Decizie 1329/2018
Decizie CNSC2018_1329_2018_Decizie_1329.pdf
Document CNSC
HIDRO TECH SRL în contradictoriu cu APA CTTA SA ALBA
Decizia CNSC nr. 1329/C7/1048 din 18.05.2018
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Vane, hidranţi, robinete, fitinguri”, se solicită admiterea acesteia şi, pe cale de consecinţă, eliminarea din cuprinsul documentaţiei de atribuire a impunerii unor anumite certificări/avizări, emise de o anumită entitate (GSK) pentru protecţiile interioare şi exterioare ale vanelor sertar pana din fontă ductilă și modificarea şi/sau eliminarea menţiunilor din specificaţiile/fişele tehnice, referitoare la impunerea drept condiţie de admisibilitate a vanelor sertar pana din fontă ductilă, a deţinerii unei certificări /avizări, emisă doar de o anumită asociaţie privată – GSK,în condiţiile în care există standarde europene care reglementează cerinţele protecţiilor interioare şi exterioare ale vanelor sertar pana, EN 14901, în conformitate cu care şi alte organizaţii independente emit certificări, astfel încât specificaţia tehnică să fie întocmită în acord cu principiile concurenţei, al garantării tratamentului egal şi al nediscriminării operatorilor economici şi al utiliz…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite contestaţia formulată de către S.C. HIDRO TECH S.R.L., cu sediul social în Bacău, str. Ghioceilor, nr. 31, scara C, apartament 6, judeţul Bacău, în contradictoriu cu entitatea contractantă S.C. APA CTTA S.A. ALBA, cu sediul în Alba Iulia, str. Vasile Goldiş, nr. 3, judeţul Alba. Obligă S.C. APA CTTA S.A. ALBA ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să remedieze documentația de atribuire prin modificarea prevederilor caietului de sarcini, conform celor precizate în motivare. Obligă S.C. APA CTTA S.A. ALBA ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să aducă la cunoștința tuturor operatorilor economici interesați de participarea la prezenta procedură de atribuire despre măsurile de remediere adoptate, prin publicarea acestora în SEAP. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile de la comunicare. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2018_1329_2018_Decizie_1329.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1329/C7/1048 Data: 18.05.2018 Prin contestaţia nr. 67/28.03.2018, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 12806/29.03.2018, formulată de către S.C. HIDRO TECH S.R.L., cu sediul social în Bacău, str. Ghioceilor, nr. 31, scara C, apartament 6, judeţul Bacău, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J04/595/2004, având CUI RO 16283205, reprezentată legal prin Gabriel Cojocaru, în calitate de director general, împotriva documentaţiei de atribuire, elaborată de către APA CTTA S.A. ALBA, cu sediul în Alba Iulia, str. Vasile Goldiş, nr. 3, judeţul Alba, în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii de licitaţie deschisă, aplicată integral prin utilizarea mijloacelor electronice, organizată în vederea încheierii acordului cadru, având ca obiect „Vane, hidranţi, robinete, fitinguri”, se solicită admiterea acesteia şi, pe cale de consecinţă, eliminarea din cuprinsul documentaţiei de atribuire a impunerii unor anumite certificări/avizări, emise de o anumită entitate (GSK) pentru protecţiile interioare şi exterioare ale vanelor sertar pana din fontă ductilă și modificarea şi/sau eliminarea menţiunilor din specificaţiile/fişele tehnice, referitoare la impunerea drept condiţie de admisibilitate a vanelor sertar pana din fontă ductilă, a deţinerii unei certificări /avizări, emisă doar de o anumită asociaţie privată – GSK,în condiţiile în care există standarde europene care reglementează cerinţele protecţiilor interioare şi exterioare ale vanelor sertar pana, EN 14901, în conformitate cu care şi alte organizaţii independente emit certificări, astfel încât specificaţia tehnică să fie întocmită în acord cu principiile concurenţei, al garantării tratamentului egal şi al nediscriminării operatorilor economici şi al utilizării eficiente a fondurilor publice (art. 2, art. 155 şi art. 156 din Legea nr. 98/2016). 1
Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestaţia formulată de către S.C. HIDRO TECH S.R.L., cu sediul social în Bacău, str. Ghioceilor, nr. 31, scara C, apartament 6, judeţul Bacău, în contradictoriu cu entitatea contractantă S.C. APA CTTA S.A. ALBA, cu sediul în Alba Iulia, str. Vasile Goldiş, nr. 3, judeţul Alba. Obligă S.C. APA CTTA S.A. ALBA ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să remedieze documentația de atribuire prin modificarea prevederilor caietului de sarcini, conform celor precizate în motivare. Obligă S.C. APA CTTA S.A. ALBA ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să aducă la cunoștința tuturor operatorilor economici interesați de participarea la prezenta procedură de atribuire despre măsurile de remediere adoptate, prin publicarea acestora în SEAP. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile de la comunicare. 2