AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 274/2019

TZMO ROMANIA SRL în contradictoriu cu INSTITUTUL ONCOLOGIC PROF DR ALEXANDRU TRESTIOREANU BUCURESTI

Decizia CNSC nr. 274/C8/187 din 25.02.2019

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 274/C8/187 din 25.02.2019

Data din document
2019-02-25
Complet
C8

Obiectul procedurii

având ca obiect „Materiale sanitare”, s-a solicitat obligarea autorităţii contractante la remedierea caietului de sarcini aferent loturilor 11 și 13, precum și modificarea specificaţiilor tehnice în sensul prezentei contestații. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1/2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Admite excepția tardivității contestației depusă de S.C. TZMO ROMÂNIA S.R.L. și, pe cale de consecință, respinge contestația depusă de acesta, în contradictoriu INSTITUTUL ONCOLOGIC Prof.Dr. ALEXANDRU TRESTIOREANU, ca tardivă. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate. 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 274/2019

Decizie CNSC
An dosar: 2019Înregistrare: 4988Data înregistrării: 2019-02-11
ContestatorTZMO ROMANIA SRLCUI 9693687
Autoritate contractantăINSTITUTUL ONCOLOGIC PROF DR ALEXANDRU TRESTIOREANU BUCURESTICUI 4203709

2019_274_2019_Decizie_274.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.280 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 274/C8/187 Data: 25.02.2019 Prin contestaţia nr.521/11.02.2019, înregistrată la C.N.S.C. sub nr.4988/11.02.2019, formulată de S.C. TZMO ROMANIA S.R.L., cu sediul în Comuna Clinceni, Sat Olteni, Şos de Centură nr.3E, Judeţul Ilfov, înregistrată la Registrul Comerţului sub J23/6006/2018, având cod unic de înregistrare CIF R09693687, reprezentată legal de administrator Lucian Bala, împotriva caietului de sarcini, respectiv a specificațiilor tehnice aferente loturilor 11 și 13, elaborat de INSTITUTUL ONCOLOGIC Prof.Dr. ALEXANDRU TRESTIOREANU, cu sediul în București, Șos.Fundeni nr.252, sector 2, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, organizată, pe loturi, în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Materiale sanitare”, s-a solicitat obligarea autorităţii contractante la remedierea caietului de sarcini aferent loturilor 11 și 13, precum și modificarea specificaţiilor tehnice în sensul prezentei contestații. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1/2

§ 2

Admite excepția tardivității contestației depusă de S.C. TZMO ROMÂNIA S.R.L. și, pe cale de consecință, respinge contestația depusă de acesta, în contradictoriu INSTITUTUL ONCOLOGIC Prof.Dr. ALEXANDRU TRESTIOREANU, ca tardivă. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate. 2