Decizie 2019/2018
Decizie CNSC2018_2019_2018_Decizie_2019.pdf
Document CNSC
GENERAL MEDICALS ACTIVE SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGU MUREȘ
Decizia CNSC nr. 2019/C8/2248 din 17.07.2018
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Material pentru suturi chirurgicale”, cod CPV: 33141125-2, s-a solicitat: -„remedierea în parte a Raportului intermediar prin reevaluarea ofertelor tehnice depuse de S.C. GENERAL MEDICALS ACTIVE S.R.L. şi anularea raportului de evaluare tehnică nr. 14756/14.06.2018, întocmit cu nerespectarea prevederilor legislaţiei în vigoare; - conform art. 22 alin 1, suspendarea procedurii de atribuire, până la soluţionarea prezentei contestaţii”. CONSILIUL DECIDE: 1Verifică pasajul în context →
Admite excepția tardivității contestației și, pe cale de consecință, respinge contestația formulată de S.C. GENERAL MEDICALS ACTIVE S.R.L., în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGU MUREȘ, ca tardivă. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare.Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2018_2019_2018_Decizie_2019.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2019/C8/2248 Data: 17.07.2018 Prin contestaţia „nr.334/07.04.2018”, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr.27438/05.07.2018, formulată de S.C. GENERAL MEDICALS ACTIVE S.R.L. cu sediul în Târgu Mureș, str.Arany János nr.4, ap.2, biroul 1, județul Mureș, înregistrată la ONRC sub nr.J26/647/2006, având CUI R018604735, reprezentantă legal prin administrator Alina Nicoleta Solovăstru, împotriva raportului intermediar al procedurii, emis de SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGU MUREȘ, cu sediul în Târgu Mureș, str. Gh. Marinescu nr. 50, județul Mureș, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii unui acord-cadru de furnizare având ca obiect „Material pentru suturi chirurgicale”, cod CPV: 33141125-2, s-a solicitat: -„remedierea în parte a Raportului intermediar prin reevaluarea ofertelor tehnice depuse de S.C. GENERAL MEDICALS ACTIVE S.R.L. şi anularea raportului de evaluare tehnică nr. 14756/14.06.2018, întocmit cu nerespectarea prevederilor legislaţiei în vigoare; - conform art. 22 alin 1, suspendarea procedurii de atribuire, până la soluţionarea prezentei contestaţii”. CONSILIUL DECIDE: 1
Admite excepția tardivității contestației și, pe cale de consecință, respinge contestația formulată de S.C. GENERAL MEDICALS ACTIVE S.R.L., în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGU MUREȘ, ca tardivă. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare.
2