Decizie 316/2020
Decizie CNSC2020_316_2020_Decizie_316.pdf
Document CNSC
VALEX ORIZONT SRL în contradictoriu cu PRIMARIA COMUNEI JUCU
Decizia CNSC nr. 316/C2/181 din 28.02.2020
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect "Proiectare și execuţie: Construire locuinţe sociale şi amenajări exterioare, comuna Jucu, judeţul Cluj", s-a solicitat anularea înscrisului susmenționat și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei tehnice depusă de S.C. DECORINT S.R.L. raportat la cerinţele documentației de atribuire și la legislaţia în vigoare. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, 1/2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite contestația depusă de Asocierea formată din S.C. VALEX ORIZONT S.R.L. – S.C. CONSTRUROM S.A. – S.C. IULIA BOSS S.R.L.- S.C. PROIECT CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA S.R.L., în contradictoriu cu COMUNA JUCU, anulează raportul procedurii de atribuire nr.1026/03.02.2020, în ceea ce privește evaluarea ofertei depusă de Asocierea formată din DECORINT S.R.L. și MEDINSTAL PROIECTARE INSTALAȚII PROTECȚIA MEDIULUI S.R.L. și actele subsecvente acestuia. Obligă COMUNA JUCU să procedeze la reevaluarea ofertei menționată, în considerarea celor arătate în motivare, în termen de 15 zile de la primirea prezentei. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2020_316_2020_Decizie_316.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 316/C2/181 Data: 28.02.2020 Prin contestația nr.12/10.02.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr.4961/10.02.2020, formulată de S.C. VALEX ORIZONT S.R.L., cu sediul în Tohat, Oraș Ulmeni nr.93, jud.Maramureş, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr.J24/516/2011, având CUI RO 28527931, reprezentantă legal de administrator Valean Alexandru, în calitate de lider al asocierii formată din S.C. VALEX ORIZONT S.R.L. – S.C. CONSTRUROM S.A. – S.C. IULIA BOSS S.R.L.- S.C. PROIECT CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA S.R.L., împotriva raportului procedurii de atribuire nr.1026/03.02.2020, emis de către COMUNA JUCU (prin PRIMĂRIA COMUNEI JUCU), cu sediul în localitatea Jucu de Sus, Str.Jucu de Sus nr.112, jud.Cluj, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect "Proiectare și execuţie: Construire locuinţe sociale şi amenajări exterioare, comuna Jucu, judeţul Cluj", s-a solicitat anularea înscrisului susmenționat și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei tehnice depusă de S.C. DECORINT S.R.L. raportat la cerinţele documentației de atribuire și la legislaţia în vigoare. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, 1/2
CONSILIUL DECIDE: Admite contestația depusă de Asocierea formată din S.C. VALEX ORIZONT S.R.L. – S.C. CONSTRUROM S.A. – S.C. IULIA BOSS S.R.L.- S.C. PROIECT CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA S.R.L., în contradictoriu cu COMUNA JUCU, anulează raportul procedurii de atribuire nr.1026/03.02.2020, în ceea ce privește evaluarea ofertei depusă de Asocierea formată din DECORINT S.R.L. și MEDINSTAL PROIECTARE INSTALAȚII PROTECȚIA MEDIULUI S.R.L. și actele subsecvente acestuia. Obligă COMUNA JUCU să procedeze la reevaluarea ofertei menționată, în considerarea celor arătate în motivare, în termen de 15 zile de la primirea prezentei. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate. 2