AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 622/2022

DECORINT S.R.L. în contradictoriu cu MUNICIPIUL TURDA

Decizia CNSC nr. 622/C10/282 din 23.03.2022

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 622/C10/282 din 23.03.2022

Data din document
2022-03-23
Complet
C10

Obiectul procedurii

având ca obiect „Servicii de proiectare, execuţie lucrări şi servicii de asistenţă tehnică din partea proiectantului pentru proiectul Restaurarea, conservarea și reabilitarea clădirii fostei judecătorii (Piața Republicii nr. 5) și redestinarea ei ca centru de cultură, artă și tradiții, Municipiul Turda”, cod CPV 45000000-7, de către MUNICIPIUL TURDA, cu sediul în localitatea Turda, str. Piața 1 Decembrie 1918 nr. 28, județul Cluj, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: -Anularea rezultatului procedurii de atribuire comunicat prin Adresa nr. 3135/31.01.2022 prin care oferta Decorint SRL a fost respinsă; -Anularea deciziei prin care a fost desemnată oferta câștigătoare; -Anularea procesului verbal de evaluare financiară și a raportului procedurii sub aspectul respingerii ofertei contestatorului și declarării ofertei câștigătoare; -Constatarea caducității ofertei câștigătoare și obligarea autorității la excluderea acesteia; -Obligarea autorității contractante la reevalua…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit a) si b) din Legea nr. 101/2016, admite în parte contestația formulată de SC DECORINT SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL TURDA. Dispune anularea deciziei de respingere ca inacceptabila si neconforma a ofertei depuse de SC DECORINT SRL, anularea raportului procedurii nr. 3131/31.01.2022, rectificat prin raportul procedurii nr. 3574/03.02.2022, precum si a tuturor comunicarilor subsecvente acestora. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, dispune continuarea procedurii, dupa indeplinirea dispozitiilor de mai sus, prin revaluarea admisibilitatii ofertei depuse de SC DECORINT SRL, conform motivarii, in termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge critica formulata de contestator vizand oferta depusa de asocierea SC AWE INFRA SRL - SC SER CON CONSTRUCTII SRL - SC NOVARTIS SRL - SC EURAS SRL, conform celor cuprins…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 622/2022

Decizie CNSC
An dosar: 2022Înregistrare: 6502Data înregistrării: 2022-02-07
ContestatorDECORINT S.R.L.CUI 21179945
Autoritate contractantăMUNICIPIUL TURDACUI 4378930

2022_622_2022_Decizie_622.pdf, BO2022_622_2022_BO2022_622.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 5.023 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 622/C10/282 Data:23.03.2022 Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 6502/07.02.2022, depusă de SC DECORINT SRL, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, str. Dumitru Georgescu Kiriac nr. 7, judeţul Cluj, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J12/866/2007, având CUI RO 21179945, reprezentată legal de administrator Tibor Konti, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, organizată prin licitație deschisă, online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Servicii de proiectare, execuţie lucrări şi servicii de asistenţă tehnică din partea proiectantului pentru proiectul Restaurarea, conservarea și reabilitarea clădirii fostei judecătorii (Piața Republicii nr. 5) și redestinarea ei ca centru de cultură, artă și tradiții, Municipiul Turda”, cod CPV 45000000-7, de către MUNICIPIUL TURDA, cu sediul în localitatea Turda, str. Piața 1 Decembrie 1918 nr. 28, județul Cluj, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: -Anularea rezultatului procedurii de atribuire comunicat prin Adresa nr. 3135/31.01.2022 prin care oferta Decorint SRL a fost respinsă; -Anularea deciziei prin care a fost desemnată oferta câștigătoare; -Anularea procesului verbal de evaluare financiară și a raportului procedurii sub aspectul respingerii ofertei contestatorului și declarării ofertei câștigătoare; -Constatarea caducității ofertei câștigătoare și obligarea autorității la excluderea acesteia; -Obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor, conform celor reținute în decizia ce se va pronunţa; -Obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Pagina 1 din 3

§ 2

SC AWE INFRA SRL, în calitate de lider al Asocierii AWE INFRA SRL - NOVARTIS SRL - SER-CON CONSTRUCTII SRL - EURAS SRL, cu sediul în localitatea Turda, Str. Trascăului nr. 2A, judeţul Cluj, înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. J12/3859/2015, având CUI RO 35355090, reprezentată legal prin administrator Cristian Luca şi convenţional de Cabinet de Avocat Vlad Jinaru, cu sediul ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură în Bucureşti, str. Știrbei Vodă nr. 126, corp A, ap. 1, sector 1, depune Cerere de intervenție înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 8907/21.02.2022, prin care solicită: - în temeiul art. 17 alin. 3 din Legea 101/2016 raportat la art. 64 alin. (2) din N.C.P.C., admiterea în principiu a cererii de intervenţie accesorie în sprijinul autorităţii contractante formulată de AWE INFRA S.R.L.; - în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea 101/2016, respingerea contestaţiei formulată de DECORINT S.R.L., ca nefondată; şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea 101/2016, menţinerea tuturor actelor emise de autoritatea contractantă ca fiind temeinice şi legale. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit a) si b) din Legea nr. 101/2016, admite în parte contestația formulată de SC DECORINT SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL TURDA. Dispune anularea deciziei de respingere ca inacceptabila si neconforma a ofertei depuse de SC DECORINT SRL, anularea raportului procedurii nr. 3131/31.01.2022, rectificat prin raportul procedurii nr. 3574/03.02.2022, precum si a tuturor comunicarilor subsecvente acestora. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, dispune continuarea procedurii, dupa indeplinirea dispozitiilor de mai sus, prin revaluarea admisibilitatii ofertei depuse de SC DECORINT SRL, conform motivarii, in termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge critica formulata de contestator vizand oferta depusa de asocierea SC AWE INFRA SRL - SC SER CON CONSTRUCTII SRL - SC NOVARTIS SRL - SC EURAS SRL, conform celor cuprinse in motivare. În temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu dispozițiile art. 61 și urm. din Codul de procedură civilă, admite în parte cererea de intervenție formulată de SC AWE INFRA SRL, strict numai in ceea ce priveste critica care vizeaza oferta asocierii SC AWE INFRA SRL - SC SER CON CONSTRUCTII SRL - SC NOVARTIS SRL - SC EURAS SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu Pagina 2 din 3

§ 3

plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 180.120 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. .... Data:...... Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ...., depusă de SC ......... SRL, cu sediul în municipiul ........., str. ...., judeţul ........., înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. ........., având CUI RO ........., reprezentată legal de administrator ........., împotriva rezultatului procedurii de atribuire, organizată prin licitație deschisă, online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Servicii de proiectare, execuţie lucrări şi servicii de asistenţă tehnică din partea proiectantului pentru proiectul Restaurarea, conservarea și reabilitarea clădirii fostei judecătorii .... și redestinarea ei ca centru de cultură, artă și tradiții, .........”, cod CPV 45000000-7, de către ........., cu sediul în localitatea ........., str. ......... nr. ..., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: -......... de atribuire comunicat prin Adresa nr. 3135/31.01.2022 prin care oferta ......... SRL a fost respinsă; -Anularea deciziei prin care a fost desemnată oferta câștigătoare; -Anularea procesului verbal de evaluare financiară și a raportului procedurii sub aspectul respingerii ofertei contestatorului și declarării ofertei câștigătoare; -Constatarea caducității ofertei câștigătoare și obligarea autorității la excluderea acesteia; -Obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor, conform celor reținute în decizia ce se va pronunţa; -Obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Pagina 1 din 57

§ 2

SC ........ SRL, în calitate de lider al Asocierii ........ SRL - ........ SRL - ........ SRL, cu sediul în localitatea ........., Str. ..., judeţul ........., înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. ..., având CUI RO ..., reprezentată legal prin administrator ... şi convenţional de Cabinet de Avocat ..., cu sediul ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură în ..., depune Cerere de intervenție înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. ...., prin care solicită: - în temeiul art. 17 alin. 3 din Legea 101/2016 raportat la art. 64 alin. (2) din N.C.P.C., admiterea în principiu a cererii de intervenţie accesorie în sprijinul autorităţii contractante formulată de ........ S.R.L.; - în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea 101/2016, respingerea contestaţiei formulată de ......... S.R.L., ca nefondată; şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea 101/2016, menţinerea tuturor actelor emise de autoritatea contractantă ca fiind temeinice şi legale. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care SC ......... SRL reclamă rezultatul procedurii de atribuire, învederând următoarele: Contestatorul susține că întregul proces de evaluare s-a dovedit a fi o încercare asiduă a autorității contractante în identificarea unor potențiale neconcordanțe în oferta sa, astfel: •după finalizarea evaluării propunerilor tehnice, autoritatea a deschis etapa de evaluare a propunerilor financiare (la data de 08.12.2021) și văzând că preţul contestatorului este mai competitiv decât cel al ofertantului preferat, a revenit asupra ofertei tehnice depuse și i-a solicitat clarificări. Contestatorul solicită Consiliului să observe că iniţial oferta sa a fost depunctată în privinţa componentei tehnice (factorul de evaluare - experienţa experţilor cheie). Ulterior după depunerea cererii de acces la dosarul de achiziţie publică, contestatorul a fost informat că autoritatea a rectificat procesul verbal de aplicare a factorilor de evaluare aplicând punctaj maxim atât în privinţa ofertei contestatorului cât și în privinţa ofertei declarate câștigătoare (a se vedea pag. 4 din raportul procedurii în care inițial componenta tehnică avea un punctaj de 30 puncte și PV nr. 3556/03.02.2022). •ulterior răspunsurilor oferite, contestatorului i-au fost solicitate și clarificări privind propunerea financiară depusă, prin adresele 30.107/23.12.2021 și 647/07.01.2022. •deși solicitările trimise de către autoritate nu aveau la bază prevederi ale documentaţiei de atribuire, fiind pretinse, de cele mai multe ori, aspecte, informaţii si documente nesolicitate în Caietul de sarcini, din dorinţa de a confirma și lămuri viabilitatea și seriozitatea ofertei, contestatorul a răspuns tuturor clarificărilor pretinse. Pagina 2 din 57

§ 3

•și sub acest aspect, petentul constată că modalitatea în care s-au solicitat clarificările celor doi ofertanți rămaşi în procedură a fost total diferită. Astfel, dacă în cazul contestatorului, clarificările au vizat aspecte detalierii excesive ale prețurilor pentru anumite categorii de activități pe care documentaţia nu le impunea să fie defalcate în mod expres (ex. activitatea arheologică), în cazul ofertei preferate, autoritatea a solicitat clarificări clasice privind justificarea preţului ofertat, acceptând o valoare dată de acest ofertant fără alte clarificări suplimentare. În data de 31.01.2022 i s-a comunicat petentului rezultatul procedurii de atribuire în care i s-a adus la cunoştinţă faptul că oferta sa a fost respinsă, fiind declarată inacceptabilă în temeiul art. 134 alin. 5 și neconformă în baza art. 137 alin. 3 lit. d) din H.G. nr. 395/2016. Contrar celor afirmate de autoritatea contractantă, contestatorul precizează următoarele: •răspunsurile oferite de contestator la solicitările primite au fost concludente, corelate cu dispoziţiile documentaţiei de atribuire și au răspuns întocmai întrebărilor autorității contractante; •oferta contestatorului este corelată din punct de vedere tehnic și financiar, așa cum va argumenta mai jos. II. Motive care justifică admiterea contestației formulate 2.1. În ceea ce priveşte nelegalitatea excluderii ofertei Contestatorul arată că, deși comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire are 6 pagini, în realitate, motivarea concretă a concluziilor pentru care autoritatea a apreciat necoformă și inacceptabilă oferta sa este vagă, lacunară și nu respectă rigorile impuse de lege pentru motivarea actelor administrative. Astfel, contestatorul învederează următoarele: -autoritatea contractantă nu detaliază de ce răspunsurile sale nu ar fi fost concludente; autoritatea se limitează în a reda solicitarea de clarificări și parţial răspunsul său după care redă o concluzie pornind de interpretări proprii, greşite, subiective; -comunicarea în sine cuprinde o serie de prezumţii și afirmaţii vizând o pretinsă stare de fapt care sunt exclusiv creaţia autorității contractante, fără suport în oferta sa sau în răspunsurile la solicitările de clarificări. (i). Un prim motiv reținut în decizia de excludere vizează modalitatea de cuantificare a activității arheologice. Sub acest aspect, contestatorul afirmă că decizia de excludere se bazează pe o prezumţie greşită a autorității care nu își găsește un temei în oferta sa, raportat la modalitatea în care a fost elaborată documentaţia de atribuire. Cu titlu preliminar, contestatorul arată că prin cerinţele documentaţiei de atribuire nu s-a solicitat necesitatea defalcării și cuantificării distincte a activității arheologice. Mai mult decât atât, prin Răspunsul consolidat nr. 2/28.05.2021 publicat de autoritatea contractantă se precizează că la nivelul propunerii financiare se vor depune formularele F1 (centralizatorul cheluielilor pe obiectiv) și F2 (centralizatorul cheltuielilor pe obiect şi categorii de lucrări) fără a fi necesară prezentarea formularelor F3 (listele cu cantitățile pe categorii de lucrări) și ca atare, nici devize cuprinzând ore/valoare lucrări de Pagina 3 din 57

§ 4

arheologie/tip de activitate conexă. Se precizează în mod expres în răspunsul la clarificări că „listele cu cantități de lucrări ce vor cuprinde cuantificarea valorică (..) se vor întocmi la faza de proiectare, după semnarea contractului de către ofertantul câștigător.” Prin adresa nr. 647/07.01.2022, autoritatea a solicitat contestatorului să explice cuantificarea valorică a lucrărilor de arheologie, ignorându-și propriul răspuns la clarificări. Cu toate că procedura în cauză face referire la atribuirea unui contract de proiectare și execuţie (design & built) sens în care cuantificarea acestor lucrări la nivel de ofertă poate fi anevoioasă, pentru a justifica seriozitatea ofertei, contestatorul a răspuns la solicitarea trimisă. Astfel, contestatorul a precizat în răspuns că în oferta sa, activitatea de supraveghere arheologică la lucrările din subsol se reflectă în cadrul propunerii tehnice la Capitolul 2. Prezentarea Lucrărilor, pagina 614, la pagina 429, la pagina 790 . Totodată, având în vedere modalitatea de prezentare a graficul Gantt raportat la cerinţele caietului de sarcini (s-a solicitat redarea grafică la nivel de activități și sub activități) și întrucât ofertantul nu a avut obligaţia redării lucrărilor arheologice în cadrul graficului Gantt (care reprezintă o lucrare minoră, auxiliară de sub-sub-activitate), contestatorul a indicat prezența lucrărilor arheologice menţionând Exp. Arheo. la Obiectul 1 - Clădire monument istoric, activitatea Rezistenta, subactivitatea Infrastructura - desfaceri și refaceri pardoseli subsol, îndeplinind cerinţa caietului de sarcini (a se vedea paginile 764-766 din propunerea tehnică depusă). Menţionează contestatorul că pe Graficul Gantt a cuprins lucrările auxiliare de arheologie și alte subactivități unde pot fi necesare - ex: curățare și dezafectare platforme curte și spaţiu public, deviere reţele, arhitectură desfaceri și demolări, infrastructura - fundaţie ascensor, Obiectul 3 -Clădire anexă- desfaceri și demolări, infrastructură - placă pe sol și trotuare beton, Obiectul 4 - Amenajare curte interioară- desfaceri și demolări, instalații sanitare - reţea conducte și accesori etc. Se reține că acelaşi Grafic a fost depus și în oferta financiară la pagina 29-31. Contestatorul a precizat că la nivelul propunerii financiare, activitatea de supraveghere arheologică preventivă a fost cuprinsă la nivelul devizelor Amenajarea terenului, Cheltuieli pentru relocarea/protecția utilităților, Rezistenta - Obiectul 1, Arhitectura - Obiectul 1, Rezistenta - Obiectul 2, Rezistenta - Obiectul 3, Rezistenta - Obiectul 4, Instalații - Instalații sanitare - Obiectul 4, Rezistenta - Obiectul 6, Instalații - Instalații sanitare - Obiectul 6. Contestatorul face precizarea că valoarea activității de arheologie este una infimă raportat la valoarea ofertată a lucrării, de 51.400,02 lei, respectiv, 0,3% din valoarea ofertată a lucrării. Pentru a clarifica toate eventualele nelămuriri ale autorității contractante, din raţiuni de calcul, ofertantul a prezentat autorității extrase din F3 (nesolicitate în documentaţie) pentru a justifica valoarea acestor activități. Se apreciază că informaţiile prezentate de către petent în aceste devize au fost intrepretate eronat de către autoritatea contractantă, decizia acesteia fiind nelegală, din următoarele considerente: Pagina 4 din 57

§ 5

Din analiza tabelului indicat în comunicarea de rezultat se poate observa faptul că autoritatea nu a extras toate activitățile cu duratelele aferente din graficul Gantt pentru care au fost prevăzute și servicii de arheologie, fiind astfel omise: -Relocarea/proiecţia utilităților - Deviere reţele electrice și post trafo 30 zile, -Obiectul 3 - Clădire anexa- Rezistenta- Infrastructura - placă pe sol și trotuare beton 10 zile. Similar, la rubrica din comunicare "ore alocate expert", autoritatea a extras eronat din documentul Deviz oferta (extras) orele articolului aferent lucrărilor auxiliare de arheologie Obiectul 3-Cladire anexa-Rezistenta, 90 ore în loc de 30 ore. Astfel, în realitate, perioada în care vor fi necesare lucrările auxiliare de arheologie se intinde pe 375 zile, în care activitățile arhelogice însumează 999,27 ore. Astfel raportând totalul de ore aferente lucrărilor auxiliare arheologice la zilele de activitate rezultă o medie de 2,66 ore/zi. Întrucât documentaţia nu a solicitat evidenţierea expresă a lucrărilor auxiliare de arheologie în mod distinct pe grafic, contestatorul susține că acestea au fost incluse în etapa de lucrări cărora le sunt auxiliare (ex. la amenajare teren s-a prevăzut expres în grafic lucrările auxiliare de supraveghere arheologică menţionând exp. arheo). Modalitatea de redare grafică nu înseamnă în opinia contestatorului că orele necesare acestor lucrări auxiliare arheologice se vor desfășura în integralitate pe perioada lucrărilor respective ci doar că respectivele lucrări vor fi însoțite și de lucrări auxiliare arheologice. Contestatorul a răspuns solicitării de clarificări financiare cuantificând valoarea acestor lucrări de arheologie așa cum i s-a pretins. Astfel, corelarea orelor prevăzute în deviz și corelarea activităților cuprinse în grafic se verifică la nivel de zile și ore totale aferente arheologiei. Așa cum reiese din documentele anexate, totalul zilelor tuturor lucrărilor care includ și lucrări auxiliare arheologice din graficul Gantt este de 375 zile și totalul orelor de activitate auxiliară arheologică din Deviz ofertă (extras) este de 999,27 ore. Astfel raportând totalul de ore la zilele de lucrări auxiliare rezultă o medie de 2.66 ore/zi. Contestatorul menționează că în decizie se susţine în mod greşit ca activitatea arheologică ar urma să se realizeze, în unele etape 24h/24. O astfel de abordare denotă modul superficial de evaluare, fără legătură cu modalitatea practică în care se realizează în concret supravegherea arheologică. Este notoriu faptul că dacă o relocare de reţele durează 30 zile, lucrările auxiliare arheologice nu vor fi necesare în toate cele 30 zile, 24h/24. Se apreciază că decizia autorității contractante pleacă de la o prezumţie proprie fără fundament în oferta contestatorului în sensul că autoritatea pretinde că pentru fiecare tip de activitate inserată în grafic, orele alocate lucrări auxiliare de arheologie ar trebui să se realizeze integral în perioada activității respective. Altfel spus, luând exemplul dat în tabelul din comunicare autoritatea susţine că pentru Obiectul 1 - Clădire monument istoric rezistenta care se Pagina 5 din 57

§ 6

realizează în 10 zile de activitate, ar fi necesare și lucrări arheologice auxiliare de 150 ore. Contestatorul opinează că Autoritatea pleacă de la premisa greşită că toate cele 150 ore trebuie realizate în cele 10 zile, deși, nu există nicio normă legală sau impusă de documentație pentru astfel de raţionament. Nicăieri în documentaţie nu s-a solicitat defalcarea acestor ore de servicii auxiliare în mod expres pe fiecare categorie de lucrări. De altfel, contestatorul precizează că lucrările de arheologie nu prevăd doar prezența fizică a arheologului pe şantier ci, aceste lucrări se compun și din activități conexe care trebuie realizate anterior și ulterior supravegherii în situ, propriu-zise. Astfel, lucrările de supraveghere arheologică sunt cuprinse din trei etape: Etapa 1 - întocmire documentaţie pentru obţinerea autorizaţiei de supraveghere - activitate care se realizează anterior și este repartizată ca număr de ore teoretic fiecărei activități, însă practic ea se va realiza anterior supravegherii propriu-zise, fiind notoriu că nu se poate realiza activitatea de supraveghere în situ fără documentaţia prealabilă și obţinerea autorizaţiilor necesare acestora. Etapa 2 - supraveghere arheologică în situ pe perioada executării demolărilor și săpăturilor. Etapa 3 - documentarea descoperirilor și întocmirea raportului arheologic - activitate care se realizează ulterior supravegherii în situ și este repartizată ca număr de ore teoretic fiecărei activități, însă practic ea se va realiza ulterior supravegherii propriu-zise, fiind notoriu că nu se poate realiza concomitent cu activitatea de supraveghere în situ ci doar după finalizarea fiecărei etape. Prin urmare, excluderea ofertei contestatorului pe motiv că nu ar fi fost corelate lucrări auxiliare pentru care nu s-a solicitat o defalcare expresă și care reprezintă 0,3 % din valoarea ofertei, încalcă și principiul proporționalității. Interpretarea dată de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în cauza Naţional Farmers' Union şi alţii, C 157/96 principiul proporţionalităţii este în sensul că „se impune ca actele instituţiilor să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite, înţelegându-se că, în cazul în care este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puţin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporţionate în raport cu scopurile urmărite." Respectarea principiului proporţionalităţii impune, aşadar, ca autoritatea contractantă să aibă obligaţia de a examina în mod complet oferta depusă înainte de a adopta, în mod formalist, o decizie de excludere din procedură a ofertantului care deţine cea mai competitivă ofertă și care a inclus în oferta prezentată documentul a cărei indicare se solicita în clarificarea în cauză. Termenul «proporţional» înseamnă că excluderea trebuie să fie proporţională cu gravitatea comportamentului culpabil. Aceasta înseamnă de asemenea că este vorba întotdeauna despre o acţiune personalizată, întrucât autoritatea contractantă trebuie întotdeauna să verifice, de la caz la caz, pentru fiecare contract de achiziţii publice, dacă trebuie să excludă, Pagina 6 din 57

§ 7

într-un caz concret, o anumită întreprindere (în funcţie de natura şi de importanţa contractului, de natura şi de amploarea erorii și de documentele existente în oferta depusă). (ii). Al doilea motiv de pretinsă neconformitate vizează modalitatea de ofertare a activităților cuprinse la Cap. 6 Probe tehnologice și teste Contestatorul arată că în documentaţia de atribuire, partea Documentaţie tehnica 2. a fost postat Devizul general al obiectivului de investiții, parte integrantă a DALI. În acest deviz, activitățile de la Cap . 6 Probe tehnologice și teste au fost cotate cu zero „o". Constatând necesitatea realizării probelor în derularea executării contractului, însă datorită faptului că în devizul parte a documentaţiei de atribuire nu au fost bugetate, contestatorul a inclus valoarea acestor activități în suma de 37.779,00 lei, respectiv 0,2% din valoarea ofertei sale estimate, în cuprinsul Cap. 4 Investiția de bază. Prin solicitarea de clarificări trimisă, autoritatea a cerut contestatorului următoarele explicaţii: „având în vedere că în documentaţia de atribuire, în folderul Formulare_v2 a fost solicitată completarea formularului F1, conform HG 907/2016 - Centralizatorul cheltuielilor pe obiectiv, vă solicităm să justificați (...) cap. 6 Probe tehnologice și teste". În răspunsul oferit contestatorul a arătat autorității că în ceea ce priveşte valoarea de 37.779,00 lei aferentă cap.6 Probe tehnologice și teste, întrucât în devizul general din documentaţia de atribuire aceste activități au fost cotate cu "0", însă fiind activități necesare în derularea contractului, le- a cotat în cadrul capitolului 4. Investiția de bază, în cadrul devizelor de lucrări, capitol care cuprinde și cheltuielile specifice de probe, teste, instruiri, fiecărei categorii de lucrări. În susţinerea acestei conduite a specificat că în graficul Gantt din propunerea tehnică și din propunerea financiară depuse în termen în SEAP, sunt prezentate subactivități de verificări, inspecţii, teste, încercări, probe de presiune și etanşeitate etc. pentru fiecare obiect în parte. Se reține că în decizia de excludere, autoritatea a concluzionat că Răspunsul contestatorului la clarificări este neconcludent; practic, ceea ce i se impută petentului vizează faptul că a completat formularele puse la dispoziţie de autoritate în SEAP cu respectarea devizului general. Or, necorelările documentaţiei de atribuire nu pot fi imputate ofertanţilor. CJUE cu ocazia soluţionării unor trimiteri preliminarii, a statuat obligativitatea prevederii în mod concret și explicit a cerinţelor în documentaţia de atribuire și că în niciun caz aceste cerinţe nu pot fi deduse prin intrepretarea altor menţiuni sau trimiteri la legislaţie prevăzute în documentaţie. În realitate, având în vedere că în cadrul devizului general întocmit la nivel de DALI din documentaţia de atribuire Cap. 6 Probe și teste a fost cotat cu zero, contestatorul a ținut cont de aceste costuri în alt capitol al devizului general (cap 4 Investiţia de bază), pentru a nu ajunge în imposibilitatea decontării acestor activități necesare executării contractului, întrucât pentru această poziţie nu există alocare bugetară aprobată. Astfel spus, în cadrul răspunsului la solicitarea de clarificări, petentul confirmă că probele și testele sunt activități necesare, că au fost avute în Pagina 7 din 57

§ 8

vedere la întocmirea ofertei și dată fiind neconcordanța din documentaţie, acesta a cotat aceste costuri în cap 4 Investiţia de bază în cadrul devizelor de lucrări. Se arată că în acelaşi răspuns, contestatorul a exemplificat ce tipuri de cheltuieli cu probe, teste și instruire personal au fost incluse în Cap. 4 Investiţia de bază în cadrul devizelor de lucrări și că a cuprins și evidențiat aceste probe, teste, instruiri în graficul Gantt ca subactivități specifice de verificări inspecţii teste încercări pentru fiecare obiect în parte, demonstrând corelarea propunerii tehnice cu propunerea financiară. Contrar susţinerilor autorității contractante, contestatorul afirmă că devizul general face parte din documentaţia de atribuire care este obligatorie atât pentru ofertanţi în elaborarea ofertei cât și pentru autoritate în evaluare. Respectarea HG 907/2016 impune și respectarea devizului general. Atât timp cât în devizul general postat de autoritate, la Cap 6. Probe s-a prevăzut „0", contestatorul opinează că nu se poate imputa ofertanţilor că nu au trecut aceeaşi valoare la acest capitol în formularul completat. Faptul că contestatorul a ales să includă costul acestor activități necesare executării contractului în costul cap. 4 Investiţia de bază, aspect ce rezultă din graficul depus, nu înseamnă în opinia sa că nu ar fi alocat un buget pentru cap. 6 Probe și teste. Conform art. 10 din Hotărâre 907/2016, este definit devizul general ca fiind documentaţia economică prin care se stabileşte valoarea totală estimativă a cheltuielilor necesare realizării obiectivelor de investiţii sau a cheltuielilor asimilate investiţiilor, necesare realizării lucrărilor de intervenţii la construcţii şi instalaţii, în faza de proiectare studiu de fezabilitate/documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii. Prin urmare, contestatorul este de părere că afirmaţia autorității contractante referitoare la faptul că devizul din documentaţia de atribuire a avut rol orientativ este total neavenită, deoarece, în baza acestui deviz autoritatea a stabilit valoarea estimată a ofertei care se presupune că include toate costurile necesare executării contractului și a obţinut finanţarea de tip POR/381/13/1/ Îmbunătăţirea calităţii vieţii a populaţiei în oraşele mici şi mijlocii din România a proiectului. Or, atât timp cât valoarea estimată a investiţiei a fost stabilită pe baza acestui deviz iar în deviz nu se regăsește bugetat capitol distinct pentru probe tehnologice și teste, contestatorul apreciază că nu se poate susţine o pretinsă neconformitate a o ofertei sale pentru că a urmat modelul impus în deviz. Contestatorul opinează că și sub acest aspect decizia de excludere este disproporţionată întrucât valoarea acestor activități (cuprinse în oferta sa așa cum a arătat mai sus) este infimă, respectiv de 0,2% din valoarea ofertată. În aceste condiţii, excluderea ofertei contestatorului pentru completarea unui formular, cu respectarea devizului general, nu poate fi una legală. (iii). Al treilea motiv de excludere vizează interpretarea eronată de către autoritatea contractantă a orelor de lucru declarate pentru expertul ......... Pagina 8 din 57

§ 9

Contestatorul susține că expertul ........ nu lucrează 2 ore /zi astfel cum se reține în decizia autorității contractante de excludere a ofertei sale, iar zilele aferente etapei de proiectare menționate în oferta tehnică la pag. 158 sunt corelate cu orele și sumele declarate pentru expertul ........ în anexa A1 din răspunsul la clarificări și cele de la pag. 126 din propunerea tehnică. Se arată că potrivit răspunsului la întrebarea 1(7) din Răspunsul consolidat 2/28.05.2021 autoritatea contractantă a precizat că pentru experţii care nu sunt angajaţii ofertantului este suficientă prezentarea: ❖ copii „conform cu originalul" după contractul de muncă/ extras revisal /contractul de colaborare/de servicii sau/şi angajamentul de participare/ declaraţii de disponibilitate (pentru personalul cure nu este angajat al ofertantului). În speţa, pentru expertul ........ au fost depuse declaraţii de disponibilitate și angajament de participare împreună cu toate documentele ce justificau experienţa și calificările expertului. La momentul solicitării justificării preţului, contestatorul a prezentat tariful orar brut pentru acest expert ca fiind de 48,69 lei/ora, tarif care depăşeşte tariful indicat în legislaţia în vigoare. Acest tarif orar brut este un tarif de referinţă utilizat la nivelul societății contestatoare cu experţii arhitecți colaboratori, pentru proiectele în derulare. În decizia de excludere autoritatea invocă o pretinsă neconcordanță între numărul de zile indicate în propunerea tehnică 73 zile și numărul de ore precizat în răspuns 482. În realitate, contestatorul susține că nu există nicio neconcordanță. Se reține că la pag. 158 din propunerea tehnică se arată că cele 73 de zile sunt aferente activității de proiectare și sunt defalcate în subactivitățile de proiectare. Aici se menționează participarea fiecărui expert la fiecare tip de subactivitate. Începând cu pag. 126 din propunerea tehnică, pentru fiecare subetapă de poiectare, la fiecare expert s-a alocat un număr de ore. Reiterează contestatorul faptul că d-na ........ a fost nominalizată pe poziţia de architect șef/ coordonator /director de proiect. Dacă autoritatea ar fi adunat toate orele expertei ........ de la pag 126 din propunerea tehnică, contestatorul afirmă că ar fi observat că însumează 482 ore, ore alocate acestei experte în cele 73 zile. Astfel, contestatorul învederează Consiliului că nu există neconcordanță între numărul de ore și numărul de zile precizat ci doar o înţelegere eronată de către autoritatea contractantă a informaţiilor pe care le-a prezentat. Astfel, în propunerea tehnică, contestatorul a arătat că expertul va fi disponibil pe toate cele 73 zile în care se prestează activitatea de proiectare, etapă pentru care au fost alocate expertului 482 ore în total (o medie de 6,6 ore/zi cu respectarea legislaţiei în vigoare). Contestatorul precizează că totalul de 73 zile lucrătoare din propunerea tehnică de la la pagina 158 a fost stabilit prin planificarea activității de proiectare, cu menţiunea că „în calculul zilelor lucrătoare s-a ţinut cont de faptul că unele acitivităţi se suprapun ca şi perioade de timp”. Mai mult, contestatorul a arătat că expertul ........ va fi angajată cu o normă de ore suficientă pentru fiecare etapă de proiectare, inclusiv pentru Pagina 9 din 57

§ 10

etapele de proiectare care se vor suprapune pe anumite perioade, conform graficului de proiectare, respectând numărul de ore alocat conform propunere tehnică depusă și conform răspuns la adresa nr. 30.107/23.12.2021. Se remarcă de către contestator faptul că Autoritatea pleacă de la o prezumţie greşită și ignoră menţiunile cuprinse în oferta sa și în răspunsul la clarificări. Astfel, contestatorul afirmă că nu a susţinut niciodată că ........ va lucra pe acest proiect 2 ore /zi. Ba mai mult, din propunerea tehnică și în răspunsul la clarificări a subliniat că numărul de ore aferente etapei de proiectare este 482 ore ce se vor realiza de a lungul celor 73 zile. În privinţa remuneraţiei, contestatorul precizează că pentru experţii cu care colaborează în mod uzual, în convenţia deținută este practicat tariful brut orar de 48,69 lei, activitățile prestate urmând a fi achitate în funcţie de numărul efectiv de ore lucrate. (fără relevanță în execuţia acestui contract, contestatorul menţionează că experţii cu care colaborează în mod uzual, în convenţiile sale, au prevăzut un număr minim de 2 ore/zi lucrate, remuneraţia acestora fiind de minim 2000 lei, de unde rezultă și tariful brut orar practicat). Se apreciază de către petent că acest tarif de 48,69 lei/oră respectă legislaţia în vigoare și a fost practicat de acesta și în prezenta procedură însă numărul de ore necesar pentru realizarea etapei de proiectare și de asistență a fost prevăzut în mod expres în anexele Al1- proiectare și A2 asistență tehnică din răspunsul la clarificări. Astfel, suma ce se va plăti expertului pentru activitatea din faza de proiectare a fost calculată orar având în vedere tariful orar brut de 48,69 lei/ora (tariful practicat pentru acest expert în temeiul convenţiei de colaborare convenită în general pe proiectele în care contestatorul lucrează împreună cu acest arhitect) rezultând un cost de 23.468,81 lei aferent celor 73 zile, respectiv celor 482 ore necesare activității de proiectare. Contestatorul învederează Consilului că raţionamentul expus pentru expertul ........ este aplicabil și pentru ceilalați doi experţi menţionaţi în comunicare. Astfel pentru dl. ........ au fost prevăzute 72 zile respectiv 466 ore aferente activității de proiectare. Tariful brut orar stabilit în aceleaşi condiţii este de 48,69 lei/ora care însumat cu numărul de ore 466 justifică un cost de 22.689,76 lei aferent celor 72 de zile, respectiv celor 466 ore necesare activității de proiectare. În acest context, petentul susține că concluzia autorității contractante expusă în decizia de excludere este contrazisă de menţiunile propunerii tehnice și a justificării de preț prezentate de acesta în răspunsul la clarificări. (iv). Ultimul motiv de excludere vizează o pretinsă modificare a propunerii financiare care ar atrage inacceptabilitatea ofertei contestatorului, rezultată din rotunjirea procentelor de subcontractare. Ofertantul apreciază că decizia autorității contiactante încalcă dispoziţiile art. 134 alin. 10 din HG nr. 395/2016 și principiul proporționalității. Contestatorul arată că prin solicitarea de clarificări transmisă, autoritatea i-a pus în vedere să „justificaţi valorile indicate în răspunsul la Pagina 10 din 57

§ 11

solicitarea de clarificări 30.107/23.12.2021 în ceea ce priveşte serviciile prestate de subcontractanții(..).raportat la procentele de subcontractare decalarate la nivelul documentelor de calificare". În răspunsul oferit, contestatorul susține că nu a adus modificări ci a justificat valorile așa cum i s-a solicitat în clarificare, sens în care a arătat că: -procentele de subcontractare au fost menționate cu 2 zecimale în ofertă, respectând formatul dat pentru întreaga ofertă financiară; -în acordul de subcontractare nu se putea trece valoarea ci doar procentul de subcontractare, întrucât altfel s-ar fi dezvăluit valoarea ofertei de preț a contestatorului; -în mod evident pentru a ajunge la procentele de subcontractare declarate în acorduri, s-au analizat lucrările ce urmează a fi executate de aceştia și s-a stabilit în prealabil valoarea lucrărilor, și mai apoi, procentul din totalul contractului; în momentul realizării calculului în aplicaţia excel, procentul a fost emis cu 9 zecimale iar contestatorul l-a inserat în acorduri cu 2 zecimale rotunjite, respectând formatul propunerii financiare; -valorile (diferențele de valoare) survin din rotunjirea procentelor de subcontractare, explicând pentru fiecare valoare în parte, cum s-a realizat această rotunjire. Contestatorul remarcă faptul că în comunicarea de rezultat nu se arată nici de ce răspunsul său la clarificări nu ar fi concludent în raport de solicitarea emisă și nici de ce nu ar fi incidentă situația reglementată de art. 134 alin. 10 din H.G. nr. 395/2016. Se apreciază de către petent că, concludența răspunsului se poate aprecia doar prin raportare la solicitarea de clarificări emisă. Or, ceea ce i s-a solicitat contestatorului a fost justificarea valorii subcontractate, raportat la procentele declarate în acorduri. În răspunsul său, contestatorul a justificat valorile explicând modul de formare al acestora în concordanță cu procentele de subcontractare. În acest sens, contestatorul apreciază că nu se poate discuta despre o pretinsă neconcludență a răspunsului. În plus, contestatorul susține că demersul rotunjirii zecimalelor este unul uzual în astfel de proceduri iar discreptanța aferentă rotunjirii este una minoră raportat la valoarea ofertată, respectiv de 0,007 % din preţul ofertat. Se reține că în jurisprudența CNSC (a se vedea http://www.cnsc.ro/wp- corttent/uploads/bo/2014/BQ2014 2142.pdf) s-a arătat că „În situaţia de speţă, între formularul de ofertă şi documentele anexate acestuia există anumite discrepanţe, în sensul că din rotunjirea preţurilor unitare la două zecimale, astfel cum a solicitat autoritatea, a rezultat o diferenţă valorică infimă, de mai puţin de .... lei între oferta depusă iniţial şi răspunsul la clarificări. Consiliul nu îşi însuşeşte punctul de vedere al autorităţii contractante referitor la imposibilitatea corectării acestor erori aritmetice". Astfel, contestatorul opinează că autoritatea contractantă a încadrat greşit diferenţa din tabel ca fiind o modificare a propunerii financiare. Diferențele rezultate din rotunjirea procentelor sunt derizorii, nefiind posibilă respingerea unei oferte pe motive atât de fragile, care nu afectează în vreun fel conformitatea ofertei sau execuţia viitorului contract. Pagina 11 din 57

§ 12

În aceste condiţii, raportat la prevederile art. 134 alin. 10 din HG nr 395/2016, contestatorul apreciază că autoritatea avea obligaţia, în virtutea respectării principiului proportionalității, să îi solicite corectarea erorii aritmetice și doar în măsura în care nu ar fi fost de acord cu corectarea sau nu ar fi răspuns solicitării, să-l excludă. Se menționează că potrivit art. 134 alin. (10), prin excepţie de la dispoziţiile alin. (6), oferta va fi considerată admisibilă în măsura în care modificările operate de ofertant, la solicitarea comisiei de evaluare, în legătură cu propunerea sa financiară, reprezintă erori aritmetice, respectiv aspecte care pot fi clarificate cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Lege, elementele propunerii financiare urmând a fi corectate, implicit alături de preţul total al ofertei, prin refacerea calculelor aferente, (ll)în cazul în care ofertantul nu este de acord cu îndreptarea erorilor aritmetice oferta sa va fi considerată inacceptabilă. Contestatorul afirmă că într-o decizie similară, CNSC (a se vedea http:// www.cnsc.ro/wp-content/uploads/bo/2014/B02014_2828.pdf) a sancționat conduita autorității contractante, statuând: „Consiliul apreciază că autoritatea contractantă a încălcat principiul proporţionalităţii, conform căruia autoritatea contractantă are obligaţia de a asigura corelaţia între necesitatea sa obiectivă, obiectul contractului de achiziţie publică şi cerinţele formulate în contextul aplicării procedurii, inclusiv în faza de evaluare a ofertei, motivat de faptul că nu poate fi considerată neconformă o ofertă care prezintă o neclaritate de minora in raport cu valoarea ofertata (...) Consiliul a stabilit în mod clar faptul că demersul... de a rotunji contribuţiile angajatorului asupra salariilor de la 27,759% la 27,76% este o eroare aritmetică în sensul dispoziţiilor art. 79 alin. (2) din HG nr. 925/2006, autoritatea contractantă fiind obligată să-i solicite clarificări ofertantului în cauză, în sensul exprimat de art. 80 alin. (1) din HG nr. 925/2006, care dispune: „comisia de evaluare are dreptul de a corecta erorile aritmetice sau viciile de formă numai cu acceptul ofertantului (...)", adică de a-i cere acceptul privind corectarea erorilor aritmetice constatate. Or, în cazul de fată, astfel cum rezultă din conţinutul adresei de solicitare de clarificări nr. 15120/15.09.2014, autoritatea contractantă nu a procedat la solicitarea acceptului ofertantului ... de a corecta eroarea aritmetică. Prin adresa de solicitare de clarificări nr. 15120/15.09.2014, autoritatea contractantă a cerut explicaţii cu privire la aplicarea procentului de 27,76% aferent contribuţiilor plătite de angajator pentru experţi, iar prin adresa de răspuns nr. 15203/16.09.2014, deşi ofertantul ... a efectuat, practic, corectarea erorii aritmetice autoritatea contractantă in mod greşit nu a luat în considerare această explicaţie ca fiind o îndreptare de eroare." Contestatorul face precizarea că ipoteza de mai sus este aplicabilă mutatis mutandis și în cazul de față, în care autoritatea alege în mod tendențios să excludă oferta sa pentru o eroare aritmetică evidentă, frecventă în astfel de proceduri și care are o valoare infimă de 0,007% din preţul ofertei. 2.2. În ceea ce priveşte caducitatea ofertei câștigătoare Contestatorul susține că, potrivit Adresei nr. 25/10.01.2022 ofertantul desemnat câștigător și-a prelungit perioada de valabilitatea a ofertei până la Pagina 12 din 57

§ 13

data de 31.01.2022 inclusiv. Prin urmare, oferta acestuia a fost valabilă până la data de 31.01.2022 ora 23.59. Începând cu data de 01.02.2022, ora 00.00, oferta depusă de ofertantul câștigător a devenit caducă, în contextul în care autorității contractante nu i s-a depus până la această oră declaraţia de prelungire a valabilității ofertei. Declaraţia ofertantului vizând prelungirea, a survenit ulterior expirării ofertei, respectiv, în după amiaza zilei de 1 februarie 2022 când acesta a depus declaraţia de prelungire împreună cu suplimentul de prelungire a garanţiei și dovada achitării suplimentului, tot din 01.02.2022. Se apreciază de către contestator că la momentul depunerii acestei declaraţii, oferta era caducă și nu mai putea face obiectul prelungirii, sens în care autoritatea contractantă ar fi trebuit să o excludă. Contestatorul susține că valabilitatea ofertei trebuie să fie una continuuă, orice discontinuitate inclusiv, de câteva ore atrăgând caducitatea ofertei în cauză. Contestatorul opinează că declaraţia depusă de ofertantul câștigător nu l-ar putea repune în situaţia de ofertant în această procedură de atribuire, deoarece la acel moment nu ar mai fi putut prelungi oferta care era deja expirată, iar lipsa prelungirii documentelor în discuţie în perioada lor de valabilitate face dovada încetării calităţii de ofertant, care nu mai poate avea interes în continuarea procedurii neavând o ofertă valabilă care să poată fi evaluate și ca atare, declarată câștigătoare. Sub acest aspect, în jurisprudența CNSC s-au statuat următoarele: "Consiliul apreciază că această chestiune a valabilităţii ofertei şi a valabilităţii garanţiei de participare este prioritară în analiză deoarece în situaţia în care ofertantul nu prelungeşte oferta astfel încât acestea să fie valabile pe toată durata procedurii de atribuire (inclusive perioada de soluţionare a contestaţiilor), operatorul economic pierde în acest fel dreptul de ai mai fi atribuit contractul. Ofertantul devine străin de procedură, nemaiavând posibilitatea de a încheia contractul care formează obiectul procedurii de atribuire. Astfel, împlinirea termenului ofertei atrage caducitatea aceştia, iar ofertantul titular pierde dreptul de a fi desemnat câştigător ca urmare a pierderii calităţii de participant la procedură. Astfel, în speţă toate prelungirile ofertelor sunt acte adiţionale ale ofertei iniţiale aşa cum prelungirile garanţiilor de participare reprezintă acte adiţionale ale garanţiilor iniţiale. O eventuală admitere a contestaţiei formulată de... nu ar putea repune contestatoarea în situaţia de ofertantă în această procedură de atribuire, deoarece nu ar putea fi prelungită nici oferta şi nici garanţia de participare care sunt deja expirate, iar lipsa prelungirii documentelor în discuţie în perioada lor de valabilitate face dovada încetării calităţii de ofertant, care nu mai poate avea interes în continuarea procedurii neavând o ofertă valabilă care să poată fi evaluată. Pe de altă parte chiar şi în situaţia ipotetică în care contestaţia ar fi admisă iar Comisia de evaluare ar considera oferta admisibilă nu ar mai exista posibilitatea semnării contractului atâta timp cât oferta nu mai este valabilă, o atitudine contrară însemnând încălcarea legislaţiei în vigoare în materia achiziţiilor publice. Consiliul apreciază că nu are nicio relevanţă dacă la momentul înaintării contestaţiei, oferta şi garanţia de participare erau Pagina 13 din 57

§ 14

valabile de vreme ce ele au expirat ulterior iar declaraţia de prelungire a survenit ulterior expirării ofertei in cauza." Astfel, contestatorul solicită Consiliului să constate caducitatea ofertei câștigătoare și să dispună admiterea contestației astfel cum a fost formulată. Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu sub nr. ...., ......... formulează Punct de vedere la contestația depusă de SC ......... SRL, învederând următoarele: În procedură au fost depuse un număr de 3 oferte, așa cum rezultă din Procesul verbal de vizualizare nr. 14737/28.06.2021. Pe parcursul procesului de evaluare a ofertelor, comisia de evaluare, a urmat toți paşii din normele de aplicare a Legii 98/2016, așa cum este stipulat în HG 395/2016 capitolul III - Secţiunea 10, astfel cum rezultă din procesele verbale de evaluare, făcând în faza iniţială analiza conformităţii DUAE, a documentelor de calificare și a garanţiilor de participare, apoi analiza propunerilor tehnice pentru stabilirea conformităţii și acceptabilității la secţiunea tehnică și după aceasta deschiderea secţiunii financiare din SEAP. În etapa de evaluare financiară, comisia de evaluare, a considerat necesară solicitarea de clarificări celor 2 ofertanţi a căror ofertă a fost declarată admisibilă la faza de evaluare tehnică. Astfel, referitor la analiza propunerilor financiare, s-au transmis către ofertantul Asocierea SC ........ SRL (lider de asociere) - SC ........ (asciat) - SC ........ SRL (asociat) - SC .... SRL (asociat) solicitarea nr. 30.105/23.12.2021, iar către ofertantul SC ......... SRL s-a transmis solicitarea nr. 30.107/23.12.2021. În urma analizării răspunsurilor la solicitările de clarificari, comisia de evaluare a constatat că se impune solicitarea de clarificări suplimentare ofertantului SC ......... SRL, sens în care i-a transmis acestuia solicitarea nr. 647/07.01.2022. În urma analizării ofertei finaciare și a răspunsurilor la solicitările de clarificare depuse de SC ......... SRL, comisia de evaluare a constatat că oferta acestuia este inacceptabilă în baza art. 134 alin. (5) și neconformă în baza art. 137 alin. (3) lit. d) din HG 395/2016. Ulterior, comisia de evaluare a procedat la finalizarea procedurii de atribuire, publicând în SEAP raportul procedurii și comunicările, documente care fac obiectul contestației, împreună cu Procesul verbal de evaluare a ofertelor financiare. Ca și aspecte preliminare, autoritatea contractantă reține următoarele: Contestatorul susţine că în urma deschiderii propunerilor financiare, comisia de evaluare s-a întors în evaluarea tehnică, solicitându-i clarificări suplimentare în ceea ce priveşte oferta tehnică. Autoritatea consideră această susținere falsă, făcută cu scopul de a induce în eroare Consiliul, întrucât evaluarea tehnică a fost finalizată la data de 07.12.2021, conform PV de evaluare tehnică nr. 28.295/07.12.2021, iar ultima solicitare de clarificări adresată contestatorului cu privire la oferta tehnică a fost solicitată în data de 26.11.2021, conform adresei nr. 27492/26.11.2021. Autoritatea contractantă recunoaște că a existat un moment în care comsia de evaluare a considerat că se impune întoarcerea în evaluarea tehnică, Pagina 14 din 57

§ 15

(aspect permis atât de legislaţia în domeniul achiziţiilor, cât și de sistemul SEAP), fiind îndeplinite demersurile în SEAP în acest sens. Ulterior, s-a revenit asupra acestei decizii, fără a exista nici o modificare față de evaluarea cuprinsă în PV nr. 28.295/07.12.2021, fără a se solicita clarificări suplimentare de natură tehnică și fără a fi modificat punctajul acordat iniţial. În ceea ce priveşte punctajul tehnic acordat, autoritatea contractantă susține că a fost vorba despre o eroare. În PV nr. 28.295/07.12.2021 a fost indicat pentru ambii ofertanţi a căror ofertă a fost declarată admisibilă (SC ......... SRL și Asocierea SC ........ SRL (lider de asociere) - SC ........ (asciat) - SC ........ SRL (asociat) - SC ..... SRL (asociat)) punctajul tehnic acordat. Ambii ofertanţi ar fi trebuit să primească punctajul maxim pentru factorii de evaluare: -Experienţa expertului c) Şef/coordonator/director proiect cu experienţă -Arhitect cu drept de semnătură atestat profesional OAR şi MC / specialist pe arhitectura (cu rol de coordonare tehnică a proiectării care contribuie la întocmirea documentaţiilor - PT, PAC, POE - în domenii similare); -Experienţa expertului d) Manager de contract - Arhitect cu drept de semnătură atestat profesional OAR şi MC / specialist pe arhitectura; implicarea în calitate de şef/coordonator/director de proiect, fiind indicat la nivelul PV nr. 28.295/07.12.2021 că experţii propuşi pentru aceste poziţii, au prezentat experienţa în peste 5 contracte. Dintr-o eroare, s-au acordat 5 puncte (punctaj corespunzător pentru experienţa specifică în 3-4 contracte), în loc de 10 puncte (punctaj corespunzător pentru experienţa specifică în 5, și peste 5 contracte), cum ar fi fost corect. Aceeaşi eroare a existat în cazul ambilor ofertanţi cu oferte admisibile, nu doar în cazul contestatorului. Comisia de evaluare a constatat această eroare ulterior publicării raportului procedurii și a întocmit PV nr. 3556/03.02.2022 privind rectificarea acestei erori. De asemenea, a fost rectificat raportul procedurii și a fost republicat în SEAP. Rectificarea acestei erori nu a avut nici un impact asupra evaluării tehnice, în sensul că nu a existat nicio modificare în ceea ce priveşte clasamentul ofertanţilor. Autoritatea reține că contestatorul susţine că solicitările de clarificare adresate ofertanţilor în timpul evaluării financiare, au fost diferite. Autoritatea contractantă solicită Consiliului să observe solicitarea nr. 30.105/23.12.2021 adresată ofertantului Asocierea SC ........ SRL (lider de asociere) - SC ........ (asociat) - SC ........ SRL (asociat) - SC .... SRL (asociat) și solicitarea nr. 30.107/23.12.2021 adresată contestatorului, acestea fiind identice. Ce a fost într-adevăr diferit, a fost modul în care ofertanţii au răspuns la aceste clarificări, aspect care nu poate fi imputat Autorității Contractante. În urma analizării răspunsului transmis de SC ......... SRL, comisia de evaluare a constatat că se impun clarificări suplimentare, întrucât răspunsul transmis conţinea o serie de neconcordanțe. Autoritatea reține că contestatorul menționează: "Deși comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire are 6 pagini, în realitate, motivarea concretă a concluziilor pentru care autoritatea a apreciat neconformă și inacceptabilă oferta noastră, este vagă, lacunară și nu respectă rigorile Pagina 15 din 57

§ 16

impuse de lege pentru motivarea actelor administrative", însă în fapt, Autoritatea opinează că contestația depusă de acesta este "vagă și lacunara", făcând referinţă încă din preambul la: "Deși solicitările trimise de către autoritate nu aveau la bază prevederi ale documentaţiei de atribuire, fiind pretinse de cele mai multe ori, aspecte, informaţii și documente nesolicitate în Caietul de sarcini, din dorinţa de a confirma și lămuri viabilitatea și seriozitatea ofertei noastre, am răspuns tuturor clarificărilor pretinse", afirmaţie nefondată și neargumentată, contestatorul fiind mulțumit cu aceste generalități, dar nu exemplifică care solicitare nu a avut temei și/sau dacă a fost lezat în interesul său de ce nu a contestat solicitările de clarificare. Autoritatea contractantă solicită Consiliului să respingă pe fond, ca neîntemeiată, contestația depusă de SC ......... SRL, având ân vedere următoarele considerente: 1. Contestatorul susţine că solicitarea de clarificări cu privire la cuantificarea serviciilor de arheologie a fost adresată fără a se ține cont de prevederile documentaţiei de atribuire. Autoritatea contractantă subliniază dreptul comisiei de evaluare de a solicita clarificări, conform art. 209 alin. (1) din Legea 98/2016. Se arată că în cazul în care un ofertant consideră că o solicitare de clarificări nu respectă prevederile legale, are posibilitatea să o conteste. SC ......... SRL nu a contestat solicitarea de clarificări, asumându-și să răspundă la aceasta. Comisia de evaluare a avut obligaţia de a analiza în integralitate răspunsul transmis de către contestator. În cadrul solicitării de clarificari nr. 30.107/23.12.2021, la întrebarea 5, contestatorului i s-a solicitat să clarifice „în ce masură activitatea de supraveghere arheologică a fost sau nu reflectată în cuprinsul propunerii tehnice și financiare depusă de dumneavoastră, raportat la răspunsul transmis ca urmare a solicitării de clarificări nr. 27.492/26.11.2021, corelând aceasta cu graficele depuse de către dvs. în oferta tehnică și financiară" iar în cadrul solicitării de clarificare nr. 647/07.01.2022, la întrebarea 1, acestuia i s-a solicitat: „În răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 30.107/23.12.2021 nu se regăsește cuantificarea serviciilor arheologice, indicându-se doar faptul că la nivelul propunerii financiare activitatea de supraveghere arheologică preventivă a fost cuprinsă la nivelul devizelor Amenajarea terenului, Cheltuieli pentru relocarea/protecția utilităților, Rezistenta - Obiectul 1, Arhitectura -Obiectul 1, Rezistenta - Obiectul 2, Rezistenta - Obiectul 3, Rezistenta - Obiectul 4, Instalatii - Instalații sanitare - Obiectul 4, Rezistenta - Obiectul 6, Instalații - Instalații sanitare - Obiectul 6. Vă solicităm să clarificaţi acest aspect." Se reține că scopul acestor întrebări a fost de a ajuta Comisia de evaluare să se clarifice asupra corelării dintre propunerea financiară și cea tehnică, în ceea ce priveşte activitatea de supraveghere arheologică. Întrebarea a fost determinată de răspunsul contestatorului la solicitarea de clarificări nr. 27492/26.11.2021 (evaluare tehnică), răspuns în cadrul căruia contestatorul a declarat că expertul care va îndeplini activitatea de supraveghere arheologică este angajat al Muzeului de Istorie a Transilvaniei, și că activitatea sa va fi îndeplinită în calitate de angajat al acestei instituții. În cadrul aceluiaşi răspuns, Pagina 16 din 57

§ 17

contestatorul a prezentat și contractul de prestări servicii nr. 3422/03.11.2020 încheiat între SC ......... SRL și Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, având ca obiect servicii de supraveghere arheologică, contract în care este prevăzut că „plata serviciilor se va efecua în funcţie de activitatea prestată și în conformitate cu anexele (întocmite pentru fiecare lucrare în parte) la contract. În oferta sa tehnică SC ......... SRL nu a precizat că expertul propus pentru poziţia de arhelog, respectiv dl. Csok Zsolt, va desfășura această activitate în calitate de angajat al Muzeului de Istorie a Transilvaniei, acest aspect fiind indicat în răspunsul la solicitarea de clarificare. Comisia de evaluare a considerat oportun să solicite clarificări cu privire la valoarea serviciilor de supraveghere arheologică, verificând astfel corelarea dintre propunerea financiară și cea tehnică, raportat la răspunsul contestatorului în care acesta a introdus elemente noi, precizând că activitatea de supravegherea arhelogică va fi îndeplinită de expertul arheolog, în calitate de angajat al Muzeului Național de Istorie a Tranilvanei. Comisia de evaluare a solicitat aceste clarificări, avînd în vedere întocmai prevederile din documentaţia de atribuire și precizarea de la nivelul Fișei de date, cap. IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare: „La elaborarea propunerii financiare, ofertantul va lua în calcul toate cheltuielile pe care le implică îndeplinirea obligaţiilor contractuale. Propunerea financiară va conţine (...) -fundamentarea economică a modului de formare a preţurilor prin raportarea la serviciile prestate (proiectare şi asistenţă tehnică) şi lucrările executate. Nota: Lipsa formularului de ofertă reprezintă lipsa propunerii financiare, ceea ce atrage încadrarea ofertei în categoria ofertelor inacceptabile. "Valoarea estimată scoasă la licitație în conformitate cu liniile bugetare din proiect sunt orientative şi nu limitative", iar ofertantul trebuie să-și evalueze prețurile astfel încât preţul total al ofertei să acopere toate obligaţiile contractantului menţionate în proiect (DALI), sau care reies din documentele licitaţiei pentru întreg ansamblul lucrărilor descrise în documentaţie (...)”. Autoritatea subliniază că ofertantului SC ......... SRL nu i-a fost solicitat formularul F3, ci cuantificarea serviciilor de supraveghere arheologică. În urma analizării răspunsurilor transmise de către SC ......... SRL, comisia de evaluare a constatat necorelarea dintre orele alocate expertului arheolog și activitățile alocate acestuia în Graficul Gantt. Autoritatea contractantă recunoaște că în tabelul indicat în Comunicarea nr. 3135/31.01.2022 privind rezultatul procedurii, există 3 erori, însă acestea nu au impact asupra concluziei comisiei de valuare. Autoritatea reține că din analiza documentelor transmise de contestator, rezultă că există activități, care necesită supraveghere arheologică, pentru care ofertantul a prevăzut în Graficul Gantt 10 zile, iar pentru expertul arheolog au fost alocate 240 ore, spre ex: Obiectul 4 - Amenajare curte interioara - Rezistenta - 10 zile, expertul arheolog având alocate 240 ore. În Graficul Gantt este prevăzut ca activitatea aferentă Obiectului 4 - Amenajare curte interioară - Rezistenta, se va desfășura în perioada 14.07.2023-27.07.2023 (zile consecutive) singura concluzie logică Pagina 17 din 57

§ 18

(iar nu o presupunere, cum eronat susţine contestatorul) fiind că expertul arheolog va munci 24h/zi. Autoritatea consideră că aceasta nu poate reprezenta decât o necorelare a propunerii financiare cu cea tehnică, cu atât mai mult cu cât expertul arheolog își va desfășura activitatea în calitate de angajat al Muzeului de Istorie a Transilvaniei, instituție care are obligaţia, la fel ca orice altă persoană juridică, de a respecta prevederile Codului Muncii: „ART. 114 - (1) Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare." Se reține că contestatorul susţine că expertul arheolog are alocate în medie 2,66h/zi (având în vedere raportul dintre orele alocate expertului 999,27 ore și zilele prevăzute în Graficul Gantt - 375 zile), însă autoritatea contractantă afirmă că această explicaţie nu poate fi acceptată, întrucât expertul va realiza activitatea în diferite faze ale lucrării, sens în care nu este corect a se calcula nr. de ore total alocat expertului raportat la nr. total de zile din Graficul Gantt, corect fiind a se calcula nr. de ore alocate pentru fiecare activitate raportat la nr. de zile prevăzut pentru acea activitate. Susţinerea contestatorului că „modalitatea de redare grafică nu înseamnă însă că orele necesare acestor lucrări auxiliare arhelogice se vor desfășura în integralitate pe perioada lucrărilor respective, ci doar că respectivele lucrări vor fi însoțite și de lucrări auxiliare arheologice" este îngrijorătoare în opinia Autorității, ridicând semne de întrebare asupra intenției acestuia de a-și respecta propria ofertă. Acesta mai susţine că autoritatea contractantă porneşte de la premisa greşită că toate orele alocate unei anumite activități, ar trebui realizate în timpul acelei activități (?!), neexistand nicio normă legală sau cerinţă impusă de documentaţia de atribuire în acest sens. Comisia de evaluare și-a format concluziile pe baza documentelor prezentate de către contestator, dar se pare ca acestuia îi scapă faptul că are obligaţia de a-și respecta propria ofertă cu tot ceea ce cuprinde aceasta. Contestatorul susţine că de fapt expertul arheolog nu își desfășoară activitatea în zilele prevăzute pentru activitatea respectivă, supravegherea arheologică urmând a fi realizată atât anterior, cât și ulterior supravegherii în situ. Autoritatea contractantă susține că această explicaţie nu este susținută și nu rezultă din documentele prezentate de către contestator. Autoritatea învederează Consiliului că obţinerea autorizaţiei pentru supravegherea arheologică se face la nivel de lucrare, și nu la nivel de activitate (conform art. 12 din Procedura 4/2010 de acordare a autorizaţiilor pentru cercetare arheologică). Această autorizare trebuie obținută anterior demarării lucrărilor pentru care se impune supravegherea arheologică. Astfel, Autoritatea susține că nu poate fi acceptată explicaţia contestatorului cum că au fost incluse ore pentru obţinerea autorizaţiei la fiecare activitate care necesită supraveghere. De asemenea, explicaţia contestatorului cum că în aceste ore ar fi incluse și activitatea pentru documentarea descoperirilor și întocmirea raportului arheologic, dar că de fapt aceste activități nu vor fi realizate în zilele alocate activității pentru care se va realiza supravegherea arheologică, nu poate fi acceptată de către autoritatea contractantă și nu este susținută în nici un fel de documentele prezentate de contestator. Pagina 18 din 57

§ 19

Având în vedere cele de mai sus, autoritatea contractantă consideră că este evident că atunci când au fost alocate ore expertului arheolog, acestea nu au fost corelate cu Graficul Gantt din propunerea tehnică. Acest aspect rezultă și din faptul că ofertantul a prevăzut pentru acest expert cheltuieli legate de CAM (2,5%), cheltuieli indirecte (14%) și profit (6%) în condiţiile în care expertul va îndeplini activitatea de supraveghere arheologică în calitate de angajat al Muzeului de Istorie a Transilvaniei, iar nu în calitate de angajat al SC ......... SRL. Este de subliniat în opinia Autorității că pentru demonstrarea realizării efective a acestei activități, SC ......... SRL a adăugat propunerii tehnice, pe calea răspunsului la clarificări, un contract de prestări servicii cu nr. 3422/03.11.2020 și recomandarea nr. 1756/24.06.2021, după data limită a depunerii ofertelor. 2. Cu privire la susţinerile contestatorului legate de modalitatea de ofertare a activităților cuprinse la Cap. 6 Probe tehnologice și teste, autoritatea contractantă învederează Consiliului prevederile din Fișa de date cap. IV.4.2 Modalitatea de prezentare a ofertei financiare: "Valoarea estimată scoasă la licitație în conformitate cu liniile bugetare din proiect sunt orientative și nu limitative, iar ofertantul trebuie să-și evalueze prețurile astfel încât preţul total al ofertei să acopere toate obligaţiile contractantului menționate în proiect (DAU), sau care reies din documentele licitației pentru întreg ansamblul lucrărilor descrise în documentaţie." Se reține că contestatorul susţine că a constatat necesitatea probelor și testelor prevăzute la Cap. 6 din deviz, însă din cauză că în devizul general din documentaţia de atribuire acestea au fost cotate cu zero, și pentru a nu ajunge în imposibilitatea de decontare a acestora, a inclus cheltuielile ocazionate de aceste probe și teste la Cap. 4 din deviz. Contestatorul nu a avut îngrijorarea legată de decontare și pentru alte linii din deviz, spre exemplu Cap. 1.4 din devizul din documentaţia de atribuire a fost cotat cu 0, însă contestatorul în oferta sa a prevăzut suma de 204.095,63 lei exclusiv TVA. Autoritatea contractantă consideră că aceasta dovedeşte că explicaţia contestatorului nu este susținută și nu poate fi acceptată. Contestatorul a declarat, prin răspunsul la solicitarea de clarificare nr. 647/07.01.2022, că a inclus sumele alocate pentru Cap. 6, în Cap. 4, însă acest aspect nu a avut cum să fie verificat/confirmat de către comisia de evaluare, de unde rezultă și neconcludenta răspunsului. Se menționează că ofertantul are și rolul de proiectant, iar liniile și bugetele prezentate în documentaţia de atribuire au rol pur orientativ, ofertantul fiind obligat să-și asume rolul activ de proiectant și să se conformeze reglementarilor impuse de HG 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul - cadru al documentaţiilor tehnico - economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, reglementare care impune și bugetarea acestei linii din Devizul general, odată ce au fost prevăzute activități specifice în propunerea tehnică. Referitor la afirmaţia includerii acestor cheltuieli în linia bugetară aferentă Cap. 4 cheltuieli pentru investiția de bază, autoritatea contractantă susține că această explicaţie nu poate fi acceptată, deoarece cheltuielile aferente Cap.6 Cheltuieli pentru probe tehnologice și teste, conform HG 907/2016, menționată mai sus, nu sunt cheltuieli de construcții montaj Pagina 19 din 57

§ 20

(C+M), iar o compensare între capitolele bugetare ale devizului general nu se poate face în această fază a competiției; aceasta ar încălca inclusiv prevederile contabilității de gestiune, stabilite de OMFP 1826/2003 cu modificările și completările ulterioare, pentru aprobarea Precizărilor privind unele măsuri referitoare la organizarea şi conducerea contabilităţii de gestiune care împarte cheltuielile la "cap.2.3 Gruparea cheltuielilor în vederea calculării costurilor: Pentru calculul costurilor bunurilor, lucrărilor, serviciilor şi al costurilor perioadei, cheltuielile înregistrate în contabilitatea financiară după natura lor se grupează în contabilitatea de gestiune astfel: a) cheltuieli directe; b) cheltuieli indirecte; c) cheltuieli de desfacere; d) cheltuieli generale de administraţie. Cheltuielile directe sunt acele cheltuieli care se identifică pe un anumit obiect de calculaţie (produs, serviciu, lucrare, comandă, fază, activitate, funcţie, centru etc.) încă din momentul efectuării lor şi ca atare se includ direct în costul obiectelor respective. Cheltuielile directe cuprind: costul de achiziţie al materiilor prime şi materialelor directe consumate, energia consumată în scopuri tehnologice, manopera directă (salarii, asigurări şi protecţia socială etc), alte cheltuieli directe. Cheltuielile indirecte sunt acele cheltuieli care nu se pot identifica şi atribui direct pe un anumit obiect de calculaţie, ci privesc întreaga producţie a unei secţii sau a persoanei juridice în ansamblul ei. Cheltuielile indirecte cuprind: - regia fixă de producţie, formată din cheltuielile indirecte de producţie care rămân relativ constante indiferent de volumul producţiei, cum ar fi: amortizarea utilajelor şi echipamentelor, întreţinerea secţiilor şi utilajelor, precum şi cheltuielile cu conducerea şi administrarea secţiilor; - regia variabilă de producţie, care constă în cheltuielile indirecte de producţie, care variază în raport cu volumul producţiei, cum ar fi: cheltuielile indirecte cu consumul de materiale şi forţa de muncă", deci și conform încadrării contabile, cheltuielile pentru probe tehnologice și teste, nu pot fi încadrate la cheltuielile de construcții montaj (C+M), acestea fiind de regulă prestări de servicii ale unor laboratoare și/sau persoane fizice autorizate, dar aceste cheltuieli nu vor intra în recapitulația specifică cheltuielilor de C+M, adică nu li se vor aplica cote CAM, indirecte și profit. Autoritatea contractantă face menţiunea că din acest punct de vedere ofertele depuse în procedură nu sunt comparabile, cealaltă ofertă admisibilă, având prevăzut capitol distinct pentru aceste cheltuieli, deci asumându-și rolul de proiectant, așa cum este prevăzut de HG 907/2016, cu modificările și completările ulterioare. Contestatorul consideră că autoritatea contractantă i-a imputat faptul că a completat formularele, respectând devizul general. Aceasta susţinere este în opinia Autorității total eronată, în primul rând pentru că nu a existat o astfel de cerinţă în documentaţia de atribuire, iar în al doilea rând contestatorul nu a completat formularele respectând devizul general din documentaţie, sigurul capitol în care a respectat devizul general, fiind Pagina 20 din 57

§ 21

capitolul 6 (însă în mod eronat, prevazând activități și bugetând cu „0" lei capitolul). Comisia de evaluare i-a imputat contestatorului faptul că acesta nu și-a corelat propunerea financiară cu propunerea tehnică, întrucât în propunerea tehnică, în Graficul Gantt, au fost prevăzute activități de probe și teste, însă în propunerea financiară nu s-au regăsit alocate sume pentru aceste activități. Autoritatea consideră că este posibil ca explicaţia contestatorului să fi fost admisibilă, dacă ar fi fost solicitată o clarificare în acest sens asupra documentaţiei de atribuire și la care autoritatea contractantă să răspundă favorabil. Autoritatea contractantă nu înţelege de ce nu s-a întâmplat așa, singura concluzie logică fiind că nu s-au alocat sume pentru cap. 6, iar răspunsul contestatorului reprezintă încercarea acestuia de a remedia această omisiune. Acceptarea explicaţiei dată de contestator ar expune autoritatea contractantă la riscul unei suplimentări ulterioare a contractului. Mai mult, dacă autoritatea contractantă ar accepta această explicaţie, ar încălca principiul tratamentului egal, având în vedere că ofertantul câștigător a prevăzut corespunzător sume pentru Cap. 6 din deviz. Autoritatea contractantă susține că este de neînţeles raţionamentul contestatorului, pe de o parte el a constatat că nu sunt alocate sume pentru Cap. 6 din deviz, însă totuşi el a prevăzut sume pentru aceste activități, și, pentru a determina și obliga Autoritatea Contractantă să le deconteze, le-a inclus într-un alt capitol din deviz. În acelaşi sens, au fost și constatările comisiei de evaluare referitoare la modificarea liniilor de buget din Formularul F1 și Devizul general, 5.1.1 Lucrări de construcții și instalații aferente organizării de şantier - care sunt cuprinse în lucrările de construcții montaj (C+M) și 5.1.2 Cheltuieli conexe organizării de şantier, care nu sunt cuprinse în lucrările de construcții montaj (C+M) și a căror modificare reprezintă o modificare a propunerii financiare, care nu se încadrează în excepţiile de la art. 134 alin. 10 din HG 395/2016. Autoritatea apreciază că este inadmisibilă declararea în această fază a procedurii, răspuns la solicitarea de clarificări, că dintr-o eroare s-au încadrat greşit cheltuielile cu organizarea de şantier, respectiv la linia 5.1.1 valoarea de 76.161,00 lei +TVA, și că de fapt corect la cap. 5.1.1 este valoarea de 53.312,70 lei +TVA, iar la cap.5.1.2 valoarea 22.848,30 lei + TVA, fără a se avea în vedere că se modifică valoarea cap. 4 Cheltuieli cu investiția de bază, deoarece cap. 5.1.2 nu intră în lucrările de C+M. 3. Cu privire la susţinerea contestatorului legată de orele de lucru declarate pentru expertul arh. ........, autoritatea contractantă învederează Consiliului că prin solicitarea de clarificări nr. 30.107/23.12.2021, ofertantului SC ......... SRL, la întrebarea 3 i s-a solicitat să transmită "Fundamentarea economică a modulul de formare a preţurilor prin raportarea la serviciile prestate (proiectare şi asistenţă tehnică) raportat la graficul de prestare a serviciilor din oferta tehnică (Ex: Expert/zile/tarif orar), respectiv toate cheltuielile legate de proiectare, asistență tehnică având în vedere numărul de ore alocat fiecărui expert cât și actvitatea alocată." În răspunsul la această solicitare de clarificare, SC ......... SRL a prezentat o detaliere a remuneraţiei personalului. În urma analizării Pagina 21 din 57

§ 22

răspunsului, comisia de evaluare a constat că în baza salariului lunar (2045 lei) și a tarifului orar indicat (48,96 lei/ora) expertul propus arh. ........, are alocate 2h/zi, ceea ce reprezentă o necorelare cu propunerea tehnică (unde acest expert are o alocare de 482 ore pentru 73 de zile, rezultând 6,6 ore/zi). În acest sens, comisia de evaluare a solicitat clarificări suplimentare prin adresa nr. 647/07.01.2022, respectiv întrebarea 4: „Având în vedere că în răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 30.107/23.12.2021, din cadrul tabelului A de la pg. 7 rezultă că expertul propus pentru poziţia de șef/ coordonator/ director proiect cu experienţă, respectiv Arh. ........ are alocate 2 ore/zi, vă solicităm să justificați numărul de ore indicat pentru acelaşi expert în tabelul A1, raportat la numărul de zile lucratoare indicate în oferta tehnică pentru acest expert, respectiv 73 de zile lucrătoare." În răspunsul sau, SC ......... SRL nu a făcut nici o precizare cu privire la susţinerea comisiei de evaluare, cum că arh. ........, are alocate 2 ore/zi. Ofertantul s-a limitat la a indica că numărul de ore prevăzut în tabelul A1 din răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 30.107/23.12.2021 corespunde cu numărul de ore prevăzut în oferta tehnică, și că „expertul ........ va fi angajată cu o normă de ore suficientă pentru fiecare etapă de proiectare, inclusiv pentru etapele de proiectare care se vor suprapune pe anumite perioade, conform graficului de proiectare, respectând numărul de ore alocat conform propunere tehnică depusă și conform răspuns la adresa nr. 30.107/23.12.2021". Comisia de evaluare a considerat răspunsul ofertantului ca fiind neconcludent având în vedere că nu este justificat cum este posibil ca expertul arh. ........ având (în baza salariului lunar) remunerate 2 ore/zi să aibă alocate în propunerea tehnică 482 ore în 73 zile. Este evident pentru Autoritate că acest aspect reprezintă o necorelare dintre propunerea financiară și cea tehnică, fie expertul trebuia să aibă mai puţine ore alocate în propunerea tehnică, fie trebuia să aibă un salariu lunar mai mare. În cuprinsul contestației, SC ......... SRL precizează că informaţiile indicate în tabelul A din răspunsul la solicitarea de clarificare nr. 31.107/23.12.2021, sunt informaţii cu titlu general și că acele contracte de muncă au doar rolul de a stabili tariful orar aplicabil experţilor. Această explicaţie nu poate fi acceptată de către Autoritate și nu este susținută de informaţiile prezentate în oferta contestatorului sau în răspunsurile acestuia la solicitările de clarificare. Suplimentar, autoritatea contractantă face menţiunea că în documentele depuse în susţinere, la răspunsul la solicitarea de clarificări nu regăsește declarat ca angajat expertul arh. ........, care are un rol esenţial în activitatea de proiectare. Aceeaşi situație este aplicabilă și pentru experţii ing. ........, Ing. ......... Expertul ing. .... are remunerate 2h/zi (conform salariului indicat în răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 31.107/23.12.2021) însă în propunerea tehnică are alocate 387 ore în 70 zile, rezultând 5,5 h/zi. Acest aspect reprezintă o necorelare dintre propunerea financiară și cea tehnică, fie expertul trebuia să aibă mai puţine ore alocate în propunerea tehnică, fie trebuia să aibă un salariu lunar mai mare. Expertul ing. ........ are remunerate 2h/zi (conform salariului indicat în răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 31.107/23.12.2021) însă în Pagina 22 din 57

§ 23

propunerea tehnică are alocate 466 ore în 72 zile, rezultând 6,4 h/zi. Acest aspect reprezintă o necorelare dintre propunerea financiară și cea tehnică, fie expertul trebuia să aibă mai puţine ore alocate în propunerea tehnică, fie trebuia să aibă un salariu lunar mai mare. Autoritatea contractantă face menţiunea că toate calculele de fundamentare a preţului pentru servicii de proiectare sunt eronate, întrucât conform răspunsului la solicitarea de clarificări nr. 647/07.01.2022, acestea deduc un profit de aprox. 40% față de cel declarat inclusiv în formularul de ofertă de 6%. 4. Cu privirea la susţinerile contestatorului legate de procentele de subcontractare, autoritatea contractantă învederează Consiliului că prin solicitarea de clarificări nr. 647/07.01.2022, ofertantului SC ......... SRL i s-a solicitat următoarea clarificare: „5. Având în vedere tabelul de mai jos, vă solicităm să justificați valorile indicate în răspunsul la solicitarea de clarificări 30.107/23.12.2021 în ceea ce priveşte serviciile prestate de subcontractații SC ... SRL, SC .... SRL, SC .... SRL, SC .... SRL, raportat la procentele de subcontractare declarate la nivelul documentelor de calificare.” Valoare ofertata 15,417,531.75 Procent conform acord de subcontractare Valoare conform acord de subcontractare Valoare conform solicitărilor de clarificari SC ... SRL 7.97% 1,228,777.28 1,228,000.00 ... ..... SRL 0.2% 30,835.06 30,000.00 .... SRL 0.06% 9,250.52 10,000.00 .... SRL 0.08% 12,334.03 12,000.00 Total 8,31% 1,281,196.89 1,280,000.00 Prin răspunsul său, SC ......... SRL a declarat următoarele: "Având în vedere că: -oferta financiară a fost întocmită la nivel de 2 zecimale -calculul procentelor aferente fiecărui subcontractant au fost realizate în Microsoft Excel program care valorifică în sume/procente toate zecimalele, fiind necesare aproximări la nivel de 2 zecimale, exact cum a fost întocmită oferta financiară -acordurile de subcontractare au fost completate la momentul depunerii doar cu valoare procentuală pentru a nu divulga informaţii referitoare la valoarea totală a ofertei, procentele fiind calculate raportând valorile stabilite pentru fiecare subcontractant la valoarea totală a investiției Valorile declarate pentru serviciile de proiectare și asistență tehnică aferente fiecărui subcontractant din răspunsul la solicitarea de clarificări sunt corecte. În susţinerea acestei afirmaţii și justificarea aproximării la nivel de 2 zecimale vă transmitem mai jos tabel comparativ cu calculul Pagina 23 din 57

§ 24

valorilor în varianta cu 9 zecimale și valoare conform procentelor din acordul de subcontractare: Valoare ofertata ( lei fara TVA) Procent cu 9 zecimale Valoare conform procentelor cu 9 zecimale si conform solicitărilor de clarificari Procent conform acord de subcontracta re Valoare conform procentelor din acordul de subcontractare 15.417.531,7 5 …. SRL 7.96495846 3% 1.228.000. 000 7,97 % 1.228.777, 28 … 0,19458367 5% 30.000.0 00 0,20 % 30.835 ,06 …. 0,06486122 5% 10.000,0 00 0,06 % 9.250, 52 ….. S.R.L 0,07783347 0% 12.000,0 00 0,08 % 12.334 .03 De asemenea după cum se observă suma valorilor pentru serviciile de proiectare și asistență tehnică aferente fiecărui subcontractant din răspunsul la solicitarea de darificări coincide cu valoarea totală pentru serviciile de proiectare și asistență tehnică declarate în propunerea financiară depusă în termen la pagina 6 (Cap. 3.2, Cap 3.4, Cap 3.5.4, Cap 3.5.6, Cap 3.8.1), respectiv 1.280.000, 00 lei + TVA." Se reține că, comisia de evaluare a constatat că răspunsul este neconcludent, întrucât în acordurile de subcontractare, au fost trecute clar procentele de subcontractare cu 2 zecimale, nu cu 9 zecimale. Autoritatea subliniază că nu a existat nicio cerinţă la nivelul documentaţiei de atribuire ca procentul de subcontractare să fie rotunjit la nivel de 2 zecimale. Ofertantul a avut libertatea de declara în acordurile de subcontractare procentul cu 9 zecimale, așa cum a precizat în clarificări, deoarece din acorduri nu se putea divulga informaţii referitoare la valoarea totală a ofertei așa cum eronat consideră acesta. Autoritatea contractantă remarcă din răspunsul la clarificări că SC ......... SRL, pentru a ajunge la valoarea declarată în oferta financiară, a împărțit valoarea declarată pentru fiecare subcontractant la valoarea totală a ofertei, rezultând astfel valoarea din oferta depusă și nu valoarea calculată conform procentelor din acordurile de subcontractare. 5. În ceea ce priveşte susţinerile contestatorului legate de încălcarea principiului proportionalității, autoritatea contractantă consideră că acestea sunt nefondate. Se arată că principiul proporţionalităţii presupune corelarea dintre necesităţile autorităţii contractante, obiectul contractului de achiziţie publică și cerinţele care trebuie îndeplinite de ofertanţi pentru satisfacerea necesităţilor autorităţii contractante. Autoritatea contractantă menționează că în oferta depusă de SC ......... SRL, există o serie de necorelări între propunerea financiară și cea tehnică. Contestatorul subliniază că valoarea acestor necorelări este "infimă" raportat la valoarea totală a contractului, și din acest motiv decizia de Pagina 24 din 57

§ 25

respingere a ofertei sale nu respectă principiul proportionalității (contestatorul consideră că s-ar impune o altă sancţiune, dar nu indică care ar fi putut aceea să fie, sau poate considera că aceste necorelari ar fi putut fi trecute cu vederea?!!). Subliniază Autoritatea că au fost respectate întru totul prevederile legale, având în vedere că legislaţia nu prevede un prag sub care pot fi acceptate aceste necorelări, fiind indicat la art. 137 alin. (3) lit. d) din HG 395/2016 că oferta este considerată neconformă atunci când propunerea financiară nu este corelată cu elementele propunerii tehnice ceea ce ar putea conduce la executarea defectuoasă a contractului. Având în vedere că în oferta contestatorului există necorelări între propunerea financiară și cea tehnică în ceea ce priveşte alocarea personalului, remuneraţia personalului și nealocarea de sume pentru toate activitățile prevăzute în propunerea tehnică, autoritatea contractantă consideră că este evident că aceste necorelări ar putea conduce la executarea defectuoasă a contractului, făcând aplicabile dispoziţiile art. 137 alin. (3) lit. d) din HG 395/2016. 6. Cu privire la susţinerea contestatorului legată de caducitatea ofertei depusă de ofertantul câștigător Asocierea SC ........ SRL (lider de asociere) - SC ........ (asciat) - SC ........ SRL (asociat) - SC ... SRL (asociat), autoritatea contractantă face următoarele precizări: -prin adresa nr. 285/05.01.2022 ofertantului Asocierea SC ........ SRL (lider de asociere) - SC ........ (asciat) - SC ........ SRL (asociat) - SC EURAS SRL (asociat) i s-a solicitat prelungirea ofertei și a garanţiei de participare până la data de 31.01.2022. Ofertantul a răspuns în termen, prin adresa înregistrată cu nr. 780/10.01.2022, prelungind valabiltatea ofertei până la data de 31.01.2022 și a garanţiei de participare până la data de 01.02.2022. -oferta depusă de către Asocierea SC ........ SRL (lider de asociere) - SC ........ (asciat) - SC ........ SRL (asociat) - SC ... SRL (asociat) a fost declarată câștigătoare la data de 31.01.2022, dată la care oferta, cât și garanţia de participare erau valabile. Menţionează Autoritatea că, conform Suplimentului de asigurare nr. 2/06.01.2022, garanţia de participare a ofertantului este valabilă până la data de 01.02.2022. -la data de 01.02.2022 ofertantul SC ........ SRL a transmis, din proprie initiativă, adresa nr. 171/01.02.2022 prin care își exprimă acordul privind prelungirea valabilității ofertei până la data de 28.02.2022, atașând și Suplimentul de asigurare nr. 3/01.02.2022 prin care se prelungeşte valabilitatea garanţiei de participare până la data de 28.02.2022. Autoritatea contractantă precizează că nu a existat nici un moment în care oferta ofertantului câștigător să fie lipsită de valabilitate, fiind clară intenția acestuia de a păstra valabilitatea ofertei până la data semnării contractului. Se arată că elocventă în acesta sens este și jurisprudența CNSC: Într-o decizie, CNSC a reținut: "Prin urmare, responsabilitatea solicitării prelungirii perioadei de valabilitate a ofertei şi a garanţiei de participare îi revine autorităţii contractante. De asemenea, din aceste prevederi rezultă că numai autoritatea contractantă stabileşte care este perioada de valabilitate a Pagina 25 din 57

§ 26

ofertelor şi a garanţiilor de participare, perioadă care trebuie să cuprindă toate etapele până la momentul încheierii contractului, inclusiv perioada legală pentru rezolvarea eventualelor contestaţii, neexistând nicăieri un text din care să rezulte că ofertanţii ar fi obligaţi, din oficiu, să prelungească durata de valabilitate a ofertelor şi garanţiilor de participare. Prin urmare, nefiind solicitată prelungirea valabilităţii ofertei şi a garanţiei de participare, în mod expres, de către autoritatea contractantă potrivit legii, nu există niciun motiv a considera că societatea contestatoare şi-a pierdut calitatea de ofertant în procedură, cu atât mai mult cu cât declaraţiile acestuia sunt în sens contrar, respectiv că îşi menţine în continuare oferta şi, ca urmare a solicitării autorităţii contractante, va depune o prelungire a garanţiei de participare care să asigure autoritatea contractantă împotriva unui eventual comportament necorespunzător din partea societăţii sale." Într-o altă decizie, CNSC a reținut: "Aşadar textul de lege vorbeşte despre un refuz de prelungire, or, în speţă prelungirea doar a garanţiei de participare, nu şi a ofertei, nu poate fi considerată un refuz de prelungire a acesteia din urmă, dimpotrivă, însemnând o asumare a calităţii de ofertant. Noua concepţie a legiuitorului rezultată din textul art. 137 alin. (...) lit. i) din HG nr. 395/2016 este în sensul unui refuz indubitabil al ofertantului de a-şi prelungi oferta şi garanţia de participare (aşadar inseparabile, ca un tot unitar). Prelungind garanţia de participare, nu mai suntem în prezenţa unui refuz. Refuz indubitabil putea fi considerată lipsa totală a răspunsului sau un răspuns explicit că nu prelungeşte oferta şi garanţia de participare". Având în vedere argumentele prezentate mai sus, autoritatea contractantă solicită Consiliului să dispună respingerea contestaţiei formulate de SC ......... SRL ca fiind nefondată şi neîntemeiată. SC ........ SRL, în calitate de lider al Asocierii ........ SRL - ........ SRL - ........ SRL, ofertant declarat câștigător al procedurii de atribuire în dezbatere, formulează Cerere de intervenție la contestația depusă de SC ......... SRL, învederând următoarele: La procedura de atribuire în cauză au depus oferte, în interiorul termenului stabilit de autoritatea contractantă, un număr de 3 (trei) operatori economici printre care şi ......... S.R.L. (denumit în continuare „contestatorul" sau „.........") şi asocierea ........ S.R.L. - ........ S.R.L. - .... S.R.L. - ....S.R.L., (denumit în continuare „intervenientul" sau „...."). În urma finalizării procesului de evaluare a ofertelor, autoritatea contractanta a comunicat intervenientului adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 3132 din 31.01.2022 , prin care potrivit căreia oferta depusă de intervenient a fost stabilită ca fiind admisibilă şi câştigătoare. Ulterior, în data de 08.02.2022, autoritatea contractantă a publicat în SEAP, contestaţia înregistrată la Consiliu sub nr. ..... formulată de ......... S.R.L., prin care se formulează atât critici împotriva deciziei autorităţii de respingerea a ofertei depuse de contestator cât şi critici împotriva ofertei declarate câştigătoare. Pagina 26 din 57

§ 27

Faţă de susţinerile din cuprinsul contestaţiei, intervenientul înţelege să formuleze prezenta cerere de intervenţie, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 17 alin. 3 din Legea 101/2016, în interiorul termenului de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestaţiei, urmând a argumenta caracterul nefondat al criticilor aduse actelor emise de autoritatea contractantă. ADMISIBILITATEA ÎN PRINCIPIU A CERERII DE INTERVENŢIE: Interesul intervenientului în soluţionarea dosarului având ca obiect contestaţia formulată în prezenta cauză, este unul evident, fiind reprezentat de faptul că oferta acestuia a fost declarată câştigătoarea procedurii de achiziţie publică. În acest sens, intervenientul arătă că pretinde proprio comine, un drept în strânsă legătură cu actele emise de autoritatea contractantă ce fac obiectul controlului de legalitate în faţa C.N.S.C., respectiv dreptul de a semna şi executa contractul de achiziţie publică. De asemenea, interesul intervenientului în prezenta procedură jurisdicţională este cu atât mai justificat cu cât, prin contestaţia ce face obiectul prezentului dosar, se aduc critici cu privire la oferta depusă de acesta. Prin urmare, sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute la art. 61 alin. 3 din N.C.P.C. privind cererea de intervenţie accesorie în sprijinul/apărarea autorităţii contractante, context în care intervenientul solicită Consiliului să dispună admiterea în principiu a prezentei cereri de intervenţie şi, pe cale de consecinţă, să dispună introducerea în cauză a operatorului economic ........ S.R.L., în calitate de intervenient. CONSIDERENTE PENTRU CARE INTERVENIENTUL APRECIAZĂ CĂ ESTE NEFONDATĂ CONTESTAŢIA .........: În primul rând, intervenientul solicită Consiliului să înlăture susţinerile calomnioase potrivit cărora „in cazul subscrisei, clarificările au vizat aspecte detalieri excesive ale preturilor pentru anumite categorii de activitaii pe care documentaţia nu le impunea sa fie defalcate in mod expres (ex. activitatea arheologica), in cazul ofertei preferate, autoritatea a solicitat clarificări clasice privind justificarea preţului ofertat, acceptând o valoarea data de acest ofertant fara alte clarificări suplimentare [...]", sau orice insinuare aberantă potrivit căreia intervenientul ar fi fost favorizat în procesul de evaluare a ofertelor. În acest sens, intervenientul evidenţiază faptul că solicitările de clarificări se formulează în raport de aspectele neclare din ofertă sau a deficienţelor în cazul ofertei contestatorului, prin urmare acestea nu pot fi identice, fiind adaptate în funcţie de aspectul vizat. Se reține că oferta intervenientului nu este identică cu cea prezentată de contestator, oferta iacestuia nu prezintă deficienţele constatate de comisia de evaluare în cazul contestatorului, prin urmare nici solicitările de clarificări nu aveau cum să fie identice, pretenţiile contestatorului fiind vădit nejustificate. În al doilea rând, intervenientul susține că solicitările de clarificări în etapa evaluării propunerii financiare, adresa nr. 30.105./23.12.2021 în cazul său şi adresa nr. 30.107/23.12.2021 în cazul contestatorului, sunt Pagina 27 din 57

§ 28

similare, iar ulterior comisia de evaluare a apreciat că se impun noi solicitări de clarificări în raport de răspunsul neconcludent al contestatorului ceea ce în cazul său nu s-a impus. Aceste aspecte rezultă din cuprinsul procesului verbal privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformităţii acestora cu propunerile tehnice nr. 1395/14.01.2022, la care intervenientul a avut acces în urma studiului efectuat la autoritate ulterior publicării în SEAP a contestaţiei .......... ERORILE MATERIALE ÎNDREPTATE ÎN PROCESUL DE REEVALUARE Intervenientul remarcă faptul că în contestaţia formulată se susţine, în mod neîntemeiat că „iniţial oferta noastra a fost depunctata in privinţa componentei tehnice (factorul de evaluare - experienţa experţilor cheie). Ulterior după depunerea cererii de acces la dosarul de achiziţie publica, am fost informaţi ca autoritatea a rectificat procesul verbal de aplicare a factorilor de evaluare aplicând punctaj maxim atata in privinţa ofertei noastre cat si in privinţa ofertei declarate castigatoare." Criticile contestatorului sunt vădit neîntemeiate în opinia intervenientului, din cuprinsul actelor emise de autoritatea contractantă rezultând în mod cert că a existat o eroare în acordarea punctajului pentru experienţa experţilor propuşi, însă această eroare a fost înregistrată atât în cazul ofertantului contestator cât şi în cazul său, fiind rectificat raportul procedurii. Prin urmare, atât timp cât aceeaşi eroare - acordarea de 5 puncte în loc de 10 puncte cum ar fi fost corect, pentru ambii ofertanţi admisibili, nu a defavorizat în niciun fel contestatorului, teza potrivit căreia „după finalizarea evaluării propunerilor tehnice, autoritatea a deschis etapa de evaluare a propunerilor financiare (la data de 08.12.2021) și vazand ca preţul nostru este mai competitiv decât cel al ofertantului preferat, a revenit asupra ofertei tehnice depuse si ne-a solicitat clarificări", este în opinia intervenientului lipsită de fundament. În mod evident pentru intervenient eroarea strecurată în cazul ambilor ofertanţi nu a determinat revenirea asupra propunerii tehnice a ofertantului contestator, această revenire impunându-se în raport de modul superficial de întocmire a propunerii financiare a contestatorului, aceasta nefiind corelată cu propunerea tehnică. CRITICA POTRIVIT CĂREIA ACTELE EMISE DE AUTORITATE AR FI NEMOTIVATE: Intervenientul reține că prin contestaţia formulată se critică actele emise de autoritate susţinându-se în esenţă faptul că „autoritatea contractanta nu detaliaza de ce răspunsurile noastre nu ar fi fost concludente; autoritatea se limitează in a reda solicitarea de clarificări si parţial răspunsul nostru după care reda o concluzie pornind de interpretări proprii, greşite, subiective" respectiv „comunicarea in sine cuprinde o serie de prezumţii si afirmaţii vizând o pretinsa stare de fapt care sunt exclusiv creaţia autoritarii contractante, fara suport in oferta noastra sau in răspunsurile la solicitările de clarificări". În primul rând, în urma analizării actelor emise de autoritate, se poate constata cu uşurinţă faptul că acestea conţin motivele concrete pentru care Pagina 28 din 57

§ 29

oferta contestatorului a fost respinsă, intervenientul apreciind că actele (atât procesele verbale cât şi adresa de comunicare) sunt temeinic motivate atât în fapt cât şi în drept. În al doilea rând, analizând contestaţia formulată în prezenta cauză, rezultă în mod cert că ofertantul contestator a înţeles întocmai motivele pentru care oferta acestuia a fost respinsă, fiecare motiv de respingere fiind dezvoltat şi criticat într-un număr impresionant de pagini, critica fiind formulată fără niciun folos practic. Intervenientul opinează că prin această critică, contestatorul încearcă să pună în discuţie aspecte procedurale lipsite de orice temeinicie menite să tergiverseze încheierea contractului de achiziţie publică şi foarte probabil pentru a fi speculate în eventualitatea unei chei de atac formulate împotriva decizie Consiliului, în ipoteza în care considerentele deciziei ce se va pronunţa nu va cuprinde o motivare şi pe aceste aspecte. CONSIDERENTELE PENTRU CARE INTERVENIENTUL APRECAZĂ CĂ ÎN MOD TEMEINIC ȘI LEGAL, COMISIA DE EVALUARE A RESPINS OFERTA CONTESTATORULUI CA INACCEPTABILĂ ȘI NECONFORMĂ: • MODALITATEA DE CUANTIFICARE A ACTIVITĂŢII ARHEOLOGICE Se reține că o primă critică vizând acest motiv de respingere vizează solicitarea de clarificări adresată contestatorului prin adresa nr. 647/07.01.2022, contestatorul susţinând că prin aceasta se solicită informaţii care nu au fost solicitate prin documentaţia de atribuire şi că aceasta încalcă Răspunsul consolidat nr. 2/28.05.2021 la clarificările formulate cu privire la documentaţia de atribuire. Intervenientul opinează că, criticile formulate împotriva adresei de solicitare de clarificări nr. 647/07.01.2022, prin contestaţia înregistrată la CNSC în data de 07.02.2022, sunt evident tardive şi nu pot fi primite de membri Consiliului. Pe fondul acestor critici tardive împotriva solicitării de clarificări, intervenientul arată Consiliului că prin solicitarea de clarificări s-a cerut contestatorului să lămurească modul de fundamentare a preţului ofertat, iar aceasta reprezenta o veritabilă cerinţă a fişei de date a achiziţiei, în prerogativa dreptului de a verifica dacă propunerea financiară este corelată cu propunerea tehnică . În raport de solicitarea de clarificări adresată contestatorului, intervenientul evidenţiază faptul că prin aceasta nu s-a solicitat prezentarea formularelor F3 (listele cu cantităţile pe categorii de lucrări), astfel cum eronat încearcă contestatorul să insinueze ci i s-a solicitat fundamentarea economică a modului de formare a preţului în raport de serviciile de supraveghere arheologică, activitate pe care însuşi contestatorul a prevăzut-o în cadrul propunerii tehnice. Totodată, intervenientul susține că nu poate fi primită critica contestatorului împotriva documentaţiei de atribuire - „Cu toate ca procedura in cauza face referire la atribuirea unui contract de proiectare si execuţie (design & build) sens in care cuantificarea acestor lucrări la nivel de oferta poate fi anevoioasa [...]", cuantificarea activităţilor din cadrul contractului ce urmează a fi atribuit, implicit a serviciilor de supraveghere arheologică nefiind deloc un proces „anevoios", dovadă în acest sens fiind Pagina 29 din 57

§ 30

chiar oferta depusă de acesta, care a avut în vedere toate activităţile detaliate în cadrul documentaţiei de atribuire respectiv a activităţilor pe care legea le impune pentru a putea fi recepţionate lucrările din cadrul proiectului investiţional. De altfel, intervenientul apreciază că aceste critici nu prezintă nicio relevanţă în raport de motivul concret de respingere a ofertei, astfel cum rezultă din cadrul procesului verbal „In răspunsul sau ofertantul a indicat valoarea activităţii de supraveghere arheologica preventiva si a prezentat o anexa privind alocarea numărului de ore pentru expertul care va îndeplini aceasta activitate [...]. Comisia de evaluare a constatat ca alocarea orelor este in totala neconcordanta cu Graficul Gantt prezentat la pg. 764-766 din propunerea tehnica (avand in vedere ca exista activitati pentru care in Graficul Gantt s-au prevăzut 10 zile, iar pentru expert s-au prevăzut 240 ore), necorelare care nu a fost in nici un fel justificata." Astfel, motivul de respingere a ofertei constă în necorelarea propunerii financiare cu propunerea tehnică - graficul GANTT respectiv răspunsul neconcludent al contestatorului la solicitarea de clarificări. În concret, pentru activităţi pentru care în graficul GANTT s-a prevăzut o durată de 10 zile, pentru expertul arheolog au fost alocate un număr de 240 de ore, rezultând că expertul în cauză urmează să lucreze 24 de ore pe zi, ceea ce în mod evident nu poate fi primit. Faţă de constatările comisiei de evaluare, intervenientul este de părere că contestatorul încearcă să justifice modul superficial de întocmire a ofertei, precizând că „lucrările auxiliare de arheologie se întinde pe 375 zile, in care activităţile arheologice însumează 999,27 ore" respectiv că „documentaţia nu a solicitat evidenţierea expresă a lucrărilor auxiliare de arheologie in mod distinct pe grafic acestea au fost incluse in etapa de lucrări cărora Ie sunt auxiliare". Se menționează de către intervenient că justificările din cuprinsul contestaţiei nu pot fi reţinute de către Consiliu, tocmai contestatorul fiind cel care a alocat numărul de ore în funcţie de activităţile ce urmează a fi desfăşurate în cadrul contractului prin răspunsul la solicitarea de clarificări, iar solicitarea acestuia de a se lua doar numărul de ore global 999,27 ore şi raportarea acestora la numărul total de zile pentru care ar fi necesare lucrări auxiliare de arheologie (375 zile), nu este susţinut de niciun document prezentat în procesul de evaluare a ofertelor. De asemenea, argumentul potrivit căruia „întrucât documentaţia nu a solicitat evidenţierea expresa a lucrărilor auxiliare de arheologie in mod distinct pe grafic acestea au fost incluse in etapa de lucrări carora le sunt auxiliare [...]", nu este susţinut de documentele prezentate în cadrul ofertei, tocmai contestatorul fiind cel care a evidenţiat activitatea expertului arheolog distinct în funcţie activităţi. Totodată, critica potrivit căreia „Decizia autorilatii contractante pleaca de la o prezumţie proprie fara fundament in oferta noastra in sensul ca autoritatea pretinde ca pentru fiecare tip de activitate inserata in grafic, orele alocate lucrări auxiliare de arheologie ar trebui sa se realizeze integral in perioada activitaţii respective", este una puerilă în opinia intervenientului, Pagina 30 din 57

§ 31

în graficul GANTT prezentat de către contestator fiind precizat în mod expres durata fiecărei activităţi, contestatorul fiind deplin responsabil pentru modul de întocmire a ofertei. În raport de informaţiile transmise de contestator comisiei de evaluare se desprinde concluzia că, fie că durata prevăzută în cuprinsul graficului nu este una reală, în realitate activităţile precum Obiectul 4 - Amenajare curte interioara - Rezistenta sau Obiectul 6 - Acces lateral - Rezistenta - Desfaceri și demolari urmează să aibă o durată mai mare de 10 zile, fie că numărul de ore alocate expertului arheolog este semnificativ mai redus în cadrul acestor activităţi. Intervenientul afirmă că propunerea financiară nu este corelată cu elementele propunerii tehnice, existând riscul real de executare defectuoasă a contractului în cazul ofertantului contestator, context în care devin incidente dispoziţiile art. 137 alin. 3 lit. d din H.G. 395/2016, respectiv, răspunsul contestatorului la solicitările de clarificări este neconcludent, ceea ce atrage incidenţa art. 134 alin. 5 din H.G. 395/2016, în mod temeinic şi legal comisia de evaluare respingând oferta ca neconformă şi inacceptabilă. O altă critică a contestatorului vizând acest motiv de respingere constă în faptul că decizia comisiei de evaluare ar încălca principiul proporţionalităţii. Se reține că necorelarea propunerii financiare cu propunerea tehnică şi imposibilitatea ofertantului de a justifica orele alocate pentru expertul arheolog în raport de activităţile din cadrul contractului sunt veritabile motive de neconformitate şi nicidecum deficienţe ce pot fi trecute cu vederea în virtutea principiului proporţionalităţii, chiar dacă valoarea acestor activităţi reprezintă 0,3 % din valoarea ofertei. • PROBE TEHNOLOGICE ŞI TESTE Un alt motiv de respingere a ofertei contestatorului a constat în faptul că aceasta a cotat cu 0 capitolul cap.6 Probe tehnologice și teste în devizul general deşi, după cum recunoaşte chiar contestatorul, aceste activităţi sunt necesare în derularea contractului. Prin contestaţia formulată, se susţine în esenţă faptul că „în ceea ce priveşte valoarea de 37.779,00 lei aferenta cap.6 Probe tehnologice și teste, întrucât în devizul general din documentaţia de atribuire aceste activităţi au fost cotate cu "0", însă fiind activităţi necesare în derularea contractului, subscrisa le-a cotat în cadrul capitolului 4, Investiţia de bază, în cadrul devizelor de lucrări, capitol care cuprinde și cheltuielile specifice de probe, teste, instruiri, fiecărei categorii de lucrări". În justificarea modului defectuos în care şi-a întocmit devizul general, contestatorul susţină că „având în vedere că în cadrul devizului general întocmit la nivel de DALI din documentaţia de atribuire Cap. 6 Probe și teste a fost cotat cu zero, subscrisa am ținut cont de aceste costuri în alt capitol al devizului general (cap 4 Investiţia de bază), pentru a nu ajunge în imposibilitatea decontării acestor activități necesare executării contractului, având în vedere că pentru această poziţie nu există alocare bugetară aprobată." Intervenientul opinează că presupunerea aberantă potrivit căreia „pentru această poziţie nu există alocare bugetară aprobată", putea face Pagina 31 din 57

§ 32

obiectul unei solicitări de clarificări vizând documentaţia de atribuire, în cazul în care ofertantul avea neclarităţi cu privire la alocarea bugetară în prezentul proiect investiţional. În al doilea rând, dispoziţiile H.G. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, SECŢIUNEA 6 prevede în mod clar capitolul la care se alocă cheltuielile pentru probe tehnologice şi teste, iar caietul de sarcini (pagina 110 - 111) prevede în mod expres obligaţia ofertanţilor de a întocmi proiectul tehnic în conformitate cu H.G.R. 907/2016, inclusiv în ceea ce priveşte structura devizului general propus. Intervenientul observă că prin contestaţia formulată se recunoaşte că pentru investiţia în cauză s-au identificat cheltuieli aferente execuţiei probelor/încercărilor respectiv cheltuieli necesare instruirii/şcolarizării personalului în vederea utilizării corecte şi eficiente a utilajelor şi tehnologiilor, acestea însumând 37.779,00 lei şi cu toate că dispoziţiile H.G. 907/2016 sunt clare, contestatorul ar fi inclus aceste cheltuieli în cap. 4 Investiția de bază. În realitate, intervenientul susține că contestatorul a omis să includă aceste cheltuieli în cadrul ofertei, neexistând nicio informaţie în cuprinsul ofertei care să susţină afirmaţia că a inclus cheltuielile în cap. 4 Investiția de bază, deşi atât dispoziţiile H.G. 907/2016 cât şi documentaţia de atribuire este clară sub acest aspect, decizia comisiei de evaluare fiind temeinică şi legală. Cu titlu de practică, în sensul celor expuse anterior, intervenientul arată faptul că aceeaşi chestiune legală a fost tranşată şi prin Decizia C.N.S.C. nr. 307/C4/3341 din data de 11.01.2022, în care se reţine: „Consiliul reţine că în cadrul propunerii sale financiare, SC ICN SRL a prevăzut valoarea de 0 lei, pentru cap. 6 Cheltuieli probe tehnologice şi teste din Formularul de ofertă (pagina 3 din propunerea sa financiară). Cu privire la acest aspect, prin adresa nr. [...] (pct. c), autoritatea contractantă a solicitat [...] argumentarea ofertării valorii de 0 lei pentru cap. 6 Cheltuieli probe tehnologice şi teste, la care contestatoarea a răspuns, prin adresa nr. 153/06.12.2021, în care a precizat că a luat în calcul cheltuielile legate de probe tehnologice, încercări şi verificări, inclusiv costurile legale de instruirea personalului de exploatare a beneficiarului, iar aceste costuri au fost incluse în ofertă. De asemenea, precizează că încercările de laborator pentru betoane se vor face la laboratorul furnizorului de betoane. Prin urmare, Consiliul nu poate lua în considerare includerea cheltuielilor aferente cap. 6 în cadrul altor capitole, cerinţa din documentaţia de atribuire fiind clară sub acest aspect, respectiv că se va prezenta Formularul de ofertă completat pe capitole/subcapitole de cheltuieli. Mai mult, intervenienta nu depune nicio probă în susţinerea afirmaţiilor sale din răspunsul la clarificări. Astfel susţinerea potrivit căreia instruirea personalului de exploatare a beneficiarului se va face de personal contractual/colaboratori, iar aceste costuri au fost prevăzute în propunerea financiară nu este susţinută de vreo probă, nemenţionându-se care vor fi Pagina 32 din 57

§ 33

specialiştii care vor face această instruire (calificarea acestora), numărul de ore afectat instruirii, unde în ofertă se regăseşte această instruire şi care este valoarea totală a acesteia. De asemenea, nu a fost depus vreun înscris din partea producătorilor/ furnizorilor, potrivit cărora în valoarea produselor ofertate este inclusă şi valoarea probelor tehnologice şi a testelor." Conchizând, intervenientul arată că şi prin prisma acestui aspect propunerea financiară nu este corelată cu elementele propunerii tehnice, existând riscul real de executare defectuoasă a contractului în cazul ofertantului contestator, context în care devin incidente dispoziţiile art. 137 alin. 3, lit. d din H.G. 395/2016, prin urmare în mod temeinic şi legal comisia de evaluare a respins oferta ca neconformă şi inacceptabilă. O altă critică a contestatorului vizând acest motiv de respingere constă în faptul că decizia comisiei de evaluare ar încălca principiul proporţionalităţii. Intervenientul apreciază că necorelarea propunerii financiare cu propunerea tehnică reprezintă un veritabil motiv de neconformitate şi nicidecum deficienţe ce pot fi trecute cu vederea în virtutea principiului proporţionalităţii, chiar dacă valoarea acestor activităţi reprezintă 0,2% din valoarea ofertei. • NUMĂRUL DE ORE ALOCATE EXPERTULUI ŞEF/COORDONATOR/ DIRECTOR PROIECT ARHITECT, PROIECTANT ACUSTICA - INGINER PENTRU COMPONENTA ACUSTICA, PROIECTANT REZISTENȚĂ ȘI STABILITATE Motivul de neconformitate şi inacceptabilitate a ofertei contestatorului, potrivit actelor emise de autoritatea contractantă, constă pe de o parte, în necorelarea propunerii financiare cu propunerea tehnică în ceea ce priveşte numărul de ore alocate experţilor ARHITECT, PROIECTANT ACUSTICA - INGINER PENTRU COMPONENTA ACUSTICA, PROIECTANT REZISTENTA SI STABILITATE, iar pe de altă parte, răspunsul neconcludent la solicitările de clarificări venite din partea comisiei de evaluare. După cum rezultă din actele întocmite pe parcursul procesului de evaluare a ofertelor, pentru persoanele nominalizate pe poziţiile ŞEF/ COORDONATOR/ DIRECTOR PROIECT ARHITECT, PROIECTANT ACUSTICA - INGINER PENTRU COMPONENTA ACUSTICA respectiv PROIECTANT REZISTENTA SI STABILITATE, au fost prezentate documente din care rezultă că s-a prevăzut un salariu aferent 2 ore/zi, iar în propunerea tehnică s-au prevăzut activităţi totalizând 482 ore în 73 zile pentru persoana nominalizată pe poziţia ŞEF/COORDONATOR/ DIRECTOR PROIECT ARHITECT, 387 ore în 70 zile pentru persoana nominalizată pe poziţia PROIECTANT ACUSTICA - INGINER PENTRU COMPONENTA ACUSTICA şi 466 ore în 72 zile pentru persoana nominalizată pe poziţia PROIECTANT REZISTENȚĂ ȘI STABILITATE. Totodată, în urma solicitărilor de clarificări vizând aspectele de mai sus, contestatorul a omis să lămurească deficienţele propunerii financiare, iar pe calea contestaţiei, autorul încearcă să justifice informaţiile contradictorii din cuprinsul ofertei prezentate, susţinând în esenţă că informaţiile din răspunsul la solicitarea de clarificări aveau scopul de a stabili tariful orar Pagina 33 din 57

§ 34

aplicabil experţilor respectiv că aceştia vor fi angajaţi cu o normă de ore suficiente pentru fiecare etapă de proiectare. În primul rând, intervenientul susține că explicaţiile din cuprinsul contestaţiei trebuiau să se regăsească şi în cuprinsul răspunsului la solicitările de clarificări, fiind inadmisibilă lămurirea necorelărilor din cuprinsul ofertei pe calea contestaţiei, în contextul în care comisia de evaluare a solicitat lămuriri cu privire la aspectul în discuţie. În al doilea rând, lămuririle contestatorului vizând aspectul în discuţie trebuie să-şi găsească corespondent în înscrisurile din ofertă sau anexă la solicitarea de clarificări, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de faţă. Conchizând, intervenientul afirmă că nici prin prisma acestui aspect, propunerea financiară nu este corelată cu elementele propunerii tehnice, existând riscul real de executare defectuoasă a contractului în cazul ofertantului contestator, context în care devin incidente dispoziţiile art. 137 alin. 3 lit. d din H.G. 395/2016 respectiv răspunsul contestatorului la solicitările de clarificări este neconcludent, ceea ce atrage incidenţa art. 134 alin. 5 din H.G. 395/2016, în mod temeinic şi legal comisia de evaluare respingând oferta ca neconformă şi inacceptabilă.  • PROCENTELE DE SUBCONTRACTARE Motivul de neconformitate şi inacceptabilitate a ofertei contestatorului, potrivit actelor emise de autoritatea contractantă, constă în faptul că, prin răspunsul la solicitarea de clarificări venit din partea contestatorului s-a modificat procentele de subcontractare. Prin contestaţia formulată se critică actele comisiei de evaluare, susţinând că actele emise de autoritatea contractantă nu ar fi motivate în fapt, deoarece nu se precizează motivul concret pentru care răspunsul la solicitările de clarificări ar fi fost apreciate ca fiind neconcludente. Contrar susţinerilor contestatorului, intervenientul reține că din actele emise de autoritate, se deduc motivele concrete pentru care oferta contestatorului a fost respinsă ca inacceptabilă, în concret răspunsul contestatorului la solicitarea de clarificări nr. 647/07.01.2022, vizând valoarea procentelor de subcontractare. Nu sunt de ignorat nici deficienţele propunerii financiare, aproximările efectuate de ofertantul contestator în răspunsul la solicitarea de clarificări cu nr. 30.107/23.12.2021, acestea nefiind în conformitate cu aspectele regăsite în cuprinsul acordurilor de subcontractare prezentate, fiind încă un aspect care demonstrează superficialitate modului de întocmire a ofertei. În concluzie, intervenientul afirmă că nici prin prisma acestui aspect, propunerea financiară nu este corelată cu elementele propunerii tehnice, existând riscul real de executare defectuoasă a contractului în cazul ofertantului contestator, context în care devin incidente dispoziţiile art. 137 alin. 3 lit. d din H.G. 395/2016, respectiv, răspunsul contestatorului la solicitările de clarificări este neconcludent, ceea ce atrage incidenţa art. 134 alin. 5 din H.G. 395/2016, în mod temeinic şi legal comisia de evaluare respingând oferta ca neconformă şi inacceptabilă. CONSIDERENTELE PENTRU CARE INTERVENIENTUL APRECIAZĂ CĂ CRITICILE LA ADRESA OFERTEI SALE SUNT NEFONDATE: Pagina 34 din 57

§ 35

Prin contestaţia formulată se susţine că „începând cu data de 1.02.2022, ora 00.00, oferta depusă de ofertantul câştigător a devenit caducă, în contextul în care autorităţii contractante nu i s-a depus până la această oră declaraţia de prelungire a valabilităţii ofertei. Declaraţia ofertantului vizând prelungirea, a survenit ulterior expirării ofertei, respectiv, în după amiaza zilei de 1 februarie 2022 când acesta a depus declaraţia de prelungire împreună cu suplimentul de prelungire a garanţiei și dovada achitării suplimentului, tot din 1.02.2022." Cu privire la susţinerile contestatorului, intervenientul evidenţiază Consiliului faptul că, în data de 05.01.2022, a prezentat la solicitarea comisiei de evaluare atât declaraţia privind prelungirea ofertei cât şi dovada prelungirii garantiei de participare, garanţia de participare constituită în prezenta procedură fiind valabilă până în data de 01.02.2022 şi nicidecum 31.01.2022 cum susţine contestatorul. În data de 31.01.2022, autoritatea contractantă a emis adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 3132 din 31.01.2022, din care rezultă că procesul de evaluare a ofertelor a fost finalizat, respectiv că intervenienta a fost declarată câştigătoare a procedurii de atribuire. Astfel, în data de 01.02.2022, din proprie iniţiativă, fără a exista nicio solicitare din partea comisiei de evaluare, intervenientul a prezentat atât declaraţia privind prelungirea ofertei cât şi dovada prelungirii garanţiei de participare, neexistând practic niciun moment în care oferta intervenientului respectiv garanţia de participare să nu fie valabilă.  Teza contestatorului potrivit căreia „[...] la momentul depunerii acestei declaraţii, oferta era caduca si nu mai putea face obiectul prelungirii, sens in care autoritatea contractanta ar fi trebuit sa o excludă. Valabilitatea ofertei trebuie sa fie una continua, orice discontinuitate inclusiv, de cateva ore atragand caducitatea ofertei in cauza", este nefondată în opinia intervenientului şi poate fi aplicabilă numai în contextul în care autoritatea contractantă solicită prelungirea ofertelor iar ofertantul nu răspunde în mod diligent. Nefiind solicitată prelungirea valabilităţii ofertei şi a garanţiei de participare de către autoritate, intervenientul afirmă că nu există niciun motiv de a se asimila că şi-a pierdut calitatea de participant la procedură, cu atât mai mult cu cât acesta a depus toate diligenţele pentru a-şi păstra această calitate prin prezentarea declaraţiei privind prelungirea ofertei cât şi dovada prelungirii garanţiei de participare. Pentru toate aceste considerente, intervenientul solicită Consiliului, ca prin decizia pe care o va pronunţa să dispună în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea 101/2016, respingerea contestaţiei formulată de ......... S.R.L., ca nefondată şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea 101/2016, menţinerea tuturor actelor emise de autoritatea contractantă ca fiind temeinice şi legale. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. ...., SC ......... SRL formulează Răspuns la punctul de vedere emis de autoritatea contractantă, precizând următoarele: Pagina 35 din 57

§ 36

În secţiunea preliminară autoritatea recunoaşte erorile săvârșite în evaluare (acordarea greşită a punctajului, revenirea din faza de evaluare financiară, etc.), care deși nu pot atrage de plano anularea evaluării realizate, imprimă o îndoiala serioasă asupra modalității în care s-a realizat această activitate a comisiei. Contestatorul menționează că nu are cunoștință de rectificarea raportului procedurii, deoarece acesta nu a fost publicat în SEAP. Singurul raport publicat în SEAP este cel din 31.01.2022 la ora 15:11, respectiv documentul Raportul Procedurii înregistrat la Autoritatea Contractantă cu nr. 3131/31.01.2022 în care este specificat că rezultatul evaluării se regăsește în procesul verbal 28.295/07.12.2021 și nu face referire la PV nr. 3556/03.02.2022 privind rectificarea erorii. Noul proces verbal ar fi trebuit să fie înregistrat după data de 03.02.2022, în care să specifice eroarea, chiar dacă punctajul total pe tehnic nu s-a modificat. În ceea ce priveşte modalitatea de motivare a deciziei de excludere, contrar celor afirmate în punctul de vedere, contestatorul susține că a arătat în contestație în ce constă această nemotivare concretă a excluderii și anume faptul că: •autoritatea contractantă nu detaliază de ce răspunsurile contestatorului nu ar fi fost concludente; autoritatea se limitează în a reda solicitarea de clarificări și parţial răspunsul contestatorului după care redă o concluzie pornind de la interpretări proprii, greşite, subiective; •comunicarea în sine cuprinde o serie de prezumţii și afirmaţii vizând o pretinsă stare de fapt care sunt exclusiv creaţia autorității contractante, fără suport în oferta contestatorului sau în răspunsurile la solicitările de clarificări, situație aplicabilă tuturor celor 4 puncte din comunicare, tratate pe larg în contestație. În privinţa nelegalității comunicării de rezultat (i). Argumente vizând lucrările auxiliare de arheologie Văzând modalitatea de abordare expusă de autoritatea contractantă în punctul de vedere depus, petentul consideră necesar să reitereze motivul de excludere consemnat în rezultatul contestat, întrucât doar acesta a făcut obiectul excluderii ofertei sale, respectiv al contestației și al investirii CNSC. Contestatorul remarcă faptul că în punctul de vedere autoritatea recunoaşte eroarea comisă în evaluarea ofertei sale și anume, că în tabelul prezentat ca fundament pentru excluderea ofertei ......... SRL nu a extras toate activitățile cu duratelele aferente din graficul Gantt pentru care au fost prevăzute și lucrări conexe de arheologie. În punctul de vedere se arată că, singura concluzie logică ar fi că lucrările conexe de arheologie ar urma să se realizeze, în unele etape, 24h/24. Autoritatea contractantă pleacă de la o prezumţie proprie fără fundament în oferta petentului. Astfel, se pretinde că pentru fiecare tip de activitate inserată în grafic, orele alocate serviciilor de arheologie ar trebui să se realizeze integral în perioada obiectivului respectiv. Susţine că modalitatea de calcul prezentată de ea este unica variantă corectă deși nu există niciun normativ sau dispoziţie din documentaţie, care să impună defalcarea numărului de ore de Pagina 36 din 57

§ 37

lucrări arheologice aferent fiecărei etape în care se realizează activitățile conexe. Se reține de către petent că autoritatea pleacă de la premisa greşită că toate cele 150 ore sau 240 ore trebuie realizate în cele 10 zile, însă așa cum a arătat ofertantul, nu există nicio o normă legală sau impusă de documentaţie pentru astfel de raţionament. Nicăieri în documentaţie nu s-a solicitat defalcarea acestor ore în mod expres pe fiecare categorie de lucrări. Contestatorul observă că autoritatea contractantă înțelege corect că lucrările de supraveghere arheologică cuprind lucrări atât anterior cât și ulterior supravegherii in situ și că autorizaţia de supraveghere arheologică trebuie obținută anterior demarării lucrărilor pentru care se impune spravegherea arheologică in situ. Sub acest aspect, petentul subliniază faptul că nu a susţinut niciodată că obţinerea autorizaţiei s-ar realiza la nivel de activitate, ci la nivel de investiţie. Ceea ce a afirmat contestatorul a fost faptul că pentru obţinerea autorizaţiei (etapa prealabilă supravegherii in situ) este necesară întocmirea unei documentaţii prealabile, care având în vedere că vizează lucrări la mai multe obiecte din cadrul investiției, necesită un timp mai îndelungat de realizare decât la întocmirea unei documentaţii care vizează un singur obiect unde se impune supraveghere arheologică. Întrucât graficul nu a impus defalcarea/ prezentarea acestor lucrări conexe de arheologie, contestatorul susține că orele aferente întocmirii documentaţiei și a obţinerii autorizaţiei au fost împărțite pur teoretic și repartizate fiecărei categorii de activități la care vor fi necesare lucrările conexe arheologice. Contestatorul arată că nu există nicio normă care să interzică modul de prezentare al acestor ore. Susţinerea petentului este confirmată de art. 12 din Procedura 4/2010 care prevede că pentru obţinerea autorizaţiei pentru supraveghere arheologică, prevăzută în anexa nr. 5, sunt necesare următoarele documente: proiect de supraveghere arheologică, plan de situatie al investiţiei pentru care va fi făcută supravegherea, inventarul de coordonate STEREO 70 pentru perimetrul care urmează să fie afectat de proiectul investional care în practică analizează și marchează zonele vizate unde se impune supraveghere arheologic etc. Astfel întocmirea unei documentaţii unde e necesar a se avea în vedere analizarea și marcarea mai multor zone unde se impune supraveghere arheologică necesită un timp mai îndelungat de realizare, decât la întocmirea unei documentaţii, care are în vedere analizarea și marcarea unei singure zone unde se impune supraveghere arheologica. Se reține că aceaste activități sunt justificate de dispoziţiile legale ale OG 43/2000, care la: -art 2, alin 12 prevede: Evaluarea rezultatelor cercetării arheologice, concretizată în raportul arheologic elaborat conform standardelor în vigoare, stă la baza stabilirii statutului juridic de protejare a descoperirilor arheologice sau, după caz, a descărcării de sarcină arheologică a zonei. Pagina 37 din 57

§ 38

-art 5, alin 6 se arată - Cercetările arheologice preventive și supravegherea arheologică sunt obligatorii în cadrul proiectelor de restaurare; supravegherea arheologică este inclusă în devizul constructorului, urmând ca decontarea să se realizeze pe baza raportului de cercetare întocmit de arheolog. Standardul si procedura pentru supraveghere arheologică, instituită prin OMCC nr. 2392/06.09.2004 stabilește că rezultatul supravegherii arheologice este un Raport de supraveghere arheologică, ceea ce arată că se realizează după etapa 2 descrisă de contestator. Astfel, după obţinerea autorizaţiei se demarează lucrările de supraveghere arheologică in situ, după care se întocmeşte raportul arheologic (conform etapei 2 și etapei 3 explicitate de contestator). Așadar, explicaţia contestatorului că lucrările de arheologie nu prevăd doar prezența fizică a arheologului pe şantier, ci aceste lucrări se compun și din activități conexe, care trebuie realizate anterior și ulterior supravegherii in situ propriu-zise este corectă și susținută prin legislaţia/procedurile în vigoare. (ii). În privinţa modalității de ofertare a activităților cuprinse la Cap. 6 Probe tehnologice și teste. Contestatorul susține că în solicitarea de clarificări cu privire la acest capitol autoritatea contractantă i-a solicitat să justifice raţiunea pentru care la Cap. 6 a inserat în formular 0. Raportat la întrebarea autorității contractante, petentul a arătat că motivul pentru care a trecut 0 a fost întrucât și în Devizul general al obiectivului de investiţii, parte integrantă a DALI, activitățile de la Cap. 6 Probe tehnologice și teste au fost cotate cu zero „o". În răspunsul oferit, contestatorul a arătat autorității că în privinţa cap.6 Probe tehnologice și teste, întrucât în devizul general din documentaţia de atribuire aceste activități au fost cotate cu "0 ", însă fiind activități necesare în derularea contractului, petentul le-a cotat în cadrul capitolului 4. Investiţia de bază, în cadrul devizelor de lucrări, capitol care cuprinde și cheltuielile specifice de probe, teste, instruiri, flecarei categorii de lucrări. În susţinerea acestei conduite, contestatorul specifică că în graficul Gantt din propunerea tehnică și din propunerea financiară depuse în termen în SEAP, sunt prezentate subactivități de verificări, inspecţii, teste, încercări, probe de presiune și etanşeitate etc. pentru fiecare obiect în parte. Practic, raportat la modul în care a fost formulată întrebarea, contestatorul afirmă că răspunsul său nu poate fi interpretat ca neconcludent. Susţinerile autorității contractante în sensul că nu a putut verifica, dacă valoarea probelor a fost sau nu inclusă în cuprinsul investiției de bază denotă în opinia contestatorului o evaluare incompletă și nicidecum un răspuns neconcludent. Aspectele ar fi putut fi cu uşurinţa clarificate, în măsura în care autoritatea ar fi solicitat să justifice includerea în cuprinsul investiției de bază și cuantificarea acestor probe. Se menționează de către petent că necorelarea documentaţiei de atribuire nu poate fi imputată ofertanţilor. În jurisprudența CJUE cauza C-27/15, Pippo Pizzo impotriva CRGT Srl, s-a reținut sub acest aspect că principiul egalităţii de tratament şi obligaţia Pagina 38 din 57

§ 39

de transparenţă trebuie interpretate în sensul că se opun excluderii unui operator economic de la procedura de atribuire a unui contract de achiziţii publice ca urmare a nerespectării, de către acesta, a unei obligaţii care nu rezultă în mod expres din documentele aferente acestei proceduri sau a căror redare în documentaţie este imprecisă de către autorităţile sau de către instanţele administrative naţionale, prezentate de documentele menţionate. CJUE cu ocazia soluţionării unor trimiteri preliminarii, a statuat obligativitatea prevederii în mod concret și explicit a cerinţelor în documentaţia de atribuire și că în niciun caz aceste cerinţe nu pot fi deduse prin intrepretarea altor menţiuni sau trimiteri la legislaţia prevăzută în documentaţie. Pe de altă parte, intrepretarea autorității contractante este în opinia contestatorului părtinitoare. Pe de o parte susţine obligativitatea respectării documentaţiei sub aspectul respectării HG 907/2016, însă pe de altă parte omite că devizul general face parte din documentaţia de atribuire, iar respectarea HG 907/2016 impune și respectarea devizului general. Atât timp cât în devizul general postat de autoritate, la Cap 6. Probe s-a prevăzut „0" nu se poate imputa ofertanţilor că au trecut aceeaşi valoare la acest capitol în formularul completat. Faptul că petentul a ales să includă costul acestor activități necesare executării contractului în costul cap. 4 Investiția de bază, aspect ce rezultă din graficul depus, nu înseamnă pentru petent că nu ar fi alocat un buget pentru cap. 6 Probe și teste. Asa cum a arătat în contestație, devizul din documentaţia de atribuire nu poate avea rol orientativ deoarece, în baza acestui deviz autoritatea a stabilit valoarea estimată a ofertei, care se presupune că include toate costurile necesare executării contractului și a obtinut finanţarea de tip POR/381/13/1/ îmbunătăţirea calităţii vieţii a populaţiei în oraşele mici și mijlocii din România a proiectului. Or, atît timp cât valoarea estimată a investiției a fost stabilită pe baza acestui deviz, iar în deviz nu se regăsește bugetat capitol distinct pentru probe tehnologice și teste, contestatorul apreciază că nu se poate susţine o pretinsă neconformitate a ofertei sale pentru că a urmat modelul impus în deviz. De asemenea, susţinerea autorității potrivit căreia a accepta explicaţia oferită de către contestator ar însemna „riscul unei suplimentări ulterioare a contractului " este greşită. Se menționează de către petent că nu există un pretins risc de suplimentare a valorii contractului, întrucât acesta nu a omis să includă valoarea acestor probe în ofertă. Ele au fost cuprinse în ofertă, atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere financiar, astfel că valoarea ofertei sale nu se modifică în niciun fel. Contestatorul subliniază faptul că eventualele critici ale autorității vizând modalitatea de ofertare a organizării de şantier nu fac obiectul prezentului dosar. Astfel, răspunsul său în privinţa cotării organizării de şantier a fost considerat de către autoritate ca fiind concludent, sens în care decizia de excludere nu include și modalitatea de ofertare a acestor Pagina 39 din 57

§ 40

cheltuieli. Susţinerile autorității, necuprinse în decizia de excludere nu pot fi invocate direct în faza punctului de vedere. (iii). Cu privire la al treilea motiv de excludere ce vizează interpretarea eronată de către autoritatea contractantă a orelor de lucru declarate pentru experţi Din punctul de vedere depus la dosar, contestatorul observă înţelegerea greşită de către autoritatea contractantă a răspunsului la clarificările prezentate: -Pe de o parte pleacă de la premisa că experta ar lucra 2 ore /zi și ar avea un salariu lunar de 2045 lei (pct 2 paragraful 2 din punctul de vedere), -Pe de altă parte, autoritatea afirmă în paragraful 3 faptul că „ ofertantul ......... SRL nu a făcut nicio precizare cu privire la susţinerea comisiei cum că arh. ........ are alocate 2 ore/zi", confirmând practic că este intrepretarea sa proprie. Astfel, ca urmare a solicitării justificării preţului, contestatorul afirmă că nicăieri în răspuns nu a precizat că experta va avea un salariu lunar de 2045 lei și/sau că experta va lucra 2 ore /zi. Aceasta a fost intrepretarea proprie, eronată, scoasă din context a autorității contractante. În măsura în care ar fi avut nelămuriri asupra acestor 2 aspecte ar fi trebuit să întrebe pe ofertantul contestator în mod concret, punctual. Pe de altă parte, la o simplă analiză a ofertei și răspunsurilor prezentate se observă că orele indicate de petent în propunerea tehnică se coroborează cu cele din financiar, experta fiind remunerată pentru cele 482 ore cu 23.468,81 lei. Reiterează contestatorul faptul că experta nu lucrează 2 ore /zi iar zilele aferente etapei de proiectare menționate în oferta tehnică la pag 158 sunt corelate cu orele și sumele declarate pentru expertul ........ în anexa A1 din răspunsul la clarificări și cele de la pag 126 din propunerea tehnică. La momentul solicitării justificării preţului, contestatorul a prezentat tariful orar brut pentru acest expert ca fiind de 48,69 lei/ora, tarif care depăşeşte tariful indicat în legislaţia în vigoare. Acest tarif orar brut este un tarif de referinţă utilizat la nivelul societății cu experţii arhitecți colaboratori, pentru proiectele în derulare. Se reține că la pag. 158 din propunerea tehnică se arată că cele 73 de zile sunt aferente activității de proiectare și sunt defalcate în subactivitățile de proiectare. Începând cu pag 126 din propunerea tehnică, pentru fiecare subetapă de poiectare, la fiecare expert s-a alocat un număr de ore. Contestatorul reiterează faptul că d-na ........ a fost nominalizată pe poziţia de arhitect- șef/ coordonator /director de proiect. Dacă autoritatea ar fi adunat orele expertei ........ de la pag. 126 din propunerea tehnică, contestatorul susține că ar fi observat că însumează 482 ore, ore alocate acestei experte în cele 73 zile. Astfel, contestatorul învederează Consiliului că nu există neconcordanță între numărul de ore și numărul de zile precizat, ci doar o înţelegere eronată de către autoritatea contractantă a informaţiilor pe care le-a prezentat. Astfel, în propunerea tehnică contestatorul a arătat că expertul va fi disponibil pe toate cele 73 zile în care se prestează activitatea de proiectare, Pagina 40 din 57

§ 41

etapă pentru care au fost alocate expertului 482 ore în total (o medie de 6,6 ore/zi cu respectarea legislaţiei în vigoare). Totalul de 73 zile lucrătoare din propunerea tehnică de la la pagina 158 a fost stabilit prin planificarea activității de proiectare, cu menţiunea că „în calculul zilelor lucrătoare s-a ţinut cont de faptul că unele acitivităţi se suprapun ca şi perioade de timp". În privinţa remuneraţiei, contestatorul precizează că pentru experţii cu care colaborează în mod uzual, în convenţia deținută este practicat tariful brut orar de 48,69 lei, activitățile prestate urmând a fi achitate în funcţie de numărul efectiv de ore lucrate, însă pentru aceşti experţi are prevăzut un număr minim de 2 ore/zi lucrate, în convenţie remuneraţia acestora fiind de minim 2000 lei. Se menționează că acest tarif de 48,69 lei/ora respectă legislaţia in vigoare și a fost practicat de societatea contestatoare și în prezenta procedură însă numărul de ore necesar pentru realizarea etapei de proiectare și de asistență a fost prevăzut în mod expres în anexele A1 - proiectare și A2 asistență tehnică din răspunsul la clarificări. Din tabelul prezentat rezultă că suma ce se va plăti expertului pentru activitatea din faza de proiectare a fost calculată orar având în vedere tariful orar brut de 48,69 lei/ora (tariful practicat pentru acest expert în temeiul convenţiei de colaborare convenită în general pe proiectele în care lucrează împreuna cu acest arhitect) rezultând un cost de 23.468,81 lei aferent celor 73 zile, respectiv celor 482 ore necesare activității de proiectare. Contestatorul face precizarea că criticile suplimentare aduse de autoritate prin punctul de vedere și care nu au fost aduse în decizia de excludere nu pot fi avute în vedere în acest moment. Însă, subliniază că nicăieri în documentaţie nu s-a impus ca experţii să fie angajaţii ofertantului la momentul ofertării. De altfel, pentru acest expert au fost depuse toate documentele solicitate în documentaţia de atribuire și a arătat că expertul ........ va fi angajată cu o normă de ore suficientă pentru fiecare etapă de proiectare, inclusiv pentru etapele de proiectare, care se vor suprapune pe anumite perioade, conform graficului de proiectare, respectând numărul de ore alocat conform propunerii tehnice depuse și conform răspunsului la adresa nr. 30.107/23.12.2021. Se arată că raţionamentul expus pentru experta ........ este aplicabil și pentru ceilalați doi experţi menţionaţi în comunicare. Astfel, pentru dl. Marcu Mihail au fost prevăzute 70 zile, respectiv 374 ore aferente activității de proiectare. Contestatorul susține că nici pentru acest expert nu s-a susținut vreodată că în acest proiect va lucra 2 ore /zi așa cum pretinde autoritatea contractantă. Tariful brut orar stabilit în aceleaşi condiţii este de 48,69 lei/ora care însumat cu numărul de ore 374 justifică un cost de 18.210,74 lei aferent celor 70 zile, respectiv celor 374 ore necesare activității de proiectare. Astfel pentru dl. ........ au fost prevăzute 72 zile respectiv 466 ore aferente activității de proiectare. Nici pentru acest expert nu s-a susținut vreodată că în acest proiect va lucra 2 ore /zi asș cum pretinde autoritatea contractantă. Tariful brut orar stabilit în aceleaşi condiţii este de 48,69 lei/ora, care însumat cu numărul de ore 466 justifică un cost de 22.689,76 Pagina 41 din 57

§ 42

lei aferent celor 72 de zile, respectiv celor 466 ore necesare activității de proiectare Raportat la aceste considerente, contestatorul apreciază că concluzia autorității contractante expusă în decizia de excludere este contrazisă de menţiunile propunerii tehnice și a justificării de preț prezentate de acesta în răspunsul la clarificări. (iv). În privinţa ultimului motiv de excludere Se arată în punctul de vedere că prin documentaţie nu s-ar fi impus ofertanţilor să indice în acordurile de subcontractare procentele cu 2 zecimale, iar prin faptul că petentul ar fi ales să le insereze în acest mod în acordurile de subcontractare depuse, răspunsul său la clarificări ar fi unul neconcludent. Pe de o parte așa cum a arătat în contestație, răspunsul la o solicitarea de clarificări poate fi apreciat concludent sau nu prin raportare la întrebarea autorității. Prin urmare atât timp cât prin solicitarea de clarificări transmisă, autoritatea i-a pus în vedere petentului să justifice valorile indicate în răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 30.107/23.12.2021 în ceea ce priveşte serviciile prestate de subcontractanții (..).raportat la procentele de subcontractare declarate la nivelul documentelor de calificare", nu înţelege de ce răspunsul său ar putea fi neconcludent. Contestatorul arată că în răspunsul oferit, nu a adus modificări așa cum pretinde autoritatea, ci a justificat valorile așa cum i s-a solicitat în clarificare, sens în care a arătat că: -procentele de subcontractare au fost menționate cu 2 zecimale în ofertă, respectând formatul dat pentru întreaga oferta financiară; -în acordul de subcontractare nu se putea trece valoarea, ci doar procentul de subcontractare, întrucât altfel s-ar fi dezvăluit valoarea ofertei de preț a contestatorului; -în mod evident pentru a ajunge la procentele de subcontractare declarate în acorduri, s-au analizat lucrările ce urmează a fi executate de aceştia și s-a stabilit în prealabil valoarea lucrărilor, și mai apoi, procentul din totalul contractului; în momentul realizării calculului în aplicaţia excel, procentul a fost emis cu 9 zecimale iar contestatorul l-a inserat în acorduri cu 2 zecimale rotunjite, respectând formatul propunerii financiare; -valorile (diferentele de valoare) survin din rotunjirea procentelor de subcontractare, explicând pentru fiecare valoare în parte, cum s-a realizat această rotunjire. În aceste condiţii, contestatorul opinează că decizia autorității este vădit nelegală și disproporţionată. În susţinerea argumentaţiei sale, petentul înţelege să facă trimitere la jurisprudența Consiliului, BO2014_2142.pdf. În ceea ce priveşte caducitatea ofertei câștigătoare, contestatorul susține că afirmaţiile autorității contractante sunt vădit greşite. Se arată că în situaţia în care ofertantul nu prelungeşte oferta, astfel încât aceasta să fie valabilă pe toată durata procedurii de atribuire, operatorul economic pierde în acest fel dreptul de a-i mai fi atribuit contractul. Ofertantul devine străin de procedură, nemaiavând posibilitatea de a încheia contractul care formează obiectul procedurii de atribuire. Astfel, împlinirea termenului ofertei atrage caducitatea acesteia, iar ofertantul Pagina 42 din 57

§ 43

titular pierde dreptul de a fi desemnat câştigător ca urmare a pierderii calităţii de participant la procedură. Întrucât legislaţia în vigoare face referire la „prelungirea ofertelor", contestatorul apreciază că se impune ca acestea să fie valabile la momentul de referinţă al „prelungirii". "Prelungirea" după expirarea momentului valabilității ofertei echivalează cu depunerea unei noi oferte care nu poate conduce la acoperirea viciului dat de „neprelungire", fiind vorba de un act străin de oferta iniţial depusă. Sub acest aspect, contestatorul afirmă că în jurisprudența CNSC s-au statuat următoarele: "Consiliul apreciază că această chestiune a valabilităţii ofertei şi a valabilităţii garanţiei de participare este prioritară în analiză, deoarece în situaţia în care ofertantid nu prelungeşte oferta astfel încât aceasta să fie valabila pe toată durata procedurii de atribuire (inclusive perioada de soluţionare a contestaţiilor), operatorul economic pierde în acest fel dreptul de a-i mai fi atribuit contractul. Ofertantul devine străin de procedură, nemaiavând posibilitatea de a încheia contractul care formează obiectul procedurii de atribuire. Astfel, împlinirea termenului ofertei atrage caducitatea aceştia, iar ofertantul titular pierde dreptul dea fi desemnat câştigător ca urmare a pierderii calităţii de participant la procedură. Astfel, în speţă toate prelungirile ofertelor simt acte adiţionale ale ofertei iniţiale aşa cum prelungirile garanţiilor de participare reprezintă acte adiţionale ale garanţiilor iniţiale. O eventuală admitere a contestaţiei formulată de... nu ar putea repune contestatoarea în situaţia de ofertantă în această procedură de atribuire, deoarece nu ar putea fi prelungită nici oferta şi nici garanţia de participare care sunt deja expirate, iar lipsa prelungirii documentelor în discuţie în perioada lor de valabilitate face dovada încetării calităţii de ofertant, care nu mai poate avea interes în continuarea procedurii neavând o ofertă valabilă care să poată fi evaluată. Pe de altă parte chiar şi în situaţia ipotetică în care contestaţia ar fi admisă iar Comisia de evaluare ar considera oferta admisibilă nu ar mai exista posibilitatea semnării contractului atâta timp cât oferta nu mai este valabilă, o atitudine contrară însemnând încălcarea legislaţiei în vigoare în materia achiziţiilor publice. Consiliul apreciază că nu are nicio relevanţă dacă la momentul înaintării contestaţiei, oferta şi garanţia de participare erau valabile de vreme ce ele au expirat ulterior iar declaraţia de prelungire a survenit ulterior expirării ofertei in cauza." Contestatorul opinează că indiferent de culpa autorității contractante și/sau de lipsa de diligență a ofertantului în cauză, având în vedere că oferta depusă de Asocierea al cărei lider este ........ SRL a fost valabilă doar până la data de 31.01.2022 ora 23.59, începând cu data de 1.02.2022, ora 00.00, oferta depusă de ofertantul câștigător a devenit caducă, în contextul în care declaraţia ofertantului vizând prelungirea, a survenit ulterior expirării ofertei, respectiv, în după amiaza zilei de 1 februarie 2022 când acesta a depus declaraţia de prelungire împreună cu suplimentul de prelungire a garanţiei si dovada achitării suplimentului, tot din 1.02.2022. Se arată că la momentul depunerii acestei declaraţii, oferta era caducă și nu mai putea face obiectul prelungirii, sens în care autoritatea Pagina 43 din 57

§ 44

contractantă ar fi trebuit să o excludă. Contestatorul precizează că valabilitatea ofertei trebuie să fie una continuă, orice discontinuitate inclusiv, de câteva ore atrăgând caducitatea ofertei în cauză. Cu adresa înregistrată la Consiliu sub nr. ...., SC ......... SRL depune Întâmpinare la cererea de intervenție formulată de ........ SRL, învederând următoarele: În ceea ce priveşte modalitatea de solicitare a clarificărilor, contestatorul susține că aceasta a fost similară până într-un punct (de altfel, contrar susţinerilor intervenientei, principiul egalității de tratament impunea acest lucru) după care răspunsul ofertantului preferat a fost stabilit, în mod injust, ca etalon, deși oferta sa nu prezenta nicio deficiență. De altfel, petentul apreciază că întreaga comunicare de rezultat este o înşiruire de motive neîntemeiate rezultate: •fie din analiza superficială a răspunsurilor sale (a se vedea arheologia și motivul vizând orele alocate experţilor); •fie din intrepretarea și sancţionarea contestatorului pentru o documentaţie necorelată (a se vedea probele și testele); •fie dintr-un formalism vădit excesiv (excluderea pentru rotunjirea procentelor de subcontractare). Contrar susţinerilor intrevenientei, motivarea actelor administrative și implicit, a comunicării de rezultat, nu este o chestiune de volum, ci de esenţă. Altfel spus, în comunicarea de rezultat trebuie prezentate motivele concrete care au atras excluderea ofertei în cauză. În privinţa ofertei ......... SRL (i). Argumente vizând lucrările auxiliare de arheologie Contrar susţinerilor intervenientei, contestatorul susține că intenția sa nu a fost aceea de a critica în acest moment solicitarea de clarificări, ci doar de a puncta modalitatea în care au fost adresate acestuia întrebările. În mod evident răspunsul la solicitările de clarificari poate fi analizat doar prin prisma întrebării adresate. Se reține că confuzia voită pe care o face intervenienta în privinţa modalității de justificare a preţului are ca unic scop inducerea în eroare a Consiliului. În mod evident, fundamentarea preţului este o obligaţie impusă de documentaţia de atribuire și petentul consideră că această obligaţie a fost respectată întru totul. În schimb, defalcarea în cel mai mic detaliu a tuturor lucrărilor conexe, adiacente lucrărilor ce fac obiectul contractului nu s-a solicitat prin documentaţie. Aceasta este și raţiunea pentru care pentru contractele având ca obiect proiectare și execuţie, nu se solicită prezentarea formularelor F3. Contestatorul susține că poziţia intervenientei este una ingrată întrucât este nevoită să apere soluţia adoptată de autoritatea contractantă, în contextul în care autoritatea emitentă recunoaşte că fundamentarea cu privire la acest motiv a pornit de la o premisă greşită. Petentul subliniază faptul că lucrările conexe de arheologie au fost cuprinse în oferta sa tehnică și financiară fiind avute în vedere toate etapele necesare parcurgerii acestor lucrări (de la întocmirea documentaţiei prealabile autorizaţiei și până la depunerea raportului final de arheologie). Pagina 44 din 57

§ 45

Contrar susţinerilor intrevenientei, contestatorul precizează fapul că orele indicate se coroborează cu restul ofertei depuse. Activitatea de supraveghere arheologică la lucrările din subsol se reflectă în cadrul propunerii tehnice la Capitolul 2. Prezentarea Lucrărilor, pagina 614, la pagina 429, la pagina 790, contestatorul a indicat prezența activităților arheologice în graficul Gantt de la pagina 764-766 și în propunerea financiară la pag.29-31. Astfel, în realitate, perioada în care vor fi necesare lucrările de arheologie se intinde pe 375 zile, în care activitățile arhelogice însumează 999,27 ore, așa cum rezultă din tabelul anexat contestației. Astfel raportând totalul de ore de activitate arheologică la zilele de activitate rezultă o medie de 2,66 ore/zi. (ii). În privinţa modalității de ofertare a activităților cuprinse la Cap. 6 Probe tehnologice și teste În cererea de intreventie, se arată că în documentaţia de atribuire s-a prevăzut în mod expres obligaţia respectării de către ofertanti a HG 907/2016. Plecând de la această afirmaţie a intervenientei, contestatorul solicită Consiliului să observe că potrivit art. 10 din Hotărârea 907/2016, este definit devizul general ca fiind documentaţia economică prin care se stabileşte valoarea totală estimativă a cheltuielilor necesare realizării obiectivelor de investiţii sau a cheltuielilor asimilate investiţiilor, necesare realizării lucrărilor de intervenţii la construcţii şi instalaţii, în faza de proiectare studiu de fezabilitate/documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii. Or, respectarea HG 907/2016 impune în mod expres și respectarea devizului general al investiţiei, document postat în SEAP și prin care s-a stabilit valoarea estimată a ofertei care include toate costurile necesare executării contractului și a obtinut finanţarea de tip POR/381/13/1/ îmbunătăţirea calităţii vieţii a populaţiei în oraşele mici şi mijlocii din România a proiectului. Atât timp cât în devizul general postat de autoritate, la Cap 6. Probe s-a prevăzut „0", contestatorul apreciază că nu se poate imputa ofertanţilor că au trecut aceeaşi valoare la acest capitol în formularul completat. Se reține că decizia CNSC invocată ca jurisprudență în cererea de intervenţie nu viezază o situaţie identică prezentei spete. Or, în esenţă, problematica prezentului motiv de excludere vizează, în principal, stabilirea dacă o neconcordanță din documentaţia de atribuire poate sau nu să constituie motiv de excludere al unor ofertanți. Contestatorul indică jurisprudența CJUE în care s-a statuat că eroarea, necorelarea documentaţiei de atribuire nu poate constitui în niciun caz un motiv de excludere a unui ofertant: cauza C-27/15, Pippo Pizzo împotriva CRGT Sri, cauza C-19/00, SIAC Construction LTD v, cauza Medipac- Kazantzidis (C-6/05). Se arată că atât principiile egalităţii de tratament şi nediscriminării, cât şi principiul transparenţei care decurge din acestea (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 decembrie 2015, UNIS şi Beaudout Père et Fils, C- 25/14 şi C-26/14, EU:C:2015:821, punctul 38) implică formularea tuturor Pagina 45 din 57

§ 46

condiţiilor şi modalităţilor procedurii de atribuire în mod clar, precis şi neechivoc în anunţul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanţilor informaţi în mod rezonabil şi obişnuit de diligenţi să le înţeleagă conţinutul exact şi să le interpreteze în acelaşi mod şi, în al doilea rând, să permită autorităţii contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanţi corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 iulie 2017, Ingsteel şi Metrostav, C-76/16, EU:C:2017:549, punctul 34). Aceleaşi concluzii au fost statuate și în cauza Enterprised Focused Solutions SRL(C278/14). (iii). Cu privire la orele de lucru declarate pentru experţi Contrar susţinerilor intervenientei, contestatorul afirmă că nu a omis să clarifice aspectele de natură financiară vizând orele aferente acestor experţi, ci decizia de excludere a avut la baza evaluarea superficială a ofertei sale și a răspunsului la clarificări. În cuprinsul răspunsului prezentat, contestatorul a justificat corelarea numărului de ore cu zilele indicate în oferta tehnică, făcând trimitere la paginile depuse în ofertă și a justificat tariful orar pentru experţii propuşi precum și sumele totale alocate pentru aceşti experţi. Contestatorul face mențiunea că zilele aferente etapei de proiectare menționate în oferta tehnică la pag 158 sunt corelate cu orele și sumele declarate pentru expertul ........ în anexa A1 din răspunsul la clarificări și cele de la pag 126 din propunerea tehnică. (iv). În privinţa rotunjirii procentelor de subcontractare Contrar susţinerilor intervenientei, contestatorul apreciază că decizia autorității este vădit nelegală și disproporţionată. 3. In ceea ce priveşte caducitatea ofertei ........ SRL Contestatorul reține că în cererea de intervenţie, ofertantul încearcă să inducă în eroare Consiliul prin aceea că face trimitere la suplimentul prin care s-a prelungit garanţia făcând abstracție de declaraţia de valabilitate a ofertei sale în care s-a prevăzut în mod expres că valabilitate ofertei se menţine până la data de 31.01.2022. De altfel, acest lucru este confirmat si de autoritatea contractanta care în punctul de vedere susţine că prin adresa înregistrataăcu nr. 780/10.01.2022 ofertantul ........ SRL a prelungit valabilitatea ofertei până la 31.01.2022. Contestatorul precizează că declaraţia depusă de ofertantul câștigător nu l-ar putea repune în situaţia de ofertant în această procedură de atribuire, deoarece la acel moment nu ar mai fi putut prelungi oferta care era deja expirată, iar lipsa prelungirii documentelor în discuţie în perioada lor de valabilitate face dovada încetării calităţii de ofertant, care nu mai poate avea interes în continuarea procedurii neavând o ofertă valabilă care să poată fi evaluată și ca atare, declarată câștigătoare. Sub acest aspect, contestatorul indică jurisprudența CNSC, BO2013_4386.pdf. Pentru toate aceste considerente, contestatorul solicită Consiliului să respingă cererea de intervenție formulată de ........ SRL. Pagina 46 din 57

§ 47

Cu adresa nr. ...., înregistrată la Consiliu sub nr. ...., ......... depune Răspuns la punctul de vedere emis de SC ......... SRL, înregistrat la sediul autorității sub nr. 5348/22.02.2022, precizând următoarele: Contestatorul indică de mai multe ori că au existat erori în evaluarea efectuată de către comisia de evaluare, fără a menţiona și faptul că acele erori (așa cum a arătat autoritatea în punctul de vedere ....) nu au avut nici un impact, nemodificând în niciun fel rezultatul evaluării sau concluziile comisiei de evaluare. Autoritatea contractantă nu înțelege susţinerea contestatorului cum că nu are cunoștință despre rectificările efectuate de autoritate. Se învederează Consiliului că atât PV de rectificare nr. 3556/03.02.2022, cât și Raportul procedurii modificat nr. 3574/03.02.2022, au fost prezentate contestatorului la momentul studierii dosarului achiziţiei (un reprezentat al SC ......... SRL a studiat dosarul achiziţiei în data de 03.02.2022) fapt pe care însuși contestatorul îl recunoaşte în cuprinsul contestatiei sale, unde face referire la PV de rectificare nr. 3556/03.02.2022. În ceea ce priveşte activitatea de supraveghere arheologică, contestatorul consideră în continuare că evaluarea comisiei de evaluare s-a făcut plecând de la o „prezumţie proprie, fără fundament" în oferta sa. Subliniază autoritatea contractantă că deciziile comisiei de evaluare au fost bazate exclusiv pe informaţiile din oferta contestatorului și răspunsul acestuia la solicitările de clarificare. Contestatorul a prezentat în răspunsul la solicitarea de clarificare nr. 647/07.01.2022 un tabel privind alocarea orelor pentru expertul care va realizarea supravegherea arhelogică, pentru fiecare activitate prevăzută pentru acest expert în Graficul Gantt. Contestatorului nu i-a fost solicitat acest tabel (fiind alegerea sa să îl transmită) însă odată primit, comisia de evaluare a avut obligaţia de a-l analiza. Având în vedere că în Graficul Gantt sunt activități pentru care s-au prevăzut 10 zile, iar expertului i-au fost alocate 240 ore, singura concluzie logică este că expertul arheolog va munci 24 h/zi, ceea ce evident reprezintă o necorelare a propunerii financiare cu cea tehnică. Contestatorul explică încă o dată, că activitatea de supraveghere arheologică este împărțită în 3 etape, precizând că etapa 1 se va realiza anterior demarării lucrărilor, iar etapa 3 se va realiza ulterior finalizării lucrărilor. Autoritatea contractantă subliniază că aceste menţiuni nu se regăsesc nici la nivelul ofertei contestatorului și nici la nivelul răspunsurilor la solicitările de clarificare, astfel că nu pot fi luate în considerare. Contestatorul mai susţine că deși etapele 1 și 3 ale activității de supraveghere arheologică, nu se vor realiza concomitent cu activitățile prevăzute în Graficul Gantt, la nivel teoretic, orele aferente etapelor 1 și 3 au fost totuşi incluse în fiecare activitate din Graficul Gantt. Din nou,autoritatea arată că această explicaţie nu este susţinută de niciun alt element din oferta contestatorului, sau răspunsurile acestuia la solicitările de clarificare, prin urmare nu poate fi luată în considerare. Contestatorul a avut toată libertatea de a include aceste etape ale activității de supraveghere arheologică la nivelul ofertei tehnice - inclusiv la nivelul Graficului Gant la momentul întocmirii ofertei, sau ar fi putut justifica orele Pagina 47 din 57

§ 48

alocate expertului arheolog atunci când a răspuns la clarificări, însă acesta nu a procedat așa, fiind evident că explicaţiile sale sunt tardive, nu pot fi luate în considerare și nu sunt susținute de oferta sa. Reiterează autoritatea cele subliniate în punctul de vedere privind contestația, respectiv faptul că este evident că atunci când au fost alocate ore expertului arheolog, în vederea remunerării acestei activități, acestea nu au fost corelate cu Graficul Gantt din propunerea tehnică. Cu privire la modalitatea de ofertare a activităților cuprinse la Cap. 6 Probe tehnologice și teste, contestatorul consideră că răspunsul său la solicitarea de clarificare, a fost unul concludent, însă Autoritatea Contractantă consideră că este evident că răspunsul a fost unul neconcludent, întrucât contestatorul nu a justificat de ce a cotat Cap. 6 cu 0, și nici nu ar fi avut cum să justifice această valoare, atât timp cât aceasta nu a fost asumată, însuși contestatorul recunoscând că ar fi trebuit incluse sume la acest capitol. Autoritatea contractantă opinează că, la fel ca în cazul activității de supraveghere arheologică, contestatorul ar fi trebuit să includă explicaţiile la nivelul ofertei iniţiale, dovedindu-și astfel buna credinţă. Contestatorul a declarat că a constatat necesitatea probelor și testelor prevăzute la Cap. 6 din deviz, însă din cauză că în devizul general din documentaţia de atribuire acestea au fost cotate cu zero, a decis să includă cheltuielile ocazionate de aceste probe și teste la Cap. 4 din deviz. Este evident că răspunsul nu este unul convingător sau care să poată fi acceptat având în vedere că la Cap. 1.4 din devizul din documentaţia de atribuire a fost cotat cu 0, însă contestatorul în oferta sa a prevăzut suma de 204.095,63 lei exclusiv TVA. În continuare contestatorul este ferm în convingerea sa că devizul general din documentaţia de atribuire nu a avut doar un rol orientativ, însă atunci nu poate fi explicat de ce el a completat acest deviz cu alte valori decât cele indicate de autoritatea contractantă (singurul capitol în care a respectat devizul general din documentaţia de atribuire, fiind Cap. 6). Este evident pentru autoritatea contractantă că SC ......... SRL a înțeles foarte clar că rolul devizului general din documentaţia de atribuire a fost unul orientativ altfel ar fi respectat întrutotul valorile indicate în documentaţia de atribuire. Cu privire la susţinerea contestatorului legată de orele de lucru declarate pentru experţi, autoritatea contractantă subliniază următoarele aspecte: Ofertantului i s-a solicitat următoarea clarificare: „Având în vedere că în răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 30.107/23.12.2021, din cadrul tabelului A de la pg. 7 rezultă că expertul propus pentru poziţia de șef/ coordonator/ director proiect cu experienţa, respectiv Arh. ........ are alocate 2 ore/zi, vă solicităm să justificați numărul de ore indicat pentru acelaşi expert în tabelul A1, raportat la numărul de zile lucrătoare indicate în oferta tehnică pentru acest expert, respectiv 73 de zile lucratoare." Se poate observa că ofertantului SC ......... SRL i s-a comunicat concluzia comisiei de evaluare în urma răspunsului la solicitarea de clarificare nr. 30.107/23.12.2021, respectiv aceea că din tabelul de la pg. 7, Pagina 48 din 57

§ 49

unde este indicată „Remuneraţia personalului angajat pentru 30 zile calendaristice (21 zile lucratoare)" rezultă că arh. ........ are alocate 2 ore/zi și i s-a solicitat punctual să clarifice acest aspect raportat la orele indicate pentru aceiaşi expert în răspunsul la clarificare și raportat la zilele prevăzute în oferta tehnică. Răspunsul contestatorului a fost neconcludent, acesta ignorând întrebarea comisiei de evaluare și nefăcând nicio lămurire legată de informaţiile cuprinse în tabelul 7 din răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 30.107/23.12.2021. Concluzia comisiei de evluare a fost că expertul arh. ........ are (în baza salariului lunar) remunerate 2 ore/zi, însă în propunerea tehnică are alocate 482 ore în 73 zile (trebuind să aibă remunerate 6.6 ore/zi). Este evident că acest aspect reprezintă o necorelare dintre propunerea financiară și cea tehnică, fie expertul trebuia să aibă mai puţine ore alocate în propunerea tehnică, fie trebuia să aibă un salariu lunar mai mare. Aceeaşi situație este aplicabilă și pentru experţii ing. ........, Ing. ........, astfel cum a reținut autoritatea în punctul de vedere nr. 4566/14.02.2022. Cu privirea la procentele de subcontractare, contestatorul consideră că răspunsul său este concludent, însă comisia de evaluare a considerat că acesta este neconcludent, întrucât ofertantul indică alte procente de subcontractare. În acordurile de subcontractare, au fost trecute clar procentele de subcontractare cu 2 zecimale, nu cu 9 zecimale. Nu a existat nicio cerinţă la nivelul documentaţiei de atribuire ca procentul de subcontractare să fie rotunjit la nivel de 2 zecimale. Ofertantul a avut libertatea de a declara în acordurile de subcontractare procentul cu 9 zecimale, așa cum a precizat în clarificări, deoarece din acorduri nu se putea divulga informaţii referitoare la valoarea totală a ofertei așa cum eronat consideră acesta. Se poate observa clar din răspunsul la clarificări că SC ......... SRL, pentru a ajunge la valoarea declarată în oferta financiară, a împărțit valoarea declarată pentru fiecare subcontractant la valoarea totală a ofertei, rezultând astfel valoarea din oferta depusă și nu valoarea calculată conform procentelor din acordurile de subcontractare. În ceea ce priveşte caducitatea ofertei depusă de ofertantul câștigător Asocierea SC ........ SRL (lider de asociere) - SC ........ (asciat) - SC ........ SRL (asociat) - SC .... SRL (asociat), autoritatea contractantă susține că își menţine cele indicate în punctul de vedere nr. .... Având în vedere argumentele prezentate mai sus, autoritatea contractantă solicită Consiliului să dispună respingerea contestaţiei formulate de SC ......... SRL ca fiind nefondată şi neîntemeiată. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. ...., SC ......... SRL depune Note scrise, învederând următoarele: În privinţa rectificării raportului procedurii sub aspectul punctajului tehnic acordat, contrar susţinerilor autorității contractante, aceasta a fost adusă la cunoștința operatorilor prin publicare în SEAP abia în data de 23.02.2022 când s-a republicat în SEAP „corectura" raportului sub acest Pagina 49 din 57

§ 50

aspect, fără menţiune despre eroare, corectarea procesului verbal de evaluare tehnică etc. (a se vedea raportul publicat). Contestatorul susține că rectificarea actelor administrative nu se poate proceduce prin simpla încunoștiințare verbală a ofertantului cu ocazia studiului de dosar ci procedura în sine presupune revocări ale documentelor și emiterea unor noi documente. În speţă, s-a publicat acelaşi raport, corectându-se doar punctajul din evaluarea tehnică însă în final este indicată aceeaşi eroare (ex. oferta câștigătoare are tot 90 puncte la cap. Concluzii). Reiterează contestatorul faptul că şirul de erori nu produce efecte asupra evaluării în sine însă denotă superficialitatea cu care autoritatea tratează această procedură. În privinţa lucrărilor auxiliare de arheologie Se arată în răspuns că decizia de evaluare s-ar fi bazat pe ofertă și răspunsul contestatorului la clarificări, însă din analiza deciziei și a punctului de vedere depus rezultă că în realitate autoritatea pleacă de la o interpretare proprie fără legătură cu oferta sa și care nu are temei în legislaţia aplicabilă. Contestatorul susține că o primă dovadă în privinţa interpretării greşite a ofertei și răspunsului prezentat este faptul că în tabelul prezentat ca fundament pentru excluderea ofertei ......... SRL nu a extras toate activitățile cu duratele aferente din graficul Gantt pentru care au fost prevăzute și lucrări conexe de arheologie. Aceste acţiuni denotă din nou superficialitatea cu care autoritatea tratează această procedura. Susţinerea autorității că modalitatea de calcul prezentată de ea (în sensul că expertul ar urma să lucreze 24h/zi ) ar fi unica variantă corectă nu este temeinică în opinia contestatorului, în contextul în care acesta a prezentat modalitatea și argumentele în susţinerea modului de execuţie pentru aceste lucrări și în contextul în care nu există niciun normativ sau dispoziţie din documentaţie, care să impună defalcarea numărului de ore de lucrări arheologice aferent fiecărei etape în care se realizează activitățile conexe. Afirmaţia autorității contractante în sensul că petentul nu ar fi indicat în răspuns că lucrările conexe de arheologie s-ar realiza în etape este halucinantă în contextul în care procedura în sine, cu toate cele 3 etape, este redată de legislaţia în vigoare, legislaţie pe care autoritatea trebuia să o cunoască. Întrucât graficul nu a impus defalcarea/ prezentarea acestor lucrări conexe de arheologie, orele aferente întocmirii documentaţiei și a obţinerii autorizaţiei au fost împărțite pur teoretic și repartizate fiecărei categorii de activități la care vor fi necesare lucrările conexe arheologice. Contestatorul susține că nu există nicio normă care să interzică modul de prezentare al acestor ore. Astfel explicaţia contestatorului că lucrările de arheologie nu prevăd doar prezența fizică a arheologului pe şantier, ci aceste lucrări se compun și din activități conexe, care trebuie realizate anterior și ulterior supravegherii in situ propriu-zise este corectă în opinia sa și susținută prin legislaţia/procedurile în vigoare Pagina 50 din 57

§ 51

În privinţa modalității de ofertare a activităților cuprinse la Cap. 6 Probe tehnologice și teste, contestatorul arată că în solicitarea de clarificări cu privire la acest capitol autoritatea contractantă i-a solicitat să justifice raţiunea pentru care la Cap. 6 a inserat în formular 0. Raportat la întrebarea autorității contractante, în răspuns petentul a arătat că motivul pentru care a trecut 0 a fost întrucât și în Devizul general al obiectivului de investiţii, parte integrantă a DALI, activitățile de la Cap . 6 Probe tehnologice și teste au fost cotate cu zero „o". Raportat la modul în care a fost formulată întrebarea, contestatorul apreciază că răspunsul său nu poate fi interpretat ca neconcludent. Pe de altă parte, contestatorul reține că autoritatea nu se apără în niciun fel cu privire la neconcordanța/eroarea din documentaţie, pe care alege să o ignore și să susţină fără niciun temei că răspunsul său ar fi în mod "evident" neconcludent. Se întreabă petentul de unde provine această „evidenta" în contextul în care întreaga jurisprudență europeană sancționează o astfel de conduită a autorităților contractante. Contestatorul face precizarea că necorelarea documentaţiei de atribuire nu poate fi imputată ofertanţilor. Atât timp cât în devizul general postat de autoritate, la Cap 6. Probe s-a prevăzut „0" nu se poate imputa ofertanţilor că au trecut aceeaşi valoare la acest capitol în formularul completat. Cu privire la orele de lucru declarate pentru experţi Contestatorul reține că încă o dată i se impută faptul că deși i s-ar fi comunicat „concluzia autorității în sensul că arh. ........ are alocate 2 ore/zi" nu ar fi clarificat în răspuns discreptanța de ore raportat la concluzia autorității. Contestatorul solicită Consiliului să observe abusurditatea situației. În solicitarea de clarificări autoritatea avea o nelămurire cu privire la numărul de ore indicat pentru acest expert (482 ore) și la numărul de zile indicat (73). Acum i se impută că nu ar fi dezbătut o concluzie greşită a autorității contractante prin referire la un număr de ore avut în vedere doar de comisia de evaluare, în contextul în care în răspuns petentul a arătat cum se coroborează numărul de ore prezentat 482 cu cele 73 zile. Raportat la aceste considerente, contestatorul apreciază că concluzia autorității contractante expusă în decizia de excludere este contrazisă de menţiunile propunerii tehnice și a justificării de preț prezentate de acesta în răspunsul la clarificări. În privinţa rotunjirii procentelor de subcontractare, contestatorul remarcă faptul că în punctul de vedere se menționează că prin documentaţie nu s-ar fi impus ofertanţilor să indice în acordurile de subcontractare ca procentele de subcontractare să fie rotunjite la nivel de 2 zecimale. Contestatorul susține că, în răspunsul oferit, nu a adus modificări așa cum pretinde autoritatea ci a justificat valorile așa cum i s-a solicitat în clarificare. În aceste condiţii, contestatorul apreciază că decizia autorității este vădit nelegală și disproporţionată. Pagina 51 din 57

§ 52

În privinţa caducității ofertei câștigătoare, contestatorul reia argumentele expuse inițial în contestație și completările ulterioare, opinând că indiferent de culpa autorității contractante și/sau de lipsa de diligență a ofertantului în cauză, oferta depusă de Asocierea al cărei lider este ........ SRL a fost valabilă doar până la data de 31.01.2022 ora 23.59. La data de 04.03.2022, intervenientul a studiat dosarul achiziției publice la CNSC, însă până la data emiterii prezentei decizii nu a înțeles să formuleze concluzii scrise. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă, online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Servicii de proiectare, execuţie lucrări şi servicii de asistenţă tehnică din partea proiectantului pentru proiectul Restaurarea, conservarea și reabilitarea clădirii fostei judecătorii ... și redestinarea ei ca centru de cultură, artă și tradiții, .........”, cod CPV 45000000-7. În acest sens a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare nr. ...., criteriul de atribuire stabilit fiind „cel mai bun raport calitate-preț”. În raportul procedurii nr. 3131/31.01.2022, rectificat prin raportul procedurii nr. 3574/03.02.2022 s-a consemnat depunerea a 3 oferte, respingerea a 2 oferte, printre care și a contestatorului, precum și desemnarea ofertei depuse de Asocierea SC ........ SRL (lider de asociere) - SC ........ (asciat) - SC ........ SRL (asociat) - SC ... SRL (asociat) admisibilă și câștigătoarea procedurii cu o propunere financiară de 15.438.150,00 lei fără TVA și un punctaj total de 100 puncte. Împotriva rezultatului procedurii de atribuire, SC ......... SRL a formulat contestația care formează obiectul dosarului nr. ... Ca un aspect prealabil, Consiliul va admite, în principiu, cererea de intervenție formulată de SC ........ SRL, lider al asocierii ........ SRL - SC ........ - SC ........ SRL - SC ...SRL; aceasta are interes să intervină în cauză, deoarece a fost desemnată câștigătoarea procedurii, potrivit raportului procedurii nr. 3131/31.01.2022, rectificat prin raportul procedurii nr. 3574/03.02.2022, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și art. 61 și următoarele din cod procedură civilă. Pe fondul contestației formulate de SC ......... SRL, Consiliul retine urmatoarele: Potrivit adresei de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr. 3135/31.01.2022, motivele invocate de autoritatea contractanta pentru justificarea respingerii ofertei depuse de SC ......... SRL sunt, in mod exclusiv, raspunsuri considerate neconcludente ale ofertantului la mai multe solicitari de clarificari transmise prin adresa nr. 647/07.01.2022. Solicitarile pentru care autoritatea contractanta a considerat raspunsurile neconcludente au vizat urmatoarele aspecte: 1. Cuantificarea serviciilor arheologice Pagina 52 din 57

§ 53

2. Justificarea valorilor indicate in centralizatorul cheltuielilor pe obiectiv la capitolul 5.1.2 cheltuieli conexe organizarii de santier si la capitolul 6. Probe tehnologice si teste 3. Justificarea numarului de ore indicat pentru pozitia de sef/coordonator/director program cu experienta, arh. ......... 4. Justificarea valorilor in ceea ce priveste serviciile prestate de subcontractantii SC ... SRL, SC ... SRL, SC .... SRL si SC ... SRL. Consiliul apreciaza ca neintemeiate concluziile autoritatii contractante intrucat motivele invocate pentru decizia de respingere a ofertei sunt fie neclare, fie fara o legatura directa cu cerinte ale documentatiei de atribuire, fie construite pe baza unor presupuse neconcordante intre graficul Gantt si un numar de ore alocate expertilor prin oferta financiara, fie complet lipsite de relevanta asa cum este cazul celui de-al patrulea motiv in care s-a „sanctionat” in mod absurd numarul de zecimale cu care s-au prezentat procentele de subcontractare. 1. Consiliul retine in primul rand faptul ca prin cerinţele documentaţiei de atribuire nu s-a solicitat necesitatea defalcării și cuantificării distincte a activității arheologice. Pe de alta parte, autoritatea contractanta lanseaza o ipoteza eronata, fara legatura cu documentatia, potrivit careia, toate orele alocate activității arheologice ar trebui realizate strict în timpul afectat prin graficul Gantt unor anumite „obiecte” prinse in acesta, exemplele fiind OBIECTUL 1-CLADIRE MONUMENT ISTORIC- REZISTENTA, OBIECTUL 4-AMENAJARE CURTE INTERIOARA-REZISTENTA sau OBIECTUL 6-ACCES LATERAL-REZISTENTA-DESFACERI SI DEMOLARI. Consiliul apreciaza ca este pertinenta sustinerea contestatorului potrivit careia orele necesare acestor lucrări auxiliare arhelogice NU se vor desfășura în integralitate pe perioada lucrărilor respective, precum si asupra faptului că în aceste ore ar fi incluse și activitatea pentru documentarea descoperirilor și întocmirea raportului arheologic, care nu vor fi realizate în zilele alocate activității pentru care se va realiza supravegherea arheologică. Astfel, motivul invocat de autoritatea contractanta la primul punct si anume ca alocarea orelor pentru expertul care va îndeplini activitatea de supraveghere arheologică, respectiv dl. .... este in neconcordanta cu graficul Gantt din propunerea tehnica, este un fals motiv, aprecierea ca neconcludent a raspunsului la clarificari fiind gresita. 2. Desi, asa cum recunoaste explicit autoritatea contractanta, in documentatia de atribuire, in Devizul general, capitolul 6. Probe tehnologice si teste a fost cotat cu 0 (aceasta fiind in fapt o eroare a autoritatii desi aceasta sustine ca "Valoarea estimată scoasă la licitație în conformitate cu liniile bugetare din proiect sunt orientative şi nu limitative"), ofertantul SC ......... SRL a constatat necesitatea probelor și testelor prevăzute la Cap. 6 din deviz, însă din cauză că în devizul general din documentaţia de atribuire acestea au fost cotate cu zero, și pentru a nu ajunge în imposibilitatea de decontare a acestora, a inclus cheltuielile ocazionate de aceste probe și teste la Cap. 4 din deviz. Consiliul apreciaza ca fiind absolut corecta abordarea ofertantului care a cuprins și evidențiat aceste probe, teste, instruiri în graficul Gantt ca subactivități specifice de verificări inspecţii teste încercări pentru fiecare Pagina 53 din 57

§ 54

obiect în parte, demonstrând corelarea propunerii tehnice cu propunerea financiară. Atâta timp cât în devizul general postat de autoritate, la Cap 6. Probe s- a prevăzut „0", faptul că contestatorul a decis să includă costul acestor activități necesare executării contractului în costul cap. 4 Investiţia de bază, aspect ce rezultă din graficul depus, înseamnă că a alocat un buget pentru cap. 6 Probe și teste, respectand totodata si prevederile Hotărârii nr. 907/2016, unde este definit devizul general ca fiind documentaţia economică prin care se stabileşte valoarea totală estimativă a cheltuielilor necesare realizării obiectivelor de investiţii sau a cheltuielilor asimilate investiţiilor, necesare realizării lucrărilor de intervenţii la construcţii şi instalaţii, în faza de proiectare studiu de fezabilitate/documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii. (motiv pentru care nu a introdus costurile pentru probe si teste in capitolul 6). Astfel, motivul invocat la punctul 2 de autoritatea contractanta este un fals motiv, nefiind vorba despre o nealocare bugetara, ci de includerea costurilor in capitolul din deviz unde ii era permis prin documentatie. 3. Referitor la cel de-al treilea motiv invocat de autoritatea contractanta, Consiliul constata ca acesta se bazeaza pe un calcul complet nerealist plecand de la un salariu brut contractual aferent la doua ore de lucru pe zi, situatie fără relevanță în execuţia acestui contract, in conditiile in care pentru toti experţii nominalizati plata se va face pe baza convenţiei, tariful brut orar practicat fiind de 48,69 lei, iar activitățile prestate urmând a fi achitate în funcţie de numărul efectiv de ore lucrate. Astfel, din propunerea tehnică și din răspunsul la clarificări, rezulta ca pentru pozitia de sef/coordonator/director program cu experienta, arh. ........, numărul de ore aferente etapei de proiectare este de 482 ore ce se vor realiza de a lungul celor 73 zile, iar având în vedere tariful orar brut de 48,69 lei/ora (tariful practicat pentru acest expert în temeiul convenţiei de colaborare convenită în general pe proiectele în care contestatorul lucrează împreună cu acest arhitect) rezulta un cost de 23.468,81 lei. Nicaieri in oferta depusa de SC ......... SRL nu apare informatia ca expertii nominalizati vor lucra doar doua ore pe zi. Situatia este identica si in cazul expertului ........ pentru care au fost prevăzute 72 zile respectiv 466 ore aferente activității de proiectare cu tariful brut orar stabilit în aceleaşi condiţii de 48,69 lei/ora care justifică un cost de 22.689,76 lei. În acest context, Consiliul constata că decizia autorității contractante de a respinge oferta invocand un raspuns neconcludent referitor la acest aspect este contrazisă de menţiunile propunerii tehnice și de justificările de preț prezentate de ofertant în răspunsul la clarificări. 4. Asa cum am aratat mai sus, rotunjirea sumelor corespunzatoare procentelor in care activitatile vor fi subcontractate prin raspunsul la clarificari, survenita urmare a unui calcul cu mai multe zecimale, nu afecteaza cu nimic continutul ofertei, nu se inscrie in categoria erorilor aritmetice (pentru ca nu este nicio eroare) si in consecinta nu putea Pagina 54 din 57

§ 55

constitui un motiv de apreciere ca neconcludent a raspunsului la clarificari vizand acest aspect. Concluzionand, Consiliul constata ca niciunul dintre cele patru motive incluse in adresa de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr. 3135/31.01.2022 nu este intemeiat in sensul aprecierii raspunsurilor la clarificari ca neconcludente, sub acest aspect contestatia urmand a fi admisa. În ceea ce priveşte sustinerea contestatorului privind „caducitatea ofertei câștigătoare”, mai exact sustinerea contestatorului potrivit careia ofertantul declarat castigator nu si-a prelungit oferta astfel încât aceasta să fie valabila pe toată durata procedurii de atribuire, Consiliul constata ca aceasta este eronata. Prin adresa nr. 285/05.01.2022 ofertantului Asocierea SC ........ SRL (lider de asociere) - SC ........ (asociat) - SC ........ SRL (asociat) - SC ...SRL (asociat) i s-a solicitat prelungirea ofertei și a garanţiei de participare până la data de 31.01.2022. Ofertantul a răspuns în termen, prin adresa înregistrată cu nr. 780/10.01.2022, prelungind valabiltatea ofertei până la data de 31.01.2022 și a garanţiei de participare până la data de 01.02.2022 exact asa cum i-a fost solicitat. Potrivit prevederilor art. 124 din HG nr. 395/2016: „Art. 124. - (1) Oferta are caracter obligatoriu, din punctul de vedere al conţinutului, pe toată perioada de valabilitate stabilită de către autoritatea contractantă şi asumată de ofertant. (2) Perioada de valabilitate a ofertelor, prevăzută în anunţul/invitaţia de participare şi în documentaţia de atribuire, trebuie să fie stabilită astfel încât să cuprindă toate etapele până la momentul încheierii contractului/acordului-cadru. (3) Atunci când stabileşte perioada de valabilitate a ofertelor, autoritatea contractantă va lua în considerare estimările privind perioada necesară pentru analiza şi evaluarea ofertelor, perioada necesară pentru verificările legate de aceste activităţi, precum şi perioada legală prevăzută pentru

§ 56

rezolvarea

§ 57

eventualelor

§ 58

contestaţii. Auto În cazul în care un operator economic nu se conformează acestei solicitări, oferta sa va fi respinsă ca fiind inacceptabilă”. În speta, pentru prelungirea valabilitatii ofertei depuse de asocierea SC ........ SRL - SC ........ - SC ........ SRL - SC ... SRL dupa data de 31.01.2022, autoritatea contractanta era cea care avea obligatia sa faca o solicitare. Consiliul constata ca, dovedind o maxima diligenta, chiar ofertantul asocierea SC ........ SRL - SC ........ - SC ........ SRL - SC ... SRL a transmis, din proprie initiativă, adresa nr. 171/01.02.2022 prin care își exprimă acordul privind prelungirea valabilității ofertei până la data de 28.02.2022, atașând și Suplimentul de asigurare nr. 3/01.02.2022 prin care se prelungeşte valabilitatea garanţiei de participare până la data de 28.02.2022. Prin urmare, constatand faptul ca ofertantul asocierea SC ........ SRL - SC ........ - SC ........ SRL - SC ... SRL s-a conformat cu rigurozitate Pagina 55 din 57

§ 59

solicitarii privind prelungirea valabilitatii ofertei transmisa de autoritatea contractanta, Consiliul retine ca nu s-a intrunit situatia care putea genera respingerea respectivei oferte ca inacceptabila. Sub acest aspect contestatia formulata de SC ......... SRL urmeaza a fi respinsa. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit a) si b) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite în parte contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu ......... si va dispune anularea deciziei de respingere ca inacceptabila si neconforma a ofertei depuse de SC ......... SRL, anularea raportului procedurii nr. 3131/31.01.2022, rectificat prin raportul procedurii nr. 3574/03.02.2022, precum si a tuturor comunicarilor subsecvente acestora. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va dispune continuarea procedurii, dupa indeplinirea dispozitiilor de mai sus, prin revaluarea admisibilitatii ofertei depuse de SC ......... SRL, conform motivarii, in termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge critica formulata de contestator vizand oferta depusa de asocierea SC ........ SRL - SC ........ - SC ........ SRL - SC ... SRL, conform celor cuprinse in motivare. Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu dispozițiile art. 61 și urm. din Codul de procedură civilă, Consiliul va admite în parte cererea de intervenție formulată de SC ........ SRL, strict numai in ceea ce priveste critica care vizeaza oferta asocierii SC ........ SRL - SC ........ - SC ........ SRL - SC ... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit a) si b) din Legea nr. 101/2016, admite în parte contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu .......... Dispune anularea deciziei de respingere ca inacceptabila si neconforma a ofertei depuse de SC ......... SRL, anularea raportului procedurii nr. 3131/31.01.2022, rectificat prin raportul procedurii nr. 3574/03.02.2022, precum si a tuturor comunicarilor subsecvente acestora. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, dispune continuarea procedurii, dupa indeplinirea dispozitiilor de mai sus, prin revaluarea admisibilitatii ofertei depuse de SC ......... SRL, conform motivarii, in termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge critica formulata de contestator vizand oferta depusa de asocierea SC ........ SRL - SC ........ - SC ........ SRL - SC ... SRL, conform celor cuprinse in motivare. Pagina 56 din 57

§ 60

În temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu dispozițiile art. 61 și urm. din Codul de procedură civilă, admite în parte cererea de intervenție formulată de SC ........ SRL, strict numai in ceea ce priveste critica care vizeaza oferta asocierii SC ........ SRL - SC ........ - SC ........ SRL - SC EURAS SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 57 din 57

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.