Decizie 562/2019
Decizie CNSC2019_562_2019_Decizie_562.pdf
Document CNSC
GRAZY PRICE MEDICAL IMPORT EXPORT SRL în contradictoriu cu INSTITUTUL INIMII DE URGENTA PENTRU BOLI CARDIOVASCULARE"NICULAE STANCIOIU" CLUJ-NAPOCA
Decizia CNSC nr. 562/C7/427 din 11.04.2019
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Consumabile medicale” – Lot 13 – „Traductori simpli de presiune tip PVB” și Lot 16 – „Traductori dubli de presiune” contestate, se solicită constatarea caracterului neconform și/sau inacceptabil al ofertei declarată câştigătoare și analizarea acestei oferte prin prisma cerinţelor caietului de sarcini și a dispoziţiilor legale aplicabile, anularea comunicării nr. 3214/12.03.2019 privind rezultatul procedurii, obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei depusă de contestator şi la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire, cu respectarea întocmai a documentaţiei de atribuire/achiziție şi a legislaţiei aplicabile privind achiziţiile publice, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației, iar în subsidiar, în măsura în care nu pot fi dispuse măsuri de remediere, obligarea autorităţii contractante la anularea procedurii de atribuire. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către S.C. GRAZY PRICE MEDICAL IMPORT EXPORT S.R.L., cu sediul în Timișoara, Str. Mircea cel Bătrân, bl. 81, et. 3, ap. 7, județul Timiș, în contradictoriu cu autoritatea contractantă INSTITUTUL INIMII DE URGENȚĂ PENTRU BOLI CARDIOVASCULARE „NICULAE STĂNCIOIU”, cu sediul în Cluj-Napoca, Calea Moților, nr. 19-21, județul Cluj, cod poștal 400001. Anulează în parte raportul procedurii de atribuire, în referire la loturile 13 și 16, precum și actele subsecvente, respectiv adresele autorității contractante de comunicare a rezultatului procedurii în partea aferentă loturilor 13 și 16 Obligă INSTITUTUL INIMII DE URGENȚĂ PENTRU BOLI CARDIOVASCULARE „NICULAE STĂNCIOIU” la reevaluarea ofertelor depuse de către S.C. GADAGROUP ROMANIA S.R.L. pentru Lotul nr. 13- Traductori simpli de presiune tip PVB și de S.C. ALPHA MEDICAL S.R.L. pentru lotul 16 -Traductori dubli de presiune și la emiterea unui nou raport al procedurii, cu respectarea întocmai a…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2019_562_2019_Decizie_562.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 562/C7/427 Data: 11.04.2019 Prin contestația nr. 067/14.03.2019, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 9659/14.03.2019, formulată de către S.C. GRAZY PRICE MEDICAL IMPORT EXPORT S.R.L., cu sediul în Timișoara, Str. Mircea cel Bătrân, bl. 81, et. 3, ap. 7, județul Timiș, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J35/4137/2005, având CIF 18258178, atribut fiscal RO, reprezentată legal prin dl. Ghanem Said, împotriva rezultatului procedurii, comunicat prin adresa nr. 3214/12.03.2019, emisă de către INSTITUTUL INIMII DE URGENȚĂ PENTRU BOLI CARDIOVASCULARE „NICULAE STĂNCIOIU”, cu sediul în Cluj-Napoca, Calea Moților, nr. 19-21, județul Cluj, cod poștal 400001, având CIF 4617719, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, organizată în vederea atribuirii contractului de furnizare având ca obiect „Consumabile medicale” – Lot 13 – „Traductori simpli de presiune tip PVB” și Lot 16 – „Traductori dubli de presiune” contestate, se solicită constatarea caracterului neconform și/sau inacceptabil al ofertei declarată câştigătoare și analizarea acestei oferte prin prisma cerinţelor caietului de sarcini și a dispoziţiilor legale aplicabile, anularea comunicării nr. 3214/12.03.2019 privind rezultatul procedurii, obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei depusă de contestator şi la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire, cu respectarea întocmai a documentaţiei de atribuire/achiziție şi a legislaţiei aplicabile privind achiziţiile publice, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației, iar în subsidiar, în măsura în care nu pot fi dispuse măsuri de remediere, obligarea autorităţii contractante la anularea procedurii de atribuire. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. 1
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către S.C. GRAZY PRICE MEDICAL IMPORT EXPORT S.R.L., cu sediul în Timișoara, Str. Mircea cel Bătrân, bl. 81, et. 3, ap. 7, județul Timiș, în contradictoriu cu autoritatea contractantă INSTITUTUL INIMII DE URGENȚĂ PENTRU BOLI CARDIOVASCULARE „NICULAE STĂNCIOIU”, cu sediul în Cluj-Napoca, Calea Moților, nr. 19-21, județul Cluj, cod poștal 400001. Anulează în parte raportul procedurii de atribuire, în referire la loturile 13 și 16, precum și actele subsecvente, respectiv adresele autorității contractante de comunicare a rezultatului procedurii în partea aferentă loturilor 13 și 16 Obligă INSTITUTUL INIMII DE URGENȚĂ PENTRU BOLI CARDIOVASCULARE „NICULAE STĂNCIOIU” la reevaluarea ofertelor depuse de către S.C. GADAGROUP ROMANIA S.R.L. pentru Lotul nr. 13- Traductori simpli de presiune tip PVB și de S.C. ALPHA MEDICAL S.R.L. pentru lotul 16 -Traductori dubli de presiune și la emiterea unui nou raport al procedurii, cu respectarea întocmai a celor consemnate mai sus, a documentației de atribuire și a legislației aplicabile privind achizițiile publice, în termen de 10 de zile de la data primirii prezentei decizii. După reevaluarea ofertelor și întocmirea noului raport, INSTITUTUL INIMII DE URGENȚĂ PENTRU BOLI CARDIOVASCULARE „NICULAE STĂNCIOIU” va comunica ofertanților rezultatul reevaluării, potrivit legislației achizițiilor publice. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 2