Decizie 1624/2021
Decizie CNSC2021_1624_2021_Decizie_1624.pdf, BO2021_1624_2021_BO2021_1624.pdf
Document CNSC
FINANCIAR URBAN SRL în contradictoriu cu COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A.
Decizia CNSC nr. 1624/C9/1744 din 27.07.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
Prin contestația nr. 69L/12.07.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 35980/13.07.2021, depusă de FINANCIAR URBAN SRL, cu sediul în Pitești, str. George Coșbuc nr. 12, județul Argeș, având CUI RO 15343880, număr de înregistrare în Registrul Comerțului J03/471/2003, reprezentată prin Director Rizea George Dan, privind procedura de licitație deschisă, online, organizată de COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA, prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, cu sediul în București, b-dul Iuliu Maniu nr. 401 A, sector 6, în calitate de autoritate contractantă, pentru încheierea Acordului-cadru pe o perioadă de 24 luni, ce are ca obiect: Asigurarea serviciilor de salubrizare în locurile de parcare și grupurile sanitare pentru Lot Autostrada A3, km 6+500 și km 68+793, cod CPV 90914000-7 Servicii de curățare a parcărilor (Rev. 2), contestatoarea a solicitat anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 4D/189370 di…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2021_1624_2021_Decizie_1624.pdf, BO2021_1624_2021_BO2021_1624.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1624 / C9 / 1744 Data: 27.07.2021 Prin contestația nr. 69L/12.07.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 35980/13.07.2021, depusă de FINANCIAR URBAN SRL, cu sediul în Pitești, str. George Coșbuc nr. 12, județul Argeș, având CUI RO 15343880, număr de înregistrare în Registrul Comerțului J03/471/2003, reprezentată prin Director Rizea George Dan, privind procedura de licitație deschisă, online, organizată de COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA, prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, cu sediul în București, b-dul Iuliu Maniu nr. 401 A, sector 6, în calitate de autoritate contractantă, pentru încheierea Acordului-cadru pe o perioadă de 24 luni, ce are ca obiect: Asigurarea serviciilor de salubrizare în locurile de parcare și grupurile sanitare pentru Lot Autostrada A3, km 6+500 și km 68+793, cod CPV 90914000-7 Servicii de curățare a parcărilor (Rev. 2), contestatoarea a solicitat anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 4D/189370 din data de 02.07.2021 și a raportului procedurii nr. 4D/189369 din data de 02.07.2021, precum și reevaluarea ofertei câștigătoare. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele:
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele Pagina 1 din 2
evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestația depusă de FINANCIAR URBAN SRL, în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA, prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Redactată în 4 exemplare originale, conține 9 pagini. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ……………. Data: ……………….. Prin contestația nr. 69L/12.07.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 35980/13.07.2021, depusă de ......... SRL, cu sediul în ........., ........., județul ........., având CUI RO ........., număr de înregistrare în Registrul Comerțului ........., reprezentată prin Director ........., privind procedura de licitație deschisă, online, organizată de ......... SA, prin ……….........., cu sediul în ........., b- dul ………….., ........., în calitate de autoritate contractantă, pentru încheierea Acordului-cadru pe o perioadă de 24 luni, ce are ca obiect: Asigurarea serviciilor de salubrizare în locurile de parcare și grupurile sanitare pentru Lot Autostrada A3, km 6+500 și km 68+793, cod CPV 90914000-7 Servicii de curățare a parcărilor (Rev. 2), contestatoarea a solicitat anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 4D/189370 din data de 02.07.2021 și a raportului procedurii nr. 4D/189369 din data de 02.07.2021, precum și reevaluarea ofertei câștigătoare. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ofertantul ......... SRL critică rezultatul procedurii, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea arată că a mai formulat o contestație, în cadrul aceleași proceduri, aceasta fiind admisă, în parte, de Consiliu, motivat de faptul că ofertantul câștigător nu a făcut dovada îndeplinirii cerinței privind experiența similară. Prin decizia dată, s-a dispus reevaluarea ofertei câștigătoare. Ulterior emiterii deciziei Consiliului, autoritatea contractantă a solicitat informații noi ofertantului câștigător, iar acesta a transmis un document intitulat recomandare la data de 30 iunie 2021, iar autoritatea contractantă a decis pentru a doua oară să declare câștigător același ofertant, fără a menționa cine este emitentul recomandării respective, ce Pagina 1 din 10
număr de înregistrare are recomandarea respectivă și pentru ce valoare și perioadă a fost eliberată această recomandare. Contestatoarea susține că a solicitat informații legate de conținutul înscrisului prezentat de ofertantul câștigător la data de 30 iunie 2021, însă nu i-au fost comunicate de către autoritatea contractantă, sub pretextul că documentul respectiv ar fi fost declarat confidențial. Motivul solicitării contestatoarei de a i se pune la dispoziție înscrisul respectiv a fost determinat de faptul că a dorit să constate dacă ofertantul declarat câștigător și-a schimbat oferta depunând documente noi, cu alți beneficiari decât cei înscriși în DUAE (care nu s-au regăsit în oferta depusă până la data limită de depunere a ofertelor) sau dacă sumele sunt în același cuantum ca cel declarat inițial în ofertă. Contestatoarea susține că în faza de reevaluare, nu au fost comunicate informațiile necesare pentru a constata că ofertantul desemnat câștigător a doua oară are experiența similară, în raport de obiectul achiziției. Aceste informații ar fi trebuit să existe în documentele inițiale, depuse până la împlinirea termenului limită de depunere a ofertelor, respectiv până la împlinirea termenului de răspuns la solicitarea de clarificări din 6 aprilie 2021. Ofertantul desemnat câștigător a depus o recomandare alăturat răspunsului la clarificări însă nu o recomandare din partea beneficiarului serviciilor similare. În opinia contestatoarei, Consiliul a constatat care erau documentele ce trebuiau să însoțească oferta și care era modul în care ofertantul trebuia să răspundă la solicitarea de clarificări, astfel că ofertantul nu mai putea depune înscrisuri noi, după data limită de depunere a ofertelor, emise de alte entități care nu se aflau la data depunerii ofertei. Totodată, nici autoritatea contractantă nu mai putea solicita după decizia Consiliului ca unul dintre ofertanți să-și completeze dosarul cu documente noi, pentru că în felul acesta i se creează un avantaj incorect acestuia. Față de aspectele prezentate, contestatoarea solicită admiterea contestației, anularea actelor contestate și reevaluarea ofertei câștigătoare. Prin adresa nr. 4.D/189575/14.07.2021, înregistrată la Consiliu cu nr. 36475/15.07.2021, autoritatea contractantă a transmis punct de vedere cu privire la contestația formulată de ......... SRL, solicitând respingerea acesteia ca nefondată. Autoritatea contractantă face o prezentare detaliată a procedurii, menționând printre altele că, prin decizia nr. 1294/C9/1302 din data de 17.06.2021, Consiliul a dispus reevaluarea ofertei depuse de asocierea ………….., sub aspectul îndeplinirii cerinței de calificare privind experiența similară, respectiv prezentarea recomandării din partea beneficiarului Pagina 2 din 10
serviciilor prestate în cadrul contractului de subcontractare nr. 434/21.05.2019. Totodată, autoritatea contractantă menționează că ......... SRL i-a transmis adresa nr. 65L/05.07.2021, prin care a solicitat accesul la dosarul achiziției. În conformitate cu prevederile legale, autoritatea contractantă a permis accesul la dosarul achiziției, punând la dispoziția contestatoarei raportul procedurii nr. 4.D/189369/02.07.2021, formularele DUAE și documentele ce îl însoțesc (Formularul nr. 2, Formularul nr. 9), precum și garanția de participare constituită de asocierea ……………. Ulterior, a fost întocmit procesul-verbal nr. 8/22830/06.07.2021, contestatoarea neavând nicio obiecțiune/mențiune cu privire la documentele ce i-au fost puse la dispoziție spre studiu. Autoritatea contractantă informează că procesul de evaluare al ofertelor s-a efectuat cu respectarea legilor în vigoare în ceea ce privește achizițiile publice, scopul urmărit fiind acela de a asigura o competiție adecvată în cadrul procedurii între operatorii economici, în vederea atribuirii acordului - cadru în condiții de calitate și eficacitate. În ceea ce privește critica contestatoarei cu privire la demonstrarea experienței similare de către ofertantul câștigător, autoritatea contractantă evidențiază faptul că, raportat la cerințele fișei de date, ulterior deciziei Consiliului, a solicitat asocierii ………………, prin adresa nr. 4.D/189323/28.06.2021, să prezinte recomandarea din partea beneficiarului serviciilor prestate în cadrul contractului prezentat ca experiență similară, respectiv …………. ......... SA. În data de 30.06.2021, asocierea ………….a transmis atașat adresei FN/30.06.2021 documentele ce au stat la baza menținerii ofertei în cauză ca fiind câștigătoare, drept urmare, autoritatea contractantă prin comisia de evaluare a întocmit procesul - verbal nr. 4.D/189357/01.07.2021. Legat de critica contestatoarei asupra faptului că autoritatea contractantă "nu mai putea solicita după decizia CNSC ca unul dintre ofertanți să își completeze dosarul cu documente noi”, autoritatea contractantă susține că a pus în practică decizia Consiliului, în care se menționează: "Este de reținut că, în situația în care ofertanta nu va prezenta recomandarea din partea beneficiarului serviciilor prestate, cerința de calificare privind experiența similară nu poate fi considerată îndeplinită prin raportare la condițiile impuse prin fișa de date a achiziției, oferta trebuind să fie respinsă”. Recomandarea transmisă de către ofertantul declarat câștigător este aferentă contractului declarat inițial în cadrul Formularului DUAE depus de acesta și este emisă de beneficiarul …………. SA, persoana juridică în folosul căreia au fost prestate anumite servicii, astfel ofertantul nu și-a modificat oferta, așa cum în mod eronat afirmă contestatoarea. Pagina 3 din 10
Afirmația contestatoarei cu privire la faptul că "nu mai putea solicita după decizia CNSC ca unul dintre ofertanți să își completeze dosarul cu documente noi pentru ca în felul acesta ar crea un avantaj incorect unuia din ofertanți", nu este întemeiată, deoarece autoritatea contractantă nu a urmărit decât strângerea de informații pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței privind experiența similară. Față de aspectele prezentate, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației formulate de ......... SRL, menținându-și decizia prin care oferta declarată câștigătoare este cea depusă de asocierea ……………... Documentele din dosarul achiziției au fost transmise de autoritatea contractantă fiind înregistrate la Consiliu sub nr. 36415/14.07.2021. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: În vederea încheierii Acordului-cadru pe o perioadă de 24 luni, ce are ca obiect: Asigurarea serviciilor de salubrizare în locurile de parcare și grupurile sanitare pentru Lot Autostrada A3, km 6+500 și km 68+793, cod CPV 90914000-7 Servicii de curățare a parcărilor (Rev. 2), ......... SA, prin …………….. în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă, online, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1027840/22.01.2021. Din informațiile anunțului de participare amintit, s-a reținut că valoarea estimată a acordului - cadru de servicii este de 9.028.912,00 lei, fără TVA, criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț, iar data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 05.04.2021, ora 15:00. Nemulțumită fiind de rezultatul procedurii, ......... SRL a depus contestația în analiză, solicitând anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 4D/189370 din data de 02.07.2021 și a raportului procedurii nr. 4D/189369 din data de 02.07.2021, precum și reevaluarea ofertei câștigătoare. Contestatoarea a constituit cauțiunea în sumă de 90.289,12 lei, conform art. 611 alin. (1) și (2) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 207341565/1 eliberată de CEC BANK, Sucursala ........., la data de 15.07.2021. În cadrul aceleiași proceduri, împotriva cerințelor documentației de atribuire, …………… a depus contestație care a fost admisă de Consiliu prin decizia nr. 465/C4/205 din data de 05.03.2021. Totodată, împotriva rezultatului inițial al procedurii, ......... SRL a depus o contestație care a fost admisă prin decizia nr. 1294/C9/1302 din data de 17.06.2021, rămasă definitivă, nefiind atacată cu plângere. În ceea ce privește critica contestatoarei formulată împotriva ofertei câștigătoare, depuse de asocierea …………., este de reținut că, prin decizia anterior emisă față de rezultatul inițial al procedurii, nr. 1294/C9/1302 din data de 17.06.2021, Consiliul a reținut următoarele: Pagina 4 din 10
«… În ceea ce privește critica contestatoarei îndreptată împotriva ofertei declarate câștigătoare, motivată de neîndeplinirea de către aceasta a cerinței de calificare privind experiența similară, se reține că, în fișa de date, pct. III.1.2) ”Capacitatea tehnică și/sau profesională”, în referire la această cerință s-au precizat următoarele: ”… Pentru contractele de achiziție de servicii: executarea de servicii de tipul specificat. Ofertantul unic/Ofertantul asociat /terțul susținător/subcontractantul ce depune oferta trebuie să demonstreze că a prestat în ultimii 3 ani* servicii similare cu cele care fac obiectul acordului-cadru, a căror valoare cumulată la nivelul unui contract sau a mai multor contracte este de cel puțin: 1.120.000,00 lei, fără TVA. *Ultimii 3 ani se raportează la termenul limită de depunere a ofertelor. În cazul în care Autoritatea Contractantă este nevoită, indiferent de motive, să procedeze la decalarea termenului-limită stabilit pentru depunerea ofertelor, publicând în acest sens o erată, limita inferioară a perioadei se extinde cu perioada de timp aferentă decalării, urmând a fi considerată îndeplinită cerința pentru toți operatorii care au prezentat dovada finalizării contractului de experiență similară în intervalul de timp nou rezultat. Prin servicii similare se înțelege prestarea de servicii de igienizare, curățenie și întreținere în spațiile publice. Operatorii economici participanți la procedura de atribuire vor completa DUAE cu informațiile aferente situației lor. Modalitatea de îndeplinire: În vederea îndeplinirii cerinței, ofertantul unic/ofertantul asociat/terțul susținător /subcontractantul va completa DUAE - "Criterii de selecție" - Secțiunea C "Capacitatea tehnică și profesională", subsecțiunea "Pentru contractele de achiziție de servicii: executarea de servicii de tipul specificat", prin precizarea, a cel puțin, următoarelor informații: numărul și data contractului invocat drept experiență similară, obiectul contractului, valoarea (exprimată în lei fără TVA), beneficiarul, data și numărul documentului de recepție. Ofertantul clasat pe primul loc după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile, va prezenta, la solicitarea autorității contractante, următoarele documente edificatoare care probează/confirmă îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE: certificate/documente (facturi, recomandări, certificate constatatoare, procese-verbale de recepție sau alte documente relevante) emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul beneficiar, aferente contractului/lor menționat/e în DUAE, din care să reiasă toate elementele necesare pentru confirmarea îndeplinirii cerinței de capacitate tehnică, respectiv serviciile prestate, perioada de prestare și valoarea acestora (exprimată în lei, fără TVA) și după caz, orice alte elemente care demonstrează îndeplinirea. Persoanele juridice străine vor atașa copii după documentele similare, însoțite de traducere autorizată”. Totodată, se reține că, în referire la experiența similară a asocierii câștigătoare, prin procesul - verbal al ședinței privind evaluarea informațiilor din DUAE și a documentelor care îl însoțesc, precum și îndeplinirea cerințelor Pagina 5 din 10
de calificare nr. 4.D/188854/12.04.2021, s-au precizat pentru asociatul ………….. următoarele contracte: ”Contract de prestări servicii – servicii de curățenie pentru spațiile de birouri și holuri de acces din incinta CSN Sală polivalentă nr. 360/05.02.2018, cu valoare de 132.487,5 lei, cu dată de început 05.02.2018, cu dată de sfârșit 30.04.2019 și beneficiar …………….; Contract de prestări servicii – servicii de colectare a gunoiului menajer nr. 361/05.02.2018, cu valoare de 75.221 lei, cu dată de început 05.02.2018, cu dată de sfârșit 30.04.2019 și beneficiar Complexul Sportiv Național Sală Polivalentă; Contract de prestări servicii – servicii de vidanjare, evacuare ape reziduale și curățare canale nr. 819/22.03.2018, cu valoare de 96.000 lei, cu dată de început 22.03.2018, cu dată de sfârșit 31.12.2018 și beneficiar Complexul Sportiv Național Sală Polivalentă; Contract de prestări servicii – servicii de vidanjare și igienizare a cabinelor ecologice nr. 334/C/01.10.2018, cu valoare de 93.176,51 lei, cu dată de început 01.10.2018, cu dată de sfârșit 30.09.2022 și beneficiar C.N. Aeroporturi ......... SA; Contract de subcontractare – prestarea serviciilor de salubrizare și colectare selectivă pentru spațiile aferente din administrarea C.N. Aeroporturi ......... SA nr. 434/21.05.2019, cu valoare de 5.079.900,65 lei, cu dată de început 21.05.2019, cu dată de sfârșit 20.05.2023 și beneficiari asocierea …………. Contract de prestări servicii – servicii de curățenie și igienizare nr. 32/173/10.04.2019, cu valoare de 176.725 lei, cu dată de început 10.04.2019, cu dată de sfârșit 30.06.2019 și beneficiar Opera Națională .........; Contract de prestări servicii de dezinfecție nr. 28/07.04.2020, cu valoare de 100.663,8 lei, cu dată de început 07.04.2020, cu dată de sfârșit 07.06.2020 și beneficiar Orașul Popești - Leordeni. Valoare experiență similară declarată în DUAE: 5.754.174,46 lei, fără TVA. Solicitare de clarificări nr. 4.D/188838/06.04.2021 detaliată în secțiunea de clarificări împreună cu răspunsul aferent. Comisia de evaluare consideră cerința îndeplinită”. Ca prim aspect, este de reținut că toate aceste contracte indicate pentru experiența similară au fost nominalizate de asociatul ………….. SRL în cadrul DUAE, la cap. C ”Capacitatea tehnică și profesională”. Mai mult, se constată că, față de îndeplinirea cerinței de calificare privind experiența similară, prin adresa nr. 4.D/188838/06.04.2021, autoritatea contractantă a solicitat ofertantei să indice valoarea efectivă, în lei, fără TVA, a serviciilor prestate în perioada de referință 05.04.2018 – 05.04.2021, în condițiile în care data limită de depunere a ofertelor a fost 05.04.2021. Acestei solicitări ofertanta i-a răspuns, precizând următoarele: ”… valoarea de 5.079.900,65 lei declarată în cadrul DUAE ca experiență similară în contractul de subcontractare nr. 434/21.05.2019 cu asocierea formată din ……………. este corespunzătoare perioadei de derulare a contractului 21.05.2019 – 31.01.2021, perioadă care se înscrie în cererile autorității contractante. Pagina 6 din 10
Anexăm recomandare beneficiar asocierea formată din asocierea …………. ………….` Cooperativa referitoare la serviciile prestate de către CMV Prosal Consulting SRL în cadrul contractului nr. 434/21.05.2019 Contract de prestări servicii de salubrizare și colectare selectivă pentru spațiile aferente din administrarea C.N.A.B. SA cu precizarea exactă a valorii efective fără TVA și perioadei de prestare a serviciilor la care face referire recomandarea emisă, precum și dovezi în copie, conform cu originalul a documentelor contabile care vin în susținerea valorilor precizate astfel: Contract de prestări servicii de salubrizare și colectare selectivă pentru spațiile aferente din administrarea C.N.A.B. SA nr. 434/21.05.2019; Beneficiar: asocierea formată din ……………..` Cooperativa; Durată contract: 21.05.2019 – 20.05.2023; Perioadă de referință: 21.05.2019 – 31.01.2021; Valoarea serviciilor prestate în perioada de referință: 5.079.900,65 lei, fără TVA; Documente doveditoare valoare servicii prestate pe perioada de referință (în copie conform cu originalul): recomandare beneficiar servicii”. Din documentele aflate la dosarul cauzei, se constată că, în fapt, contractul care cuprinde servicii similare cu cele care se vor presta în cadrul acordului - cadru care se va încheia, este contractul de subcontractare nr. 434/21.05.2019, care are ca obiect prestarea serviciilor de salubrizare și colectare selectivă pentru spațiile aferente din administrarea C.N. Aeroporturi ......... SA, cu valoare de 5.079.900,65 lei, cu dată de început 21.05.2019, cu dată de sfârșit 20.05.2023, perioadă de referință 21.05.2019 – 31.01.2021, pentru care ofertanta a depus o copie a contractului amintit și a recomandării emise de asocierea SC ………….. Având în vedere că serviciile similare au fost prestate pentru beneficiar ………….. SA, se impunea ca ofertanta să prezinte recomandarea din partea acesteia și nu din partea asocierii …………..` Cooperativa. Asocierea amintită a avut în cadrul contractului amintit calitatea de antreprenor general, și nu de beneficiar al serviciilor, cum a susținut ofertanta. Un contract de achiziție publică nu poate avea mai mulți beneficiari, în speța analizată beneficiar fiind doar ………… ......... SA, aceasta fiind persoana juridică în folosul căreia sunt prestate anumite servicii. Fiind explicit impusă cerința de prezentare a recomandării din partea beneficiarului, iar acesta fiind …………. ......... SA, trebuia ca achizitoarea să solicite o astfel de recomandare, și nu să stabilească admisibilitatea ofertei pe baza unei recomandări emise de antreprenorul general al contractului. Este de reținut că, în situația în care ofertanta nu va prezenta recomandarea din partea beneficiarului serviciilor prestate, cerința de calificare privind experiența similară nu poate fi considerată îndeplinită prin raportare la condițiile impuse prin fișa de date a achiziției, oferta trebuind să fie respinsă. Prin urmare, din acest punct de vedere critica contestatoarei se consideră întemeiată». Totodată, este de reținut că ulterior deciziei Consiliului, cu respectarea celor dispuse, prin adresa nr. 4.D/189323/28.06.2021, autoritatea Pagina 7 din 10
contractantă a solicitat asocierii ………… următoarele: ”… ținând cont de faptul că la nivelul Formularului DUAE a fost declarat ca experiență similară și … contract de subcontractare – prestarea serviciilor de salubrizare și colectare selectivă pentru spațiile aferente din administrarea ………. ......... SA nr. 434/21.052019, în valoare de 5.079.900,65 lei și luând în considerare documentele depuse ca urmare a solicitării de clarificări nr. 4.D/189006/11.05.2021, comisia de evaluare solicită prezentarea recomandării din partea beneficiarului serviciilor prestate în cadrul contractului sus menționat, respectiv …………... SA, aceasta fiind persoana juridică în folosul căreia au fost prestate serviciile”. Acestei solicitări ofertanta i-a răspuns prin adresa datată 30.06.2021, atașând recomandarea nr. 582/28.06.2021, emisă de ………........ – în calitate de beneficiar final al serviciilor prestate de …………..prin care confirmă atât calitatea de subcontractant unic, legal acceptat, cât și valoarea serviciilor prestate de acesta. Mai mult, prin adresa de răspuns s-a precizat: ”Prin această recomandare se confirmă prestarea serviciilor aferente contractului de subcontractare cu nr. 434/21.05.2019, încheiat între …………..L, în baza contractului principal nr. 134/C/15.05.2019”. S-a depus recomandarea respectivă. Ca urmare a răspunsului ofertantei, prin procesul – verbal de reevaluare a documentelor suport/dovezilor pentru demonstrarea informațiilor din DUAE nr. 4.D/189357/01.07.2021, autoritatea contractantă a considerat acest răspuns concludent, iar prin raportul – procedurii nr. 4.D/189.369/02.07.2021, oferta asocierii …………… a fost declarată câștigătoare. Având în vedere că ofertanta a prezentat pentru contractul declarat ca experiența similară - contract de subcontractare – prestarea serviciilor de salubrizare și colectare selectivă pentru spațiile aferente din administrarea …………… SA, nr. 434/21.05.2019, cu valoare de 5.079.900,65 lei, cu dată de început 21.05.2019, cu dată de sfârșit 20.05.2023, realizat de ……………., recomandarea nr. 582/28.06.2021, emisă de ……………. ......... SA, se consideră că s-a făcut dovada experienței similare impuse. Este de reținut, totodată, că respectiva recomandare confirmă derularea cu ………… – în calitate de prestator și cu ……………… – în calitate de subcontractant, a contractului de servicii de salubrizare și colectare selectivă a deșeurilor municipale, lot. 1, nr. 434/21.05.2019 (în baza contractului principal nr. 134/C/15.05.2019), cu dată de început 21.05.2019 și cu dată de sfârșit 20.05.2023. Se constată astfel că autoritatea contractantă, prin clarificarea adresată a pus în aplicare decizia Consiliului, din care s-a reținut în paginile de mai sus. Mai mult, recomandarea depusă de ofertantă nu este de completare a ofertei, după data de depunere a ofertei, ci de confirmare a Pagina 8 din 10
îndeplinirii cerinței de calificare privind experiența similară, pentru unul dintre contractele indicate de ofertantă în cadrul DUAE. Vizavi de susținerea contestatoarei legată de faptul că a solicitat informații legate de conținutul înscrisului prezentat de ofertantul câștigător la data de 30 iunie 2021, însă nu i-au fost comunicate de către autoritatea contractantă, sub pretextul că documentul respectiv ar fi fost declarat confidențial, este de reținut că un astfel de document, fiind de calificare, nu putea fi declarat confidențial. Mai mult, nu a fost dovedit caracterul confidențial al documentului. Potrivit art. 123 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016 Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire și indică, motivat, în cuprinsul acesteia care informații din propunerea tehnică și/sau din propunerea financiară sunt confidențiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală, în baza legislației aplicabile. Cu toate acestea, având în vedere că societatea contestatoare nu a suferit niciun prejudiciu din acest punct de vedere, informațiile în privința recomandării în discuție fiind indicate prin prezenta decizie, aplicarea vreunei sancțiuni autorității contractante nu se impune. Determinând că ofertanta a făcut dovada îndeplinirii cerinței de calificare privind experiența similară, astfel cum a fost impusă, pentru un contract indicat în cuprinsul DUAE încărcat în SEAP, până la data limită de depunere a ofertelor, Consiliul consideră nefondată critica contestatoarei din acest punct de vedere. Față de cele reținute, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația depusă de ......... SRL, în contradictoriu cu ......... SA, prin ………………. ..........
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestația depusă de ......... SRL, în contradictoriu cu ......... SA, prin ……………........ Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 9 din 10
Redactată în 4 exemplare originale, conține 9 pagini. Pagina 10 din 10
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.