Decizie 1472/2018
Decizie CNSC2018_1472_2018_Decizie_1472.pdf
Document CNSC
NORD VEST INFRASTRUCTURA SI SERVICII SRL în contradictoriu cu JUDETUL MARAMURES (CONSILIUL JUDETEAN MARAMURES)
Decizia CNSC nr. 1472/C7/1575 din 05.06.2018
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări de construcții în cadrul proiectului „Reabilitare Drumul Nordului – Maramureș, Etapa I”, se solicită anularea comunicărilor privind rezultatul procedurii nr. 2624/117/360/19.04.2018 și nr. 3633/126/369/19.04.2018 prin care a fost comunicată măsura anulării procedurii de atribuire, anularea raportului procedurii nr. 3621/115/357/19.04.2018 în ceea ce privește decizia de anulare a procedurii, precum și obligarea autorității contractante la reluarea și finalizarea procedurii de atribuire prin desemnarea ofertei câștigătoare dintre cele declarate admisibile, conform legislației aplicabile și criteriilor de atribuire. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de către S.C. NORD VEST INFRASTRUCTURĂ ȘI SERVICII S.R.L., cu sediul social în Baia Mare, Str. Piața Minelor, nr. 5C, județul Maramureș, cod poștal 430322, în contradictoriu cu autoritatea contractantă JUDEȚUL MARAMUREȘ (CONSILIUL JUDEȚEAN MARAMUREȘ), cu sediul în Baia Mare, Str. Gheorghe Șincai, nr. 46, județul Maramureș, cod poștal 430311. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2018_1472_2018_Decizie_1472.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1472/C7/1575 Data: 05.06.2018 Prin contestația nr. 319/09.05.2018, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 18646/09.05.2018, formulată de către S.C. NORD VEST INFRASTRUCTURĂ ȘI SERVICII S.R.L., cu sediul social în Baia Mare, Str. Piața Minelor, nr. 5C, județul Maramureș, cod poștal 430322, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J24/756/2013, având CIF 32198209, atribut fiscal RO, reprezentată legal prin dl. Baltă Ionuț Petrișor, în calitate de membru al asocierii SINOHYDRO CORPORATION LIMITED – S.C. NORD VEST INFRASTRUCTURĂ ȘI SERVICII S.R.L., împotriva adreselor nr. 2624/117/360/19.04.2018 și nr. 3633/126/369/19.04.2018 de comunicare a rezultatului procedurii, emise de JUDEȚUL MARAMUREȘ (CONSILIUL JUDEȚEAN MARAMUREȘ), cu sediul în Baia Mare, Str. Gheorghe Șincai, nr. 46, județul Maramureș, cod poștal 430311, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări, având ca obiect „Proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări de construcții în cadrul proiectului „Reabilitare Drumul Nordului – Maramureș, Etapa I”, se solicită anularea comunicărilor privind rezultatul procedurii nr. 2624/117/360/19.04.2018 și nr. 3633/126/369/19.04.2018 prin care a fost comunicată măsura anulării procedurii de atribuire, anularea raportului procedurii nr. 3621/115/357/19.04.2018 în ceea ce privește decizia de anulare a procedurii, precum și obligarea autorității contractante la reluarea și finalizarea procedurii de atribuire prin desemnarea ofertei câștigătoare dintre cele declarate admisibile, conform legislației aplicabile și criteriilor de atribuire. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, 1
CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de către S.C. NORD VEST INFRASTRUCTURĂ ȘI SERVICII S.R.L., cu sediul social în Baia Mare, Str. Piața Minelor, nr. 5C, județul Maramureș, cod poștal 430322, în contradictoriu cu autoritatea contractantă JUDEȚUL MARAMUREȘ (CONSILIUL JUDEȚEAN MARAMUREȘ), cu sediul în Baia Mare, Str. Gheorghe Șincai, nr. 46, județul Maramureș, cod poștal 430311. 2