Decizie 2223/2019
Decizie CNSC2019_2223_2019_Decizie_2223.pdf
Document CNSC
GENERALCONSTRUCT SA în contradictoriu cu AGENTIA NATIONALA PENTRU LOCUINTE BUCURESTI
Decizia CNSC nr. 2223/C1/2585 din 09.12.2019
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect atribuirea contractului „Contract de proiectare și execuție lucrări aferent obiectivului de investiție «Locuințe pentru tineri, destinate închirierii, jud. Neamț, comuna Săvinești, strada General Buniș»”, cod CPV: 45211100-0, s-a solicitat anularea deciziei autorității contractante comunicată prin adresa nr. 26997/27.11.2019 și obligarea acesteia la adoptarea de măsuri de remediere. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, 1Verifică pasajul în context →
DECIDE: Respinge ca inadmisibilă contestația depusă de SC GENERALCONSTRUCT SA, în contradictoriu cu autoritatea contractantă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2019_2223_2019_Decizie_2223.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea
Consiliului
Național
de
Soluționare
a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2223/C1/2585 Data: 09.12.2019 Prin contestația nr. 607/02.12.2019, înregistrată la CNSC sub nr. 49357/03.12.2019, formulată de SC GENERALCONSTRUCT SA, în calitatea de Lider al Asocierii SC GENERAL CONSTRUCT SA – SC INTERACTIVE DESIGN SRL, cu sediul în Piatra Neamț, bd. Dacia, nr. 6A, jud. Neamț, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J27/193/1992, având cod unic de înregistrare RO2040290, reprezentată prin administrator special, împotriva deciziei autorității contractante comunicată prin adresa nr. 26997/27.11.2019, emisă de către AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Bd. Unirii nr.61, bloc F3, sector 3, București, în cadrul procedurii simplificate având ca obiect atribuirea contractului „Contract de proiectare și execuție lucrări aferent obiectivului de investiție «Locuințe pentru tineri, destinate închirierii, jud. Neamț, comuna Săvinești, strada General Buniș»”, cod CPV: 45211100-0, s-a solicitat anularea deciziei autorității contractante comunicată prin adresa nr. 26997/27.11.2019 și obligarea acesteia la adoptarea de măsuri de remediere. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, 1
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge ca inadmisibilă contestația depusă de SC GENERALCONSTRUCT SA, în contradictoriu cu autoritatea contractantă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare. 2