vor fi incluși în numărul mediu proporțional cu timpul de lucru prevăzut în contractul individual de munca.". Astfel mențiunea intervenientului este una eronată, reducerea aplicându-se așa cum a fost exemplificat în contestație. Totodată așa cum a fost exemplificat în contestația inițială, persoanele cu handicap pot fi încadrate în muncă conform pregătirii lor profesionale și capacității de muncă, atestate prin certificatul de încadrare în grad de handicap, emis de comisiile de evaluare de la nivel județean sau al sectoarelor municipiului București din care trebuia să reiasă norma de ore/lucru la care aceștia aveau dreptul să lucreze. În vederea stabilirii dacă aceste persoane mai sunt încă angajate, respectiv norma de lucru din cadrul societatii câștigătoare, era necesară depunerea Raportului/Salariat, susține contestatorul. Mai mult decât atât la pag. 131-132 - Certificat de atestare fiscală pct. Nr.10 din dosarul 682/C7/2022 CNSC, petentul identifică sume datorate fondului de handicap. Concluzionând, ... S.R.L. consideră că este necesar ca autoritatea contractantă să revizuiască actele evaluării ofertantului declarat câștigător, motiv pentru care se impune declararea inacceptabilă și neconforma a ofertei câștigătoare. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ... a organizat, prin procedură proprie, o achiziție publică, având ca obiect ” „...”, cod CPV ... Pagina 17 din 25
(Rev.2), prin publicarea pe site-ul propriu a anunțului de participare cu nr. .... Potrivit anunțului de participare, criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”, iar valoarea totală estimată a contractului este de 2.241.532,00 lei, fără T.V.A. Conform procesului-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor cu nr. 13560/17.02.2022, în procedura au depus oferte 3 operatori economici, respectiv: 1. ... S.R.L.; 2. ... S.R.L. și 3. ... S.R.L. Potrivit Raportului procedurii cu nr. 20344/10.03.2022, oferta ... S.R.L. a ocupat locul I în clasament, cu o propunere financiară de 2.091.273,48 lei, fără TVA, oferta ... S.R.L. a ocupat locul II în clasament, cu o propunere financiară de 2.150.526,96 lei, fără TVA, iar oferta ... S.R.L. a fost respinsă ca inacceptabilă. Procedând la soluționarea contestației formulate de ... S.R.L., Consiliul are în vedere, ca o chestiune prealabilă, faptul că după depunerea contestației a depus cerere de intervenție ... S.R.L., solicitând respingerea contestației formulată de ... S.R.L. ca nefondată și menținerea ca fiind legal a rezultatului procedurii de atribuire prin care oferta sa a fost declarată câștigătoare, precum și acordarea cheltuielilor de judecată conform art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2026. Cu privire la admisibilitatea cererii de intervenție formulată de ... S.R.L., având în vedere faptul că interesul acestui ofertant este evident, fiind declarat câștigător al procedurii de atribuire, Consiliul o va admite în principiu și, în condițiile în care intervenția vizează modul în care au fost evaluate ofertele de către ..., o califică drept cerere de intervenție accesorie, în conformitate cu prevederile art. 61 alin. (3) din Codul de Procedură Civilă. Procedând la soluționarea contestației formulată de ... S.R.L., Consiliul are în vedere invocarea de către autoritatea contractantă, prin punctul de vedere nr. 24135/23.03.2022, înregistrat la Consiliu cu nr. 15160/23.03.2022, a excepției inadmisibilității contestației, motivat de neîndeplinirea obligației de plată a cauțiunii, în prealabil, astfel că se va pronunța cu prioritate asupra excepției invocate, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 potrivit cărora „Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, cu încadrarea în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1), iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”. Din verificările preliminare, se constată că ... S.R.L. a sesizat Consiliul cu prezenta contestație cu nr. 527/18.03.2022, înregistrată la Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 14381/18.03.2022, fără a face dovada constituirii cauțiunii prevăzută de lege, drept pentru care, prin adresa nr. 14772/682/C7/21.03.2022, transmisă și prin e-mail, la data de 21.03.2022 ora 15:22, Consiliul a pus în vedere contestatorului ... S.R.L. să comunice, în termen de 3 zile, Pagina 18 din 25
în original, dovada (recipisa) privind constituirea cauțiunii în sumă de 44.830,64 lei, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, respectiv de la data de 18.03.2022. În data de 23.03.2022, ... S.R.L. a comunicat atât prin email, cât și în original, recipisa de consemnare a cauțiunii cu nr. 207940299/1 eliberată în data de 22.03.2022 de către CEC Bank, sucursala Ploiești, în sumă de 44.830,64 RON. În soluționarea excepției inadmisibilității pentru neconstituirea cauțiunii invocată de către autoritatea contractantă, Consiliul are în vedere prevederile art. 611 alin.(1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, care prevede: ”Pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8 sub sancțiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauțiune stabilită după cum urmează:” Sub acest aspect, Consiliul constată că ... S.R.L. a constituit cauțiunea datorată, în data de 22.03.2022, încadrându-se în termenul legal de constituire a acesteia de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Prin urmare, Consiliul constată caracterul nefondat al susținerilor autorității contractante, motiv pentru care respinge, ca nefondată, excepția inadmisibilității contestației pentru neîndeplinirea obligației de plată a cauțiunii de către ... S.R.L., invocată de către .... Procedând la analiza pe fond a contestației formulate de ... S.R.L., Consiliul constată că aceasta vizează rezultatul procedurii de atribuire, fiind formulate critici cu privire la oferta declarată câștigătoare a prezentei proceduri de atribuire, prezentată de ... S.R.L., referitoare la următoarele aspecte: 1. ... S.R.L. a calculat în mod eronat ponderea orelor lucrate în timpul nopții; 2. ... S.R.L. nu a inclus în cadrul tarifului ofertat cheltuielile cu fondul de handicap; 3. ... S.R.L. a depășit valoarea estimată stabilită pentru serviciile de monitorizare și intervenție; Procedând la soluționarea criticilor formulate de ... S.R.L., Consiliul constată următoarele: 1. În ceea ce privește criticile referitoare la modul de calcul de către ... S.R.L. a ponderii orelor lucrate în timpul nopții, Consiliul reține ca fiind relevante în soluționare prevederile din cuprinsul documentației de atribuire, unde se precizează că „Propunerea tehnică se va elabora astfel încât să se ofere posibilitatea verificării corespondenței acesteia cu cerințele prevăzute în caietul de sarcini; (...) Operatorii economici sunt obligați să indice în cadrul ofertei faptul că la elaborarea acesteia au ținut cont de obligațiile referitoare la condițiile de muncă și protecția muncii, completând în acest sens o Declarație privind respectarea obligațiilor Pagina 19 din 25
referitoare la condițiile de muncă și protecția muncii – Formular 4 și o Declarație privind respectarea legislației privind condițiile de mediu, sociale și cu privire la relațiile de muncă – Formular 5”, respectiv „Propunerea financiară va cuprinde prețul total în lei, fără T.V.A., precum și prețurile unitare pentru serviciile ce fac obiectul prezentei achiziții, cu încadrarea în fondurile alocate pentru această procedură”. De asemenea, în cuprinsul caietului de sarcini este prevăzut că „Municipiul Hunedoara intenționează să achiziționeze servicii de pază, monitorizare, intervenție și transport de valori în municipiul Hunedoara. Serviciile menționate generează servicii de pază umană, servicii de pază prin monitorizare și intervenție rapidă și servicii de transport valori, care sunt prezentate după cum urmează: - Servicii de pază umană, în condițiile Legii nr. 333/2003 și ale Hotărârii de Guvern nr. 301/2012. Serviciul de pază umană la obiectivele prezentate în tabelul nr. 1 va fi asigurat cu personal de specialitate (agenți de pază) avizat de organele de poliție, angajat, salarizat, instruit, echipat și dotat corespunzător legislației în vigoare pentru activitatea prestată și atestat profesional (în tabel fiind prezentate 13 locații cu posturi de pază de 3 tipuri, respectiv 12 h, 18 h și 24 h, cu numărul de ore ce urmează a fi prestate, programul și perioada – nota Consiliului), numărul total de ore fiind de 110.532 ore. Ofertantul trebuie să justifice modul de fundamentare a tarifului în conformitate cu prevederile legale din Codul Muncii. Paza va fi asigurată la exterior cât și la interiorul obiectivului, prin posturi de patrulare mobile, perimetrale; zonele de patrulare vor fi stabilite prin planurile de pază, sprijinite după caz de echipajele de intervenție rapidă”. Rezultă că ofertanții aveau obligația de a preciza în cuprinsul propunerii tehnice modul concret de îndeplinire a serviciului de pază pentru fiecare post în parte, respectiv cu indicarea în mod detaliat a modului de organizare a acestuia, prin prezentarea orarului de organizare a turelor acolo unde este cazul, aspecte ce se impuneau a fi verificate de către membrii comisiei de evaluare. Astfel, spre exemplu, se impunea a fi prezentat modul de organizare a posturilor permanente (24 h/24), a posturilor de 12 h și a celor de 18 h prin evidențierea modului de organizare a timpului de lucru și pe cale de consecință a orelor lucrate în perioada de noapte. Sub acest aspect, Consiliul reține ca fiind relevante în soluționare prevederile art. 125 din Codul Muncii potrivit cărora „(1) Munca prestată între orele 22,00-6,00 este considerată muncă de noapte. (2) Salariatul de noapte reprezintă, după caz: a) salariatul care efectuează muncă de noapte cel puțin 3 ore din timpul său zilnic de lucru; b) salariatul care efectuează muncă de noapte în proporție de cel puțin 30% din timpul său lunar de lucru. Pagina 20 din 25
(3) Durata normală a timpului de lucru, pentru salariatul de noapte, nu va depăși o medie de 8 ore pe zi, calculată pe o perioadă de referință de maximum 3 luni calendaristice, cu respectarea prevederilor legale cu privire la repausul săptămânal. (4) Durata normală a timpului de lucru pentru salariații de noapte a căror activitate se desfășoară în condiții speciale sau deosebite de muncă nu va depăși 8 ore pe parcursul oricărei perioade de 24 de ore decât în cazul în care majorarea acestei durate este prevăzută în contractul colectiv de muncă aplicabil și numai în situația în care o astfel de prevedere nu contravine unor prevederi exprese stabilite în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior. (5) În situația prevăzută la alin. (4), angajatorul este obligat să acorde perioade de repaus compensatorii echivalente sau compensare în bani a orelor de noapte lucrate peste durata de 8 ore. (6) Angajatorul care, în mod frecvent, utilizează munca de noapte este obligat să informeze despre aceasta inspectoratul teritorial de muncă”. Analizând oferta depusă de ofertantul declarat câștigător sub aspectul ponderii orelor de noapte, Consiliul reține că în cuprinsul devizelor prezentate în cadrul propunerii financiare, ofertantul ... S.R.L. a precizat că în calculul tarifului orar, pentru serviciile de 12 h/zi pentru perioada 01.06.2022-15.09.2022, a luat în calcul o pondere de 25% pentru orele de noapte, deși în cuprinsul tabelului nr. 1 din cadrul caietului de sarcini, pentru perioada respectivă, figurează doar servicii de pază de 12 h/zi între orele 7,00 – 19,00 și 8,00 – 20,00, perioade ce nu se încadrează în prevederile de la art. 125 alin. (1) din Codul Muncii, nefiind muncă prestată între orele 22,00 și 6,00. De asemenea, în ceea ce privește orele de noapte prestate în cadrul serviciilor de 12 h/zi, 18 h/zi și 24h/zi, în perioada 01.03.2022 – 31.12.2022, se reține că ofertantul în cauză a stabilit aceiași valoare pentru ora de noapte, respectiv 18,68 lei/ora, fără a preciza, modul concret de organizare a serviciului în ture, în condițiile în care serviciul se desfășoară după un program diferit, respectiv 18,30 – 6,30, 12,30 – 6,30 și 0 – 24, orele de noapte având o pondere diferită pentru fiecare program în parte. Analizând modul în care comisia de evaluare a analizat justificarea tarifului ofertat de către ofertantul în cauză, Consiliul constată că în cuprinsul procesului verbal de evaluare nr. 19335/08.03.2022 (la pag. 107 din dosarul achiziției) sunt evidențiate doar tarifele orare pentru serviciile de pază, de monitorizare, intervenție și transport valori, fără a fi făcute referiri la modul de constituire a acestora și fără a fi solicitate clarificări cu privire la neconcordanțele din cuprinsul propunerii financiare prezentate de acest ofertant cu privire la modul de calcul a sporului acordat pentru orele prestate pe timp de noapte. Astfel, Consiliul constată că din documentele aflate în cadrul dosarului achiziției nu rezultă că membrii comisiei de evaluare au efectuat verificări amănunțite cu privire la respectarea tuturor Pagina 21 din 25
prevederilor legale din Codul Muncii la constituirea tarifului ofertat de ... S.R.L., așa cum s-a solicitat prin caietul de sarcini. Consiliul nu reține în soluționare susținerile autorității contractante și a intervenientului ... S.R.L., exprimate în cuprinsul punctului de vedere nr. 15106/23.08.2022 și a cererii de intervenție nr. 16063/28.03.2022 potrivit cărora, în cadrul serviciului de pază, schimbul de personal se va realiza la ora 24, astfel că rezultă un număr de 6 ore lucrate pe noapte, respectiv o pondere de 25 % din numărul de ore al unei zile, întrucât aceste aspecte nu au fost identificate în cuprinsul ofertei prezentate inițial de către ofertantul în cauză, respectiv nu a fost prezentat modul concret de desfășurare a serviciului de pază pentru fiecare post în parte. Într-o atare situație, Consiliul constată că membrii comisiei de evaluare nu au analizat modul de justificare de către ... S.R.L., a tarifului orar ofertat pentru serviciile de pază, respectiv nu a verificat modul concret în care s-a calculat sporul pentru munca prestată pe timpul nopții prin raportare la prevederile art. 125 din Codul Muncii, aspecte ce trebuiau verificate pentru a se stabili conformitatea sau neconformitatea ofertei prezentate de ... S.R.L. prin raportare la prevederile documentației de atribuire, motiv pentru care admite criticile formulate sub acest aspect. Prin urmare, se constată că membrii comisiei de evaluare nu au analizat propunerea financiară prezentată de ... S.R.L. cu rigurozitatea impusă de prevederile legale aplicabil în materia achizițiilor publice, situație în care se impune anularea, în parte, a procesului verbal de evaluare nr. 19335/08.03.2022, a raportului procedurii nr. 20344/10.03.2022 și a actelor subsecvente acestuia, respectiv a mențiunilor referitoare la propunerea financiară prezentată de ... S.R.L. și reanalizarea propunerii financiare prezentate de acest ofertant prin raportare la prevederile Codului Muncii. În ceea ce privește criticile referitoare la faptul că ... S.R.L. nu a inclus în cadrul tarifului ofertat cheltuielile cu fondul de handicap, Consiliul reține ca fiind relevante în soluționare prevederile art. 78 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap și prevederile art. 2 din Instrucțiunea pentru aplicarea art. 78 din Legea nr. 448/2006 aprobată prin Ordinul nr. 590/2008 emis de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap potrivit cărora „Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puțin 50 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați”, respectiv „(1) Numărul de angajați care se ia în calcul este numărul mediu de angajați din lună. (2) Se determină numărul mediu lunar de salariați din fiecare lună ca medie aritmetică simplă rezultată din suma efectivelor zilnice de salariați din luna respectivă, inclusiv zilele de repaus săptămânal, zilele de sărbători legale și Pagina 22 din 25
alte zile în care, potrivit dispozițiilor legale, nu se lucrează, împărțită la numărul total de zile calendaristice. În efectivele zilnice nu vor fi incluși salariații aflați în concediu fără plată, cei aflați în grevă, cei detașați la lucru în străinătate și nici cei ale căror contracte individuale de muncă sunt suspendate. Pentru fiecare zi de repaus săptămânal sau de sărbătoare legală se vor lua în calcul efectivele de salariați din ziua lucrătoare precedentă, cu excepția persoanelor al căror contract individual de muncă a încetat în acea zi. (3) Salariații care nu sunt angajați cu normă întreagă vor fi incluși în numărul mediu proporțional cu timpul de lucru prevăzut în contractul individual de muncă”. Raportat la acest aspect, Consiliul are în vedere că ofertantul ... S.R.L. a depus în cadrul ofertei documentul intitulat „Declarație pe propria răspundere fond de handicap” în cuprinsul căruia se menționează că „societatea ... S.R.L. are încadrate în cadrul societății persoane cu handicap, neplătind fondul de handicap”, precizându-se nr. mediu de salariați – 350 și persoane cu handicap – 14, și faptul că se depun certificatele de încadrare în grad de handicap ale angajaților precum și Extrasul Revisal pentru aceștia, documentul „Declarație privind numărul mediu de salariați” prin care se declară că numărul mediu de salariați este de 350 și lista cu personal cu certificate de handicap. Analizând conținutul dosarului achiziției, transmis de autoritatea contractantă în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul constată că în cuprinsul procesului verbal nr. 19335/08.03.2022 nu se face referire la modul de îndeplinire de către ... S.R.L. a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, fiind evidențiate doar cantitățile, tarifele orare și prețul total pentru serviciile de pază, monitorizare și intervenție și transport valori. Astfel, Consiliul constată că membrii comisiei de evaluare nu au analizat documentele prezentate de ... S.R.L. în vederea justificării faptului că nu datorează plăți către fondul de handicap. Sub acest aspect, analizând documentele prezentate de ofertantul în cauză, Consiliul constată că deși acesta a prezentat o listă cu 14 persoane deținătoare de certificate de handicap, nu a prezentat și Extrasele Revisal pentru aceștia pentru a face dovada că persoanele respective sunt angajate cu normă întreagă, astfel că nu se poate verifica în ce măsură sunt respectat prevederile art. 78 alin. (2) din Legea nr. 448/2006, în condițiile în care includerea în numărul mediu de salariați a salariaților care nu sunt angajați cu normă întreagă trebuie să se facă proporțional cu timpul prevăzut în contractul individual de muncă pentru fiecare dintre persoanele cu handicap angajate de acest ofertant. Prin urmare, Consiliul constată că și sub acest aspect, criticile formulate de ... S.R.L. sunt întemeiate, în condițiile în care se impunea ca autoritatea contractantă să facă verificări detaliate cu privire la modul Pagina 23 din 25
de respectare de către ... S.R.L. a prevederilor legale referitoare la drepturile persoanelor cu handicap. Într-o atare situație, Consiliul constată că la reanalizarea propunerii financiare depusă de ... S.R.L., comisia de evaluare trebuie să efectueze verificări detaliate și cu privire la aceste aspecte. 2. În ceea ce privește criticile referitoare la faptul că ... S.R.L. a depășit valoarea estimată stabilită pentru serviciile de monitorizare și intervenție, Consiliul are în vedere că în cuprinsul documentației de atribuire se precizează că „Valoarea de 2.241.532,00 lei fără T.V.A. reprezintă valoarea estimată la care se vor raporta și evalua ofertele. Valoarea estimată pentru perioada 01.03.2022 – 31.12.2022 este compusă din: - 2.210.640,00 lei fără T.V.A. servicii de pază umană; - 1.820,00 lei fără T.V.A. servicii de pază prin monitorizare și intervenție rapidă; - 29.072,00 lei fără T.V.A. servicii de transport valori”. Prin urmare, Consiliul constată că cazul acestor posturi este prevăzut, în mod clar, că valoarea la care se raportează ofertele este valoarea estimată totală și nu valorile estimate pentru fiecare categorie de servicii ce urmează a fi prestate, astfel că nu vor fi reținute ca fiind relevante susținerile contestatorului potrivit cărora „... SRL a depășit valoarea estimata de către autoritatea contractanta”, în referire la valoarea ofertată de 1.885,00 lei pentru serviciile de monitorizare și intervenție, față de 1.820,00 cât a estimat autoritatea contractantă, motiv pentru care respinge, ca nefondate, criticile formulate sub acest aspect. Acestea fiind, în contextul de fapt și de drept anterior expus, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul admite contestația formulată de ... S.R.L., în contradictoriu cu .... Anulează, în parte, procesul verbal nr. 19335/08.03.2022, raportul procedurii nr. 20344/10.03.2022, respectiv mențiunile referitoare la propunerea financiară prezentată de ... S.R.L., precum și actele subsecvente acestuia. Obligă ... ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reanalizarea propunerii financiare prezentate de ... S.R.L., cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. În ceea ce privește cererea de intervenție nr. 16063/28.03.2022, depusă de ... S.R.L., având în vedere soluția adoptată cu privire la contestația formulată de ... S.R.L., Consiliul va proceda la respingerea, ca nefondată, a acesteia. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 24 din 25
CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către ... S.R.L., cu sediul social în ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în .... Anulează, în parte, procesul verbal nr. 19335/08.03.2022, raportul procedurii nr. 20344/10.03.2022, respectiv mențiunile referitoare la propunerea financiară prezentată de ... S.R.L., precum și actele subsecvente acestuia. Obligă ... ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reanalizarea propunerii financiare prezentate de ... S.R.L., cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. Respinge, ca nefondată, cererea de intervenție înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 16063/28.03.2022, formulată de către ... S.R.L., cu sediul social în .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Pagina 25 din 25
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.