AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1883/2019

S.C. MINERO REMEDIATION S.R.L. în contradictoriu cu COMPANIA NATIONALA A CUPRULUI

Decizia CNSC nr. 1883/C7/2244 din 28.10.2019

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1883/C7/2244 din 28.10.2019

Data din document
2019-10-28
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect „Executarea în comun a activităților de exploatare a deșeurilor miniere din Halda Valea Bloju, urmată de ecologizare – perimetrul Minier Brad, județul Hunedoara”, se solicită admiterea contestației, modificarea în parte a raportului comisiei de negociere nr. 3112/17.10.2019 în sensul reanalizării ofertei sale și acordarea punctajului corect, conform criteriilor cuprinse în caietul de sarcini și constatarea faptului că punctajul său este mai mare de 60 puncte, iar oferta este calificată pentru încheierea contractului de asociere cu autoritatea contractantă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția lipsei competenței materiale a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor în soluționarea contestației formulată de S.C. MINERO REMEDIATION S.R.L., invocată din oficiu. Declină soluționarea contestației depusă de către S.C. MINERO REMEDIATION S.R.L., cu sediul în București, str. Nicolae Oncescu nr…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite excepția lipsei competenței materiale a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor în soluționarea contestației formulată de S.C. MINERO REMEDIATION S.R.L., invocată din oficiu. Declină soluționarea contestației depusă de către S.C. MINERO REMEDIATION S.R.L., cu sediul în București, str. Nicolae Oncescu nr. 9A, bloc 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1883/2019

Decizie CNSC
An dosar: 2019Înregistrare: 42649Data înregistrării: 2019-10-23
ContestatorS.C. MINERO REMEDIATION S.R.L.CUI 39328217
Autoritate contractantăCOMPANIA NATIONALA A CUPRULUI

2019_1883_2019_Decizie_1883.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.220 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1883/C7/2244 Data: 28.10.2019 Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent din 23.10.2019, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 42649/23.10.2019, formulată de către S.C. MINERO REMEDIATION S.R.L., cu sediul în București, str. Nicolae Oncescu nr. 9A, bloc 110, et. 1, ap. 8, camera 1, sectorul 6, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/6497/2018, având CUI 39328217, reprezentată convențional prin avocat Linda Mărgineanu, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, str. Biserica Pantelimon nr. 4, sectorul 2, împotriva raportului comisiei de negociere nr. 3112/17.10.2019, emis de către C.N.C.A.F. MINVEST S.A. DEVA, cu sediul în Deva, Piața Unirii nr. 9, județul Hunedoara, în cadrul procedurii de selecție a unui investitor, organizată în vederea asocierii în participație, având ca obiect „Executarea în comun a activităților de exploatare a deșeurilor miniere din Halda Valea Bloju, urmată de ecologizare – perimetrul Minier Brad, județul Hunedoara”, se solicită admiterea contestației, modificarea în parte a raportului comisiei de negociere nr. 3112/17.10.2019 în sensul reanalizării ofertei sale și acordarea punctajului corect, conform criteriilor cuprinse în caietul de sarcini și constatarea faptului că punctajul său este mai mare de 60 puncte, iar oferta este calificată pentru încheierea contractului de asociere cu autoritatea contractantă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția lipsei competenței materiale a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor în soluționarea contestației formulată de S.C. MINERO REMEDIATION S.R.L., invocată din oficiu. Declină soluționarea contestației depusă de către S.C. MINERO REMEDIATION S.R.L., cu sediul în București, str. Nicolae Oncescu nr. 9A, bloc 1

§ 2

110, et. 1, ap. 8, camera 1, sectorul 6, reprezentată convențional prin avocat Linda Mărgineanu, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, str. Biserica Pantelimon nr. 4, sectorul 2, în contradictoriu cu C.N.C.A.F. MINVEST S.A. DEVA, cu sediul în Deva, Piața Unirii nr. 9, județul Hunedoara, către TRIBUNALUL BUCUREŞTI - SECŢIA A II- A DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL, cu sediul în București, bd. Unirii nr. 37, sectorul 3. Dispune trimiterea dosarului către această instanță judecătorească. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Bogdan-Marius BOGHIU Bianca-Laura POPESCU Alina-Oana OPRIŞAN Redactată în 4 (patru) exemplare, conține 4 (patru) pagini. 2