Decizie 3119/2018
Decizie CNSC2018_3119_2018_Decizie_3119.pdf
Document CNSC
S.C. GAFCO CONSTRUCT S.R.L. în contradictoriu cu PRIMARIA COMUNEI SENDRICENI
Decizia CNSC nr. 3119/C7/3370 din 17.12.2018
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Extindere, reabilitare, modernizare, dotare clădiri corp 1 și utilități Școală Primară «Victor Isăceanu» Pădureni, comuna Șendriceni, județul Botoșani”, s-a solicitat admiterea contestației, obligarea autorității contractante la respectarea prevederilor din fișa de date a achiziției, recunoașterea propunerii sale tehnice ca fiind conformă, precum și reevaluarea ofertelor din punct de vedere tehnic. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către S.C. GAFCO CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Lozna, str. Culturii nr. 36, județul Botoșani, în contradictoriu cu COMUNA ŞENDRICENI (PRIMĂRIA COMUNEI ŞENDRICENI), cu sediul în Șendriceni, str. Principală nr. 1, județul Botoșani, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către S.C. GAFCO CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Lozna, str. Culturii nr. 36, județul Botoșani, în contradictoriu cu COMUNA ŞENDRICENI (PRIMĂRIA COMUNEI ŞENDRICENI), cu sediul în Șendriceni, str. Principală nr. 1, județul Botoșani, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2018_3119_2018_Decizie_3119.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3119/C7/3370 Data: 17.12.2018 Prin contestația nr. 374/16.11.2018, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 47891/16.11.2018, formulată de către S.C. GAFCO CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Lozna, str. Culturii nr. 36, județul Botoșani, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J07/294/2007, având CUI 21731712, împotriva adresei nr. 7504/09.11.2018 de comunicare a rezultatului procedurii, emisă de către COMUNA ŞENDRICENI (PRIMĂRIA COMUNEI ŞENDRICENI), cu sediul în Șendriceni, str. Principală nr. 1, județul Botoșani, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări, având ca obiect „Extindere, reabilitare, modernizare, dotare clădiri corp 1 și utilități Școală Primară «Victor Isăceanu» Pădureni, comuna Șendriceni, județul Botoșani”, s-a solicitat admiterea contestației, obligarea autorității contractante la respectarea prevederilor din fișa de date a achiziției, recunoașterea propunerii sale tehnice ca fiind conformă, precum și reevaluarea ofertelor din punct de vedere tehnic. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de către S.C. GAFCO CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Lozna, str. Culturii nr. 36, județul Botoșani, în contradictoriu cu COMUNA ŞENDRICENI (PRIMĂRIA COMUNEI ŞENDRICENI), cu sediul în Șendriceni, str. Principală nr. 1, județul Botoșani, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 1
PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Bianca-Laura POPESCU Isabela-Maria GAVRILĂ Bogdan-Marius BOGHIU Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 14 (patrusprezece) pagini. 2