Decizie 3225/2025
Decizie CNSC2025_3225_2025_Decizie_3225.pdf, BO2025_3225_2025_BO2025_3225.pdf
Document CNSC
GEMINI TRADE DDD SRL în contradictoriu cu ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCURESTI
Decizia CNSC nr. 3225/C1/4052 din 27.10.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
Prin contestația nr. 1570/14.10.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 71938/15.10.2025, formulată de GEMINI TRADE DDD SRL, cu sediul în municipiul Constanța, str. Emil Racoviță nr. 34, județul Constanța, având cod unic de înregistrare RO 14335839, înmatriculată la Oficiul pentru Registrul Comerțului sub nr. J13/2099/2001, reprezentată legal de administrator și convențional prin SCA Ceparu și Irimia, cu sediu ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, str. Ștefan Mihăileanu nr. 11, sector 2, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, emis de către autoritatea contractantă ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, Piața Romană, nr. 6, sector 1, în cadrul procedurii de negociere fără publicarea prealabilă, organizată pentru atribuirea contractului având drept obiect: „Servicii de dezinsecție și deratizare pentru imobilele aflate în administrarea Direcției Sociale – Lot 2” cod CPV 90921000-9, s-a solicita…Verifică pasajul în context →
Respinge ca rămase fără obiect, contestația formulată de către GEMINI TRADE DDD SRL, în contradictoriu cu ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREȘTI. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ............ PREȘEDINTE ........................ Consilier de soluționare ..................Verifică pasajul în context →
Prin corespondența electronică, înregistrată la Consiliu sub nr. 74697/24.10.2025, autoritatea contractantă transmite Nota justificativă privind anularea procedurii de negociere fără publicare prealabilă nr. 5831/17.10.2025, precum și dovada comunicării acesteia către ofertanții implicați în procedură. Consiliul reține că autoritatea contractantă a transmis Nota de anulare a procedurii de atribuire, prin e-mail către ......... SRL (inclusiv către reprezentantul său convențional .........) și către ...................... SRL în data de 21.10.2025. Prin adresa nr. 5821/17.10.2025 autoritatea contractantă transmite dosarul achiziției pe format de hârtie. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 73670/21.10.2025, contestatorul ......... SRL depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 211768845/1, din 17.10.2025, emisă de CEC Bank – Sucursala ........., în cuantum de 7.339,22 lei. Analizând solicitările contestatorului, CONSILIUL reține următoarele: ........., în calitate …Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_3225_2025_Decizie_3225.pdf, BO2025_3225_2025_BO2025_3225.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 3225/C1/4052 Data: 27.10.2025 Prin contestația nr. 1570/14.10.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 71938/15.10.2025, formulată de GEMINI TRADE DDD SRL, cu sediul în municipiul Constanța, str. Emil Racoviță nr. 34, județul Constanța, având cod unic de înregistrare RO 14335839, înmatriculată la Oficiul pentru Registrul Comerțului sub nr. J13/2099/2001, reprezentată legal de administrator și convențional prin SCA Ceparu și Irimia, cu sediu ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, str. Ștefan Mihăileanu nr. 11, sector 2, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, emis de către autoritatea contractantă ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, Piața Romană, nr. 6, sector 1, în cadrul procedurii de negociere fără publicarea prealabilă, organizată pentru atribuirea contractului având drept obiect: „Servicii de dezinsecție și deratizare pentru imobilele aflate în administrarea Direcției Sociale – Lot 2” cod CPV 90921000-9, s-a solicitat: - admiterea prezentei contestații, - anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 5505 din 07.10.2025, a tuturor actelor anterioare care au stat la baza emiterii acesteia, inclusiv procese verbale de evaluare, anularea raportului procedurii de atribuire nr.5503 din 07.10.2025 în ce privește declararea ca admisibilă și câștigătoare a ofertei depusă de societatea CORAL IMPEX SRL, cât și a tuturor actelor subsecvente, precum și - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii și reevaluarea ofertei depusă de societatea CORAL IMPEX SRL în ceea ce privește conformitatea și caracterul acceptabil al acesteia, cât și la desemnarea ofertei câștigătoare din rândul ofertelor declarate admisibile. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive Pagina 1 din 2
în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE:
Respinge ca rămase fără obiect, contestația formulată de către GEMINI TRADE DDD SRL, în contradictoriu cu ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREȘTI. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ............ PREȘEDINTE ........................ Consilier de soluționare ..................
Redactat practicaua deciziei ................. Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 4 (patru) pagini Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 3225/C1/4052 Data: 27.10.2025 Prin contestația nr. 1570/14.10.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 71938/15.10.2025, formulată de ......... SRL, cu sediul în municipiul ........., ........., județul ........., având cod unic de înregistrare RO ........., înmatriculată la Oficiul pentru Registrul Comerțului sub nr. ........., reprezentată legal de ......... și convențional prin ........., cu sediu ales pentru comunicarea actelor de procedură în ........., împotriva rezultatului procedurii de atribuire, emis de către autoritatea contractantă ........., cu sediul în ........., Piața Romană, nr. 6, ........., în cadrul procedurii de negociere fără publicarea prealabilă, organizată pentru atribuirea contractului având drept obiect: „Servicii de dezinsecție și deratizare pentru imobilele aflate în administrarea Direcției Sociale – Lot 2” cod CPV 90921000-9, s- a solicitat: - admiterea prezentei contestații, - anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 5505 din 07.10.2025, a tuturor actelor anterioare care au stat la baza emiterii acesteia, inclusiv procese verbale de evaluare, anularea raportului procedurii de atribuire nr.5503 din 07.10.2025 în ce privește declararea ca
admisibilă
și
câștigătoare
a
ofertei
depusă
de societatea ...................... SRL, cât și a tuturor actelor subsecvente, precum și - obligarea autorității contractante la reluarea procedurii și reevaluarea ofertei depusă de societatea ...................... SRL în ceea ce privește conformitatea și caracterul acceptabil al acesteia, cât și la desemnarea ofertei câștigătoare din rândul ofertelor declarate admisibile. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: ......... SRL formulează contestația nr. 1570/ 14.10.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 71938/15.10.2025, solicitând cele prezentate în partea introductivă a prezentei decizii. Pagina 1 din 3
Prin corespondența electronică, înregistrată la Consiliu sub nr. 74697/24.10.2025, autoritatea contractantă transmite Nota justificativă privind anularea procedurii de negociere fără publicare prealabilă nr. 5831/17.10.2025, precum și dovada comunicării acesteia către ofertanții implicați în procedură. Consiliul reține că autoritatea contractantă a transmis Nota de anulare a procedurii de atribuire, prin e-mail către ......... SRL (inclusiv către reprezentantul său convențional .........) și către ...................... SRL în data de 21.10.2025. Prin adresa nr. 5821/17.10.2025 autoritatea contractantă transmite dosarul achiziției pe format de hârtie. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 73670/21.10.2025, contestatorul ......... SRL depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 211768845/1, din 17.10.2025, emisă de CEC Bank – Sucursala ........., în cuantum de 7.339,22 lei. Analizând solicitările contestatorului, CONSILIUL reține următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de negociere fără publicare prealabilă, pentru atribuirea contractului având drept obiect: „Servicii de dezinsecție și deratizare pentru imobilele aflate în administrarea Direcției Sociale – Lot 2” cod CPV 90921000-9, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă, conform căruia valoarea estimată a procedurii este 366.956,00 lei fără TVA. Conform cap. II.2.5) din anunț, criteriul de atribuire al contractului este „prețul cel mai scăzut”. Având în vedere prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, conform cărora Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, iar dacă constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei, Consiliul constată următoarele: ......... SRL contestă rezultatul procedurii de atribuire, solicitând anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 5505 din 07.10.2025, a tuturor actelor anterioare care au stat la baza emiterii acesteia, inclusiv procese verbale de evaluare, anularea raportului procedurii de atribuire nr.5503 din 07.10.2025 în ce privește declararea ca
admisibilă
și
câștigătoare
a
ofertei
depusă
de societatea ...................... SRL, cât și a tuturor actelor subsecvente, precum și obligarea autorității contractante la reluarea procedurii și reevaluarea ofertei depusă de societatea ...................... SRL în ceea ce privește conformitatea și caracterul acceptabil al acesteia, cât și la desemnarea ofertei câștigătoare din rândul ofertelor declarate admisibile. Consiliul reține că prin Nota justificativă privind anularea procedurii de negociere fără publicare prealabilă nr. 5831/17.10.2025, autoritatea contractantă a anulat procedura de negociere fără publicare prealabilă, comunicând acest rezultat către ofertanții implicați în procedură. Pagina 2 din 3
În acest sens Consiliul reține că autoritatea contractantă a transmis Nota de anulare a procedurii de atribuire, prin e-mail către ......... SRL (inclusiv către reprezentantul său convențional .........) și către ...................... SRL în data de 21.10.2025, conform documentelor existente la dosarul cauzei. Astfel, întrucât, autoritatea contractantă a procedat la anularea procedurii de atribuire, în cauză, se reține că au fost anulate, implicit, toate actele și documentele achiziției deci și raportul procedurii și actele subsecvente, prin urmare acestea nu pot să mai producă vreun efect juridic. Față de aceste aspecte, solicitările contestatorului ......... SRL, rămân fără obiect, motiv pentru care, Consiliul nu mai procedează la analiza pe fond a contestației formulate de ......... SRL. Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge, ca rămasă fără obiect, contestația formulată de către ......... SRL în contradictoriu cu .......... Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE:
Respinge ca rămase fără obiect, contestația formulată de către ......... SRL, în contradictoriu cu .......... Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ............... PREȘEDINTE ................ Consilier de soluționare .....................
Redactat practicaua deciziei .................... Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 4 (patru) pagini Pagina 3 din 3
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.