Decizie 464/2022
Decizie CNSC2022_464_2022_Decizie_464.pdf, BO2022_464_2022_BO2022_464.pdf
Document CNSC
KATAR CONNEG S.R.L. | FAR FOUNDATION SRL în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA
Decizia CNSC nr. 464/C6/209, 217 din 03.03.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Proiectare – faza adaptare la amplasament, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții: «Sala de sport școlară sat Gălănești, comuna Gălănești, județul Suceava»”, cod CPV 45200000-9 Lucrări de construcții complete sau parțiale și lucrări publice (Rev.2), anunț de participare simplificat SCN1081061/15.01.2021, s-au solicitat Consiliului următoarele: „(1) Admiterea Contestației formulată de subscrisa raportat la motivele pe care le vom dezvolta în continuare în cuprinsul prezentei; și, pe cale de consecință, (2) Anularea deciziei autorității contractante privind clasarea ofertei subscrisei pe locul 3 în urma aplicării criteriului de atribuire (…); (3) Anularea în parte a tuturor actelor care au stat la baza acestor decizii și a tuturor actelor subsecvente, inclusiv a Raportului procedurii nr. 782L/20.01.2022 - încărcat în SICAP în data de 27.01.2022 și a Pagina 1 din 4Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația nr. 115/28.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 4929/28.01.2022 (dosar nr. 209/2022) formulată de către SC KATAR CONNEG SRL, în calitate de lider al Asocierii SC KATAR CONNEG SRL – SC STOOD PROJECT SRL, cu sediul în localitatea Negrești, str. Florilor nr. 5, județul Vaslui, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA, cu sediul în municipiul București, Piața Națiunilor Unite nr. 9, sectorul 5. Respinge, ca nefondată contestația nr. 128/28.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 4980/28.01.2022 (dosar nr. 217/2022), formulată de către FAR FOUNDATION SRL, în calitate de membru al Asocierii FAR FOUNDATION SRL – REAL DESIGN TRUST SRL - LUCATEAM PROIECT SRL - GDT CONCRET SRL, cu sediul în satul Rodna, comuna Rodna, str. Grănicerilor nr. 791, județul Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu autoritatea contractant…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2022_464_2022_Decizie_464.pdf, BO2022_464_2022_BO2022_464.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 464/C6/209, 217 Data: 03.03.2022 Prin contestația nr. 115/28.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 4929/28.01.2022 (dosar nr. 209/2022), formulată de către SC KATAR CONNEG SRL, în calitate de lider al Asocierii SC KATAR CONNEG SRL – SC STOOD PROJECT SRL, cu sediul în localitatea Negrești, str. Florilor nr. 5, județul Vaslui, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J37/889/2018, CUI 40314681, reprezentată legal prin administrator Maria Cioncu, având sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în municipiul Iași, șoseaua Păcurari nr. 127, județul Iași, împotriva adresei nr. 3100/20.01.2022 privind comunicarea rezultatului procedurii, precum și a raportului procedurii nr. 782L/20.01.2022, documente emise de către COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA, cu sediul în municipiul București, Piața Națiunilor Unite nr. 9, sectorul 5, și sediul procesual ales în municipiul București, str. Povernei nr. 1-3, sectorul 1, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată - într-o singură etapă, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Proiectare – faza adaptare la amplasament, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții: «Sala de sport școlară sat Gălănești, comuna Gălănești, județul Suceava»”, cod CPV 45200000-9 Lucrări de construcții complete sau parțiale și lucrări publice (Rev.2), anunț de participare simplificat SCN1081061/15.01.2021, s-au solicitat Consiliului următoarele: „(1) Admiterea Contestației formulată de subscrisa raportat la motivele pe care le vom dezvolta în continuare în cuprinsul prezentei; și, pe cale de consecință, (2) Anularea deciziei autorității contractante privind clasarea ofertei subscrisei pe locul 3 în urma aplicării criteriului de atribuire (…); (3) Anularea în parte a tuturor actelor care au stat la baza acestor decizii și a tuturor actelor subsecvente, inclusiv a Raportului procedurii nr. 782L/20.01.2022 - încărcat în SICAP în data de 27.01.2022 și a Pagina 1 din 4
adresei nr. 3100/20.01.2022- încărcată în SICAP în data de 21.01.2022 prin care ne-a fost comunicat rezultatul procedurii; (4) Obligarea autorității contractante la reluarea procedurii prin reevaluarea ofertei subscrisei de la etapa aplicării criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare”. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, s- a solicitat accesul la dosarul format în cadrul Consiliului. Prin contestația nr. 128/28.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 4980/28.01.2022 (dosar nr. 217/2022), formulată de către FAR FOUNDATION SRL, în calitate de membru al Asocierii FAR FOUNDATION SRL – REAL DESIGN TRUST SRL - LUCATEAM PROIECT SRL - GDT CONCRET SRL, cu sediul în satul Rodna, comuna Rodna, str. Grănicerilor nr. 791, județul Bistrița-Năsăud, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J06/243/2010, CUI 26999270, reprezentată convențional CABINET DE AVOCAT STĂNICĂ ANDREEA, cu sediul în municipiul București, str. Știrbei Vodă nr. 126, parter, ap. 1, sectorul 1, adresă indicată și pentru comunicarea actelor de procedură, împotriva adresei nr. 3109/20.01.2022 privind comunicarea rezultatului procedurii, document emis de către COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA, cu sediul anterior indicat, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată - într-o singură etapă, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Proiectare – faza adaptare la amplasament, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții: «Sala de sport școlară sat Gălănești, comuna Gălănești, județul Suceava»”, cod CPV 45200000-9 Lucrări de construcții complete sau parțiale și lucrări publice (Rev.2), anunț de participare simplificat SCN1081061/15.01.2021, s-au solicitat Consiliului următoarele: „ÎN PRINCIPAL: 1. În temeiul prevederilor art. 26 alin. 2 lit. a) din Legea 101/2016, ANULAREA adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 3109/20.01.2022, anularea parțială a procesului verbal privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu privire la caietul de sarcini solicitările de clarificări nr. 12150/17.11.2021, respectiv anularea în parte a raportului procedurii, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia, precum și a tuturor și oricăror acte subsecvente ca fiind netemeinice și nelegale 2. În temeiul prevederilor art. 26 alin. 2 lit. c) din Legea 101/2016, OBLIGAREA autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere constând în REEVALUAREA ofertei depuse de subscrisa, ținând cont de dispozițiile legale în materie și de prevederile documentației de atribuire; 3. OBLIGAREA Autorității Contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa evaluării propunerilor tehnice, precum și la emiterea unor noi comunicări privind rezultatul procedurii de atribuire. Pagina 2 din 4
4. ACORDAREA accesului la dosarul achiziției publice în format integral; ÎN SUBSIDIAR: În măsura în care Consiliul va respinge în tot sau în parte capetele de cerere formulate în principal, respectuos solicităm: 5. ANULAREA procedurii de atribuie a contractului de achiziții publice având ca obiect (…)”. Conform dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora „În fiecare etapă, contestațiile formulate în cadrul aceleiași proceduri sunt conexate”, Consiliul conexează cele două cauze. CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația nr. 115/28.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 4929/28.01.2022 (dosar nr. 209/2022) formulată de către SC KATAR CONNEG SRL, în calitate de lider al Asocierii SC KATAR CONNEG SRL – SC STOOD PROJECT SRL, cu sediul în localitatea Negrești, str. Florilor nr. 5, județul Vaslui, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA, cu sediul în municipiul București, Piața Națiunilor Unite nr. 9, sectorul 5. Respinge, ca nefondată contestația nr. 128/28.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 4980/28.01.2022 (dosar nr. 217/2022), formulată de către FAR FOUNDATION SRL, în calitate de membru al Asocierii FAR FOUNDATION SRL – REAL DESIGN TRUST SRL - LUCATEAM PROIECT SRL - GDT CONCRET SRL, cu sediul în satul Rodna, comuna Rodna, str. Grănicerilor nr. 791, județul Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 3 din 4
Pagina 4 din 4
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. … Data: … Prin contestația nr. 115/28.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ... (dosar nr. ...), formulată de către SC ... SRL, în calitate de lider al Asocierii SC ... SRL – SC ... SRL, cu sediul în localitatea …, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. …, CUI …, reprezentată legal prin administrator …, având sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în municipiul …, împotriva adresei nr. 3100/20.01.2022 privind comunicarea rezultatului procedurii, precum și a raportului procedurii nr. 782L/20.01.2022, documente emise de către ... SA, cu sediul în municipiul …, și sediul procesual ales în municipiul …, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată - într-o singură etapă, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Proiectare – faza adaptare la amplasament, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții: «Sala de sport școlară sat ..., comuna ..., județul Suceava»”, cod CPV 45200000-9 Lucrări de construcții complete sau parțiale și lucrări publice (Rev.2), anunț de participare simplificat ..., s- au solicitat Consiliului următoarele: „(1) Admiterea Contestației formulată de subscrisa raportat la motivele pe care le vom dezvolta în continuare în cuprinsul prezentei; și, pe cale de consecință, (2) Anularea deciziei autorității contractante privind clasarea ofertei subscrisei pe locul 3 în urma aplicării criteriului de atribuire (…); (3) Anularea în parte a tuturor actelor care au stat la baza acestor decizii și a tuturor actelor subsecvente, inclusiv a Raportului procedurii nr. 782L/20.01.2022 - încărcat în SICAP în data de 27.01.2022 și a adresei nr. 3100/20.01.2022- încărcată în SICAP în data de 21.01.2022 prin care ne-a fost comunicat rezultatul procedurii; (4) Obligarea autorității contractante la reluarea procedurii prin reevaluarea ofertei subscrisei de la etapa aplicării criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare”. Pagina 1 din 28
Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, s- a solicitat accesul la dosarul format în cadrul Consiliului. Prin contestația nr. 128/28.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ... (dosar nr. ...), formulată de către ... SRL, în calitate de membru al Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL - ... SRL, cu sediul în satul …, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. …, CUI …, reprezentată convențional …, cu sediul în municipiul …, adresă indicată și pentru comunicarea actelor de procedură, împotriva adresei nr. 3109/20.01.2022 privind comunicarea rezultatului procedurii, document emis de către ... SA, cu sediul anterior indicat, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată - într-o singură etapă, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Proiectare – faza adaptare la amplasament, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții: «Sala de sport școlară sat ..., comuna ..., județul Suceava»”, cod CPV 45200000-9 Lucrări de construcții complete sau parțiale și lucrări publice (Rev.2), anunț de participare simplificat ..., s-au solicitat Consiliului următoarele: „ÎN PRINCIPAL: 1. În temeiul prevederilor art. 26 alin. 2 lit. a) din Legea 101/2016, ANULAREA adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 3109/20.01.2022, anularea parțială a procesului verbal privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu privire la caietul de sarcini solicitările de clarificări nr. 12150/17.11.2021, respectiv anularea în parte a raportului procedurii, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acesteia, precum și a tuturor și oricăror acte subsecvente ca fiind netemeinice și nelegale 2. În temeiul prevederilor art. 26 alin. 2 lit. c) din Legea 101/2016, OBLIGAREA autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere constând în REEVALUAREA ofertei depuse de subscrisa, ținând cont de dispozițiile legale în materie și de prevederile documentației de atribuire; 3. OBLIGAREA Autorității Contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa evaluării propunerilor tehnice, precum și la emiterea unor noi comunicări privind rezultatul procedurii de atribuire. 4. ACORDAREA accesului la dosarul achiziției publice în format integral; ÎN SUBSIDIAR: În măsura în care Consiliul va respinge în tot sau în parte capetele de cerere formulate în principal, respectuos solicităm: 5. ANULAREA procedurii de atribuie a contractului de achiziții publice având ca obiect (…)”. Conform dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora „În fiecare etapă, contestațiile formulate în cadrul aceleiași proceduri sunt conexate”, Consiliul conexează cele două cauze. Pagina 2 din 28
În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Prin contestația nr. 115/28.01.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ... (dosar nr. ...), SC ... SRL, în calitate de lider al Asocierii SC ... SRL – SC ... SRL, critică adresa nr. 3100/20.01.2022 privind comunicarea rezultatului procedurii, precum și raportul procedurii nr. 782L/20.01.2022, documente emise de către ... SA, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată - într-o singură etapă, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Proiectare – faza adaptare la amplasament, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții: «Sala de sport școlară sat ..., comuna ..., județul Suceava»”, solicitând Consiliului cele menționate în partea introductivă. Prezentând situația de fapt, asocierea contestatoare menționează anunțul cu care a fost inițiată procedura de atribuire, valoarea estimată a contractului de lucrări, precum și faptul că au fost depuse oferte de către 11 operatori economici, printre acestea regăsindu-se și oferta asocierii sale, care respectă cerințele stabilite de către autoritatea contractantă prin documentația de atribuire. Precizează că, în data de 21.01.2022, prin adresa nr. 3100/ 20.01.2022, autoritatea contractantă i-a transmis, prin intermediul SICAP, comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire, oferta asocierii sale „S-a clasat pe locul 3, în urma aplicării criteriului de atribuire «Cel mai bun raport calitate-preț», obținând un punctaj de 95 de puncte”. Abia în data de 27.01.2022, autoritatea contractantă a publicat în SICAP raportul procedurii nr. 782L/20.01.2022, din care reiese că ofertantul, Asocierea SC ... SRL - SC ... SRL s-a clasat pe locul 3, iar ofertantul câștigător este Asocierea ... SRL - ... SRL. Astfel, contestatoarea susține că din adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 3100/20.01.2022 și din raportul procedurii nr. 782L/20.01.2022 nu rezultau motivele (modul aplicare a algoritmului de calcul) care au condus la clasarea ofertei sale pe locul al 3-lea, fiindu-i încălcate drepturile și interesele legitime. Prezentând motivele de nelegalitate și netemeinicie ale deciziei autorității contractante privind clasarea ofertei asocierii sale pe locul 3, autoarea contestației arată următoarele: I. Decizia autorității contractante este nemotivată și contradictorie cu rezultatul aplicării algoritmului de calcul publicat în SEAP. Raportându-se la prevederile art. 215 alin. (1) și alin. (2) lit. c) din Legea nr. 98/2016, pe care le redă, susține că adresa nr. 3100/20.01.2022 privind comunicarea rezultatului procedurii nu cuprinde mențiunile obligatorii stabilite de dispozițiile legale, deoarece nu Pagina 3 din 28
menționează care sunt „caracteristicile și avantajele relative" ale ofertei desemnate câștigătoare - cea a Asocierii ... SRL - ... SRL - în raport cu oferta asocierii sale. Mai susține că, nici adresa privind comunicarea rezultatului procedurii, și nici raportul procedurii nr. 782L/20.01.2022, nu cuprind informații cu privire la modul în care autoritatea contractantă a înțeles să aplice în speță algoritmul de calcul prevăzut de Secțiunea II.2.5 Criterii de atribuire din fișa de date a achiziției celor două oferte declarate admisibile, care să permită analizarea legalității și temeiniciei rezultatului procedurii de atribuire, fiind astfel încălcate principiile transparenței și asumării răspunderii prevăzute de art. 2 alin. (2) lit. d) și f) din Legea nr. 98/2016. În acest sens contestatoarea redă fragmentul relevant din raportul procedurii, inclusiv următorul clasament: Nr. crt. ofertant Valoare ofertată lei, fără TVA Total punctaj clasament 1 Asocierea ... SRL - ... SRL 5.289.726,60 98,51 1 2 Asocierea … SRL 5.527.768,65 95,99 2 3 Asocierea ... SRL - ... SRL 5.158.800,00 95,00 3 4 Asocierea ... SRL 5.489.654,00 91,38 4 5 Asocierea ... SRL - ... SRL 5.258.293,88 88,86 5 6 Asocierea ... SRL - ... SRL 5.546.778,61 82,80 6 Simpla mențiune în cuprinsul raportului procedurii nr. 782L/20.01.2022 că informațiile detaliate privind aplicarea factorilor de evaluare, fără prezentarea modului concret de aplicare a algoritmului de calcul celor două oferte declarate admisibile, nu corespunde unei comunicări valabile în sensul stabilit de legiuitor la art. 215 din Legea nr. 98/2016, consideră autoarea contestației. Susține că motivarea actului administrativ, justificarea rațiunilor de fapt și de drept care au stat la baza emiterii acestuia, reprezintă o garanție a respectării legii și a ocrotirii drepturilor individuale, iar lipsa acestor elemente se sancționează cu nulitatea absolută a actului administrativ. Apreciind că orice decizie de natură a produce efecte trebuie motivată, nu doar din perspectiva competenței de a emite acel act, ci și din perspectiva posibilității persoanei și a societății de a aprecia asupra legalității măsurii, respectiv asupra respectării granițelor dintre puterea discreționară și arbitrariu, contestatoarea invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțate în cauzele C-406/08 - Uniplex (UK) și C-509/1993 - Glencore Grain Ltd. Raportându-se la aceste aspecte, asocierea contestatoare arată că adresa nr. 3100/20.01.2022 privind comunicarea rezultatului procedurii Pagina 4 din 28
nu conține mențiunile obligatorii referitoare la „caracteristicile și avantajele relative" ale ofertei desemnate câștigătoare - cea a Asocierii ... SRL - ... SRL – în raport cu oferta asocierii sale. Precizează că simpla mențiune din cuprinsul raportului procedurii nr. 782L/20.01.2022 potrivit căreia informațiile detaliate privind aplicarea factorilor de evaluare din cadrul criteriului de atribuire care privesc aspectele de natură tehnică s-ar regăsi într-un alt document aflat în dosarul achiziției, dar necomunicat asocierii (Procesul-verbal nr. 12150L din 17.11.2021), nu poate suplini obligația autorității contractante de a respecta întocmai dispozițiile art. 215 din Legea nr. 98/2016 referitoare la informațiile ce trebuie incluse, în mod obligatoriu, în adresa de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, pe care, în speță, autoritatea contractantă le-a omis. II. Clasamentul rezultat în urma aplicării algoritmului de calcul este greșit - experiența profesională a experților cheie propuși a fost evaluată în mod greșit de către comisia de evaluare, subliniază asocierea contestatoare, sens în care redă cerințele secțiunii II.2.5 Criterii de atribuire din fișa de date a achiziției, inclusiv algoritmul de calcul pentru Manager de proiect/Reprezentant al Antreprenorului, Arhitect șef de proiect (coordonator colectiv de proiectare), Inginer constructor proiectant de structuri pentru construcții, Inginer proiectant pentru instalații electrice și Inginer proiectant pentru instalații electrice. Astfel, invocând documentele aflate în dosarul achiziției, asocierea contestatoare susține că a depus documentele solicitate prin fișa de date a achiziției care probau „în mod corespunzător și suficient pentru toate categoriile de personal experiența specifică solicitată pentru a beneficia de punctajul maxim pentru fiecare dintre aceștia”. Detaliind, prezintă următoarele argumente: 1. Pentru manager de proiect / reprezentant al antreprenorului (ing. ...) a depus, printre altele, curriculum vitae din care rezultă o experiență profesională de 10 ani, precum și implicarea ca manager de proiect în cel puțin două contracte de proiectare și/sau execuție lucrări având ca obiect construcție civilă, în care să fi avut atribuții de manager de proiect coordonator al echipei antreprenorului. Indică fișierul V.4. Organizarea și personalul utilizat pentru realizarea serviciilor și lucrărilor - documente personal execuție, pag. 5/35. 2. Pentru arhitect șef de proiect (coordonator colectiv de proiectare) (arh. ...) a depus, printre altele, curriculum vitae din care rezultă o experiență profesională de 15 ani, precum și 3 procese verbale de recepție proiecte, de unde rezultă implicarea ca arhitect șef de proiect în cel puțin două contracte de proiectare și/sau execuție lucrări având ca obiect construcție civilă, în care a avut atribuții de Arhitect șef (coordonator colectiv de proiectare). În acest sens, indică documente ce se regăsesc în propunerea tehnică, în fișierul „V.2. Organizarea și Pagina 5 din 28
personalul utilizat pentru realizarea serviciilor și lucrărilor - documente proiectanți”, din care redă. 3. Pentru inginer constructor proiectant de structuri pentru construcții (...) a depus, printre altele, două recomandări de unde rezultă implicarea ca inginer constructor proiectant de structuri pentru construcții în cel puțin două contracte de proiectare și/sau execuție lucrări având ca obiect construcție civilă, în care a avut atribuții de inginer constructor proiectant de structuri pentru construcții, sens în care invocă documente ce se regăsesc în propunerea tehnică, în fișierul „V.2. Organizarea și personalul utilizat pentru realizarea serviciilor și lucrărilor - documente proiectanți”, din care redă fragmentul relevant. 4. Cu referire la inginer proiectant pentru instalații electrice (ing. ... - autorizat ANRE), contestatoarea precizează că a depus, printre altele, curriculum vitae din care rezultă o experiență profesională de 15 ani în domeniul proiectării instalațiilor, împreună cu două recomandări din care rezultă implicarea atât ca inginer proiectant de instalații electrice pentru construcții în cel puțin două contracte de proiectare și/sau execuție lucrări având ca obiect construcție civilă, cât și ca inginer proiectant pentru instalații sanitare, sens în care invocă informații care se regăsesc în propunerea tehnică, în fișierul „V.2. Organizarea și personalul utilizat pentru realizarea serviciilor și lucrărilor - documente proiectanți”. 5. Pentru inginer proiectant pentru instalații sanitare (ing. ...) au fost depuse, printre altele, două recomandări din care rezultă implicarea ca inginer proiectant de instalații sanitare pentru construcții în cel puțin două contracte de proiectare și/sau execuție lucrări având ca obiect construcție civilă, sens în care invocă informații din propunerea tehnică, fișierul indicat și la punctele anterioare, din care redă fragmentul relevant. Conform adresei nr. 3100/20.01.2022 privind comunicarea rezultatului procedurii, oferta asocierii sale s-a clasat pe locul 3, deși propunerea financiară avea o valoare mai scăzută decât a celorlalți ofertanți cu ofertă admisibilă, iar punctarea greșită a experienței profesionale a condus la influențarea în mod decisiv a rezultatului procedurii de atribuire, oferta Asocierii ... SRL - ... SRL fiind declarată câștigătoare în mod nelegal și netemeinic, conchide autoarea contestației. III. În subsidiar, chiar și în măsura în care autoritatea contractantă ar fi considerat că informațiile cuprinse în documentele personalului propus în oferta asocierii sale nu ar fi fost suficient de clare, aceasta avea obligația să efectueze toate demersurile necesare lămuririi tuturor neclarităților legate de ofertă, iar nu să adopte măsuri care să conducă la vicierea rezultatului procedurii de atribuire, subliniază autoarea contestației. Pagina 6 din 28
În acest sens, invocă prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, respectiv principiul proporționalității, jurisprudența C.N.S.C., precum și jurisprudența comunitară. Autoarea contestației susține că autoritatea contractantă avea obligația de a-i analiza oferta în întregul său, prin luarea în considerare a tuturor documentelor relevante referitoare la experiența similară a personalului punctat propus, iar dacă ar fi considerat că informațiile nu sunt suficient de clare, avea obligația să solicite clarificări în acest scop, iar nu să adopte măsuri care să conducă la vicierea rezultatului procedurii de atribuire. Consideră că prin depunctarea ofertei sale, autoritatea contractantă a dat dovadă de formalism exagerat, deoarece oferta era admisibilă și conformă, având prețul cel mai avantajos pentru autoritatea contractantă. În concluzie, Asocierea SC ... SRL – SC ... SRL arată că drepturile și interesele legitime ale sale au fost grav vătămate de lipsa din cuprinsul adresei nr. 3100/20.01.2022 privind comunicarea rezultatului procedurii a mențiunilor obligatorii referitoare la „caracteristicile și avantajele relative" ale ofertei desemnate câștigătoare - cea a Asocierii ... SRL - ... SRL - în raport cu a sa, respectiv de modalitatea greșită de evaluare a experienței profesionale a personalului punctat, clasamentul rezultat în urma aplicării algoritmului de calcul fiind greșit. În acest sens, reia cererile redate în partea introductivă. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016 a solicitat accesul la dosarul format în cadrul Consiliului. În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 101/2016, ale Legii nr. 98/2016, precum și la cele ale H.G. nr. 395/2016, iar în dovedire, au fost atașate înscrisuri. Prin adresa nr. 121/31.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. …, SC ... SRL, în calitate de lider al Asocierii SC ... SRL – SC ... SRL, a transmis la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare nr. …, în valoare de 88.000,00 lei, emisă de …. Prin adresa nr. 5560/03.02.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, autoritatea contractantă ... SA a transmis, în fotocopie, documente din dosarul achiziției publice. Prin punctul de vedere nr. 6225/08.02.2022, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. …, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, autoritatea contractantă ... SA a solicitat respingerea contestației formulată de SC ... SRL, în calitate de lider al Asocierii SC ... SRL – SC ... SRL, ca nefondată. Totodată, a indicat sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură, respectiv municipiul …. Prezentând situația de fapt, organizatoarea procedurii indică anunțul cu care a inițiat procedura de atribuire, enumeră operatorii economici ce au depus ofertă, și arată că, după aplicarea criteriului de Pagina 7 din 28
atribuire „cel mai bun raport calitate-preț”, oferta clasată pe primul loc a fost cea Asocierii ... SRL - ... SRL, iar oferta asocierii contestatoare s-a clasat pe locul „II”. Referitor la critica contestatoarei privind nelegalitatea și netemeinicia deciziei privind clasarea ofertei sale pe locul al III-lea în urma aplicării criteriului de atribuire, respectiv neacordarea punctajului maxim pentru subfactorul de evaluare „arhitect șef de proiect (Coordonator colectiv de proiectare)”, critică pe care o consideră nefondată, autoritatea contractantă susține că a realizat evaluarea ofertei pe baza cerințelor cuprinse în documentația de atribuire și a documentelor depuse în cadrul ofertei. Subliniază că, din documentele depuse pentru expertul desemnat pentru funcția de „Arhitect șef de proiect”, reiese implicarea acestuia doar ca „Arhitect proiectant”, nu ca „Arhitect şef de proiect (Coordonator colectiv de proiectare)”; de asemenea nu reiese implicarea acestui expert în respectivele proiecte. Raportându-se la criteriul de atribuire prevăzut în documentația de atribuire, precum și la factorii de evaluare, autoritatea contractantă precizează că oferta Asocierii SC ... SRL – SC ... SRL a obținut 15 puncte, respectiv 5 puncte pentru managerul de proiect, 5 puncte pentru inginer constructor proiectant de structuri pentru construcții, 3 puncte pentru inginer proiectant pentru instalații electrice și 2 puncte pentru inginer proiectant pentru instalații sanitare. Pentru subfactorul de evaluare - Arhitect șef de proiect (coordonator colectiv de proiectare) nu i-a fost acordat punctaj, deoarece din documentele prezentate pentru acest expert nu rezultă îndeplinirea cerințelor din documentația de atribuire. În acest sens, organizatoarea procedurii redă cerințele relevante ale documentației de atribuire, prezintă documentele depuse de către asocierea contestatoare, pentru expertul ..., și arată că, după analizarea acestora, a considerat că nu justifică acordarea de punctaj. Precizează că ofertantul a depus, pentru acest expert, un curriculum vitae în care sunt evidențiate proiectele în care a fost implicat până în prezent, dar funcția deținută de către acesta a fost de „Arhitect proiectant”, nu „Arhitect șef de proiect (Coordonator colectiv de proiectare)”, așa cum s-a solicitat prin caietul de sarcini. De asemenea, precizează că, pentru a face dovada experienței profesionale a lui ..., asocierea contestatoare a depus și procese - verbale de predare-primire recepție, însă aceste documente sunt emise pentru proiecte ce nu au fost menționate în curriculum vitae prezentat. În urma analizării acestor documente, comisia de evaluare a constatat faptul că din acestea nu reiese implicarea expertului în respectivele proiecte, numele acestuia nefiind menționat în conținutul documentelor, astfel că nu le-a luat în considerare pentru acordarea punctajului, și nici nu a considerat necesar să solicite clarificări pe aceste aspecte, întrucât Pagina 8 din 28
această situație nu presupunea existența unei neclarități sau a unei neconcordanțe, iar o eventuală solicitare de clarificări ar fi condus la apariția unui avantaj incorect pentru acesta în raport cu ceilalți participanți la procedura de atribuire. Comisia de evaluare nu a acordat punctaj acestui expert, deoarece din documentele depuse pentru a face dovada experienței profesionale a lui ... reiese că acesta a fost implicat în mai multe proiecte care au avut ca obiect construcții de categoria de importanță C, dar rolul deținut a fost de arhitect proiectant, nu de arhitect șef de proiect (coordonator colectiv de proiectare) astfel cum s-a solicitat prin documentația de atribuire, subliniază organizatoarea procedurii. Autoritatea contractantă ... SA subliniază că, din analiza informațiilor (documentele justificative) depuse de către Asocierea SC ... SRL – SC ... SRL pentru subfactorul de evaluare „Arhitect șef de proiect (Coordonator colectiv de proiectare)”, coroborate cu cerințele documentației de atribuire, rezultă faptul că nu se putea acorda punctaj pentru ..., deoarece acest expert nu a făcut dovada că are experiența profesională solicitată, iar comisia de evaluare nu a acordat punctaj respectivului expert, respectând astfel cu strictețe principiul tratamentului egal și al transparenței. În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 98/2016, cele ale H.G. nr. 395/2016, precum și cele ale Legii nr. 101/2016. Dovada comunicării punctului de vedere către societatea contestatoare a fost atașată. Prin adresa nr. 195/08.02.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, ca urmare a punctului de vedere transmis de către autoritatea contractantă și a studiului dosarului pus la dispoziție de către aceasta, Asocierea SC ... SRL – SC ... SRL a formulat Note scrise prin care și-a menținut criticile din cadrul contestației. În cadrul documentului, asocierea contestatoare precizează că, la studierea dosarului achiziției, din procesul verbal nr. 12150/17.11.2021 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și cu factorii de evaluare, a luat cunoștință de depunctarea ofertei sale la factorul de evaluare „Experiența profesională (Pep), componenta „Arhitect șef de proiect (Coordonator colectiv de proiectare)”. Susține că, prin adresa nr. 3100/20.01.2022 privind comunicarea rezultatului procedurii, autoritatea contractantă nu a respectat prevederile art. 215 din Legea nr. 98/2016 referitoare la informațiile ce trebuie incluse în mod obligatoriu în adresa de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, pe care, în speță, autoritatea contractantă le-a omis. Invocând prevederile Secțiunii II.2.5 Criterii de atribuire din fișa de date a achiziției, precum și cele din caietul de sarcini referitoare la „PERSONAL RESPONSABIL CU PRESTAREA SERVICIILOR DE Pagina 9 din 28
PROIECTARE”, asocierea contestatoare consideră că modalitatea de prestare a serviciilor de proiectare de către coordonator colectiv de proiectare (șef de proiect) poate fi făcută și prin forțe proprii, aspect pe care autoritatea contractantă nu l-a luat în considerare în analiza și aprecierea experienței arhitectului ... ce rezultă din informațiile prezentate în CV-ul acestuia, de la pag. 535 la pag. 537. Din anul 2010 și până în prezent, arhitectul ... a fost și este administrator la Biroul Individual de Arhitectură .... În calitate de administrator al biroului propriu de arhitectură este evidentă implicarea acestuia ca arhitect șef de proiect - coordonator al colectivelor de proiectare, în toate proiectele de specialitate nominalizate în CV. În ceea ce privește implicarea ca arhitect șef de proiect în cel puțin două contracte de proiectare având ca obiect construcții de categoria de importanță C, acest lucru este evident și rezultă din proiecte enumerate în CV, apreciază asocierea contestatoare, sens în care redă, în facsimil, fragmentul considerat, de aceasta ca fiind relevant, respectiv: ”2. Bloc de locuințe P+2E+M, mun. Iași, jud. Iași (faza DTAC/PTh/DDE/Asistență tehnică; 18. Construire Cămin cultural, sat …, com. … (faza SF/PTH); 26. Reabilitare corpuri existente, extindere, refuncționalizare și dotare Spitalul de psihiatrie … (etapa SF); 29. Construire corp nou primiri urgențe pentru Spitalul de Urgență … (faza SF); 38. Reabilitarea și extinderea clădirii ambulatoriului de specialitate al Spitalului … (faza SF)”. Consideră că a fost rău intenționată autoritatea contractantă atunci când nu a ținut seamă și de procesele verbale de predare - primire - recepție a proiectelor prezentate în propunerea tehnică (de la pag. 538 la pag. 540), deoarece nu erau incluse în CV-ul prezentat. Este evident că în CV-ul arh. ... acesta a inclus doar acele proiecte care au fost semnate de către Biroul Individual de Arhitectură ..., și nu de către ... SRL. Procesele verbale de predare - primire - recepție a proiectelor prezentate în propunerea tehnică (de la pag. 538 la pag. 540) nu menționează numele lui ..., întrucât acestea au fost predate beneficiarilor de către ..., reprezentantul legal al firmei ... SRL, pentru care arh. ... a elaborat proiectele în calitate de Coordonator colectiv de proiectare, menționează contestatoarea. Chiar și fără luarea în considerare a acestor procese verbale de predare - primire, experiența profesională a arh. ... în calitate de Arhitect Șef proiect, demonstrată prin contractele menționate în CV, ar fi trebuit să primească punctaj maxim, apreciază asocierea contestatoare. Corecta apreciere a experienței profesionale a arh. ..., cu respectarea principiilor tratamentului egal, al transparenței și asumării răspunderii prevăzute de art. 2 alin. (2) lit. d) și lit. f) din Legea nr. Pagina 10 din 28
98/2016, ar fi condus și la o judicioasă folosire a banului public, iar prin atribuirea contractului către asocierea sa s-ar fi adus o economie de 130.926,60 lei, exclusiv TVA, arată contestatoarea, precizând că nu a existat un alt motiv de „depunctare sau descalificare”. Mai precizează că autoritatea contractantă a dat dovadă de lipsă de interes în a analiza documentele suport ale factorilor de evaluare, aferente experienței profesionale a arhitectului șef de proiect, iar dacă s- ar fi solicitat clarificări, acestea ar fi avut ca rezultat luarea unei decizii de atribuire a contractului către asocierea sa, autoritatea contractantă economisind suma de 130.926,60 lei, exclusiv TVA, respectiv diferența dintre valoarea ofertată și cea din oferta Asocierii ... SRL- ... SRL. În acest sens invocă practica C.N.S.C. Dovada comunicării acestui document și către autoritatea contractantă a fost atașată. Prin adresa nr. 163/14.02.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, Asocierea SC ... SRL – SC ... SRL a comunicat faptul că renunță la solicitarea de studiere a dosarului format în cadrul Consiliului, deoarece a studiat dosarul achiziției publice la sediul autorității contractante. În completarea documentației ce a fost transmisă la dosarul cauzei prin adresa nr. 5560/03.02.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, prin adresa nr. 8151/17.02.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, autoritatea contractantă ... SA a transmis, în copie certificată, documente din dosarul achiziției publice. Prin contestația nr. 128/28.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ... (dosar nr. ...), ... SRL, în calitate de membru al Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL - ... SRL, critică adresa nr. 3109/20.01.2022 privind comunicarea rezultatului procedurii, document emis de către ... SA, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată - într-o singură etapă, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Proiectare – faza adaptare la amplasament, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții: «Sala de sport școlară sat ..., comuna ..., județul Suceava»”, solicitând cele redate în partea introductivă. Cu titlu prealabil, contestatoarea indică anunțul cu care a fost inițiată procedura de atribuire, valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit, precum și criteriul de atribuire stabilit. Menționează că, potrivit raportului procedurii, oferta depusă de către Asocierea ... SRL - ... SRL a fost declarată câștigătoare, iar prin adresa nr. 3109/20.01.2022 i s-a adus la cunoștință că oferta Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL - ... SRL a fost declarată neconformă și inacceptabilă potrivit art. 134 alin. (5) coroborat cu art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, deoarece „clarificările/ completările transmise nu sunt concludente, iar oferta nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini”. Pagina 11 din 28
În motivare, autoarea contestației prezintă, în mod punctual, următoarele critici: I. Autoritatea contractantă a evaluat oferta Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL - ... SRL cu încălcarea dispozițiilor legale, măsura fiind nelegală și abuzivă, sens în care detaliază: 1. Oferta Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL - ... SRL este acceptabilă. În acest sens, contestatoarea precizează că potrivit adresei de comunicare a rezultatului procedurii, nr. 3109/20.01.2022, oferta a fost respinsă, ca inacceptabilă, în temeiul dispozițiilor art. 134 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016, cu toate că, în opinia sa, a răspuns concludent și concis la solicitarea transmisă prin adresa nr. 13793/20.12.2021 ce viza grupul electrogen 20 kVA, deoarece prin adresa nr. 2451/2112.2021 a comunicat faptul că, în conformitate cu secțiunea 1, pag. 15 din caietul de sarcini, procurarea grupului electrogen revenea autorității contractante. Totodată, contestatoarea susține că, din modul în care autoritatea contractantă a înțeles să redacteze caietul de sarcini, se observă că aceasta nu face distincție cu privire la locațiile în care grupul electrogen este în sarcina ofertanților și locațiile în care grupul electrogen este în sarcina instituției. Singura mențiune a autorității contractante este în sensul în care dacă într-o locație nu este asigurată capacitatea necesară, respectiv rețeaua nu asigură capacitatea necesară, atunci instituția va pune la dispoziție un post trafo și un post electrogen, precizează contestatoarea. 2. Susținând caracterul conform al ofertei Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL - ... SRL, contestatoarea menționează că oferta a fost respinsă, ca neconformă, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, aspect față de care prezintă următoarele considerente: A. Oferta respectă întocmai prevederile caietului de sarcini, deși prin adresa de comunicare a rezultatului, autoritatea contractantă nu a indicat care sunt acele prevederi ale caietului de sarcini ce nu sunt satisfăcute în mod corespunzător, respectiv unde anume în cadrul documentului a reținut în seama ofertanților obligația de a include în ofertă și grupul electrogen. După ce invocă și redă prevederile art. 215 din Legea nr. 98/2016, contestatoarea susține că autoritatea contractantă avea obligația de a indica, în mod concret și clar, care sunt acele prevederi din documentația de atribuire pe care oferta respinsă nu le respectă, respectiv trebuia să indice articolul în cadrul căruia a reținut în sarcina ofertanților obligația de a include în cadrul ofertei valoarea grupului electrogen. În lipsa indicării în mod concret, a acestor dispoziții, decizia respectivă este considerată ca fiind nelegală și nemotivată, apreciază contestatoarea, arătând că, urmare a acestor lipsuri, este în imposibilitatea de a formula apărări în mod corespunzător, tocmai ca Pagina 12 din 28
urmare a neindicării motivelor concrete de respingere, respectiv dispozițiilor exacte din caietul de sarcini care au fost încălcate. Astfel, consideră că nu a fost îndeplinită condiția prevăzută la art. 215 din Legea nr. 98/2016, sens în care invocă și practica Consiliului, solicitând anularea, ca nelegală, a adresei privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire. B. În mod nelegal autoritatea contractantă a respins oferta Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL - ... SRL pentru necuprinderea în aceasta a grupului electrogen, susține autoarea contestației, apreciind că această măsură este disproporționată raportat la valoarea grupului electrogen. Consideră că, în temeiul dispozițiilor art. 209 din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă avea „obligația și posibilitatea” de a solicita ofertantului completarea ofertei cu contravaloarea grupului electrogen respectiv. Autoritatea contractantă a ales să aplice o sancțiune disproporționată pentru o neconformitate nesemnificativă raportat atât la obiectul contractului, cât și la valoarea acestuia, apreciază contestatoarea. Totodată, susține că includerea acestui produs - grupul electrogen - în cadrul ofertei economice nu este de natură a completa/modifica oferta Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL - ... SRL, sens în care invocă și redă prevederile art. 134 alin. (9) din H.G. nr. 395/2016. Precizează că valoarea grupului electrogen este mult sub cota de 1% din valoarea contractului, respectiv 65.567,08 lei, deoarece un grup electrogen de 20Kva costă mai puțin de 25.000 lei, sens în care menționează că atașează ofertă. De asemenea, contestatoarea susține că valoarea acestui produs nu conduce la eludarea dispozițiilor legale, or la modificarea clasamentului ofertanților (dacă ambele oferte ar fi fost declarate conforme și admisibile), sau la o diminuare calitativă a ofertei. Precizează că în documentația de atribuire nu se regăsesc niciun fel de prevederi de natura celor indicate la art. 134 alin. (9) lit. e) din H.G. nr. 395/2016, astfel că autoritatea contractantă a decis în mod abuziv respingerea ofertei asocierii prin aplicarea unei sancțiuni disproporționate pentru o „simplă eroare materială”. Astfel, invocând jurisprudența C.N.S.C. și a instanțelor de judecată, contestatoarea solicită admiterea contestației, așa cum a fost formulată, anularea parțială a actelor administrative emise și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL - ... SRL. II. Susținând că autoritatea contractantă a aplicat în mod eronat factorii de evaluare cu privire la oferta Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL - ... SRL, contestatoarea se raportează la aspectele consemnate în procesul verbal nr. 12150/17.11.2021, și arată că organizatoarea procedurii i-a acordat 15 puncte pentru experiența profesională, dar a Pagina 13 din 28
reținut că nu se impune acordarea punctajului pentru poziția de arhitect șef de proiect (coordonator colectiv de proiectare), deoarece ... este inginer, și nu arhitect. Tot în cadrul evaluării pentru această poziție, autoritatea contractantă a arătat că ofertantul a mai depus documentație și pentru .... Invocând cerințele fișei de date referitoare la experiența profesională pentru poziția de arhitect șef, contestatoarea subliniază că, în mod eronat, autoritatea contractantă a reținut că persoana propusă pentru poziția de arhitect șef este ..., în realitate, persoana propusă fiind ..., documentele relevante regăsindu-se la filele 163-176 din propunerea tehnică. Referindu-se la experienţa lui ..., contestatoarea artă că acesta deține atât calificarea de arhitect, cât și experiență ca arhitect șef în mai mult de două contracte de proiectare/proiectare și execuție. Astfel, subliniind că autoritatea contractantă trebuia să acorde Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL - ... SRL un număr de 5 puncte pentru experiența profesională în poziția de arhitect șef, contestatoarea solicită anularea parțială a procesul verbal nr. 12150/17.11.2021 și reevaluarea ofertei sale, cu obligarea autorității contractante să-i acorde punctajul maxim pentru experiența profesională, poziția arhitect șef. III. Susținând încălcarea principiilor în materia achizițiilor publice, contestatoarea arată că, pe lângă nelegalitatea evidentă a măsurii autorității contractante de a respinge oferta Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL - ... SRL, instituția a încălcat deopotrivă principiul proporționalității, principiul transparenței și principiul tratamentului egal, prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, precum și scopul legislației privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii prevăzut la art. 2 alin. (1) din același act normativ. Detaliind, contestatoarea punctează următoarele aspecte: 1. Încălcarea principiului proporționalității este reprezentată de măsura respingerii ofertei asocierii din care face parte, ofertă care îndeplinește toate cerințele tehnice, măsura fiind vădit disproporționată, întrucât autoritatea contractantă a aplicat o sancțiune extrem de severă, fără o verificare corespunzătoare a ofertei și a răspunsurilor la clarificări. Consideră că respingerea ofertei asocierii în astfel de condiții nu poate fi interpretată decât ca o restricționare a accesului la procedura de atribuire. De asemenea, cu privire la decizia de respingere a ofertei asocierii, contestatoarea invocă excesul de putere definit la art. 2 lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum și aspectele reținute de Tribunalul de Primă Instanță de la Luxemburg în Hotărârea din 10.12.2009, în cauza T-195/08, Antwerpse Bouwwerken NV împotriva CE, pct. 56 și 57, pe care le consideră aplicabile. Pagina 14 din 28
Prin decizia sa, autoritatea contractantă a depășit limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru atingerea scopurilor sale, aplicând prin respingerea ofertei sale cea mai „constrângătoare măsură”, conchide contestatoarea, care se raportează și la practica Consiliului. 2. Cu privire la încălcarea principiului transparenței, contestatoarea susține că autoritatea contractantă a evaluat oferta Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL - ... SRL prin raportare la cerințe ce nu au fost precizate/ publicate în documentația de atribuire. 3. Contestatoarea apreciază că autoritatea contractantă a încălcat principiul tratamentului egal prin nesocotirea prevederilor legale și evaluarea ofertei câștigătoare cu „indulgență”, în contrast cu respingerea nelegală a ofertei asocierii din care face parte societatea sa, sens în care invocă jurisprudența instanțelor europene. 4. Referitor la încălcarea scopului legislației privind achiziţiile publice de către autoritatea contractantă, contestatoarea consideră că i-a fost restricționată participarea la procedura de atribuire, iar prin respingerea ofertei asocierii a fost afectată competiția. În acest sens invocă dispozițiile art. 2 alin. (1) și art. 224 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016. IV. În susținerea cererii de anulare a procedurii de atribuire, contestatoarea invocă dispozițiile art. 212 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016, față de abaterile grave de la prevederile legislative care afectează procedura de atribuire. Consideră că autoritatea contractantă a decis să aplice cea mai drastică sancțiune ofertei Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL - ... SRL, deși motivul menționat în comunicarea rezultatului procedurii nu susține această măsură. În concluzie, ... SRL, în calitate de membru al Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL - ... SRL, solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată. În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. „100/2016”, cele ale H.G. nr. „867/2016”, cele ale Legii nr. 101/2016, precum și prevederile legale menționate în cadrul documentului. În probațiune au fost solicitate înscrisuri. De asemenea, s-a solicitat studierea dosarului achiziției. Prin adresa nr. …, în temeiul dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, Consiliul i-a solicitat ... SRL dovada constituirii cauțiunii în cuantum de 88.000,00 lei. Ca răspuns la această solicitare, prin adresa nr. 393/02.02.2022, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, ... SRL a transmis la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare nr. …, în valoare de 131.134,16,00 lei, emisă de …. Prin punctul de vedere nr. 6392/09.02.2022, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. …, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, autoritatea contractantă ... SA a solicitat respingerea Pagina 15 din 28
contestației formulată de ... SRL, în calitate de membru al Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL - ... SRL, ca nefondată. Totodată, a indicat sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură, respectiv municipiul …. Cu titlu prealabil, organizatoarea procedurii menționează anunțul de participare publicat în SEAP și enumeră operatorii economici ce au depus ofertă în cadrul procedurii de atribuire. Precizează că oferta clasată pe primul loc, în urma aplicării criteriului de atribuire, respectiv „Cel mai bun raport calitate – preț”, a fost cea depusă Asocierea ... SRL - ... SRL, iar oferta Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL - ... SRL a fost respinsă ca inacceptabilă și neconformă, în baza prevederilor art. 134 alin. (5) coroborat cu art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, deoarece „clarificările/completările transmise nu sunt concludente”, iar „oferta nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini”. Combătând criticile din cadrul contestației, autoritatea contractantă prezintă următoarele argumente: 1. Referitor la critica privind faptul că oferta Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL - ... SRL este acceptabilă și conformă, întrucât nu exista obligația ofertanților să coteze grupul electrogen, iar necotarea acestuia trebuia considerată drept abatere tehnică minoră, susține că este nefondată. Precizează că oferta a fost respinsă, ca inacceptabilă și neconformă, întrucât ofertantul nu a cotat grupul electrogen, astfel cum s-a solicitat prin documentația de atribuire, iar această necotare nu poate fi considerată abatere tehnică minoră, întrucât nu se încadrează în prevederile art. 134 alin. (8) și alin. (9) din H.G. nr. 395/2016. Detaliind, prezintă cerințele din secțiunea 1 a caietului de sarcini, folder-ul PT - INSTALAȚII - PDF Electrice – CT Lemn - Parte desenată, planșa Stație pompare _IE _ TPSI, din cadrul documentației tehnice, solicitarea de clarificare transmisă asocierii în etapa de evaluare a propunerilor financiare, precum și răspunsul oferit de către aceasta prin adresa nr. 2451/21.12.2021. În acest context, susține că, în urma analizării răspunsului la solicitarea de clarificare, comisia de evaluare a decis că nu poate să accepte răspunsul transmis de către ofertant, respectiv faptul că grupul electrogen din Planșa IE-013 intră în sarcina beneficiarului, deoarece grupul electrogen solicitat de instituție prin această planșă asigură doar pornirea pompelor (în caz de incendiu și întrerupere a energiei electrice), și nu se referă la echipamentul necesar a fi realizat „în zonele în care rețeaua nu asigură capacitatea necesară” (pagina 15 din caietul de sarcini). Consideră că ofertantul avea posibilitatea să solicite clarificări înainte de data limită de deschidere a ofertelor cu privire la Pagina 16 din 28
documentația de atribuire, respectiv la aspecte neclare, sau neconcordanțe. Referindu-se la critica potrivit căreia necotarea grupului electrogen poate fi încadrată drept abatere tehnică minoră, autoritatea contractantă consideră că aceasta este nefondată, sens în care invocă și redă prevederile art. 134 alin. (8) și alin. (9) din H.G. nr. 395/2016. Autoritatea contractantă consideră că, în mod corect, a respins oferta depusă de către Asocierea ..., întrucât neincluderea în cadrul propunerii financiare a grupului electrogen și aprecierea eronată că acesta nu trebuie cotat fiindcă intră în sarcina autorității locale, nu poate fi considerată o abatere tehnică minoră, acest motiv de respingere fiind cauzat exclusiv de modul deficitar în care ofertantul a înțeles să își întocmească oferta, fără respectarea cerințelor documentației de atribuire. În mod corect, comisia de evaluare a respins oferta depusă de Asocierea ..., ca inacceptabilă și neconformă, în baza prevederilor art. 134 alin. (5) coroborat cu art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, deoarece „clarificările/completările transmise nu sunt concludente”, iar „oferta nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini”, conchide autoritatea contractantă. 2. În ceea ce privește critica ce viza aplicarea eronată a factorilor de evaluare cu privire la oferta Asocierii ..., respectiv pentru factorul de evaluare „Experiență profesională”, subfactorul Arhitect șef de proiect (coordonator colectiv de proiectare), autoritatea contractantă susține că este nefondată. Precizează că evaluarea acestei oferte a efectuat-o în baza cerințelor cuprinse în documentația de atribuire și a documentelor depuse în cadrul ofertei, din care rezultă că persoana desemnată pentru funcția de arhitect șef de proiect (coordonator colectiv de proiectare) este inginer, și nu arhitect, motiv pentru care acest specialist nu a fost punctat. Detaliind, autoritatea contractantă prezintă criteriul de atribuire stabilit prin documentația de atribuire, precum și factorii de evaluare, și arată că oferta Asocierii ... a obținut 15 puncte, respectiv 5 puncte pentru managerul de proiect, 5 puncte pentru inginer constructor proiectant de structuri pentru construcții, 3 puncte pentru inginer proiectant pentru instalații electrice și două puncte pentru inginer proiectant pentru instalații sanitare. Pentru subfactorul de evaluare - Arhitect șef de proiect (coordonator colectiv de proiectare) nu a fost acordat punctaj, deoarece din documentele prezentate pentru acest expert nu rezultă îndeplinirea cerințelor din documentația de atribuire. Precizează că, în propunerea tehnică, la pag. 79 și 83, se regăsesc documentele care atestă faptul că, pentru funcția de arhitect șef de proiect (Coordonator colectiv de proiectare), a fost desemnată ..., având Pagina 17 din 28
funcția de inginer, deși prin documentația de atribuire s-a solicitat ca acest expert să fie arhitect. În acest context, ... SA consideră că, în mod corect, comisia de evaluare nu a acordat punctaj specialistului desemnat pentru funcția de arhitect șef de proiect (Coordonator colectiv de proiectare). În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 98/2016, cele ale H.G. nr. 395/2016, precum și cele ale Legii nr. 101/2016. Dovada comunicării acestui document către reprezentantul convențional al ... SRL a fost atașată. Conform solicitării din cadrul contestației, prin adresa nr. …, Consiliul i-a transmis ... SRL invitația de a studia dosarul format în cadrul C.N.S.C., astfel că, în data de 16.02.2022, reprezentantul convențional al societății s-a prezentat și a studiat dosarul cauzei, dar nu a solicitat fotocopii. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: ... SA, în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată - într-o singură etapă, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Proiectare – faza adaptare la amplasament, execuție lucrări și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții: «Sala de sport școlară sat ..., comuna ..., județul Suceava»”, cod CPV 45200000-9 Lucrări de construcții complete sau parțiale și lucrări publice (Rev.2), publicând, în S.E.A.P., anunțul de participare simplificat ..., în anexa căruia a fost publicată și documentația de atribuire. La pct. II.2.5) din cadrul anunțului de participare, autoritatea contractantă a menționat că va utiliza criteriul de atribuire „…. La pct. II.1.5) din cadrul aceluiași document, a precizat că valoarea estimată a contractului de lucrări este de … lei, fără TVA. Conform raportului procedurii nr. 782L/20.01.2022, în cadrul procedurii de atribuire au fost depuse oferte de către 11 operatori economici, printre care și Asocierea SC ... SRL – SC ... SRL, Asocierea ... SRL – ... SRL - ... SRL - ... SRL, respectiv Asocierea ... SRL - ... SRL. Potrivit celor consemnate de către autoritatea contractantă, în etapa de evaluare a propunerilor financiare, oferta Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL - ... SRL a fost respinsă, ca inacceptabilă și neconformă, în baza prevederilor art. 134 alin. (5) coroborat cu art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, deoarece „clarificările/completările transmise nu sunt concludente”, iar „oferta nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini”. După aplicarea criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate- preț” ofertatelor admisibile, autoritatea contractantă a stabilit următorul clasament: Nr. crt. ofertant Valoare ofertată lei, Total punctaj clasament Pagina 18 din 28
fără TVA 1 Asocierea ... SRL - ... SRL 5.289.726,60 98,51 1 2 Asocierea … SRL 5.527.768,65 95,99 2 3 Asocierea ... SRL - ... SRL 5.158.800,00 95,00 3 4 Asocierea ... SRL 5.489.654,00 91,38 4 5 Asocierea ... SRL - ... SRL 5.258.293,88 88,86 5 6 Asocierea ... SRL - ... SRL 5.546.778,61 82,80 6 După verificarea documentelor suport DUAE, oferta Asocierii ... SRL - ... SRL, având o valoare a propunerii financiare de 5.289.726,60 lei, a fost declarată câștigătoare. Aceste decizii ale autorității contractante au fost transmise în data de 21.01.2022 către Asocierea ... SRL - ... SRL prin adresa nr. 3100/20.01.2022, precum și către Asocierea ... SRL – ... SRL - ... SRL - ... SRL prin adresa nr. 3109/20.01.2022. În urma luării la cunoștință a conținutului aferent, SC ... SRL, în calitate de lider al Asocierii SC ... SRL – SC ... SRL, respectiv ... SRL, în calitate de membru al Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL - ... SRL au formulat contestațiile din prezenta cauză solicitând cele menționate în partea introductivă. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: Preliminar analizării aspectelor sesizate de cele două contestatoare, este de remarcat că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini, formularele necesare și modelul contractului de lucrări, la care se adaugă clarificările postate în SEAP, nu a fost contestată de niciun operator economic, drept pentru care toate prevederile ei, așa cum au fost clarificate prin Răspunsul consolidat publicat în SEAP la data de 12.03.2021, și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire. La acest moment nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de prevederile documentației de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul prescris de Legea nr. 101/2016. În cadrul fișei de date a achiziției, publicată în SEAP, la pct. II.2.5 Criterii de atribuire - Cel mai bun raport calitate – pret, s-au specificat, următoarele: ”Denumire factor evaluare - Descriere - Pondere Perioada de garantie acordata lucrarii - 20% Punctaj maxim factor: 20 (...) Experienta profesionala (Pep) Manager de proiect/Reprezentant al antreprenorului, Arhitect sef de proiect (Coordonator colectiv de proiectare), Inginer proiectant de structuri pentru construcții, Inginer proiectant pentru instalatii Pagina 19 din 28
electrice, Inginer proiectant pentru instalatii sanitare - 20% Punctaj maxim factor: 20 Algoritm de calcul: 1. Manager de proiect/Reprezentant al Antreprenorului - 5 puncte - Pentru implicarea ca manager de proiect intr-un contract de proiectare și/sau executie lucrari avand ca obiect constructie civila, in care sa fi avut atributii de Manager de Proiect coordonator al echipei Antreprenorului – se va acorda punctaj maxim 2,5 puncte. - Pentru implicarea ca manager de proiect in 2 contracte de proiectare și/sau executie lucrari avand ca obiect constructie civila, in care sa fi avut atributii de Manager de Proiect coordonator al echipei Antreprenorului – se va acorda punctaj maxim 5 puncte. 2. Arhitect sef de proiect (coordonator colectiv de proiectare) - 5 puncte - Pentru implicarea ca arhitect sef de proiect intr-un contract de proiectare/contract de proiectare și executie avand ca obiect constructii de Categoria de importanta C. – se va acorda punctaj maxim – 2,5 puncte. - Pentru implicarea ca arhitect sef de proiect in 2 contracte de proiectare /contracte de proiectare și executie, avand ca obiect constructii de Categoria de importanta C – se va acorda punctaj maxim – 5 puncte. 3. Inginer constructor proiectant de structuri pentru construcții - 5 puncte - Pentru implicarea ca inginer proiectant structurist intr-un contract de proiectare/contract de proiectare și executie, avand ca obiect constructii de Categoria de importanta C – se va acorda punctaj maxim – 2,5 puncte. - Pentru implicarea ca inginer proiectant structurist in 2 contracte de proiectare/contracte de proiectare și executie, avand ca obiect constructii de Categoria de importanta C – se va acorda punctaj maxim – se va acorda punctaj maxim –5 puncte. 4. Inginer proiectant pentru instalatii electrice - 3 puncte - Pentru implicarea ca inginer proiectant de instalatii electrice, intr- un contract de proiectare/contract de proiectare și executie avand ca obiect constructii de Categoria de importanta C -se va acorda punctaj maxim – 1,5 puncte. - Pentru implicarea ca inginer proiectant de instalatii electrice, in 2 contracte de proiectare/contracte de proiectare și executie avand ca obiect constructii de Categoria de importanta C – se va acorda punctaj maxim – se va acorda punctaj maxim – 3 puncte. 5. Inginer proiectant pentru instalatii sanitare - 2 puncte - Pentru implicarea ca inginer proiectant de instalatii sanitare, intr- un contract deproiectare/contract de proiectare și executie avand ca Pagina 20 din 28
obiect constructii de Categoria de importanta C - se va acorda punctaj maxim – 1 punct. - Pentru implicarea ca inginer proiectant de instalatii sanitare, in 2 contracte de proiectare/contracte de proiectare și executie avand ca obiect constructii de Categoria de importanta C – se va acorda punctaj maxim – 2 puncte. NOTĂ: Documentele care sa probeze experienta specifica solicitata: Curriculum vitae din care sa rezulte studiile persoanei respective, recomandari/procese verbale, etc. Pt. mai multe detalii se va vedea caietul de sarcini”. În cadrul caietului de sarcini (fișierul dt.part1.rar.p7s) la pag. 37, 38 se precizează: ”Personalul minim necesar este următorul: Personalul responsabil cu prestarea serviciilor de proiectare Coordonator colectiv de proiectare (sef de proiect) – specialistul desemnat de elaboratorul proiectului, cu experiență, in domeniul proiectarii, responsabil de gestionarea proiectului de la concepere la încheiere, care coordonează toate proiectele de specialitate, realizandu- le cu forte proprii sau apeland pentru anumite parti de proiect la birouri, firme de proiectare specializate (dupa caz subproiectanti de specialitate pentru structura de rezistenta si/sau instalatii generale, tehnologie, drumuri, etc.). Șef de proiect arhitectură – arhitect cu experiență in domeniul proiectarii, înscris în Tabloul Național al Arhitecților, cu drept de semnătură, care sa aiba nivelul de competență, ca in funcție de caz, sa poata coordona toate problemele care apar in proiectarea si realizarea unei constructii indiferent de tip. Şef de proiect de specialitate: rezistentă, instalații, (sanitare, termice, electrice,etc), – inginer senior, cu experiență în domeniul proiectării în specialitatea respectivă, care să aibă nivelul de competență necesar coordonării activității echipei tehnice desemnate să realizeze proiectul de specialitate respectiv, din cadrul proiectului. Proiectantul de specialitate pentru instalatii electrice sa fie persoana autorizata ANRE (potrivit prevederilor Ordin ANRE nr 11/2013)”. Pentru a face dovada experienței profesionale a Arhitectului sef de proiect (Coordonator colectiv de proiectare), propus în cadrul ofertei sale, în persoana d-nului Arh. ..., la pag. 509, Asocierea SC ... SRL – SC ... SRL, a prezentat pentru acesta, printre altele și următoarele documente: - Curriculum vitae – în cuprinsul căruia, pentru perioada 2010 – prezent, la Biroul individual de arhitectură Scânteie Dan – Bogdan, în Funcția - Arhitect proiectant s-a menționat faptul că: ”Activitatea desfășurată a vizat realizarea documentațiilor tehnice, la toate fazele de proiectare, DALI, SF, DTAC, PTH, DE, Caiete de sarcini, Liste de cantități de lucrări, Antemăsurători, Breviare de calcul, Documentații obținere Pagina 21 din 28
avize, Documentații pentru participare la licitații, Documentații tehnice pentru evaluare tehnico –economică, management de proiect, asistență tehnică și amenajări interioare, pentru (...)”, un număr de 38 de lucrări, enumerate, distinct. În cuprinsul CV-ului mai sunt enumerate lucrări/proiecte la care acesta a participat exclusiv, în calitate de Arhitect proiectant, aspect de altfel recunoscut de contestatoare în cuprinsul Notelor scrise, depuse la dosarul cauzei, ca urmare a studiului documentelor din dosarul achiziției publice aflate la autoritatea contractantă, în data de 03.02.2022. Pe de altă parte, nicăieri în cuprinsul CV-ului prezentat pentru acest expert/specialist desemnat pentru poziția de Coordonator colectiv de proiectare/Șef proiect arhitectură, nu se specifică ”implicarea ca arhitect sef de proiect intr-un contract (2 contracte) de proiectare/contract de proiectare și executie, avand ca obiect constructii de Categoria de importanta C”, pentru obținerea a maxim 2,5 puncte (5 puncte). De reținut este și faptul că pentru acest specialist, au fost anexate la CV-ul anterior prezentat, și trei Procese-verbale de predare-primire recepție, aferente unor contracte încheiate în anul 2019 de către SC ... SRL, în calitate de prestator și UAT COMUNA …; UAT ORAȘUL …, în calitate de achizitori, în cuprinsul cărora nu există nicio mențiune privind persoana nominalizată pentru poziția de Coordonator colectiv de proiectare/Șef proiect arhitectură, respectiv arh. .... Acesta fiind și motivul pentru care autoritatea contractantă, nu avea obligația de a solicita clarificări privind conținutul respectivelor documente, anexate CV-ului. În sensul celor de mai sus menționate, Consiliul va respinge ca nefondate, susținerile contestatoarei potrivit cărora: ”a depus documentele solicitate prin fișa de date a achiziției care probau «în mod corespunzător și suficient pentru toate categoriile de personal experiența specifică solicitată pentru a beneficia de punctajul maxim pentru fiecare dintre aceștia»”; ”Pentru arhitect șef de proiect (coordonator colectiv de proiectare) (arh. ...) a depus, printre altele, curriculum vitae din care rezultă o experiență profesională de 15 ani, precum și 3 procese verbale de recepție proiecte, de unde rezultă implicarea ca arhitect șef de proiect în cel puțin două contracte de proiectare și/sau execuție lucrări având ca obiect construcție civilă, în care a avut atribuții de Arhitect șef (coordonator colectiv de proiectare)”; ”modalitatea de prestare a serviciilor de proiectare de către coordonator colectiv de proiectare (șef de proiect) poate fi făcută și prin forțe proprii”; ”În calitate de administrator al biroului propriu de arhitectură este evidentă implicarea acestuia ca arhitect șef de proiect - coordonator al colectivului de proiectare”; ”implicarea ca arhitect șef de proiect în cel puțin două contracte de proiectare având ca obiect construcții de categoria de importanță C, acest lucru este evident și rezultă din proiecte enumerate în CV”. Pagina 22 din 28
De altfel, niciuna din aceste susțineri nu este însoțită de documente ce ar fi trebuit prezentate de SC ... SRL, nici cu ocazia depunerii Notelor scrise, când era evident faptul că avea cunoștință de motivul real al depunctării ofertei asocierii pe care o reprezintă. Astfel, Consiliul constată că, în mod corect, autoritatea contractantă a acordat 0 puncte ofertei depuse de Asocierea SC ... SRL – SC ... SRL pentru factorul de evaluare Arhitect sef de proiect (Coordonator colectiv de proiectare), deoarece aceasta nu a făcut dovada implicării d-nului Arh. ..., ca arhitect sef de proiect intr-un/2 contract/e de proiectare/contract/e de proiectare și executie avand ca obiect constructii de Categoria de importanta C”, altfel cum se precizează în documentația de atribuire. Referitor la criticile contestatoarei, potrivit cărora: ”adresa nr. 3100/20.01.2022 privind comunicarea rezultatului procedurii nu cuprinde mențiunile obligatorii stabilite de dispozițiile legale, deoarece nu menționează care sunt «caracteristicile și avantajele relative» ale ofertei desemnate câștigătoare - cea a Asocierii ... SRL - ... SRL - în raport cu oferta asocierii sale”, Consiliul nu o va mai analiza, având în vedere că autoarea contestației și-a putut exercita dreptul prevăzut la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, prin însăși depunerea prezentei contestații, iar prin studierea documentelor aflate la dosarul achiziției publice la autoritatea contractantă în data de 03.02.2022 a putut formula și depune Notele scrise la Consiliu în data de 09.02.2022. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept prezentate, în baza art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea şi funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul urmează să respingă, ca nefondată, contestația nr. 115/28.01.2022, depusă de SC ... SRL, în calitate de lider al Asocierii SC ... SRL – SC ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... SA. Prin contestația nr. 128/28.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ... (dosar nr. ...), ... SRL, în calitate de membru al Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL - ... SRL, critică adresa nr. 3109/20.01.2022 privind comunicarea rezultatului procedurii, document emis de către ... SA, în care se menționează că, oferta Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL - ... SRL a fost declarată neconformă și inacceptabilă, ”măsura fiind nelegală și abuzivă”, susține contestatoarea. Din analiza dosarelor cauzei, Consiliul reține că, urmare a evaluării propunerilor financiare depuse în procedură, autoritatea contractantă a solicitat Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL - ... SRL, clarificări cu adresa Pagina 23 din 28
nr. 13793/20.12.2021, astfel: ”Comisia de evaluare nu a regăsit în cadrul propunerii financiare cotat grupul electrogen 20kVA, așa cum este figurat în Planșa IE-013 – Instalații electrice – Schema monofilară tablou stație pompare hidranți exterior. În acest sens, se va preciza unde anume se regăsește cotată valoarea aferentă grupului electrogen și oferta de preț de la furnizor”. La cererea de mai sus, asocierea în discuție a răspuns cu adresa nr. 2451/21.12.2021 în cadrul căreia a precizat următoarele: ”În caietul de sarcini secțiunea 1, pag. 15 este specificat faptul că procurarea grupului electrogen intră în sarcina autorității locale «Alimentarea cu energie electrică – Racord subteran electricitate la capacitatea cerută prin PT. În zonele în care rețeaua nu asigură capacitatea necesară, se va realiza un post trafo și un post electrogen, prin grija și pe cheltuiala autorității locale». În Planșa IE-013 – Instalații electrice – Schema monofilară tablou stație pompare hidranți exterior, este specificat locul unde vine legătura de la Grupul electrogen. Noi vom respecta întocmai planșa, dar grupul electrogen intră în sarcina beneficiarului conform celor menționate mai sus”. Din analiza documentației de atribuire, Consiliul reține că în cadrul Planșei IE-013 – Instalații electrice – Schema monofilară tablou stație pompare hidranți exterior, se precizează următoarele: ”Notă: Se va verifica cu distribuitorul grupului electrogen dacă acesta permite pornirea pompelor, în caz contrar se va achiziționa un GE care permite pornirea pompelor.”. În acest sens, sunt relevante dispozițiile art. 123 din HG nr. 395/2016, potrivit cărora: ”(1) Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire şi indică, motivat, în cuprinsul acesteia care informaţii din propunerea tehnică şi/sau din propunerea financiară sunt confidenţiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală, în baza legislaţiei aplicabile”. Având în vedere aspectele mai sus menționate, Consiliul va lua în considerare și susținerile autorității contractante din punctul său de vedere la contestație, potrivit cărora: ”nu poate să accepte răspunsul transmis de către ofertant, respectiv faptul că grupul electrogen din Planșa IE-013 intră în sarcina beneficiarului, deoarece grupul electrogen solicitat de instituție prin această planșă asigură doar pornirea pompelor (în caz de incendiu și întrerupere a energiei electrice), și nu se referă la echipamentul necesar a fi realizat «în zonele în care rețeaua nu asigură capacitatea necesară» (pagina 15 din caietul de sarcini)
”. Aceeași susținere a fost comunicată, asocierii și prin adresa nr. 3109/20.01.2022 privind rezultatul procedurii, aceasta luând cunoștință de motivul prezentat, în detaliu, al respingerii ofertei sale și cu ocazia studiului dosarului achiziției publice la Consiliu, din 16.02.2022. În acest sens, este de reținut că autoarea contestației nu a făcut nicio referire la aceste argumente în cuprinsul contestației sale, menționând doar că a răspuns ”concis și concludent la solicitarea de clarificări”, iar ulterior, în cadrul Pagina 24 din 28
aceluiași document, contestația nr. 128/28.01.2022, să menționeze că: ”autoritatea contractantă avea posibilitatea de a solicita ofertantului completarea ofertei cu contravaloarea grupului electrogen respectiv”. Or, în acest sens, este de constatat ambiguitatea comportamentului contestatoarei raportat la această cerință din documentația de atribuire, publicată în SEAP, respectiv, Planșa IE-013 – Instalații electrice – Schema monofilară tablou stație pompare hidranți exterior. La momentul transmiterii adresei nr. 2451/21.12.2021, răspunsul asocierii în cauză, potrivit căruia: Noi vom respecta întocmai planșa, dar grupul electrogen intră în sarcina beneficiarului conform celor menționate mai sus”, apare ca fiind neconcludent, astfel încât, în mod corect, autoritatea contractantă a respins oferta Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL - ... SRL, ca neconformă și inacceptabilă, în temeiul art. 134 alin. (5) coroborat cu art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016. Referitor la critica autoarei contestației potrivit căreia, autoritatea contractantă a aplicat, în mod eronat, factorii de evaluare cu privire la oferta Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL - ... SRL, respectiv, că organizatoarea procedurii a reținut că nu se impune acordarea punctajului pentru poziția de Arhitect șef de proiect (coordonator colectiv de proiectare), deoarece ... este inginer, Consiliul constată că este neîntemeiată. În acest sens, este de reținut că, în cuprinsul propunerii tehnice prezentate de Asocierea ... SRL – ... SRL - ... SRL - ... SRL, în tabelul atașat Planului de lucru de la pct. 12 (fără paginație/nenumerotat), în format tabelar se menționează: ”Nume prenume/Poziția în cadrul contractului/Activitate/Sarcină/ Subsarcini”, fiind enumerate următoarele persoane: ”1. .../Coordonator Proiect/întocmire DTAC (PAC); întocmire DTOE; întocmire PTh+DDE; asistență tehnică; 2. Molie Răzvan/Șef proiect arhitectură/întocmire DTAC (PAC); întocmire DTOE; întocmire PTh+DDE; asistență tehnică; (...)”. Următorul document prezentat în propunerea tehnică, cuprinde ”Structura echipei de proiectare”, în cadrul căruia sunt nominalizate următoarele persoane: ”... - Coordonator Colectiv Proiectare – inginer specialitatea construcții; 1. ... – Șef proiect Arhitectură; (...) 6. … – Responsabil curenți slabi”. Pentru d-na ing. ... s-a prezentat Diploma de inginer emisă de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – Facultatea de Construcții – Inginerie Civilă, pe numele … și Angajamentul de participare, în care se precizează că: ”(...) declar că sunt capabil și disponibil să lucrez pe poziția pentru care mi-a fost inclus CV-ul în ofertă, respectiv Pagina 25 din 28
Coordonator colectiv de proiectare (șef proiect), pe perioada derulării contractului”. În ce privește Angajamentul de participare al arh. ..., acesta a precizat, printre altele, și: ”(...) declar că sunt capabil și disponibil să lucrez pe poziția pentru care mi-a fost inclus CV-ul în ofertă, respectiv Șef de proiect arhitectură, pe perioada derulării contractului” În CV-ul depus de …, se precizează că: ”Locul de muncă pentru care se candidează – Coordonator colectiv proiectare (șef de proiect)”. Din documentele astfel prezentate Consiliul constată că Asocierea ... SRL – ... SRL - ... SRL - ... SRL, a nominalizat în oferta sa, pentru poziția de Coordonator colectiv de proiectare (sef de proiect), pe d-na ing. ..., aceasta fiind conform cerințelor caietului de sarcini ”specialistul desemnat de elaboratorul proiectului”. Pentru a face însă dovada Experienței profesionale, pe poziția de Arhitect șef de proiect (coordonator colectiv de proiectare), menționată în fișa de date a achiziției în vederea obținerii punctajului maxim, era necesar ca asocierea ofertantă să facă dovada că persoana nominalizată pentru această poziție a fost: ”(...) implicată ca arhitect sef de proiect intr-un/2 contract/e de proiectare/contract de proiectare și executie avand ca obiect constructii de Categoria de importanta C. – se va acorda punctaj maxim – 2,5/5 puncte”. Or, în acest sens, din analiza documentației anexate dosarului cauzei, Consiliul constată că, nici d-na ing. ..., ofertată pentru poziția de Coordonator colectiv de proiectare (sef de proiect), și nici d-nul arh. ..., ofertat pentru poziția de Șef de proiect arhitectură, nu îndeplinesc cumulativ cerințele de mai sus. Aceasta deoarece pentru poziția de Coordonator colectiv de proiectare (sef de proiect), a fost propus un inginer, în timp ce arhitectul ofertat pentru poziția de Șef de proiect arhitectură, are strict în subordonare activitatea de arhitectură și nu întregul colectiv de proiectare. Având în vedere că niciun operator economic/ofertant în procedură, nu a solicitat clarificări privind modalitatea de acordare a punctajului pentru poziția 2. Arhitect șef de proiect (coordonator colectiv de proiectare, criticarea acesteia apare ca fiind tardivă la acest moment. Prin urmare, punctajul a fost corect evaluat, motiv pentru carese impune respingerea criticii în cauză. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept prezentate, în baza art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea şi funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul urmează să respingă, ca nefondată, contestația nr. 128/28.01.2022 depusă de ... SRL, în calitate de membru al Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL - ... SRL (dosar nr. ...), în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... SA. Pagina 26 din 28
Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 şi poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ.
Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația nr. 115/28.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ... (dosar nr. ...) formulată de către SC ... SRL, în calitate de lider al Asocierii SC ... SRL – SC ... SRL, cu sediul în localitatea …, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... SA, cu sediul în municipiul …. Respinge, ca nefondată contestația nr. 128/28.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ... (dosar nr. ...), formulată de către ... SRL, în calitate de membru al Asocierii ... SRL – ... SRL - ... SRL - ... SRL, cu sediul în satul …, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... SA. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Președinte, Membru, Membru, … … … … … … Redactat practicaua deciziei … Pagina 27 din 28
Redactată în 5 (cinci) exemplare originale, conține … pagini Pagina 28 din 28
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.