AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 436/2020

SIEMENS HEALTHCARE SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA SF.SPIRIDON IASI

Decizia CNSC nr. 436/C2/375 din 18.03.2020

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 436/C2/375 din 18.03.2020

Data din document
2020-03-18
Complet
C2

Obiectul procedurii

având ca obiect “Aparatură medicală”, cod CPV 33100000- Echipamente medicale (Rev.2), s-a solicitat: 1.- Obligarea autorităţii contractante la suspendarea procedurii de atribuire pe parcursul soluţionării acestei contestaţii; 2. - Obligarea autorităţii contractante la adoptarea unui set de măsuri de remediere a deficiențelor documentaţiei de atribuire sesizate prin 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația înregistrată la CNSC sub nr. 5733/17.02.2020, formulată de SIEMENS HEALTHCARE SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SF. SPIRIDON IAȘI, în calitate de autoritate contractantă, respectiv capetele de cerere regăsite la punctele a), b), c), e), f), g), h) și l) din contestație și va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, să implementeze măsurile de remediere evocate prin punctul de vedere nr. 14498/09.03.2020, prin publicarea acestora în SEAP, pentru a fi aduse la cunoștința tuturor operatorilor economici interesați de participarea la această procedură de atribuire, și să stabilească o nouă dată de depunere a ofertelor, cu respectarea prevederilor art. 153 din Legea nr. 98/2016. Respinge, ca nefondate, capetele de cerere regăsite la punctele d), i), j), k), m) și n) din contestație, precum și solicitarea subsidiară de anulare a procedurii de atribuire a lotului 3, …
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 436/2020

Decizie CNSC
An dosar: 2020Înregistrare: 8569Data înregistrării: 2020-03-04
ContestatorSIEMENS HEALTHCARE SRLCUI 36153005
Autoritate contractantăSPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA SF.SPIRIDON IASI

2020_436_2020_Decizie_436.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 9.463 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 436/C2/375 Data: 18.03.2020 Prin contestația nr. 10853/03.03.2020, înregistrată la CNSC sub nr. 8569/04.03.2020, formulată de SIEMENS HEALTHCARE SRL, cu sediul în București, str. Preciziei nr. 24, Centrul pentru Sprijinirea Afacerilor “West Gate Business Center”, et. 4, birourile nr. 4.01-5.05, sector 6, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/7694/2016, având CUI 36153005, reprezentată legal prin Florin Niculescu și Radu Leocovici – administratori, împotriva documentației de atribuire aferentă lotului 3 – Angiograf monoplan pentru investiții de tip cardiac – 2 buc, conform caietului de sarcini, elaborată de SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SF. SPIRIDON IAȘI, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Iași, Bd. Independenței nr. 1, județul Iași, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, organizată în vederea încheierii unui acord-cadru pe loturi având ca obiect “Aparatură medicală”, cod CPV 33100000- Echipamente medicale (Rev.2), s-a solicitat: 1.- Obligarea autorităţii contractante la suspendarea procedurii de atribuire pe parcursul soluţionării acestei contestaţii; 2. - Obligarea autorităţii contractante la adoptarea unui set de măsuri de remediere a deficiențelor documentaţiei de atribuire sesizate prin 1

§ 2

prezenta, prin modificarea cerinţelor tehnice astfel încât orice ofertant să aibă dreptul egal la procedură: a) - Cu privire la cerinţa Rotația motorizată a standului trebuie să permită poziţionare liberă a sistemului pentru poziții suplimentare ale braţului C: minim ±90 grade (să descrie un cerc de minim 180 grade la capul pacientului din cadrul caietului de sarcini, solicităm modificarea în: Rotația standului trebuie să permită poziţionare liberă a sistemului pentru poziții suplimentare ale braţului Q: minim 180 grad să descrie un cerc de minim 180 grade la capul pacientului; b) - Cu privire la cerinţa Angulație Cranio/Caudală cu braţul C în poziție frontală: minim ±90 grade, din cadrul caietului de sarcini, solicităm modificarea în Angulație Cranio/Caudală cu braţul C în poziţie frontală: minim ±45 grade; c) - Cu privire la cerința Rotație LAO / RAO cu braţul C în poziţie laterală a mesei: minim ±90 grade, din cadrul caietului de sarcini, solicităm modificarea în Rotație LAO/RAO cu brațul C în poziţie laterală a mesei; minim ±4-5 grade; d) - Cu privire la cerința Angulație Cranio/Caudală cu braţul C în poziție laterală a mesei: minim ±120 grade, din cadrul caietului de sarcini, solicităm modificarea în Angulație Cranio/Caudală cu braţul C în poziţie laterală a mesei: minim ±15 grade; e) - Cu privire la cerinţa Dispozitiv anticoliziune contactless pentru mişcările sistemului, integrat în sistem, care protejează pacientul de contact neaşteptat cu următoarele componente ale sistemului: detector, tub Rx, etc., din cadrul caietului de sarcini, solicităm modificarea în Dispozitiv anticoliziune pentru mişcările sistemului, integrat în sistem, care protejează pacientul de contact neaşteptat cu următoarele componente ale sistemului: detector, tub Rx. etc.; f) - Cu privire la cerinţa Acoperire fluoroscopică de minim 190 cm, din cadrul caietului de sarcini, solicităm modificarea în Acoperire fluoroscopică de minim 187 cm; g) - Cu privire la cerinţa Filtre adiţionale de Cu echivalent pentru reducerea dozei de iradiere cu filtru adiţional maxim selectabil de minim 1 mm Cu: vă rugam specificaţi", din cadrul caietului de sarcini, solicităm modificarea în Filtre adiţionale de Cu echivalent pentru reducerea dozei de iradiere cu filtru adiţional maxim selectabil de minim 0.9 mm Cu: vă rugăm specificaţi; h)- Cu privire la cerinţa Câmpul vizual (FOV - Field of View) selectabil pe minim 8 formate vă rugăm specificaţi formatele disponibile), din cadrul caietului de sarcini, solicităm modificarea în Câmpul vizual (FOV - Field of View) selectabil pe minim 6 formate (vă rugăm specificați formatele disponibile); i)- Cu privire la cerinţa Posibilitate de poziţionare și deplasare flexibilă a suportului de monitor pe un domeniu de minim 300 x 300 cm, cu posibilitate de deplasare motorizată pe verticală de minim 30 cm, din cadrul caietului de sarcini, solicităm modificarea în Posibilitate de poziţionare și deplasare flexibilă a suportului de monitor pe un 2

§ 3

domeniu de minim 300 x 300 cm. cu posibilitate de deplasare pe verticală de minim 30 cm; j)- Cu privire la cerinţa Monitor LCD color plat de înaltă rezoluţie, cu diagonală de minim 140 cm (56 inch), pentru afişarea simultană de imagini multiple cu diferite formate, inclusiv a: [...], din cadrul caietului de sarcini, solicităm modificarea în Monitor LCD color plat de înaltă rezoluţie, cu diagonală de minim 139.5 cm (55 inch). pentru afișarea simultană de imagini multiple cu diferite formate, inclusiv a: [...]; k)- Cu privire la cerinţa 2x Monitor color LCD pentru afişarea imaginilor clinice în camera de comandă: - dimensiune: minim 24 inch diagonal; - rezoluţie: minim 1900 x 1000 pixeli; [...], din cadrul caietului de sarcini, solicităm modificarea în 2x Monitor color LCD pentru afişarea imaginilor clinice în camera de comandă: - dimensiune: minim 19 inch diagonal: - rezoluţie: minim 1280x1024 pixeli: [...]; l)- Cu privire la cerinţa următoarele informaţii trebuie să poată fi afişate în camera de examinare: - geometria sistemului; - doza de radiaţie, - măsurători și afişare doza de suprafaţă și doză cumulată; - FOV (camp vizual); - Afisajul grafic al dozei într-o anumită zonă anatomică, din cadrul caietului de sarcini, solicităm modificarea în "Următoarele informații trebuie să poată fi afişate în camera de examinare: - geometria sistemului: - doza de radiaţie. - măsurători si afişare doza de suprafaţa si doza cumulata: - FOV (camp vizual); m)- Solicităm eliminarea cerinţei din cadrul caietului de sarcini: Angiografia de rotație cu dublu ax (angulatie și rotație) pentru obţinerea de imagini de diagnostic a arterelor coronare într-o singură execuţie de achiziţie (single run) pentru reducerea cantității de substanță de contrast precum și reducerea dozei de iradiere; n)- Solicităm eliminarea din caietul de sarcini a întregului capitol 17. "Sistem IVUS & FFR integrat în angiograf. Tehnologie de investigare prin ecografie intravasculară IVUS digitală" și a tuturor cerinţelor aferente acestui capitol; 3.- Obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire în baza cerințelor modificate ale documentației de atribuire în acord cu cererile subscrisei din această contestație și la luarea tuturor măsurilor necesare pentru a permite operatorilor economici interesați accesul nerestricţionat la procedură. În subsidiar, - Anularea procedurii deoarece este restrictivă pentru toți operatorii economici în ceea ce privește specificaţiile echipamentului "APARATURĂ MEDICALĂ - lot 3 - Angiograf monoplan pentru intervenții de tip cardiac si criteriile de performanță, acestea fiind orientate către un singur producător, în speţă Philips Medical Systems (Philips)”. Prin Încheierea nr. 474/C2/373,375/12.03.2020, Consiliul a dispus disjungerea dosarului nr. 373/2020, având ca obiect contestația 3

§ 4

formulată cu privire la loturile 1 și 3, de GENERAL MEDICAL SYSTEMS ROMÂNIA SRL, acesta fiind în stare de judecată, de dosarul nr. 375/2020, având ca obiect contestația formulată în cadrul aceleiași proceduri, de către SIEMENS HEALTHCARE SRL, cu privire la lotul 3. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația înregistrată la CNSC sub nr. 5733/17.02.2020, formulată de SIEMENS HEALTHCARE SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SF. SPIRIDON IAȘI, în calitate de autoritate contractantă, respectiv capetele de cerere regăsite la punctele a), b), c), e), f), g), h) și l) din contestație și va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, să implementeze măsurile de remediere evocate prin punctul de vedere nr. 14498/09.03.2020, prin publicarea acestora în SEAP, pentru a fi aduse la cunoștința tuturor operatorilor economici interesați de participarea la această procedură de atribuire, și să stabilească o nouă dată de depunere a ofertelor, cu respectarea prevederilor art. 153 din Legea nr. 98/2016. Respinge, ca nefondate, capetele de cerere regăsite la punctele d), i), j), k), m) și n) din contestație, precum și solicitarea subsidiară de anulare a procedurii de atribuire a lotului 3, contestat. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 4