Decizie 198/2020
Decizie CNSC2020_198_2020_Decizie_198.pdf
Document CNSC
S.C. PROMETAL LOGISTIC S.R.L. în contradictoriu cu APA PROD S.A. DEVA
Decizia CNSC nr. 198/C7/18 din 05.02.2020
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Extinderea rețelelor de canalizare în Pestișu Mare”, se solicită constatarea faptului că oferta contestatorului este acceptabilă, anularea decizia entității contractante comunicată prin adresa nr. 37/03.01.2020, prin care ofertantul a fost înștiințat că oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă și a actelor subsecvente în ce privește evaluarea ofertelor, precum și obligarea entității contractante la reevaluarea ofertelor. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către asocierea S.C. PROMETAL LOGISTIC S.R.L. – S.C. EUROSTREI S.R.L., reprezentată prin S.C. PROMETAL LOGISTIC S.R.L. (lider de asociere), cu sediul în Deva, Str. Horea, nr. 68, județul Hunedoara, în contradictoriu cu entitatea contractantă APA PROD S.A. DEVA, cu sediul în Deva, Str. Calea Zarandului, nr. 43, județul Hunedoara, cod poștal 330092. Anulează Procesul-verbal nr. 2 înregistrat sub nr. 36/03.01.2020 privind evaluarea garanţiei de participare, a informaţiilor din DUAE si a documentelor care ii însoţesc, precum si îndeplinirea cerinţelor de calificare, precum și actului subsecvent, precum și toate actele subsecvente inclusiv adresa entității contractante de comunicare a respingerii ofertei asocierii S.C. PROMETAL LOGISTIC S.R.L. – S.C. EUROSTREI S.R.L. Obligă APA PROD S.A. DEVA. la reevaluarea ofertei depusă de asocierea S.C. PROMETAL LOGISTIC S.R.L. – S.C. EUROSTREI S.R.L. cu respectarea întocmai a celor consemnate mai sus, …Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2020_198_2020_Decizie_198.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 198/C7/18 Data: 05.02.2020 Prin contestația nr. 1/08.01.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 978/10.01.2020, formulată de către asocierea S.C. PROMETAL LOGISTIC S.R.L. – S.C. EUROSTREI S.R.L., reprezentată prin S.C. PROMETAL LOGISTIC S.R.L. (lider de asociere), cu sediul în Deva, Str. Horea, nr. 68, județul Hunedoara, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J20/1028/2013, având CIF 32471561, atribut fiscal RO, reprezentată legal prin dl. Attila Magyari, în calitate de Administrator, împotriva rezultatului procedurii, comunicat prin adresa nr. 37/03.01.2020, emisă de către APA PROD S.A. DEVA, cu sediul în Deva, Str. Calea Zarandului, nr. 43, județul Hunedoara, cod poștal 330092, în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, organizată în vederea încheierii acordului-cadru de achiziție publică de lucrări, având ca obiect „Extinderea rețelelor de canalizare în Pestișu Mare”, se solicită constatarea faptului că oferta contestatorului este acceptabilă, anularea decizia entității contractante comunicată prin adresa nr. 37/03.01.2020, prin care ofertantul a fost înștiințat că oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă și a actelor subsecvente în ce privește evaluarea ofertelor, precum și obligarea entității contractante la reevaluarea ofertelor. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, 1
CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către asocierea S.C. PROMETAL LOGISTIC S.R.L. – S.C. EUROSTREI S.R.L., reprezentată prin S.C. PROMETAL LOGISTIC S.R.L. (lider de asociere), cu sediul în Deva, Str. Horea, nr. 68, județul Hunedoara, în contradictoriu cu entitatea contractantă APA PROD S.A. DEVA, cu sediul în Deva, Str. Calea Zarandului, nr. 43, județul Hunedoara, cod poștal 330092. Anulează Procesul-verbal nr. 2 înregistrat sub nr. 36/03.01.2020 privind evaluarea garanţiei de participare, a informaţiilor din DUAE si a documentelor care ii însoţesc, precum si îndeplinirea cerinţelor de calificare, precum și actului subsecvent, precum și toate actele subsecvente inclusiv adresa entității contractante de comunicare a respingerii ofertei asocierii S.C. PROMETAL LOGISTIC S.R.L. – S.C. EUROSTREI S.R.L. Obligă APA PROD S.A. DEVA. la reevaluarea ofertei depusă de asocierea S.C. PROMETAL LOGISTIC S.R.L. – S.C. EUROSTREI S.R.L. cu respectarea întocmai a celor consemnate mai sus, a documentației de atribuire și a legislației aplicabile privind achizițiile sectoriale, în termen de 10 de zile de la data primirii prezentei decizii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 2