Decizie 700/2019
Decizie CNSC2019_700_2019_Decizie_700.pdf
Document CNSC
STEAUA POLARĂ SRL în contradictoriu cu COMUNA GOICEA
Decizia CNSC nr. 700/C3/329 din 06.05.2019
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „achiziția de costume populare și instrumente muzicale cadrul proiectului Dotarea Căminului Cultural din comuna Goicea, județul Dolj”, LOT 1, cu anunț de participare nr. 178252, publicat în SEAP la 22.08.2017, s-a solicitat Consiliului suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației pe fond, anularea actului atacat și a oricăror acte subsecvente acestuia și obligarea autorității contractante la evaluarea propunerii sale financiare. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de STEAUA POLARĂ SRL, în contradictoriu cu COMUNA GOICEA, și anulează rezultatul procedurii 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de STEAUA POLARĂ SRL, în contradictoriu cu COMUNA GOICEA, și anulează rezultatul procedurii 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2019_700_2019_Decizie_700.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 700/C3/329 Data: 06.05.2019 Prin contestația nr. 13/01.03.2019, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 7929/04.03.2019, înaintată de STEAUA POLARĂ SRL, cu sediul în Tismana, sat Vâlcele, județul Gorj, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J18/564/1992, având CUI 2177417, reprezentată legal prin Cotan Gabriel – administrator, formulată împotriva actului administrativ nr. 251/ 04.02.2019, reprezentând comunicare rezultat evaluare ofertă financiară, emisă de COMUNA GOICEA, cu sediul în Goicea, județul Dolj, în calitate de autoritate contractantă în procedura, licitație deschisă, organizată în vederea încheierii unui contract de achiziție publică având ca obiect „achiziția de costume populare și instrumente muzicale cadrul proiectului Dotarea Căminului Cultural din comuna Goicea, județul Dolj”, LOT 1, cu anunț de participare nr. 178252, publicat în SEAP la 22.08.2017, s-a solicitat Consiliului suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației pe fond, anularea actului atacat și a oricăror acte subsecvente acestuia și obligarea autorității contractante la evaluarea propunerii sale financiare. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de STEAUA POLARĂ SRL, în contradictoriu cu COMUNA GOICEA, și anulează rezultatul procedurii 1
consemnat în procesul-verbal nr. 177/28.01.2019 și adresa de comunicare nr. 251/04.02.2019, în partea ce privește respingerea ofertei contestatoarei. Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii, prin reevaluarea ofertei contestatoarei, în termen de 15 zile. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare, conform cu dispozițiile art. 28 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 101/2016. 2