AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1376/2019

S.C. FAXMEDIA CONSULTING S.R.L. în contradictoriu cu CONSILIUL JUDETEAN SALAJ

Decizia CNSC nr. 1376/C7/1460 din 13.08.2019

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1376/C7/1460 din 13.08.2019

Data din document
2019-08-13
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect „Servicii de formare profesională, inclusiv elaborarea unui manual de proceduri operaționale și a unui ghid de bune practici pentru prevenirea și combaterea corupției la nivelul administrației publice locale, în cadrul proiectului «Sălajul spune NU corupției!»”, se solicită anularea adresei nr. 10179/12.07.2019 de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 10177/12.07.2019, reevaluarea DUAE prezentat de aceasta și admiterea ca fiind conform cu cerințele autorității contractante și continuarea procedurii de atribuire, precum și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția inadmisibilității contestației S.C. FAXMEDIA CONSULTING S.R.L., invocată de autoritatea contractantă CONSILIUL JUDEŢEAN SĂLAJ. Admite conte…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția inadmisibilității contestației S.C. FAXMEDIA CONSULTING S.R.L., invocată de autoritatea contractantă CONSILIUL JUDEŢEAN SĂLAJ. Admite contestația formulată de către S.C. FAXMEDIA CONSULTING S.R.L., cu sediul în Ploiești, str. Gh. Gr. Cantacuzino nr. 25C, județul 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1376/2019

Decizie CNSC
An dosar: 2019Înregistrare: 28299Data înregistrării: 2019-07-23
ContestatorS.C. FAXMEDIA CONSULTING S.R.L.CUI 15185560
Autoritate contractantăCONSILIUL JUDETEAN SALAJ

2019_1376_2019_Decizie_1376.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.972 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1376/C7/1460 Data: 13.08.2019 Prin contestația nr. 66/19.07.2019, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 28299/23.07.2019, formulată de către S.C. FAXMEDIA CONSULTING S.R.L., cu sediul în Ploiești, str. Gh. Gr. Cantacuzino nr. 25C, județul Prahova, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J29/177/2003, având CUI RO 15185560, reprezentată convențional prin expert achiziții publice Mihaela Tudorache, împotriva adresei nr. 10179/12.07.2019, de comunicare a rezultatului procedurii, emisă de către CONSILIUL JUDEŢEAN SĂLAJ, cu sediul în Zalău, str. 1 Decembrie 1918 nr. 12, județul Sălaj, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect „Servicii de formare profesională, inclusiv elaborarea unui manual de proceduri operaționale și a unui ghid de bune practici pentru prevenirea și combaterea corupției la nivelul administrației publice locale, în cadrul proiectului «Sălajul spune NU corupției!»”, se solicită anularea adresei nr. 10179/12.07.2019 de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 10177/12.07.2019, reevaluarea DUAE prezentat de aceasta și admiterea ca fiind conform cu cerințele autorității contractante și continuarea procedurii de atribuire, precum și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția inadmisibilității contestației S.C. FAXMEDIA CONSULTING S.R.L., invocată de autoritatea contractantă CONSILIUL JUDEŢEAN SĂLAJ. Admite contestația formulată de către S.C. FAXMEDIA CONSULTING S.R.L., cu sediul în Ploiești, str. Gh. Gr. Cantacuzino nr. 25C, județul 1

§ 2

Prahova, în contradictoriu cu autoritatea contractantă CONSILIUL JUDEŢEAN SĂLAJ, cu sediul în Zalău, str. 1 Decembrie 1918 nr. 12, județul Sălaj. Anulează, în parte, procesul-verbal de evaluare nr. 10151 din 12.07.2019, în referire la oferta depusă de către S.C. FAXMEDIA CONSULTING S.R.L., anulează, în parte, raportul procedurii nr. 10177 din 12.07.2019, în referire la oferta depusă de către S.C. FAXMEDIA CONSULTING S.R.L. și la decizia de anulare a procedurii de atribuire, precum și toate actele subsecvente acestuia. Obligă CONSILIUL JUDEŢEAN SĂLAJ ca, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii prezentei decizii, să reia procedura de atribuire și să reevalueze oferta depusă de către S.C. FAXMEDIA CONSULTING S.R.L., să reverifice documentele depuse de acesta în îndeplinirea cerinței minime de calificare privind experiența similară, în acord cu cele reținute în motivare. Admite cererea formulată de către S.C. FAXMEDIA CONSULTING S.R.L. privind obligarea CONSILIULUI JUDEŢEAN SĂLAJ la plata cheltuielilor efectuate cu soluționarea contestației și obligă CONSILIUL JUDEŢEAN SĂLAJ la plata către S.C. FAXMEDIA CONSULTING S.R.L. a sumei de 2222 lei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 2