AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 293/2019

GHERVAN GROUP SRL în contradictoriu cu UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMISOARA

Decizia CNSC nr. 293/C4/240 din 28.02.2019

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 293/C4/240 din 28.02.2019

Data din document
2019-02-28
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect “Reabilitare pardoseli camere – Complexul Studenţesc, Căminul 1C”, organizată de către UNIVERSITATEA POLITEHNICĂ TIMIŞOARA, cu sediul în Timişoara, Piaţa Victoriei nr. 2, judeţul Timiş, în calitate de autoritate contractantă, s-a criticat decizia autorităţii contractante de respingere a ofertei sale. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, potrivit cărora „Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluţionării contestaţiei, de renunţarea la aceasta de către contestator”, Consiliul ia act de renunţarea la contestaţia formulată de 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, potrivit cărora „Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluţionării contestaţiei, de renunţarea la aceasta de către contestator”, Consiliul ia act de renunţarea la contestaţia formulată de 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 293/2019

Decizie CNSC
An dosar: 2019Înregistrare: 6045Data înregistrării: 2019-02-18
ContestatorGHERVAN GROUP SRLCUI 21384028
Autoritate contractantăUNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMISOARA

2019_293_2019_Decizie_293.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.110 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 293/C4/240 Data: 28.02.2019 Prin contestaţia nr. 1376/15.02.2019, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 6045/18.02.2019, formulată de SC GHERVAN GROUP SRL, cu sediul în Ghilad nr. 677, judeţul Timiş, înregistrată la Oficiul Registrul Comerţului sub nr. J35/1097/2007, având CUI 21384028, împotriva procedurii simplificate online privind atribuirea contractului de lucrări având ca obiect “Reabilitare pardoseli camere – Complexul Studenţesc, Căminul 1C”, organizată de către UNIVERSITATEA POLITEHNICĂ TIMIŞOARA, cu sediul în Timişoara, Piaţa Victoriei nr. 2, judeţul Timiş, în calitate de autoritate contractantă, s-a criticat decizia autorităţii contractante de respingere a ofertei sale. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, potrivit cărora „Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluţionării contestaţiei, de renunţarea la aceasta de către contestator”, Consiliul ia act de renunţarea la contestaţia formulată de 1

§ 2

către SC GHERVAN GROUP SRL, în contradictoriu cu UNIVERSITATEA POLITEHNICĂ TIMIŞOARA. 2