Decizie 857/2019
Decizie CNSC2019_857_2019_Decizie_857.pdf
Document CNSC
MUNTEANU LIVIU MIHAI în contradictoriu cu COMUNA SADU
Decizia CNSC nr. 857/C10/923 din 30.05.2019
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Închiriere pășune disponibilă DUDURUG, în suprafață totală de 168,59 ha”, de către COMUNA SADU (PRIMĂRIA COMUNEI SADU), cu sediul în Comuna Sadu, str. Inocențiu Micu Klein nr. 36, județul Sibiu, s- a solicitat: anularea actului autorității contractante, respectiv, anularea procesului verbal al ședinței de atribuire a pășunii și obligarea autorității de a lua măsurile necesare în vederea remedierii neregularităților, în conformitate cu art. 2 și 3 din Legea nr. 101/2016; totodată s-a solicitat suspendarea încheierii contractului de închiriere. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 declină competența de soluționare a contestației formulată de către MUNTEANU LIVIU MIHAI în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA SADU (PRIMĂRIA COMUNEI SADU) în favoarea TRIBUNALULUI 1/2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 declină competența de soluționare a contestației formulată de către MUNTEANU LIVIU MIHAI în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA SADU (PRIMĂRIA COMUNEI SADU) în favoarea TRIBUNALULUI 1/2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2019_857_2019_Decizie_857.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 857/C10/923 Data: 30.05.2019 Prin contestația înregistrată la Consiliu sub nr. 19098/23.05.2019, formulată de MUNTEANU LIVIU MIHAI, cu domiciliul în Comuna Sadu, str. Prundului nr. 14, județul Sibiu, având CNP 1881104323526, reprezentat prin Cabinet de Avocat ”Lupea Alexandra Maria”, cu biroul în Sibiu, str. Andrei Șaguna nr. 9, parter, județul Sibiu, privind procedura de licitație deschisă cu strigare organizată în baza Hotărârii Consiliului Local al Comunei Sadu nr. 37/2019, pentru atribuirea contractului având ca obiect „Închiriere pășune disponibilă DUDURUG, în suprafață totală de 168,59 ha”, de către COMUNA SADU (PRIMĂRIA COMUNEI SADU), cu sediul în Comuna Sadu, str. Inocențiu Micu Klein nr. 36, județul Sibiu, s- a solicitat: anularea actului autorității contractante, respectiv, anularea procesului verbal al ședinței de atribuire a pășunii și obligarea autorității de a lua măsurile necesare în vederea remedierii neregularităților, în conformitate cu art. 2 și 3 din Legea nr. 101/2016; totodată s-a solicitat suspendarea încheierii contractului de închiriere. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 declină competența de soluționare a contestației formulată de către MUNTEANU LIVIU MIHAI în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA SADU (PRIMĂRIA COMUNEI SADU) în favoarea TRIBUNALULUI 1/2
SIBIU - SECŢIA A II-A CIVILĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL. Dispune trimiterea de îndată a dosarului către această instanță judecătorească, potrivit art. 12 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Fără cale de atac. 2