Decizie 895/2020
Decizie CNSC2020_895_2020_Decizie_895.pdf
Document CNSC
TEAM FORCE SECURITY SRL în contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGOVIȘTE
Decizia CNSC nr. 895/C3/807,816 din 02.06.2020
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect “Servicii de pază, protecție, monitorizare și intervenții pentru obiectivele Spitalului Județean de Urgență Târgoviște”, inițiată cu anunțul de publicitate nr. ADV1142672, publicat în SEAP la data de 27.04.2020, de SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGOVIȘTE, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Conexează cele două contestații formulate de TEAM FORCE SECURITY SRL, în contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGOVIȘTE. Respinge excepția lipsei competenței materiale a CNSC, în soluționarea contestațiilor, invocată de autoritatea contractantă. Consiliul ia act de renunțare la prima contestație, ce face obiectul dosarului nr. 807/C3/2020. Admite, în parte, contestația nr. 350/04.”04”.2020 și anulează procesul-verbal nr. 8634/27.04.2020, Raportul de atribuire nr. 8790/29.04.2020 și actele subsecvente acestuia, în partea ce privește ofertele admisibile. Obligă autoritatea contractantă să reevalueze aceste oferte, atât din punct de vedere tehnic cât și financiar, conform motivării, în termen de maxim 15 zile de la primirea prezentei decizii. Respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere privind reevaluarea, de către Consiliu, a ofertelor. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoa…Verifică pasajul în context →
Autoritatea contractantă precizează că a respectat principiul transparentei și al tratamentului egal, asigurând accesul unui număr cât mai mare de participanți, la acest anunț de publicitate și că cerințele de atribuire au fost elaborate cu respectarea tuturor principiilor și regulilor ce guvernează achizițiile publice. După conexarea celor două contestații, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, analizând susținerile părților și documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: În vederea atribuirii unui contract de “Servicii de pază, protecție, monitorizare și intervenții pentru obiectivele Spitalului Județean de Urgență .........”, ........., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat o procedura proprie, prin publicarea anunțului de publicitate nr. ADV1142672, publicat în SEAP la data de 23.04.2020. Nemulțumit de rezultatul procedurii, contestatorul ......... SRL a formulat contestațiile de față, solicitând anularea actelor …Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2020_895_2020_Decizie_895.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 895/C3/807,816 Data: 02.06.2020 Prin contestația nr. 344/03.”04”.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 16798/04.05.2020, înaintată de TEAM FORCE SECURITY SRL, cu sediul în București, str. Calea Rahovei, nr. 240, bl. Corp C, cam. 3, et. 1, sector 5, înregistrată în registrul comerțului sub nr. J40/19585/2017, având CUI 38524100, reprezentată legal prin administrator Dumitru Ioan, formulată împotriva comunicării rezultatului procedurii proprii, nr. 8830/29.04.2020, organizată în vederea atribuirii unui contract de “Servicii de pază, protecție, monitorizare și intervenții pentru obiectivele Spitalului Județean de Urgență Târgoviște”, inițiată cu anunțul de publicitate nr. ADV1142672, publicat în SEAP la data de 23.04.2020, de SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGOVIȘTE, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: anularea adresei nr. 8830/29.04.2020 privind comunicarea rezultatului procedurii și a actelor subsecvente; anularea “procesului – verbal de evaluare”; reevaluarea ofertelor declarate admisibile. Prin contestația nr. 350/04.”04”.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 16940/04.05.2020, înaintată de TEAM FORCE SECURITY SRL, reprezentată legal prin administrator Dumitru Ioan, formulată împotriva comunicării rezultatului procedurii, nr. 8907/30.04.2020, organizată în vederea atribuirii unui contract având ca obiect “Servicii de pază, protecție, monitorizare și intervenții pentru obiectivele Spitalului Județean de Urgență Târgoviște”, inițiată cu anunțul de publicitate nr. ADV1142672, publicat în SEAP la data de 27.04.2020, de SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGOVIȘTE, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: 1
-anularea adresei nr. 8907/30.04.2020 privind comunicarea rezultatului procedurii și a actelor subsecvente; -anularea „procesului – verbal de evaluare”; -reevaluarea ofertelor declarate admisibile. Contestațiile vor fi conexate în condițiile prevăzute de art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzelor de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Conexează cele două contestații formulate de TEAM FORCE SECURITY SRL, în contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGOVIȘTE. Respinge excepția lipsei competenței materiale a CNSC, în soluționarea contestațiilor, invocată de autoritatea contractantă. Consiliul ia act de renunțare la prima contestație, ce face obiectul dosarului nr. 807/C3/2020. Admite, în parte, contestația nr. 350/04.”04”.2020 și anulează procesul-verbal nr. 8634/27.04.2020, Raportul de atribuire nr. 8790/29.04.2020 și actele subsecvente acestuia, în partea ce privește ofertele admisibile. Obligă autoritatea contractantă să reevalueze aceste oferte, atât din punct de vedere tehnic cât și financiar, conform motivării, în termen de maxim 15 zile de la primirea prezentei decizii. Respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere privind reevaluarea, de către Consiliu, a ofertelor. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 101/2016, cu modificările la zi. Redactat practicaua deciziei, Nicoleta PÎRVAN 2
3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 895/C3/807,816 Data: 02.06.2020 Prin contestația nr. 344/03.”04”.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 16798/04.05.2020, înaintată de ......... SRL, cu sediul în ........., str. Calea Rahovei, nr. 240, bl. Corp C, cam. 3, et. 1, ........., înregistrată în registrul comerțului sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată legal prin administrator ........., formulată împotriva comunicării rezultatului procedurii proprii, nr. 8830/29.04.2020, organizată în vederea atribuirii unui contract de “Servicii de pază, protecție, monitorizare și intervenții pentru obiectivele Spitalului Județean de Urgență .........”, inițiată cu anunțul de publicitate nr. ADV1142672, publicat în SEAP la data de 23.04.2020, de ........., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: anularea adresei nr. 8830/29.04.2020 privind comunicarea rezultatului procedurii și a actelor subsecvente; anularea “procesului – verbal de evaluare”; reevaluarea ofertelor declarate admisibile. Prin contestația nr. 350/04.”04”.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 16940/04.05.2020, înaintată de ......... SRL, reprezentată legal prin administrator ........., formulată împotriva comunicării rezultatului procedurii, nr. 8907/30.04.2020, organizată în vederea atribuirii unui contract având ca obiect “Servicii de pază, protecție, monitorizare și intervenții pentru obiectivele Spitalului Județean de Urgență .........”, inițiată cu anunțul de publicitate nr. ADV1142672, publicat în SEAP la data de 27.04.2020, de ........., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: -anularea adresei nr. 8907/30.04.2020 privind comunicarea rezultatului procedurii și a actelor subsecvente; 1
-anularea „procesului – verbal de evaluare”; -reevaluarea ofertelor declarate admisibile. Contestațiile vor fi conexate în condițiile prevăzute de art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzelor de față, constată următoarele: Prin contestația nr. 344/03.”04”.2020, înregistrată la Consiliul Național
de
Soluționare
a
Contestațiilor
sub
nr. 16798/04.05.2020, ......... SRL, atacă rezultatul procedurii mai sus amintite, considerându-l nelegal. Ulterior, prin adresa nr. 349/04.05.2020, înregistrată la CNSC sub nr. 16938/04.05.2020, ......... SRL a înaintat Consiliului adresa de renunțare la judecata contestației ce face obiectul dosarului nr. 807/C3/2020, ca urmare a comunicării, de către autoritatea contractantă, a noului rezultat al procedurii. În aceeași procedură, ......... SRL a înaintat și contestația nr. 350/04.”04”.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 16940/04.05.2020, prin care atacă rezultatul procedurii, comunicat de către ......... cu adresa nr. 8907/30.04.2010 (prin care este informat că oferta declarată câștigătoare, după retragerea operatorului economic a cărui ofertă a fost clasată, inițial, pe primul loc, este cea imediat următoare din clasament, al cărei preț a fost de 388.020,00 lei fără TVA). Contestatorul solicită anularea adresei nr. 8907/30.04.2020, privind comunicarea rezultatului procedurii și a actelor subsecvente, anularea procesului–verbal de evaluare a ofertelor, reevaluarea ofertelor declarate admisibile. ......... SRL arată că, în data de 04.05.2020, prin adresa nr. 8907/30.04.2020, comunicată prin email, autoritatea contractantă i-a comunicat faptul că operatorul economic desemnat inițial câștigător și-a retras oferta, motivând o eroare a calculației de preț, nefiind luate în considerare toate taxele, respectiv "Fondul de handicap 2%”, și a fost desemnată câștigătoare oferta imediat următoare din clasament. În opinia contestatorului, autoritatea contractantă, cu bună știință nu a analizat ofertele depuse, având în vedere că oferta declarată inițial câștigătoare nu avea incluse toate obligațiile minime și imperative stabilite în sarcina oricărui angajator de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și de legislația în vigoare în domeniul salarizării, iar fondul de handicap, conform art. 78 din Legea nr. 448/2006, este în cuantum de 4% or nu 2%, astfel cum este prezentat în adresa nr. 8907/30.04.2020. Pe de altă parte, susține contestatorul, dacă autoritatea contractantă nu ar fi pe deplin convinsă de admisibilitatea unei oferte sau, chiar știind că oferta nu este admisibilă, și nu ar reanaliza-o în amănunt, ci s-ar margini să se bazeze pe o veche evaluare, atunci nu 2
numai că nu și-ar respecta propriile obligații, ci ar comite o neglijență în serviciu, și ar putea fi acuzată/suspectată de favorizarea unui ofertant. Prin adresa nr. 293/29.04.2020, contestatorul a formulat o solicitare către autoritatea contractantă privind accesul la raportul procedurii de atribuire și la informațiile din cadrul documentelor de calificare, precum și la informațiile din propunerile tehnice și/sau financiare care nu au fost declarate de ofertanți ca fiind confidențiale, clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală. Autoritatea contractantă a răspuns contestatorului, prin adresa nr. 8902/30.04.2020, informându-l că procedura ce face obiectul prezentei cauze: Achiziția directă nu reprezintă o procedură de atribuire în sensul legislației în domeniul achizițiilor publice, ci este o modalitate simplă de a achiziționa produse/servicii/lucrări, a căror valoare fără TVA, estimată conform prevederilor legale, nu depășește un anumit prag valoric stipulat la art. 7 alin. (5) din Legea nr. 98/2016. Modul de desfășurare a achiziției directe este prevăzut la art. 43-46 din HG nr. 395/2016. Documentele prevăzute la art. 148 - Dosarul achiziției din HG nr. 395/2016, ce trebuie să facă parte din dosarul achiziției publice, sunt necesare în cazul aplicării uneia dintre procedurile de atribuire reglementate prin art. 68 din Legea 98/2016 (acestea nefiind necesare in cazul unei achiziții directe). În opinia contestatorului, autoritatea contractantă a încălcat prevederile art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016 și ale art. 57 alin. (4), din OUG nr. 23/2020, potrivit cărora: „(4) Informațiile indicate de operatorii economici ca fiind confidențiale, inclusiv secrete tehnice sau comerciale și elementele confidențiale ale ofertelor, trebuie să fie însoțite de dovada care le conferă caracterul de confidențialitate, în caz contrar nefiind aplicabile prevederile alin. (1)." Având în vedere acest aspect, contestatorul solicită Consiliului să verifice îndeplinirea și respectarea condițiilor prevăzute în caietul de sarcini, precum și respectarea obligațiilor minime și imperative, stabilite în sarcina oricărui angajator de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și de legislația în vigoare, în domeniul salarizării. În ceea ce privește adresa nr. 8902/30.04.2020, transmisă de autoritatea contractantă cu privire la art. 7 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, contestatorul precizează că ......... a “selectat”, la tipul procedurii, Anexa 2 și nu achiziție directă. În opinia sa, având în vedere că valoarea estimată depășește pragul valoric al achiziției directe, procedura nu poate fi interpretată ca “achiziție directă” și, în conformitate cu art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, este de competența Consiliul să soluționeze contestațiile cu privire la procedurile de atribuire. Față de rezultatul procedurii, comunicat prin adresa nr. 8902/30.04.2020, contestatorul apreciază că ofertantul clasat pe primul loc și-a redus artificial tariful minim legal, nerespectând toate obligațiile minime și imperative, stabilite în sarcina oricărui angajator de Codul muncii și de legislația în vigoare în domeniul salarizării. 3
Contestatorul arată că ofertantul câștigător a stabilit prețul de 388.020 lei fără TVA. Conform caietului de sarcini sunt necesare 5 posturi de pază permanente, a câte 24 h, pentru o perioadă de 245 zile, însemnând 245 zile x 24 ore x 5 posturi = 29.400 ore, respectiv, orele necesare monitorizării și intervenție la 3 locații. În opinia contestatorului, dacă s-ar raporta valoarea ofertantului declarat câștigător (de 388.020 lei) la numărul total de ore de pază, prin metoda de calcul 382.650 lei : 29.400 ore, ar rezulta un preț/oră de 13,20 lei, fără TVA, preț în care nu ar fi incluse și cheltuielile de monitorizare și intervenție. Referitor la serviciile de monitorizare și intervenție, contestatorul solicită Consiliului să verifice dacă ofertanții participanți au depus modalitatea de îndeplinire a cerinței privind capacitatea de a interveni, conform caietului de sarcini, în cele 3 locații propuse, respectiv, actele doveditoare din care să rezulte că au capacitatea de îndeplinire a cerințelor, că dețin dispecerat și serviciu de intervenție rapidă, avizate de către Inspectoratul de Poliție Județean .......... Conform Legii nr. 333/2003 și a HG nr. 301/2012, activitatea de intervenție rapidă poate fi realizată numai prin echipaje de intervenție rapidă, autorizate de organul de poliție competent. Potrivit legislației, echipajele specializate de intervenție care pot acționa în raza administrativ teritorială a postului contractat, în speță de față, orașul ........., trebuie să se regăsească în Anexa 1B a Regulamentului de Organizare și Funcționare al Dispeceratului Național de Monitorizare a Sistemelor de Alarmare împotriva Efracției. Anexa 1B cuprinde modul de dispunere a echipajelor de intervenție, precum și localitățile în care sunt avizate de către Inspectoratul General de Poliție să acționeze, inclusiv numărul de înmatriculare al mijlocului auto cu care se deplasează echipajele. Contestatorul arată că existau două modalități de îndeplinire a acestei cerințe, și anume: a) Ofertantul participant trebuia să facă dovada deținerii unui dispecerat de alarmare și echipaje de intervenție rapidă avizate de către IGP să acționeze în municipiul ........., cu mențiunea acestuia în Anexa 1B și b) Ofertantul participant trebuia să depună în cadrul procedurii o dovadă de colaborare cu o societate care prestează servicii de monitorizare și intervenție, avizată de către IGP să acționeze în municipiul ........., cu mențiunea acestuia în Anexa 1B. Referitor la îndeplinirea tuturor obligațiilor minime și imperative, stabilite, în sarcina oricărui angajator, prin Codul muncii și de legislația în vigoare în domeniul salarizării, pentru un post de pază 24 h, contestatorul face următoarele precizări: 1. salariul de bază conform HG nr. 935/2019 este 2.230 lei/lună, pentru un program normal de lucru, în medie, de 167,333 ore/lună, reprezentând un cost de 13,327 lei/oră; 2. la calcularea sporului de noapte trebuie avută în vedere perioada contractuală de 24 luni, precum și regimul postului permanent, în care se vor lucra 8 ore de noapte, din cele 24 ore. Prin urmare, 8 ore/noapte x 4
245 zile x 13,327 lei/oră x 25% = 6.530,23 lei/perioada contractuală de 8 luni, respectiv 6.530,23 lei : 5880 ore = 1,11 lei/oră fără TVA; 3. cuantumul sporului de weekend este de minim 0,5%. În perioada contractuală, de 8 luni, sunt incluse 70 zile de weekend; astfel că: 70 zile x 24 ore : 8 luni = 210 ore/lună/post; 210 ore : 4,4 agenți/post = 47,73 ore/lună/agent; 13,327lei/oră x 0,5% = 0,07 lei/oră; 47,73 ore x 0,07 lei/oră = 3,35 lei/lună/agent : 167,333 ore/lună = 0.03 lei/oră, respectiv 0,03 lei/oră x 5880 ore = 176,4 lei; 4. sărbători legale - din anul 2020, au rămas 9 zile de sărbători legale; 9 zile x 24 ore x 13,327 lei/oră = 2.878,63 lei, 2.878,63 lei : 5.880 ore = 0,49 lei/oră; 5. concediul de odihnă este de 21 zile/an, conform art. 150 Codul muncii: 2230 lei : 12 luni = 185,83 lei; 185,83 lei : 167,333 ore = 1,11 lei/oră1,11 lei/oră x 5880 ore = 6526,8 lei ; 6. conform art. 78 din Legea nr. 448/2006, fondul de handicap trebuie să fie evidențiat separat de cheltuielile directe și indirecte. Prin urmare, fiind necesari 4,4 agenți x 4% x 2.230 : 4,4 = 89,20 lei contribuție : 167,333 media lunară ore/2020 = 0,53 lei, respectiv 3.116,40 lei. 7. contribuție asiguratorie pentru muncă - 2,25% din total salarii (salariul de bază + sporul de noapte + sporul de weekend + sărbători legale + orele prestate suplimentar + concediul de odihnă) = 2.125,68 lei, respectiv 2.125,68 lei : 5.880 ore = 0,36 lei/oră 8. cheltuieli cu echipamentele/Logistică 9. cheltuieli indirecte 10.profit 11.cheltuielile privind delegarea agenților, în cazul în care ofertantul a folosit agenți subvenționați, cheltuielile privind delegarea acestora, care au dus la diminuarea prețului trebuie să includă diurna pentru fiecare agent, în parte, cheltuielile cu deplasarea agenților de la sediul ofertantului la obiectivul de lucru precum și cheltuielile cu cazarea agenților subvenționați. Din calculele de mai sus, rezultă un total salarii de 16,96 lei/oră, fără TVA, și fără să includă cheltuielile cu echipamentele și logistica, cheltuielile indirecte, profit și, după caz, cheltuielile cu transportul, diurna și cazarea agenților subvenționați, intervenția și monitorizarea. În opinia contestatorului, orice tarif orar sub 16,96 lei/oră, fără TVA, nu poate acoperi costurile pentru a asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini. În cazul în care ofertanții beneficiază de subvenții, ce au dus la diminuarea prețului ofertat, contestatorul apreciază că trebuie avută în vedere existența unui angajament, din partea agenților subvenționați, privind disponibilitatea de delegare, pentru a efectua serviciul de pază la adresele obiectivelor autorității contractante, conform caietului de sarcini, costurile cu diurna, cheltuielile de cazare a salariaților detașați, precum și cheltuielile privind transportul acestora. 5
În opinia contestatorului, pentru stabilirea veridicității documentelor prezentate, de către ofertantul ce beneficiază de subvenții, trebuie prezentat tabelul nominal lunar privind derularea convențiilor, vizat de către ANOFM/AJOFM, pentru stabilirea persoanelor subvenționate propuse în prezenta procedură, și, dacă mai sunt sau nu în plată la data depunerii ofertei. Contestatorul apreciază că autoritatea contractantă a încălcat următoarele prevederi legale: art. 133 alin. (1) și (3), art. 136 alin. (1) și art. 137 alin. (2) lit. g) din HG nr. 395/2016, potrivit cărora comisia de evaluare are obligația de a analiza și verifica fiecare ofertă, atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică, iar propunerea financiară trebuie să se încadreze în fondurile care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică, precum și să nu se afle în situația prevăzută la art. 210 din Legea nr. 98/2016. Aceste obligații sunt, în mod indiscutabil, trasate de norma legală în sarcina autorității contractante, aceasta neputându-se eschiva de la îndatoririle sale sub pretextul bunei-credințe a ofertanților. Mai mult decât atât, în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (1) din HG nr. 395/2016, comisia de evaluare are obligația, în situația în care constată că elementele de preț ale ofertei sunt aparent neobișnuit de scăzute, să solicite ofertantului/ofertanților explicații cu privire la posibilitatea îndeplinirii contractului, în condițiile de calitate impuse prin documentația de atribuire. În drept, contestatorul își întemeiază contestația pe prevederile art. 8 și urm. din Legea nr. 101/2016. În replică, cu adresa nr. 9496/08.05.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 18235/12.05.2020, autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere referitor la contestații, prin care solicită menținerea actelor contestate. Autoritatea contractantă precizează că, în 27.04.2020, s-a încheiat Proces-verbal nr. 8634, comisia de evaluare ținând cont de Scrisoarea de intenție, de cerințele caietului de sarcini și de criteriul de atribuire "prețul cel mai scăzut", a stabilit, pe primul loc al clasamentului intermediar, oferta SC .......... SRL, de la care a solicitat certificatul constatator. În urma acestei solicitări, SC .......... SRL a prezentat certificatul constatator, oferta sa fiind considerată admisibilă. În data de 29.04.2020 s-a încheiat Raportul de atribuire prin care, în urma aplicării criteriului de atribuire "prețul cel mai scăzut”, s-a stabilit clasamentul final al ofertanților. Oferta declarată câștigătoare a contractului de achiziție a fost cea depusă de SC ...............SRL, cu o propunere financiară de 382.650 lei fără TVA. În 29.04.2020, s-a emis comunicarea către SC ...............SRL, prin care a fost înștiințat că oferta depusă a fost declarată câștigătoare și că, 6
în 30.04.2020, ora 10.00, este invitat la semnarea contractului de servicii. În 30.04.2020, în urma inițierii achiziției directe din catalogul electronic, operatorul economic a respins aceasta achiziție, motivul fiind calculația de preț eronată, în sensul că nu au fost luate în calcul toate taxele și anume, fondul de handicap de 2%. Având în vedere această situație de fapt, comisia de evaluare a întocmit Nota justificativă nr. 8899/30.04.2020, prin care a propus conducerii încheierea contractului cu Asocierea SC ...............SRL (lider de asociere) și SC ...............(membru asociere), situat pe locul II în clasament, cu o ofertă de 388 020 lei, fără TVA. Pe cale de excepție, autoritatea contractantă solicită Consiliului să respingă contestația, motivat de lipsa competenței materiale a CNSC în soluționarea contestației. În cazul în care valoarea serviciilor de pază este egală sau mai mare decât pragurile prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. d) din Legea nr.98/2016, autoritatea contractantă are obligația de a aplica prevederile art. 111 și ale art. 112 din Legea nr. 98/2016, așa cum se stipulează la art. 69 alin.(6) din aceeași lege, care reglementează procedura aplicabilă în cazul serviciilor sociale și a altor servicii specifice. Contestația privind procedura de atribuire a contractelor de servicii din categoria celor incluse în Anexa nr.2, a căror valoare este egală sau mai mare decât cea prevăzută la art.7 alin.(1) lit. d) din legea nr. 98/2016 se soluționează potrivit dispozițiilor Legii nr. 101/2016. Din cuprinsul anunțului de publicitate nr. ADV1142672/23.04.2020, rezultă că valoarea estimată a contractului de servicii de pază este de 482.850 lei, fiind mai mică decât cea prevăzută la art.7 alin (1) lit. d) din Legea nr. 98/2016, astfel încât, pentru achiziționarea serviciilor de pază sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (2): Autoritatea contractantă atribuie contracte de achiziție publică/acorduri cadru și organizează concursurile de soluții care privesc achizițiile publice a căror valoare estimată este mai mica decât pragurile corespunzătoare prevăzute la alin. (1) prin aplicarea unei proceduri simplificate, cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2). Agenția Națională pentru Achiziții Publice a opinat, într-o procedură similară: Având în vedere că procedurile simplificate proprii nu reprezintă proceduri de atribuire prevăzute de art. 68 din Legea nr. 98/2016, precizam ca acestea nu intră sub incidența Legii nr.101/2016 (...). Având în vedere că în afara prevederilor mai sus menționate, legislația în domeniul achizițiilor publice nu conține alte dispoziții privind procedura simplificată proprie, autoritatea contractantă va aplica procedura simplificată proprie, conform normelor interne, cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Lege, întrucât procedura simplificată proprie nu se supune Legii nr. 101/2016, eventualele litigii privind procedura simplificată proprie se vor soluționa în conformitate cu prevederile de drept comun, respectiv cu normele de drept civil și cu Legea nr. 544/2001. 7
Autoritatea contractantă precizează că a respectat principiul transparentei și al tratamentului egal, asigurând accesul unui număr cât mai mare de participanți, la acest anunț de publicitate și că cerințele de atribuire au fost elaborate cu respectarea tuturor principiilor și regulilor ce guvernează achizițiile publice. După conexarea celor două contestații, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, analizând susținerile părților și documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: În vederea atribuirii unui contract de “Servicii de pază, protecție, monitorizare și intervenții pentru obiectivele Spitalului Județean de Urgență .........”, ........., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat o procedura proprie, prin publicarea anunțului de publicitate nr. ADV1142672, publicat în SEAP la data de 23.04.2020. Nemulțumit de rezultatul procedurii, contestatorul ......... SRL a formulat contestațiile de față, solicitând anularea actelor atacate, precum și reevaluarea ofertelor declarate admisibile. Pentru a îndeplini obligația stabilită la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, ......... SRL a depus recipisa de consemnare nr. 206250890/1, în valoare de 7.760,40 lei, emisă de CEC Bank – Sucursala Ploiești, în data de 06.05.2020, pentru dosarul nr. 816/2020. Analizând, cu prioritate, excepția lipsei de competență materială a CNSC, în soluționarea contestației, invocată de autoritatea contractantă, Consiliu o va respinge, ca nefondată. În motivarea respingerii excepției, Consiliul are în vedere următoarele prevederi: - art. 2 din Legea nr. 101/2016: Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorități contractante sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorității contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi. - art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, modificată prin OUG nr. 23/2020: act al autorității contractante - orice act, orice operațiune care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligații prevăzute de legislația în materie, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operațiune, în legătură cu sau în cadrul unei proceduri de atribuire prevăzute de art. 68 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, de art. 82 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, sau de art. 50 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare; 8
- art. 68 din Legea nr. 98/2016, modificată prin OUG nr. 45/2018: (2) Procedura de atribuire aplicată în cazul serviciilor sociale și al altor servicii specifice menționată la alin. (1) lit. h) este: (...) b) procedura proprie, în cazul în care valoarea estimată este mai mică decât pragul valoric prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. d). În speța supusă soluționării, valoarea estimată este 482.850 lei, deci sub pragul stabilit la art. 7 alin (1) lit. d) din Legea nr. 98/2016. Această valoare fiind peste cea stabilită de legiuitor pentru cumpărare directă, la art. 7 alin. (5) din Lege (135.060 lei), și luând în considerare dispozițiile art. 68 alin. (2) lit. b), antemenționate, procedura aplicabilă pentru servicii de pază este una proprie. Deși autoritatea contractantă susține că a inițiat o achiziție directă, în punctul de vedere arată, că a aplicat o procedură simplificată, bazându-se pe: - dispozițiile art. 7 alin. (2) din Lege: Autoritatea contractantă atribuie contracte de achiziție publică/acorduri cadru și organizează concursurile de soluții care privesc achizițiile publice a căror valoare estimată este mai mica decât pragurile corespunzătoare prevăzute la alin. (1) prin aplicarea unei proceduri simplificate, cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2); - un răspuns emis de ANAP, în care se menționează, printre altele: (...) autoritatea contractantă va aplica procedura simplificată proprie conform normelor interne, cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Lege. De asemenea, în scrisoarea de intenție, adusă la cunosțința tuturor operatorilor economici interesați (publicată în siteul instituției la adresa https://spitaldb.ro/despre-noi/achizitii-publice), autoritatea contractantă a precizat temeiul legal pentru derularea achiziției: Atribuirea contractului se face prin cumpărare directă, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 98/2016. Luând în considerare cele de mai sus, Consiliul constată că, deși autoritatea contractantă a indicat, în mod corect, aplicarea art. 7 alin. (1) lit. d), este eronată denumirea dată procedurii în cauză, respectiv cumpărare directă. În fapt, contractarea serviciilor de pază a fost supusă unei proceduri proprii, așa cum afirmă, de altfel, chiar și achizitorul, în adresa nr. 10899/28.05.2020, înregistrată la CNSC cu nr. 21018/28.05.2020: acest serviciu a fost achiziționat cu respectarea Procedurii operaționale privind Procedura proprie pentru achiziția de servicii sociale și alte servicii specifice prevăzute în Anexa 2 din Legea nr. 98/2016, înregistrată la serviciul SMCSMCIAS nr. 861/12.12.2019. În procedura operațională s-a menționat: Procedura proprie se va desfasura pentru serviciile care fac obiectul Anexei 2 la Legea nr.98/2016 si a căror valoare estimata este egala sau mai mică decât pragul valoric impus de legea la art.7 alin.(1) lit. d, respectiv 3.376.500 lei fara TVA valabil la data intocmirii prezentei. 9
Întrucât procedura proprie pentru serviciile din anexa 2 din Lege este prevăzută printre cele de la art. 68, Consiliul are competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor din cadrul acestei proceduri. Prin adresa nr. 349/04.05.2020, înregistrată la CNSC sub nr. 16938/04.05.2020, ......... SRL a înaintat Consiliului adresa de renunțare la judecata contestației ce face obiectul dosarului nr. 807/C3/2020, ca urmare a comunicării, de către autoritatea contractantă, a noului rezultat al procedurii. În temeiul art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, Consiliul ia act de renunțare la contestația nr. 344/03.”04”.2020, ce face obiectul dosarului nr. 807/C3/2020. Analizând criticile formulate în cea de a doua contestație (ce face obiectul dosarului nr. 816/C3/2020), împotriva modului de evaluare a propunerilor tehnice și financiare a ofertelor admisibile, Consiliul reține că, în Raportul de atribuire nr. 8790/29.04.2020, cele 10 oferte depuse au fost declarate admisibile. După comunicările rezultatului din 29.04.2020 (prin care se anunța ca fiind câștigătoare oferta cu prețul de 382.650 lei), autoritatea contractantă stabilește un nou rezultat (din cauza refuzului câștigătorului să semneze contractul), prin care anunță câștigarea contractului de către oferta cu prețul 388.020 lei. Față de modul de evaluare a ofertelor admisibile, în Raportul de atribuire, contestatorul solicită Consiliului „reanalizarea ofertelor”, din punct de vedere tehnic și financiar. Relevante în soluționare sunt următoarele mențiuni din : - Scrisoarea de intenție: Oferta financiară fără TVA va fi întocmită conform cerințelor Caietului de sarcini (servicii de pază-preț, fără TVA, agent/oră): monitorizare și intervenție; - Caietul de sarcini (atașat anunțului de publicitate nr. ADV1142672)/5. OBLIGAȚIILE MINIMALE OBLIGATORII SOLICITATE OFERTANȚILOR: Pentru servicii de paza si protectie: a) Paza va fi asigurata de către societati specializate in serviciul de paza si protectie, avand ca obiect de activitate paza obiectivelor, bunurilor sau valorilor, in condiții de maxima siguranța a acestora, precum si protectia umana, respectiv servicii de transport si paza valori; b) Societatile de paza trebuie sa fie constituite si sa funcționeze potrivit legislației in domeniu, in vigoare, avandu-se in vedere faptul ca prestarea serviciilor solicitate este rezervata unei anumite profesii in conformitate cu dispozițiile Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor, cu toate modificările ulterioare; c) Ofertantii vor prezenta copie legalizata a licenței pentru desfasurarea activitatilor de paza eliberata de Inspectoratul Județean de Politie conform Legii nr. 333/2003, valabila la data deschiderii ofertelor. d) Sa faca dovada calificarii si atestarii agenților de paza conform prevederilor legale. 10
Deși autoritatea contractantă a impus pentru ofertanți respectarea cerințelor din caietul de sarcini (mai sus menționate), precum și prestarea serviciilor în anumite condiții, comisia de evaluare nu a verificat nici dacă participanții la procedură se conformează acestor cerințe, dar nici dacă prețul propus acoperă toate costurile aferente prestării serviciilor de pază (respectiv, dacă ofertantul poate asigura posturile de pază 7 zile pe săptămână, 24/24 h, asigurarea serviciilor de monitorizare și intervenție cu autovehicule specializate, conectarea dispozitivului de alarmare silențioasă (buton de panică) la un dispecerat autorizat). Mai mult, deși autoritatea contractantă a stabilit un tarif de 16,097 lei/agent/oră și un cost de 400 lei/lună/servicii de monitorizare și intervenție, cu autovehicul specializat, nici în procesul-verbal nr. 8634/27.04.2020, dar nici în Raportul de atribuire nr. 8790/29.04.2020, nu este consemnată nicio analiză a prețurilor ofertate. Comisia de evaluare s-a limitat doar la întocmirea clasamentului ofertelor și la alegerea celei cu prețul cel mai scăzut, fără să verifice dacă serviciile pot fi prestate la valorile propuse. O dovadă, suplimentară, a lipsei analizei, o constituie retragerea ofertantului clasat, inițial, pe primul loc, ce a recunoscut neincluderea, în preț, a contribuțiilor privind fondul de handicap. Dacă membrii comisiei de evaluare ar fi realizat o minimă analiză a ofertei clasate pe primul loc, ar fi constatat că prețul propus (13,10 lei/h) nu ar putea susține nici măcar salariul minim pe economie (13,327 lei/h. Dacă la aceasta s-ar adăuga costul cu concediul de odihnă (1,11 lei/agent/oră=2.230 lei/lună : 12 luni : 167,333 ore/lună), s-ar obține un tarif de 14,437 lei/oră/agent. Ceea ce ar însemna că tarifele propuse, pentru a respecta Codul muncii, ar trebui să fie superioare acestei valori. Or, din documentele întocmite de comisia de evaluare, Consiliul constată că analiza ofertelor nu a fost făcută în mod echitabil, ceea ce reprezintă o încălcare a principiului tratamentului egal, instituit de art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, și preluat în procedura operațională/pct. 8.3 Mod de lucru: Autoritățile contractante pot organiza propriile proceduri de atribuire cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Lege: Principiile prevăzute la art. 2 alin.(2) din Legea nr.98/2016 sunt: a) nediscriminarea; b) tratamentul egal; c) recunoașterea reciprocă; d) transparența; e) proporționalitatea; f) asumarea răspunderii. În consecință, Consiliul va obliga autoritatea contractantă să reevalueze ofertele admisibile, indicate în Raportul de atribuire nr. 8790/29.04.2020, atât din punct de vedere tehnic, prin raportare la cerințele caietului de sarcini, cât și din punct de vedere financiar, prin 11
verificarea includerii în prețul ofertat a tuturor costurilor aferente serviciilor ce fac obiectul contractului. Consiliul va respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere privind solicitarea contestatorului, de reevaluare, de către CNSC, a ofertelor, întrucât rolul organismului-administrativ jurisdicțional este, conform dispozițiilor de la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, de a examina actul atacat din punct de vedere al legalității și temeiniciei, și nu de analiză a situațiilor faptice anterioare lui. Analizarea ofertelor este o atribuție a comisiei de evaluare, așa cum a stabilit autoritatea contractantă, în procedura operațională SMCSMCIAS nr. 861/12.12.2019 - 8.3 Mod de lucru: Se va intruni comisia de evaluare a ofertelor depuse, se va intocmi procesul-verbal care conține denumirea ofertanților, elementele specifice ale ofertelor si orice alte detalii si precizări pe care le considera necesare, preturile ofertate si propunerea de achiziționare de la operatorul economic care oferă produsul/ serviciul/ lucrarea care îndeplinește specificațiile trecute in referatul de necesitate intocmit de compartimentul de specialitate. Procesul- verbal va fi semnat de membrii comisiei si va fi aprobat de managerul SJUT . Pentru argumentele de mai sus, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 98/2016, Consiliul va admite, în parte, contestația nr. 350/04.”04”.2020, formulată de ......... SRL și va anula procesul-verbal nr. 8634/27.04.2020, Raportul de atribuire nr. 8790/29.04.2020 și actele subsecvente acestuia, în partea ce privește ofertele admisibile. Consiliul va obliga autoritatea contractantă să reevalueze aceste oferte, atât din punct de vedere tehnic cât și financiar, conform motivării, în termen de maxim 15 zile de la primirea prezentei decizii. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Conexează cele două contestații formulate de ......... SRL, în contradictoriu cu .......... Respinge excepția lipsei competenței materiale a CNSC, în soluționarea contestațiilor, invocată de autoritatea contractantă. Consiliul ia act de renunțare la prima contestație, ce face obiectul dosarului nr. 807/C3/2020. Admite, în parte, contestația nr. 350/04.”04”.2020 și anulează procesul-verbal nr. 8634/27.04.2020, Raportul de atribuire nr. 8790/29.04.2020 și actele subsecvente acestuia, în partea ce privește ofertele admisibile. Obligă autoritatea contractantă să reevalueze aceste oferte, atât din punct de vedere tehnic cât și financiar, conform motivării, în termen de maxim 15 zile de la primirea prezentei decizii. 12
Respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere privind reevaluarea, de către Consiliu, a ofertelor. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 101/2016, cu modificările la zi. 13
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.