Decizie 1401/2021
Decizie CNSC2021_1401_2021_Decizie_1401.pdf, BO2021_1401_2021_BO2021_1401.pdf
Document CNSC
ŞORECAR GUARD SRL în contradictoriu cu MUZEUL BRAILEI CAROL I
Decizia CNSC nr. 1401/C2/1545 din 30.06.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect "Servicii de paza pentru clădirile care aparţin de Muzeul Brăilei Carol I”. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de SC ȘORECAR GUARD SRL, pentru neconstituirea cauțiunii. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 1 din 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de SC ȘORECAR GUARD SRL, pentru neconstituirea cauțiunii. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 1 din 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2021_1401_2021_Decizie_1401.pdf, BO2021_1401_2021_BO2021_1401.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1401/C2/1545 Data: 30.06.2021 Prin contestația nr. 2547/23.06.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 32346/23.05.2021, SC ȘORECAR GUARD SRL, cu sediul în Comuna Cazasu, Str. Afinului nr.3, cam.1, Jud. Brăila, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J9/399/2016, având CUI RO 36290932, reprezentată legal prin administrator
Axente
Andreea
Corina, critică
adresa nr.1042/14.06.2021, transmisă de către MUZEUL BRĂILEI „CAROL I", cu sediul în Brăila, Str. Piaţa Traian nr. 3, Jud. Brăila, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii proprii de atribuire a contractului de servicii având ca obiect "Servicii de paza pentru clădirile care aparţin de Muzeul Brăilei Carol I”. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de SC ȘORECAR GUARD SRL, pentru neconstituirea cauțiunii. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 1 din 1
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. … Prin contestația nr. 2547/23.06.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 32346/23.05.2021, ..., cu sediul în …, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. …, având CUI RO … reprezentată legal prin administrator …, critică adresa nr.1042/14.06.2021, transmisă de către ..., cu sediul în …, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii proprii de atribuire a contractului de servicii având ca obiect "Servicii de paza pentru clădirile care aparţin de ...”. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la C.N.S.C. sub numărul de mai sus, ... critică adresa nr.1041/14.06.2021, transmisă de către ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire menționată mai sus, solicitând cele arătate în partea introductivă. În motivarea contestației, ...prezintă un calcul detaliat al prețului ofertat, susținând că societatea sa nu a beneficiat de ajutor AJOFM, iar prețul ofertat respectă toate condițiile impuse de lege și exigențele contractuale, neexistând un motiv ca oferta să nu fie declarată câștigătoare. Prin adresa nr. 32721/.../C2/24.06.2021, Consiliul a solicitat ... dovada constituirii cauțiunii în termenul prevăzut de dispozițiile art. 611 din Legea nr. 101/2016, respectiv recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantumul și în termenul stabilit de articolul menționat. Deși, conform corespondenței înregistrată la CNSC sub nr. 33313/28.06.2021, societatea contestatoare a confirmat primirea acestei adrese din partea Consiliului, până la data prezentei, nu a transmis vreo dovadă asupra respectării obligației legale. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: Pagina 1 din 4
..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura proprie de atribuire a contractului de servicii având ca obiect "Servicii de paza pentru clădirile care aparţin de ...”, prin transmiterea de invitații de participare. Valoarea estimată a contractului este de 833.928,50 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”. Nemulțumit de adresa de nr.1041/14.06.2021, ... a formulat contestația de față. Preliminar analizării aspectelor sesizate de ..., în contextul în care a observat că respectiva contestație nu este însoțită de dovada constituirii cauțiunii potrivit art. 611 din Legea nr. 101/2016, a fost necesară verificarea îndeplinirii condiției legale, sens în care, prin adresa nr. 32721/.../C2/24.06.2021 , Consiliul a solicitat contestatorului dovada constituirii cauțiunii, în original, în termenul și în cuantumul prevăzute de dispozițiile legale anterior invocate. Așa cum rezultă din corespondența înregistrată la CNSC sub nr. 33313/28.06.2021, ... a primit această solicitare a Consiliului, în data de 24.06.2021, însă, până la această dată, contestatorul nu a prezentat vreo dovadă în sensul constituirii cauțiunii, nici prin fax/e- mail, și nici în original (poștă sau la registratura CNSC), deși prin adresa amintită, Consiliul a solicitat, în mod expres, ca răspunsul să fie comunicat, inițial, prin fax sau e-mail, iar, ulterior, în original, prin poștă sau direct la registratura CNSC. În soluționarea cauzei prezintă relevanță dispozițiile art. 61¹ alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: (1) Pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8 sub sancțiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauțiune stabilită după cum urmează: a) 2% din valoarea estimată a contractului, în cazul în care aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 35.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. a), respectiv nu mai mult de 88.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. b); b) 2% din valoarea estimată a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 220.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. a), respectiv nu mai mult de 880.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. b). Pagina 2 din 4
În prezenta cauză se constată că ... a formulat și înaintat Consiliului contestația sa, prin e-mail, în data de 23.06.2021, fiind înregistrată sub nr. 32346/23.06.2021, astfel încât, aceasta avea obligația de a constitui cauțiunea cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data sesizării Consiliului, și redate mai sus, respectiv în 5 zile de la data sesizării organismului administrativ-jurisdicțional. Față de normele reproduse, în vigoare și prezumate absolut a fi cunoscute de către ..., acesta era debitorul obligației legale de a constitui, în termen de maximum 5 zile de la sesizarea Consiliului, o cauțiune de 2% din valoarea estimată a contractului, în limita pragurilor de mai sus. În pofida acestei obligații, societatea a formulat contestația (la 23.06.2021) fără să constituie cauțiunea necesară, ea nefiind constituită și probată nici în cele 5 zile care s-au scurs de la sesizarea Consiliului. Termenul de 5 zile fiind un termen de decădere, respectarea lui nu este lăsată la aprecierea contestatorului. Autorul contestației era dator să manifeste o minimă diligență în îndeplinirea, în termenul acordat, a obligațiilor procesuale care îi reveneau, astfel încât Consiliul să primească, până la această dată, dovada constituirii cauțiunii, dacă nu prin depunerea directă a ei la registratura Consiliului, atunci prin transmiterea la numerele de fax/adresa de e-mail puse la dispoziție și prin expedierea originalului cu serviciul poștal. Celeritatea este unul dintre principiile care guvernează soluționarea contestațiilor în materia achizițiilor publice [art. 15 alin. (1) din Legea nr. 101/2016]. Conform art. 10 alin. (1) C. proc. civ., părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător și să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, iar conform art. 185 alin. (1) din același cod, când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului și actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. Reținând, așadar, culpa contestatorului, Consiliul va face aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 611 din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora contestația va fi respinsă în cazul în care contestatorul nu prezintă dovada constituirii cauțiunii, și va reține că ... nu s-a conformat obligației de constituire, în termenul fixat de legiuitor, a respectivei dovezi pentru contestația depusă. Întrucât contestatorul nu s-a conformat prevederilor legale imperative de constituire a cauțiunii, contestația formulată de ... nu poate fi soluționată, fapt pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 611 alin. (1) și art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge contestația formulată de ..., pentru neconstituirea cauțiunii. Fără pronunțare asupra altor excepții și a fondului cauzei. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art. 28 alin. (1) din același act normativ. Pagina 3 din 4
Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de ..., pentru neconstituirea cauțiunii. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. …. Pagina 4 din 4
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.