AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2104/2020

PORTATIV SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL ORADEA

Decizia CNSC nr. 2104/C2/2489 din 13.11.2020

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2104/C2/2489 din 13.11.2020

Data din document
2020-11-13
Complet
C2

Contestația, din document

Prin contestația înregistrată la CNSC sub nr. 2584/09.11.2020, formulată de SC PORTATIV SRL, cu sediul în Oradea, str. Apateului nr. 140A, județul Bihor, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J05/620/2002, având CUI RO 14719724, reprezentată legal prin Țenț Sorin, împotriva adresei nr. 420735/30.10.2020, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestora, emise de MUNICIPIUL ORADEA, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire amintită, s-a solicitat anularea actelor autorității contractante, reluarea procedurii de atribuire. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1/2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Ia act de renunțare la contestația formulată de SC PORTATIV SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL ORADEA, în calitate de autoritate contractantă. 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2104/2020

Decizie CNSC
An dosar: 2020Înregistrare: 49221Data înregistrării: 2020-11-10
ContestatorPORTATIV SRLCUI 14719724
Autoritate contractantăMUNICIPIUL ORADEACUI 4230487

2020_2104_2020_Decizie_2104.pdf, BO2020_2104_2020_BO2020_2104.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 1.692 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2104/C2/2489 Data: 13.11.2020 Prin contestația înregistrată la CNSC sub nr. 2584/09.11.2020, formulată de SC PORTATIV SRL, cu sediul în Oradea, str. Apateului nr. 140A, județul Bihor, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J05/620/2002, având CUI RO 14719724, reprezentată legal prin Țenț Sorin, împotriva adresei nr. 420735/30.10.2020, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestora, emise de MUNICIPIUL ORADEA, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire amintită, s-a solicitat anularea actelor autorității contractante, reluarea procedurii de atribuire. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1/2

§ 2

Ia act de renunțare la contestația formulată de SC PORTATIV SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL ORADEA, în calitate de autoritate contractantă. 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.840 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ..../..../.... Data: ...... Prin contestația înregistrată la CNSC sub nr. ...../09.11.2020, formulată de SC ......... SRL, cu sediul în ........., ........., județul ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având CUI RO ........., reprezentată legal prin ........., împotriva adresei nr. ...../30.10.2020, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestora, emise de ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire amintită, s-a solicitat anularea actelor autorității contractante, reluarea procedurii de atribuire. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care SC ......... SRL critică adresa nr. ....../30.10.2020, emisă de ........., în calitate de autoritate contractantă, în procedura amintită, solicitând cele menționate în partea introductivă. Ulterior, prin adresa nr. ...../12.11.2020, înregistrată la Consiliu cu nr. ....../12.11.2020, SC ......... SRL a menționat că își retrage contestația depusă întrucât în urma reanalizării elementelor s-a constatat 1/2

§ 2

că nu îndeplinește condițiile de capacitate tehnică solicitate de autoritatea contractantă. În aceste condiții, având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, potrivit căruia „Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluționării contestației, de renunțarea la aceasta de către contestator”, Consiliul urmează să ia act de renunțarea la contestația formulată de SC ......... SRL, în contradictoriu cu .......... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțare la contestația formulată de SC ......... SRL, în contradictoriu cu ........., în calitate de autoritate contractantă. PREȘEDINTE COMPLET, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... .........

§ 3

2

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.