Decizie 82/2019
Decizie CNSC2019_82_2019_Decizie_82.pdf
Document CNSC
BIROU PROIECTARE METROPOLITANA SRL în contradictoriu cu PRIMARIA COMUNEI FARTATESTI
Decizia CNSC nr. 82/C5/58 din 17.01.2019
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de proiectare tehnică pentru obiectivul de investiții «Centru de îngrijire și asistență pentru persoane vârstnice Fârtățești, județul Vâlcea»”, cod CPV 71322000-1 (Rev.2), inițiată de COMUNA FÂRTĂȚEȘTI, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna Fârtățești, strada Fârtățești nr. 1, județul Vâlcea și a solicitat prelungirea termenului de depunere a ofertelor, obligarea autorității contractante de a pune la dispoziția ofertanților documentele solicitate, în vederea elaborării unei oferte ferme, precum și suspendarea procedurii de atribuire până la data publicării, în SICAP, a documentelor necesare pentru întocmirea ofertelor. 1/2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de SC BIROUL PROIECTARE METROPOLITANĂ SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA FÂRTĂȚEȘTI. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare. 2/2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2019_82_2019_Decizie_82.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 82/C5/58 Data: 17.01.2019 Prin contestația nr. 21/15.01.2019, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 1810/15.01.2019 și completată prin corespondența transmisă prin mijloace electronice (e- mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 2016/16.01.2019, SC BIROUL PROIECTARE METROPOLITANĂ SRL, cu sediul în municipiul Craiova, str. C.D. Fortunescu nr. 10, județul Dolj, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J16/269/2015, având CIF RO 34114743, reprezentată legal prin administrator Dumitru Nicu, a contestat refuzul autorității contractante de a răspunde la solicitarea de clarificări nr. 3 din data de 11.01.2019 și răspunsul acesteia din data de 10.01.2019 la solicitarea sa de clarificări, document emis în cadrul procedurii de atribuire „simplificată”, într-o singură etapă, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziției publică având ca obiect „Servicii de proiectare tehnică pentru obiectivul de investiții «Centru de îngrijire și asistență pentru persoane vârstnice Fârtățești, județul Vâlcea»”, cod CPV 71322000-1 (Rev.2), inițiată de COMUNA FÂRTĂȚEȘTI, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna Fârtățești, strada Fârtățești nr. 1, județul Vâlcea și a solicitat prelungirea termenului de depunere a ofertelor, obligarea autorității contractante de a pune la dispoziția ofertanților documentele solicitate, în vederea elaborării unei oferte ferme, precum și suspendarea procedurii de atribuire până la data publicării, în SICAP, a documentelor necesare pentru întocmirea ofertelor. 1/2
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de SC BIROUL PROIECTARE METROPOLITANĂ SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA FÂRTĂȚEȘTI. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare. 2/2