Decizie 1941/2018
Decizie CNSC2018_1941_2018_Decizie_1941.pdf
Document CNSC
SHERIFF GUARD PROTECTION SRL | AKYLE SECURITY SRL în contradictoriu cu MINISTERUL TINERETULUI SI SPORTULUI
Decizia CNSC nr. 1941/C6/2110, 2115 din 10.07.2018
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „SERVICII DE PAZĂ”, cod CPV: 79713000-5 – Servicii de pază (Rev.2), s-au solicitat următoarele: „anularea documentului intitulat COMUNICAREA REZULTATULUI PROCEDURII emis cu nr. 7437/15.06.2018 și comunicat pe mail în data de 15.06.2018 prin care a fost declarată câștigătoare a procedurii oferta depusă de SC FALCON SECURITY SRL cu un tarif unitar de 12,00 lei /oră și a actelor subsecvente, inclusiv Raportul procedurii și să se dispună reanalizarea și reevaluarea ofertelor declarate admisibile clasate pe locurile 1, 2 ,3, 4 și 5, pe care le vom detalia în cele ce urmează, ce au fost depuse în cadrul prezentei proceduri, prin raportare la prevederile în vigoare în materia achizițiilor publice și în conformitate cu prevederile legale referitoare la respectarea obligațiilor salariate de plată care sunt în sarcina oricărui angajator și declararea câștigătoare dintre ofertele admisibile, cu respectarea criteriului de atribuire (…)”. 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția inadmisibilității contestației aparținând SC SHERIFF GUARD PROTECTION SRL, invocată de autoritatea contractantă. Respinge contestația formulată de SC AKYLE SECURITY SRL, cu sediul în satul Dudu, str. Orhideelor nr. 17D, camera 2, parter, comuna Chiajna, județul Ilfov, în contradictoriu cu autoritatea contractantă MINISTERUL TINERETULUI ȘI SPORTULUI, cu sediul în București, Str. Vasile Conta nr. 16, sector 2, pentru neconstituirea cauțiunii. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de SC SHERIFF GUARD PROTECTION SRL, cu sediul în București, str. Intrarea Horbotei nr. 12, bl. 1, ap. 26, sector 3, în contradictoriu cu autoritatea contractantă MINISTERUL TINERETULUI ȘI SPORTULUI. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2018_1941_2018_Decizie_1941.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. București, Str.Stavropoleos nr.6, sector 3, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +4 021 3104641, Fax. +4 021 3104642, +4 021 8900745, www. cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1941/C6/2110, 2115 Data: 10.07.2018 Prin contestația nr. 1132/19.06.2018, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 25139/20.06.2018, formulată de către SC SHERIFF GUARD PROTECTION SRL, cu sediul în București, str. Intrarea Horbotei nr. 12, bl. 1, ap. 26, sector 3, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/6971/2002, având CUI RO 14793194, împotriva adresei nr. 7437/15.06.2018 privind comunicarea rezultatului procedurii, emisă de MINISTERUL TINERETULUI ȘI SPORTULUI, cu sediul în București, Str. Vasile Conta nr. 16, sector 2, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată – într-o singură etapă, desfășurată online, în vederea atribuirii acordului cadru de servicii având ca obiect „SERVICII DE PAZĂ”, cod CPV: 79713000-5 – Servicii de pază (Rev.2), s-au solicitat următoarele: „anularea documentului intitulat COMUNICAREA REZULTATULUI PROCEDURII emis cu nr. 7437/15.06.2018 și comunicat pe mail în data de 15.06.2018 prin care a fost declarată câștigătoare a procedurii oferta depusă de SC FALCON SECURITY SRL cu un tarif unitar de 12,00 lei /oră și a actelor subsecvente, inclusiv Raportul procedurii și să se dispună reanalizarea și reevaluarea ofertelor declarate admisibile clasate pe locurile 1, 2 ,3, 4 și 5, pe care le vom detalia în cele ce urmează, ce au fost depuse în cadrul prezentei proceduri, prin raportare la prevederile în vigoare în materia achizițiilor publice și în conformitate cu prevederile legale referitoare la respectarea obligațiilor salariate de plată care sunt în sarcina oricărui angajator și declararea câștigătoare dintre ofertele admisibile, cu respectarea criteriului de atribuire (…)”. 1
Prin contestația nr. 538/MM/20.06.2018, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 25164/21.06.2018, SC AKYLE SECURITY SRL, cu sediul în satul Dudu, str. Orhideelor nr. 17D, camera 2, parter, comuna Chiajna, județul Ilfov, reprezentată legal de administrator Mandroc Ionel-Marian, critică adresa nr. 7444/15.06.2018 privind comunicarea rezultatului procedurii, emisă de către aceeași autoritate contractantă, în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, solicitând următoarele: „- Obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor Falcon Security SRL, Ok Guard SRL, International Centurion Garanty SRL, Queen Security SRL, SGPI Force SRL, Sheriff Guard Protection SRL, cu respectarea prevederilor legale și ale documentației de atribuire; - Anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii, anularea proceselor verbale de evaluare, a raportului procedurii și a tuturor actelor subsecvente”. Aplicând dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, pentru pronunțarea unei soluții unitare, Consiliul conexează cele două dosare. CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția inadmisibilității contestației aparținând SC SHERIFF GUARD PROTECTION SRL, invocată de autoritatea contractantă. Respinge contestația formulată de SC AKYLE SECURITY SRL, cu sediul în satul Dudu, str. Orhideelor nr. 17D, camera 2, parter, comuna Chiajna, județul Ilfov, în contradictoriu cu autoritatea contractantă MINISTERUL TINERETULUI ȘI SPORTULUI, cu sediul în București, Str. Vasile Conta nr. 16, sector 2, pentru neconstituirea cauțiunii. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de SC SHERIFF GUARD PROTECTION SRL, cu sediul în București, str. Intrarea Horbotei nr. 12, bl. 1, ap. 26, sector 3, în contradictoriu cu autoritatea contractantă MINISTERUL TINERETULUI ȘI SPORTULUI. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare. 2