Decizie 125/2019
Decizie CNSC2019_125_2018_Decizie_125.pdf
Document CNSC
SC TRUSTUL DE CONSTRUCȚII DROBETA SA în contradictoriu cu JUDEȚUL MEHEDINȚI (CONSILIUL JUDEȚEAN MEHEDINȚI)
Decizia CNSC nr. 125/C1/3601 din 25.01.2019
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect: „Proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru Modernizare DJ 606 B pe tronsonul DC22 – Bistrița (asfalt), L= 2,8 km”, cod CPV: 45233120-6, s-a solicitat: admiterea contestației; anularea raportului procedurii de atribuire, precum și a tuturor actelor subsecvente acestuia; obligarea autorității contractante de a relua procedura de atribuire de la faza analizei și verificării propunerilor tehnice, respectiv propunerea tehnică depusă, cu respectarea prevederilor legislației în vigoare, în materia achizițiilor publice. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: 1Verifică pasajul în context →
Respinge ca nefondată contestația formulată de către SC TRUSTUL DE CONSTRUCȚII DROBETA SA în contradictoriu cu JUDEȚUL MEHEDINȚI (CONSILIUL JUDEȚEAN MEHEDINȚI). Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare.Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2019_125_2018_Decizie_125.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 125/C1/3601 Data: 25.01.2019 Prin contestația nr. 1502/21.12.2018, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 52965/21.12.2018, formulată de SC TRUSTUL DE CONSTRUCȚII DROBETA SA, cu sediul în Magheru, comuna Breznița-Ocol, str. Principală, nr. 1, județul Mehedinți, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J25/396/2012, având cod unic de înregistrare RO 30711293, reprezentată legal prin administrator, împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr. 16768/18.12.2018, emisă de către JUDEȚUL MEHEDINȚI (CONSILIUL JUDEȚEAN MEHEDINȚI), cu sediul în Drobeta-Turnu Severin, str. Traian, nr. 89, județul Mehedinți, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, a contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Proiectare, asistență tehnică și execuție lucrări pentru Modernizare DJ 606 B pe tronsonul DC22 – Bistrița (asfalt), L= 2,8 km”, cod CPV: 45233120-6, s-a solicitat: admiterea contestației; anularea raportului procedurii de atribuire, precum și a tuturor actelor subsecvente acestuia; obligarea autorității contractante de a relua procedura de atribuire de la faza analizei și verificării propunerilor tehnice, respectiv propunerea tehnică depusă, cu respectarea prevederilor legislației în vigoare, în materia achizițiilor publice. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: 1
Respinge ca nefondată contestația formulată de către SC TRUSTUL DE CONSTRUCȚII DROBETA SA în contradictoriu cu JUDEȚUL MEHEDINȚI (CONSILIUL JUDEȚEAN MEHEDINȚI). Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare.