Decizie 210/2019
Decizie CNSC2019_210_2019_Decizie_210.pdf
Document CNSC
EM PRIME CONSTRUCT SRL în contradictoriu cu COMUNA FULGA (PRIMĂRIA COMUNEI FULGA)
Decizia CNSC nr. 210/C5/30 din 12.02.2019
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Înființare rețea de canalizare în sistem centralizat în Comuna Fulga, Județul Prahova, Satele: Fulga de Sus și Fulga de Jos”, cod CPV 45232411-6 (Rev.2), inițiată de COMUNA FULGA, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna Fulga, str. Principală nr. 294, județul Prahova și a solicitat următoarele: „- (...) suspendarea judecății prezentei contestații până la soluționarea plângerii împotriva deciziei CNSC nr. 3053/C5/3195 având în vedere dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din Cod. proc. civ. motivat de faptul că pe rolul Curții de apel Ploiești a fost înregistrat dosarul nr. 775/42/2018 iar prezenta contestație are în vedere modalitatea de punere în executare a Deciziei CNSC contestată prin plângerea depusă astfel încât până la pronunțarea unei decizii definitive față de Decizia CNSC, considerăm că nu se poate verifica temeinicia contestației formulate; (...) 1/2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de asocierea SC EM PRIME CONSTRUCT SRL & SC ANDERSSEN SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA FULGA. Anulează raportul procedurii nr. 3494/27.12.2018 și toate actele subsecvente acestuia, respectiv adresele de comunicare a rezultatului procedurii. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, să pună în executare decizia CNSC nr. 3053/C5/3196 din 06.12.2018, în ceea ce privește Raportul expertului cooptat nr. 34/26.09.2018 și să procedeze la reevaluarea ofertei depusă de Asocierea SC CONI SRL și SPHERA BIROUL DE INVESTITII ȘI CONSULTANTĂ SRL, conform celor evocate în motivare. Respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind suspendarea soluționării contestației. Respinge ca inadmisibil capătul de cerere prin care contestatoarea solicită respingerea ofertei asocierii câștigătoare și declararea câștigătoare a ofertei sale. Împotriva prezentei decizii se po…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2019_210_2019_Decizie_210.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 210/C5/30 Data: 12.02.2019 Prin contestația FN, datată la 03.01.2019, înregistrată la Consiliu sub nr. 922/09.01.2019, asocierea SC EM PRIME CONSTRUCT SRL - SC ANDERSSEN SRL, cu sediul în municipiul București, str. Luică nr. 35/A, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/10567/2006, având CIF RO 18490045, reprezentată legal prin administrator Ioniță Daniel Florin și convențial, prin CABINET DE AVOCAT „CRISTINA TRĂILĂ”, din municipiul București, str. Sf. Elefterie nr. 25, et. 2, sector 5, unde solicită comunicarea actelor de procedură, a contestat adresa nr. 3507/18.12.2018 reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de atribuire „simplificată”, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică, având ca obiect „Înființare rețea de canalizare în sistem centralizat în Comuna Fulga, Județul Prahova, Satele: Fulga de Sus și Fulga de Jos”, cod CPV 45232411-6 (Rev.2), inițiată de COMUNA FULGA, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna Fulga, str. Principală nr. 294, județul Prahova și a solicitat următoarele: „- (...) suspendarea judecății prezentei contestații până la soluționarea plângerii împotriva deciziei CNSC nr. 3053/C5/3195 având în vedere dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din Cod. proc. civ. motivat de faptul că pe rolul Curții de apel Ploiești a fost înregistrat dosarul nr. 775/42/2018 iar prezenta contestație are în vedere modalitatea de punere în executare a Deciziei CNSC contestată prin plângerea depusă astfel încât până la pronunțarea unei decizii definitive față de Decizia CNSC, considerăm că nu se poate verifica temeinicia contestației formulate; (...) 1/2
- să dispuneți anularea rezultatului procedurii de atribuire, precum și procesul-verbal privind motivarea neluării în considerare a raportului expertului cooptat nr. 3490/27.12.2018, procesul-verbal nr. 3491/ 27.12.2018 și raportul procedurii nr. 3494/27.12.2018 publicate în SEAP în data de 28.12.2018, dar și a oricăror altor acte subsecvente acestora (...) dacă au fost emise de autoritatea contractantă și au dus la rezultatul procedurii de atribuire pe care îl contestăm și să anulați rezultatul procedurii de atribuire prin care a fost declarată acceptabilă și conformă oferta Asocierii SC CONI SRL și SPHERA BIROUL DE INVESTITII ȘI CONSULTANTĂ SRL, denumită în continuare Asocierea Coni, având în vedere faptul că oferta declarată câștigătoare este neconformă și/sau inacceptabilă așa cum rezultă și din documentele aflate la dosarul de achiziție publică; - continuarea procedurii de atribuire, anularea raportului procedurii de atribuire și a tuturor actelor care au reținut/au condus la acest rezultat contestat, obligarea autorității contractante la respingerea ofertei Asocierii SC CONI SRL și SPHERA BIROUL DE INVESTITII ȘI CONSULTANTĂ SRL precum și declararea Asocierii EM Prime, drept câștigător al procedurii, în temeiul art. 26 alin. (10) din Legea 101/2016”. CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de asocierea SC EM PRIME CONSTRUCT SRL & SC ANDERSSEN SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA FULGA. Anulează raportul procedurii nr. 3494/27.12.2018 și toate actele subsecvente acestuia, respectiv adresele de comunicare a rezultatului procedurii. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, să pună în executare decizia CNSC nr. 3053/C5/3196 din 06.12.2018, în ceea ce privește Raportul expertului cooptat nr. 34/26.09.2018 și să procedeze la reevaluarea ofertei depusă de Asocierea SC CONI SRL și SPHERA BIROUL DE INVESTITII ȘI CONSULTANTĂ SRL, conform celor evocate în motivare. Respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind suspendarea soluționării contestației. Respinge ca inadmisibil capătul de cerere prin care contestatoarea solicită respingerea ofertei asocierii câștigătoare și declararea câștigătoare a ofertei sale. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare. 2/2