Decizie 467/2022
Decizie CNSC2022_467_2022_Decizie_467.pdf, BO2022_467_2022_BO2022_467.pdf
Document CNSC
MOBTECO PRODUCT SRL în contradictoriu cu DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI BACAU
Decizia CNSC nr. 467/C7/387 din 03.03.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Dotări pentru proiectul «Servicii sociale alternative pentru persoane cu dizabilități» cod SMIS 119324”, se solicită constatarea nulității actelor care fac obiectul contestației și instituirea tuturor efectelor produse de nulitate, reevaluarea propunerii sale tehnice în condițiile stabilite de lege, precum și reluarea procedurii de atribuire de la etapa în care aceasta a fost anulată. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția inadmisibilității contestației formulată de către MOBTECO PRODUCT SRL, pentru neconstituirea cauțiunii în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, invocată din oficiu. Respinge contestația formulată de către MOBTECO PRODUCT SRL, cu sediul în București, str. Dolomitului nr. 27, sectorul 1, în contradictoriu cu Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite excepția inadmisibilității contestației formulată de către MOBTECO PRODUCT SRL, pentru neconstituirea cauțiunii în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, invocată din oficiu. Respinge contestația formulată de către MOBTECO PRODUCT SRL, cu sediul în București, str. Dolomitului nr. 27, sectorul 1, în contradictoriu cu Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2022_467_2022_Decizie_467.pdf, BO2022_467_2022_BO2022_467.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 467/C7/387 Data: 03.03.2022 Prin contestația nr. 6092/18.02.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 8860/18.02.2022, formulată de către MOBTECO PRODUCT SRL, cu sediul în București, str. Dolomitului nr. 27, sectorul 1, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/1465/2004, având CUI RO16109994, împotriva adreselor nr. 716/85720/09.02.2022 și nr. 720/85720/10.02.2022 de comunicare a rezultatului procedurii, emise de către DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI BACĂU, cu sediul în Bacău, str. Republicii nr. 2, județul Bacău, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Dotări pentru proiectul «Servicii sociale alternative pentru persoane cu dizabilități» cod SMIS 119324”, se solicită constatarea nulității actelor care fac obiectul contestației și instituirea tuturor efectelor produse de nulitate, reevaluarea propunerii sale tehnice în condițiile stabilite de lege, precum și reluarea procedurii de atribuire de la etapa în care aceasta a fost anulată. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția inadmisibilității contestației formulată de către MOBTECO PRODUCT SRL, pentru neconstituirea cauțiunii în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, invocată din oficiu. Respinge contestația formulată de către MOBTECO PRODUCT SRL, cu sediul în București, str. Dolomitului nr. 27, sectorul 1, în contradictoriu cu Pagina 1 din 2
DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI BACĂU, cu sediul în Bacău, str. Republicii nr. 2, județul Bacău, ca inadmisibilă, pentru neconstituirea cauțiunii prevăzută de lege, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 4 (patru) pagini. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 6092/18.02.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 8860/18.02.2022, formulată de către ..., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., împotriva adreselor nr. 716/85720/09.02.2022 și nr. 720/85720/10.02.2022 de comunicare a rezultatului procedurii, emise de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Dotări pentru proiectul «Servicii sociale alternative pentru persoane cu dizabilități» cod SMIS 119324”, se solicită constatarea nulității actelor care fac obiectul contestației și instituirea tuturor efectelor produse de nulitate, reevaluarea propunerii sale tehnice în condițiile stabilite de lege, precum și reluarea procedurii de atribuire de la etapa în care aceasta a fost anulată. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... critică decizia autorității contractante de declarare ca neconformă a ofertei sale, fără temei legal și fără respectarea obligațiilor legale în argumentarea deciziei și anularea procedurii de atribuire. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ... a inițiat o procedură simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect „Dotări pentru proiectul «Servicii sociale alternative pentru persoane cu dizabilități» cod SMIS 119324”, cod CPV Pagina 1 din 4
39000000-2 – Mobilă (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ... Conform anunțului de participare simplificat și documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”, iar valoarea estimată a contractului de furnizare este de 123.990,00 RON, fără TVA. Raportat la prevederile legale aplicabile în materia achizițiilor publice, Consiliul are în vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, cu încadrarea în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1), iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, motiv pentru care va proceda, mai întâi, la soluționarea excepției inadmisibilității contestației, invocată din oficiu, pentru neconstituirea cauțiunii, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului. În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației invocată din oficiu, pentru neconstituirea cauțiunii, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, se are în vedere că, în speță sunt incidente prevederile art. VIII alin. (3) din OUG nr. 114/2020 potrivit căruia: „Contestațiile, procesele și cererile aflate în curs de soluționare în fața Consiliului Național pentru Soluționare a Contestațiilor sau, după caz, a instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență continuă să se judece potrivit procedurii prevăzute de legislația în vigoare la data la care au fost începute”, și, având în vedere că ... a depus prezenta contestație la data de 18.02.2022, fiind înregistrată la CNSC sub nr. 8860/18.02.2022, respectiv după intrarea în vigoare a OUG nr. 114/2020, sunt aplicabile prevederile art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, astfel cum au fost modificate prin art. IV pct. 38 din OUG nr. 114/2020, conform cărora „(1) Pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8, sub sancțiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauțiune stabilită după cum urmează: (...)”. Procedând la verificarea îndeplinirii de către ... a obligației constituirii cauțiunii în cuantumul și termenul legal, din documentele aflate la dosarul cauzei Consiliul constată că aceasta nu a fost constituită până la data emiterii prezentei decizii, astfel cum prevăd dispozițiile art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, data limită fiind 23.02.2022. Prin adresa nr. 9419/387/C7/22.02.2022, Consiliul a pus în vedere contestatorului ... să comunice „în termen de 3 (trei) zile de la data primirii prezentei, în original, dovada (recipisa) constituirii cauțiunii, în termen de maximum 5 (cinci) zile de la data sesizării Consiliului, respectiv de la data de 18.02.2022 și în cuantumul prevăzut de lege”. Deși la dosarul cauzei se regăsește confirmarea de primire pe e-mail din care rezultă că societatea contestatoare a primit solicitările Consiliului, prin e-mail, la adresa ... (adresă indicată în cadrul contestației), în data de 22.02.2022, ora 15:04, precum și confirmarea de primire prin poștă a adresei de constituire a cauțiunii, având menționată data primirii de către contestator 25.02.2022, până la data emiterii prezentei decizii, ... nu a răspuns solicitării Consiliului. Pagina 2 din 4
Analizând documentele aflate la dosarul cauzei și ținând seama de prevederile legale incidente cauzei, și anume Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul constată că ... a depus contestația ce face obiectul prezentei cauze, în data de 18.02.2022, fiind înregistrată la CNSC sub nr. 8860/18.02.2022, însă, deși a primit adresa nr. 9419/387/C7/22.02.2022, prin care i se solicita dovada constituirii cauțiunii, la adresa ... (adresă indicată în cadrul contestației), în data de 22.02.2022, ora 15:04, precum și confirmarea de primire prin poștă a adresei respective, având menționată data primirii de către contestator 25.02.2022, nu s-a conformat solicitării Consiliului, depășind astfel termenul maxim legal de 5 zile de la data sesizării, termen care s-a împlinit în data de 23.02.2022. Mai mult, prin prevederile art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul sancționează tocmai lipsa de diligență și prudență ale contestatorului, care ar fi putut din vreme să-și conserve dreptul la contestație, astfel încât să permită jurisdicției Consiliului să poată analiza pe fond cererile ce fac obiectul contestației. Prin demersul efectuat, Consiliul a manifestat un rol activ, acordându-i contestatorului posibilitatea să își constituie cauțiunea, astfel cum dispun reglementările legale, obligație de care petentul nu s-a achitat. Se are în vedere că nici până la date emiterii prezentei decizii, ... nu a depus dovada constituirii cauțiunii în cuantumul precizat de lege. Având în vedere considerentele enunțate, în temeiul art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, coroborate cu cele ale art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul admite excepția inadmisibilității contestației pentru neconstituirea cauțiunii prevăzută de lege, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, excepție invocată din oficiu și, pe cale de consecință, în temeiul art. 26 alin. (6) din același act normativ, respinge contestația formulată de către ..., în contradictoriu cu ..., ca inadmisibilă, pentru neconstituirea cauțiunii prevăzută de lege, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului. Fără pronunțare pe fondul contestației formulată de către .... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția inadmisibilității contestației formulată de către ..., pentru neconstituirea cauțiunii în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, invocată din oficiu. Respinge contestația formulată de către ..., cu sediul în ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în ..., ca inadmisibilă, pentru neconstituirea Pagina 3 din 4
cauțiunii prevăzută de lege, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 4 (patru) pagini. Pagina 4 din 4
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.