Decizie 1818/2019
Decizie CNSC2019_1818_2019_Decizie_1818.pdf
Document CNSC
PROPER DESIGN SRL în contradictoriu cu COMPANIA MUNICIPALA CIMITIRE BUCURESTI SA
Decizia CNSC nr. 1818/C7/2136 din 17.10.2019
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de elaborare documentații în vederea obținerii Autorizației de Securitate la Incendiu”, se reclamă faptul că societatea declarată câștigătoare nu apare pe listele actualizate ale persoanelor autorizate de către IGSU pentru proiectare, în conformitate cu OMAI nr. 87/2019, criteriu prin care alte două societăți au fost eliminate la concluziile procesului verbal de analiză. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1Verifică pasajul în context →
Admite excepţia lipsei competenţei materiale a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în soluționarea contestației formulată de S.C. PROPER DESIGN S.R.L., invocată din oficiu. Declină soluţionarea contestației depusă de către S.C. PROPER DESIGN S.R.L., cu sediul în cu sediul București, str. Vlad Județul, nr. 60, sector 3, în contradictoriu cu COMPANIA MUNICIPALĂ CIMITIRE BUCUREȘTI S.A., cu sediul în B-dul Regina Maria, nr. 86-88, sector 4, către TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA A-II-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, cu sediul în București, B-dul Unirii, nr. 37, sector 3, cod poștal 030823. Dispune trimiterea dosarului către această instanţă judecătorească. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2019_1818_2019_Decizie_1818.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1818/C7/2136 Data: 17.10.2019 Prin contestaţia nr. 21/11.10.2019 înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 40754/11.10.2019, depusă de către S.C. PROPER DESIGN S.R.L., cu sediul București, str. Vlad Județul, nr. 60, sector 3, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/9627/2017, având CIF 37785140, atribut fiscal RO, împotriva procesului verbal nr. 4957/09.10.2019 comunicat participanților pe e- mail în data de 10.10.2019, act emis de către autoritatea contractantă COMPANIA MUNICIPALĂ CIMITIRE BUCUREȘTI S.A., cu sediul în B-dul Regina Maria, nr. 86-88, sector 4, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de achiziție directă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică servicii având ca obiect „Servicii de elaborare documentații în vederea obținerii Autorizației de Securitate la Incendiu”, se reclamă faptul că societatea declarată câștigătoare nu apare pe listele actualizate ale persoanelor autorizate de către IGSU pentru proiectare, în conformitate cu OMAI nr. 87/2019, criteriu prin care alte două societăți au fost eliminate la concluziile procesului verbal de analiză. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1
Admite excepţia lipsei competenţei materiale a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în soluționarea contestației formulată de S.C. PROPER DESIGN S.R.L., invocată din oficiu. Declină soluţionarea contestației depusă de către S.C. PROPER DESIGN S.R.L., cu sediul în cu sediul București, str. Vlad Județul, nr. 60, sector 3, în contradictoriu cu COMPANIA MUNICIPALĂ CIMITIRE BUCUREȘTI S.A., cu sediul în B-dul Regina Maria, nr. 86-88, sector 4, către TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA A-II-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, cu sediul în București, B-dul Unirii, nr. 37, sector 3, cod poștal 030823. Dispune trimiterea dosarului către această instanţă judecătorească. 2