AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1927/2018

TEHNIC-ASIST SRL în contradictoriu cu Comuna Hiliseu-Horia (Primaria Hiliseu-Horia)

Decizia CNSC nr. 1927/C4/1772 din 09.07.2018

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1927/C4/1772 din 09.07.2018

Data din document
2018-07-09
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect „Servicii de proiectare și execuție de lucrări pentru obiectivul de investiție “Modernizare drumuri de interes local în comuna Hilișeu-Horia, județul Botoșani”, s-a solicitat admiterea contestației formulată și, pe cale de consecință: - Anularea adresei de comunicare nr. 3047/16.05.2018; - Anularea deciziei autorității contractante prin care oferta Asocierii a fost declarată inacceptabilă și neconformă, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestei decizii, precum și a tuturor actelor subsecvente acesteia; 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația depusă de Asocierea SC TEHNIC ASIST SRL - SC CONS DRUM SRL, în contradictoriu cu COMUNA HILIȘEU-HORIA (PRIMĂRIA HILIȘEU-HORIA). Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire într-un termen de 15 zile de la comunicarea prezentei. Prezenta decizie este obligatorie, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, potrivit art. 29 din Legea nr. 101/2016. Redactată în 4 (patru) exemplare, conţine 14 (paisprezece) pagini. 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1927/2018

Decizie CNSC
An dosar: 2018Înregistrare: 20960Data înregistrării: 2018-05-25
ContestatorTEHNIC-ASIST SRLCUI 9871750
Autoritate contractantăComuna Hiliseu-Horia (Primaria Hiliseu-Horia)CUI 4524938

2018_1927_2018_Decizie_1927.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.290 caractere
§ 1

+ CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, București, cod poștal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 și +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1927/C4/1772 Data: 09.07.2018 Prin contestaţia nr. 1531/25.05.2018, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 21400/30.05.2018, înaintată de SC TEHNIC ASIST SRL, lider al asocierii SC TEHNIC ASIST - SC TASS INFRA LOGISTIC SRL - SC PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL, cu sediul în sat Cătămărești Deal, comuna Mihai Eminescu nr. 532, județul Botoșani, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J07/342/1997, CUI RO 9871750, reprezentată legal de Ing. Mirel Constantin Vlas, având funcția de Director General, formulată împotriva deciziei autorității contractante de a declara oferta sa ca find inacceptabilă și neconformă, decizie comunicată prin adresa nr. 3047/16.05.2018, precum și a refuzului autorității de a dispune măsurile de remediere solicitate, refuz comunicat Asocierii prin adresa nr. 3193/23.05.2018, emise de COMUNA HILIȘEU-HORIA (PRIMĂRIA HILIȘEU-HORIA), cu sediul în comuna Hilișeu-Horia, județul Botoșani, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii organizate în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Servicii de proiectare și execuție de lucrări pentru obiectivul de investiție “Modernizare drumuri de interes local în comuna Hilișeu-Horia, județul Botoșani”, s-a solicitat admiterea contestației formulată și, pe cale de consecință: - Anularea adresei de comunicare nr. 3047/16.05.2018; - Anularea deciziei autorității contractante prin care oferta Asocierii a fost declarată inacceptabilă și neconformă, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestei decizii, precum și a tuturor actelor subsecvente acesteia; 1

§ 2

- Anularea raportului procedurii de atribuire și a tuturor actelor subsecvente acestuia; - Anularea adresei de răspuns la notificarea prealabilă nr. 3193/23.05.2018; - Obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei Asocierii de la etapa verificării admisibilității acesteia. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația depusă de Asocierea SC TEHNIC ASIST SRL - SC CONS DRUM SRL, în contradictoriu cu COMUNA HILIȘEU-HORIA (PRIMĂRIA HILIȘEU-HORIA). Măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire într-un termen de 15 zile de la comunicarea prezentei. Prezenta decizie este obligatorie, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, potrivit art. 29 din Legea nr. 101/2016. Redactată în 4 (patru) exemplare, conţine 14 (paisprezece) pagini. 2