Decizie 2633/2021
Decizie CNSC2021_2633_2021_Decizie_2633.pdf, BO2021_2633_2021_BO2021_2633.pdf
Document CNSC
AMIRAS C&L IMPEX SRL în contradictoriu cu COMUNA CACICA
Decizia CNSC nr. 2633/C6/2908 din 25.11.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Execuția lucrărilor aferente proiectului intitulat «Modernizarea și eficientizarea iluminat public în comuna Cacica, Jud. Suceava»”, cod CPV 45316110-9 Instalare de echipament de iluminare stradala (Rev.2), anunț de participare SCN1096247/02.11.2021, s-au solicitat următoarele: „1. Obligarea autorității contractante la luarea măsurilor corective care se impun, în sensul refacerii documentației de atribuire prin înlăturarea cerințelor nelegale ce vor fi indicate mai jos și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. 2. Obligarea autorității la plata cheltuielilor de judecată”. CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de către AMIRAS C&L IMPEX SRL, cu sediul în municipiul Târgoviște, str. Constantin Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de către AMIRAS C&L IMPEX SRL, cu sediul în municipiul Târgoviște, str. Constantin Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2021_2633_2021_Decizie_2633.pdf, BO2021_2633_2021_BO2021_2633.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2633/C6/2908 Data: 25.11.2021 Prin contestația înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 58446/ 09.11.2021, formulată de către AMIRAS C&L IMPEX SRL, cu sediul în municipiul Târgoviște, str. Constantin Brâncoveanu nr. 66, județul Dâmbovița și punctul de lucru situat în satul Viforâta, str. Mihai Viteazu nr. 3, comuna Aninoasa, județul Dâmbovița, adresă indicată și pentru comunicarea actelor de procedură, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J15/ 530/1992, având CUI RO 917713, reprezentată legal prin administrator Stancu Ioan și convențional de CABINET DE AVOCAT SIMONA-ELENA STOICUȚ, împotriva documentației de atribuire elaborată de către COMUNA CACICA, cu sediul în comuna Cacica, str. Principală nr. 526A, județul Suceava, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Execuția lucrărilor aferente proiectului intitulat «Modernizarea și eficientizarea iluminat public în comuna Cacica, Jud. Suceava»”, cod CPV 45316110-9 Instalare de echipament de iluminare stradala (Rev.2), anunț de participare SCN1096247/02.11.2021, s-au solicitat următoarele: „1. Obligarea autorității contractante la luarea măsurilor corective care se impun, în sensul refacerii documentației de atribuire prin înlăturarea cerințelor nelegale ce vor fi indicate mai jos și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. 2. Obligarea autorității la plata cheltuielilor de judecată”. CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de către AMIRAS C&L IMPEX SRL, cu sediul în municipiul Târgoviște, str. Constantin Pagina 1 din 2
Brâncoveanu nr. 66, județul Dâmbovița, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA CACICA, cu sediul în comuna Cacica, str. Principală nr. 526A, județul Suceava și obligă autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire, cu respectarea dispozițiilor art. 55 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, în ceea ce privește criticile nr. 5 și 6, conform motivării de mai sus. Respinge, ca nefondate, criticile nr. 1, 2, 3, 4 și 7. Obligă autoritatea contractantă la plata către contestatoare a sumei de 200 lei. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. … Data: … Prin contestația înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, formulată de către ... SRL, cu sediul în municipiul … și punctul de lucru situat în satul …, adresă indicată și pentru comunicarea actelor de procedură, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. …, având CUI RO …, reprezentată legal prin administrator … și convențional de CABINET DE AVOCAT …, împotriva documentației de atribuire elaborată de către COMUNA ..., cu sediul în comuna ..., str. Principală nr. 526A, județul Suceava, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Execuția lucrărilor aferente proiectului intitulat «Modernizarea și eficientizarea iluminat public în comuna ..., Jud. Suceava»”, cod CPV 45316110-9 Instalare de echipament de iluminare stradala (Rev.2), anunț de participare ..., s-au solicitat următoarele: „1. Obligarea autorității contractante la luarea măsurilor corective care se impun, în sensul refacerii documentației de atribuire prin înlăturarea cerințelor nelegale ce vor fi indicate mai jos și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. 2. Obligarea autorității la plata cheltuielilor de judecată”. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Prin contestația înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, ... SRL critică documentația de atribuire elaborată de către COMUNA ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect Pagina 1 din 20
„Execuția lucrărilor aferente proiectului intitulat «Modernizarea și eficientizarea iluminat public în comuna ..., Jud. Suceava»”, solicitând cele redate în partea introductivă, inclusiv suspendarea procedurii de atribuire în cauză. În motivare, autoarea contestației susține că în documentația de atribuire se regăsesc cerințe contrare dispozițiilor legale, fiind încălcate principii prevăzute de legislația achizițiilor publice, respectiv principiul tratamentului egal, al transparenței și al proporționalității. În acest sens, petenta prezintă următoarele critici: 1.În fișele tehnice ale aparatelor de iluminat se solicită restrictiv „Compartimentul accesorii electrice va trebui să permită deschiderea sa pentru operații de mentenanță, fără utilizarea de unelte. Pentru a facilita operațiile de mentenanță, acesta trebuie să poată fi deschis într-un interval scurt de timp, fără deteriorarea componentelor aparatului de iluminat”, contrar prevederilor Legii nr. 98/2016. Cu privire la aceste aspecte, contestatoarea se raportează la standardul SR EN 60598-1 secțiunea II.3 intitulată „Condiții speciale Corpuri de iluminat pentru iluminat public”, precum și la standardul SR EN 60598-2, -3, și arată că cerințele sunt restrictive, sens în care indică faptul că, la pag. 53 din documentația de atribuire, proiectantul a menționat două cleme. Contestatoarea prezintă explicații cu privire la operațiunile de mentenanță și solicită eliminarea acestei cerințe, deoarece au fost încălcate dispozițiile art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, cu precizarea că, în opinia sa, potrivit manualului „Indicatorii de norme de deviz pentru linii electrice”, capitolul W2F- Corpuri de iluminat, lămpi și accesorii, norma de deviz pentru repararea aparatului de iluminat nu este influențată de modul de deschidere a compartimentului electric, ci de modul de montaj, tip de stâlp, modalitate de fixare, tipul consolei. Deci modul de deschidere a compartimentului accesorii nu influențează timpii din devize și nici prețul. 2. În fișa tehnică a aparatelor de iluminat LED, autoritatea contractantă a solicitat, fără nicio justificare tehnică, economică sau de altă natură, ca aparatele de iluminat să nu aibă striații sau decupaje pe exteriorul aparatului de iluminat, aspect care, în opinia petentei, face ca această cerință să fie restrictivă. Față de acest aspect, afirmă că un corp de iluminat bazat pe tehnologie LED are nevoie de răcire pasivă/activă pentru a reduce temperatura cât mai bine pe joncțiunea P-N a diodei emitente de lumină, sens în care prezintă explicații cu privire la răcirea pasivă și la răcirea activă a corpurilor de iluminat cu LED, precum și cu privire la mizeria ce se acumulează pe corpurile de iluminat, conform imaginilor cu păsări care sunt așezate pe corpuri de iluminat fără striații/decupaje. Arată că sistemul de iluminat public necesită o mentenanță prevăzută de acte normative care se numește delegarea gestiunii Pagina 2 din 20
serviciului de iluminat public, prin care se întreține sistemul de iluminat public pentru funcționarea în parametrii proiectați. Or, înconjurarea de vegetație a aparatului de iluminat public presupune obturarea luminii și nefuncționarea acestuia la parametrii proiectați, situație în care se intervine pentru toaletarea vegetației din jurul aparatului de iluminat pentru redarea parametrilor de funcționare proiectați. Teama autorității contractante de a se colmata aparatul de iluminat nu poate veni decât în situația în care aceasta nu a întreținut sistemul de iluminat public, iar aparatele de iluminat, dacă sunt montate în vegetație, nu își mai ating scopul de iluminare a căii re rulare. Păsările și mizeria naturală se depun indiferent de forma constructivă a aparatului de iluminat, iar solicitarea ca acesta să nu prezinte striații sau decupaje este doar o limitare a participanților la licitație, conchide contestatoarea. Tot cu privire la aceste aspecte, petenta precizează că asociațiile de specialitate care reglementează standarde în domeniul iluminatului public, recomandă spălarea regulată a corpurilor de iluminat stradale (indiferent de tehnologia folosită). Menționând că proiectantul a înțeles rolul răcirii aparatului de iluminat și a solicitat în fișele tehnice ca „managementul termic să se facă de carcasa aparatului de iluminat care are rol de radiator”, contestatoarea invocă cerințe din caietele de sarcini pentru delegarea serviciului de iluminat public, și arată că activitățile de întreținere a aparatelor de iluminat sunt prevăzute în documente și sunt remunerate. 3. Pentru aparatele de iluminat ale căror specificații se regăsesc în fișa tehnică 3 se solicită specificații constructive cu privire la montarea sistemului de telegestiune în interiorul compartimentului accesorii electrice, cu toate că în prezent sunt diferite variante de montaj care nu afectează funcționarea în parametri a sistemului de telegestiune, motiv pentru care, în opinia contestatoarei și această cerință este restrictivă. În acest sens, inserează imagini ale aparatului de iluminat cu sistemul de telegestiune în interior și doar cu antena de comunicație în exterior, pe care proiectantul vrea să-l promoveze, precum și imagini ale unor aparate de iluminat cu sistem de telegestiune ce folosesc alte echipamente. Față de acest aspect, contestatoarea susține că oricare ar fi modalitatea de echipare a modulului de telegestiune, în interiorul sau exteriorul aparatului de iluminat, funcționalitatea este aceeași, motiv pentru care autoritatea contractantă nu poate să motiveze nici tehnic, nici legal, alegerea unui singur mod de montaj, solicitând eliminarea acestei cerințe pe motiv că este restrictivă. 4. Redând cerința „Eficiență luminoasă aparat de iluminat (alimentare, sistem optic, sursa): minim 160 lm/W” sau 140 lm/W, petenta susține că este eronată, nefiind relevantă impunerea unei eficiențe luminoase pentru aparate de iluminat cu LED de minim 160 lm/W, sens în care indică cerințele din punct de vedere luminotehnic, rezultate din Dialux, conform standardului 13201:2015 pentru fiecare Pagina 3 din 20
categorie de drum. În opinia acesteia, autoritatea contractantă trebuie să ceară orice aparat de iluminat care nu depășește o anumită putere, dar care se încadrează pentru o categorie de drum specificată în proiectul tehnic, iar ofertantul trebuie să prezinte simulările în softuri specializate care să dovedească încadrarea cu un anumit aparat de iluminat, de o anumită putere, în categoria de drum. Referindu-se la calculele luminotehnice efectuate de proiectant, contestatoarea susține că în breviarul de calcul luminotehnic din proiectul tehnic, la fișa de date privind produsul „corp iluminat 20W”, s-a menționat „fluxul luminos a sursei de lumină LED (Dioda emițătoare de lumină)” este de 4800 lm. Aceasta înseamnă că pentru o putere de 20W, eficiența LED -urilor este de 160 lm/W. Aceeași eficiență, în mod greșit a fost păstrată și pentru eficiența luminoasă a întregului corp de iluminat (sistem optic). Detaliind, contestatoarea arată că eficiența surselor de lumină nu este egală cu eficiența aparatului/ corpului de iluminat, deoarece o eficiență de 100% nu se „regăsește tehnologic și practic în acest moment”, sens în care inserează imagini ce conțin caracteristici tehnice ale lentilelor fabricate de mai mulți lideri mondiali în domeniul optic în iluminatul cu LED-uri. Totodată, arată că autoritatea contractantă a solicitat ca sistemul optic al aparatului de iluminat să fie protejat suplimentar de un geam de sticlă care ar scădea eficiența până la 85%, fapt pentru care această cerință ar trebui eliminată și înlocuită cu una aferentă unui flux luminos conform standardului SR EN 13201 și SR EN 60598, aferent fiecărei categorii de drum. 5. Arătând că, în fișa tehnică a aparatelor de iluminat, autoritatea contractantă a solicitat prezentarea unei mostre funcționale, fără a preciza cine, când și cum se prezintă aceasta, contestatoarea solicită eliminarea cerinței, deoarece autoritatea contractantă nu a precizat dacă mostra este cu titlu gratuit sau oneros, ori se returnează către ofertant la finalizarea licitației. În opinia contestatoarei, are relevanță prezentarea de mostre atât timp cât organizatoarea procedurii solicită certificate de conformitate, rapoarte, date tehnice, file de catalog etc., furnizarea unei mostre nu reprezintă siguranța produsului furnizat în cadrul contractului, care se realizează pe baza recepției de către specialiști. Or, în condițiile în care autoritatea contractantă nu are specialiștii care să poată atesta calitatea produselor sau aparate de măsură omologate (luxmetru, laborator de fotometrie etc), trebuie să solicite doar certificate de conformitate, rapoarte, date tehnice, file de catalog etc. 6. Menționând că, în fișa tehnică a sistemului de telegestiune, autoritatea contractantă a solicitat ca ofertanții să pună la dispoziția sa un cont demo în aplicația de telegestiune ofertată pentru a putea fi verificate funcțiile acesteia, contestatoarea solicită ca acest cont demo să fie prezentat doar de către ofertantul clasat pe locul I, deoarece Pagina 4 din 20
autoritatea contractantă a solicitat capturi de ecran pentru toate funcțiile aplicației care să demonstreze îndeplinirea cerințelor. De asemenea, precizează că accesul în aplicația sistemului de telegestiune, chiar și pentru un cont demo, presupune semnarea unui acord de confidențialitate, punerea la dispoziție din partea autorității contractante a unor date cu caracter personal ale persoanei căreia i se permite acces în aplicație, precum și semnarea unor declarații privind protecția datelor personale. Prin urmare, la momentul prezentării ofertei nu se poate acorda acces în contul demo solicitat, iar organizatoarea procedurii trebuie să solicite contul demo doar ofertantului desemnat câștigător. 7. Precizând că în fișa tehnică a sistemului de telegestiune, autoritatea contractantă a prevăzut că „sistemul va avea în componența sa un echipament ce va trebui să asigure afișare și control prin intermediul unui ecran color de tip TFT, tactil de minim 4", cu un consum scăzut de energie electrică (maxim 2W) și ar trebui să fie alimentat la o tensiune scăzută în curent continuu”, contestatoarea solicită eliminarea cerinței de afișare a datelor „prin intermediul unui ecran color de tip TFT, tactil de minim 4", cu un consum scăzut de energie electrică (maxim 2W) și ar trebuie să fie alimentat la o tensiune scăzută în curent continuu”, deoarece se încalcă prevederile art. 2 Legea nr. 98/2016, mai precis principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică. În opinia contestatoarei, utilizarea acestui dispozitiv cu ,,ecran color de tip TFT, tactil de minim 4", pe perioada activității de mentenanță devine insuficientă, arătând că afișarea de erori comunicație, eroare transmisie date, eroare calendare sau alte tipuri de erori sau notificări care pot fi văzute pe gateway, pot fi afișate și prin intermediul diferitor tipuri de afișaje: afișaj TFT, afișaj LCD, afișaj LED, afișaj OLED, afișaj alfanumeric, sau altele, care să indice starea diferitor probleme/erori. În același sens, afirmă că, pentru activitatea de mentenanță, verificarea funcționării tuturor aparatelor de iluminat se poate realiza fie în aplicația software (prin interogarea fiecărui aparat de iluminat în parte sau a grupurilor de AIL, citire putere consumată în timp real), fie prin verificarea funcționării acestora în teren, acestea putând fi pornite și dintr-un buton de pornire manual, aflat în punctul de aprindere. Menționând că acest ecran se dorește să facă parte din echipamentul denumit GATEWAY, care este un fel de router ce are ca principală funcție preluarea informațiilor de la aparatele de iluminat care comunică prin frecvente radio și transmite prin intermediul GSM/ETHERNET către server, contestatoarea arată că nu a identificat niciun producător recunoscut la nivel internațional sau european care să producă acest GATEWAY cu ecran color de tip TFT tactil de minim 4", aspect pentru care invocă dispozițiile art. 139 alin. (3) din Legea nr. 98/2016 și solicită eliminarea acestei cerințe. Pagina 5 din 20
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 101/2016, cele ale Legii nr. 98/2016, precum și prevederile legale menționate în cadrul documentului, iar în probațiune, au fost depuse înscrisuri. Originalul recipisei de consemnare nr. …, a sumei de 9.518,00 lei, emisă de …, a fost atașat contestației. Prin punctul de vedere nr. 9111/11.11.2021, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. …, autoritatea contractantă COMUNA ... a solicitat respingerea contestației ... SRL, pentru motivele detaliate în continuare. În motivare, instituția prezintă un scurt istoric al procedurii de atribuire, invocă dispozițiile art. 20 alin. (10) din H.G. nr. 395/2016, precum și jurisprudența C.N.S.C., afirmând că ... SRL încearcă să oblige instituția să achiziționeze echipamente pe care aceasta le comercializează, cu ignorarea totală a argumentelor tehnice obiective și a nivelurilor de performanță și calitate minim stabilite inițial, consideră autoritatea contractantă. Combătând criticile prezentate de către autoarea contestației, autoritatea contractantă prezintă următoarele argumente: 1. Cu referire la critica ce viza cerința „Compartimentul accesorii electrice va trebui să permită deschiderea sa pentru operații de mentenanță, fără utilizarea de unelte. Pentru a facilita operațiile de mentenanță, acesta trebuie să poată fi deschis într-un interval scurt de timp, fără deteriorarea componentelor aparatului de iluminat”, autoritatea contractantă susține că a ținut cont de durata de viață solicitată, de 100.000 ore, respectiv 4.150 ore/an, precum și de prevederile standardului SR EN 60598-1 - Corpuri de iluminat. Partea 1: Prescripții generale și încercări, Secțiunea 4 - Construcție, unde se menționează la punctul 4.2: „Corpurile de iluminat care încorporează componente sau piese destinate a fi înlocuibile trebuie sa fie proiectate astfel încât să existe spațiu suficient pentru a permite înlocuirea acestor componente și piese fără dificultăți și fără a afecta siguranța”. Față de cele de mai sus, autoritatea contractantă precizează că respectivul compartiment accesorii electrice conține conductoare, cleme de conexiuni, aparataj electric fragil la condițiile de mediu, astfel încât deschiderea acestuia fără unelte este necesară pentru protejarea acestora, pe când compartimentul optic nu conține decât placa LED și lentila, fiind mai puțin pretențios la lucrări de mentenanță, precizează organizatoarea procedurii. În probațiune, invocă „Raportul de expertiză tehnică de calitate și extrajudiciară”, emis de expertul tehnic ANRE ing. ..., care tratează caracteristicile tehnice specificate în documentația de proiectare. Pentru a demonstra că această cerință nu duce la restricționarea anumitor ofertanți, organizatoarea procedurii prezintă un tabel cu aparate de iluminat ale unor producători consacrați pe piața europeană, ce au caracteristici similare, informațiile fiind publice, sens în care afirmă Pagina 6 din 20
că această cerința este argumentată din punct de vedere tehnic și necesară instituției pentru o bună exploatare a sistemului de iluminat. 2. În ceea ce privește critica potrivit căreia în fișa tehnică a aparatelor de iluminat LED a solicitat, fără nicio justificare tehnică, economică sau de altă natură, ca aparatele de iluminat să nu aibă striații sau decupaje pe exteriorul aparatului de iluminat, autoritatea contractantă susține că autoarea contestației încearcă să diminueze un parametru de calitate al echipamentului de iluminat care influențează, în mod direct, durabilitatea în timp a acestuia, motiv pentru care precizează că acestea sunt probleme reale ale sistemelor de iluminat public, iar instituția a optat pentru o soluție care să limiteze cât mai mult din efectele acestor probleme. Având în vedere zona de montaj, autoritatea contractantă susține că este necesar ca aparatele de iluminat să nu aibă striații sau radiatoare externe pentru a se evita acumularea de praf sau frunze, care sa stânjenească evacuarea căldurii, lucru care ar duce la deprecierea fluxului luminos și implicit neîncadrarea în parametrii luminotehnici stabiliți de standardele specifice. La introducerea acestei specificații tehnice, a avut în vedere și respectarea cerinței privind încărcarea statică pentru corpuri de iluminat sau părți exterioare ale acestora, prevăzută la capitolul 3.6.3.1 din standardul SR EN 60598-2-3 - Corpuri de iluminat. Partea 2-3: Condiții speciale. Corpuri de iluminat pentru iluminatul public. În probațiune, prezintă și „Raportul de expertiză tehnică de calitate și extrajudiciară”, emis de expertul tehnic ANRE ing. ..., care tratează caracteristicile tehnice specificate în documentația de proiectare. De asemenea, prezintă un tabel cu aparate de iluminat fără striații ale unor producători consacrați pe piața europeană, ce au caracteristici similare, informațiile fiind publice. 3. Cu privire la critica potrivit căreia „Pentru aparatele de iluminat ale căror specificații se regăsesc în fișa tehnică 3 se solicită specificații constructive cu privire la montarea sistemului de telegestiune în interiorul compartimentului accesorii electrice, cu toate că în prezent sunt diferite variante de montaj care nu afectează funcționarea în parametri a sistemului de telegestiune”, organizatoarea procedurii arată că această cerință are corespondență cu restul cerințelor privind caracteristicile ce trebuie îndeplinite de aparatul de iluminat. Precizează că a ales varianta controlerului cu montaj în interiorul aparatului de iluminat, deoarece variantele cu montaj în exterior, printr-o priză universală de tip Nema sau Zhaga, nu oferă aceeași protecție împotriva șocurilor mecanice, sens în care detaliază. În plus, această solicitare vine în completarea cerinței privind lipsa utilizării de striații sau decupaje pe exteriorul aparatului pentru evitarea acumulării de praf și frunze sau a depunerilor de zăpadă, arată autoritatea contractantă, precizând că hardware-ul sistemului de Pagina 7 din 20
telegestiune se va monta în interiorul aparatului, iar antena acestuia se va monta în partea inferioară a aparatului de iluminat. 4. Referindu-se la critica ce viza cerința „Eficiență luminoasă aparat de iluminat (alimentare, sistem optic, sursa): minim 160 Im/W” sau 140 lm/W, autoritatea contractantă susține că argumentele contestatoarei sunt lipsite de relevanță, deoarece eficiența luminoasă a unui aparat de iluminat (exprimată în lumeni/watt) este un parametru de calitate care influențează în mod direct consumul de energie electrică, sens în care detaliază. Precizează că a solicitat un aparat cu înaltă eficiență luminoasă și contrar susținerilor contestatoarei, eficiența luminoasă de 160 lm/W a fost solicitată pentru întregul aparat de iluminat, și nu pentru sursa de lumină (LED-ul). În cazul aparatelor de iluminat cu LED-uri fluxul luminos se determină prin încercări fotometrice efectuate în laboratoare specializate pentru aparatul de iluminat ca un sistem format din sursă de lumină (modul LED), elementul optic (dispersor și lentile) și elementul electronic (driver), precizează autoritatea contractantă. Redând din standardul SR EN 13032-4- „Lumină și iluminat”, autoritatea contractantă susține că cerința nu este eronată, ci reprezintă o modalitate uzuală de măsurare a fluxului luminos pentru aparatele de iluminat cu LED-uri. De aceea, consideră că argumentele autoarei contestației referitoare la lentilele fabricate de mai mulți lideri mondiali privesc gradul de transmisie luminoasă a lentilei în comparație cu sursa LED de la diferiți producători, petenta confundând eficiența unui element component al aparatului de iluminat cu randamentul luminos al acestuia. Referitor la poluarea luminoasă, autoritatea contractantă arată că aceasta nu are legătură cu eficiența luminoasă a aparatelor de iluminat, fiind influențată de alți factori, principalul fiind reprezentat de dirijarea fluxului luminos către zonele de interes (străzi, trotuare etc). Menționează că ofertanții au posibilitatea de a oferta aparate de iluminat cu putere mai mică decât cea propusă în documentația de atribuire. În acest context, indică răspunsul laboratorului fotometric …, prin care se precizează că în măsurătorile fotometrice din fișierul EULUMDAT (folosit la întocmirea calculelor luminotehntce), se măsoară fluxul luminos emis de corpul de iluminat. Din acest motiv, eficiența corpului de iluminat este de 100%. Acest flux luminos (emis de corpul de iluminat) este utilizat în calculul iluminării, iar calculul este corect, conchide autoritatea contractantă. 5. Ca răspuns la critica ce se referea la prezentarea unei mostre, organizatoarea procedurii arată că cerința a fost prevăzută pentru rezolvarea unei „potențiale nevoi de confirmare a conformității produselor ofertate și numai dacă, pe parcursul evaluării ofertelor, expertul tehnic cooptat /comisia de evaluare nu vor putea clarifica cu ofertanții concret, punctual, cerințele tehnice solicitate prin caietul de sarcini / DALI”. Pagina 8 din 20
Evident că nu este obligatorie prezentarea de mostre funcționale, instituția rezervându-și dreptul să le solicite, în mod punctual, dacă este cazul, pe timpul evaluării ofertelor. 6. În combaterea criticii referitoare la prezentarea unui cont demo pentru aplicația de telegestiune, organizatoarea procedurii arată că sistemul de telegestiune a unei localități este „coloana vertebrală a investiției în vederea creării unui Smart City/Smart Village”. Precizează că orice producător de softuri pune la dispoziția clienților fie un astfel de cont pentru testare funcțiuni, fie întreg softul în varianta „trial” pentru un număr limitat de zile, sens în care invocă și practica Consiliului. Contul demo în aplicația de telegestiune ofertată este necesar pentru verificarea funcțiilor solicitate în cadrul fișei tehnice, reprezentând necesitatea instituției. 7. Cu privire la critica ce viza cerința potrivit căreia „sistemul va avea în componența sa un echipament ce va trebui să asigure afișare și control prin intermediul unui ecran color de tip TFT, tactil de minim 4", cu un consum scăzut de energie electrică (maxim 2W) și ar trebui să fie alimentat la o tensiune scăzută in curent continuu”, organizatoarea procedurii arată că prin această cerință a urmărit ca informațiile referitoare la sistem să apară pe ecranul echipamentului, nefiind necesară conectarea unui terminal (tableta, laptop etc), operatorul putând accesa, modifica și programa sistemul de pe ecranul tactil al dispozitivului direct la locul de amplasare al acestuia (pe stâlp, în punctul de aprindere etc). Ecranul tactil trebuie să interacționeze cu operatorul și prin utilizarea unui stylus (touch pen) sau a ustensilelor din dotare (de exemplu: șurubelniță, pix etc). Precizează că a ales soluția de alimentare la o tensiune scăzută în curent continuu pentru a elimina posibilele riscuri de electrosecuritate având în vedere că personalul tehnic interacționează cu echipamentul. Utilizarea de echipamente mobile (tableta, telefon smart, laptop) presupune acces complet în platformă și implicit la întreg sistemul de telegestiune al „municipiului …”, iar din motive de securitate a optat pentru utilizarea unui gateway cu posibilitate de afișare și control prin intermediul unui ecran, iar tehnicienii/instalatorii/ firma de mentenanță să aibă acces local la dispozitiv, însă pentru operațiuni simple cum ar fi: pornire/oprire pentru intervenții, interogare status sau alte operațiuni locale care nu influențează întreg sistemul. Autoritatea contractantă menționează că echipamentele identificate de contestatoare au rolul doar de transmitere informații între controlerele montate la nivelul aparatelor de iluminat către server, însă dispozitivul descris în cadrul fișei tehnice nr. 5 este un echipament complex care trebuie să îndeplinească mai multe funcționalități. Astfel, pe lângă funcția de transmitere informații între controlerele și server, trebuie să ofere posibilitatea de monitorizare a parametrilor electrici de Pagina 9 din 20
la nivelul punctului de aprindere și posibilitate de afișare și control prin intermediul unui ecran tactil pentru controlul local al acestuia. În concluzie, COMUNA ... solicită respingerea contestației ... SRL. În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 101/2016, cele ale Legii nr. 98/2016, precum și cele ale H.G. nr. 395/2016. În probațiune, au fost solicitate și depuse înscrisuri. Dovada comunicării punctului de vedere către reprezentantul convențional al contestatoarei a fost atașată. În probațiune, prin adresa nr. 9151/12.11.2021, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, autoritatea contractantă COMUNA ... a transmis la dosarul cauzei, în fotocopie, documente din dosarul achiziției publice. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, autoarea contestației a transmis la dosarul cauzei dovada cheltuielilor de judecată solicitate, respectiv factura seria SS nr. 191/15.11.2021, în valoare de 1.000,00 lei, reprezentând onorariu avocat, precum și ordinul de plată din 16.11.2021 aferent acestei sume. Dovada comunicării acestor înscrisuri către autoritatea contractantă a fost atașată. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: COMUNA ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Execuția lucrărilor aferente proiectului intitulat «Modernizarea și eficientizarea iluminat public în comuna ..., Jud. Suceava»”, cod CPV 45316110-9 Instalare de echipament de iluminare stradală (Rev.2), prin publicarea, în S.E.A.P., a anunțului de participare simplificat .... La pct. II.1.5) Valoarea totală estimată din cadrul anunțului de mai sus se precizează un cuantum de 475.822,15 lei, fără T.V.A.; la pct. II.2.5) Criteriul de atribuire din cadrul aceluiași documente este indicat „prețul cel mai scăzut”. În urma luării la cunoștință a documentației de atribuire de mai sus, în termenul legal, ... SRL a formulat contestația dedusă soluționării, solicitând cele redate în partea introductivă, inclusiv suspendarea procedurii de atribuire în cauză. Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, ,,În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, la cererea persoanei interesate, Consiliul poate să dispună prin încheiere, în termen de 3 zile de la primirea cererii, măsura suspendării procedurii de atribuire sau aplicării oricărei decizii luate de autoritatea contractantă, până la soluţionarea contestaţiei’’. Aplicând norma juridică anterior invocată, prin Încheierea nr. …, Consiliul a respins „ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire până la soluționarea contestației formulată de către ... SRL (…), în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA ... (…)”. Pagina 10 din 20
Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: Referitor la fondul cauzei, Consiliul va lua în considerare dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. z) din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora ,,documentaţia de atribuire’’ este definită astfel: ,,documentul achiziţiei care cuprinde cerinţele, criteriile, regulile şi alte informaţii necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi explicită cu privire la cerinţe sau elemente ale achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire, inclusiv specificaţiile tehnice ori documentul descriptiv, condiţiile contractuale propuse, formatele de prezentare a documentelor de către candidaţi/ofertanţi, informaţiile privind obligaţiile generale aplicabile’’. În același sens, la art. 20 alin. (2) din H.G. nr. 395/2016 privind normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice se precizează că ,,Documentaţia de atribuire conţine orice cerinţă, criteriu, regulă şi alte informaţii necesare pentru a asigura ofertantului/candidatului o informare completă, corectă şi explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire’’. În mod corelativ, Consiliul va avea în vedere și dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. rr) din Legea nr. 98/2016, conform cărora specificațiile tehnice sunt definite astfel: „specificații tehnice - cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, într-o manieră corespunzătoare îndeplinirii necesității autorității contractante”. Prin urmare, necesitatea sau oportunitatea achiziționării de produse de o anumită performanță, precum și caracteristicile tehnice impuse pentru acestea, sunt stabilite de fiecare autoritate contractantă în parte, în funcție de necesitățile obiective și prioritățile sale, astfel cum au fost acestea comunicate de compartimentele de specialitate din cadrul acesteia, conform prevederilor art. 2 alin. (3) lit. c) din H.G. nr. 395/2016, potrivit cărora ,,În aplicarea prezentelor norme metodologice, autoritatea contractantă, prin compartimentul intern specializat în domeniul achiziţiilor publice, are următoarele atribuţii principale: c) elaborează sau, după caz, coordonează activitatea de elaborare a documentaţiei de atribuire şi a strategiei de contractare (…)’’. În sensul prevederilor normei juridice anterior invocate, Consiliul va lua în considerare și faptul că documentația de atribuire în cauză a fost elaborate de către autoritatea contractantă pe baza proiectului tehnic – Modenizare și eficientizare iluminat public stradal în Comuna ..., Județul Suceava – P/Th. Nr. 442/2021 – Memoriu instalații electrice, pag. 22 – 60, realizat de către ... SRL, respectiv punctul de vedere al acesteia nr. 1267/10.11.2021, aflat la dosarul cauzei, față de contestația în cauză; în anexa punctului de vedere, se regăsesc și următoarele: punctul de vedere al expertului tehnic autorizat MLPAT, punctul de vedere al Pagina 11 din 20
Comitetului Național Român de Iluminat, declarație pe proprie răspundere a președintelui Comitetului Național Român de Iluminat, raport de expertiză extrajudiciară, adresa laboratorului fotometric …. De asemenea, relevant este și conținutul raportului de expertiză tehnică extrajudiciară – Lucrări de instalații electrice din resortul modernizării și eficientizării sistemelor de iluminat public stradal, realizat de către expertul tehnic de calitate și extrajudiciar autorizat – Zetu Constantin. Prin raportare la cadrul juridic anterior fixat, Consiliul reține că prima critică a contestatoarei se referă la cerința nr. 1.10 din fișa tehnică (aparat de iluminat LED cu autodimare preprogramată 20W) prin care s-au solicitat următoarele: ,,Compartimentul accesorii electrice va trebui să permită deschiderea sa pentru operații de mentenanță, fără utilizarea de unelte. Pentru a facilita operațiile de mentenanță, acesta trebuie să poată fi deschis într-un interval scurt de timp, fără deteriorarea componentelor aparatului de iluminat’’. În opinia contestatoarei, cerința de mai sus este restrictive deoarece ,,restricționează accesul mai multor ofertanți (…) pentru operațiile de mentenanță nu este necesar accesul în compartimentul accesoriu decât dacă este defect și trebuie reparat’’. Consiliul va respinge ca neîntemeiată solicitarea contestatoarei de eliminarea a acestei cerințe, având în vedere faptul că, prin Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară - Lucrări de instalații electrice din resortul modernizării și eficientizării sistemelor de iluminat public stradal, la cap. 6 - Tema deschiderii compartimentul accesorii electrice fără unelte, se precizează următoarele: „A fost solicitată clarificarea necesitatii deschiderii compartimentul accesorii electrice fară unelte. După o analiza sumara a pieţei, au fost identificate aparate de iluminat cu compartimentul accesorii electrice ce permit deschiderea atât prin utilizarea de unelte cât şi fară utilizarea acestora. Tinand seama de durata de viata prezentata in documentaţia tehnica, de 100.000 ore, care reprezintă o medie de 24 de ani la o durata medie de funcţionare de 4150 de ore/an, o componentă foarte importantă este mentenanţa post garanţie. De aceea, compartimentele optice trebuie să poată fi deschise fară deteriorarea componentelor. Compartimentul accesorii electrice (aparataj) va trebui să permită deschiderea lui fară unelte, pentru scurtarea timpilor de intervenţie în caz de defecţiune ce presupune înlocuirea unor părţi componente, în condiţiile In care reparaţiile vor fi executate la poziţie. Timpii de intervenţie scurtaţi duc la minimizarea riscului de blocare a traficului şi eficientizează consumurile de resurse umane şi utilaj şi, implicit, costurile intervenției. Compartimentul optic va trebui să permită deschiderea acestuia cu sau fără unelte, avand în vedere că reparațiile vor fi executate la sol sau in atelier. Standarul SR EN 60598-1 – Corpuri de iluminat Partea 1: Prescripții generale și încercări, Secțiunea 4 – Construcție, prevede la Pagina 12 din 20
pct. 4.2 Corpurile de iluminat care încorporează componente sau piese destinate a fi înlocuibile trebuie să fie proiectate astfel încât să existe spațiu suficient pentru a permite înlocuirea acestor componente și piese fără dificultăți și fără a afecta siguranța”. Spre deosebire de contestatoare, prin punctul de vedere nr. 9111/11.11.2021, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. …, autoritatea contractantă enumeră ,,o serie de producători consacrați pe piața europeană (...) ale căror produse au sistem închidere/deschidere – fără unelte: …. Cea de-a doua critică a contestatoarei, pe care Consiliul nu o va reține ca întemeiată, se referă la faptul că autoritatea contractantă ar fi solicitat „fără nicio justificare tehnică, economică sau de altă natură ca aparatele de iluminat să nu aibă striații sau decupaje pe exteriorul aparatului de iluminat’’. În justificarea acestei concluzii, Consiliul ține seama de argumentele raportului de expertiză în cauză – Tema nr. 4 – Tema prezenței unor radiatoare sau a unor decupaje la partea superioară a unui aparat de iluminat, unde se precizează următoarele: ,,A fost solicitată clarificarea necesității prezenței sau absenței unor decupaje sau striații la partea superioară a aparatului de iluminat. Comparativ, dintr-o analiză sumară a pieței, au fost identificate ambele soluții constructive la majoritatea producătorilor consacrați la nivel mondial (...) În analiza acestei teme au fost luate în calcul condițiile de montaj prezentate în documentația tehnică oferită ca documentar (...) Factorii ambientali de montaj ai aparatelor de iluminat pot duce la acumularea de depuneri de praf, frunze sau alte materiale care pot obtura evacuarea căldurii prin striațiile radiatorului (necesitatea evacuării căldurii constituind și principalul motiv pentru care a fost aleasă o soluție cu radiator extern) ...Se observă cu ușurință rezultatele superioare, condiții de temperatură ambientală mai mică. În esență, supraîncălzirea aparatelor de iluminat au ca efect direct și nemijlocit scăderea duratei de viață a LED-urilor, parametru în strânsă relație cu temperatura de funcționare. Ținând seama de durata de viață prezentată în documentația tehnică (100.000 ore, circa 24 ani la 4.150 de ore de funcționare anual), caracteristica privind lipsa striațiilor și a decupajelor la partea superioară poate fi decisivă în atingerea acestui parametru. În concluzie, consider că lipsa striațiilor, a decupajelor sau radiatoarelor la nivelul capacului superior al aparatului de iluminat este o caracteristică de calitate superioară a acestuia și, ținând seama de zona de montaj, consider cerința ca fiind pertinentă și justificată’’. Legat de acest aspect, de reținut este și faptul că proiectantul a stabilit prin fișele tehnice faptul că ,,managementul termic se va realiza fără a utiliza striații sau decupaje pe exteriorul aparatului (pentru evitarea acumulării de praf și frunze’’, mențiunea respectivă fiind preluată de către autoritatea contractantă prin caietul de sarcini, conform dispozițiilor art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016, mai sus Pagina 13 din 20
citat, care nu o împiedică să solicite produse ale căror specificații tehnice, pe de o parte, trebuie să corespundă nevoii sale și le poate justifica, iar, pe de altă parte, să fie superioare pentru asigura exploatarea și întreținerea unui sistem de iluminat modern și eficient. Potrivit celei de-a treia critici a contestatoarei ,,pentru aparatele ale căror specificații se regăsesc în fișa tehnică 3 se solicită specificații constructive cu privire la montarea sistemului de telegestiune în interiorul compartimentului accesorii electrice’’. Din verificarea dosarului cauzei, Consiliul reține că la pct.1.1 din cadrul fișei tehnice nr. 3 se precizează următoarele: ,,Aparatul de iluminat va fi integrat într-un sistem de control fără fir care permite controlul de la disatnță. Hardware-ul sistemului de telegestiune se va monta în interiorul aparatului. În exterior se poate monta antenna de comunicație. Nu este acceptată montarea altor dispositive pe carcasa aparatului, braț sau stâlp’’. Referitor la cerința în cauză, Consiliul va respinge, ca nefondată, retorica contestatoarei potrivit căreia ,,oricare ar fi modalitatea de echipare a modulului de telegestiune în interiorul sau exteriorul aparatului de iluminat, funcționalitatea este aceeași, iar autoritatea nu poate să motiveze nici tehnic, nici legal alegerea unui singur mod de montaj’’ luând în considerare justificările de ordin tehnic ale autorității contractante din cadrul punctului de vedere nr. 9111/11.11.2021, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. …, potrivit cărora ,,cerința ca hardware-ul sistemului de telegestiune se va monta în interiorul aparatului are corespondență cu restul cerințelor privind caracteristicile ce trebuie îndeplinite de aparatul de iluminat. A fost aleasă varianta controlerului cu montaj în interiorul aparatului de iluminat deoarece variantele de montaj cu montaj în exterior printr-o priză universală de tip Nema sau Zhaga nu oferă aceeași protecție împotriva șocurilor mecanice. În general, controllerele de tip Nema sau Zhaga au indicele de protecție împotriva șocurilor mecanice cuprins între IK06 și IK08, grad inferior aparatului de iluminat, respectiv IK10. Astfel, având în vedere zona de montaj în care este prezentă vegetație, un controller de iluminat cu montaj în exterior și grade de protecție IK06 – IK08, ar fi expus loviturilor crengilor ca urmare a unor furtuni sau vânturi puternice. În plus, această solicitare vine în completarea cerinței privind lipsa utilizării de striații sau decupaje pe exteriorul aparatului pentru evitarea acumulării de praf și frunze sau a depunerilor de zăpadă (...)’’. Prin definiție, telegestiunea reprezintă un mod de procesare a informațiilor la distanță cu ajutorul unui sistem de teleinformatică, a cărui componentă esențială, respectiv cea fizică, o reprezintă hardware- ul. Or, în condițiile în care la pct. 1.5 din fișa tehnică nr. 3 s-a specificat că ,,rezistența la impact este minim: IK10’’, coeficientul în cauză reprezentând - riscul maxim de impact ce ar putea defecta aparatul de iluminat, Consiliul consideră că beneficiile soluției propuse de către Pagina 14 din 20
proiectant sunt evidente, motiv pentru care va respinge, ca nefondată și această critică. A patra critică a contestatoarei privește următoarea cerința tehnică ,,eficiența luminoasă aparat de iluminat (alimentare, sistem optic, sursă): minim 160lm/W sau 140 lm/W’’, motivul invocat fiind că ,,este eronată și nu este relevantă impunerea unei eficiențe luminoase’’. Similar motivării de mai sus, Consiliul va respinge și această critică, ca nefodată, având în vedere același raport de expertiză menționat anterior, în conținutul căruia, la Cap. V – Corpul expertizei tehnice, pct. I – tema eficienței luminoase a unui aparat de iluminat, și, implicit, a unui sistem de iluminat, se precizează următoarele: „A fost adusă în lumină tema eficienței luminoase a unui aparat de iluminat, mai concret, necesitatea ca proiectantul să cuprindă în documentația tehnică o valoare minimă a eficienței luminoase pe care aparatele de iluminat vor trebui să o îndeplinească (...) Cât privește valoarea minimă stabilită, în acest caz 160 Lm/W, consider că este o valoare ca ține cont de progresul tehnologic înregistrat în domeniul iluminatului cu LED în ultimii ani. În acest caz, Comisia Europeană a elaborat un document de lucru (...) Rezultă, așadar faptul că membri elaboratori ai Comisiei Europene estimează faptul că, la nivelul anului 2022 (anul viitor), eficiențele luminoase ale aparatelor de iluminat de peste 165 Lm/W. Tehnic, se remarcă legătura directă dintre eficiență (eficacitatea) luminoasă a unui aparat de iluminat și consumul acestuia de energie electrică (...) Cu alte cuvinte, cu cât eficiența luminoasă este mai mare (o valoare mai mare a variabilei Lm/W cu atât aparatul de iluminat va consuma mai puțină energie electrică pentru a susține anumiți parametri luminotehnici impuși de amplasament. (....) ținând seama de toate acestea, este evident că eficiența luminoasă a unui aparat de iluminat este un parametru de calitate al a cestuia. Consider, așadar, pentru toate cele expuse mai sus, că stabilirea unui prag minim pentru parametrul eficiența luminoasă de 160 Lm/W este pertinentă și în acord cu prescripțiile, normativele și recomandările în vigoare.” Mai mult, prin sintagma „minim 160 lm/W”, autoritatea contractantă nu a impus o valoare fixă a acestui parametru, ci a stabilit un prag minim care permite valori mai mari ale acestui parametru tehnic, nefiind îngrădită participarea ofertanților care pot veni cu valori mai mari peste această limită. Prin urmare, nu se poate face vorbire de o restricționare care să îngrădească accesul la licitație, așa cum susține contestatoarea, autoritatea contractantă respectând dispozițiile art. 20 alin. (2) din HG nr. 395/2016, potrivit cărora: „Documentaţia de atribuire conţine orice cerinţă, criteriu, regulă şi alte informaţii necesare pentru a asigura ofertantului/candidatului o informare completă, corectă şi explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire”, pe cele ale art. 49 din Legea nr. 98/2016, care stipulează: „ Autorităţile Pagina 15 din 20
contractante au obligaţia să acorde operatorilor economici un tratament egal şi nediscriminatoriu şi să acţioneze într-o manieră transparentă şi proporţională”, precum și pe cele ale art. 50 din lege: „(1) Autorităţile contractante nu vor concepe sau structura achiziţiile ori elemente ale acestora cu scopul exceptării acestora de la aplicarea dispoziţiilor prezentei legi ori al restrângerii artificiale a concurenţei. (2) În sensul, se consideră că există o restrângere artificială a concurenţei în cazul în care achiziţia ori elemente ale acesteia sunt concepute sau structurate cu scopul de a favoriza ori dezavantaja în mod nejustificat anumiţi operatori economici.” Potrivit celei de-a cincea critică a contestatoarei, ,,în fișa tehnică a aparatelor de iluminat, autoritatea solicită prezentarea unei mostre funcționale, fără a preciza cine, când și cum se prezintă aceasta’’. Din verificarea documentelor anexate dosarului cauzei, Consiliul reține că la pct. 4 Alte condiții din fișa tehnică se menționează următoarele: ,,Se va prezenta mostră funcțională la solicitarea autorității contractante’’. Față de acest aspect, Consiliul reține că în cadrul punctului de vedere nr. 9111/11.11.2021, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. …, autoritatea contractantă a precizat următoarele: ,,cerința a fost menționată pentru rezolvarea unei potențiale nevoi de confirmare a conformității produselor ofertate și numai dacă, pe parcursul evaluării ofertelor, expertul tehnic cooptat/comisia de evaluare nu vor putea clarifica cu ofertanții concret, punctual, cerințele tehnice solicitate prin caietul de sarcini/DALI. Este evident că nu este obligatorie prezentarea de mostre funcționale, autoritatea contractantă rezervându-și dreptul, dacă este cazul pe timpul evaluării ofertelor, să le solicite în mod punctual’’. Pe de altă parte, fără a nega marja de aprecierea a autorității contractante referitoare la utilitatea solicitării depunerii unei mostre, Consiliul consideră că potențialii trebuie să aibă la dispoziție toate informațiile necesare acestui lucru, care să le asigure acestora din urmă ,,o informare completă, corectă și explicită’’, astfel cum dispune art. 20 alin. (2) din H.G. nr. 395/2016, citat mai sus. În cazul de față, fiind vorba despre 4 (patru) tipuri de aparate de iluminat, precum și de sistemele de telegestiune aferente, de o valoare însemnată, Consiliul consideră că autoritatea contractantă trebuie să menționeze, în mod clar, care va fi procedura de predare/primire a mostrelor în situația în care acestea vor fi solicitate, precum și punctul de contact de la care ofertanții vor primi instrucțiuni în acest sens. Totodată, Consiliul apreciază că detalierea în cauză, va conduce la respectarea de către autoritatea contractantă și la principiile nediscriminării și tratamentului egal, consacrate la art. 2 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice; această conduită fiind prescrisă și de către instanțele europene în această fază a Pagina 16 din 20
procedurii de atribuire, în sensul că ulterior deschiderii ofertelor, ,,autoritatea contractantă nu poate recurge, (...) la o modificare a specificației tehnice referitoare la un element al unui contract, fără încălcarea principiilor egalității de tratament și nediscriminării, precum și a obligației de transparență’’ (C-278/14). În aceste condiții, Consiliul constată că nu se impune eliminarea cerinței respective, ci numai completarea acesteia de către autoritatea contractantă, cu informațiile mai sus precizate și cu respectarea dispozițiilor art. 55 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, conform cărora ,,În cazul în care, după publicarea unui anunţ, intervin anumite modificări faţă de informaţiile deja existente în acesta, autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite spre publicare un anunţ de tip erată la anunţul iniţial, care trebuie să fie publicat nu mai târziu de 3 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru depunerea ofertelor sau cererilor de participare’’. A șasea critică a contestatoarei vizează cerința potrivit căreia ,,în fișa tehnică a sistemului de telegestiune, autoritatea solicită ca ofertanții să pună la dispoziția sa un cont demo în aplicația de telegestiune ofertată pentru a putea fi verificate funcțiile acesteia’’. În fapt, nemulțumirea contestatoarei constă în lipsa unor informații clare în privința modului de acces a contului, respectiv ,,la punerea la dispoziția din partea autorității contractante a datelor cu caracter personal ale persoanei căreia i se permite acces în aplicație’’. Or, în condițiile în care, alături de capturile de ecran, contul demo reprezintă un instrument facil de testare al functionalităților aplicației, Consiliul consideră că nu se impune eliminarea cerinței aferente, ci completarea acesteia, similar motivării de la critica nr. 5. Pe cale de consecință, va obliga autoritatea contractantă la completarea cerinței respective, cu informațiile mai sus precizate și cu respectarea dispozițiilor art. 55 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, anterior citat. Cea de șaptea critică a contestatoarei are în vedere faptul că ,,în fișa tehnică a sistemului de telegestiune, autoritatea solicită (...) sistemul va avea în componența sa un echipament ce va trebui să asigure afișare și control prin intermediul unui ecran color de tip TFT, tactil de minim 4’’ – cu un consum scăzut de energie electrică (maxim 2W) și ar trebui să fie alimentat la o tensiune scăzută în curent continuu’’. În opinia contestatoarei, solicitarea de mai sus este irelevantă și încalcă art. 2 din Legea nr. 98/2016, mai precis principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică. Cu toate acestea, ... SRL nu motivează cum anume specificația în cauză conduce la încălcarea acestor principii. Prin punctul de vedere nr. 9111/11.11.2021, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. … autoritatea contractantă argumentează cerința respectivă Pagina 17 din 20
astfel: „Necesitatea cerinţei are scopul ca informaţiile referitoare la sistem să apară pe ecranul echipamentului, nefiind necesară conectarea unui terminal (tableta, laptop, etc), operatorul putând accesa, modifica şi programa sistemul de pe ecranul tactil al dispozitivului direct la locul de amplasare al acestuia (pe stâlp, în punctul de aprindere, etc). Ecranul tactil trebuie să interacţioneze cu operatorul şi prin utilizarea unui stylus (touch pen) sau a ustensilelor din dotare (de exemplu: şurubelniţa, pix, etc). S-a ales soluţia de alimentare la o tensiune scăzută în curent continuu pentru a elimina posibilele riscuri de electrosecuritate având în vedere că personalul tehnic interacţioneză cu echipamentul. Utilizarea de echipamente mobile (tableta, telefon smart, laptop) presupune acces complet în platformă şi implicit la întreg sistemul de telegestiune a municipiului Bârlad, iar din motive de securitate s-a optat pentru utilizarea unui gateway cu posibilitate de afişare şi control prin intermediul unui ecran, a.i. tehnicienii/instalatorii/firma de mentenanţă să aiba acces local la dispozitiv însă pentru operaţiuni simple cum ar fi: pornire/oprire pentru intervenţii, interogare status sau alte operaţiuni locale care nu influenţează întreg sistemul. Echipamentele identificate de contestatar au rolul doar de transmitere informaţii între controlerele montate la nivelul aparatelor de iluminat către server, însă dispozitivul descris în cadrul fişei tehnice nr. 6 este un echipament complex care trebuie să îndeplinească mai multe funcţionalităţi. Astfel, pe lângă funcţia de transmitere informaţii între controlerele şi server, trebuie să ofere posibilitatea de monitorizare a parametrilor electrici de la nivelul punctului de aprindere şi posibilitate de afişare şi control prin intermediul unui ecran tactil pentru controlul local al acestuia.” De altfel, din lecturarea contestației, Consiliul constată că autoarea acesteia prezintă argumente contradictorii în sensul că ,,utilizarea acestui dispozitiv (...) pe perioada activității de mentenanță devine insuficientă, astfel nici acest lucru nu este îndeajuns pentru a-l utiliza doar pe acesta’’. Așadar, cu toate că ... SRL recunoaște necesitatea solicitării unui echipament performant, aceasta prezintă în susținerea eliminării cerinței respective ,,un studiu exhaustiv’’ în urma căruia ,,nu a identificat niciun producător’’ al echipamentului respectiv. În sens contrar, autoritatea contractantă a menționat a nu mai puțin de 10 (zece) producători ai unor produse cu caracteristici similar. Totodată, în măsura în care documentul prezentat de contestatoare ignoră și faptul că ,,concentratorul de date (gateway) se va conecta automat la lămpile echipate cu controllere’’, utilizând un anume protocol de comunicare, precum și că accesul la echipamentul în cauză se va efectua de către personal specializat, Consiliul constată că ... SRL nu prezintă argumente/informații tehnice care să conducă la necesitatea reformulării sau eliminării specificațiilor tehnice criticate, ci de promovare a propriilor produse care au alte caracteristici tehnice decât cele din cadrul documentației de atribuire. Pagina 18 din 20
Relevant este și faptul că autoarea contestației nu combate argumentele autorității contractante din punctul de vedere nr. 9111/11.11.2021, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. ..., al acesteia din urmă, deși acest document i-a fost comunicat în data de 11.11.2021, conform dovezilor existente la dosarul cauzei. Pe cale de consecință, față de cele evocate, Consiliul va respinge ca nefondate criticile nr. 1, 2, 3, 4 și 7; respectiv va admite parțial criticile nr. 5 și 6, în sensul obligării autorității contractante la completarea cerințelor în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 55 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, anterior citat. Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, ,,Consiliul poate obliga, la cerere, partea în culpă, la plata cheltuielilor efectuate pentru soluţionarea contestaţiei. Cuantumul, detalierea şi documentele doveditoare ale cheltuielilor efectuate sunt prezentate în cerere, care trebuie depusă înainte de pronunţarea deciziei de soluţionare a contestaţiei’’. Corelativ, Consiliul va lua în considerare și prevederile art. 451 Cuantumul cheltuielilor de judecată din Codul de Procedură Civilă, potrivit cărora ,,Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei’’. Față de cadrul juridic anterior fixat, raportat la faptul că au fost admise, parțial, criticile nr. 5 și 6, Consiliul va reduce cuantumul precizat în cadrul facturii seria SS nr. 191/15.11.2021, de 1.000 lei la 200 de lei. Având în vedere aspectele de fapt și de drept mai sus prezentate, în temeiul art. 26 alin. (5) și (6), din același act normativ, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de către societatea ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA ..., și va obliga autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire, cu respectarea dispozițiilor art. 55 alin. (1) din HG nr. 395/2016, în ceea ce privește criticile nr. 5 și 6, conform motivării de mai sus. Va respinge ca nefondate criticile nr. 1, 2, 3, 4 și 7. Va obliga autoritatea contractantă la plata către contestatoare a sumei de 200 lei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 19 din 20
Admite, în parte, contestația formulată de către ... SRL, cu sediul în municipiul …, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA ..., cu sediul în comuna ..., str. Principală nr. 526A, județul Suceava și obligă autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire, cu respectarea dispozițiilor art. 55 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, în ceea ce privește criticile nr. 5 și 6, conform motivării de mai sus. Respinge, ca nefondate, criticile nr. 1, 2, 3, 4 și 7. Obligă autoritatea contractantă la plata către contestatoare a sumei de 200 lei. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 101/2016. Președinte, Membru, Membru, … … … … … …
Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține … pagini. Pagina 20 din 20
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.