Decizie 3071/2025
Decizie CNSC2025_3071_2025_Decizie_3071.pdf, BO2025_3071_2025_BO2025_3071.pdf
Document CNSC
DELTABLOC RO SRL în contradictoriu cu COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A.
Decizia CNSC nr. 3071/C10/3804 din 14.10.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Acord-cadru avand ca obiect Achizitia, transportul și montajul parapetelor rutiere pe rulouri”, cod CPV 34928110-2, organizată de COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA, cu sediul în București, str. Golescu Dinicu nr. 38, sector 1, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: (i) SUSPENDAREA Procedurii de atribuire până la soluţionarea prezentei contestaţii, în temeiul art. 22 şi 23 din Legea 101/2016; (ii) ANULAREA în parte a Răspunsului consolidat la solicitarea de clarificări, publicat de Autoritatea Contractantă în SEAP la data de 16.09.2025 („Răspunsul la solicitarea de clarificări"), în ceea ce priveşte răspunsurile nr. 2 şi 10 - Anexa 1 şi obligarea Autorităţii Contractante la luarea măsurilor corective ce se impun; (iii) în subsidiar, în cazul în care Consiliul apreciază că nu se mai pot adopta măsuri pentru remedierea situaţiei, solicităm ANULAREA procedurii de atribuite în temeiul art. 26 alin. (1) lit. c) din Legea 101/2016…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de DELTABLOC RO SRL în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA, inclusiv cererea de suspendare a procedurii de atribuire, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare.Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_3071_2025_Decizie_3071.pdf, BO2025_3071_2025_BO2025_3071.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 3071/C10/3804 Data: 14.10.2025
Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 67566/29.09.2025, depusă de DELTABLOC RO SRL, cu sediul social în Bucureşti, str. Albac nr. 11, etaj 5, Sector 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J40/1157/2018, având CUI RO38762900, reprezentată Neagu, Căpăţînă SPARL, cu sediul social în Bucureşti, str. Virgil Plesoianu nr. 8. Sectorul 1, împotriva documentației de atribuire corespunzătoare Anunțului de participare nr. CN1083899 din 25.07.2025, privind procedura de licitație deschisă, online, organizată pentru încheierii acordului-cadru având ca obiect „Acord-cadru avand ca obiect Achizitia, transportul și montajul parapetelor rutiere pe rulouri”, cod CPV 34928110-2, organizată de COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA, cu sediul în București, str. Golescu Dinicu nr. 38, sector 1, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: (i) SUSPENDAREA Procedurii de atribuire până la soluţionarea prezentei contestaţii, în temeiul art. 22 şi 23 din Legea 101/2016; (ii) ANULAREA în parte a Răspunsului consolidat la solicitarea de clarificări, publicat de Autoritatea Contractantă în SEAP la data de 16.09.2025 („Răspunsul la solicitarea de clarificări"), în ceea ce priveşte răspunsurile nr. 2 şi 10 - Anexa 1 şi obligarea Autorităţii Contractante la luarea măsurilor corective ce se impun; (iii) în subsidiar, în cazul în care Consiliul apreciază că nu se mai pot adopta măsuri pentru remedierea situaţiei, solicităm ANULAREA procedurii de atribuite în temeiul art. 26 alin. (1) lit. c) din Legea 101/2016. Cu cheltuieli de judecată. Pentru aceste motive, Pagina 1 din 2
în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de DELTABLOC RO SRL în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA, inclusiv cererea de suspendare a procedurii de atribuire, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ………. Data: ………..
Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. …, depusă de ...SRL, cu sediul social în ..., str. … nr. …, etaj …, …, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. …, având CUI …, reprezentată …, cu sediul social în ..., str. … nr. … …, împotriva documentației de atribuire corespunzătoare Anunțului de participare nr. … din …, privind procedura de licitație deschisă, online, organizată pentru încheierii acordului-cadru având ca obiect „...”, cod CPV ..., organizată de ..., cu sediul în ..., str. … nr. …, …, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: (i) SUSPENDAREA Procedurii de atribuire până la soluţionarea prezentei contestaţii, în temeiul art. 22 şi 23 din Legea 101/2016; (ii) ANULAREA în parte a Răspunsului consolidat la solicitarea de clarificări, publicat de Autoritatea Contractantă în SEAP la data de … („…"), în ceea ce priveşte răspunsurile nr. 2 şi 10 - Anexa 1 şi obligarea Autorităţii Contractante la luarea măsurilor corective ce se impun; (iii) în subsidiar, în cazul în care Consiliul apreciază că nu se mai pot adopta măsuri pentru remedierea situaţiei, solicităm ANULAREA procedurii de atribuite în temeiul art. 26 alin. (1) lit. c) din Legea 101/2016. Cu cheltuieli de judecată. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ...SRL reclamă documentația de atribuire corespunzătoare Anunțului de participare nr. … din …, solicitând cele de mai sus. Pagina 1 din 17
Contestatorul precizează că se impune remedierea documentaţiei de atribuire, solicitând să permită ofertarea de produse având clasa de performanţă H2 şi lăţime maximă de lucru W3, în deplină conformitate cu norma tehnică europeană EN 1317. Specificaţiile geometrice ale pieselor de schimb din Anexa 2 la Caietul de sarcini descriu exact specificaţiile geometrice ale parapetelor cu rulouri H2 W2 de la ETI Ltd., fapt care conduce la limitarea numărului de produse adecvate la unul singur, respectiv cel de produs de ETI Ltd. Prin limitarea participării unui singur ofertant, se generează un monopol de facto. Ori, această restricţionare/ limitare încalcă principiile de concurenţă loială şi obligaţia de acceptare a soluţiilor echivalente, statuată atât în legislaţia europeană (i.e. Directiva 2014/24/UE, art. 18), precum şi în legislaţia naţională (i.e. Legea 98/2016, art. 50, art. 155 alin. (6), art. 156); Pe de altă parte, parapetele pe rulouri care îndeplinesc clasa de performanţă H2 W3 au un nivel de protecţie echivalent cu cele cu clasa H2 W2, iar la nivel internaţional şi naţional există alţi operatori de renume care fabrică sisteme de parapete pe rulouri care îndeplinesc clasa de performanţă H2 W3, pe deplin conforme cu EN1317. Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul „[…]Contestație_semnat.pdf” postat de autoritate în SEAP la …, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. …. Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce întreaga contestație poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Sintetizarea de mai sus nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare prin intermediul SEAP întreaga contestație. Desigur, motivarea completă va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. Prin adresa nr. …, înregistrată la Consiliu sub nr. …, autoritatea contractantă a formulat punct de vedere cu privire la contestația depusă de ...SRL, solicitând Consiliului să constate lipsa de incidenţa, respectiv neîndeplinirea condiţiilor prevăzute în mod cumulativ de art. 22 din Legea 101/2016, pentru suspendarea procedurii de atribuire. Prin urmare, conform textului legal citat, Consiliul, pentru a putea dispune suspendarea procedurii de atribuire trebuie să constate îndeplinirea în mod cumulativ a următoarelor condiţii: Existenta unui caz temeinic justificat ți Prevenirea unei pagube iminente; Având in vedere ca, potrivit art. 68 din Legea nr. 101/2016: „Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, şi cu cele ale Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, în măsura în care prevederile acestora din urmă nu sunt contrare. Verificarea îndeplinirii condiţiilor de suspendare vizeaza definiţia cazului bine justificat si paguba iminenta, in conformitate cu dispoziţiile art 2 lit. ş) și t) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ: ,,ş) pagubă iminentă - prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public; Pagina 2 din 17
t) cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; " Pentru a scoate în evidență netemeinicia Contestației în ansamblul sau, prezentam onoratului Consiliu situatia de fapt in cadrul procedurii de atribuire: …, în calitate de Autoritate Contractantă, a initiat in data de …, prin publicarea in SEAP a Anunţului de Participare nr. […], procedura de achiziţie publică în vederea atribuirii acordului-cadru avand ca obiect Achiziţia, transportul şi montajul parapetelor rutiere pe rulouri, in conformitate cu prevederile Legii nr. 98/2016, cu modificările si completările ulterioare. Potrivit Anunţului de participare nr. […], termenul limita pentru primirea ofertelor a fost stabilit iniţial pentru data de …, ora …, si a fost prelungit pana la data de … prin Anunţurile de schimbare si Clarificările din Oficiu Automate aferente. În conformitate cu Instrucţiunile către ofertanţi, pct. II. 1.4 Descrierea succinta a contractului sau a achiziţiei/achiziţiilor, Autoritatea Contractantă a stabilit un singur termen pentru răspunsul la clarificări, astfel: "În conformitate cu prevederile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 cu modificările si completările ulterioare, termenul limita pana la care orice operator economic interesat de participarea la procedura de achiziţie publica are dreptul de a solicita clarificari sau informaţii suplimentare in legătură cu documentaţia de atribuire este cu 25 zile înainte de termenul limită de depunere a ofertelor. In conformitate cu prevederile art. 160 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 cu modificările si completările ulterioare, Autoritatea Contractanta stabileste un singur termen limita in care va răspunde in mod clar si complet tuturor solicitărilor de clarificare/ informaţiilor suplimentare, in a 12-a zi inainte de termenul limita de depunere a ofertelor. " Termenul de răspuns la clarificări s-a împlinit în data de …, în condiţiile în care de la data publicării Anunţului de Participare şi până în momentul publicării răspunsului consolidat la clarificari, operatorii economici au adresat Autorităţii Contractante un număr de 10 solicitări de clarificare, acestea vizând aspecte privind Caietul de sarcini. În data de …, Autoritatea Contractantă a publicat răspunsul consolidat (Clarificarea nr. 1 la Documentaţia de atribuire) la cele 10 solicitări de clarificare incarcate in SICAP, care au vizat in special aspecte de natura tehnică. Operatorul economic ...SRL a adresat clarificări prin intermediul SEAP, dupa cum urmeaza: - Solicitarea de clarificare postata in SEAP in data de …, ora …, in termenul limita pana la care orice operator economic avea dreptul să solicite clarificări (cu 25 de zile inainte de depunerea ofertelor) prin raportare la termenul iniţial de depunere a ofertelor …. Dupa cum se poate observa, din totalul de 10 de solicitări de clarificare adresate de operatorii economici interesati de participarea la aceasta procedura de achiziţie, doar 1 dintre acestea a fost adresată de Contestator. În continutul Răspunsului Consolidat (Clarificarea nr. 1 la Documentaţia de atribuire) publicat in data de … se regaseste si Răspunsul nr. 2, prin care Pagina 3 din 17
Autoritatea Contractantă a răspuns clar, complet si concludent aspectelor care au făcut obiectul acestei întrebări, după cum urmeaza: Solicită clarificarea - punctului 3.1.1 din Caietul de Sarcini Produse solicitate Parapete pe rulouri, cu nivel de protectie H2 si lățime de lucru W2, respectiv ale - Anexei 2 la Caietul de Sarcini cu privire la piesele de rezerva; ale - punctului 3.4.4.1 din Caietul de Sarcini, in speţa cerinţa conform cîreia "Contractantul va preda Achizitorului: (...) Documente care sa ateste dreptul de comercializare si de punere in opera a produselor care fac obiectul prezentului caiet de sarcini, emise de către producătorul sau detinatorul certificatului de constanta a performantei (...) "; si ale - punctului 4 din Caietul de Sarcini - Documentaţii ce trebuie furnizate Autorităţii/entităţii contractante în legătură cu produsul in speţa cerinţa conform careia "Achiziţionarea produselor se va face pe baza următoarelor documente care vor face parte din oferta tehnică şi care vor fi prezentate în întregime (nu doar rezumate sau părţi), însoţite de traducere autorizată: (...) Documente care să ateste dreptul de comercializare şi de punere în operă a produselor care fac obiectul prezentului caiet de sarcini, emise de către producător sau detinatorul certificatului de constanta a performantei (...)" În sensul amendării documentaţiei de atribuire astfel încât să permită ofertarea de produse având clasa de performanță H2 și latime maximă de lucru W3, impreunăa cu modificarea limitării geometrice a pieselor de schimb si a tuturor celorlalte cerinţe funcţionale aferente, în deplină conformitate cu norma tehnica europeana EN 1317. Mai mult decât atat, prin limitarea participării unui singur ofertant, se generează un monopol de facto. Ori, aceasta restrictionare/ limitare incalca principiile de concurenta loiala si obligaţia de acceptare a soluţiilor echivalente, statuata atat in legislaţia europeana (i.e. Directiva 2014/24/UE, art. 18), precum si in legislaţia naţionala (i.e. Legea 98/2016, art. 50, art. 155 alin. (6), art. 156); Acceptarea de soluţii cu nivel de protectie echivalent, in speţa sisteme de parapete pe rulouri care indeplinesc clasa de performanta H2 W3 conduce la creşterea numărului ofertanţilor eligibili, ceea ce ar asigura pe de o parte o utilizare mai eficienta a fondurilor publice, si, pe de o alta parte, ar asigura indeplinirea criteriului de atribuire cel mai bun raport calitate - preț. Concluzionând, acceptarea unui produs echivalent tehnic și calitativ cu cel indicat în documentaţia de atribuire: - Asigura alinierea documentaţiei de atribuire la principiile legislaţiei europene si naţionale în materia achiziţiilor publice; - Promoveaza o concurenta loiala; - Asigură respectarea principiului eficientei utilizării fondurilor publice. Autoritatea Contractantă precizează că performanţa parapetelui cu rulouri solicitat prin documentaţia de atribuire, respectiv parapete cu nivel de protecţie H2 şi lăţime de lucru W2, este o caracteristică funcţională determinantă pentru asigurarea unei protecţii ridicate a participanţilor la trafic şi oferă Autorităţii Contractante garanţia achiziţionării unui produs superior ca şi comportare în exploatare. Astfel, solicitarea acceptării unui produs cu performanţe inferioare produsului solicitat prin documentaţia de atribuire nu poate fi acceptată, Pagina 4 din 17
având in vedere şi prevederile standardelor in vigoare, respectiv: cf. SR EN 1317-2 Un parapet încercat cu succes la un anumit nivel de retenţie ar trebui considerat că satisface cerinţele pentru nivelurile de retenţie pentru orice nivel inferior, cu excepţiile: NI şi N2 nu includ T3, nivelurile H nu includ nivelurile L şi nivelurile de la HI până la H4b nu includ N2. Prin corespondenţă, acelaşi lucru poate fi spus si despre lăţimea de lucru (W), respectiv o lăţime de lucru rezultată în urma testărilor crash-test poate fi considerată ca fiind acceptabilă, pentru orice lăţime de lucru inferioară, de exemplu W2 poate fi acoperit de Wl, dar W3 nu poate fi considerat acceptabil pentru W2, fiind mai defavorabil conform SR EN 1317-2 Tabelul 4 Niveluri de lăţime de lucru standardizată (W2 cu lăţime de lucru 0,8 m faţă de W3 cu lăţime de lucru de 1,0 m). Având în vedere cele mai sus menţionate, Autoritatea Contractantă nu acceptă produse cu lăţime de lucru W3. Aşa cum se specifică în caietul de sarcini, Autoritatea contractantă intenţionează să achiziţioneze parapetele pe rulouri pentru montarea pe sectoare de drum unde este necesară implementarea unor soluţii de creştere a gradului de siguranţă rutieră, respectiv pe sectoarele de drum periculoase, în zona ieşirilor de pe platforma drumului, a amenajărilor de intersecţii, inclusiv înlocuirea celor deteriorate. După cum se poate lesne deduce, scopul şi preocuparea Autorităţii contractante, în calitate de administrator al drumurilor pe care se vor monta sistemele de parapete, este acela de a spori gradul de siguranţă rutieră. Prin prezenta procedura se intenţionează a se achiziţiona parepete pe rulouri, având în vedere că acest sistem rutier de protecţie oferă avantaje în ceea ce priveşte absorbţia impactului şi redirecţionarea vehiculului întrucât rolele absorb energia şi ghidează vehiculul de a lungul parapetului, reducând şocul pasagerilor. Prin amplasarea acestorea se reduce riscul de oprire bruscă, în caz de impact, vehiculul fiind pus în mişcare de rotaţia rolelor, nu doar de frecare cu o lisă rigidă. Nu în ultimul rand, s-a ţinut cont şi de vizibilitatea sporită pe care o oferă, rolele colorate având şi rol de ghidaj vizual, mai ales pe timp de noapte sau vreme nefavorabilă. S-au avut în vedere şi considerentele privind durabilitatea şi de mentenanţă redusă: datorită designului modular, elementele avariate pot fi înlocuite punctual, fără înlocuirea întregului segment. Astfel, Beneficiarul urmăreşte achiziţia unui sistem de parapete care să ofere un nivel sporit de protecţie pentru participanţii la trafic, în special pe sectoarele de drum cu risc ridicat de accidente şi cu restricţii de spaţiu, stabilirea produsului solicitat fiind una de funcţionalitate şi de siguranţă rutieră superioară, justificată de condiţiile concrete ale drumului şi de necesitatea reducerii consecinţelor accidentelor, în acest context, documentaţia de atribuire a stabilit niveluri de performanţă ale unui dispozitiv de protecţie adaptat la condiţiile de circulaţie şi la caracteristicile geometrice ale drumurilor pe care urmează să fie amplasat. Cerinţele de performanţă prevăzute în documentaţia de atribuire (nivel de reţinere H2, lăţime de lucru W2, nivel de severitate B, nivel de pătrundere VI.2, clasa 1 de rezistenţă la deszăpezire) au fost formulate exclusiv în raport cu prevederile standardului european EN 1317 şi în funcţie de necesităţile obiective rezultate din analiza infrastructurii existente. Pagina 5 din 17
Diferenţa între W2 şi W3 (0,8 m vs. 1,0 m) este relevantă pentru situaţia drumului vizat, caracterizat prin spaţii limitate (lăţimea platformei drumului, existenţa unei benzi de refugiu înguste, pod, zid de sprijin, spaţiu urban limitat), unde o deformare suplimentară a parapetului ar putea conduce la coliziuni secundare cu obstacole fixe (stâlpi, ziduri, trotuar, parapet de pod, etc) ori la reducerea gabaritului de siguranţă. Alegerea clasei W2 reprezintă o măsură obiectivă şi proporţională pentru a asigura un nivel corespunzător de protecţie a participanţilor la trafic. Alegerea clasei W2 nu este arbitrară şi nici restrictivă, ci este fundamentată pe necesitatea obiectivă de a garanta siguranţa traficului în condiţii de spaţiu limitat. Normativul EN 1317 permite Autorităţii contractante să solicite nivelul de performanţă adecvat situaţiei din teren, inclusiv W2. Autoritatea contractantă nu deţine informaţii oficiale privind contracte de distribuţie exclusivă şi nici nu are posibilitatea de a controla realitatea pieţei, formulându-şi cerinţele doar pe baza necesităţilor tehnice. Totodată, Autoritatea Contractantă elimină solicitarea privind „Documente care să ateste dreptul de comercializare şi de punere în operă a produselor care fac obiectul prezentului caiet de sarcini" din cadrul capitolelor Cap. 3.4.4.1 Instalare, punere în funcţiune, testare, Cap. 4 Documentaţii ce trebuie furnizate Autorităţii/entităţii contractante în legătură cu produsul, Cap. 6 Modalităţi si condiţii de plată, din Caietul de Sarcini. În acest sens, a se vedea Clarificarea din oficiu, în mod expres, autoritatea contractantă a menţionat în documentaţia de atribuire posibilitatea de ofertare a oricărui produs care îndeplineşte aceste niveluri de performanţă, folosind formula „sau echivalent", conform art. 156 din Legea nr. 98/2016, în acest sens a se vedea paragraful 2 din cadrul Cap. 1 din Caietul de sarcini, precum şi paragraful 7 din cadrul Secţiunii VI.3 Informaţii suplimentare din Fişa de Date a Achiziţiei. În elaborarea specificaţiilor tehnice aferente obiectului contractului, autoritatea contractantă a utilizat exclusiv cerinţe de performanţă, conform SR EN 1317- 2/2010. Aceste cerinţe sunt formulate fără a indica o anumită marcă sau producător, ci doar prin raportare la standardele europene aplicabile. Eventuala
situaţie
comercială
a
unui
producător (exclusivitate/distribuţie) nu poate fi imputată autorităţii contractante şi nu schimbă obligaţia acesteia de a achiziţiona produsul care răspunde cel mai bine nevoii reale de siguranţă rutieră, mai ales că Autoritatea Contractantă nu a elaborat o Documentaţie de Atribuire la care să participe doar producători. În plus, autoritatea nu are posibilitatea de a verifica în mod oficial contractele de distribuţie exclusivă şi nici nu poate fi obligată să îşi stabileasca cerinţele după aranjamente comerciale private ale diferiţilor parteneri. Specificaţiile din Anexa 2 se referă la parametri minimi funcţionali şi la dimensiuni necesare compatibilităţii între elementele sistemului. Acestea nu urmăresc identificarea unui singur produs, ci asigurarea că piesele de schimb corespund sistemului care va fi instalat. Orice producător care deţine un sistem certificat H2 W2 şi respectă cerinţele EN 1317 poate furniza piese de schimb conforme. Pagina 6 din 17
Specificaţiile geometrice ale pieselor de schimb din Anexa 2 au fost prevăzute pentru a asigura compatibilitatea sistemului instalat cu elementele de întreţinere ulterioară. Acestea nu identifică un anumit produs, ci sunt necesare pentru siguranţa şi exploatarea corespunzătoare a sistemului. Mai mult, documentaţia a precizat expres că dimensiunile prezentate sunt orientative, ceea ce permite ofertanţilor să propună soluţii echivalente, cu condiţia respectării performanţelor cerute. Prin urmare, este vorba de o cerinţă tehnică pentru întreţinerea ulterioară a sistemului, absolut justificată din perspectiva siguranţei şi a exploatării. Referitor la afirmaţia: „Acceptarea soluţiilor H2 W3 ar creşte numărul ofertanţilor şi ar eficientiza utilizarea fondurilor publice", menţionează faptul că principiul „cel mai bun raport calitate-preţ" nu poate fi aplicat prin reducerea nivelului de performanţă solicitat. Creşterea numărului de ofertanţi nu poate fi un scop în sine dacă aceasta ar conduce la acceptarea unor produse care nu îndeplinesc în mod real necesităţile de siguranţă rutieră ale autorităţii contractante, iar utilizarea fondurilor publice nu se raportează doar la preţul de achiziţie, ci şi la costurile de întreţinere şi, mai ales, la costurile sociale şi economice ale accidentelor rutiere. Prin urmare, solicitarea clasei H2 W2 este justificată ca fiind cea mai eficientă utilizare a fondurilor publice pe termen lung şi în interesul siguranţei participanţilor la trafic. Diferenţa de numai 20 cm dintre W2 şi W3 poate fi decisivă pentru salvarea de vieţi omeneşti în cazul producerii unor evenimente rutiere, precum şi/sau acolo unde există obstacole situate în imediata apropiere a parapetului ce va fi montat. Prin urmare, Autoritatea Contractantă a răspuns cât se poate de clar la aceasta intrebare, neaducand în fond nicio modificare asupra modalității de întocmire a ofertelor, care fusese deja adusa la cunoştinţa tuturor operatorilor economici, în mod transparent, încă de la publicarea anunţului de participare. De asemenea, referitor la Răspunsul 10 din Clarificarea nr. 1 la Documentaţia de atribuire, Autoritatea Contractantă a răspuns după cum urmează: Având în vedere că performanţa parapetelui cu rulouri solicitat prin documentaţia de atribuire, respectiv parapete cu nivel de protecţie H2 şi lăţime de lucru W2, este o caracteristică funcţională determinantă pentru asigurarea unei protecţii ridicate a participanţilor la trafic şi oferă Autorităţii Contractante garanţia achiziţionării unui produs superior ca şi comportare în exploatare. O lăţime de lucru rezultată în urma testărilor crash-test poate fi considerată ca fiind acceptabilă, pentru orice lăţime de lucru inferioară, de exemplu W2 poate fi acoperit de W1, dar W3 nu poate fi considerat acceptabil pentru W2, fiind mai defavorabil conform SR EN 1317-2 Tabelul 4 Niveluri de lăţime de lucru standardizată (W2 cu lăţime de lucru 0,8 m faţă de W3 cu lăţime de lucru de 1,0 m). Având în vedere cele mai sus menţionate, Autoritatea Contractantă nu acceptă produse cu lăţime de lucru W3, dar poate accepta niveluri superioare ca performanţă (W1 - 0,6 m). Totodată, a se vedea şi Răspunsul nr. 2 din prezenta Clarificare. Pagina 7 din 17
Dupa cum se poate observa, cele doua întrebări împotriva careia se îndreapta Contestatorul nu reprezintă aspecte esenţiale de natura să afecteze in mod substanţial sau nici macar minor elaborarea propunerilor tehnice si/sau financiare intrucat vizeaza aspecte tehnice care au fost clarificate prin cele două răspunsuri ale autorității contractante. În acest context, in data de … ora … (vineri), operatorul economic ...SRL, a formulat o Contestație la CNSC, inregistrată la … SA în următoarea zi lucrătoare, respectiv luni …, cu nr. …, cu doar două zile inainte de termenul limită pentru depunerea ofertelor, prin care solicita: "(i) SUSPENDAREA Procedurii de atribuire până la soluţionarea prezentei contestaţii în temeiul art. 22 si 23 din Legea 101/2016; (ii) ANULAREA în parte a Răspunsului consolidat la solicitarea de clarificări, publicat de Autoritatea Contractantă în SEAP la data de … ("Răspunsul la solicitarea de clarificări"), în ceea ce priveşte răspunsurile nr. 2 şi 10 - Anexa 1 şi obligarea Autorităţii Contractante la luarea măsurilor corective ce se impun; (iii) în subsidiar, în cazul în care Consiliul apreciază că nu se mai pot adopta măsuri pentru remedierea situaţiei, solicităm ANULAREA procedurii de atribuire în temeiul art. 26 alin. (1) Ut. c) din Legea 101/2016. " În fond, opinăm ca operatorul economic ...SRL încearcă obţinerea, pe toate căile posibile, a decalării termenului din data de … și a suspendării procedurii de atribuire, pe motive care nu țin de Documentaţia de Atribuire ci efectiv, de faptul ca acest operator economic, în totala lipsa de diligența și asumare a răspunderii, nu a reuşit până în prezent sa isi finalizeze oferta tehnică și financiară, deși a avut la dispoziţie PESTE 2 LUNI DE ZILE (incepănd cu data de …, cand a fost publicataă Documentaţia de Atribuire si pana in prezent), incercând să arunce raspunderea în sarcina Autorității Contractante. Autoritatea contractantă menționeză faptul ca strategia Contestatorului, ce denota rea-credință, de a contesta Răspunsul consolidat în ultima zi a termenului legal, a pus Autoritatea Contractantă în fata faptului împlinit, respectiv acela de a deschide ofertele cu o contestație pendinte, întrucât: • Autoritatea Contractantă nu putea proceda în data de … la prelungirea termenului de depunere a ofertelor, întrucât s-ar fi încălcat prevederile art. 55 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016: „(1) în cazul în care, după publicarea unui anunţ, intervin anumite modificări faţă de informaţiile deja existente în acesta, autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite spre publicare un anunţ de tip erată la anunţul iniţial, care trebuie să fie publicat nu mai târziu de 3 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru depunerea ofertelor sau solicitărilor de participare. " • Autoritatea Contractantă, de asemenea, nu avea nicio situatie prevăzută de lege pentru a suspenda procedura, dat fiind faptul că până la depunerea ofertelor nu exista o decizie CNSC de suspendare a procedurii. Practic, in momentul de față, Contestatorul a periclitat în mod fundamental derularea procedurii de atribuire, creeând premisele (fara ca Autoritatea Contractantă să aiba vreo posibilitate legală, după cum a aratat mai sus, de a preveni consecinţele negative) anularii procedurii de atribuire in situatia în care se va dispune orice modificare a Răspunsului Consolidat/ a termenului de depunere, astfel de demersuri nemaiputând fi efectuate nici din punct de vedere tehnic, nici legal, ulterior deschiderii ofertelor. Pagina 8 din 17
Contestatorul a cunoscut prevederile Documentaţiei de Atribuire impotriva carora s-a indreptat prin contestatia formulată în data de …, încă de la data publicării Documentaţiei, respectiv din data de … (deci peste 2 luni de zile), fără a intelege să se folosească la momentul respectiv de pârghiile legale aflate la dispoziţia sa in vederea clarificarii/lamuririi prevederilor Documentaţiei de Atribuire cu privire la care este nemultumita in prezent. De la momentul publicării răspunsului consolidat la clarificari (…) și până la noul termen de depunere a ofertelor, respectiv …, Autoritatea Contractantă a asigurat o perioada de 12 zile calendaristice, termenul de prelungire asigurand atat respectarea prevederilor Documentaţiei de Atribuire, cât și dispoziţiile legale în vigoare: - răspunsul consolidat la clarificări (singurul termen limită in care va răspunde tuturor solicitărilor de clarificare/ informaţiilor suplimentare, conform calendarului stabilit in Documentaţia de Atribuire) a fost publicat cu 12 zile inainte de termenul limita de depunere a ofertelor; -perioada cu care a fost prelungit termenul de depunere a ofertelor respecta intocmai dispoziţiile art. 153 alin. (1) lit. a) coroborat cu dispoziţiile art. 153 alin. (2) si (3) din Legea 98/2016, cu modificările si completările ulterioare. Astfel, Autoritatea Contractantă, concomitent cu publicarea Răspunsului consolidat la solicitările de clarificari ale operatorilor economici, a procedat în mod corect, proporţional și cu respectarea dispoziţiilor legale in vigoare, la decalarea termenului de depunere a ofertelor cu o perioada suficienta pentru studierea răspunsurilor la clarificari si pentru elaborarea unor oferte complete și corecte, cu atât mai mult cu cât prin răspunsurile la clarificari au fost aduse lămuriri cu privire la aspecte de natura tehnica și contractuală DEJA EXISTENTE in cadrul Documentaţiei de atribuire. Este de remarcat faptul ca Răspunsul consolidat la solicitările de clarificări nu introduce vreo cerinţa tehnică nouă, diferită de cele solicitate prin Caietul de sarcini, ci explica o cerinţa deja existenta in documentaţia de atribuire. Or, răspunsurile la clarificari nu pot fi considerate acte administrative noi, ci acte lamuritoare. Contestatorul nu poate susţine ca răspunsul la clarificări este nelegal, atâta timp cât prin acesta nu a fost modificatî cerinţa tehnică din caietul de sarcini vizată, iar in termenul legal nu a contestat documentaţia de atribuire. Totodată, răspunsul Autorității Contractante nu contravine niciunei norme legale, in fapt acesta sprijinandu-se pe prevederile standardului european aplicabil și pe necesitatea obiectiva de siguranţă rutieră. Legalitatea cerinţei cu privire la latimea de lucru W2 este confirmată de standardul european SE EN 1317, care permite autorității să selecteze nivelul de performanta adecvat situatiilor din teren. Prin urmare, nu există viciu de legalitate, ci o opţiune fundamentată tehnic și proporţională cu necesitatea autorității. În consecinţa, nu poate fi vorba de vreo indoială serioasă asupra legalitatii răspunsului, cata vreme acesta reflecta cerinţe formulate de la inceput, ci doar de o contestare de oportunitate, Contestatorul neaducând argumente juridice concrete privind contrarietatea cu dispoziţiile legale, ci doar un dezacord tehnic cu opţiunea Autorității Contractante, rezultat al unei percepţii subiective si a nemulţumirii operatorului economic. În acest Pagina 9 din 17
context, condiţia prevăzută la art. 2 lit. t) Legea 554/2004 nu este indeplinită. Pe de alta parte, Contestatorul incearcă să inducă în eroare Onoratul Consiliu, incadrând în mod artificial situatia de fata in noţiunea „cazului bine justificat", atunci când aduce critici legate exclusiv de fondul cauzei, respectiv de nemulţumirea sa fata de o cerinţa tehnică (latimea de lucru W2). Astfel, contestatorul invocă practica înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 442/30.01.2013), însă în mod vădit incomplet și trunchiat, omitand tocmai partea esenţiala retinuta de instanta suprema. Autoritatea contractantă consideră că niciuna dintre împrejurările enumerate în Decizia ICCJ nu este aplicabilă situatiei de față, nefiind astfel indeplinita condiţia existentei cazului bine justificat: răspunsurile la clarificari au fost emise de autoritatea competența (…), nu s-au invocat dispoziţii legale declarate neconstitutionale, răspunsurile sunt motivate, prin trimitere la standardul SR EN 1317 şi la necesitatile tehnice, nu a existat vreo modificare importanta a documentaţiei de atribuire, ci doar o clarificare a cerinţelor deja publice. În aceeaşi manieră, este lesne a se observa faptul ca paguba iminentă invocată de contestator, pe lângă faptul că este una ipotetică, aceasta nici nu se subscrie definiţiei prevăzute la art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Tot in practica ICCJ, Decizia nr. 442/30.01.2013. Nu în ultimul rând dorește să sublinieze importanța prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 101/2016: „Consiliul soluţionează cererea de suspendare luând în considerare consecinţele acestei măsuri asupra tuturor cateşoriilor de interese care ar putea fi lezate, inclusiv asupra interesului public. in condiţiile in care o eventuala suspendare dispusa de către CNSC este de natura sa prejudicieze buna desfasurare a procedurii de atribuire și, implicit, poate conduce la obţinerea cu intarziere a beneficiilor scontate prin lansarea procedurii si a realizării obiectivului critic al acesteia privind siguranţa infrastructurii naţionale de drumuri. În cauza, suspendarea procedurii ar produce o perturbare gravă funcţionării autorității si serviciului public de administrare a drumurilor, intrucat ar bloca implementarea unor măsuri de siguranţă rutieră pe sectoarele periculoase de drum. Nu in ultimul rand, chiar si in ipoteza in care ar fi acceptata latimea de lucru W3, nu exista nicio garanţie ca procedura ar fi fost castigata de către contestatoare, astfel ca pretinsa pierdere a sansei are un caracter speculativ. Prin urmare, niciuna dintre condiţiile suspendării procedurii de atribuire, condiţia existentei unui caz bine justificat, nici cea a pagubei iminente, nu este indeplinita. Contestatorul nu demonstrează existenta unor indoieli serioase asupra legalitatii documentaţiei, ci doar o nemulţumire subiectivă, si nici nu dovedeşte existenta unui prejudiciu material viitor, cert si previzibil, ci doar o eventualitate ipotetică. Solicitarea suspendării se dovedeşte a fi un instrument de tergiversare a procedurii, în detrimentul interesului public și al celorlalţi operatori economici. Totodată, precizăm faptul că, la o simplă lectura a contestației, se poate constata caracterul vădit netemeinic al acesteia precum si exercitarea cu rea-credinta de către operatorul economic a pârghiilor legale prevăzute de Pagina 10 din 17
legislaţia in vigoare, singurul efect posibil al introducerii contestatiei fiind acela de tergiversare a procedurii de atribuire, fapt pentru care solicitam onoratului Consiliu sa respingă cererea de suspendare a procedurii de atribuire pentru motivele prezentate. Totodată, aduce în vedere ca demersul Contestatorului este cu atât mai suspicios cu cât, în cadrul acestei proceduri de atribuire sunt inscrisi 9 operatori economici, posibil participanţi, din care 6 operatori economici au adresat solicitări de clarificări și pentru care răspunsurile Autorității Contractante au fost clare și la obiect, intelegând să nu depună contestatii impotriva răspunsurilor formulate de către ... SA. Prin urmare, tinand cont de faptul ca: • operatorii economici au cunoscut prevederile Documentaţiei de atribuire, inclusiv ale documentaţiei tehnice, inca din data de …, fiind asigurata o perioada mai mult decât suficientă pentru studierea documentaţiei, respectiv aproximativ 2 luni de zile; • volumul de informaţii aduse prin intermediul Clarificării nr. 1 la Documentaţia de atribuire reprezintă doar nişte lămuriri cu privire la aspecte de natura tehnica DEJA EXISTENTE in cadrul Documentaţiei de atribuire si nu ridica impedimente operatorilor economici in procesul de intocmire a ofertelor, fiind in esenţa nesemnificativ; • a fost asigurată respectarea deplina atat a prevederilor Documentaţiei de atribuire, cat si a prevederilor legale aplicabile in domeniul achiziţiilor publice; Autoritatea Contractantă menţine termenul de depunere a ofertelor deoarece conform legislaţiei in materia achiziţiilor publice nu există posibilitatea legală de a-1 prelungi ulterior depunerii Contestaţiei. Conform prevederilor Caietului de sarcini adus în mod transparent la cunoştinţa operatorilor economici interesaţi incă de la momentul publicării Anunţului de participare, respectiv inca din data de …, Autoritatea Contractantă a stabilit in mod transparent cerinţa privind incadrarea lăţimii de lucru a parapetului de rulouri in categoria W2. Consideră extrem de iresponsabilă introducerea cu rea-credință a contestației, în condiţiile in care scopul acesteia este fie de a tergiversa nejustificat semnarea contractului, fie de a reduce calitatea produselor necesare Autorității Contractante pentru indeplinirea obiectului de activitate (intretinerea și administrarea infrastructurii rutiere de interes naţional, în condiţii de siguranţa rutiera), ambele scenarii avand potential negativ extrem de ridicat cu impact direct asupra siguranţei rutiere și a siguranţei participanţilor la trafic. Astfel, având în vedere faptul că în fapt criticile sunt indreptate impotriva si vizează informaţiile deja existente în cadrul Documentaţiei de Atribuire, cunoscute de operatorii economici încă de la momentul publicării documentaţiei de atribuire (…), acestea sunt caracterizate de o tardivitate care nu poate decât sa atraga respingerea acestora in consecinţa ca fiind tardiv formulate. În mod normal, un operator economic interesat de participarea la prezenta procedura de achiziţie publică, în condiţiile în care ar fi identificat o problema reală referitoare la prevederile documentaţiei de atribuire, avea posibilitatea de a contesta Documentaţia de Atribuire in termenul legal Pagina 11 din 17
imperativ prevăzut de Legea nr. 101/2016, pârghie legală de care contestatorul nu a inteles sa faca uz. Din economia informaţiilor mai sus mentionate, se desprinde fără echivoc concluzia că atât Documentaţia de atribuire, nefiind contestate in termenul legal de 10 zile de la data publicării in SE AP a acestora, au dobândit caracter definitiv, nemaiputand fi desfiintate/modificate in prezent intrucat produc toate efectele juridice care decurg din emiterea acestor acte administrative. Autoritatea contractantă amintește în acest context faptul că prevederile Documentaţiei de atribuire, necontestate in termenul legal imperativ, dobândesc caracter definitiv si obligatoriu atat pentru Autoritatea Contractantă cât și pentru potentialii ofertanţi, în conformitate cu prevederile art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016. Articolul 123 MENTIUNTE in mod justificat si argumentat prevederile acesteia, trebuie sanctionat prin respingerea Contestaţiei ca fiind TARDIV formulată în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) coroborate cu prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016: Articolul 16 (1) Sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca tardivă aceasta se înaintează atât Consiliului, cât si autorităţii contractante, nu mai târziu de expirarea termenului legal de contestor. Astfel, avand in vedere cele prezentate, solicită respectuos Onoratului Consiliu sa constate IN ADMISIBILITATEA si respectiv, NETEMEINICIA capatului de cerere referitor la suspendarea procedurii si respingerea acestuia in consecinţă. Precizează totodată faptul că, la momentul de față, Autoritatea Contractantă se află în postura de a nu mai putea prelungi termenul de depunere a ofertelor, prin raportare la data actuala de deschidere a ofertelor, in medie durând aproximativ 3 zile lucrătoare pentru parcursul unui anunţ de schimbare privind decalarea termenului. Totodată, prelungirea termenului, in acest moment, ar pune Autoritatea Contractantă in situatia de a nu asigura respectarea art. 55 (1) din HG 395/2016, tinand cont ca noul termen trebuie adus la cunostinta operatorilor cu minim 3 zile lucratoare înainte de termenul limita de depunere a ofertelor. În final, având în vedere faptul că nu a fost anexată Contestației comunicate Autorității Contractante dovada constituirii cauţiunii în conformitate cu prevederile art. 61A1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016. Solicită onoratului Consiliu respingerea Contestației ca inadmisibilă pentru neconstituirea cauţiunii. În concluzie, având în vedere toate cele prezentate, solicită respectuos onoratului Consiliu respingerea contestatiei formulate de către ...SRL ca fiind neîntemeiată, nefondată și inadmisibilă. Cu adresa înregistrată la Consiliu sub nr. …, contestatorul depune note scrise la punctul de vedere al autortității contractante, prin care solicită Consiliului să respingă argumentele invocate de Autoritatea Contractantă prin Punctul de vedere depus la dosarul cauzei şi comunicat contestatorului în data de … („Punctul de vedere") şi, în analiza cererii de suspendare, să Pagina 12 din 17
dispună SUSPENDAREA Procedurii de atribuire până la soluţionarea prezentei contestaţii, în temeiul art. 22 şi 23 din Legea 101/2016. De asemenea, solicită respectuos Consiliului să soluţioneze cererea de suspendare în cel mai scurt timp posibil, având în vedere că termenul pentru depunerea ofertelor în cadrul Procedurii expiră astăzi, …, ora ... 1. Cererea de suspendare este întemeiată Prin Punctul de vedere, Autoritatea Contractantă solicită respingerea cererii de suspendare formulate în cadrul Contestaţiei, invocând o serie de pretexte nefondate şi menite să inducă în eroare Consiliul, respectiv să distragă atenţia de la viciile de nelegalitate reale cu privire la Răspunsul la solicitarea de clarificări. Concret, în Contestaţie a arătat că Răspunsul la solicitarea de clarificări este nelegal, întrucât, printre altele, Autoritatea Contractantă nici măcar nu încearcă să justifice în concret care este necesitatea reală pentru cerinţele tehnice restrictive alese. Dacă analizează conţinutul Contestaţiei şi contextul Procedurii, se poate observa cu uşurinţă că această afirmaţie este falsă. Specificaţiile tehnice ale produselor ce fac obiectul achiziţiei sunt esenţiale pentru elaborarea propunerilor tehnice, iar lipsa unei explicaţii concrete, obiective şi reale cu privire la stabilirea unor specificaţii tehnice restrictive care permit calificarea unui singur produs existent pe piaţă la nivel mondial creează premisele unei grave încălcări a principiilor fundamentale ale achiziţiilor publice, întrucât se restrânge în mod nejustificat concurenţa. Dacă s-ar merge pe raţionamentul viciat şi abuziv al Autorităţii Contractante, în sensul în care aceasta poate stabili cerinţe tehnice cu unicul scop de a restrânge concurenţa şi de a acorda contractul unui anumit operator economic, fără să poate fi trasă la răspundere pentru o astfel de conduită, s-ar ajunge în situaţia în care întregul sistem al achiziţiilor publice ar fi inutil. Contestatorul amintește Autorităţii Contractante că, prin formularea Contestaţiei, şi-a exercitat un drept legal, în termenele stabilite de lege. Dacă voia să evite o astfel de situaţie, Autoritatea Contractantă ar fi putut să răspundă mai devreme la solicitarea de clarificări, având în vedere faptul că solicitarea a fost depusă în data de …, iar răspunsul Autorităţii Contractante la aceasta a fost depus în data de .., la un interval de o lună de la solicitare. Autoritatea Contractantă, de asemenea, nu avea nicio situatie prevăzută de lege pentru a suspenda procedura, dat fiind faptul ca pana la depunerea ofertelor nu exista o decizie CNSC de suspendare a procedurii. Or, exercitarea unui drept în termenul legal nu poate fi considerată „rea credinţă", cu atât mai mult cu cât Autoritatea Contractantă are posibilitatea adoptării de măsuri, respectiv are posibilitatea suspendării Procedurii până la soluţionarea Contestaţiei de către Consiliu. Deopotrivă, în contextul exercitării de către subscrisa a unui drept prevăzut de lege în termenul prevăzut de lege, singura responsabilă pentru crearea acestei situaţii este chiar Autoritatea Contractantă, care are sarcina de a organiza şi desfăşura o procedură de atribuire în condiţii de legalitate, respectiv de a da posibilitatea operatorilor economici interesaţi să conteste actele nelegale emise în cadrul Procedurii. Raţionamentul viciat şi abuziv al Autorităţii Contractante culminează la pag. 9 din Punctul de vedere. Pagina 13 din 17
Practic, aici Autoritatea Contractantă afirmă că, în cazul în care Consiliul va admite Contestaţia formulată, adică va constata ca actele atacate sunt nelegale, Procedura va fi anulată, iar vina pentru o astfel de măsură ar reveni contestatorului (?!?!). Or, amintește Autorităţii Contractante că responsabilitatea pentru legalitatea actelor emise de aceasta în cadrul unei proceduri de atribuire îi revine în totalitate, iar anularea Procedurii într-o astfel de situaţie ar interveni ca urmare a aplicării legii, nu din vreo culpă a unui operator economic care şi-a exercitat un drept recunoscut prin lege. De asemenea, Autoritatea Contractantă putea evita o astfel de situaţie dacă suspenda Procedura până la soluţionarea Contestaţiei de către Consiliu. În orice caz, după cum a arătat pe larg în cuprinsul Contestaţiei, cerinţele tehnice pentru produsele ce fac obiectul achiziţiei se stabilesc în funcţie de necesităţile concrete ale Autorităţii Contractante. în pofida caracterului aparent elaborat al Punctului de vedere, se poate observa cu uşurinţă că Autoritatea Contractantă ignoră problema esenţială ridicată de subscrisa în Contestaţie, si anume faptul că prin Răspunsul la solicitarea de clarificări nu s-a prezentat nicio justificare obiectivă pentru cerinţa tehnică restrictivă privind lăţimea de lucru a parapetelor. Mai exact, în pofida susţinerilor din Punctul de vedere, Autoritatea Contractantă nu a adus, în realitate, nicio lămurire cu privire la aspectele de natură tehnică ce au făcut obiectul solicitării de clarificări, ci s-a rezumat la a face o serie de afirmaţii cu privire la pretinsa necesitate a cerinţelor stabilite, fără să încerce măcar să demonstreze că acestea ar fi reale. Contestatorul consideră că, nici măcar în Punctul de vedere Autoritatea Contractantă nu încearcă să explice în concret care este justificarea reală pentru cerinţa tehnică restrictivă stabilită în mod nejustificat, ci se rezumă la a relua, într-o formă sau alta, aspectele deja susţinute prin Răspunsul la solicitarea de clarificări, care, după cum am demonstrat, sunt simple afirmaţii fără vreun fundament concret şi nu pot fi avute în vedere atunci când se analizează legalitatea actelor emise de o autoritate contractantă în cadrul unei proceduri de atribuire. De asemenea, alegaţiile Autorităţii Contractante cu privire le pretinsa tardivitate a Contestaţiei sunt nefondate, întrucât Contestaţia vizează Răspunsul la solicitarea de clarificări, respectiv faptul că acesta nu a oferit o lămurire obiectivă sau măcar reală cu privire la necesitatea cerinţelor stabilite fără vreo justificare coerentă. În orice caz, a arătat în Contestaţie că sunt îndeplinite condiţiile privind suspendarea Procedurii, iar alegaţiile Autorităţii Contractante cu privire la pretinsa neîndeplinire a condiţiei pagubei iminente sunt şi nefondate, şi abuzive. Concret, a arătat că restrângerea nejustificată a accesului operatorilor economici la Procedură creează o pagubă iminentă atât contestatorului, prin blocarea posibilităţii de a participa la procedură, cât şi interesului public, care impune ca fondurile publice să fie utilizate justificat de necesităţile reale, nu de o serie de afirmaţii generale pe care Autoritatea Contractantă nici măcar nu încearcă să le dovedească. Pentru toate aceste motive, solicită Consiliului să respingă argumentele invocate de Autoritatea Contractantă prin Punctul de vedere depus la dosarul cauzei şi comunicat subscrisei în data de … („Punctul de vedere") şi, în Pagina 14 din 17
analiza cererii de suspendare, să dispună SUSPENDAREA Procedurii de atribuire până la soluţionarea prezentei contestaţii, în temeiul art. 22 şi 23 din Legea 101/2016. De asemenea, solicită respectuos Consiliului să soluţioneze cererea de suspendare în cel mai scurt timp posibil, având în vedere că termenul pentru depunerea ofertelor în cadrul Procedurii expiră astăzi, …, ora ... Prin adresa înregistrată la CNSC cu nr. …, ...SRL depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. … din …, emisă de CEC Bank Sucursala, în valoare de … RON, potrivit dispozițiilor art. 611 din Legea nr. 101/2016. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: …, în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă, online, organizată pentru încheierii acordului-cadru având ca obiect „...”, cod CPV .... În acest sens a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare nr. …, criteriul de atribuire stabilit fiind „cel mai bun raport calitate-preț” și termenul limită pentru depunerea ofertelor …, ora ... Împotriva răspunsului consolidat la solicitările de clarificare a documentației de atribuire, ...SRL a formulat contestația care face obiectul dosarului nr. ... Prin contestație, autorul urmărește anularea în parte a răspunsului consolidat, postat în SEAP la …, considerând că acesta nu ar cuprinde toate informațiile necesare ofertării și nu ar fi suficient de explicit, în privința necesității obiective a achiziției de parapete cu ”lățimea de lucru W2”, raportat la solicitarea (precedentă răspunsului de clarificare) de acceptare a unui produs echivalent, cu ”lățimea de lucru W3”. Consiliul constată că, în fapt, cerința tehnică în discuție este consacrată prin caietul de sarcini, în capitolul 3 Descrierea produselor solicitate: ”Necesitatea Autorității contractante este constituită din parapetul pe rulouri încadrat în nivelul de protecţie H2 (conform SR EN 1317 – 2/2010), cu lățimea de lucru W2 (conform SR EN 1317- 2/2010) şi nivelul de severitate a impactului B (conform SR EN 1317 – 2/2010) și nivel de pătrundere a vehicului standardizată VI.2 (conform SR EN 1317 – 2/2010), in cantitate de 70.063 ml”. De asemnenea, secțiunea 3.4.1.1 a aceluiași capitol asigură și o prezentare tabelară a nevoii de achiziției a autorității contractante: 3.4.1.1 Parapete rutiere pe rulouri, cu nivel de protecție H2 și lățime de lucru W2 Cantitate* Unitate de măsură Loc de livrare Data
de livrare solicitată* * Specificații tehnice SAU cerințe funcţionale minime Specificații tehnice SAU cerinte funcționale extinse Durata minima garanție/ termen de valabilitate 1. 2. 3. 4. 5. 6. 70,063 ml Sectoare drum de periculoase aflate pe raza fiecarei sectii de drum national 115 zile Nivel
de protecție H2/ lățime
de lucru W2/ nivelul de Parapetul trebuie să respecte întocmai cerințele 48 luni Pagina 15 din 17
din Anexa 3 la Caietul
de Sarcini severitate a impactului B/ nivel
de pătrundere а vehicului standardizat ă VI.2 standardului european SR EN 1317/2011 6. *detaliata in Anexa 1 a prezentei ** termen maxim de livrare de la data comenzii ce include transportul (incarcarea si descarcarea), montarea, instalarea si punerea in functiune a produselor pe sectoarele indicate de către Autoritatea Contractantă. Cantitatea de parapete necesară este de 70.063 ml, care va fi montată de către Furnizor, pe sectoare de pe reţeaua de drumuri aflată în administrarea … în baza comenzii emise de autoritatea contractantă. Parapetele poate fi însoțit cu piese de rezervă care sunt frecvent utilizate pentru schimb în cazul evenimentelor rutiere, în cuantum de 5% din valoarea totală a produselor. Beneficiarul a mentionat piesele de rezerva pe categorii care se vor utiliza pana la atingerea sumei de 5% din valoarea totală a Acordului-Cadru, conform anexei. În cadrul prezentei achiziții, produsele si materialele încorporate ce urmează a fi achiziționate trebuie să fie noi, nefolosite. Or, prin solicitarea de clarificare evocată de părți, s-a pus în discuție amendarea acestei specificații tehnice, nu simpla sa clarificare, contestatorul urmărind, atât prin amintita cerere de clarificare cât și prin contestație, modificarea caietului de sarcini, în sensul acceptării unui produs cu ”lățimea de lucru W3”. O eventuală modificare a răspunsului de clarificare, în sensul pretins de contestator, ar trebui să conducă la o modificare a caietului de sarcini, documentul care conține specificațiile tehnice din orice procedură de atribuire, precum cea în discuție. Raportat la data luării la cunoștință a caietului de sarcini (inclusiv a specificației tehnice lățimea de lucru W2 (conform SR EN 1317- 2/2010)), punerea în discuție a nivelului de performanță stabilit de autoritatea contractantă, pe calea contestației, a depășit termenul de contestare a realității nevoii efective și caracterului disproporționat al specificației tehnice, impus de art. 8 alin. (1) din Leghea nr. 101/2016. Susținerile contestatorului, pe de altă parte, că răspunsul în cauză nu ar avea claritatea necesară, precum și că lipsesc justificările adecvate dovedirii caracterului obiectiv al specificației tehnice, sunt lipsite de temei. Răspunsul autorității contractante a fost în sensul menținerii specificației caietului de sarcini, ceea ce nu lasă loc de dubiu privitor la cererea efectivă a modificării ei, formulate de contestator. De asemenea, pretinsa absență a justificărilor modului de alegere a specificației, din răspunsul de clarificare, nu reprezintă o dovadă a caracterului incomplet al răspunsului. Autoritatea contractantă nu era obligată la a emite un asemenea răspuns, câtă vreme nici întrebarea primită nu privea o asemenea pretinsă lipsă de informații. Dimpotrivă, din solicitarea de clarificare (de modificare a specificației) rezulta deplina înțelegere a nivelului specificației și a efectelor care rezultă din ofertarea și/sau livrarea produselor având acea specificație. Consiliul constată că, în fapt, răspunsul de clarificare atacat corespunde nivelului de formă și de fond al unui astfel de document emis de autoritatea contractantă în condițiile stabilite la art. 160 din Legea nr. 98/2016, în sensul că au fost aduse la cunoștință în termen, în formatul prevăzut de documentația de atribuire și cu respecvtarea caracterului clar, complet și neechivoc al cerințelor stabilite pentru derularea achiziției. Pagina 16 din 17
Privitor la posibilitatea autorității contractante de a accepta produse echivalente celui ce face obiectul achiziției, Consiliul constată că prin răspunsul de clarificare la documentația de atribuire nu se exclude această posibilitate legală, confirmată de dispozițiile art. 156 alin. (4) ale Legii nr. 98/2016: ”În cazul în care autoritatea contractantă stabileşte specificaţiile tehnice potrivit dispoziţiilor alin. (1) lit. b), aceasta nu respinge o ofertă pe motiv că lucrările, produsele sau serviciile oferite nu sunt conforme cu specificaţiile tehnice la care se face trimitere, dacă ofertantul demonstrează în oferta sa, prin orice mijloace adecvate, că soluţiile propuse îndeplinesc într-un mod echivalent cerinţele definite prin specificaţiile tehnice”. Prin urmare, nu rezultă, din actul atacat prin contestație, că autoritatea contractantă ar fi impus noi cerințe de ofertare ce nu ar fi concordante cu un mod de organizare a competiției, de care se luase deja la cunoștință, odată cu publicarea caietului de sarcini, sub aspectul lățimii de lucru a parapetelor. De altfel, solicitarea de suspendare a procedurii, ca cerere preliminară soluționării cauzei pe fond, nici nu a probat existența unui caz temeinic justificat sau urgența luării unei asemenea măsuri, pe baza unei pretinse iminențe a pagubei, condiții absolut necesare, conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 101/2016, iar depășirea datei limită de ofertare nu a condus la o schimbare a finalității situației faptice sau în drept. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge contestația formulată de ...SRL în contradictoriu cu …, inclusiv cererea de suspendare a procedurii de atribuire, ca nefondată. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de ...SRL în contradictoriu cu …, inclusiv cererea de suspendare a procedurii de atribuire, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pagina 17 din 17
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.