Decizie 1292/2018
Decizie CNSC2018_1292_2018_Decizie_1292.pdf
Document CNSC
CITADINA 98 SA în contradictoriu cu Comuna Lespezi
Decizia CNSC nr. 1292/C5/1069 din 16.05.2018
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul «Construcția, extinderea și/sau modernizarea rețelei de drumuri de interes local»”, cod CPV 45233120-6 (Rev.2), organizată de COMUNA LESPEZI (PRIMĂRIA COMUNEI LESPEZI), în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna Lespezi, județul Iași și a solicitat, în principal, eliminarea prevederilor restrictive, nelegale, contradictorii ale fișei de date a achiziției și ale caietului de sarcini privind procedura de atribuire, cu consecința modificării caietului de sarcini/fișei de date în conformitate cu prevederile legale în vigoare, iar, pe cale de consecință, decalarea termenului de depunere a ofertelor, iar în subsidiar, în măsura în care se va aprecia că nu pot fi dispuse măsuri de remediere, anularea procedurii de atribuire. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, 1/2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția privind lipsa calității de persoană vătămată a contestatoarei, invocată de autoritatea contractantă. Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de SC CITADINA 98 SA, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA LESPEZI. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 2/2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2018_1292_2018_Decizie_1292.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1292/C5/1069 Data: 16.05.2018 Prin contestația nr. 3578/02.04.2018, transmisă inițial, prin fax și ulterior, în original, prin poșta rapidă, înregistrată la Consiliu sub nr. 13085/02.04.2018, respectiv, sub nr. 13465/03.04.2018, SC CITADINA 98 SA, cu sediul în municipiul Galați, str. Siderurgiștilor nr. 7, mezanin 1, spațiul comercial nr. 2, bl. PS1B, sc. 4, județul Galați, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J17/179/1995, având CIF RO 1634561, reprezentată legal de Director General Mihai Labău, a contestat documentația de atribuire întocmită în cadrul procedurii de atribuire „simplificată” - într-o singură etapă, online, fără fază finală de licitație electronică, a contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul «Construcția, extinderea și/sau modernizarea rețelei de drumuri de interes local»”, cod CPV 45233120-6 (Rev.2), organizată de COMUNA LESPEZI (PRIMĂRIA COMUNEI LESPEZI), în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna Lespezi, județul Iași și a solicitat, în principal, eliminarea prevederilor restrictive, nelegale, contradictorii ale fișei de date a achiziției și ale caietului de sarcini privind procedura de atribuire, cu consecința modificării caietului de sarcini/fișei de date în conformitate cu prevederile legale în vigoare, iar, pe cale de consecință, decalarea termenului de depunere a ofertelor, iar în subsidiar, în măsura în care se va aprecia că nu pot fi dispuse măsuri de remediere, anularea procedurii de atribuire. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, 1/2
în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția privind lipsa calității de persoană vătămată a contestatoarei, invocată de autoritatea contractantă. Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de SC CITADINA 98 SA, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA LESPEZI. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 2/2