Decizie 519/2019
Decizie CNSC2019_519_2019_Decizie_519.pdf
Document CNSC
RINO GUARD SRL în contradictoriu cu OFICIUL NATIONAL DE PREVENIRE SI COMBATERE A SPALARII BANILOR
Decizia CNSC nr. 519/C11/528 din 04.04.2019
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „SERVICII DE PAZĂ ȘI CONTROL ACCES LA SEDIUL ONPCSB ÎN PERIOADA APRILIE-DECEMBRIE 2019”, s-a solicitat anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii și a tuturor actelor subsecvente acestuia precum și obligarea autorității contractante la adoptarea de măsuri de remediere constând în reevaluarea ofertelor financiare ale celorlalți ofertanți. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția de necompetență materială a Consiliului, invocată din oficiu, și declină competența de soluționare a contestației formulată de RINO GUARD SRL, în contradictoriu cu OFICIUL NAȚIONAL DE PREVENIRE ȘI COMBATERE A SPĂLĂRII BANILOR, în favoarea TRIBUNALULUI IALOMIȚA.Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite excepția de necompetență materială a Consiliului, invocată din oficiu, și declină competența de soluționare a contestației formulată de RINO GUARD SRL, în contradictoriu cu OFICIUL NAȚIONAL DE PREVENIRE ȘI COMBATERE A SPĂLĂRII BANILOR, în favoarea TRIBUNALULUI IALOMIȚA.Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2019_519_2019_Decizie_519.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 519/C11/528 Data: 04.04.2019 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 11657/28.03.2019, formulată de RINO GUARD SRL, cu sediul în Amara, str. Oituz nr. 30, județul Ialomița, și cu sediu de corespondență în municipiul Slobozia, str. Constantin Dobrogeanu Gherea nr. 2-3, etaj 3, camera 1, județul Ialomița, înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J21/266/2015, având CUI RO 34844748, reprezentată legal de Voicu Nicolae – administrator, împotriva rezultatului procedurii elaborat de OFICIUL NAȚIONAL DE PREVENIRE ȘI COMBATERE A SPĂLĂRII BANILOR, cu sediul în București, str. General Ion Florescu nr. 1, sector 3, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „SERVICII DE PAZĂ ȘI CONTROL ACCES LA SEDIUL ONPCSB ÎN PERIOADA APRILIE-DECEMBRIE 2019”, s-a solicitat anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii și a tuturor actelor subsecvente acestuia precum și obligarea autorității contractante la adoptarea de măsuri de remediere constând în reevaluarea ofertelor financiare ale celorlalți ofertanți. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepția de necompetență materială a Consiliului, invocată din oficiu, și declină competența de soluționare a contestației formulată de RINO GUARD SRL, în contradictoriu cu OFICIUL NAȚIONAL DE PREVENIRE ȘI COMBATERE A SPĂLĂRII BANILOR, în favoarea TRIBUNALULUI IALOMIȚA.
Dispune trimiterea de îndată a dosarului către această instanță de judecată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Fără cale de atac. 2/2