Decizie 922/2020
Decizie CNSC2020_922_2020_Decizie_922.pdf
Document CNSC
FIP CONSULTING SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL SIBIU (PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SIBIU)
Decizia CNSC nr. 922/C7/909 din 05.06.2020
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „TRASEU PIETONAL ȘI PENTRU BICICLIȘTI DE-A LUNGUL RÂULUI CIBIN (PT + DDE + PAC + Verificare proiect + întocmire Documentații Tehnice necesare în vederea obținerii avizelor/acordurilor/autorizațiilor + Asistență Tehnică)”, solicitând anularea deciziei prin care oferta contestatorului a fost declarată necâștigătoare, a tuturor actelor care au stat la baza acestei decizii, precum și a celor subsecvente, anularea raportului procedurii și a tuturor actelor pe care se întemeiază, dar și a celor subsecvente, în ceea ce priveşte declararea drept admisibilă și câștigătoare a ofertei depusă de S.C. NV CONSTRUCT S.R.L. (oferta clasată pe locul 1), precum și obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei S.C. NV CONSTRUCT S.R.L. și declararea acesteia ca neconformă și inacceptabilă. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată contestația formulată de către S.C. FIP CONSULTING S.R.L., cu sediul în București, Str. Berzei, nr. 20, sector 1, în contradictoriu cu MUNICIPIUL SIBIU (PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SIBIU), cu sediul în Sibiu, Str. Samuel Brukenthal, nr. 2, județul Sibiu, cod poștal 550178. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2020_922_2020_Decizie_922.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 922/C7/909 Data: 05.06.2020 Prin contestația nr. 2917/15.05.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 18920/15.05.2020, formulată de către S.C. FIP CONSULTING S.R.L., cu sediul în București, Str. Berzei, nr. 20, sector 1, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J04/292/2006, având CIF 18423208, atribut fiscal RO, reprezentată legal prin dl. ANDRONIC Radu-Victor, în calitate de Administrator, împotriva Raportului procedurii cu nr. 30222/07.05.2020, a comunicării rezultatului procedurii cu nr. 30223/07.05.2020 și a deciziei prin care oferta contestatorului a fost declarată necâștigătoare, acte emise de către MUNICIPIUL SIBIU (PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SIBIU), cu sediul în Sibiu, Str. Samuel Brukenthal, nr. 2, județul Sibiu, cod poștal 550178, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de servicii, având ca obiect „TRASEU PIETONAL ȘI PENTRU BICICLIȘTI DE-A LUNGUL RÂULUI CIBIN (PT + DDE + PAC + Verificare proiect + întocmire Documentații Tehnice necesare în vederea obținerii avizelor/acordurilor/autorizațiilor + Asistență Tehnică)”, solicitând anularea deciziei prin care oferta contestatorului a fost declarată necâștigătoare, a tuturor actelor care au stat la baza acestei decizii, precum și a celor subsecvente, anularea raportului procedurii și a tuturor actelor pe care se întemeiază, dar și a celor subsecvente, în ceea ce priveşte declararea drept admisibilă și câștigătoare a ofertei depusă de S.C. NV CONSTRUCT S.R.L. (oferta clasată pe locul 1), precum și obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei S.C. NV CONSTRUCT S.R.L. și declararea acesteia ca neconformă și inacceptabilă. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. 1
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată contestația formulată de către S.C. FIP CONSULTING S.R.L., cu sediul în București, Str. Berzei, nr. 20, sector 1, în contradictoriu cu MUNICIPIUL SIBIU (PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SIBIU), cu sediul în Sibiu, Str. Samuel Brukenthal, nr. 2, județul Sibiu, cod poștal 550178. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 2