AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 377/2020

RAAM ELENI CONSTRUCT SRL în contradictoriu cu PRIMARIA COMUNEI GAVANESTI

Decizia CNSC nr. 377/C2/340 din 10.03.2020

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 377/C2/340 din 10.03.2020

Data din document
2020-03-10
Complet
C2

Obiectul procedurii

având ca obiect „Modernizare sediu Primărie, Comuna Găvănești, Jud. Olt”, s-a solicitat anularea comunicării susmenționată și a deciziei prin care oferta depusă de S.C. RAAM ELENI CONSTRUCT S.R.L. a fost declarată inacceptabilă, precum și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1/2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Admite contestația depusă de S.C. RAAM ELENI CONSTRUCT S.R.L., în contradictoriu cu COMUNA GĂVĂNEȘTI (prin PRIMĂRIA COMUNEI GĂVĂNEȘTI), anulează raportul procedurii nr.617/25.02.2020, în ceea ce privește evaluarea ofertei depusă de S.C. RAAM ELENI CONSTRUCT S.R.L., precum și actele subsecvente. Obligă autoritatea contractantă să reevalueze oferta menționată, în considerarea celor arătate în motivare, în termen de 15 zile de la primirea prezentei. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate. 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 377/2020

Decizie CNSC
An dosar: 2020Înregistrare: 7860Data înregistrării: 2020-02-28
ContestatorRAAM ELENI CONSTRUCT SRLCUI 16607654
Autoritate contractantăPRIMARIA COMUNEI GAVANESTI

2020_377_2020_Decizie_377.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.556 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 377/C2/340 Data: 10.03.2020 Prin contestația nr.42/28.02.2020, înregistrată la C.N.S.C. sub nr.7860/28.02.2020, formulată de S.C. RAAM ELENI CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în localitatea Dobretu, Str.Horezu Vechi nr.79, Jud.Olt, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr.J28/484/2012, având CUI RO 30532131, reprezentată legal prin administrator Badea Alexandru Sorinel, împotriva comunicării rezultatului procedurii de atribuire nr.618/25.02.2020, transmisă de către COMUNA GĂVĂNEȘTI (prin PRIMĂRIA COMUNEI GĂVĂNEȘTI), cu sediul în Găvănești, Str.Decindea nr.6, Jud.Olt, în calitate de autoritatea contractantă, în cadrul procedurii de atribuire simplificată, a contractului de lucrări având ca obiect „Modernizare sediu Primărie, Comuna Găvănești, Jud. Olt”, s-a solicitat anularea comunicării susmenționată și a deciziei prin care oferta depusă de S.C. RAAM ELENI CONSTRUCT S.R.L. a fost declarată inacceptabilă, precum și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1/2

§ 2

Admite contestația depusă de S.C. RAAM ELENI CONSTRUCT S.R.L., în contradictoriu cu COMUNA GĂVĂNEȘTI (prin PRIMĂRIA COMUNEI GĂVĂNEȘTI), anulează raportul procedurii nr.617/25.02.2020, în ceea ce privește evaluarea ofertei depusă de S.C. RAAM ELENI CONSTRUCT S.R.L., precum și actele subsecvente. Obligă autoritatea contractantă să reevalueze oferta menționată, în considerarea celor arătate în motivare, în termen de 15 zile de la primirea prezentei. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate. 2