Decizie 976/2018
Decizie CNSC2018_976_2018_Decizie_976.pdf
Document CNSC
IMPERIAL PROCONSTRUCT SRL în contradictoriu cu ASOCIATIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARA CRISUL NEGRU
Decizia CNSC nr. 976/C9/920 din 16.04.2018
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
Prin contestația nr. 115/”19.03.2017”, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 11249/20.03.2018, depusă de SC Imperial Proconstruct SRL, cu sediul în localitatea Vărășeni nr. 191, comuna Răbăgani, județul Bihor, având CUI RO 16813956, număr de înregistrare în registrul comerțului J05/1791/2004, privind procedura simplificată online – într-o singură etapă, organizată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Crișul Negru, cu sediul în comuna Dobrești nr. 5/A, sat Hidișel, județul Bihor, în vederea atribuirii contractului de Lucrări pentru proiectul intitulat “Modernizarea drumurilor și străzilor din A.D.I. Crișul Negru, județul Bihor”, cod CPV: 45233120-6 Lucrări de construcție de drumuri (Rev.2), contestatoarea a solicitat suspendarea procedurii de atribuire, precum și a oricărei decizii luate de autoritatea contractantă, până la soluționarea contestației, anularea adresei de comunicare intermediară a rezultatului evaluării tehnice nr. 120/08.03.2018,…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2018_976_2018_Decizie_976.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, București, cod poștal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 și +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 976 / C9 / 920 Data: 16.04.2018 Prin contestația nr. 115/”19.03.2017”, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 11249/20.03.2018, depusă de SC Imperial Proconstruct SRL, cu sediul în localitatea Vărășeni nr. 191, comuna Răbăgani, județul Bihor, având CUI RO 16813956, număr de înregistrare în registrul comerțului J05/1791/2004, privind procedura simplificată online – într-o singură etapă, organizată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Crișul Negru, cu sediul în comuna Dobrești nr. 5/A, sat Hidișel, județul Bihor, în vederea atribuirii contractului de Lucrări pentru proiectul intitulat “Modernizarea drumurilor și străzilor din A.D.I. Crișul Negru, județul Bihor”, cod CPV: 45233120-6 Lucrări de construcție de drumuri (Rev.2), contestatoarea a solicitat suspendarea procedurii de atribuire, precum și a oricărei decizii luate de autoritatea contractantă, până la soluționarea contestației, anularea adresei de comunicare intermediară a rezultatului evaluării tehnice nr. 120/08.03.2018, a răspunsului autorității contractante la notificarea prealabilă nr. 127/14.03.2018 și a tuturor documentelor subsecvente din cadrul procedurii în ceea ce privește deciziile evaluării ofertei depuse de contestatoare, precum și reevaluarea propunerii tehnice depuse de SC Imperial Proconstruct SRL. Capătul de cerere privind suspendarea procedurii din contestația nr. 115/”19.03.2017”, înregistrată la Consiliu cu nr. 11249/20.03.2018, a fost respins ca nefondat prin Încheierea nr. 181/C9/920 din 22.03.2018. CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și 1
concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca nefondată contestația SC Imperial Proconstruct SRL, în contradictoriu cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Crișul Negru. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. 2