AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1834/2019

S.C. TITAN EDILITARA S.R.L. în contradictoriu cu SPITAL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA "PIUS BRINZEU\

Decizia CNSC nr. 1834/C7/1913 din 21.10.2019

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1834/C7/1913 din 21.10.2019

Data din document
2019-10-21
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect „Prestări servicii de preparare și livrare – asigurare a hranei”, se solicită, în principal, eliminarea factorului de evaluare „Spațiul de preparare al alimentației”, iar, pe cale de consecință, obligarea autorității contractante la stabilirea criteriului de atribuire prin aplicarea unor factori de evaluare care au legătură directă cu natura și obiectul acordului-cadru ce urmează să fie atribuit și care reflectă un avantaj pe care aceasta îl poate obține prin utilizarea factorului de evaluare respectiv, iar în subsidiar, anularea procedurii de atribuire, în cazul în care Consiliul nu poate lua nicio altă măsură de remediere sau măsura ar afecta principiile prevăzute de legislația în materia achizițiilor publice. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către S.C. TITAN EDILITARA S.R.L., cu sediul în Brăila, str. Mi…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către S.C. TITAN EDILITARA S.R.L., cu sediul în Brăila, str. Mihai Eminescu nr. 56, județul Brăila, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ „PIUS BRÎNZEU” TIMIŞOARA, cu sediul în Timișoara, str. Liviu Rebreanu nr. 156, 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1834/2019

Decizie CNSC
An dosar: 2019Înregistrare: 36598Data înregistrării: 2019-09-18
ContestatorS.C. TITAN EDILITARA S.R.L.CUI 11605016
Autoritate contractantăSPITAL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA "PIUS BRINZEU\

2019_1834_2019_Decizie_1834.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.798 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1834/C7/1913 Data: 21.10.2019 Prin contestația nr. 895/18.09.2019, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 36598/18.09.2019, formulată de către S.C. TITAN EDILITARA S.R.L., cu sediul în Brăila, str. Mihai Eminescu nr. 56, județul Brăila, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J09/73/1999, având CUI RO11605016, împotriva documentației de atribuire, emisă de către SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ „PIUS BRÎNZEU” TIMIŞOARA, cu sediul în Timișoara, str. Liviu Rebreanu nr. 156, județul Timiș, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Prestări servicii de preparare și livrare – asigurare a hranei”, se solicită, în principal, eliminarea factorului de evaluare „Spațiul de preparare al alimentației”, iar, pe cale de consecință, obligarea autorității contractante la stabilirea criteriului de atribuire prin aplicarea unor factori de evaluare care au legătură directă cu natura și obiectul acordului-cadru ce urmează să fie atribuit și care reflectă un avantaj pe care aceasta îl poate obține prin utilizarea factorului de evaluare respectiv, iar în subsidiar, anularea procedurii de atribuire, în cazul în care Consiliul nu poate lua nicio altă măsură de remediere sau măsura ar afecta principiile prevăzute de legislația în materia achizițiilor publice. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către S.C. TITAN EDILITARA S.R.L., cu sediul în Brăila, str. Mihai Eminescu nr. 56, județul Brăila, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ „PIUS BRÎNZEU” TIMIŞOARA, cu sediul în Timișoara, str. Liviu Rebreanu nr. 156, 1

§ 2

județul Timiș și dispune eliminarea factorului de evaluare „spațiul de preparare al alimentației” din cadrul criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț”. Obligă autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ „PIUS BRÎNZEU” TIMIŞOARA ca, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii prezentei decizii, să remedieze documentația de atribuire, prin eliminarea factorului de evaluare „spațiul de preparare al alimentației” și prin reconfigurarea criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț”, cu luarea în considerare a celor precizate anterior în motivare. Obligă autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ „PIUS BRÎNZEU” TIMIŞOARA ca, în cadrul aceluiași termen, să aducă la cunoștința tuturor operatorilor economici interesați măsurile de remediere dispuse, prin publicarea lor în SEAP. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Bogdan-Marius BOGHIU Bianca-Laura POPESCU Isabela-Maria GAVRILĂ 2

§ 3

Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 10 (zece) pagini. 3