Decizie 162/2022
Decizie CNSC2022_162_2022_Decizie_162.pdf, BO2022_162_2022_BO2022_162.pdf
Document CNSC
JAEGER CONS SRL în contradictoriu cu REGIA AUTONOMA TEHNOLOGII PENTRU ENERGIA NUCLEARA
Decizia CNSC nr. 162/C4/138 din 21.01.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „achiziție servicii de dirigenție de șantier”, organizată de REGIA AUTONOMĂ TEHNOLOGII PENTRU ENERGIA NUCLEARĂ, cu sediul în Mioveni, str. Câmpului nr. 1, județul Argeș, în calitate de autoritatea contractantă, s-a solicitat suspendarea procedurii de atribuire, obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere, iar în subsidiar, anularea procedurii de atribuire. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, potrivit cărora „Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluţionării contestaţiei, de renunţarea la aceasta de către contestator”, Consiliul…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, potrivit cărora „Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluţionării contestaţiei, de renunţarea la aceasta de către contestator”, Consiliul ia act de renunţarea la contestaţia nr. 3/18.01.2022, depusă de SC JAEGER CONS SRL, în contradictoriu cu REGIA AUTONOMĂ TEHNOLOGII PENTRU ENERGIA NUCLEARĂ. Pagina 1 din 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2022_162_2022_Decizie_162.pdf, BO2022_162_2022_BO2022_162.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 162/C4/138 Data: 21.01.2022 Prin contestația nr. 3/18.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 3007/19.01.2022, formulată de SC JAEGER CONS SRL, cu sediul social în Ploiești, str. Plăieșilor nr. 9, județul Prahova, înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr. J29/323/2002, având CUI 14527915, împotriva procedurii simplificate privind atribuirea contractului având ca obiect „achiziție servicii de dirigenție de șantier”, organizată de REGIA AUTONOMĂ TEHNOLOGII PENTRU ENERGIA NUCLEARĂ, cu sediul în Mioveni, str. Câmpului nr. 1, județul Argeș, în calitate de autoritatea contractantă, s-a solicitat suspendarea procedurii de atribuire, obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere, iar în subsidiar, anularea procedurii de atribuire. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, potrivit cărora „Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluţionării contestaţiei, de renunţarea la aceasta de către contestator”, Consiliul ia act de renunţarea la contestaţia nr. 3/18.01.2022, depusă de SC JAEGER CONS SRL, în contradictoriu cu REGIA AUTONOMĂ TEHNOLOGII PENTRU ENERGIA NUCLEARĂ. Pagina 1 din 1
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 3/18.01.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 3007/19.01.2022, formulată de SC ... SRL, cu sediul social în ..., împotriva procedurii simplificate privind atribuirea contractului având ca obiect „achiziție servicii de dirigenție de șantier”, organizată de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritatea contractantă, s-a solicitat suspendarea procedurii de atribuire, obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere, iar în subsidiar, anularea procedurii de atribuire. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care SC ... SRL solicită suspendarea procedurii de atribuire, obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere, iar în subsidiar, anularea procedurii de atribuire. Prin adresa nr. 5/21.01.2022, înregistrată la Consiliu sub nr. 3649/21.01.2022, SC ... SRL a precizat că îşi retrage contestaţia formulată împotriva atribuirii contractului prin anunțul de participare simplificat nr. SCN1096040 – Achiziție servicii de dirigenție de șantier. Cu observarea prevederilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluţionării contestaţiei, de renunţarea la aceasta de către contestator”, Consiliul urmează să ia act de renunţarea la contestația nr. 3/18.01.2022, depusă de SC ... SRL, ce face obiectul dosarului nr. .... Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, potrivit cărora „Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluţionării contestaţiei, de renunţarea la aceasta de către contestator”, Consiliul ia act de renunţarea la contestaţia nr. 3/18.01.2022, depusă de SC ... SRL, în contradictoriu cu .... PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactată în 4 exemplare, conţine 2 pagini. Pagina 2 din 2
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.