AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2960/2025

DOT BRANDS SRL în contradictoriu cu UNIVERSITATEA CRAIOVA

Decizia CNSC nr. 2960/C7/3828 din 03.10.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2960/C7/3828 din 03.10.2025

Data din document
2025-10-03
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect „Achiziție de mobilier”, se solicită admiterea contestației, anularea rezultatului procedurii nr. DA38944665, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor și desemnarea ofertei DOT BRANDS S.R.L. drept câștigătoare, cu respectarea prevederilor legale. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția de necompetență materială a Consiliului, invocată din oficiu. Declină competența de soluționare a contestației formulate de DOT BRANDS S.R.L., cu sediul în Târgu Lăpuș, str. 1 Mai, nr. 56, județul Maramureș, în contradictoriu cu UNIVERSITATEA CRAIOVA, cu sediul în Craiova, str. Alexandru Ioan Cuza nr. 13, județul Dolj, în calitate de Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite excepția de necompetență materială a Consiliului, invocată din oficiu. Declină competența de soluționare a contestației formulate de DOT BRANDS S.R.L., cu sediul în Târgu Lăpuș, str. 1 Mai, nr. 56, județul Maramureș, în contradictoriu cu UNIVERSITATEA CRAIOVA, cu sediul în Craiova, str. Alexandru Ioan Cuza nr. 13, județul Dolj, în calitate de Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2960/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 67885Data înregistrării: 2025-09-30
ContestatorDOT BRANDS SRLCUI 51474831
Autoritate contractantăUNIVERSITATEA CRAIOVACUI 4553380

2025_2960_2025_Decizie_2960.pdf, BO2025_2960_2025_BO2025_2960.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.368 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2960/C7/3828 Data: 03.10.2025 Prin contestația nr. 25/29.09.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 67885/30.09.2025, formulată de către DOT BRANDS S.R.L., cu sediul în Târgu Lăpuș, str. 1 Mai, nr. 56, județul Maramureș, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J2025019332001, e-mail:dotbrands.ro@gmail.com, prin reprezentant legal Titoc Dorin, împotriva deciziei autorității contractante de declarare ca și câștigătoare a ofertei CNC STUDIO SERVICE S.R.L., emisă de către UNIVERSITATEA CRAIOVA, cu sediul în Craiova, str. Alexandru Ioan Cuza nr. 13, județul Dolj, în vederea atribuirii contractului de achiziție directă având ca obiect „Achiziție de mobilier”, se solicită admiterea contestației, anularea rezultatului procedurii nr. DA38944665, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor și desemnarea ofertei DOT BRANDS S.R.L. drept câștigătoare, cu respectarea prevederilor legale. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția de necompetență materială a Consiliului, invocată din oficiu. Declină competența de soluționare a contestației formulate de DOT BRANDS S.R.L., cu sediul în Târgu Lăpuș, str. 1 Mai, nr. 56, județul Maramureș, în contradictoriu cu UNIVERSITATEA CRAIOVA, cu sediul în Craiova, str. Alexandru Ioan Cuza nr. 13, județul Dolj, în calitate de Pagina 1 din 2

§ 2

autoritate contractantă, în favoarea TRIBUNALULUI MARAMUREȘ - SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL. Dispune trimiterea de îndată a dosarului către TRIBUNALUL MARAMUREȘ - SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL. Fără cale de atac. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 6 (șase) pagini Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 15.636 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: .... Prin contestația nr. (...), înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. (...), formulată de către (...)S.R.L., cu sediul în (...), înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. (...), e-mail:..., prin reprezentant legal (...), împotriva deciziei autorității contractante de declarare ca și câștigătoare a ofertei (...)S.R.L., emisă de către (...), cu sediul în (...), în vederea atribuirii contractului de achiziție directă având ca obiect „Achiziție de mobilier”, se solicită admiterea contestației, anularea rezultatului procedurii nr. DA38944665, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor și desemnarea ofertei (...)S.R.L. drept câștigătoare, cu respectarea prevederilor legale. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat să soluționeze contestația de față, prin care către (...)S.R.L. contestă modalitatea de evaluare a ofertelor de către autoritatea contractantă, solicitând cele evocate în preambulul prezentei decizii. În vederea soluționării contestației, Consiliul, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, a solicitat, atât autorității contractante, cât și contestatorului, prin adresele cu nr. (...)și nr. 68601/3828/C7/01.10.2025, să formuleze, în scris, puncte de vedere față de excepția lipsei de competență materială a Consiliului, raportat la prevederile art. 7 alin. (5) și art. 68 din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare. Adresele au fost transmise părților prin mijloace electronice (e-mail) la adresele de poștă electronică indicate în contestație, respectiv în anunțul de publicitate nr. (...). Autoritatea contractantă a răspuns solicitării Consiliului prin adresa nr. (...), înregistrată la C.N.S.C. sub nr. (...), prin care precizează că „ având în vedere dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Pagina 1 din 7

§ 2

Consiliul Național d Soluționare a Contestațiilor nu are competență materială în soluționarea cauzei.” Prin corespondența înregistrată la Consiliu cu nr. (...), contestatorul (...)S.R.L. a răspuns respectivei adrese, solicitând respingerea excepției necompetenței materiale a Consiliului Național de Soluționare Contestațiilor, invocată din oficiu, raportat la prevederile art. 7 alin. (5) și art. 68 din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, apreciind că sunt aplicabile „principiile fundamentale ale achizițiilor publice”. Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: (...), în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura având ca obiect „Achiziție de mobilier”, prin publicarea pe site-ul propriu a anunțului publicitar nr. (...), stabilind „data limită depunere ofertă” la 27.08.2025 și valoarea estimată a achiziției directe de 149.000,00 lei fără TVA. În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora „Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, cu încadrarea în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1), iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, Consiliul va analiza excepția lipsei de competență materială în soluționarea contestației, invocată din oficiu. În analiza acestei excepții, Consiliul apreciază ca incidente următoarele prevederi legale: - art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, care stipulează că „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într- un interes legitim printr-un act al unei autorități contractante sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorității contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi”; - art. 3 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, care definește actul autorității contractante ca fiind „orice act, orice operațiune care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligații prevăzute de legislația în materie, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operațiune, în legătură cu sau în cadrul unei proceduri de atribuire, fără a include achiziția directă care intră sub incidența Legii nr. 554/2004, prevăzute de art. 68 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și Pagina 2 din 7

§ 3

completările ulterioare, de art. 82 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, sau de art. 50 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare”; - art. 12 alin. (1) din actul normativ invocat, potrivit căruia „Consiliul este competent să soluționeze contestațiile cu privire la procedurile de atribuire a contractelor prin complete specializate constituite potrivit regulamentului de organizare și funcționare aprobat potrivit art. 37 alin. (2)”; - art. 68 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 potrivit căruia „Procedurile de atribuire reglementate de prezenta lege, aplicabile pentru atribuirea contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru sau organizarea concursurilor de soluții cu o valoare estimată egală sau mai mare decât valorile prevăzute la art. 7 alin. (5), sunt următoarele: a) licitația deschisă; b) licitația restrânsă; c) negocierea competitivă; d) dialogul competitiv; e) parteneriatul pentru inovare; f) negocierea fără publicare prealabilă; g) concursul de soluții; h) procedura de atribuire aplicabilă în cazul serviciilor sociale și al altor servicii specifice; i) procedura simplificată”; - art. 7 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, conform căruia „Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziționa direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de 270.120 lei, (...)”. În speță, Consiliul are în vedere faptul că, așa cum rezultă din documentele aflate la dosarul cauzei, contractul de achiziție publică, având ca obiect „Achiziție de mobilier”, urmează a fi atribuit printr-o cumpărare directă, așa cum este aceasta prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, citat anterior și nu printr-o procedură de atribuire de tipul celor prevăzute de art. 68 din același act normativ. Autoritatea contractantă a inițiat „achiziția directă”/„cumpărare directă” printr-un anunț publicat pe site-ul propriu și nu printr-un anunț de participare, publicat în SEAP, de tipul celor prevăzute de art. 72 – licitație deschisă, art. 77 – licitația restrânsă, art. 81 – negocierea competitivă, art. 87 – dialog competitiv, art. 96 – parteneriatul pentru inovare, art. 111 – servicii sociale și alte servicii specifice, art. 113 – procedura simplificată, așa cum este obligatoriu în cazul unei proceduri de atribuire organizate în condițiile prevăzute de Legea nr. 98/2016. Raportat la valoarea estimată, fără TVA, de 149.000,00 lei, a prezentei achiziții și la dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 [„Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziționa direct produse Pagina 3 din 7

§ 4

sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de 270.120 lei, (...)”], Consiliul apreciază că autoritatea contractantă nu derulează una din procedurile de atribuire stipulate la art. 68 din Legea nr. 98/2016, ci o „achiziție directă”/„cumpărare directă”. În consecință, întrucât în speță, contestația vizează o „achiziție directă”/„cumpărare directă”, Consiliul nu este competent a o soluționa, deoarece, potrivit dispozițiilor citate în paragrafele anterioare, în competența sa intră contestațiile formulate în cadrul procedurilor de atribuire prevăzute de art. 68 din Legea nr. 98/2016, iar potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 101/2016, ce face referire la posibilitatea înaintării unei contestații pe cale administrativ- jurisdicțională, (...)S.R.L. nu putea uza de calea administrativ- jurisdicțională de atacare a actelor emise de autoritatea contractantă. Față de această situație, Consiliul apreciază ca fiind incidente și următoarele dispoziții legale: - art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016: „Contestațiile care nu intră în competența de soluționare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanța de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”; - art. 12 alin. (3) din Legea nr. 101/2016: „Decizia de declinare a competenței Consiliului nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței de judecată competente ori, dacă este cazul, unui alt organ cu activitate jurisdicțională competent”; - art. 231 din Legea nr. 98/2016, care stipulează că „În măsura în care prezenta lege nu prevede altfel, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun”; - art. 2 din Codul de procedură civilă, care stipulează că „(1) Dispozițiile prezentului cod constituie procedura de drept comun în materie civilă. (2) De asemenea, dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare”; - art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, conform căruia „Tribunalele judecă: 1. în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe”; - art. 132 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”; - art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești Pagina 4 din 7

§ 5

competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent”; - art. 8 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care stipulează că: „Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ (...)”; - art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit căruia „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”; - art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia „Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului”. Rezultă că, în cauză, nefiind aplicabile prevederile Legii nr. 101/2016 referitoare la soluționarea contestației, competența materială aparține Tribunalului Maramureș - instanța de la sediul reclamantei [conform prevederilor art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004], contestatoarea având posibilitatea ca, împotriva actului considerat nelegal în cadrul unei proceduri de achiziție publică de tipul celei în cauză, să se adreseze instanței de contencios administrativ, competentă potrivit legii. Nu în ultimul rând, este de reținut că excepția de necompetență materială, fiind de ordine publică, face imposibilă extinderea competențelor Consiliului, care, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, este competent să soluționeze contestații cu privire la proceduri de atribuire. Drept pentru care, raportat la dispozițiile art. 231 din Legea nr. 98/2016, ce prevăd aplicabilitatea dispozițiilor de drept comun în lipsa unor dispoziții exprese ale legii, coroborate cu dispozițiile art. 132 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă și art. 12 alin. (2) și (3) din Legea nr. 101/2016, constatând lipsa de competență materială a sa în soluționarea cauzei, Consiliul va trimite dosarul la instanța competentă. În consecință, raportat la dispozițiile art. 68 din Legea nr. 101/2016 ce prevăd aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 554/2004, în Pagina 5 din 7

§ 6

măsura în care prevederile acestora din urmă nu sunt contrare, coroborate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora „Contestațiile care nu intră în competența de soluționare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanța de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”, Consiliul va admite excepția de necompetență materială a CNSC privind soluționarea contestației, invocată din oficiu și, ținând cont de dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la natura litigiului, tipul de autoritate emitentă a actului atacat și sediul reclamantei, constată că TRIBUNALUL MARAMUREȘ - SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL are competența materială privind soluționarea cauzei, astfel că va declina cauza către instanța de judecată, soluție care, potrivit art. 12 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, nu este supusă niciunei căi de atac. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Fără pronunțare asupra fondului cauzei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția de necompetență materială a Consiliului, invocată din oficiu. Declină competența de soluționare a contestației formulate de (...)S.R.L., cu sediul în (...), în contradictoriu cu (...), cu sediul în (...), în calitate de autoritate contractantă, în favoarea TRIBUNALULUI MARAMUREȘ - SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL. Dispune trimiterea de îndată a dosarului către TRIBUNALUL MARAMUREȘ - SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL. Fără cale de atac. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Pagina 6 din 7

§ 7

Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 6 (șase) pagini Pagina 7 din 7

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.